ASPECTE GENERALE DESPRE RUDENIE

ASPECTE GENERALE DESPRE RUDENIE

1.1. Definitia si clasificarea rudeniei

Potrivit art.45, alin.1 Codul familiei, rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun. Ne aflam, in acest caz, in prezenta rudeniei naturale, firesti sau de sange.

Asa dupa cum se precizeaza si in alin.2 al art.45 Codul familiei, in primul caz rudenia este in linie dreapta, iar in al doilea caz, este in linie colaterala. La randul ei, rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.

Fata de prevederile art.53 Codul familiei, in cazul in care persoana a fost nascuta sau conceputa in timpul casatoriei rudenia ei va fi din casatorie, iar daca a fost conceputa si nascuta in afara casatoriei rudenia va fi din afara casatoriei.

Potrivit normei de principiu, prevazuta de art.48, alin. 3 din Constitutie, copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie. De fapt, si art.65 Codul familiei cuprinde o norma generala in acest sens, in temeiul careia, daca filiatia copilului din afara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, se vor aplica, prin asemanare, dispozitiile legale privind filiatia din casatorie.

Pe de alta parte, ca regula generala, desfacerea, incetarea sau desfiintarea casatoriei nu produce nici o consecinta asupra rudeniei persoanei din casatorie sau din afara casatoriei. Tot la fel, dobandirea sau pierderea unei cetatenii, nu produce efecte asupra rudeniei din casatorie sau din afara casatoriei.

In sfarsit, in temeiul art.1.alin.4 din O.U.G. numarul 25/1997 rudenia poate sa rezulte si din adoptie.

Evolutia rudeniei

Ca legatura reala biologica sau presupusa intre doua sau mai multe persoane, rudenia a avut o evolutie complexa de-a lungul timpului, strans legata de cea a mentalitatii si de forma raporturilor conjugale. Forma initiala de convietuire in ceata in paleolitic facea ca rudenia sa aiba o alcatuire elementara a raportului dintre mama si copii, mai mult instinctiva si durand pana ce copiii puteau sa se conduca singuri, ca in lumea animala. Promiscuitatea din cadrul cetei facea ca elementul masculin sa fie adesea inlaturat de ascendentul cel mai puternic si de aici adversitatea fata de acesta, ce si-a gasit expresia in "complexul lui Oedip" dupa opinia psihologiei abisale ( S. Freud ).

Despre o legatura biologica constienta nu putea fi vorba, ci doar de una simbolica, cuprinzand pe cei ce considerau ca descind din acelasi totem.

Totusi, succesiunea generatiilor presupune si o legatura intre ascendenti si descendenti, si unii si ceilalti fiind considerati intre ei " frati " si " surori " si, pentru a se evita incestul, s-a introdus o interdictie ( tabu ) cu privire la raporturile sexuale dintre persoanele din generatii diferite - asa-numita " casatorie pe grupe "- cunoscuta prin termenul polinezian punalua. In acest sistem, fratii si surorile puteau avea legaturi, la fel si urmasii lor intre ei, nu insa cu cei din generatia parintilor sau cu cei din generatia descendentilor ( L. H. Morgan, F. Mac Lennan ).

O data cu dezvoltarea comunitatilor umane se afirma si rolul economic si demografic al femeii in perioada neolitica, atunci cand in Europa patrunde o populatie agricola, deosebita de neanderthalieni, stabilindu-se si un mod de organizare superior, cunoscut sub denumirea de matriarhat ( J. J. Bachofen, M. Kosven, Ch. Letourneau ).

Pe o baza matrilineala si matrilocala are loc o agregare a comunitatilor umane de la familia mare la ginta, la fratrie si la trib, cu un puternic ascendent feminin vadit si in manifestarile religioase corespunzatoare. In acest cadru, ginta era exogama, iar fratria endogama si pentru o mai mare siguranta a respectarii tabu-ului incestului, fiecare comunitate era impartita in doua jumatati, sistem dual cu un caracter strict conventional ( A. H. Post, El. Levi-Straus, R. Fox, S.P. Tolstov ). Caracterul fictiv al rudeniei se vadeste si in sistemul adoptiei tribale, strainii primiti in diferitele comunitati fiind considerati rude prin adorarea aceluiasi totem si descinzand, ca atare, din acelasi stramos animalier ( L. P. Marcu ).

Dupa etnologul R. Fox, trei ar fi tipurile fundamentale ale structurii matrilineale:

a) cel bazat pe rolul jucat de mama, fiica si sora in cadrul resedintei matrilocale, controlul si continuitatea fiind asigurate de femeie, fapt pentru care aceasta are un prestigiu si o influenta deosebita;

b) cel bazat pe rolul jucat de frate, sora si nepot, cu sediul avanculocal ca regula sau doar prin modul in care fratele mamei isi poate controla nepotul; la acest tip, statutul femeii este de obicei mai redus, deoarece controlul si continuitatea sunt exercitate de catre un barbat;

c) cel bazat pe rolul intregului grup consangvin matrilineal, format din mama si fiica, frate si sora, fratele mamei si fiul sorei; aici controlul si continuitatea sunt in principal in mainile barbatului, dar statutul femeii nu este diminuat, ci intermediar intre cele doua tipuri, exemplul populatiilor amazoniene confirmand acest aspect.

Sistemul de rudenie totemica nu se baza nici pe procreatie si nici pe familie, ci pe convingeri religioase. Rudenia dintre membrii unei astfel de comunitati este atribuita unei filiatii legendare, avand la origine un stramos mitic, simbolizat de un animal, o planta sau chiar un fenomen meteorologic (P. Vinogradoff ). Asa de pilda, dupa relatarile etnologului R. H. Mathews, la amerindienii din tribul Omaha, la clanul Bizonului, cand o persoana moare este invelit intr-o piele de bizon, iar ceilalti membrii il jelesc astfel: 'Mergi la acest animal. Acolo iti vei gasi stramosii. Cele patru suflete ale tale se vor raspandi la cele patru vanturi. Sa te tii tare ". La fratria Hanga, o subdiviziune a aceluiasi clan, ceremonia era asemanatoare si se spunea celui decedat: " Ai parasit animalele si ai venit aici, acum mergi inapoi. Nu te mai intoarce printre noi. De vreme ce ai pornit, mergi tot inainte ".

In felul acesta, fiecare persoana aparea ca reincarnarea unui stramos cu care se identifica prin ritualuri magice, savarsite in anumite locuri ca manifestari concrete ale raporturilor de rudenei. Un exemplu ni-l ofera si tribul Bufnitei de la aceiasi amerindieni: "In timpurile de demult, ca si astazi, stramosii totemici erau raspanditi in familii sau grupe de familii care aveau terenurile lor de vanatoare recunoscute intr-o anumita parte a tribului. Ei erau nascuti in acest loc si il stapaneau in temeiul dreptului lor de nastere In toate triburile de bastinasi, credinta in reincarnarea stramosilor este profund implantata. Sufletele primilor dintre ei se incarneaza neincetat in succesiunea generatiilor Cand un copil se naste, i se da numele totemului stramosului, a carei amintire este legata de locul acesta particular "

( R. H. Matthews ).

Legatura de sange, consanguitatea, presupune cunostinte mai evoluate asupra procesului de procreatie. In acest stadiu, rudenia este recunoscuta intre persoanele nascute din aceeasi mama si, printr-o largire a sferei observatiei, din acelasi tata. Este sistemul rudeniei cognative.

O alta forma de rudenie, mai avansata, este legata de grupul familial, cuprinzand pe toti cei care traiesc impreuna, sub acelasi nume si sub acelasi acoperis. Este forma de rudenie agnatica sau rudenia unilaterala, rezultata din gruparea intr-o singura familie. In felul acesta, in sistemul patriarhal, rudenia este numai pe linie paterna, desi in mod logic ea ar trebui sa fie stabilita pe linie materna.

Raporturile dintre cele doua feluri de rudenie este explicata astfel de catre P. Vinogradoff: " Rudenia cognitiva porneste de la un cuplu si se desfasoara in jurul acestui cuplu initial, in felul unei panze de paianjen. Grupul nu este niciodata prea compact, deoarece la origine porneste de la doua persoane provenite fiecare din alte doua diferite, asa ca are patru bunici si opt strabunici. La rudenia agnatica, dimpotriva, avem in mod firesc un pater familias in fruntea schemei. Arborele are o singura radacina si ramurile lui se intind in diferite directii. Se formeaza astfel un grup compact de fii, nepoti si stranepoti, cu bunici aflati in varf si avand in potestas pe toti membrii care se afla sub el ".

Descendenta pe linie masculina, introdusa o data cu organizarea patriarhala, nu s-a bazat numai pe rolul economic, social si politic in conditiile specifice de aparare ale populatiilor indo-europene pastorale care au venit in Europa o data cu varsta metalelor, dar a avut nevoie si de o justificare demografica. S-a gasit astfel argumentul in posibilitatea de a aduce pe lume copii de catre tata prin simularea actului respectiv, procedeu cunoscut prin termenul polinezian de cuvada: la apropierea momentului nasterii, barbatul incepe sa mimeze chinurile, in timp ce femeia nastea intr-un loc ascuns. In Africa centrala, procrearea avea loc prin casatoria fictiva a doi barbati, unul considerat tata, iar celalalt mama, in realitate copilul fiind nascut de sora acestuia din urma, cu care primul se afla de fapt in raporturi normale ( L. P. Marcu ).

In antichitate, filiatia era stabilita in general pe linie masculina, cu ramasite de descendenta matrilineala. Legendele grecesti amintesc de o disputa intre zei referitoare la gravitatea matricidului in raport cu patricidul, sfarsindu-se prin a se considera ca acesta din urma trebuie sanctionat mai aspru. La vechii ebrei, printr-un simulacru, sotia stearpa putea dobandi copii de la sclava care nastea pe genunchii ei ( Geneza, 16 ), iar la spartani o sotie putea avea legaturi extraconjugale cu persoane de conditie superioara fara ca aceasta sa afecteze paternitatea sotului ( Xenofon, Statul spartan, I, 6 ) forma de poliandrie ce-si va gasi corespondentul in dreptul primei nopti din Evul Mediu. In sfarsit, procedeul roman ca tatal sa ridice de la pamant pe noul nascut pare a simboliza si calitatea sa de genitor. ( L. P. Marcu ).

In Dreptul roman distinctia dintre diferitele forme de rudenie apare mai clara. Agnatiunea ( agnatio ) era legatura dintre persoanele aflate la un moment dat sub aceeasi putere sau dintre persoanele care s-ar fi aflat sub aceeasi putere daca pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor. Dupa A. E. Giffard, Dreptul civil cunostea trei categorii de agnati:

a) In prima categorie intrau toti cei aflati sub puterea lui pater familias la un moment dat: sotia, copii, nepotii din fii ;

b) Din categoria a doua faceau parte cei care au fost in trecut sub aceeasi putere, dar care au devenit apoi sui juris: fratii dupa moartea tatalui lor ;

c) Cea de a treia categorie de agnati era formata din persoane care nu s-au aflat niciodata sub aceeasi putere, dar s-ar fi putut afla daca pater familias ar mai fi trait in momentul nasterii lor: verii primari nascuti dupa moartea bunicului lor.

Rudenia agnatica era astfel o rudenie exclusiv prin barbati - agnatio

s-ar putea traduce cu " rudenie prin capul familiei " - , deoarece puterea ce constituia esenta unui astfel de sistem nu putea fi exercitata decat de barbati si nici nu putea fi transmisa decat prin acestia, deoarece la moartea capului de familie numai descendentii sai masculini de prim rang deveneau capi de familie, avand si misiunea de a se ingriji de cultul domestic si de focul de pe vatra ( ignis < sanscr. agnus ) ce pare a indica pe toti cei legati de acest cult ( agnates ), fapt ce ne intrituieste sa vedem in agnatiune mai degraba o "rudenie de altar " sau " rudenie de foc sacru " ( L. P. Marcu ).

Persoanele care nu puteau dovedi direct descendenta dintr-un stramos comun, dar care puteau invoca unele prezumtii pentru a dovedi o astfel de descendenta ( acelasi nume de familie, comunitatea de cult familial etc.) erau socotite rude agnatice indepartate si purtau numele de gentiles, ca membrii ai unei mari comunitati familiale ce amintea de gintile ( gentes ) din perioada straveche.

Pe masura ce societatea romana se dezvolta, puterea capului de familie sufera tot mai multe limitari, iar membrii de familie dobandesc o libertate din ce in ce mai mare. Sistemul de rudenie agnatica decade, in locul lui impunandu-se rudenia de sange ( cognatio ). Cognatii ( cognates ) sunt rude de sange, indiferent daca apartin sau nu aceleiasi puteri domestice, iar cognatio exista nu numai pe linie masculina, dar si feminina, deoarece isi are temeiul in ideea de conceptiune si de nastere; doua persoane puteau fi astfel unite intre ele atat prin agnatiune, cat si prin cognatiune, intr-un sistem bilateral ce avea sa se impuna in viitor.

In evul mediu, dominat de o puternica mentalitate religioasa, rudenia era stabilita de canoanele bisericesti, inspirate in principal din sistemul roman din punct de vedere juridic, iar spiritual din ideea caracterului unitar al omenirii ca fiind o creatie a divinitatii care a preconizat pentru cei astfel fauriti: "Cresteti si va inmultiti, umpleti pamantul si il stapaniti " ( Geneza, 9,1 ). Rolul femeii in stabilirea rudeniei este restabilita prin exemplul Fecioarei Maria, ca mama a lui Isus, reprezentata inca din secolul al VI- lea prin icoana cu " Fecioara si pruncul ", iar modelul fiind " Sfanta familie ". Copilul, ca dar al divinitatii, apare astfel in centrul atentiei, fapt vizibil si in scenele reprezentand " Adorarea magilor ". Structurata la inceput in jurul nucleului conjugal, rudenia incepe din secolul al XI- lea sa se largeasca in special in privinta interdictiilor la casatorie, pana atunci legatura matrimoniala substituindu-se celei consangvine ( J. Goody ).

Populatiile barbare care au patruns in Imperiul roman au contribuit la promovarea sistemului bilateral de rudenie, familia mare cedand treptat locul in favoarea celei nucleare. Asa cum remarca T. F.Glick, comparand aceasta situatie cu alte sisteme juridice, "Islamul oferea un cadru ce legitima valorile tribale si le conferea o semnificatie religioasa; crestinismul se orienta, dimpotriva, spre dezvoltarea legaturii dintre persoane, mai mult decat intre grupuri ". In general, sistemul de rudenie occidental era prin excelenta bilateral, acordandu-se importanta familiei materne si aliantelor, in timp ce in Orient domina structura patrilineala, provenind din sistemul tribal de tip segmentar, cu caracter agnatic si cu un stramos comun, forma exprimata in araba prin cuvantul asabiyys ( J. Goody ).

In Dreptul modern, sistemul de rudenie romano-canonic a fost preluat indeosebi de redactorii Codului napoleonean din 1804 ce a servit ca sursa de inspiratie si pentru Codul civil roman din 1864/65, cu distinctiile dintre rudeniile naturala, prin alianta si adoptie, pe linie ascendenta, descendenta si colaterala. Dintre aceste legaturi, unele erau considerate deosebit de importante, constituind impediment la casatorie. Astfel, art.143 preciza ca "in linie directa este oprita casatoria cu desavarsire intre ascendentii si descendentii si intre afinii ( cuscrii ) de aceeasi linie, fara deosebirea inrudirei de legiuita sau nelegiuita insotire ".

Aceeasi era situatia si pe linie colaterala ( art. 144 ), iar "la rudenia din Sf. Botez se opreste casatoria intre nasi si fina precum si intre nasa si fin " (art. 145). Tatal adoptiv nu se putea casatori cu adoptata sa si nici cu fiica acesteia, nici cu sotia fiului sau adoptiv ( art. 146 ) si tot astfel adoptatul fiu nu se poate casatori cu aceea care a fost sotia tatalui infietor, nici cu fiica lui, nici cu mama lui, nici cu sora mamei lui sau a tatalui sau (art. 147), mergand interdictia pana la adoptata sora a tatalui, a mamei, a bunicului sau a bunicii (art. 145). O situatie speciala se putea ivi in cazul cand doi frati luau in casatorie doua surori, fapt admis de C. Apel Iasi, II ( dec. nr. 11 / 1879 ), dar respins de Curtea de Casatie I ( dec. nr. 24 / 1879 ) si careia practica populara i-au gasit solutia prin casatorie simultana, neoperand astfel inca rudenia prin alianta.

Legaturile de rudenie astfel stabilite au suferit schimbari dupa separarea Bisericii de Stat in timpul lui Al. I. Cuza sub aspect spiritual, iar in perioada postbelica in ce priveste afinitatea. In mediul rural, in puterea traditiei, ele au persistat insa, fiind surprinse pana in vremea noastra de anchetele de teren. ( L. P. Marcu ).

1.3. Raportul dintre rudenie si familie

In cadrul unei familii, o persoana poate avea calitate de sot, ruda sau afin. Prin urmare, rudenia alcatuieste numai unul din izvoarele relatiilor de familie. In afara de notiunea generala a familiei, care constituie dreptul comun in materie, familia formeaza obiectul unor definitii valabile numai in campul restrans de aplicare a legilor speciale respective. Astfel, familia are o acceptiune speciala in materie lacativa, in sensul Legii fondului funciar nr. 18 din 1991, in materie unor conventi internationale.

In intelesul acestor legi speciale, familia nu se intemeiaza numai pe casatorie, rudenie si afinitate, ci si pe unele fapte

Din punct de vedere juridic, stabilirea continutului notiunii de familie prezinta o importanta deosebita, deoarece, in numeroase situatii, legea leaga de calitatea de membru al unei familii numeroase si semnificative consecinte, dintre care enumeram urmatoarele:

ca regula generala, intre membrii familiei exista obligatia de sprijin moral si material ( art.2 Codul familiei );

obligatia reciproca de intretinere exista, in primul rand, intre membrii familiei ( art.86, alin.2 Codul familiei );

intre membrii familiei exista comunitate de bunuri, de locuinta si de convietuire;

familia este, de fapt, principala forma de organizare a vietii in comun intre indivizii umani legati prin casatorie, filiatie sau rudenie.

Art. 48, alin.1 din Constitutie prevede ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor. Textul constitutional citat semnifica, printre altele, in opinia autorului, si cuprinsul notiunii de familie, care este alcatuita din soti si din copiii acestora in legatura cu care au dreptul si indatorirea de a le asigura cresterea, educatia si instruirea.

In acelasi sens sunt si prevederile art.1 din Codul familiei care evoca imprejurarea ca familia are la baza casatoria liber consimtita dintre soti      (alin.3) si ca, in relatiile dintre acestia, precum si in exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale (alin.4).

De fapt, art.1-2, art.3-44 ( casatoria ), art.47-65 ( filiatia ) si 97-112 (drepturile si indatoririle parintilor fata de copii si minori) din Codul familiei, au in vedere notiunea de familie in sensul prezentat mai sus.

Se poate deduce ca familia de drept comun este alcatuita din soti si din copiii lor. Evident, daca acestia nu au copii, familia va fi alcatuita numai din soti sau, daca unul dintre soti a decedat, aceasta va fi formata din sotul ramas in viata si copiii lui. De fapt, aceasta ultima ipoteza are si o consacrare legala. Astfel, potrivit art.2, lit.b din Legea numarul 119 / 1997, persoana singura, necasatorita, vaduva, sau divortata si copiii acesteia, cu care domiciliaza si care se afla in intretinerea sa alcatuiesc o familie. Mai mult, din textul legal citat se deduce ca este considerata a fi o familie si persoana singura, necasatorita sau divortata si copiii ei pe care ii are in intretinere, indiferent ca sunt din afara casatoriei sau din casatorie.

Problema care se pune, pentru conturarea corecta a continutului notiunii de familie, este de a stabili ce se intelege prin termenul copil si care categorii de copii intra in continutul notiunii de familie.

In temeiul art.1 din Conventie cu privire la drepturile copilului, prin copil se intelege orice fiinta sub varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta.

In legislatia noastra, termenul copil este explicat de art.1, alin.2 din O.U.G. numarul 26/1997, privind protectia copilului aflat in dificultate. Deci, prin copil, in sensul O.U.G. numarul 26/1997, se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si care nu are capacitate deplina de exercitiu.

Spre deosebire de Conventie, O.U.G. numarul 26/1997, pentru calificarea drept copil a unei persoane, pune, in plus, conditia ca aceasta sa nu aiba capacitate deplina de exercitiu. Drept urmare, minorul care se casatoreste si care, conform art.8, alin.3 din Decretul nr. 31/1954, dobandeste, de la data casatoriei, capacitatea deplina de exercitiu, nu va fi considerat copil.

Conventia, fiind ratificata de Romania, in temeiul art. 11, alin.2 din Constitutie, face parte din dreptul intern. Mai mult, potrivit art.20, alin.2 din Legea fundamentala, Conventia are prioritate in aplicare in raport cu normele dreptului intern. Intr-adevar, potrivit textului constitutional, daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile interne.

Fata de normele constitutionale evocate, va trebui sa constatam ca referirea art.1, alin.2 din O.U.G. numarul 26/1997 la lipsa capacitatii de exercitiu a minorului este ineficienta.

Revenind la textul art.1 din Conventie, se impun cateva observatii. Mai intai, referirea la orice fiinta este deficitara, deoarece evident, fiinte sunt nu numai oamenii, ci si animalele. Mai rational, si in concordanta cu scopul urmarit, ar fi fost daca la sintagma orice fiinta s-ar fi adaugat apelativul umana. In al doilea rand, copilul este fiinta umana sub varsta de 18 ani. Aceasta concluzie rezulta din exprimarea neechivoca a art.1. Per a contrario, persoana care a depasit varsta de 18 ani nu mai are calitatea de copil. In schimb, art.1 din Conventie permite ca varsta, pana la care persoana este considerata copil, sa se situeze sub 18 ani, in situatia in care, in baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta. In al treilea rand, termenul de copil, avut in vedere de Conventie, vizeaza numai situatia persoanei sub varsta de 18 ani, pentru care este instituit un sistem de ocrotire si, nicidecum legatura de filiatie dintre o persoana si alta persoana. Evident, daca s-ar avea in vedere legatura de filiatie, o persoana este copilul altei persoane indiferent de varsta pe care o are. In al patrulea rand, legislatia interna a Romaniei ( de drept comun ) este, in ceea ce priveste majoratul, concordanta cu prevederile art. 1 din Conventie, deoarece, potrivit art.8, alin. 2 din Decretul numarul 31/1954, persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani.

Vor fi considerati ca fac parte din familie copiii din casatorie, copiii din afara casatoriei si copiii adoptati.

In privinta copiilor din afara casatoriei, Constitutia, prin art.48, alin.3, statueaza ca sunt egali in fata legii cu cei din casatorie. In acelasi sens sunt si prevederile art.63 Codul familiei, potrivit carora copilul din afara casatoriei, a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.

Egalitatea in fata legii a copiilor din afara casatoriei cu cei din casatorie este acoperitoare si pentru acele reglementari ce au ca obiect raporturile juridice de familie. De fapt, in art.2, pct.2 din Conventia cu privire la drepturile copilului, se prevede obligatia statelor-parti de a proteja copilul impotriva oricaror forme de discriminare sau de sanctiuni, motivate, printre altele, de situatia juridica a copilului.

In cazul acestei categorii de copii, daca parintii fata de care le-a fost stabilita filiatia sunt casatoriti si locuiesc impreuna, situatia lor juridica este, intr-adevar identica cu cea a copiilor din casatorie. De fapt, potrivit art. 10 din Conventia europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei, casatoria tatalui si a mamei unui astfel de copil confera copilului statutul juridic al unui copil nascut din casatorie.

In schimb, daca parintii sunt necasatoriti, ori divortati, iar filiatia copilului din afara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, instanta de judecata, in temeiul art.65 coroborat cu art.42-44 din Codul familiei, va hotari, printre altele, caruia dintre parinti va fi incredintat copilul sau incredintarea acestuia unor rude ori unor alte persoane sau unor institutii de ocrotire. Evident, copilul incredintat unuia dintre parinti, va alcatui impreuna cu acesta o familie.

In ipoteza in care parintele caruia i-a fost incredintat copilul, conform art.65 combinat cu art.42-44 Codul familiei, este casatorit cu alta persoana decat celalalt parinte al copilului se pune problema din care familie va face acesta parte.

Fata de referirea art.48, alin.1 din Constitutie la familia ce se intemeiaza si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea copiilor, trebuie sa concluzionam ca un astfel de copil nu va intra in familia pe care parintele caruia i-a fost incredintat o are intemeiata cu sotul sau. Se impune o astfel de concluzie, deoarece sotul parintelui caruia copilul a fost incredintat nu are fata de copil calitatea de parinte. Se ajunge astfel la situatia in care parintele respectiv face parte, practic, din doua familii, familia alcatuita din el, sotul sau si, eventual, copiii lor si familia formata din el si copilul incredintat. La aceeasi situatie se ajunge si in cazul in care copilul a fost incredintat, ca urmare a admiterii actiunii de divort. Evident, ne aflam in prezenta unei situatii anormale, situatie care, in opinia autorului, ar putea fi inlaturata daca in art.48, alin.1 din Constitutie s-ar inlocui termenul parinti cu pronumele care sa faca referire la soti. Astfel, art.48, alin.1 din Constitutie ar putea fi formulat in sensul ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea lor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor. In acest mod, textul constitutional ar fi acoperitor si pentru situatia prezentata, dar ar fi si de natura sa-l oblige pe sotul parintelui, caruia i s-a incredintat un copil din afara casatoriei, sa-i acorde sprijin moral si material in cresterea, educatia si instruirea copilului respectiv.

Obligatia acestuia s-ar inscrie, in opinia autorului, in prevederile art. 2 Codul familiei. Intr-adevar, potrivit acestuia, relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei, care sunt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.

Cat priveste copiii adoptati, acestia vor intra in familia adoptatorului, deoarece, potrivit art.1, alin.1 din O.U.G. numarul 25/1996, adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adaptatorului. La aceeasi concluzie conduc si prevederile art.22, alin.4 din O.U.G. numarul 25/1997, interpretate per a contrario. Astfel, la desfacerea adoptiei, parintii firesti ai copilului redobandesc drepturile si obligatiile parintesti, ceea ce inseamna ca in timpul adoptiei drepturile si obligatiile respective se exercita de catre adoptatori conform art.4, alin.2.

In ipoteza in care adoptatorul este casatorit, desi sotul acestuia trebuie sa-si dea consimtamantul la adoptie, nu devine adoptator. Pe cale de consecinta, ne vom afla in situatia asemanatoare creata prin incredintarea

copilului din afara casatoriei sau ca urmare a divortului unuia dintre parinti care, dupa caz, este casatorit ori, ulterior divortului, se recasatoreste cu o alta persoana decat celalalt parinte al copilului.

O situatie speciala exista in ipoteza minorului casatorit si care, conform art.8, alin.3 din Decretul numarul 31/1994, dobandeste de la data casatoriei, capacitatea deplina de exercitiu. Intr-adevar, art.8, alin.1 din Decretul numarul 31/1954 prevede ca capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora, iar alin.2 stipuleaza ca persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. De la regula inscrisa in art.8, alin.1 si 2 si in alin.3 se instituie o exceptie, conform careia minorul care se casatoreste, dobandeste prin aceasta capacitate deplina de exercitiu. Deci, in acest caz de exceptie, majoratul este devansat de dobandirea capacitatii depline de exercitiu. Altfel spus, intr-o astfel de situatie, nu exista identitate intre majorat si capacitatea deplina de exercitiu.

Asa dupa cum s-a exprimat in doctrina, se poate afla intr-o asemenea situatie, nu numai femeia minora care se casatoreste si careia, conform art.4, alin.1 si 2 Codul familiei, ii este ingaduit sa se casatoreasca daca a implinit 16 ani, iar pentru motive temeinice, chiar de la varsta de 15 ani, ci si barbatul minor care se casatoreste.

Intr-adevar, in temeiul art.4, alin.1 Codul familiei, barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de 18 ani, iar potrivit art.19 Codul familiei, casatoria incheiata cu incalcarea, printre altele, a dispozitiilor referitoare la varsta legala este nula.

Cu toate acestea, potrivit art. 20 Codul familiei, casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca, intre timp, acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata. Deci, in cele trei ipoteze, casatoria va subzista chiar daca conditia referitoare la varsta matrimoniala nu este implinita de catre barbat. Pe cale de consecinta, vor fi incidente si pentru barbat prevederile art.8, alin.3 din Decretul numarul 31/1954.

Problema care se pune este de a sti daca minorul casatorit ramane in familia parintilor datorita minoritatii sau nu.

Evident, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege, un astfel de minor va forma impreuna cu sotul sau si cu copiii lor o noua familie. Starea lui de minoritate, in conditiile prezentate mai sus, nu poate sa-i afecteze calitatea de sot si, pe cale de consecinta, calitatea de membru al noii familii formate. Se impune o asemenea concluzie, cu forta evidentei, deoarece art. 48, alin.1 din Constitutie vorbeste despre soti si parinti, fara a face distinctie dupa cum acestia sunt minori sau majori. Principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ne obliga la aceasta concluzie univoca. Pe de alta parte, chiar daca ramane minora, o astfel de persoana pierde calitatea de copil, deoarece, ca urmare a casatoriei, dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.

1.4. Continutul notiunii de familie in unele cazuri speciale     

Reiteram faptul ca, in temeiul art. 1, alin.2 din O.U.G. numarul 26/ 1997, persoana cu capacitate deplina de exercitiu, chiar daca este minora, nu este considerata copil si, drept urmare, nu va fi supusa masurilor de protectie si asistenta prevazute de acest act normativ, ci masurilor de drept comun.

Exista numeroase norme cuprinse in legi speciale care dau notiunii de familie un sens mai larg sau mai restrans decat cel ce se degaja din prevederile art. 48 alin.1 din Constitutie si art.1-2, art. 3-44, art. 47-65 si art. 97-112 Codul familiei.

Aceasta situatie, in opinia autorului, nu excede exigentelor constitutionale, deoarece textul art. 48, alin.1 din Constitutie poate fi interpretat si in sensul ca instituie principiile de baza care stau la baza raporturilor dintre doua categorii de membri de familie, adica: principiul casatoriei liber consimtite dintre soti, principiul egalitatii dintre soti si principiul dreptului si indatoririi partilor de a asigura cresterea, educarea si intretinerea copiilor.

De fapt, Conventia cu privire la drepturile copilului evoca aceasta posibilitate. Astfel, potrivit art. 5, se instituie obligatia pentru statele-parti de a respecta responsabilitatea, dreptul si obligatia pe care le au parintii sau, dupa caz, membrii familiei largite sau a comunitatii, tutorii sau alte persoane de a-i da copilului orientarea si sfaturile corespunzatoare exercitarii drepturilor recunoscute de conventie. Prin urmare, rezulta, fara echivoc, ca familia de drept comun este alcatuita din parinti si copii lor, iar in sens largit este alcatuita din parinti, copiii acestora si alte persoane.

a) Legea numarul 18/19 februarie 1991 a fondului funciar, in art. 8, alin. 4 da continutului notiunii de familie in sens mai restrans decat cel de drept comun. Astfel, potrivit acestui text, prin familie se intelege sotii si copiii necasatoriti, daca gospodaresc impreuna cu parintii lor. Restrictia se refera, de fapt, la copii. Astfel, pentru ca acestia sa faca parte din familie trebuie sa intruneasca cumulativ doua conditii:

sa fie necasatoriti;

sa gospodareasca impreuna cu parintii lor.

Per a contrario, copiii casatoriti, chiar daca gospodaresc impreuna cu parintii lor, nu vor intra in alcatuirea legala a familiei. De asemenea, chiar copiii necasatoriti, dar care nu gospodaresc impreuna cu parintii lor, nu vor fi considerati ca fac parte din familie.

In schimb, in opinia autorului identitate de ratiune, copilul necasatorit, incredintat unuia dintre parinti si care gospodareste numai cu acesta, va intra in continutul familiei acelui parinte si, invers, copilul necasatorit nu va intra in continutul familiei acelui parinte caruia nu i-a fost incredintat si cu care gospodareste. Aceeasi solutie se impune si in situatia in care copilul necasatorit are numai un parinte in viata sau cunoscut si gospodaresc cu acesta.

b) Legea numarul 67/1995 privind ajutorul social, in art.2, da notiunii de familie, dupa caz, un inteles restrans ( alin.1, ipoteza 1 si alin.2 ) si un inteles larg ( alin.1, ipoteza 2 ). De asemenea, acelasi text explica semnificatia notiunii de copil ( alin.3 ).

In sens restrans, termenul de familie desemneaza sotul, sotia si copiii lor minori care au domiciliul comun. Deci, pe langa soti intra in continutul familiei si copiii minori, pentru care, insa, se pune conditia sa aiba domiciliul comun. Evident, referirea la domiciliul comun are in vedere domiciliul, ca atare, asa cum este el definit in art.13 din Decretul numarul 31/1954, adica locuinta statornica sau principala a persoanei fizice.

Se impune a releva faptul ca, potrivit art.14 din Decretul numarul 31/1954, domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care el locuieste statornic.

Domiciliul copilului incredintat de instanta de judecata unei a treia persoane ramane la parintii sai, iar in cazul in care acestia au domiciliul separat si nu se inteleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, va decide instanta judecatoreasca. In cazul copilului minor, reprezentat numai de catre un parinte ori in cazul in care copilul se afla sub tutela, domiciliul acestuia va fi la reprezentantul legal.

Prevederile art.14 din Decretul numarul 31/1954 trebuie puse in corelatie cu prevederile art. 100 si 102 Codul familiei, precum si cu cele ale art.25 din Legea numarul 105/25 septembrie 1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate. Intr-adevar, potrivit art. 100 Codul familiei, copilul locuieste la parintii sai, iar daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. In caz de neintelegere intre parinti, va decide instanta de judecata, dupa ascultarea autoritatii tutelare, a copilului care a implinit zece ani si tinand seama de interesele copilului. Art.102 Codul familiei, reglementeaza posibilitatea autoritatii tutelare de a incuviinta copilului sa aiba o alta locuinta, decat cea prevazuta la art.100, daca a implinit paisprezece ani si daca aceasta situatie este determinata de desavarsirea invataturii ori pregatirii profesionale.

Art.25 din Legea numarul 105/1996, in principiu, reproduce prevederile art.14 din Decretul numarul 31/1954. Cu toate acestea, in raport cu prevederile art.100 si 102 Codul familiei, are o redactare net superioara, deoarece se refera expres la domiciliul si nu la locuinta copilului.

Ar fi de observat faptul ca actualele reglementari din Codul familiei sunt, oarecum, lacunare in raport cu prevederile art.14 din Decretul numarul 31/1954 si cele ale art. 25 din Legea numarul 105/1996. Intradevar, intre notiunea de domiciliu si cea de locuinta nu poate fi pus semnul egalitatii. Raportul dintre cele doua notiuni juridice este de la partea la intreg. Astfel, de esenta domiciliului este unicitatea acestuia. De fapt art. 24 alin.2 din Legea numarul 105/1996 prevede expres ca persoana fizica are un singur domiciliu si o singura resedinta, chiar daca are mai multe locuinte. Altfel spus, in ipotezele prevazute de art.100 si 102 Codul familiei, chiar daca minorul locuieste, dupa caz, la parinti sau la unul dintre ei ori in localitatea unde isi desavarseste invatatura sau pregatirea profesionala, este posibil ca domiciliul lui sa fie in alta parte. Totusi, pentru uniformizarea reglementarilor din domeniu si evitarea interpretarilor diverse, de lege ferenda, s-ar impune o punere de acord a prevederilor Codului familiei cu normele cuprinse in Decretul numarul 31/1954 si in Legea numarul 105/1996 referitoare la domiciliul copilului.

Tot in sens restrans, potrivit art.2, alin.2 din Legea numarul 67/1995, termenul de familie desemneaza si persoana necasatorita, care domicileaza impreuna cu copilul sau.

In sens larg, in temeiul art.2, alin.1, ipoteza 2 din Legea numarul 67/1995, pe langa parinti, fac parte din familie si copiii necasatoriti, care au domiciliul comun cu parintii si care urmeaza cursurile la zi in institutii de invatamant care functioneaza potrivit legii, pana la terminarea acestora, dar fara sa depaseasca varsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani in cazul acelora care urmeaza studii superioare, cu o durata de scolarizare mai mare de 5 ani.

Legea numarul 67/1995 explica, de asemenea, intelesul termenului copii. Astfel, prin copii se inteleg copiii proveniti din casatoria sotilor, copiii unuia dintre soti, copiii adoptati precum si copiii incredintati, potrivit legii, unuia sau ambilor soti.

Desi s-a dorit a fi cuprinzator, textul art.2, alin.3, din Legea numarul 67/1995 este lacunar. Astfel, nu sunt enumerati copiii sotilor rezultati din raporturile intime ale acestora inainte de casatorie.

c) Legea numarul 80/11 iunie 1995 privind statutul cadrelor militare, in art.112, da un inteles larg termenului de familie.

Familia cadrelor militare cuprinde sotul, copiii, si parintii aflati in intretinerea legala a acestora.

Textul citat comporta unele comentarii.

In primul rand, pentru copii, ca de altfel si pentru parinti, se pune o singura conditie, respectiv sa se afle in intretinerea cadrului militar si a sotului acestuia. Referitor la copii, nu are nici o relevanta faptul ca acestia sunt din casatorie sau din afara casatoriei, ca sunt ai cadrului militar ori ai sotului acestuia sau ca sunt minori ori majori si in sfarsit, ca locuiesc sau nu impreuna cu parintii.

In al doilea rand, intr-o interpretare stricto sensu, se deduce ca este necesar ca intretinerea sa fie acordata nu numai de cadrul militar sau de sotul lui, ci de acestia impreuna. Se ajunge la aceasta concluzie restrictiva, deoarece art.112 se refera, fara echivoc, la copiii si parintii aflati in intretinerea legala a acestora. Cu toate acestea, in opinia autorului, solutia rationala ar fi sa se bucure de acest beneficiu si copiii sau parintii care se afla in intretinerea numai unuia dintre soti.

In al treilea rand, vor intra sub incidenta textului art.112 numai copiii si parintii aflati in intretinere legala, fiind exclusi cei care beneficiaza de intretinere conventionala.

In al patrulea rand, fata de lipsa de distinctie din cuprinsul art.112 din Legea numarul 80/1995, parintii aflati in intretinere legala pot fi, dupa caz, parintii cadrului militar sau ai sotului acestuia ori pot fi parinti naturali sau rezultati din adoptie. Principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu obliga la o astfel de interpretare.

d)Legea numarul 112/25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului are referiri la continutul termenului familiei in art.7, alin.1, lit.a si art.9, alin.5.

Potrivit celor doua texte, membrii familiei chiriasului titular sunt: sotul, sotia, si copiii minori.

Spre deosebire de prevederile legale evocate deja, Legea numarul 112/1995 pune, pentru copii, numai conditia sa fie minori. Deci, vor intra sub incidenta, dupa caz, a art.7, lit.a si art.9, alin.5 din Legea numarul 112/ 1995 copiii minori, indiferent daca acestia locuiesc sau nu cu parintii lor, daca gospodaresc ori nu cu acestia, daca sunt sau nu casatoriti.

Ar fi totusi de constatat ca reglementarea prevazuta de art.7 si 9 din Legea numarul 112/1995 este restrictiva in ceea ce ii priveste pe copiii majori necasatoriti, care se afla in continuarea studiilor si au domiciliul comun cu al parintilor. In opinia autorului excluderea din continutul familiei a acestei categorii de copii este nerationala. Din moment ce acesti copii se afla, in principiu, in intretinerea parintilor, firesc ar fi fost sa fie luati in calcul la stabilirea drepturilor locative ale familiei.

e) Legea numarul 114/11 octombrie 1996 a locuintei prevede, in art.17, ca prin familie se intelege sotul, sotia, copiii si parintii sotilor, care locuiesc si gospodaresc impreuna.

Evident, ne aflam in prezenta unui continut larg al notiunii de familie.      In

ceea ce-i priveste pe copii si pe parintii sotilor se pun doua conditii care trebuiesc indeplinite cumulativ: sa locuiasca impreuna cu parintii, respectiv cu copiii lor casatoriti si sa gospodareasca impreuna cu acestia. Se observa ca nu se pune conditia ca cele trei categorii de persoane sa aiba domiciliul

comun, este suficient numai ca locuinta lor sa fie comuna. Fata de lipsa de distinctie din cuprinsul art.17 din Legea numarul 114/1996, vor intra sub incidenta acestora toate categoriile de copiii si, respectiv de parintii si a oricaruia dintre soti.

f) Legea numarul 54/2 martie 1998 privind circulatia juridica a terenurilor, in art.2, alin.2, stabilind ca o familie poate dobandi, terenuri numai pana la suprafata de 200 ha in echivalent arabil, statueaza ca prin familie se intelege sotii si copiii necasatoriti, daca gospodaresc impreuna cu parintii lor. Pentru copii se pune conditia ca acestia sa fie necasatoriti, in schimb nu ma subzista conditia de a locui impreuna cu parintii lor. Nu s-ar putea sustine intemeiat ca a gospodari impreuna include si conditia de a locui impreuna deoarece, asa cum s-a observat deja, exista texte legale care fac distinctie intre cele doua situatii.

g) Legea numarul 119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii, potrivit art.2, alin.1, reglementeaza continutul notiunii de familie, in trei ipoteze. Astfel, prin familie, care are drept la alocatia suplimentara, se intelege: sotul, sotia si copiii lor sau a oricaruia dintre ei, avand domiciliul comun ( lit.a ); persoana singura, necasatorita, vaduva sau divortata si copiii acesteia cu care domiciliaza si care se afla in intretinerea sa ( lit b );

In temeiul alin.2 al aceluiasi articol, sunt considerati ca facand parte din familie si copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial sau incredintati familiei. Evident, notiunea de familie prevazuta de art.2, lit.a este familia de drept comun. Cu toate acestea, pentru aceasta familie se pune, in legatura cu copiii sotului si sotiei sau a oricaruia dintre ei, conditia restrictiva ca acestia sa aiba domiciliul comun cu al parintilor.

De asemenea, tot in legatura cu copiii, art.1 din Legea numarul 119/1997 pune conditia de a se afla in intretinerea familiei. In opinia autorului, referirea art.1 la copiii aflati in intretinerea familiei este neinspirata deoarece, stricto sensu, obligatia de intretinerea nu exista intre familie si copii, ci, potrivit art.86, alin.1 Codul familiei, intre sot si sotie, parinti si copii cel care adopta si adoptat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre celelalte persoane anume prevazute de lege. Pe de alta parte, invocarea intretinerii fara sa i se adauge apelativul legala ne poate conduce la concluzia ca prevederile Legii numarul 119/1997 sunt incidente si in acele situatii in care intretinerea se acorda, in fapt, inclusiv in temeiul unei conventii de intretinere. In sfarsit, prevederile Legii numarul 119/1997 nu vor fi incidente in situatia in care copiii acorda intretinere parintilor, deoarece art.1 se refera, fara echivoc, la copiii care se afla in intretinere. Ipoteza prevazuta de art.2, lit.b din Legea numarul 199/1997 vizeaza o situatie de exceptie, in care familia este alcatuita numai din unul dintre parinti si copiii acestuia si care se afla in intretinerea lui. In aceasta ipoteza, familia are o acceptiune restransa, deoarece din continutul ei lipseste unul dintre parinti.

In opinia autorului, referirea din art.2, alin.2 si la copiii adoptati este inutil deoarece, conform art.1,alin.1 din O.U.G. numarul 25/1997, prin adoptie se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului, iar in temeiul art.4, in momentul stabilirii filiatiei prin adoptie, filiatia dintre copil si parintii sai naturali inceteaza. Pe cale de consecinta, de la data adoptiei, intre adoptator si adoptat se nasc toate drepturile si obligatiile ce legea le prevede pentru parinti si copii. Aceasta concluzie se deduce, de fapt, si din interpretarea per a contrario a prevederilor art.22, alin.4 din O.U.G. numarul 25/1997. Astfel, la desfacerea adoptiei, parintii firesti ai adoptatului redobandesc drepturile si obligatiile parintesti, ceea ce echivaleaza cu faptul ca in timpul adoptiei aceste drepturi si obligatii incumba adoptatorului. Mai mult, art.86, alin.1 Codul familiei, prevede expres obligatia de intretinere intre adoptat si adoptator.

h) Legea numarul 19/2000 privind sistemul public de pensii si de alte drepturi de asigurari sociale, in art.127, alin.2, da un inteles larg continutul notiunii de familie. Astfel, sunt considerate ca facand parte din familie urmatoarele categorii de persoane:

- sotul ( lit.a );

- copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial sau cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi 26 de ani, precum si copiii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstelor mentionate ( lit.b );

- parintii si bunicii oricaruia dintre soti ( lit.c ).

In legatura cu textul legal citat se impun unele observatii.

In primul rand, art.127, alin.2, lit.a, referindu-se la sot, foloseste acest termen in sens generic, adica de sot sau, dupa caz, sotie. Daca termenul sot ar fi interpretat in sensul barbatului cu care este casatorita femeia, evident,

s-ar denatura grav intentia legiuitorului. Cu toate acestea, pentru eliminarea interpretarilor, mai nimerit ar fi fost daca in text se folosea expresia sotul, dupa caz sotia.

In al doilea rand, art.127, alin.2, lit.b, nu mai face, in cazul copiilor care isi continua studiile, in legatura cu varsta lor, distinctia din cuprinsul art.2, alin.1, ipoteza 2 din Legea numarul 67/1995. Toti acesti copiii sunt considerati membrii de familie pana la implinirea varstei de 26 de ani.

In al treilea rand, in continutul notiunii de familie sunt incluse categorii noi de persoane, si anume: copiii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstei de 18 ani, respectiv 26 de ani; bunicii oricaruia dintre soti.

In al patrulea rand, pentru toate categoriile de persoane prevazute de art.127, alin.1 se pune conditia sa se afle in intretinerea asiguratului sau pensionarului si sa nu aiba un drept propriu de asigurari sociale.

i) Art.149 din Codul penal prevede ca prin membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul.

Potrivit art.149 Codul penal, prin rude apropiate se inteleg ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude.

Dupa cum se poate constata, numai pentru rudele apropiate se pune conditia de a locui si gospodari impreuna cu faptuitorul, pentru sot nu se pune o astfel de conditie.

Ar fi totusi de constatat ca, pentru unele rude apropiate, cum ar fi copiii minori si, in general, descendentii minori, conditia de a gospodari impreuna cu faptuitorul este neinspirata, deoarece pentru ca doua sau mai multe persoane sa gospodareasca impreuna este absolut necesar ca acele persoane sa dispuna de bunuri si drepturi patrimoniale pe care sa le exploateze impreuna. Cum, de regula, minorul nu dispune de bunuri proprii, este dificil de probat ca acesta gospodareste impreuna cu faptuitorul. Si reciproca este valabila, daca, dimpotriva, faptuitorul este minor si nu dispune de bunuri.

Pentru aceste motive, mai rational ar fi fost sa se fi pus numai conditia de a locui impreuna cu faptuitorul.