Banii vorbesc!

",Banul este ochiul dracului." Ciudata afirmatie! Nu cred ca banul este nici ochiul, nici urechea, nici gura dracului.

Banul este un cutit. Iti poate fi de folos sau te poate taia. Depinde de cum il folosesti.

Cred ca ideea ca banul e ochiul dracului le convine mai ales prietenilor dracului. Pentru ca raspandeste neadevarul potrivit caruia cel ce foloseste banii trebuie sa se lase murdarit de ei.

Vom vorbi acum despre o situatie care pare sa confirme ca banul poate fi "ochiul dracului"; vom vorbi despre cea mai murdara forma de prostitutie, de casatoria pentru bani. Un parinte observa ca e mai scumpa o femeie gonflabila decat o prostituata! Observatie dureroasa. Dar inexacta. Compara pretul prostituatei de care te folosesti o singura data cu cel al femeii de plastic care poate fi "reutilizata".

Femeia de plastic se aseamana cu femeia care se vinde ca sotie unui barbat cu bani. Ce e mai rusinos, sa faci orgii sexuale numai pentru a-ti castiga painea pentru familie (cum fac unele mame disperate in ziua de astazi) sau sa te vinzi cu totul, definitiv, pe un sac cu bani?

Lumea contemporana le arata cu degetul pe prostituate, "pleava societatii", si le lauda pe fetele care s-au maritat din interes. Daca ascultam barfele legate de casatoriile din ziua de azi, constatam ca pentru unii e mai importanta situatia materiala a sotilor decat iubirea dintre ei. "Ce daca e urat, taica-sau are pamant la tara" "Ce daca nu are studii, are o mostenire" Nu cred ca e nevoie sa repet prea multe comentarii de acest gen. Cand doi tineri se casatoresc din dragoste, comentariile sunt: "O sa vada ea, dragostea trece O sa ii para rau ca nu a luat pe unul mai cu bani!"

Pentru cei care nu cred in Dumnezeu e lesne de inteles de ce la baza nuntii trebuie sa stea sacul de bani. Daca singurul lucru important il reprezinta placerile lumesti pe care le cumperi cu bani, a nu tine cont de banii celui cu care te casatoresti inseamna a te juca cu propria fericire.

Observam o goana dupa bani mai palpitanta decat goana dupa aur. Dupa bani fuge toata lumea. Sau cel putin asa ne place sa credem. Cand aflam ca sunt unii care nu alearga dupa bani ne grabim sa ii catalogam drept bisericosi, pocaiti, extremisti.

"Dumnezeul nostru e banul! Banul aduce mancare, banul aduce bautura, banul aduce case si masini scumpe." De acord.

Si ce altceva mai aduce banul? Aduce fericire? Nu! Vedem ca oricat de mari averi ar avea oamenii, tot nu sunt multumiti. Cauta sa le sporeasca, indiferent de pretul platit. E usor sa observam ca banul nu aduce decat iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata morgana": intotdeauna sperata, niciodata atinsa. Bogatii alearga hipnotizati sa stranga orice, oricat, oricum. Si ce obtin de fapt? Numai desertaciune. Cum mor bogatii? Mor fericiti? Nu, in nici un caz. Mor tristi, tristi ca nu au reusit sa obtina si mai mult profit.

Sunt unii bogati care cauta sa faca valva, sa spuna lumii intregi cat de mult i-a implinit bogatia. Dar in asemenea afirmatii nici macar ei nu cred. Au insa impresia ca trebuie sa salveze cumva aparentele. Si uneori reusesc, marturia lor convingandu-i pe naivii care incearca sa le urmeze exemplul ca se afla pe drumul cel bun.

Sa revenim la ale noastre. De ce s-ar casatori cineva pentru bani?

Unii se casatoresc pentru bani pentru ca s-au saturat de saracie. Au avut o copilarie plina de lipsuri, plina de necazuri si le e groaza ca ar putea trai o viata intreaga cu astfel de "desfatari".

Mai ales fetele se marita pentru bani. Au fost impresionate intr-un mod neplacut de ceea ce au vazut la parintii lor si atunci au impresia ca printr-o casatorie cu un bogat nu vor mai avea lipsuri materiale. Impresia aceasta e oarecum justa. Vor lipsi hainele vechi si mesele saracacioase. Dar griji tot vor exista. Omul se obisnuieste repede cu binele. Nu dupa multa vreme vor incepe sa isi doreasca lucruri din ce in ce mai scumpe si iarasi se vor simti neimplinite. Eu nu vreau acum sa despic fiul in patru. Nu vreau sa le arat cu degetul pe fetele care se casatoresc pentru bani. Vreau doar sa le atrag atentia ca nu stiu ce fac.

Am o vecina de vreo saisprezece ani care umbla cu un tip cu o masina de lux. E foarte mandra de sine. Merge cu nasul pe sus. Cand ma gandesc la ea inteleg ce viata trista au fetele care traiesc cu tipi cu bani. Sunt in permanenta stresate de gandul ca vor fi parasite si ca va trebui sa isi caute un alt "ocrotitor". Ce rezolva o fata de genul asta cand, dupa multe cautari, va pune mana pe un barbat si il va convinge sa o ia de nevasta? La inceput va fi multumita: perioada de haituiala s-a terminat, a prins "iepurele". Dar ce viata va avea langa el?

Va avea toate gentile si pantofii pe care ii doreste, va manca oricat de multa pizza mexicana doreste, va avea la fiecare masa inghetata. Ei si?

Omul are aspiratii mai inalte. O vreme va cauta sa se minta, spunand: "M-am scos." Dar timpul va lovi in aceasta minciuna. Si ea va ceda, va recunoaste ca bogatia nu o multumeste, ca are nevoie de mai mult. De obicei problema se rezolva cu un amant pe care il sustine din ce prisoseste de la "masa bogatului". Sa fie oare amantul veriga lipsa in drumul spre fericire? Iata ca aspiratiile cele inalte s-au rezumat la cateva nopti de dragoste si la momente de "intelegere". Compromisul o satisface. De ce? Pentru ca are dulceata lucrului interzis, dulceata fructului oprit. Viata nu mai e monotona: e pasionanta si pasionala. Fiecare clipa in bratele amantului inseamna explozie de bucurie (nu chiar fiecare clipa, dar majoritatea, pana intervine si aici rutina).

Pentru ce s-a casatorit atunci fata? Ca sa caute satisfactie in bratele amantului? Si totusi, ce e rau in acest lucru? Probleme materiale nu are, amantul o iubeste

Voi atinge acum un subiect strans legat de problema casatoriei din interes. Cei care spun: "De ce sa ne casatorim? Ca sa stricam frumoasa poveste de iubire dintre noi? Ca sa ajungem la plictiseala si apoi la despartire?" dispretuiesc nunta. Sunt marcati de numarul mare al divorturilor (sau al casniciilor care au esuat fara sa se ajunga la divort) si atunci considera ca familia este un mediu ostil iubirii adevarate. Ei ajung la aceasta concluzie nu pentru ca nu si-ar dori sa se casatoreasca, ci pur si simplu pentru ca sunt speriati de cazuistica negativa.

Numai daca cineva le-ar pune inainte modelele familiilor fericite si-ar mai schimba pozitia. Pana atunci, prefera sa se bucure de libertatea "relatiei consensuale" (la ultimul recensamant au fost si babute care au spus ca au relatii consensuale cu vecinii, intelegand prin aceasta relatii de buna-intelegere. Si eu tot asta am inteles. Uite-asa, din cauza unor recenzori care nu au avut rabdare sa explice intrebarea misterioasa despre relatiile consensuale, s-a ajuns la concluzia eronata ca romanii sunt un neam de desfranati).

Aceeasi retinere fata de nunta o au multe dintre fetele care se casatoresc din interes: "Daca nunta tot e un lucru trist, macar sa nu cautam o casatorie frumoasa, ca asa ceva este cu neputinta. Macar sa stim de la inceput ce sa cautam" Si uite-asa se vand pentru cateva haine pentru niste vacante la mare si pentru o masa copioasa in fiecare zi.

Sunt femei care se casatoresc nu pentru ca ar avea nevoie de bani, ci pentru ca vor sa faca parte din lumea buna, sa fie "doamna X" pe care sa o invidieze toate colegele de scoala profesionala.

Intrebati un copil care priveste telenovelele cot la cot cu grijulia si inconstienta sa mamica despre trasaturile oamenilor din "lumea buna", asa cum le intelege din ceea ce a vazut pe ecran. El nu va spune ca sunt oameni fericiti pentru ca au jacuzzi, vile luxoase, servitori si limuzine, ci va spune (intr-un limbaj simplu) ca sunt niste oameni foarte tristi, obositi de minciuna, de rautate, de intrigi. Asta e fericirea care domneste in lumea buna. Am scris mai demult o poezioara in vers alb (pe care nu am publicat-o pentru ca cineva mi-a spus ca a gasit aceeasi idee la un alt poet, si ca poate fara sa imi dau seama reprodusesem niste versuri pe care le-am citit cu ani in urma. Timpul a trecut, si nu am gasit nici o poezie asemanatoare, asa ca o reproduc aici):