Aspecte ale politicii sociale in Romania - Caracterizare generala

Aspecte ale politicii sociale in Romania.

Caracterizare generala.

In general, cauzele care au dus la evolutia si structurarea prestatiilor banesti din sistemul securitatii sociale.

A) Dezvoltarea, evolutiile politicii sociale in ansamblul sau in Romania au avut ca ax central, conceptul ocuparii depline. Din motive ideologice, somajul n-a fost considerat o problema sociala.

O crestere spectaculoasa a inregistrat rata de ocupare a femeii in ramurile neagricole. Intr-o anumita masura, aceasta atragere a femeii in productie a fost si rezultatul promovarii drepturilor egale intre barbati si femei cu privire la accesul si ocuparea unui loc de munca, al impulsurilor date de nivelul de trai foarte scazut in perioada postbelica, fiind insuficient un salariu ca mijloc de existenta.

De asemenea, accesibilitatea larga la invatatura a condus la atragerea masiva a femeii in productie. Femeile au reprezentat aproximativ 45% din totalul fortei de munca. Una din consecinte a fost scaderea semnificativa, in ultimele decenii, a natalitatii, fenomen care a atras dupa sine anumite masuri, atat de natura administrativa, cat si de natura economica, vizand sporirea numarului de copii.

O caracteristica a ocuparii a fost permanentizarea locurilor de munca si, intr-un anumit sens, siguranta acestuia. Nu era o problema majora ocuparea unui loc de munca, de aceea obisnuinta de a cauta un loc de munca a lipsit aproape complet. Absolventii invatamantului secundar (prefesionalizat) si ai invatamantului superior aveau asigurata repartizarea unui loc de munca, evident planificata centralizat. De aici, si rigiditatea pietei fortei de munca, somajul produs de procesul de restructurare. In aceste conditii, legatura dintre performanta economica si salariu n-a constituit o preocupare a factorilor de decizie.

Dupa 1990, ocuparea fortei de munca a fost unul din domeniile cele mai puternic afectate. Modificarile au fost de amploare, ridicand numeroase probleme politicii sociale, atat din perspectiva ocuparii, a pietei muncii, cat si din aceea a protectiei sociale - asigurarea in caz de somaj. Problema somajului afecteaza in primul rand tineretul. Aceasta este principala problema a ocuparii, din care deriva o multitudine de alte tensiuni sociale in legatura cu locuintele, formarea si disolutia familiilor, fenomenul infractional, etc. Cea de-a doua problema este somajul in randul femeilor. In fine, legat de necesitatea protectiei sociale a somerilor, in 1991 s-a adoptat o lege referitoare la acest subiect, care a suferit unele modificari ulterioare. Ajutorul de somaj a aparut ca o componenta noua a sistemului securitatii sociale. A fost creat un fond independent, extrabugetar, privind asigurarea de somaj, finantat din contributii ale intreprinderilor si salariatilor, fond din care se platesc: ajutorul de somaj, alocatia de sprijin, cheltuielile cu pregatirea profesionala a somerilor, etc.

B) Politica fundamentata pe ocuparea deplina a fortei de munca a constituit unul din principalii suporti ai politicii sociale. Este vorba de faptul ca statutul ocupational a constituit baza dezvoltarii sistemului securitatii sociale. Din acest sistem fac parte:

Sistemul pensiilor. Nivelul pensiei este functie de castigul mediu din perioada dinaintea pensionarii si vechimea in munca. Aceasta a facut ca, in ultima perioada, marcata de o puternica inflatie, raportul intre pensii si salarii sa se deterioreze. Daca in perioada de pana in 1990 pensia reprezenta pentru cea mai mare parte a pensionarilor o resursa sigura pentru existenta, incepand cu 1991, pensiile , ca si salariile, au suferit o puternica eroziune datorita inflatiei, astfel ca cea mai mare parte a pensionarilor se afla in fata unei insecuritati amenintatoare.

Alocatiile familiale. Din aceasta categorie alocatia pentru copii este cea mai importanta prestatie. In acest sens, incepand cu octombrie 1993 a intrat in vigoare o lege care prevedea ca alocatia de stat pentru copii este universala; au dreptul la alocatie toti copiii in varsta de pana la 16 ani sau 18 ani daca urmeaza o forma de invatamant prevazuta de lege sau sunt handicapati. Nivelul de alocatie de stat pentru copii este functie de venit si rangul copilului. In prezent, aceasta este fixata la o suma platita lunar, indiferent de venit si rangul copilului. In legatura cu aceasta se considera ca, in conditiile unei perioade de criza si austeritate bugetara, ar fi fost mai economicoasa si eficienta din punct de vedere social, acordarea de alocatii potrivit unui criteriu de selectivitate, in functie de nivelul veniturilor pe o persoana din familie. In conditiile adoptarii unui criteriu de selectivitate, alocatia pentru copii ar putea indeplini o functie de sustinere a veniturilor familiilor cu copii.

Asistenta sociala. Aceasta a ocupat un loc minor in politica sociala din Romania. Saracia n-a fost recunoscuta ca fenomen real, motiv pentru care cheltuielile cu asistenta sociala au detinut o pondere nesemnificativa. Accesul la prestatii de asistenta sociala a fost pana in 1989 extrem de limitat, iar nivelul prestatiilor, foarte scazut. Dupa 1989 a existat un val de cereri pentru prestatii de asistenta sociala motivate de nevoia mare de protectie a unor categorii de populatie defavorizate. Legislatia adoptata in aceasta perioada a stabilit o serie de drepturi, in special de natura financiara, si gratuitati pentru unele servicii. Mai semnificative sunt cele sub forma serviciilor institutionalizate: leagane, scoli speciale, centre de plasament, camine-spital pentru copii, centre-primire minori, camine-spital pentru adulti, camine pentru pensionari, camine pentru bolnavi cronici, etc. In ceea ce priveste prestatiile in bani in cadrul asistentei sociale, acestea vizeaza ajutorul social care reprezinta dreptul familiilor cu venituri reduse de a beneficia de un ajutor social ce consta in diferenta intre sumele stabilite de lege si venitul net lunar al familiei. O alta problema este legata de criteriul de delimitare a sferei prestatiilor de asistenta sociala. De regula, in grupa "asistenta sociala" ar trebui incluse prestatiile sociale care indeplinesc concomitent 2 criterii: a) sunt acordate persoanelor sarace pe baza unui criteriu de verificare a venitului, sau persoanelor aflate in situatii speciale (copii si varstnici fara sustinatori, bolnavi cronici, handicapati, etc.); b) finantarea se face de la bugetul public (central sau local). In consecinta, in aceasta grupa sunt incluse: prestatiile pentru saraci, pentru cei amenintati de saracie sau care se afla in situatii speciale. Alaturi de problematica resurselor, care ramane fundamentala, una din conditiile indispensabile pentru promovarea unor masuri de asistenta sociala este aceea de adoptare a unui instrument operational, si anume: un minim de trai oficial si a unui sistem de verificare a veniturilor. Fara un astfel de instrument, masurile din acest domeniu fie genereaza un anumit tip de risipa de resurse, fie nu-si ating scopul, fie apar ambele efecte.

C) O semnificatie aparte a avut-o faptul ca sistemele de protectie prin venituri din munca si din sistemul securitatii sociale au fost insotite de o politica de sustinere a preturilor de consum prin subventii. Acest sistem a condus la un imobilism al preturilor, la o reflectare distorsionata a fenomenelor reale din economie in sfera sociala, in nivelul de trai al populatiei.

Liberalizarea preturilor si eliminarea subventiilor au avut repercursiuni dramatice asupra puterii de cumparare a veniturilor si economiilor populatiei. Aceasta arata o concertare slaba a politicilor in domeniul preturilor si al veniturilor populatiei. Dovada este ca rezultatul nesatisfacator al indexarii salariilor si prestatiilor de securitate sociala genereaza multe tensiuni.

Eliminarea completa a subventiilor la bunurile si serviciile de consum a fost probabil o reactie de respingere a tot ceea ce ar fi parut o continuare a unor metode utilizate de vechiul regim. Sloganul ca orice lucru are un pret care trebuie platit de utilizator nu este practicat in forma pura nici in economiile de piata dezvoltate. Exista exemple bine cunoscute legate de subventionarea agriculturii, a transportului public si locuintelor. Odata facuta aceasta liberalizare, se ridica problema regandirii sistemului de sustinere a veniturilor prin sistemul securitatii sociale, a unei reforme in acest domeniu.

Reforma politicii sociale.

Procesul de reforma in domeniul social are cateva restrictii, si anume:

restrictii de ordin economic, data fiind scaderea puternica in ultimii ani a rezultatelor economice si, respectiv, a resurselor politicii sociale;

restrictii de natura politica, vointa politica fiind absolut necesara pentru reforma in domeniul social, ca si in economie;

exista dileme de ordin social si comportamental. In legatura cu acest aspect, s-a dovedit ca oamenii, in mod firesc, doresc sa-si conserve drepturile sociale castigate. Conflictul de interese este astfel o restrictie in remodelarea politicilor sociale.

A)Politica sociala pe termen lung - principii:

1)Tranzactia intre echitate si eficienta.

Pentru Romania, angajata in constructia economiei de piata, acesti termeni trebuie sa capete o alta configuratie decat pana in prezent. Aceasta inseamna ca, ideal, pe termen lung, prin politica sociala sa se tinda spre un set de obiective care sa se asigure concomitent:

egalitatea sanselor tuturor cetatenilor, de a se integra in cerintele pietii, de a face fata riscurilor ei. Ea se realizeaza prin urmarirea satisfacerii la un nivel adecvat a nevoilor umane recunoscute ca fiind fundamentale: instruire, sanatate, locuinta, etc. Realizarea unui astfel de obiectiv permite individului sa fie bine pregatit pentru piata, sa se autoprotejeze si sa faca fata exigentelor si riscurilor pietei.

compatibilitatea instrumentelor politicii sociale (cu caracter preponderent economic) cu principiile de functionare eficienta a pietei.

Articularea principiului teoretic mai sus mentionat cu actiunile practice vizeaza, pe de o parte, intreaga problematica de formare si utilizare a capitalului uman si, pe de alta parte, pe cea a bunastarii individuale.

Raportul dintre partenerii sociali.

Toti membrii societatii si agentii economici trebuie sa participe la realizarea politicii sociale. In acest cadru este importanta stabilirea sarcinilor, a responsabilitatilor ce revin indivizilor, intreprinderilor (institutiilor) si statului, ca si a limitelor interventiei statului.

Structurarea acestor responsabilitati trebuie realizata pe 3 paliere:

a)      cel al responsabilitatii fiecarui individ pentru propria sa existenta (autoprotectia). De aici deriva importanta pe care o are ocuparea unui loc de munca si asigurarea de castiguri din aceasta sursa.

b)      cel al parteneriatului intre cetateni, intreprinderi (institutii) si stat: optiunea si responsabilitatea privind gradul de participare sunt ale individului si, pentru unele riscuri, ale intreprinderii (cazul sistemelor de asigurare), iar responsabilitatea pentru crearea cadrului favorabil functionarii si gestionarii resurselor revine statului.

c)      cel al responsabilitatii statului in legatura cu crearea posibilitatilor de acces al tuturor cetatenilor la servicii de invatamant, sanatate, locuinta, etc., precum si cu alte masuri de garantare a asigurarii, pentru toti cetatenii, a unui nivel de trai decent.

3) Cea de-a treia grupa de principii ar putea consta in:

a) noi deschideri pentru initiative particulare si ajutor voluntar, ce

se pot concretiza in permisivitatea initiativelor private in servicii

sociale, in special in extinderea serviciilor de asistenta sociala

b)punerea in valoare a traditiilor de intrajutorare familiala, de tip

paternalist - trasatura caracteristica poporului roman.

4) Ultima grupa de principii se refera la descentralizarea serviciilor si bugetelor, la largirea autonomiei locale in intretinerea, finantarea si administrarea serviciilor sociale.

B) Ajustari in politica sociala pe termen lung si scurt:

Punctul de plecare in ajustarile politicii sociale pe termen mediu si scurt il constituie starea actuala din societatea romaneasca.

Principalele preocupari, pe termen mediu si scurt, ar trebui sa fie urmatoarele:

mentinerea standardului actual;

ajustarea in continuare a politicilor sociale in functiune.