Modalitati de actiune pentru motivarea individului

Modalitati de actiune pentru motivarea individului

Ne-am ocupat pana aici de motive si motivatie. Am definit motivul ca fiind o conditie interna a persoanei, care induce actiune sau gandire, o forta care il "preseaza" pe acesta sa actioneze intr-un anume fel. Motivatia a fost definita ca o structura psihica functionala care asigura corelatia motivului cu contextul social, ca mecanism psihic ce converteste presiunea generata de motive in comportamente coerente, directionate spre scop.

In contextul problematicii motivatiei apare insa si un alt concept, cu rezonante practice, cel de motivare. Motivarea desemneaza strategia de actiune asupra individului pentru al determina sa actioneze intr-un anume fel. In fapt, el desemneaza finalitatea achizitionarii cunostintelor teoretice despre motivatie. Invatam concepte si scheme motivationale ale motivatiei nu pentru a le sti si a le reproduce cu ocazia unor verificari, ci pentru a le aplica, in cazul de fata, pentru a regla actiunea de influentare a oamenilor. Motivarea este o actiune practica cu care ne intalnim frecvent in viata. Vrem sa-l determinam pe copilul nostru sa fie harnic, pe subordonat sa fie disciplinat si responsabil, pe prieten sa fie loial si saritor. Pentru realizarea acestor efecte declansam actiuni de motivare. Succesul acestor actiuni este direct dependent de competenta de care dispunem in proiectarea si declansarea acestui tip de actiune. Iar cu ceasta competenta nu ne nastem, ci o putem dobandi prin invatare. In esenta, exista doua strategii de motivare a unui individ:

a). strategia coercitiva, in care individul este obligat printr-o presiune negativa (amenintare, pedeapsa sa faca un anumit lucru. Conditiile sale interne, motivele si interesele sale nu sunt luate in seama. Trebuintele, convingerile, obisnuintele, atitudinile sale sunt ignorate. Important este sa-l oblig sa faca ceea ce doresc. La prima vedere lucrurile par simple: metoda este comoda, efectele se produc imediat practica, nu am nevoie de nu stiu ce competenta. Numai ca apar cateva inconveniente: 1) este obligatoriu ca cel ce declanseaza acest tip de influenta sa aiba putere in relatiile cu cel ce suporta influenta; 2) efectul se mentine atat timp cat se mentine presiunea coercitiva; 3) acest tip de influentare uzeaza prematur individul ce-o suporta;

b). strategia necoercitiva consta, in esenta, in a determina in individ dorinta de a intreprinde o anumita actiune, de a se comporta intr-un anumit fel. Aceasta strategie de motivare cuprinde trei directii de actiune: 1) dezvoltarea in structurile psihice ale individului a acelor conditii interne care sa permita, prin activare, crearea presiunilor interioare pentru    o anumita actiune; 2) activarea conditiilor interne existente (si deci achizitionarea procedeelor necesare activarii); 3) crearea oportunitatilor, a conditiilor favorizante (sau defavorizante) ale actiunii.

Este evident ca aceasta strategie este una de constructie psihica, de dezvoltare psihica a individului.

Chiar fara sa intram in profunzimile strategiei de motivare necoercitiva, este usor de intuit ca utilizarea ei ridica probleme importante privind competenta celui ce-o exercita: 1) este mai complicata si cere un inalt grad de competenta si profesionalism; 2) efectele ei se obtin intr-un timp mai lung. In acelasi timp, insa, ea are avantaje major: 1) efectele, odata instalate, se mentin timp indelungat, adesea o viata intreaga; 2) nu uzeaza individul.

Construirea conditiilor interne ale persoanei, sub forma convingerilor, trebuintelor, atitudinilor, obisnuintelor asigura acele repere atat de necesare pentru a-si edifica o "formula de viata" solida, care sa-i permita invingerea obstacolelor inerente ale vietii. Se spune, si nu fara temei, ca omul are un "de ce" in viata, invinge orice "cum".

Omul este capabil sa se angajeze si sa-si asume riscuri, sa-si puna inclusiv viata in joc pentru un "proiect personal" de care este convins ca merita sa fie realizat.

O strategie motivationala necoercitiva ar trebui sa plece de la cateva premise confirmate de practica sociala a influentarii oamenilor:5

Personalitatea se modifica pe masura ce omul se dezvolta;

Motivele, ca motor al personalitatii, se modifica si ele odata cu dezvoltarea personalitatii;

La varsta adulta se combina motivele ce deriva din trebuintele innascute cu motivele maturitatii;

Ceea ce il impinge pe individ la actiune sunt motivele actuale; aceste motive s-au constituit pe premisele trecutului, dar ele au valoare motivationala daca sunt actuale. Este incorect sa spunem ca trecutul este mobilul actual al actiunii; el a putut fi premisa mobilurilor noastre actuale, dar ceea ce ne impinge la actiune sunt conditiile noastre interne prezente;

Conditia individului nu este determinata de motive izolate, ci de structuri motivationale, in care se interconditioneaza multe tipuri de motive. Una dintre erorile fundamentale ale diferitelor teorii ale motivatiei a constituit-o simplificarea, reducerea la un singur tip de motive. Actiunea individului nu deriva dintr-un singur motiv, ci din structuri motivationale, in care interactioneaza motive fiziologice sau de deficit si motive nefiziologice sau de crestere, aflate ele insele in dinamica;

Pentru adult, motivatia rationala, in care procesele cognitive, intelectuale capata o pondere mare este dominanta. Vointa oarba, lupta pentru supravietuire, instinctele, pulsiunile freudiene nu pot explica satisfacator conduita adultului. Planul efectiv (dorinta) si cel rational (explorarea, stabilirea obiectivelor, planificarea actiunii) interactioneaza, ducand la conturarea interesului. Inteles ca dispozitie a individului de a se angaja intr-o activitate, interesul ne apare ca o sinteza intre motiv ("de ce") si obiectiv ("spre ce"). Motivul si prefigurarea mentala a finalitatii de atins prin actiune alcatuiesc "proiectul mintal" al oricarei actiuni;

Exista o unicitate concreta a motivelor a motivelor fiecarei persoane, a structurilor sale motivationale;

In cursul aceleiasi actiuni exista, in timp, o dinamica a motivelor. Un om poate incepe o anumita activitate dintr-un anumit interes, pentru ca, ulterior, interesul initial sa dispara, fiind inlocuit de altul, la fel de puternic sau mai puternic, capabil sa functioneze autonom fata de interesul initial. Elevul, de exemplu, deprinde obiceiul de a citi dintr-o necesitate (obligatie scolara) si ramane cu aceasta deprindere si dupa ce nevoia initiala a disparut;

Interesele tinerilor sunt mai putin stabile decat ale adultilor;

Pe masura maturizarii, omul tinde sa-si formeze un stil de viata, un mod particulare de a se acorda cu lumea din jurul lui, care unifica majoritatea raporturilor sale sociale si filtreaza montajul sau motivational.