NOILE PROBLEME ALE FAMILIEI - Orientarile contemporane privind familia: pesimistii, optimistii, indecisii

NOILE PROBLEME ALE FAMILIEI

1 Orientarile contemporane privind familia: pesimistii, optimistii, indecisii

Privind analiza existentiala si de perspectiva a familiei, literatura de specialitate (A.Toffler, 1983) sustine ca in zilele noastre problematica acesteia se confrunta trei orientari:

1.1 Pesimistii - dupa cum rezulta si din autodefinirea lor, acest grup de ganditori nu intrezaresc o devenire pozitiva a familiei in etapa post-industriala. 'Familia este pe punctul de a dispare cu totul', sustine F. Lundberg (1963), autorul cartii Viitoarea transformare a lumii. 'Familia a murit cu exceptia primilor ani de viata, respectiv pana ce cresc copiii, aceasta ramanand singura sa functie', sustine psihanalistul W. Wolf (1973). Ea, familia, prin transformarile suferite va deveni o notiune de domeniul trecutului. Cine-i va lua locul? Nu se stie, din pacate.

1.2 Optimistii - increzatori in valorile familiei, ganditorii aceastei orientari sustin ca familia care a existat din toate timpurile, din toate vremurile, va continua sa existe si sa se dezvolte, ba chiar prin trainicia sa, va intra in epoca de aur a existentei sale. Aceasta pentru ca - sustine I. M. Greenberg - se mareste timpul liber, ceea ce va duce la cresterea ponderii activitatilor petrecute impreuna si partenerii vor avea in consecinta mai multe satisfactii. Astfel apare familia ai carei membri stau, se distreaza si actioneaza impreuna. Viata, care devine din ce in ce mai agitata, il va impinge pe om sa se reorienteze si sa revina in sanul familiei. Prin aceasta retragere, individul se conserva strangand in acelasi timp randurile familiei. Casatoria devine un mijloc prin care individul castiga o structura existentialista stabila (Irwing M. Greenberg) iar familia reprezinta un fel de "radacini portabile" ce ancoreaza omul impotriva furtunii schimbarilor, a tensiunilor, conflictelor si disfunctiunilor date de natura societatii contemporane.

1.3 Indecisii - sustin ca ambele orientari sunt ireale pentru ca viitorul, despre care inca nu prea stim cum arata, ne poate oferi multe posibilitati, care deocamdata nu sunt conturate. Este posibil ca familia sa nu dispara si nici sa intre intr-o epoca de aur. Dupa toate cercetarile sociologice actuale - sustine A. Toffler, 1983 - e mult mai probabil ca familia se va frange, se va fractura in tandari pentru ca apoi sa se adune intr-un fel nou, necunoscut inca, poate chiar in forme ciudate.

Asemenea abordari, multe din ele intemeiate pe acumularile si valorile civilizatiei contemporane, ale rezultatelor dobandite in creativitatea stiintifica si tehnica din zilele noastre - indeosebi in ingineria genetica, unde au fost validate metodele clonarii - schimba intregul esafodaj de tratare a problematicii familiei. Supusa unui bombardament de noutati familia este obligata sa iasa din starea sedentarii si stabilitatii, a conservatorismului sau specific, si sa priveasca in dinamica perspectiva prefigurata de cercetarile sociologice (A. Toffler, 1983) ca o familie fracturata determinata de marile si noile probleme cu care ea se confrunta.

2 Marile probleme ale familiei contemporane

2.1 Mistica maternitatii

Forta care va ataca brutal familia in viitor, va fi impactul noii tehnologii a nasterii, ce se va materializa in:

posibilitatea evidenta de a stabili cu anticipatie sexul copilului, de a-i programa QI, infatisarea si trasaturile caracteriale;

implantarea de embrioane, copii obtinuti in vitro, pilula ingerata pentru a naste gemeni, tripleti sau mai multi copii.

posibilitatea de a achizitiona embrioni dintr-un "babyterium".

In acest context, ce semnificatie va mai avea notiunea de "maternitate", atunci cand copiii vor fi crescuti in laborator, "in eprubeta"?

Si ce se va intampla cu femeia si conceptia sa despre sine, cu misiunea sa istorica, primara, de perpetuare a speciei, de ingrijire si crestere a copiilor?

Ciclul nasterii, afirma Weitzen, satisface o necesitate creativa importanta. Majoritatea femeilor sunt mandre de capacitatea lor de a naste copii. Femeia gravida inconjurata de o aureola, a fost mereu glorificata. Dupa A. Toffler, (1983) 'ce se va intampla cand progenitura unei femei s-ar putea sa nu fie a ei, ci sa provina din ovulul altei femei, 'superior' din punct de vedere genetic, sau dintr-un ovul cultivat in eprubeta, intr-un laborator? Ce se va intampla cu mistica maternitatii?

Diminuarea importantei faptului ca numai femeile nasc, a facut ca mistica familiei sa fie distrusa, aspect ce va atrage dupa sine si revizuirea conceptului de parinte, pentru ca un copil va putea avea mai mult de doi parinti biologici.

Cercetarile facute in domeniul biologiei (B. Mintz, dupa A. Toffler, 1983) s-au soldat cu rezultate mai mult decat interesante. S-au crescut pui de soareci care au un numar mai mare de parinti -"multi-soareci". Embrionii de la 2 femele-soarece gravide se recolteaza si se pun intr-o eprubeta, sunt cultivasi pana formeaza o singura masa. Aceasta masa se implanteaza in uterul unei a treia femele-soarece. Puiul care se va naste, va avea caracteristicile genetice ale ambilor donatori. Este un multi-soarece tipic, cu blana si mustati albe de o parte a corpului, si blana si mustati negre de cealalta parte a corpului, iar corpul este acoperit cu benzi alternative de par, alb si negru.

Au fost cultivati circa 700 de multi-soareci, care au produs peste 35000 descendenti.

Daca multi-soarecele exista deja, urmeaza cumva multi-omul? Cine este mama, cea care ofera ovulul, cea care-l poarta sau cea care il creste? Mai mult, cine este tatal acestui copil?

In conditiile in care un cuplu isi poate cumpara un embrion, putem merge cu sirul intrebarilor absurde mai departe:

Cati embrioni se pot cumpara de catre un cuplu?

Pot fi revanduti embrionii?

O corporatie poate cumpara mai multi embrioni si sa-i revanda ulterior? De aici pana la o noua forma de sclavie nu este decat un pas, iar problemele care se prefigureaza par halucinante.

Asadar, schimbarile rapide din perioada contemporana impun cu necesitate rediscutarea de pe aceste realitati a familiei, experimentarea unor noi forme familiale, a formelor alternative sau pur si simplu se va proceda la 'carpirea' celor existente.

2.2 Familia simplificata

Diminuarea, simplificarea familiei pare a fi primul lucru care va fi intreprins. Evolutia si criza familiei in societatea contemporana determina o renuntare la conceptul de familie extinsa (ce cuprindea cuplul marital, copiii, bunicii, nepotii, stranepotii, strabunicii) si promoveaza o noua imagine, cea a familiei industriale si post-industriale, respectiv a familiei restranse, nucleare. Familiile 'extinse aveau sansa supravietuirii in societatile traditionale, agricole, greu de transplantat si transportat in societatile post-industriale si informatizate, societati mobile, dinamice, care nu au nevoie de familii cu adaosuri, ci de familii formate din parinti cu numar mic de copii, capabile sa se adapteze ritmului nou de viata, mobilitatii socioprofesionale si spatial-geografice.

In conceptia lui M. Mead (1971), antropolog american, ne indreptam spre un sistem in cadrul caruia statusul de parinte ar putea fi limitat la un numar redus de familii, a caror functie principala ar fi aceea de a creste copii, permitandu-se astfel restului indivizilor sa existe si sa functioneze "liber", ca indivizi 'liberi', neangajati in cresterea si educarea copiilor.

Deja a aparut si compromisul, amanarea nasterii copiilor in locul lipsei totale a lor, si aceasta cu atat mai mult cu cat, mai tarziu, oamenii si-ar putea cumpara embrionii la varsta pensionarii, pentru ca nasterea copiilor nu va mai avea nici o legatura biologica cu parintii, iar conceptia ca trebuie sa ai copii la o varsta tanara tine de traditie. Astazi, dar si in perspectiva, familiile tinere sau de varsta mijlocie vor lucra si nu vor avea timp sa creasca copii, sexagenarii vor prelua aceasta functie, vor crea chiar o institutie recunoscuta social, familia de pensionari - institutie sociala.

2.3 Bio-parintii si Pro-parintii

Daca apar familii ce vor creste copii ce nu sunt ai lor, ci vor face acest lucru ca pe o profesie, va apare o noua categorie profesionala: "parinti profesionisti". Cresterea si educarea copiilor nu este la indemana oricui, este mai mult decat o profesie, este un talent, si ca atare, trebuie indeplinita de "pro-parinti". Asa cum nu putem lasa pe seama oricui sa faca chirurgie pe creier, pe inima, pe ochi, etc., sau sa indeplineasca standarde socioprofesionale fara o pregaatire prealabila de specialitate, asa nu putem lasa cresterea si educarea copiilor pe seama neavenitilor, chiar daca progenitura le apartine.

Astazi, sistemul de crestere si educatie a copiilor scartaie, ca dovada ca au aparut armate de delincventi, boschetari, copii ai strazii si copii abandonati, abuzati, abrutizati. Se inregistreaza o avalansa a criminalitatii, pornografiei, sexualitatii, ca efect al cresterii fara grija si daruire a copiilor.

Bio-parintii, sau parintii adevarati vor avea in general un rol consultativ. Ei se intereseaza din afara cadrului instituit, a pro-parintilor, isi pot lua copiii in vacante, in excursii etc., se pot interesa de viata si educatia lor, avand posibilitatea sa-i ajute in raport cu disponibilitatile lor si nevoile copilului.

2.4 Familiile comunitare

- se configureaza ca o alternativa la familia clasica, fiind determinate de procesele dinamice ale tranzitiei, si care duc la cresterea alienarii individului uman, si la cautarea de noi experiente in casatorie, printre care si casatoria in grup.

Familia comunitara consta in gruparea mai multor adulti si copii intr-o singura "familie", pentru a exclude pe cat posibil izolarea. Chiar daca unii componenti ai noii familii constituite parasesc grupul, raman ceilalti din grup, incat individul uman nu este singur, nu ramane izolat.

Un grup de cercetatori, B. F. Skinner in "Welden Doi" si Robert Rimmer in "Experimentul Harrod" si "Propunerea 31", sustin: legalizarea familiei corporatiste, unde 3-6 adulti adopta un nume, traiesc impreuna, isi cresc si educa in comun copiii; se inregistreaza, se inscriu legal cu statut corporatist in baza caruia obtin unele avantaje economice, financiare si scutiri de taxe si impozite. In S.U.A. (A. Toffler, 1983) sunt sute, poate mii de asemenea tipuri de comune, ce nu sunt comunitati hippy, ci s-au constituit ca structuri cu diferite obiective (finantarea celor din colegii, orientarea in viata a tinerilor din colegii), care pot fi de ordin social, cultural, educative, religioase, recreative, politice, etc., comunitatile orientandu-se dupa teorii religioase, doctrine politice etc.

In Danemarca (A. Toffler, 1983) s-a propus in Parlament un proiect de lege privind recunoasterea casatoriei in grup, ceea ce demonstreaza ca fenomenul exista, si ca familia se transforma, ca este supusa unor factori in fata carora nu mai poate rezista. In Chicago, dupa aceleasi surse, 250 de adulti si copii traiesc intr-o 'familie de tip monastic', ce este organizata sub auspiciile unei organizatii religioase, Institutul Ecumenic. Acolo membrii locuiesc, gatesc, mananca, cresc copii, aduna venituri laolalta. Fenomenul se extinde si in Atlanta, Boston, Los Angeles. Se naste o noua lume, spune J.W.Mathews, conducatorul Institutului Ecumenic, numai ca se lucreaza dupa schemele lumii vechi; lumea trebuie educata si reeducata sa intre in posesia instrumentelor noi cu care sa poata construi o noua realitate sociala.

Un alt tip de comunitate familiala, cu perspectiva de a avea multi aderenti este 'comuna geriatrica' realizata prin casatoria in grup a indivizilor umani in varsta, unire determinata de nevoi comune, de scaparea de singuratate si depasirea necazurilor prin intrajutorare reciproca; este specifica categoriilor de varsta care au scapat de nevoile si obligatiile productiei, care hotarasc sa locuiasca intr-un loc comun, formand un grup de sine statator, averile se vor concentra intr-un fond comun, vor angaja ajutoare pentru gospodarie, pentru ingrijirea neputinciosilor, asigurandu-si traiul in limitele posibilitatilor proprii.

Aceasta forma de existenta familiala - familia comunitara - se adreseaza pensionarilor, de regula a celor industriali, ca si tinerilor, neadaptatilor, studentilor, liber-profesionistilor, cu perspective de a se dezvolta si pentru alte categorii, pentru mase tot mai largi de oameni. Este o reactie la presiunile industrialismului, a disciplinei muncii industriale, de construire a unei existente libere, cu efecte mai mult sau mai putin previzibile.

2.5 Sansele impotriva dragostei

Nu mai este nici un secret faptul ca, in general doar minoritatile experimenteaza, iar majoritatea ramane in meandrele si formele trecutului. In acest context este de prevazut ca multi oameni vor cauta sa renunte, sa refuze conventionalitatea casatoriei, starea actuala a familiei; altii vor face incercari, vor cauta inovatii, fie pentru a      indulci existenta data, fie satisfacerea nevoilor sub alte forme existentiale.

Tendinta actuala este exprimata prin urmatoarele judecati:

refuzul, renuntarea la trecut, pastrand conventionalismul in casatorie in limitele suportabilitatii;

mentinerea relatiei in cadrul instituit, care a devenit o obisnuinta in existenta construita;

cautarea unor forme de satisfactie a relatiei de cuplu folosind modalitatile cunoscute-ortodoxe;

adaptarea treptata, chiar obligatorie, a noilor forme de casatorie, adoptarea inovatiei in relatiile familiale;

Calea ortodoxa de realizare a familiei este batatorita de practica si consta in aceea ca partenerii se cauta, se intalnesc, se plac, se accepta, se casatoresc, se indeplinesc unele cerinte psihologice, respectiv, ca cele doua personalitati se vor dezvolta in anii care urmeaza, mai mult sau mai putin impreuna, in tandem, ca isi vor satisface reciproc cerintele, si ca procesul va dura pana ce moartea ii va desparti.

Intr-o asemenea situatie problema care se pune priveste faptul, daca mai este valabil sa te casatoresti din dragoste. Dragostea, dupa aceste conceptii, se transforma treptat dintr-o problema marginala, intr-una fundamentala, primordiala pentru parteneri.

Dragostea se defineste in termenii notiunii de crestere paralela, un lant armonios de cerinte complementare, format din verigi care se imbina una in alta, ca si dorintele celor in cauza si care fac ca in inimile lor sa se nasca sentimente de caldura, tandrete, afectiune, de traire puternica a nevoii de partener. Familia reusita este cea in care partenerii cresc impreuna, se dezvolta in paralel (N. Foote, 1972), iar relatia sot-sotie depinde de gradul de potrivire a fazelor dezvoltarii lor separate dar comparabile. Daca, insa, dragostea este un produs al cresterii egale, atunci masura reusitei unei casatorii se calculeaza dupa gradul in care are loc dezvoltarea cuplului marital si se poate afirma ca viitorul apare sumbru, sustine psihosociologul american.

Intr-o societate relativ stagnanta, sansele dezvoltarii paralele sunt inexistente. Intr-o societate dinamica, cu ritmuri accelerate ale schimbarii, partenerii urca, coboara neancetat, familia este smulsa din locul ei de existenta (camin, comunitate), indivizii care o compun se indeparteaza de parinti, de religie, de comunitate, de valorile mostenite, traditionale, si doar printr-un miracol s-ar putea realiza o dezvoltare paralela si in ritmuri comparabile a celor doi componenti ai familiei. Ce se intampla daca durata medie asteptata a vietii creste? Sansele impotriva reusitei dezvoltarii paralele sunt de natura astronomica. Intr-o asemenea situatie Nelson Foote (1972) spune "a pretinde unei casatorii sa dureze un timp nedefinit, in conditiile vietii moderne, inseamna a pretinde prea mult () a cere ca dragostea sa dureze un timp nedefinit inseamna a cere si mai mult. Tranzitia si noul se coalizeaza impotriva dragostei si a familiei."

2.6 Casatoria temporara

Dinamica vietii contemporane accentueaza dificultatile dragostei iar acestea duc la desfacerea casatoriei. O explicatie ar fi data de rapiditatea ritmurilor schimbarii produse in societate si cresterea duratei medii de viata, care fac ca "temelia soliditatii casatoriei sa se surpe". De fapt am observat ca tendinta spre permanenta este deja surpata (A. Toffler, 1983).

In aceasta situatie se adopta o strategie rezonabila sau conservatoare, in sensul ca:

nu se mai opteaza pentru o forma depasita de familie;

se realizeaza casatoria conventionala;

se fac eforturi mari ca "totul sa mearga ca pe roate";

daca in final drumurile au sensuri diferite, dincolo de ce este acceptat, atunci partenerii se separa, divorteaza, sau isi cauta alt partener al carui stadiu de dezvoltare este compatibil in acel moment cu al lor.

Relatiile umane devin tot mai tranziente, efemere, trecatoare si modulare, iar goana dupa dragoste si iubire este frenetica, plina de elan, nestapanita, plina de avant. In acest context casatoria conventionala este incapabila de a oferi si consolida dragostea vesnica, creandu-se premisele acceptarii casatoriei temporare. Asadar casatoria conventionala este pusa in pericol de casatoria temporara. Casatoria care pana nu demult putea fi definita de fraza "pana ce moartea ne va desparti", astazi se scurteaza progresiv. Despartirea se face fara emotii, fara resentimente si complicatii, cu posibilitatea ambilor fosti parteneri de a se recasatori atunci cand conditiile le vor fi favorabile.

Alaturi de casatoria temporara, se prefigureaza generalizarea casatoriei seriale ca un alt model al casatoriei temporare succesive, realizata pe masura societatii "erei tranzientei", cand sistemul relatiilor interumane devine nedurabil. Este modelul casatoriei obitnuite a zilei de maine (A. Toffler, 1983). Casatoria plurala, in serie (Jessie Berrnard, 1973) este raspandita in SUA, devenind casatorie institutionalizata, cu relatii in serie sau succesiune si nu in forma concomitenta.

Recasatorirea a devenit o practica raspandita in lume, spre exemplu in SUA (Jessie Berrnard, 1973) ponderea barbatilor recasatoriti reprezinta peste 25% din numarul celor care se casatoresc, incat multi oameni, la rubrica 'stare civila' completeaza cu 'nerecasatorit'. Pentru multi oameni din lumea americana casatoria apare ca un sfarsit, la fel ca la un film, putini sunt cei care vor sa se angajeze pentru toata viata. A devenit pentru unii oameni o moda: "azi ma casatoresc, nu stiu ce va fi maine, cu atat mai putin la anul; trebuie sa ai sentimentul temporalitatii nu al eternitatii, al durabilitatii, iar timpul este o inchisoare pentru relatiile conventionale, traditionale". Interesante sunt studiile privind relatiile dintre femei si barbati realizate in Suedia - unde cei mai mari cercetatori ai domeniului ajung la o concluzie nostima, dar plina de adevar, redata prin 5 fotografii, in care 5 barbati diferiti poarta pe brate si trec peste pragul propriului camin aceeasi mireasa (A. Toffler, 1985).

2.7 Traiectoriile casatoriei

Casatoriile seriale devin o obisnuinta in perioada de tranzienta. Contractul de casatorie, sustine A. Toffler, se face in termenii carierei partenerilor sau a traiectoriei lor matrimoniale, traiectorie formata din deciziile adoptate in momentele de rascruce ale vietilor lor, respectiv de cotiturile intervenite pe traiectul existentei matrimoniale.

Prima cotitura apare in tinerete prin contractarea 'casatoriilor de proba'. Astazi acest fenomen a devenit unul de masa, iar in caminele studentesti se practica gospodaria in doi ca forma a 'casatoriei de proba'. Aceasta s-a impus si a devenit acceptata de familie, religie, comunitate. 'Casatoria de proba' devine primul pas in carierele casatoriilor seriale. Unele societati civilizate practica aceste forme fie sub denumirea 'casatorie de proba', fie "precasatorie" (Canada, Germania). 'Casatoria de proba' reprezinta primul pas in 'carierele' casatoriei seriale.

A doua cotitura se produce la sfarsitul "casatoriei de proba" si apare ca un moment critic in viata. Acum intervine decizia cuplului care poate fi de a legaliza relatia pentru inca un stadiu, sau sa puna capat acelei relatii si de a cauta noi parteneri. Ambele cazuri vor opta sa aiba sau nu copii, sa adopte unul, sa "cumpere", sau/si sa-si creasca singuri copiii lor ori sa-i incredinteze parintilor profesionisti.

A treia cotitura insemnata in 'cariera' matrimoniala apare atunci cand cei din urma, copiii, parasesc caminul familial. Sfarsitul carierei parintesti provoaca suferinte mari, atat pentru mame cat si pentru tati. Ei nu-si mai gasesc rostul in viata, iar o asemenea trauma merge pana la divorturi. Efecte traumatizante se intilnesc si la cuplurile noi, tinere, care doresc sa-si creasca copiii in mod traditional si apeleaza la ajutorul bunicilor; ca si la familiile parasite de catre adolescenti, care-si iau "zborul" mult mai devreme; la persoane cuprinse intre varsta de 35-40 de ani, cand in urma unor situatii disfunctionale, pot ajunge la a treia casatorie, si care poate deveni cuplul unit pana la moarte. Singura casatorie adevarata este cea intensa bazata pe nevoi psihice si pe nevoi materiale, pe nevoi de complementaritate constientizate la nivel de personalitate.

Al patrulea moment de cotitura - este dat de retragerea unui partener din activitate sau cand ambii parteneri se retrag din viata profesionala. Schimbarea brusca a rutinei zilnice provoaca o mare tensiune, se adopta stilul de viata al familiei de pensionari, orientati pe cresterea copiilor proprii sau ai altui cuplu, aceasta fiind o modalitate de a umple golul lasat de retragerea din activitate. Indivizii isi pot crea alte activitati, isi pot stabili alte interese, pot rupe relatiile de familie osciland intre a ramane casatorit sau temporar necasatorit; pot apare si alte situatii, cum ar fi casatoriile succesive temporare, incadrarea in familii de grup, sau adoptarea celibatului.

Iata, asadar, existenta unei varietati a tipurilor de traiectorii matrimoniale proiectate, construite de oameni, din care individul uman contemporan isi va alege modelul propriu de viata, subliniind faptul ca traiectoria casatoriei seriale ramane o caracteristica a lumii actuale.

2.8 Revendicarea libertatii.

Intr-o lume tranzienta, confruntata de atatea contradictii, de atatea mutatii, asa cum este lumea zilelor noastre, casatoria poate fi in egala masura temporara sau permanenta, cu un accent sporit spre temporaritate, cu efecte directe in cautarea si acceptarea unor noi structuri familiale, unde lumea copiilor este cu totul alta decat lumea copilariei noastre, a celor adulti astazi. In lumea de azi, dar mult mai mult in cea de maine, nu mai constituie o crima, un fapt demn de dispret si blamare renuntarea la familia traditionala, conventionala si canoanele sale si acceptarea unor modele familiale noi, neofamiliale: celibatul, renuntarea la casnicii nereusite, apelarea la divort, promovarea profesiunii de parinte, crearea conditiior optime pentru ca ambii parteneri sa-si construiasca in mod eficient cariera profesionala indeplinirea sarcinii de parinte fara ca partenerii sa convietuiasca in casnicii insuportabile, etc.

Acceptarea unui sistem familial variat declanseaza un curent eliberator, de libertate, de inlaturare a unor presiuni, a frustrarilor, facand posibil ramanerea impreuna, in cuplu, numai a celor care doresc acest lucru, se iubesc, si pentru care casnicia reprezinta o implinire reciproca pe care ei o simt, o traiesc efectiv.

Un asemenea sistem familial este mult mai variat, mai liber, mai nonconformist, face posibila aparitia diverselor casatorii, in principal a celor cu parteneri de varste diferite, inegale, cu varsta mare la barbati si tanara la femei, sau invers, si care pot deveni o regula. Numai ca ceea ce este luat in consideratie priveste nu varsta cronologica, ci valorile, interesele complementare, nivelul dezvoltarii celor care compun cuplul. Retinem si faptul ca pentru familiile seriale, temporare, succesive, etc., specifice fiecarei perioade, copiii se vor dezvolta intr-un cerc larg, ei putandu-se numi semi-frati, pentru ca sunt adusi pe lume de seturi succesive de parinti, familia avand o structura 'agreagata', in care se promoveaza relatiile interumane de intrajutorare in caz de nevoie.

Mutatii importante se produc in relatiile copilului cu familia, in relatiile parentale, cu efecte dramatice pentru copil: pierderea functiei educative si de socializare a copilului, capacitatii de a transmite valori noii generatii.

Modificari sufera si ciclul familiei, care era caracterizat prin aparitia copiilor, maturizarea lor, parasirea cuibului familiei, nasterea de noi copii care cresc, pleaca si reancep procesul. Astazi, construirea peisajului uman se face altfel (B. Neugarten, 1973):

copiii se maturizeaza mai rapid, parasesc cuibul mai devreme, casatoria se face mai repede, realizarea urmasilor este mai timpurie, rangul nasterilor este mai restrans, obligatiile de parinte se termina mai devreme;

ritmul evenimentelor din ciclul familial este mult mai rapid, distanta dintre ele s-a scurtat;

superindustrializarea, informatizarea si superinformatizarea vor distruge ciclul familial natural, stiut si proiectat in viitor;

experienta trecutului nu va mai fi de nici un folos pentru viata de azi. Se modifica relatiile dintre rutina si noutate, cum este si firesc creste rata noutatii, se afirma mediul nefamilial care obliga la construirea de noi directii de viata, luate din posibilitatile diverse oferite de noua viata, cea a tranzientei.

Dincolo de aceste opinii, de mutatiile care au loc in familie, mutatii care au insotit-o pe toate treptele existential istorice, dar fara precedent celor de astazi, familia ramane o existenta social-comunitara, cu un univers, cu un mediu specific dat de trairea in doi, de viata in comuniune, in interaciune realizata intr-un anume spatiu, sub acelasi acoperis. Ca mediu psihosocial existential proiectat si construit, familia ne apare ca un sistem relational interpersonal realizat direct, cu un climat psihosocial propriu, dat de acceptante, tandrete, amabilitati ca si, in unele situatii, de rejectie, tensiuni si frustrari, de structurile de mentalitate, cultura si modele comportamentale asimilate si practicate, formand un autentic micro-univers integrat intr-un univers social, economic, moral, psihosocial, sociologic si politic general, existential.

Familia, sustine P. Petroman (1999), este un mediu social intemeiat pe comuniune umana a partenerilor, cu o insemnata dimensiune erotica, sexuala si procreativa; comuniune bazata pe armonizarea, sincronizarea permanenta a conduitelor, interdependenta actelor, emotiilor, trairilor, sentimentelor, aspiratiilor si starilor volitionale; pe convergenta actelor de decizie privind cuplul si evolutia sa. Dezvoltarea familiei, evolutia sa, spune C. Mamali (1981), este in realitate o coevolutie a partenerilor in care corectarile, autoreglarile care se impun in orice sistem relational uman faciliteaza devenirea, dar si autocontrolul asupra structurilor de personalitate. Coevolutia familiala este rezultanta compatibilitatii maritale, a complementaritatii si similitudinii interpersonale, respectiv a gradului de corespondenta si compensatie reciproca, de interconectare a atitudinilor, conduitelor, reactiilor in gama lor infinita care au loc intre parteneri.

Mediul familial, acest microunivers ce se construieste de catre parteneri, in mod necesar, se realizeaza in raport cu structurile de personalitate ale componentilor, ' ca ierarhizare a dimensiunilor omului, ca organizare fiziologica, psihologica, fizica, chimica a omului, cu pastrarea trasaturilor de unicitate, originalitate si irepetabilitate; a dimensiunilor native care tin de natura omului dar si a celor dobandite in plan social, invatate de om in raport cu determinarile sale naturale'(G. W. Allport, 1937). Retinem in acest context ca mediul, atmosfera familiala este functie de dimensiunile activitatii omului - cunoasterea, afectivitatea si conotatia proceselor si conduitelor, a operatiilor psihice specifice individului uman, ca si de laturile personalitatii - aptitudinile, temperamentul, caracterul - cu efecte si contributii directe in structurarea si restructurarea permanenta a climatului familial.