Trauma psihica

Trauma psihica

Iata cum definesc Gottfried Fischer si Peter Riedesser (1998, p. 77) trauma psihica: o experienta vitala de discrepanta intre factorii situationali amenintatori si capacitatile individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de neajutorare si abandonare lipsita de aparare si care duce astfel la o prabusire de durata a intelegerii de sine si de lume.

In lucrarea sa aparuta in 2000, "Traumas of Life and Their Treatment", Francis Macnab afirma ca fiecare persoana traumatizata prezinta de multe ori mai multe tipuri de traume. De aceea, este important sa fie stabilita asa-numita trauma centrala. Trauma centrala este acea trauma care afecteaza cel mai puternic persoana, deci rana psihologica cea mai adanca si mai perturbatoare. O data ce trauma centrala a fost identificata, toate celelalte traume, deoarece un eveniment traumatizant atrage dupa sine mai multe traume, pot fi percepute si tratate efectiv ca fiind secundare.

Identificarea traumei centrale este vitala pentru o analiza contextuala a persoanei care a fost traumatizata si pentru toate formele de consiliere sau psihoterapii scurte integrative. O data ce persoana recunoaste trauma centrala, ea sesizeaza elementele esentiale ale procesului de recuperare, sau daca se afla intr-un proces terapeutic vede cum, pe masura ce terapia asupra traumei centrale avanseaza, si celelalte traume vor deveni parti ale lucrului terapeutic.

Iata cele sase traume centrale pe care o persoana le poate experimenta in viata, asa cum au fost formulate ele de Francis Macnab (2000, p. 27 - 31):

1. Amenintarea la adresa vietii persoanei si a pattern-urilor de trai. Unele evenimente traumatizante afecteaza modul de viata al persoanei mai puternic decat altele, desi toate aduc o schimbare brusca a pattern-urilor de viata. Razboaiele, dezastrele naturale, violenta, talhariile sunt in acelasi timp amenintari specifice, dar si difuze la adresa vietii persoanei. Simptomele, asa cum sunt specificate ele in DSM IV, pot fi tratate toate, dar ele sunt secundare fata de amenintarea primara, deoarece efectele in urma acestor evenimente afecteaza nu doar persoanele implicate, ci si relatii interpersonale, institutii, organizatii ale comunitatii, mediul de lucru etc. Totusi, trauma centrala este perceperea unei amenintari la adresa vietii si la adresa integritatii pattern-urilor de trai.
2. Amenintarea integritatii si coerentei eului. Apare clar in situatii de invazie sexuala, viol, abuz. Se refera la intreruperea dezvoltarii si cresterii, la o discrepanta intre "cine sunt" si "cine ma astept sa fiu". De asemenea, apare in tulburarea de stres posttraumatic datorata torturii. Persoana a supravietuit, dar a ramas cu lupta pentru recastigarea unei coerente de sine dupa umilinta, incarcerare, tortura, si cu zdruncinarea fireasca a mecanismelor de defensa, a rezistentelor si stabilitatii mentale.
3. Pierderea unei relatii semnificative. Se produce in situatii de deces, divort, separare si alienare. Poate apare si in situatiile in care un membru al familiei paraseste casa familiala pentru a se stabili in alta parte. Pentru unii, acesta este un fapt normal de viata, dar altii il percep ca pe o rupere majora a legaturilor emotionale. Alte relatii se pot, de asemenea, modifica drastic; apar depresii, idei suicidare, comportamente hetero- si auto-agresive. Relatia se refera atat la persoane, cat si la obiecte sau animale inalt semnificative pentru individ.
4. Intreruperea functionarii normale a persoanei. Se intalneste foarte des la supravietuitorii accidentelor rutiere, casnice si de munca. Unele persoane beneficiaza de pe urma ranilor prin compensatii banesti, dar pentru altele durerea si disabilitatea persistenta tulbura sanatatea, fericirea si starea de bine. Cu atat mai clar se remarca aceasta trauma la persoanele care au suferit modificari semnificative ale corpului sau desfigurari. Primul scop al acestor persoane este acela de a recastiga cel putin nivelul functional de baza, si in cazul lor acceptanta si integrarea imaginii corporale schimbate vor fi secundare, caci nici anxietatea referitoare la imaginea corporala nu va fi dominanta.
5. Pierderea viziunii asupra vietii. Apare des la refugiati, care au trecut prin evenimente traumatizante grave si pe o perioada mai lunga de timp. De exemplu, femeile croate si bosniace care au suferit violuri multiple de grupuri de soldati, care au fost obligate sa isi priveasca fiicele in timp ce erau violate si ele sau au fost martorele uciderii sotilor si fiilor lor, fara case, bani, identitate au pierdut orice simt al unei lumi drepte. Credinta lor intr-un sentiment umanitar de baza a fost devastata. Cand oamenilor li se distruge atat de mult viziunea asupra vietii, este de asteptat sa intalnim la ei simptome, nevoi si tulburari care reflecta dezastrul intern si catastrofele sociale. Ei au nevoie de ajutor terapeutic, dar multi dintre ei il vor evita sau refuza tocmai datorita incapacitatii de a mai acorda un sens experientei lor si de a crede intr-o posibila perspectiva pozitiva asupra vietii si lumii lor.
6. Perturbarea expansivitatii sufletului in contextul vietii. Se intalneste la persoanele traumatizate sever care se simt alienate de propriul sistem de credinte, de tot ce credeau despre ele ca sunt. Se simt departate de asemenea de ceea ce le apartineau candva si privati de surse de suport si inspiratie. Aceste persoane pot fi cele care au pierdut un membru al familiei prin suicid, la cele supuse unor abuzuri fizice, sexuale, emotionale grave inca din timpul copilariei timpurii, la cei care sunt atat de devastati incat nici un ajutor nu mai pare relevant sau nu pot gasi o cale de revenire. Pentru unii specialisti, aceasta trauma ar fi un semn al amintirilor reprimate, mai ales in cazurile unde se suspecteaza un eveniment traumatizant in perioada infantilitatii sau a copilariei. Principalele manifestari ale acestui tip de trauma sunt pierderea simtului de a fi viu, de a fi mobil, expansiv, de a fi parte a lumii intregi.

Sigur, ne putem intreba, alaturi de F. Macnab daca nu cumva stabilirea acestor traume centrale nu reprezinta incercarea terapeutului de a-si controla propriile anxietati in fata inconsistentelor, fricilor si destructurarii cu care se prezinta clientii in cabinet; sau poate incercarea psihologului de a oferi un sistem de lucru cu situatiile tulburatoare la care este martor. Dincolo de aceste intrebari, cele sase traume centrale isi gasesc utilitatea in procesul de analiza a patologiilor individuale, familiale si sociale, dar si in procesele terapeutice, prin faptul ca deschid larg accesul la explorarea reflectiilor si povestilor pe care le dezvaluie clientii. Ele incurajeaza persoana sa constientizeze care este trauma majora care sta in spatele naratiunii sale, pentru ca in felul acesta sa isi construiasca impreuna cu terapeutul un plan de recuperare sau chiar imbunatatire a propriei personalitati si a relatiilor cu ceilalti. Astfel, in haosul creat de evenimentul traumatizant, terapeutul are sansa de a incuraja contactul clientului, fie ca este individul, fie ca este familia, cu propriile sale resursele personale, sociale si spirituale, poate chiar si cu acelea care ar fi stat ascunse daca nu ar fi existat acea trauma.

Evenimentele traumatizante, deci si cele care se petrec in sistemele familiale, produc reactii care afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:

• Nivelul de functionare (pe plan fizic, psihic si social)
• Viata afectiva
• Imaginea de sine
• Viziunea asupra viitorului
• Sentimentul de implinire

Iata care sunt cele mai importante reactii ce se constituie la trauma, in detaliu (partial cuprinse in DSM IV):

• In sfera fiziologica: amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica), nivel de excitare foarte crescut (arousal sporit)- reactii exagerate si imediate la stimulii obisnuiti, insomnie, plans, lipsa apetitului ce duce la scaderea greutatii corporale, manifestari neurovegetative: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, scaderea sistemului imunitar (de unde frecventa crescuta a diverselor boli) etc.
• In sfera emotiilor (aici sunt cele mai puternice reactii): stare de soc, temeri, groaza, diverse anxietati, depresie, disperare, neputinta, neajutorare, melancolie, regret, durere, singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire si gol existential;
• In sfera cognitiilor: amintiri, flash-back-uri, ruminatii, ganduri culpabilizatoare, catastrofizante, negative, cosmaruri, tendinta de a uita, de a reprima, de a nega pentru a nu mai simti durerea, depersonalizare, derealizare, scindare, ideatii suicidare. Foarte semnificativ este faptul ca trauma produce o puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii si despre lume; ea duce la o zdruncinare durabila a intelegerii de sine si a lumii, mai mult sau mai putin cuprinzatoare. Este afectata imaginea si stima de sine, precum si capacitatea de a-si imagina vreun viitor.
• In sfera comportamentala: persoana se poate izola de ceilalti, poate deveni agresiva, pretentioasa, cicalitoare, haotica, poate renunta la unele activitati, la viata sociala, poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau poate sa se suprasolicite profesional sau familial pentru a nu mai avea timp si putere sa simta durerea. Chiar si tentativele suicidare si suicidele sunt des intalnite.

Din punctul lui Mardi Horowitz (apud Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90), unul dintre primii cercetatori ai traumelor considera ca reactia post-expozitorie trece prin mai multe faze; reactia traumatica este varianta patologica de raspuns la expunerea la evenimentul traumatizant, iar varianta normala este denumita stres response.

Fazele sunt urmatoarele (apud Fischer si Riedesser, 1998, p.89-90):

• Faza expozitorie peri-traumatica - raspunsul normal este format din tipete, teama doliu, si reactie de manie. Starea patologica a experientei este desemnata ca inundare cu impresii coplesitoare. Persoana afectata este cuprinsa de o reactie nemijlocita si se afla adesea inca mult timp dupa aceea intr-o stare de panica, respectiv, epuizare, care ia fiinta din reactiile emotionale care escaladeaza.
• Faza (respectiv starea) de negare. Cei afectati se apara impotriva amintirilor din situatia traumatica. Varianta patologica: comportament extrem de evitare, eventual sustinut de folosirea de droguri si medicamente pentru a nu fi obligat sa traiasca durerea sufleteasca.
• Faza (respectiv starea) de invazie a gandurilor sau imaginilor mnezice. Varianta patologica: trairi cu ganduri si imagini mnezice ale traumei care se impun.
• Faza (respectiv starea) de perlaborare. Aici cei afectati se confrunta cu evenimentele traumatice si cu reactia lor personala.
• Concluzie relativa (completion). Un criteriu este capacitatea de a-si putea reaminti situatia traumatica in cele mai importante parti ale sale, fara a se gandi compulsiv la acestea.

Variantele patologice ale ultimelor doua faze sunt frozen states: stari de incremenire cu simptome psihosomatice, ca senzatii corporale false de diferite naturi si pierderea sperantei de a putea perlabora si concluziona experienta traumatica; mai departe, alterari de caracter ca o incercare de a nu mai trai subiectiv cu experienta traumatica imposibil de stapanit. Comportamentele de evitare extinse se transforma cu timpul in trasaturi fobice de caracter. Tulburarea capacitatii de munca si tulburarea de a iubi pot fi vazute ca un semn al alterarii caracteriale provocata de trauma.