DINAMICA ROLURILOR IN FAMILIE

DINAMICA ROLURILOR IN FAMILIE

1. Ciclul vietii familiale

In diferite culturi si etape istorice diferite, asteptarile de rol se concretizeaza nu numai prin coninuturi deosebite, ci si prin claritatea lor. Rolul de ,,mama buna" are un coninut sensibil diferit la anumite culturi. Ceea ce indivizii dintr-o anumita cultura se asteapta din partea unui barbat sau din partea unei femei, de la un tata sau de la o mama se confunda in mare masura cu stereotipurile care circula in legatura cu aceste asteptari. Insa, aceste clisee sunt de multe ori afirmaii false, dar care la nvelul constiinei comune circula cu valoare de adevar si au consecine acionale.

,,Familia se intemeiza pe casatoria liber consimita intre barbat si femeie, egalitatea lor in drepturi, pe dreptul si indatorirea parinilor de a asigura cresterea, educaia si instruirea copiilor, asa ne informeaza sociologii"[1].

Desfasurarea vietii de familie de la oficializarea casatoriei pana la vaduvie vizeaza opt stadii (P.Ilu, 2005)[2]:

inceputul vietii de familie;

apariia copiilor;

familia cu copii prescolari;

familia cu copii scolari;

familia cu adolesceni;

familia ca centru de lansare, cand copiii incep sa paraseasca familia plecand la scoala, casatorindu-se, angajandu-se, si stabilindu-si propria rezidenta;

familia de varsta mijlocie, caracterizata in general de perioada cand toi copiii au plecat si raman cei doi soi, cunoscuta si ca stadiul de ,,cuib gol";

familia in varsta unde fenomenele proeminente sunt pensionarea si vaduvia.

Fiecare stadiu presupune atribute si probleme.

O perioada distincta ar fi aceea a relatiilor familiale ale cuplului care nu are deocamdata copii. Pentru cei ce nu au conveuit impreuna inainte de casatorie este o etapa importanta de cunoastere mai apropiata, de adaptare reciproca. In acest stadiu se continua sindromul dragostei romantice. Avand mai mult timp liber, reeaua de prietini e mai dennsa, iesirile in locuri publice si petrecerile sunt mai numeroase, pulsurile de gelozie mai frecvente. Faptul ca familia nu are copii face viaa mai usoara si deci probabilitatea desparirii este mai mica. Pe de alta parte, pentru ca nu sunt copii la mijloc, iar capitalul marital este mai mic, hotararea de a divora poate fi mai usor luata, costurilre fiind mai reduse.

Primul copil afecteaza profund relaia partenerilor conjugali. Mama v-a trebui sa intrerupa o perioada scoala sau slujba, ceea ce inseamna, in cazul din urma, reducerea veniturilor familiei. Viaa ei se concentraza in jurul copilului. Rolul de mama implica o serie de sarcini, la care tanara soie face faa cu mai mult sau mai putin succes, in funcie si de socializarea din familia de proveniena. Rolul de tata nu este nici el simplu. Aducerea pe lume a copilului satisface orgoliul parental si patronimic, dar in acelas timp acum are in copil un concurent la timpul si afeciunea soiei.

Copilul in cuplul conjugal produce o noua situatie. De aceea putem inelege transformarile radicale care survin de foarte multe ori in releiile dintre cei doi si stingerea marei iubiri. Am in vedere urmatorul fenomen: la nivelul constiinei comune, oamenii raman de multe ori nedumerii de ce doi tineri care s-au inteles atat de bine inainte de copii si de a avea copii au ajuns dupa aceea aproape sa se urasca. O explicaie tradiionala este nu s-au cunoscut suficient, mai ales in detaliile de intimitate. Astazi insa, multi tineri nu numai ca se stiu sub aspectul vietii sexuale dar cuabiteaza premarital un timp apreciabil.

,,Intemeierea tinerei familii, intensificata si confirmata prin apariia primului copil, reclama definirea de roluri conjugale la cei doi parteneri. Fara indoiala ca socializarea si

perioada curii da o imagine despre cerinele de rol matrimonial, dar ele trebuie precizate cand situaia devine foarte concreta si acuta" . In contrast cu societatea tradiionala, unde rolurile erau bine marcate, astazi, identitatea de rol familial se negociaza din ce in ce mai pronunat. In familiile tradiionale, chiar daca rezidenile sunt separate, odata cu apariia copilului, aceste granie devin mobile.

Impactul primului copil este foarte pregnant. Cele mai multe familii au insa mai muli copii si survin astfel probleme suplimentare legate intre frai si surori, de competiia pentru a obine cat mai mult de la parini, de afeciunea discriminativa a acestora. Prezena preadolescenilor si a adolescenilor in familie, cu tot evantaiul de dificultai, afecteaza nu doar relaiile parini-copii, ci si cele de so-soie.

,,Marimea considerata a duratei medii de viata, scolaritatea prelungita a tinerilor si familia nucleara neolocala au produs schimbari substaniale in ciclul familial. A aparut practic o noua faza, a revenirii familiei la cuplu conjugal singur, prin plecarea copiilor. S-ar putea numi si stadiul ,,cuibului gol", cand ultimul copil paraseste casa parinteasca.

In societaile occidentale, plecarea de acasa a copiilor inseamna o ruptura mult mai mare decat la noi, unde nu doar legaturilr psihosociale raman mai intense, dar si cele mataterial-monetare. De altfel, in Romania, nu prea vor ramane ,,cuiburi goale", din cauza lipsei de locuine si a crizei economice in general. Deseori dupa parasirea familiei, tinerii revin sa locuiasca cu parinii in urma unor evenimente neplacute, cum ar fi divorul, somajul, schimbarea slujbei sau a profesiei" .

Ca trasaturi mai pregnante ale stadiului de ,,cuib gol" apar lipsa copiilor din casa este o premisa pentru cei doi de a se redescoperi ca femeie si barbat. Tonusul pozitiv al acestui stadiu este strans legat de atasamentul faa de viaa publica si profesie, carora li se pot dedica mai intens. Insa, sunt cupluri care resimt o mare pierdere odata cu plecarea copiilor, casa pare pustie, mamele in special dezvoltand sindromul ,,cuibului gol", caracterizat prin deprsie si criza, de identitate; eliberai de responsabilitaile de zi cu si faa de copii, considerandu-i in mare masura lansai in viaa, acest stadium este un risc pentru divor.

,,Stadiul vaduviei cuprinde un numar mai mare de femei decat de barbati. Datorita efectului cumulative al speranei de viaa mai mare la femei si al diferenei de varsta la

casatorie, cele mai multe femeii traiesc ca vaduve muli ani. La recensamantul din 2002, in Romania, la populaia de peste 15 ani, 10,6% erau vaduvi, dintre care marea majoritatea femei. Situatia celor in varsta si in special a vaduvelor si vaduvilor este dificila in primul rand din cauza suportului economic scazut. Pensiile sunt destul de mici, veniturile prea puine, iar necesitaile legate de sanatate sunt mari.

Exista o indreptaita ingrijorare in legatura cu persoanele de varsta a treia, cu atat mai mult cu cat volum lor in structura populaiei este tot mai mare in cultura euro-americana si, dintre ele, tot mai multe sunt singure. In plus se considera ca, pensionarea reprezinta o sursa suplimentara de agravare a precaritailor materiale si psihospirituale" .

Multe investigaii infirma insa imaginea aproape dezolanta despre condiia batranilor in societaile moderne si postmerne. In afara faptului ca degradarea este mai mult pe linia abilitailor fizice decat a celor mentale, nici in ceea ce priveste statutul socio-economic, datele sistematice nu ne indreptaesc la o viziune pesimista. Pensionarea nu este un dezastru, o cadere sociala si psihica pentru foarte muli indivizi, intrucat: data fiind dificultatea unor profesii si locuri de munca. ,,Dupa unii specialisti pensionarea este mai degraba o eliberare decat o pierdere. Ea fiind fructificata ca o organizare mai placuta a vietii, cultivand hobby-uri sau activitai comunitare si umanitare si, desigur, mai frecvent si cu mai mari beneficii psihoemoionale, ocupandu-se de nepoi"[6].

Daca ne referim nu numai la femei, dar si la barbai, abordarea violentei in familie, bazata pe ciclul de viata, demonstreaza ca orice act de violenta, agresivitate sau abuz exercitat contra unei victime aflata la varsta copilariei are efecte cumulative, pe termen lung, care se pot resimi pana la varstele cele mai inainate.

Im mod general, aproape fiecare membru al unei familii indiferent de categoria de rudenie, poate experimenta in cursul ciclului sau de viata, un conflict famiial concretizat adeseori prin acte de violenta, agresiune sau abuz. Daca conflictele constituie o constanta a vietii oricarui grup social, inclusiv a familiei, violenta reprezinta un factor variabil dependent de contextul social si de modelele culturale.

Mituri privind violenta domestica

Exista mituri care defavorizeaza femeile si incurajeaza comiterea unor abuzuri impotriva lor, (M. Roth-Szamoskozi, 2005)[7] menioneaza:

victima poate invaa ce sa faca pentru a preintampina violenta;

femeia poate pune oricand capat violenelor;

femeile victime ale agresorilor partenerilor nu au mandrie personala, sunt supuse, pasive;

bataia afecteaza doar o mica parte din populaia feminina;

chiar, daca el este agresiv, copiii au nevoie de tata;

cand o femeie nu-si indeplineste indatoririle casnice, ea merita sa fie maltratata de so;

femeile tind sa exagereze violenta la care sunt supuse;

cele mai multe dintre actele de violenta casnica au loc deoarece femeile ii provoaca pe barbai sa le loveasca.

Aceste mituri si altele asemanatoare reprezinta o premisaa inegalitaii, care defavorizeaza femeile.

Recunoasterea faptului ca violenta eriditeaza sigurana, sanatatea, dezvoltarea , interrelaiile, capacitatea de munca, echilibrul psihic al individului pe tot parcursul vietii impune reconsiderarea fenomenului la scara culturala si culturala. Prevenirea violentei domestice este schimbarea concepiilor sociale privind comportamentul agresiv, fundamentarea lor peevidene stiinifice.

Selectam unele din miturile prezentate si ,,demistificate" de S.M Radulescu (2001)[8]:

Mit : Violenta familiala, este o problema privata in rezolvarea careia nimeni nu are dreptul sa se amestice. Nici o autoritate nu are dreptul de acces la intimitatea ,,sanctuarului" familial.

Realitate : Orice familie trbuie protejata de imixiunea autoritailor, exceptand cazurile in care sunt prejudiciate interesele si drepturile membrilor. La fel ca si violenta din afara caminului, violenta dinauntru constituie infraciune.

Mit: Alcoolul este principala cauza a violentei familiale.

Realitate: Este un mit foarte raspandit. Problrma alcoolismului, intr-adevar, se afla in corelatie cu violenta. Femeile deseori menioneaza ca el devine agresiv cand se afla in stare de ebrietate. Bauturile alcoolice reduc capacitatea persoanei de a controla si a dirija compotamentul, de aceea femeile se consoleaza explicand impulsivitatea barbatului prin influiea alcoolului. Desi alcoolul si violenta familiala sunt adeseori asociate intre ele, una nu este cauza celeilalte. De fapt, agresorul are anumite caracteristici care il imping deopotriva spre alcoolism si violenta.

Mit: Copiii nu se pot lipsi de tata, chiar daca el este agresiv sau ,,raman alaturi de el doar in numele copiilor".

Realitate: Acest mit se spulbera mai usor si mai repede ca celelalte, daca incepi sa meditezi asupra numarului de copii-victime ale violentei. Fara indoiala, situaia cand copiii cresc alaturi de mama si tata e ideala. Sa nu uitam, insa, ca unii copii, care taiesc in condiii de violenta domestica, singuri ajung s-o roage pe mama sau chiar insista ca aceasta sa-l paraseasca pe tata-omul care o maltrateaza. Multi copii prefera sa locuiasc la bunici sau la internat, numai sa nu fie tratai cu cruzime in propria familie.

Mit: Fmeia care a fost agresata o data, devine victima pentru totdeauna.

Realitate: Aceasta, la fel este un comportament dictat de experiena traita. Nu se exclude perspectiva ca, dupa ce v-a consulta specialistii, femeia se va intoarce ,,normala", in cazul ca ciclul violentei v-a fi rupt si ea nu se va afla in condiie de tensiune emoionala si pericol.

Cunoasterea modului de a combate miturile legate de violenta, necesita un efort de colaborare din partea cercetatorilor, a specialistilor, a mass-mediei, a organizaiilor din sfera civila si a tuturor celor implicai in prevenirea violentei si protejarea familiei.

Distincia cruciala dintre familia moderna si tradiionala priveste primordialitatea obligaiilor si a afeciunii. In sistemul tradiional al familiilor extinse, legaturile de sange si rudenie sunt sursa principala a drepturilor si obligaiilor, dar si obiectul privelegiat al afeciunii. Iar in familia moderna nu este ruptura ei din reeaua parentala, cat mutarea focalizarii de pe aceasta reea pe membrii din interiorul familiei nucleale. Familia nucleara in

societaile moderne este mult mai putin pternica si pragmatica, decat in societaile tradiionale bazate pe grupuri domestice extinse.

Reducerea semnificativa a violentei in ambele familii, moderna si tradiionala nu depinde de punerea in aplicare si de succesul la un moment dat al uneia sau alteia, ci de amploarea unor actiuni concertate, susinute de specialisti si fundamentate legal, de informare a comunitaii privind modalitaile de protecie si de mistificare concepiilor privind violenta.

3. Etapele violentei domestice

Atitudinea societatii faa de problema violentei, interpretarea sensului dominant al acestui termen se prezinta, in felul sau, ca un ,,indicator"al gradului social de dezvoltare.

Referitor la celelalte state de sud - estul Europei in Republica Moldova s-a efectuat un studiu pe un esantion reprezentativ de populaie, 800 de familii[9], in violenta conjugala urmeaza niste etape. Acest raport elaborat pe baza anchetelor victimologice ne informeaza ca in prima etapa cand pare prima situatie tensionata, agresorul isi uimileste victima, adresandu-i insulte, injurii si acuzand-o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu aceasta ocazie, sunt utilizate de catre agresor, diferite tehnici de control, intimidare si interogare, iar victima incearca sa-l calmeze. In masura in care situaia tensionata se amplifica, persoana abuzata devine tot mai pasiva, iar agresorul devine din ce in ce mai violent. In multe cazuri victima se invinovaeste pentru ca nu a fost capabila sa controleze situaia de tensiune de la ea din familie, simindu-se vinovata si complet lipsita de ajutor.

In a doua etapa situaia tensionata deja existenta, urmand doar explozia care se transforma intr-un act efectiv violent. In aceasta etapa se produc cele mai frecvente acte de ranire, omor sau agresiune sexuala.

In urmatoarea etapa agresorul constientizeaza si are remuscari chiar si devine o etapa in care domina linistea. Agresorul chiar devine tandru cu victima si incearca sa recupereze sau sa repare ceea ce a facut. El este in stare de orice, poate sa-i ceara iertare, ii face cadouri scumpe promiandu-i ca nu o va mai agresa niciodata in viata. Victima gandindu-se ca partenerul a constientizat cu adevarat situaia si spera ca importana compatibilitaii emotionale in alegerea partenerului conjugal a fost una corecta. Dar realitatea este cruda, deoarece la o prima situatie de tensiune care intervine producce un nou act de agresiune, si incepe un nou ciclu de violenta. Aceasta etapa se numeste ,,luna de miere", adica dovezi fizice de dragoste profunda.

Fiecare episod de violenta face sa creasca probabilitatea de apariie a unei noi agresiuni din ce in ce mai dure si mai severe, mergand chiar si pana la uciderea victimei.

Mediile sociale, unde si divorul este costisitor, in foarte multe familii ciclul descris mai sus insoeste toata viaa cuplului, inspre batranee certurile si bataile fiind mai rare, probabil ca si mijloacele erotico-sexuale convingatoare de impacare au mai puina fora. Ceea ce arata cercetarile concrete si experiena curenta este ca intr-o asemenea atmosfera de risc violental, femeile sufera nu doar fizic din cauza agresiunii propru-zise, ci si a traumei ca agresivitatea se poate repeta. Traiesc, adica, ,,cu frica in san".

In opinia unor barbati au subliniat de asemenea, ca femeile au luptat pentru egalitate in drepturi, ceea ce nu e chiar corect .

In familie cel mai des femeia este expusa violentei fizice, psihologice, economice. Aceasta se exprima prin umilina, bataie, ignorarea parerilor si a drepturilor lor, renunarea de a le da bani pentru cheltuielile necesarea, expedierea soiilor dupa castiguri peste hotare. Femeia in sociatate este expusa violentei si din partea mass-mediei. Unele materiale din presa scrisa, emisiuni TV, denota lipsa de respect faa de femei, astfel ele se obisnuiesc cu violenta, aceptand drept norma.

Iar odata cu trecerea vremii ca si orice rau uman, desi femeile se obisnuiesc cu greu, ele dezvolta strategii de amorsare a efectelor. Și chiar daca mijloacele straegice nu reusesc, femeile se consoleaza cu gandul ca asa le-a fost soarta.

Etiologia violentei

Diversitatea foarte mare a formelor de violenta nu a permis elaborarea unei teorii etiologice generale. Explicaiile oferite pana in prezent pot fi grupate in doua teorii principale:

Teoria violentei innascute;

Teoria violentei-frustrare;

Teoria violentei-invaare sau socializare.

Teoria violentei innascute considera ca violenta este intriseca naturii umane. Individul se naste cu predispoziii agresive, violente, iar societatea, prin procesul de socializare, inhiba aceste porniri instinctive. Desi a fost mult timp acceptata datorita caracterului sau facil, aceasta teorie nu a fost confirmata prin cercetarea stiinifica. Dimpotriva, cercetarile biologice, psihologice si sociologice au stabilit ca violenta nu este innascuta, ci apare pe parcursul socializarii indivizilor si este determinata de condiiile in care traiesc indivizii si grupurile umane.

Explicaiile care intrunesc actualmente cea mai larga acceptare si care se sprijina pe o solida argumentare stiinifica sunt oferite de teoria frustrarii si teoria socializarii.

Teoria violentei-frustrare considera ca violenta este rezultatul frustrarii, al privarilor indivizilor de placerea satisfacerii anumitor trebuine si dorine.

Individul uman trebuie sa-si satisfaca o serie de nevoi fundamentale. Satisfacerea acestora este insoita de un sentiment de placere, in timp ce nesatisfacerea provoaca neplacere, frustrare. Pe masura ce socializarea avanseaza, nevoile considerate fundamentale sunt completate cu alta nevoi, modelate social-cultural. Posedand o memorie de lunga durata, individul invaa ca obinerea placerii prin satisfacerea nevoilor sale biologice sau social-culturale depinde de existenta in nisa sa ecologica a produselor si fiinelor care sa-i asigure satisfacerea acestor nevoi. Astfel, apare si impulsul spre apropierea unei pari din nisa ecologica. Daca grupul este favorizat si dispune de o abundena de produse, fiecare individ poate sa-si satisfaca nevoile fara a intra in conflict cu ali indivizi sau alte grupuri. Daca grupul este mai putin favorizat, individul apeleaza la agresivitate si violenta in vederea apropierii sau controlarii unei pari din nisa ecologica, prin care sa-si garanteze satisfacerea nevoilor.

Violenta si agresivitatea nu se limiteaza numai la nisa ecologica in care traieste grupul uman respectiv. Pe masura ce dezvoltarea social culturala genereaza noi nevoi si pe

masura ce grupul este capabil sa creeze mijloace tot mai eficiene de exercitare a agresiunii, el depaseste limitele nisei sale si isi impune dominaia asupra resurselor si emergiilor umane din alte nise ecologice. Bineineles, aceasta agresivitate este intotdeauna colorata intr-o frazeologie umanista prin care se incearca disimilarea adevaratei sale naturi. Teoria frustrarii susine ca, in masura in care indivizii pot sa-si satisfaca nevoile, ei sunt neagresivi. Cand nu pot sa-si satisfaca nevoile conform dorinei lor si cand pot lupta, ei devin agresivi. Cand nu pot sa-si satisfaca nevoile, cand aciunea lor este supusa controlului si interdiciilor si cand nu pot lupta, apare inhibiia aciunii, angoasa sau evadarea in imaginar. Starea de angoasa poate constitui insa o incitare la agresivitate, in vederea depasirii ei.

In explicarea cauzelor frustrarii, se face apel la factorii naturali sau sociali. Dintre factorii naturali, cel mai des invocat este raritatea, disproporia dintre volumul resurselor si numarul indivizilor. Desi aceasta teorie porneste de la date reale-cresterea violentei in fazele de tranziie - nu se poate merge mai departe si afirma ca violenta este inerenta tuturor formelor de dezvoltare in unele ari din lumea a treia, dezvoltarea apreciata de insisi ideologii ei ca deficitara din mai multe puncte de vedere. Condiiile interne si internationale mai favorabile de care au bineficiat anumite ari arata ca dezvoltarea poate evita multe forme de violenta.

Teoria violena-socializare sau culturala explica violenta prin procesele de socializare, prin influiena pe care o exercita modul de organizare si funcionare a societatii asupra socializarii si a comportamentelor indivizilor. Aceasta teorie porneste de la stabilirea factorilor societali care determina, sau cel putin favorizeaza comportamentele violente.

Majoritatea cercetarilor pe care se intemeiaza teoria socializarii converg spre concluzia ca extinderea violentei in societaile contemporane este generata de starile critice si de disfunciile sociale aparute sau accentuate in ultimile decenii. In cadrul acxestor cercetari, un interes deosebit il prezinta anchetele guvernamentale asupra cauzelor si prevenirii violentei realizate in unele ari occidentale dezvoltate si unele ari in curs de dezvoltare. Trebuie precizat ca aceste cercetari au analizat in principal violenta criminala, violenta prin care este afectata ordinea sociala stabilita si ca rezultatele lor nu pot fi extinse in explicarea tuturor formelor de violenta.

Desi cercetarile intreprinse nu au ajuns sa stabileasca relatii evidente intre violenta dintre societate si cea coninuta sau transmisa prin mijloacele de comunicare in masa, scoala

poate totusi afirma ca aceasta din urma chiar daca nu determina direct, cel putin favorizeaza apariia unor comportamente violente.

Violenta ajunge sa fie privita ca un mijloc de compensare a inegalitailor sociale. Prin natura lor, mijloacele de comunicare in masa selecteaza si transmit mai cu seama evenimente deosebite, senzaionale, evenimentele violente constituind un subiect predilect pentru ele. In, acest fel, anumii indivizi sau grupuri sunt inciai sa recurga la violenta, asiguranduse astfel publicitatea ideilor si a scopurilor lor. Pe de alta parte, atragand atenia asupra unor evenimente violente si luin atitudine faa de ele mijloacele de comunicare in masa pot sa modeleze opiniile publicului in direcia formarii unor atitudini defavorabile comportamentelor si atitudiniilor violente si astfel sa legitimeze reprimarea acestora. Ele pot in consecina sa reduca violenta personala, neorganizata, facand-o intolerabila la nivel societal, dar in acelasi timp, ele ofera noi surse de legitimare violentei instituionale, birocratice si in primul rand, violenta statului.

Teoria frustrarii si teoria socializarii nu sunt incompatibile. Violenta depinde de variabile personale, de funcii fiziologice si de lupta pentru reusita intr-o societate cu resurse rare. Deci violenta este funcie de nivelul de frustrare, de riscul de represalii si de sprijinul colectiv. Ea nu se poate produce cand nivelul frustrarii este redus, cand riscul represaliilor este ridicat, si cand sprijinul grupului este slab.

Teoria frustrarii explica violenta direct personala, motivaia violentei si impulsurile violente. Ea este o teorie a violentei-raspuns. Teoria culturala explica modul in care se exercita violenta, modul in care se poate soluiona frustrarea, ,,tehnica" violentei si raspandirea ei este o teorie a violentei invaarii.

Aceste teorii lasa neexplicate o serie de mecanisme si de tipuri ale violentei. Nu este explicata violenta ca ofensiva, ca provocare, violenta sistemelor si organizaiilor societale. Limitele acestor explicaii impun extinderea cadruli teiretic al etiologiei violentei. Aceasta extindere se poate realiza prin includerea unei explicaii complementare: violena-funcionalitate.

5 Portretul agresorului si a victimei

Comportamentul agresorului depinde, intai de toate, de stereotipurile patriarhale care a prins radacini in societatea noastra. Agresorii, in marea majoritatea cazurilor au avut o copilarie marcata de violenta. Ei au fost victimile unor abuzuri provocate de adulii care erau responsabili de nevoile lor.

D. Thomas (1990) ne infomeaza ca agresorii sunt personae nehotarate, instabile, sunt incapabili sa-si identifice sentimentele si sa le manifeste. El de multe ori este suparat pe lume culpabilizandu-i pe cei din jur pentru esecurile sale. Sunt gelosi, posesivi in relatie cu partenerele pe care le schimba frecvent, domina conversaiile si au tendina de a fi ironici si critici. De multe ori trateaza femeia ca pe un obiect. In viaa intima nu considera partenera egalul lui, avand o atitudine negativa faa de femei si folosesc sexul ca pe un act de supunere al partenerei. Agresorii sunt nemulumii de locul de munca, consuma alcool sau alte substane, au atracie faa de arme si cred cu convingere ca puterea si controlul se obin numai prin violenta.

Majoritatea dintre ei sunt capabili sa-si controleze propriul comportament si ineleg foarte bine unde si cand pot sa-si dea frau liber furiei. Ei inceteaza sa fie agresivi in prezena martorilor, nici odata nu-si vor manifesta brutalitatea la serviciu, la poliie, in instanele de judecata. Printre vecini, ei pot avea reputaia unui tata bun si un so iubitor. Comportamentul lui, de cele mai multe ori, este imprevizibil, cu timpul devenind tot mai agresiv si mai periculos. Deseori se pare ca intr-un singur corp parca ar trai doi oameni: unul este foarte bun, iar altul insuportabil. Asemenea barbati isi orienteaza agresivitatea, in cele mai multe cazuri, asupra oamenilor apropiai si, au remuscari, traiesc sentimente de vinovaie, rusine, ii macina regretele. Insa, in special dupa ce au comis acte de agresivitate devin ateni, grijulii. Ei folosesc dragostea pentru a menine femeia in cadrul unor relaii violente. Acest fapt este confirmat si de existena ciclului violent.

In societatea, unde femeilor le este predestinat sa creada ca dragostea si casatoria constituie pentru ele unicul mod de autorealizare, deseori se vehiculeaza ideia ca ea are

dreptul la libertatea de a-si parasi familia atunci cand actele de violenta devin periculoasa. In realitate, insa, exista multiple obstacole care o impiedica pe femeie sa faca acest lucru: ea nu

are unde pleca, de cele mai multe ori este dependenta economic de barbat, sau nu are susinerea si sprijinul rudelor, si a societaii.

Fiind supus violentei pe parcursul unei perioade indelungate, femeia devine neputiincioasa, ea pierde increderea in forele proprii si nu este destul de puternica ca sa-si asume controlul asupra vietii sale. Femeia victima va simi ca innebuneste si va deveni neglijenta in ceea ce o priveste. Stresul si anxietatea prin care trece vor determina agravarea bolilor cronice ce pot avea ca urmare manifestari psihosomatice necunoscute. Victima va incepe sa consume alcool sau alte substane care ii aduc o stare de indepartare psihica de realitatea pe care o traieste. Poate avea tentative de suicid, orientandu-si agresivitatea asupra ei insasi sau poate dezvolta comportamente de deplasare a furiei asupra copiilor devenind o mama violenta. ,,Femeia se va intoarce la viaa ,,normal", in cazul in care ciclul violentei va fi rupt si ea nu se va afla in condiie de tensiune emoionala si pericol".

Copii care cresc in familii violente sunt victime ale unor violene domestice. Aici copiii sunt supusi violentei fizice sau sexuale, sunt injosii si umilii. Sunt familii unde copiii nu sunt maltratai, dar prezena lor la actele de violenta din partea tatalui contra mamei constituie pentru ei o trauma psihologica, care ii va marca pentru toata viaa. Copilul sufera, viaa lui se transforma intr-o drama, deoarece el asista la un razboi dintre cei mai apropiai oameni ai lui: mama si tata.