ABORDAREA EXPERIMENTALA A PROCESELOR SENZORIALE

1. Introducere

Abordarea experimentala a proceselor senzoriale si perceptive prezinta nu doar un interes istoric si didactic dar si un interes stiintific atat paradigmatic dar si direct pentru ca multe din modelele si tehnicile experimentale utilizate la inceputurile psihologiei experimentale sunt valabile si astazi. Enuntarea unora din legile sensibilitatii sau verificarea lor experimentala este legata de aceste metode si tehnici.

2. Pragurile senzoriale

Domeniul a fost dezvoltat de Th. Fechner sub denumirea de psihofizica. Cercetarile de acest gen au nu doar valoare teoretica dar si practica deoarece sunt relevate limitele capacititatii umane de a sesiza stimulii semnificativi in utilizarea unor echipamente de inalta complexitate: radar, camere de comanda, bordul aeronavelor, etc

A. Prag senzorial absolut (psa)= cea mai mica (c.m.m.) valoare a unui stimul care poate fi perceputa., care poate determina un raspuns (la adult este o reactie verbala sau motorie; la animale si copii este o reactie conditionata). Valoarea pragului este o marime statistica rezulta din prelucrarea statistica a unei colectii de valori diferite ale aceluiasi stimul aplicat si resimtit ca atare de un subiect) si exprima marimea sa cea mai probabila. (La seriile crescande pragul este mai ridicat decat la seriile descrescatoare de stimuli.)

B. Prag diferential (sau minimal absolut - pd)=c.m.m. diferenta intre doua valori ale aceleiasi stimulari care poate determina o experienta senzoriala diferita, manifestata printr-un raspuns discriminativ. Este si ea o valoare statistica. De aceea pentru a se obtine valori reprezentative pentru psa si pd trebuie sa se repete masuratorile (50 -100 de ori in cercetari si intre 10-20 de ori cu scop demonstrativ). In acest caz pragul = (psa, pd) valoarea sau diferenta care va produce un raspuns in 50 sau 75% din incercari.

C. Prag terminal (sau maximal absolut) = marimea cea mai ridicata a unui stimul care poate fi perceputa inainte de a se transforma in reactie, senzatie dureroasa sau de a nu mai produce nici o senzatie ca in cazul stimulilor sonori de peste 20.mii cicli pe sec.

Factori care produc varierea pragului de la o masuratoare la alta sunt:

fluctuatiile atentiei ;

variatia starii functionale a analizatorului ;

oboseala;

conditii spatiale sau temporale ale prezentarii stimulilor; pot fi neutralizate prin contrabalansare ;

Problemele legate de stabilirea pragurilor senzoriale ale diverselor modalitati senzoriale au fost abordate in legatura cu legea intensitatii, in formularea pe care i-a dat-o Fechner:

Cercetarile ulterioare (Thursthone, Stevens, Zapan) au restrans aria de aplicabilitate a acestei legi la intensitatea medie a stimulilor. Exista deci o zona optimala de receptie care cuprinde nivelul de intensitate al stimulilor cei mai frecventi.

3. Metode de determinare a pragurilor

A. Metoda limitelor Aceasta metoda de experimentare a pragurilor senzoriale utilizeaza o scara de valori discrete ale intensitatii stimulului, asa cum sunt valorile in decibeli ale intensitatii unui stimul auditiv. Limitele inferioare si superioare ale domeniului de variatie se stabilesc fie prin tatonare fie pe baza unor cercetari anterioare.

A1. Determinarea psa. Consta in varierea stimulului in sus si in jos pana subiectul spune ca nu il mai percepe sau ca il percepe. Pentru a contracara efectul de acomodare se variaza de cateva ori lungimea seriilor de stimuli. Pentru a evita monotonia se va aplica o valoare a stimulului care nu este la locul ei in serie. Pragul absolut este dat de media aritmetica a ultimei valori percepute si a primei valori nepercepute (pentru seriile descrescatoare), si invers, pentru seriile crescatoare. (Vezi Rosca 1971,p.46).

A2. Determinarea pd. Stimulul este variat peste si dedesubtul unei valori etalon in serii crescatoare si descrescatoare. Subiectul trebuie sa spuna cand i se pare ca stimulul este mai mic (-), egal (=), sau mai mare (+) decat stimulul etalon. (Vezi Rosca 1971, p.47). Se determina pentru fiecare serie: un prag diferential inferior egal (pentru seriile ascendente) cu media aritmetica a ultimei valori notate cu minus si a primei valori notate cu semnul egal; un prag diferential superior egal (pentru seriile ascendente) cu media aritmetica a ultimei valori notate cu semnul egal si a primei valori notate cu semnul plus. Pentru seriile descendente se procedeaza invers.

B. Metoda scara este o varianta a metodei limitelor. Se prezinta un stimul la o valoare banuita a fi apropiata de prag. Daca nu este perceput il crestem cu o unitate determinata. Daca acum este perceput il scadem cu o unitate. De un numar determinat de ori il crestem cind nu este perceput si il scadem cand este perceput. Pragul se afla intre valorile percepute si cele neprcepute.

C. Metoda stimulilor constanti

Este mai precisa dar si mai laborioasa decat metoda limitelor.

C1. Determinarea pragului absolut. Valorile minime (majoritatea cazurilor cand stimulul nu este perceput) si maxime (majoritatea cazurilor cind stimulul este perceput ca prezent) ale stimulilor se stabilesc prin incercari preliminare. Se utilizeaza 4-10 valori date, fiecare in serie de 10-20 pentru demonstratie si 50-100 pentru determinarea exacta a pragului. Valorile care sunt percepute intotdeauna sau niciodata se elimina la urmatoarele incercari. La fel, se pot adauga stimuli de valori sub' sau supraliminare daca este nevoie. (Vezi Rosca 1971, p.49).

Pe fiecare valoare se noteaza perceprea (+) sau neperceperea stimulului. Se face frecventa lui + pe ficare valoare si se calculeaza procentajul. Pragul absolut se situeaza in zona imediata stabilita: 1) prin interpolare lineara daca distributia rezultatelor este normala sau 2) prin interpolare grafica, punand valorile cercetate ale stimulului pe orizontala si procentajul perceperii stimulului pe verticala.

C2. Determinarea pragului diferential se experimenteaza intr-un mod asemanator. Sunt prezentati aleator stimuli deasupra si dedesubtul unei valori etalon. Se determina pragul diferential inferior si superior, prin interpolare lineara sau prin interpolare grafica unde rezulta doua curbe sigmoidale (ogive normale). Valoarea pragului diferential = (prag sup - prag inf.)/2.

D. Metoda erorii medii

Se prezinta subiectului un stimul etalon (de exemplu un segment de dreapta) pe care trebuie sa-l reproduca. Se repeta de 20 de ori. Se masoara deferentele cu + si - . Se stabileste media sau mediana care reprezinta punctul egalitatii subiective.

Metoda se foloseste pentru masurarea iluziilor optice:

-iluzia orizontal-verical (o linie orizontala trasa de subiect va fi mai mare decat etalonul vertical);

- iluzia M ller-Lyer cu un dispozitiv pe care il puteti realiza si dv. (vezi Rosca, 1971, p.52)