TEORIA TIPURILOR CONSTITUTIONALE

Observatii stravechi au sugerat existenta unei relatii intre structura morfologica a indivizilor si particularitatile psiho-afective si comportamentale. Informatii certe in acest sens le gasim in scrierile lui Hipocrate, care a descris tipul "ftizic" si tipul "digestiv-apopleptic", primul longelin, predispus la tuberculoza, al doilea picnic predispus la accident vascular. Mai tarziu, Galen completeaza imaginea tipologica prin descrierea tipurilor: sanguinic, coleric, flegmatic si melancolic.

Dupa o lunga perioada de timp, in care interesul pentru aceasta problema a fost minim, secolele al XVIII-lea si al XIX-lea abunda in incercari de stabilire a unor criterii tipologice cat mai amanuntite. Criteriologia ce sta la baza biopsihotipologiei nu este unitara. De aici si varietatea modelelor propuse. In esenta biotipul se defineste prin rezultanta morfologica, fiziologica si psihologica, variabila de la un individ la altul. Ea este in principal determinata de ereditate si secundar de mediul social.

Literatura de specialitate consemneaza patru mari grupe tipologice umane (Delay si Pichot):

Tipologii morfologice - se bazeaza pe determinarea si stabilirea asa-numitelor "morfotipuri". Factorii cei mai evidentide variatie a morfotipului sunt: varsta si sexul. Aceasta orientare este utila si interesanta in determinarea tipurilor rasiale, in interiorul carora exista o apreciabila variabilitate a indivizilor.

Tipologii fiziologice - utilizeaza diferentele individuale ale functiei neuro-endocrine. Sistemul nervos luat in considerare este cel "autonom" (neurovegetativ), iar datele obtinute sunt corelate cu cele oferite de antropologia morfologica. Aceasta corelare nu este obligatorie si exista incercari de stabilire a unei tipologii pur nervoase, neasociata criteriilor morfologice. Una dintre cele mai cunoscute tipologii fiziologice este a lui Pende care introduce notiunea de "piramida biotipologica" dupa care pot fi caracterizate tipurile individuale.

Tipologii psihologice - au la baza trasaturile psihologice ale personalitatii unice sau    multiple, considerate ca importante in conturarea tipologiei. Din punct de vedere teoretic se fundamenteaza pe conceptii fie analitice, fie structurale.

Tipologii mixte - pornesc de la stabilirea unor corelatii intre aspectul morfologic, fiziologic si psihologic.

Una dintre cele mai cunoscute teorii este cea a lui Kretschmer. In cartea sa "Corpul si caracterul", Kretschmer prezinta aceasta tipologie ca mixta, morfo-fizio-psihologica, ce utilizeaza trei tipuri principale si un tip secundar, mai putin individualizat. Aceasta tipologie este larg utilizata in medicina, mai ales in Germania si in Tarile Scandinave. Ea este deosebit de eficace in psihiatrie prin corelatiile psihologice si psihopatologice cu schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva si epilepsia.

Dupa Kretschmer exista tipuri:

Normale

Premorbide si

Morbide

La inceput s-a avansat ideea ca intre tipurile normale si cele patologice exista o legatura in sensul agravarii trasaturilor de personalitate normale, la cea premorbida, personalitatea patologica reprezentand sumarea in boala a trasaturilor mult amplificate. Astazi, se admite doar ideea predispozitiei. De exemplu, personalitatea schizotimica, raportata la alte tipuri de personalitate, constituie un factor de risc pentru schizofrenie si nu unul determinant. Ea nu este nici suficienta si nici indispensabila    ecloziunii procesului schizofren, care reprezinta un model existential calitativ deosebit. Dar nu este mai putin adevarat ca mai mult de 50% din cazurile de schizofrenie corespund tipului schizotim (normal). De aici concluzia rolului predispozant a schizotimiei si obligativitatea interventiei altor factori (biologici, umorali, enzimatici etc.) in aparitia schizofreniei.

Mai importante sunt primele trei.

TIPUL ASTENIC. Se caracterizeaza fizic prin:

Ø     structura gracila a corpului, care este foarte subtire

Ø     toracele ingust

Ø     membre subtiri si lungi

Ø     musculatura putin dezvoltata.

Din punct de vedere psihologic, subiectii sunt:

Ø     timizi

Ø     reticenti

Ø     mai putin sociabili

Ø     cu tendinta la reverie, introspectie, detasare

Ø     uneori rigizi, reci, distanti, cu un comportament bizar, curios, fara a iesi din limitele normalului conventional acceptat

Ø     personalitati normale cu incadrare sociala corespunzatoare

Personalitatea schizoida este caracterizata prin existenta trasaturilor schizotime mai numeroase si mai accentuate, care pot declansa dificultati de adaptare la mediul social. Comportamentul mai deosebit, straniu, slab modulat necesitatilor, il evidentiaza si il scoate din anonimat. Ei sunt adesea taxati drept indivizi curiosi, originali, nonconformisti. Articularea socio-profesionala ramane satisfacatoare, chiar buna, dar asocierea consumului de toxice (droguri), in special bauturi alcoolice, duce frecvent la ruperea unui echilibru psihic si asa destul de fragil.

Schizofrenia este boala psihica care ilustreaza notiunea de personalitate patologica si consta in esenta intr-o organizare in general durabila, mai rar intermitenta si cu remisiuni a nucleului personalitatii. Comunicarea subiectului cu lumea reala este grav afectata, iar autismul reprezinta "neorealitatea" conceputa de bolnav in incercarea ddramatica de a gasi o lume de valori si sensuri. Din nefericire si aceasta este o lume caricaturala, intoarsa pe "dos", golita de continut, iar personalitatea isi pierde coeziunea, unitatea psihica concomitent cu pierderea delimitarii spatiului si timpului trait.

TIPUL PICNIC. Este simetric opus celui leptosom. Se caracterizeaza fizic prin:

Ø     statura mica sau mijlocie

Ø     membre scurte

Ø     tesut adipos bine reprezentat

Psihologic se caracterizeaza prin:

Ø     extraversiune

Ø     volubilitate

Ø     sociabiitate

Ø     legaturi cu lumea externa facilitate de tendinta spre comunicare, exteriorizare

Ø     mare mobilitate afectiva trecand cu usurinta de la o stare la alta in raport cu stimulii exteriori

Personalitatea cicloida se remarca prin accentuarea labilitatii afective cu oscilatii de la polul depresiv - de tristete, pesimism - la cel de buna dispozitie, optimism. Raspunsul emotiomal, adesea, nu este proportional cu calitatea stimulului. De aici si unele comportamente exagerate si putin adecvate situatiei.

Psihoza maniaco-depresiva reprezinta modelul patologic determinat de factori etiopatogenetici inca incomplet cunoscuti. Tabloul depresiv si maniacal, cu un intreg cortegiu de simptome psihice si somatice ilustreaza fenomenologia clinica a bolii in contextul careia trebuie sa retinem:

a)     prevalenta manifestarilor afective (psihoza afectiva)

b)    periodicitatea (psihoza    periodica)

c)     evolutia cu remisiuni foarte bune (restitutio ad integrum)

d)    riscul mare - in depresii - pentru conduita autolitica

TIPUL ATLETIC. Se caracterizeaza fizic prin:

Ø     dezvoltarea remarcabila a scheletului si musculaturii

Ø     oase mari, acoperite cu muschi bine reliefati

Ø     membre superioare si inferioare puternice

Ø     torace bombat, lat, cu musculatura bine dezvoltata.

Din punct de vedere psihologic, ceea ce caracterizeaza acest tip este alternanta intre perioada in care viata psiho-afectiva se deruleaza mai lent - ne apar ca oameni linistiti, calmi, rabdatori - si perioada in care raspunsurile la solicitarile exterioare sunt rapide, bruste, chiar cu un contur "exploziv" de scurt circuitare emotionala si adesea exagerate in raport cu stimulul care le-a declansat. Amplificarea acestor trasaturi o intalnim la epileptoid, iar epilepsia este boala fata de care acestia manifesta o predispozitie.

TIPUL DISPLASTIC. Este mai putin important. Kretschmer introduce aici structurile dismorfice si cele care nu au corespuns somato-psihic primelor trei. Din aceste motive acest tip este destul de heterogen, , dar se pare ca epilepsia este boala spre care acestia manifesta oarecare predispozitie.

In rezumat :

a)    Teoretic, tipologia lui Kretschmer reia pe plan morfologic ideile hipocratice; spre exemplu, tipul longelin-leptosom corespunde cu "habitusul ftizic", iar cel picnic cu "habitusul apoplectic" descris de Hipocrate.

b)    Meritul lui Kretschmer este de a fi studiat caracteristicile psihologice corespunzatoare unor morfotipuri si de a fi sesizat predispozitia fata de unele psihoze. Pentru ca este incontestabila - in pofida criticilor - existenta unei relatii intre tipurile descrise si unele psihoze ca schizofrenia, P.M.D. si epilepsia.

W. Sheldon, elev al lui Kretschmer, coreland constitutia morfologica cu trasaturile de comportament si caracter, a elaborat "scara celor trei temperamente". Teoretic tipologia lui Sheldon porneste de la o ipoteza embriologica si se exprima intr-un sistem morfologic tridimensional, care la randul sau reflecta gradul de dezvoltare al tesuturilor derivate din cele trei foite embrionare: ectoderm, mezoderm si endoderm. Caracterele morfotipului corespondent unei foite embrionare se numeste "variabila". Exista deci trei variabile: ecto, endo si mezomorfa.

Variabila endomorfa - caractere:

Ø     Predominanta trunchiului asupra extremitatilor, a coapselor asupra centurii scapulare

Ø     Corpul are contururi rotunfite si un relief muscular slab

Ø     Oasele sunt subtiri

Ø     Mainile si picioarele sunt relativ mici

Variabila mezomorfa - caractere:

Ø     Robustete

Ø       Soliditate a oaselor si musculaturii

Ø       In ansamblu, relieful muscular este bine exprimat, puternic

Ø       Extremitatile sunt lungi si puternice

Ø       Centura scapulara mai dezvoltata decat coapsele (bazinul)

Variabila ectomorfa- caractere:

Ø     Crestere in lungime a extremitatilor in raport cu trunchiul

Ø     Cutia toracica si bazinul sunt plate

Acestor trei variabile morfologice le corespund trei tipuri psihologice, utilizate si in alte tipologii:

Endomorful corespunde viscerotonului;

Mezomorful corespunde somatotonului;

Ectomorful corespunde cerebrotonului.

Aceste tipuri sunt foarte apropiate prin caracteristicile lor de tipurile descrise de Kretschmer.

Tipologia lui Sheldon ofera interesante relatii ale morfotipului cu psihotipul, permitand intuirea existentei unei corelatii si cu unele boli somatice, nu numai psihice. Este utilizata si in medicina interna, asociata cu alte tipologii ca de exemplu cea a lui Sigaud, Rostan, Corman (scoala morfologica franceza). Dupa acesti autori exista patru tipuri morfologice:

Muscular

Digestiv

Respirator

Cerebral

Exista si alte teorii care expun diferite tipologii, nu asa de bine cunoscute ca acestea doua expuse mai sus, dar importante pentru a reliefa permanentele preocupari de a descoperi legaturi intre suportul fizic / fiziologic si cel de natura psihica.

Una dintre acestea ii apartine lui Pavlov care alcatuieste o tipologie bazata pe dinamica proceselor nervoase superioare, in special a excitatiei, inhibitiei si echilibrului sau stabilitatii.

Sunt delimitate patru tipuri umane:

Tipul echilibrat

Ø     Predomina armonia, echilibrul proceselor psihice

Ø     Reactiile sunt corespondente stimulilor

Ø     Deprinde cu usurinta capacitatea de-a raspunde la situatii, dar si de a le inhiba

Tipul excitabil

Ø     Prevaleaza excitatia

Ø     Deprinderea facila a unor conduite active, dar dificila in cazul unor conduite ce presupun un nivel mai ridicat de inhibitie si control

Tipul inhibat

Ø     Este opusul tipului excitabil

Ø     Manifesta usurinta remarcabila in invatarea unor conduite cu nivel de inhibitie si dificultati in cele active

Tipul inert

Ø     Este caracterizat prin inertia proceselor de inhibitie si excitatie

Ø     Cateodata este prezenta iradierea excesiva fie a excitatiei, fie a inhibitiei.

Ideile relevate de Pavlov au importanta lor incontestabila, mai ales fiindca au fost preluate si de alti cercetatori, care le-au asezat la temelia unor noi tentative de clasificare tipologica. Un astfel de exemplu il ofera Eysenck care, urmarind extroversiunea si introversiunea, dar si neuroticismul (gradul de instabilitate al emotiilor), incearca ca si Pavlov sa stabileascarelatii intre diferite tipologii umane si unele boli psihice.

Esentialul teorie nerviste este tentativa de integrare a tipului de sistem nervos (modul de functionare) cu tipurile psihologice.

O alta tipologie este cea elaborata de Pende, care isi are originea in tipologia mai veche elaborata de Viola. Spre deosebire de acesta Pende nu pune accentul pe caracterele fiziologice. In asa numita lui "piramida biotipologica", la baza sta patrimoniul ereditar, iar pe cele patru fete reflecta si se raporteaza la morfologie, fiziologie, caracter si apoi la inteligenta. Varful acestei piramide este dupa Pende biotipul.

Clasificarea in patru tipuri propusade el tine seama si accntueaza rolul functional al glandelor endocrine.

Tipul longilin:

Ø     Stenic - tahipsihici, hiperestezici, iritabili, inclinati spre pesimism

Endocrin: hipertiroidism, simpaticotoni.

Ø     Astenic - activ, dar fara rezistenta si forta

Endocrin: hipertiroidism, hiposuprarenal, hipogenital

Tipul brevilin:

Ø   Stenic - bradipsihici, reactii mintale si motorii lente, dar stabile

emotional, ideativ si conativ.

Endocrin: hipotiroidieni si vagotonici, dar si hipersuprarenalieni si hipergenitali

Ø   Astenic - idem

Endocrin: hipotiroidism, hiposuprarenali, hipogenital.

Se remarca si aici asemanarea cu alte tipologii in special cu cea a lui Kretschmer. Ele sunt dovada existentei samburelui de adevar ce sta la baza cercetarilor in domeniul biopsihotipologiei. Aici, centrul de greutate si interesul stau in abordarea interferentiala a morfotipului si psihotipului cu functiile glandelor endocrine. Se subliniaza o data mai mult certa influenta si corelatie a sistemului endocrin cu cel neurovegetativ si cu viata psihica in totalitatea ei.

BIBLIOGRAFIE

Randasu, S.: Curs de psihologie medicala, Litografia U.M.F. Cluj-Napoca, 1996.

Rascanu, R.: Elemente de psihologie a comunicarii, Editura Universitatii Bucuresti, 1995.

Stoica, D. si Stoica, M.: Psihopedagogie scolara, Craiova, Editura Scrisul romanesc, 1982.