Valoare

V. antropologie culturala, atitudine, cultura, norma, traditie orala

Aprecierea pe care un subiect o manifesta fata de un obiect (lucru, idee, atribut, relatie), dupa criteriul socialmente impartasit al satisfacerii unei nevoi sau unui ideal.

♦ 1. Se spune adesea despre ceva ca are sau nu are v., ca merita sau nu merita atentie. Ocurenta deosebita in limbajul cotidian a cuvintului v., ori a unor expresii echivalente lui, dovedeste importanta actului de evaluare in viata omului. Eugeniu Sperantia caracteriza omul ca o fiinta cu vocatia v. ("axiotropism').

a) Conceptul de v. s-a folosit mai intii in stiinta economiei. Karl Marx considera ca v. unei marfi este determinata de cantitatea de munca abstracta incorporata in ea si, in consecinta, de timpul de munca socialmente necesar pentru producerea ei. In economia de piata, un rol principal in stabilirea v. Il exercita raportul dintre cerere si oferta.

b) Intr-un sens particular se intrebuinteaza termenul v. In epistemologie, unde se vorbeste de "inclinatia valoric orientata' (engl. value-oriented bias) a stiintelor sociale. Obiectivitatea stiintifica ar fi, in acest domeniu, afectata de imposibilitatea cercetatorului de a se desprinde in judecatile lui stiintifice de influenta sistemului de v. al grupului sau clasei sociale din care el insusi face parte. S-a demonstrat insa (Ernest Nagel, Abraham Kaplan etc.) ca unor inclinatii asemanatoare li se supune si cercetatorul din stiintele naturii si ca, in pofida unor dificultati incontestabile, judecatile obiective sint posibile si in stiintele social-umane. De altfel, aceasta este chiar menirea distinctiei emic/etic operata in antropologia culturala: de a-l face pe cercetator sa rupa cercul subiectivitatii, din care parea la un moment dat sa nu aiba iesire.

c) In filosofia culturii, studiul v. s-a dezvoltat pina la conditia de disciplina de sine statatoare, sub numele de "axiologie' (gr. axios, "care merita', "care e demn de ceva'). Contributii de seama la intemeierea acestei discipline a adus, la inceputul sec. XX, Scoala de la Baden, prin Heinrich Rickert Zwei Wege der Erkenntnistheorie, 1909; Vom System der Werte, 1913 etc.) si Wilhelm Windelband (Praludien. Aufsatze und Reden, 1911; Einleitung in die Philosophie, 1914; etc.).

In viziunea acestora, v. umane -adevarul, frumosul, binele etc. - constituie un fel de repere absolute, de care fiecare popor s-ar apropia prin intermediul culturii proprii, in decursul istoriei. Pe alta pozitie s-a situat Petre Andrei (Filosofia valorii, scrisa: 1918, tiparita postum: 1945). La filosoful roman, cultura este cea care integreaza si orienteaza v. (nicidecum invers), cultura, la rindul ei, exprimind idealul natiunii. In general, abordarile filosofice ale v. pun in evidenta calitatea omului de fiinta creatoare. De aceea, Eduard Spranger, Tudor Vianu s.a. clasificau v., dupa tipurile de activitate umana, in v. economice, politice, artistice,
morale etc..

Odata cu progresele sociologiei si antropologiei, axiologia si-a mutat accentul pe aspectul social-relational al v.

d) Fiind o relatie cu o pregnanta dimensiune sociala, v. s-a bucurat de o tratare amanuntita in stiintele comportamentale: in sociologie, in psihologia sociala si mai ales in antropologia culturala. V. este o relatie sociala pentru ca nu orice optiune, dorinta sau apreciere individuala se recomanda prin consistenta, ci numai acelea care merg in consens cu optiunile, dorintele, sau aprecierile de grup. Un sistem valoric angajeaza o comunitate umana si o traditie. Acest fapt scoate v. de sub spectrul subiectivitatii arbitrare, fara a-i anula insa conditia de ipostaza subiectiva a culturii. Exista un imanent "nu stiu ce' care face ca mai multe culturi, subzistind in acelasi areal ecologic si influentindu-se intre ele in egala masura, sa se deosebeasca, totusi, unele de altele. Problema aceasta l-a preocupat pe antropologul Clyde Kluckhohn (A Comparative Study of Values in Five Cultures, 1951). Intrucit explicatia functionalista (la nevoi asemanatoare - culturi asemanatoare) nu mai putea opera, deosebirile au fost puse de Kluckhohn pe seama unui latent complex de factori launtrici, constind in optiuni, preferinte, idealuri diferite. Asa s-a nascut un amplu proiect de cercetare comparativa a v.

Spre a fi deosebite de v. individuale, cele de grup au fost numite "orientari valorice'. Acestea, la rindul lor, se impart in orientari dominante (categorii mari de v.) si orientari variante (diferentiabile dupa etnie, clasa sociala, rol etc.). Orientarile valorice dominante reprezinta un pattern universal al orientarilor valorice umane. Florence Kluckhohn a elaborat un asemenea pattern compus din cinci orientari; le prezentam, consemnind dupa fiecare, in paranteza, si "solutiile tip':

1. Predispozitii innascute (rau, nici bun nici rau, bun);
2. Relatia omului cu natura (omul supus naturii, omul integrat in natura);
3. Dimensiunea timpului (orientare spre trecut, orientare spre prezent, orientare spre viitor);
4. Tipul de personalitate pretuit (care fiinteaza, care fiinteaza intru devenire, care infaptuieste); si
5. Modalitatea relatiei cu semenii (lineala, colaterala, individualista).

Constituind o realitate latenta, lumea v. nu poate fi cunoscuta decit in mica parte prin observarea tacita. In aceasta imprejurare, devine necesara folosirea chestionarelor (psihosociologice. (Gh.G.)

♦ 2. In sociologie sint analizate v. incluse, de regula, intr-un sistem de preferinte ale unei persoane, grup social sau comunitate. Atit pentru E. Durkheim, cit si pentru M. Weber, v. trebuie considerate de catre sociolog ca fapte sociale cu un rol esential in asigurarea unitatii sociale. V. colectivitatii sint inculcate membrilor sai (insusite, impartasite) si prin aceasta este asigurata in mare masura ordinea sociala, unitatea functionala a societatii. V. nu sint deci, in aceasta viziune, preferinte subiective individuale, ci preferinte socializate, supraindividuale, care sint transmise si promovate prin mecanisme sociale.

V. se refera la stari sau moduri de actiune considerate a fi dezirabile. Ele au un rol esential in orientarea actiunilor umane, in stabilirea obiectivelor si scopurilor de atins, a strategiilor, metodelor cailor de actiune. Din acest motiv, in sociologie v. sint adesea invocate ca un important factor explicativ.

In sociologia lui Max Weber, v. par adesea sa reprezinte punctul de pornire ale explicatiei sociologice: optiunile valorice pe care un actor social le face sint responsabile de orientarea actiunilor sale si deci pot fi invocate ca factori explicativi. Traditia weberiana a influentat in mod special abordarea sociologica americana, mai ales prin T. Parsons. Dupa cum remarcau insa R. Boudon si Bourricaud, recursul la v. constituie adesea pentru sociologi un deux ex machina; orice fenomen social este explicat prin v. actorilor. Desi v. au un rol explicativ foarte important, ele trebuie la rindul lor sa fie explicate. Ele reprezinta expresia subiectiva, individuala si colectiva a modului de organizare a sistemelor social-umane, a conditiilor lor de functionare.

Nu putem astfel explica familia monogama prin v. care stau la baza ei, ci prin particularitatile umane si sociale, inclusiv demografice, care au impus monogamia ca forma de organizare a familiei in cea mai mare parte a societatii umane. V. unei persoane, grup, colectivitati tind sa se constituie intr-un sistem ierarhizat de preferinte, alaturi de v. fiind incluse si preferintele intre v. Prin insusi caracterul lor de dezirabilitate, v. tind sa ia o forma normativa, sa fie exprimate sub forma de norme de actiune. Pentru a desemna complexele de v. si norme care reglementeaza un sistem de activitati se utilizeaza adesea termenul de sistem valorico-normativ.

Exista discutii in ceea ce priveste coerenta sistemului de v. al unei colectivitati sociale. Sistemul de v ai unei persoane, grup sau colectivitati, desi, in mod normal, tinde spre o crestere a coerentei sale interne, este fundamental contradictoriu, fapt care exprima contradictiile reale ale organizarii sociale, orientarea diferita a subsistemelor vietii sociale, a grupurilor si claselor sociale.

Tematica v. apare in analiza situatiilor de optiune: optiunea intre stiluri de viata la nivelul individualului sau optiuni intre sisteme politice, economice la nivel colectiv. Optiunea intre v. este expresia subiectiva a unui determinism pluralist: in cele mai multe dintre situatii, indivizii, grupurile, colectivitatile pot opta intre mai multe cai de dezvoltare, evaluarea dezirabilitatii lor fiind esentiala.

Datorita importantei v. in dinamica vietii sociale, sint multe studii sociologice care au ca obiect identificarea configuratiilor de v., a dinamicii acestora in timp, cit si a variatiei lor in cadrul unei colectivitati. In ce masura, de exemplu, v. egalitatii caracterizeaza o colectivitate ? Care este continutul concret al acesteia? Pina la ce limita egalitatea este considerata a fi dezirabila? Si, in cazul acestui exemplu, problema de lamurit in ultima instanta este: in ce conditii egalitatea devine mai mult sau mai putin dezirabila?  C.Z.