CHESTIONARUL

CHESTIONARUL

Constructia chestionarului.

Logica intocmirii chestionarelor.

Tipuri de intrebari.

Numarul si ordinea intrebarilor in chestionar.

1. Constructia chestionarului.

Una dintre cele mai frapante caracteristici ale cercetarii empirice in domeniul stiintelor socioumane - ale metodei anchetei, in special, - este aceea ca, practic, cu ocazia fiecarei noi investigatii, cercetatorul este obligat sa-si construiasca propriul instrument de cercetare, a carui utilizare este deci limitata de obiectul studiului in cauza si la momentul respectiv. De aici rezulta:

obligatia de a construi de fiecare data un nou instrument, fapt ce presupune costuri materiale si de personal, pierderea unui timp pretios, mai ales cand fenomenul vizat este efemer sau cand rezultatele cercetarii sunt asteptate sa apara foarte rapid;

necesitatea testarii prealabile a instrumentului, care insa intotdeauna este incompleta, de unde:

incertitudinea asupra validitatii si fidelitatii lui si, prin urmare, asupra calitatii rezultatelor cercetarii;

dificultatile ce apar aproape mereu atunci cand se urmareste compararea rezultatelor obtinute de doi cercetatori diferiti si, in genere, atunci cand se doreste realizarea unor analize secundare sau metaanalize.

De aici necesitatea acordarii unei atentii cu totul speciale alcatuirii chestionarului, ca operatie prealabila fundamentala a unei anchete sau sondaj. O astfel de grija nu este niciodata exagerata, operatia de constructie a chestionarelor e departe de a fi o indeletnicire simpla. Necunoasterea si nerespectarea unor norme metodologice - desi nu foarte stricte si care suporta multe exceptii sau nuantari, in functie de context -, antreneaza consecinte grave asupra rezultatului cercetarii si o pot compromite.

Tabel nr.2 Avantajele si dezavantajele diferitelor tehnici de ancheta: fata in fata, prin telefon si prin posta (Adaptat dupa de Vaus, 1996)

Sursa: Ilut Petru, 1997

2. Logica intocmirii chestionarelor.

Constructia oricarui chestionar trebuie sa inceapa cu specificarea foarte clara si detaliata a problemei de cercetat. Problemele sociale au, de regula, un grad de complexitate care impune descompunerea lor in mai multe dimensiuni. Aceste dimensiuni se cer traduse in indicatori, deci in modalitati empirice de detectare a prezentei/absentei sau a starii sau a intensitatii unor caracteristici. In cazul anchetei, indicatorii vor fi adusi, pana la urma, sub forma unui text, a unei intrebari ce va apare in chestionar. Intrebarea - fiecare intrebare din chestionar - reprezinta un indicator, dar un indicator prelucrat, tradus, ajustat etc. de asa maniera incat el sa fie valid si functional in procesul comunicarii dintre cercetator si subiect.

Astfel, o intrebare de genul:

Cat timp ati petrecut ieri privind la televizor ?

este traducerea verbala a indicatorului "timp alocat, in ziua X, vizionarii programelor de televiziune", care, impreuna cu multi alti indicatori de aceeasi natura, contribuie la creionarea dimensiunii "consum cultural", parte, de exemplu, a unei problematici mai generale privind stilul de viata.

Uneori indicatorul este identificabil in mod clar in intrebare, asa cum este cazul exemplului de mai sus. Alteori intrebarea poate sa aiba un continut ce nu trimite explicit spre un indicator sau indicatorul este derivat din continutul intrebarii printr-o procedura interpretativa mai elaborata, necoincizand deci cu cel pe care-l poate percepe subiectul la prima vedere. Astfel, intreband pe cineva daca a mintit vreodata, nu urmarim sa delimitam, prin raspunsul "Da", pe cei sinceri si, prin "Nu", pe cei nesinceri, ci chiar invers, "Da"-ul va fi un indicator de nesinceritate. Cele doua situatii deosebite aici se gasesc, in literatura metodologica, in distinctia care se face intre intrebarile directe si intrebarile indirecte. Ca orice clasificare dihotomica, o astfel de impartire e prea rigida. Este clar ca cercetatorul va opta pentru utilizarea de intrebari cu caracter mai putin direct ori de cate ori considera ca o intrebare foarte directa provoaca subiectului reactii ce altereaza validitatea instrumentului de cercetare.

Dupa inventarierea dimensiunilor principale si a indicatorilor fiecareia, se trece, in cele mai multe cazuri, la introducerea unor noi variabile, mai mult sau mai putin complexe, despre care se presupune ca influenteaza sau sunt influentate de fenomenul central studiat, lucru ce implica, de fapt, o ipoteza asupra unui model cauzal sau de influente, in baza caruia acest factor central al studiului primeste o explicatie corespunzatoare. Noile variabile pot fi, si ele, descompuse in dimensiuni si exprimate in indicatori sau, pur si simplu, pot sa coincida chiar cu un singur indicator-intrebare, cum se intampla cu factorii simpli de genul unor comportamente, precum mijlocul de transport cu care persoana activa se deplaseaza la serviciu, tipul de localitate unde-si are rezidenta etc.

Sub forma cea mai generala exprimand lucrurile, vom presupune deci ca problema noastra centrala, A, se descompune in k dimensiuni, A₁ , A₂ , A_k si ca fiecare dintre acestea genereaza un numar de intrebari, sa zicem, in medie m. Sa mai admitem ca va fi necesar sa mai distingem un numar, r, de factori complesi B, C, D, , necesari pentru explicarea fenomenului A sau prezentand interes pentru cercetare, fiecare reclamand descompunerea in s dimensiuni, a cate t indicatori (intrebari), in medie. In fine, sa mai adaugam ca, practic, orice chestionar mai contine un numar de v intrebari numite de identificare sau variabile personale, prin care se determina caracteristicile de baza ale statutului social al indivizilor - sex, varsta, scolaritate, ocupatie etc. -, factori despre care experienta ne invata ca intervin aproape intotdeauna in determinarea comportamentelor, opiniilor, atitudinilor, aspiratiilor, evaluarilor etc. ale subiectilor cercetati.

Cu notatiile de mai sus, se poate calcula numarul n, de intrebari din chestionar astfel:

n = k x m + r x s x t + v

Considerand, ca pur exercitiu de calcul, ca marimile k, m, r, s, t iau in medie valoarea 5 (deci ca avem 5 dimensiuni ale lui A, ca mai exista alti 5 factori, fiecare cu cate 5 dimensiuni si ca fiecare dimensiune este traductibila in 5 intrebari) si ca lui v ii acordam valoarea 10, atunci numarul intrebarilor se va ridica la:

n = 5 x 5 + 5 x 5 x 5 + 10 = 25 + 125 + 10 = 160,

cifra deloc neobisnuita pentru cercetarile sociologice cat de cat serioase.

Procesul de selectie a indicatorilor ce trebuie tradusi in intrebari de chestionar este destul de complex, fiind necesar, cel putin un set de ipoteze, daca nu o teorie, cu privire la explicatia fenomenului social cercetat. Intr-adevar, pachetele de intrebari ce corespund unor dimensiuni si fenomene sunt rezultatul elaborarii teoretice a schemelor de influenta si determinare. Orice intrebare din chestionar are un "rost"; ea deriva, in cel mai nefericit caz, dintr-o ipoteza neexplicitata privind o relatie dintre doua fenomene. De pilda, cercetand optiunile electorale ale unui public si solicitand varsta respondentilor, se presupune ca aceste optiuni sunt valabile dupa varsta.

O forma oarecum deosebita de ancheta, cu destul de mare arie de raspandire, o constituie cea care se bazeaza pe chestionare omnibuz, adica instrumente ce nu se centreaza pe o anumita problema, ci urmaresc culegerea de informatii de naturi diferite, in scopuri diferite si chiar pentru beneficiari diferiti. De pilda, institutele de sondaje uzeaza de astfel de instrumente pentru a raspunde mai usor solicitarilor mai multor beneficiari. In astfel de cazuri, structura logica a setului de intrebari se aseamana cu cea descrisa anterior, cu deosebirea ca ceilalti factori complecsi, B, C, , nu se aleg pentru explicarea lui A, ci devin subunitati de sine statatoare din punct de vedere al problematicii. Astfel, in loc sa efectueze cheltuieli cu mai multe anchete, institutia respectiva rezolva totul printr-o singura descindere pe teren. Lucrul este posibil, fireste, daca la nivelul aspectelor de urmarit se ramane, in buna masura, doar la faza descriptiva, folosind pentru explicatie numai variabile individuale de identificare si inca vreo cativa factori simpli.

In alta ordine de idei, trebuie sa observam ca universul indicatorilor unui fenomen social nu are o existenta bine determinata, in sensul ca ar fi constituit dintr-un numar dat si fix de elemente; dimpotriva, el e practic nelimitat si nedeterminat. In consecinta, cel ce intocmeste un chestionar este chemat, pe de o parte, sa construiasca indicatori-intrebari si, pe de alta, sa selecteze cei mai potriviti indicatori, din multimea acestora, care este, aproape nemarginita, operatie dificila si riscanta, ce poate afecta validitatea instrumentului. Daca pentru selectarea esantionului de persoane din populatie exista reguli clare, furnizate de statistica si matematica, pentru alegerea "esantionului de indicatori" este necesara o intuitie si o imaginatie sociologica, bazate pe lecturi si pe o deosebita experienta de cercetare.

O modalitate de a controla si depasi subiectivismul individual in constructia chestionarului este folosirea expertilor in selectarea itemilor si in aprecierea valorii lor in economia instrumentului. Metoda este insa costisitoare, dar consultarea altor specialisti, in faza elaborarii chestionarului, este de dorit, chiar daca se realizeaza in forme mai putin sofisticate.

Constructia chestionarului are la baza, intai de toate, o cunoastere prealabila a problematicii vizate de ancheta, eficienta instrumentului depinzand, evident, de soliditatea acestor cunostinte. Faptul nu exclude, desigur, posibilitatea ca orice persoana sa poata elabora un chestionar, caci, fiecare dintre semenii nostrii practica o sociologie la nivelul simtului comun, care nu este altceva decat un ansamblu de notiuni, descrieri de fenomene, ipoteze si "teorii" asupra relatiilor dintre acestea. Numai ca un chestionar elaborat de un amator va ramane la nivelul propriilor cunostinte si scheme explicative - de regula, precare si grevate de prejudecati si idei preluate fara discernamant -, nereusind sa surprinda decat intr-o masura foarte aproximativa universul indicatorilor relevanti.

Pe de alta parte, apare o problema cel putin tot asa de grea ca si selectia indicatorilor, chestiune ce consta in traducerea indicatorilor in intrebari si asezarea intrebarilor in chestionar, adica cea care tine de "tehnologia" redactarii unui chestionar. Intr-adevar, prin hatisul problemelor de continut, cercetatorul, si cu deosebire cel fara experienta, risca sa scape din vedere multitudinea capcanelor de aceasta natura ce-l pandesc la tot pasul, incepand cu formularea intrebarilor si terminand cu punerea in pagina a chestionarului.

Subliniem grija pe care trebuie sa o avem ca, atunci cand construim un chestionar, sa folosim un limbaj care sa fie inteles de toata lumea si sa fie inteles de toata lumea la fel. Aceasta cerinta elementara, ce deriva din necesitatea de a putea comunica cu toti subiectii si din aceea de a-i supune pe toti la aceiasi "stimului" (caci n-are rost sa le comparam "reactiile"), nu este usor de realizat. Toate manualele de metodologie insista asupra folosirii celor mai simple cuvinte, celor mai simple expresii si a unor fraze cat se poate de scurte. Cuvintele, expresiile si frazele trebuie intelese in acelasi sens de catre toti interlocutorii, indiferent de sex sau varsta, de nivelul lor cultural, de zona geografica de rezidenta sau de alti factori ce ar putea influenta procesul de comunicare, receptionarea univocitatii mesajului.

In constructia chestionarului, se va tine seama si de populatia careia ii sunt adresate intrebarile. Acest lucru este valabil, mai intai, la nivel general, de ansamblu al cercetarii, cand populatia supusa studiului este definita prin anumite caracteristici ce-i sunt proprii, dar si la nivelele particulare, generate respectiv de logica interviului. Este vorba aici de faptul ca nu toate intrebarile unui chestionar trebuie adresate tuturor persoanelor din esantion. In functie de raspunsurile la o intrebare, se obtin diferite subcategorii de populatie, cu caracteristici specifice, carora vom fi nevoiti sa le adresam intrebari specifice. Apar, asadar, in majoritatea chestionarelor asa-numitele intrebari filtru, care genereaza bifurcari in succesiunea intrebarilor, trimitand operatorul sau subiectul la intrebarea ce urmeaza a fi adresata, in functie de raspunsul la intrebarea filtru. (Am spus "bifurcari", desi in principiu pot fi trimiteri spre trei sau mai multe locuri printr-o singura intrebare, numai ca astfel de intrebari filtru complexe se folosesc mai rar, din cauza complicatiilor pe care le creeaza.) O intrebare filtru poate fi, de pilda, cea prin care se delimiteaza persoanele ce se declara dispuse sa mearga la urne, cu ocazia viitoarelor alegeri, de cele care nu doresc sa mearga la vot. primelor li se va adresa, fireste, un set de intrebari (cu scopul de a afla cu cine vor vota, cat de bine cunosc candidatii, care sunt motivatiile alegerii etc.), iar celorlalte un alt set (din care sa aflam motivatia acestei optiuni si alte aspecte legate de ea).

Cele doua mari tipuri de probleme ce trebuie rezolvate in aceasta faza a anchetei - cele de continut, adica cele legate de alegerea indicatorilor (necesari si suficienti) pentru descrierea fenomenului si a relatiilor sale esentiale cu alti factori sociali, si cele de forma, adica de transpunere a indicatorilor in intrebari standardizate, privitor la invelisul lor verbal, la modul de adresare si la cel de inregistrare a raspunsurilor - presupun genuri de cunostinte diferite: primele teoretice iar celelalte metodologice.

3. Tipuri de intrebari.

1. O clasificare traditionala a intrebarilor dupa continutul informatiei vizate este cea care distinge trei mari categorii: intrebari factuale, de opinie si de cunostinte.

In cazul intrebarilor factuale, informatia priveste elemente de comportament ale indivizilor anchetati, ale semenilor din jurul lor sau situatii ce caracterizeaza viata subiectilor sau a comunitatilor in care traiesc. In principiu, toate aceste aspecte se materializeaza in fapte comportamentale sau situationale si ar putea fi inregistrate prin metoda observatiei, daca o asemenea investigare n-ar presupune eforturi extrem de mari. Cate seriale a urmarit omul in ultima saptamana la televizor, la ce ora s-a sculat in dimineata zilei respective, cati bani cheltuie familia pe luna cu hrana, unde si-a petrecut concediu, la ce varsta a avut primul contact sexual etc. iata cateva mostre de indicatori cu un clar continut factual, dintr-o gama extrem de ampla si de diversa, ce conduc la intrebari intalnite in orice chestionar. Se vede deci ca raspunsul la aceste intrebari poate fi judecat in termeni de adevarat sau fals, intrucat ele se refera la o situatie obiectiva si verificabila prin alte mijloace.

Continutul intrebarilor de opinie vizeaza aspecte ce tin de universul interior al individului, cum ar fi parerile, atitudinile, credintele, asteptarile, proiectarea in viitor, evaluarile, atasamentul fata de valori, explicatiile fenomenelor din jurul sau, justificarile si motivatia actiunilor etc. Termenul de opinie este luat intr-un sens mult mai larg decat cel in care se foloseste in mod curent. Caracteristicile informatiei continuta in raspunsul la aceste intrebari este faptul ca ea nu poate fi obtinuta in mod direct prin alte metode decat cele ce fac apel la comunicarea verbala cu subiectii si, deci, ca verificarea celor afirmate de acestia este o intreprindere dificila, posibil (uneori) de realizat doar prin metode indirecte.

Al treilea tip de intrebari, anume intrebarile de cunostinte, au si ele un specific foarte clar, ce nu permite nici o confuzie cu celelalte, in speta cele factuale, cu care par a se asemana. O intrebare de genul:

Unde este inmormantat Mihai Eminescu ?

nu are drept scop sa ne furnizeze o informatie necesara sporirii cunostintelor noastre despre poetul national, ci una care sa ne ajute sa caracterizam persoana anchetata. Rostul acestor intrebari - evident de aceeasi natura cu cele folosite in orice situatie de examen - nu este, pentru sociolog, in primul rand, acela de a masura in mod cat mai corect nivelul cunostintelor oamenilor intr-un domeniu oarecare. Ele evidentiaza preocuparile intelectuale ale indivizilor in anumite domenii, ca urmare a unor interese sau a unor situatii de viata specifice. Aplicand, de exemplu, recrutilor un chestionar cu intrebari de cunostinte din domeniul diferitelor obiecte studiate in treptele scolare obligatorii, vom putea sa evaluam calitatea invatamantului general. De asemenea, prin intermediul unor intrebari de cunostinte, putem evalua interesul oamenilor pentru anumite domenii ale artei si, chiar despre sistemul lor de valori, credinte, atitudini etc. Intrebarile de cunostinte pot furniza informatii si despre anumite comportamente, cum ar fi, de pilda, lectura scrierilor religioase ori frecventarea bisericii.

Ele pot fi utilizate si ca intrebari de control. Asa cum o arata si numele, acest gen de intrebari nu sunt adresate pentru a aduce o informatie propriu-zisa din partea respondentului, ci pentru a verifica, a controla acuratetea raspunsurilor sale la alte intrebari. Printre altele, ele pot fi folosite pentru a testa sinceritatea subiectului. In acest caz, intr-un limbaj mai tehnic, ele sunt considerate si ca "itemi de minciuna" (lie items), cel mai tare dintre acesti itemi constituindu-l chiar intrebarea ce-i cere subiectului sa spuna daca a mintit sau nu vreodata, pe care am mai invocat-o mai sus. dar si o lista de titluri fictive de carti sau de nume de autori, din care subiectul este pus sa mentioneze ceea ce a citit, constituie un indicator al onestitatii raspunsurilor sale in general.

O specie aparte de intrebari o constituie cele de motivatie, care sunt, in intelesul foarte larg intrebari de opinie, dar de o distinctivitate sporita. Relevanta lor deriva din aceea ca sondeaza o zona a subiectivitatii umane de o importanta capitala, si anume cea a universului cauzal-motivational al aprecierilor, deciziilor si actiunilor umane. Desi exista un strat motivational mai superficial si schimbator, putem vorbi si de o infrastructura motivationala mai solida si mai stabila, pe baza careia se pot face predictii comportamentale si se pot deci estima schimbari in optiunile oamenilor. Daca, bunaoara, cunoastem motivele pentru care indivizii simpatizeaza cu un partid sau cu o personalitate politica, putem anticipa mai bine ce alte partide ori personalitati ar putea intra in aprecierea acestor indivizi si/sau ce ar trebui sa faca partidele si personalitatile respective pentru ca sa se intample acest lucru.

Intrebarile de motivatie aduc, in principiu, la cunostinta cercetatorului explicatiile si interpretarile subiectului cu privire la opiniile si faptele sale, in corelatie cu starile mediului social inconjurator si cu evaluarile acestor stari, pe care individul le realizeaza necontenit. Inregistrarea raspunsurilor la respectivele intrebari necesita precautii sporite, fiind necesara consemnarea fidela a declaratiilor celor chestionati, adica utilizarea intrebarilor deschise.

Pe de alta parte, este cat se poate de clar ca raspunsurile la intrebari de genul:"De ce ?", "Motivati raspunsul", "Ce v-a determinat sa ?" etc. nu trebuie luate de cercetator ca atare, ci se impune o interpretare a lor. Aceasta, intrucat motivatia, din punctul de vedere ce ne intereseaza aici, se structureaza pe trei paliere principale: motivele reale, motivele constientizate de subiect si motivele declarate de acesta (in particular, cu ocazia anchetei sau interviului). Din mai multe cauze, intre cele trei planuri nu exista corespondenta deplina. Cu deosebire de la Freud incoace, psihologia - in speta, psihodinamica si psihanaliza - insista asupra distantei dintre motivatia reala si cea constientizata, acordand inconstientului un rol aproape suveran.

2. Dupa forma de inregistrare a raspunsurilor, se face, in principiu, o distinctie intre intrebarile inchise si cele deschise, primele fiind acelea care ofera subiectului variante de raspuns prefabricate, respondentul urmand doar sa o aleaga pe cea care se potriveste situatiei sau opiniei sale, iar celelalte reclamand inregistrarea, cat mai fidela si cat mai completa, a raspunsului dat de subiectul chestionat. In cazul anchetei si, mai ales, al sondajului de opinie, culegerea si interpretarea datelor sunt realizate din perspectiva statistica; aceasta inseamna ca prelucrarea informatiei dobandite printr-o intrebare deschisa trebuie efectuata, finalmente, in acelasi mod ca si pentru una inchisa, deci pornind de la stabilirea de categorii in care este introdus continutul raspunsurilor. Deosebirea este ca aceste categorii se stabilesc dupa efectuarea anchetei iar clasificarea raspunsurilor se face de catre cercetator, pe baza analizei textului raspunsului.

In faza de constructie a chestionarului cercetatorul trebuie sa decida, in esenta, asupra urmatoarelor doua aspecte:

Ø      daca este posibil si preferabil sa se stabileasca si sa se expliciteze dinainte categoriile de raspunsuri si, in caz afirmativ;

Ø      daca e posibil si preferabil ca subiectul sa fie cel care alege cea mai adecvata forma de rezumare a raspunsului sau, folosind grila de categorii propusa.

Cele doua intrebari combinate dau trei solutii posibile, pentru fiecare intrebare din chestionar:

a. se stabilesc a priori categoriile de raspuns si subiectul alege;

b. se stabilesc a priori categoriile de raspuns iar operatorul, in functie de raspunsul subiectului, alege varianta "potrivita";

c. se stabilesc a posteriori categoriile de raspuns, urmand a clasifica "la birou" continutul raspunsurilor.

Grafic intrebarile deschise se evidentiaza in chestionar prin aceea ca, dupa textul propriu-zis al intrebarii, apare un spatiu liber in care operatorul sau subiectul (cand e vorba de autocompletare) marcheaza raspunsul. Limitele de interventie permise operatorului sunt, de obicei, destul de reduse, lui ceradu-i-se reproducerea cat mai fidela a discursului subiectului. Doar atunci cand subiectul nu poate fi tinut in frau si el ne ofera de o maniera mult prea ampla raspunsul, este permisa inregistrarea selectiva sau rezumata.

Pentru intrebarile inchise, formele de prezentare grafica a variantelor de raspuns sunt destul de diferite. In cele mai numeroase situatii, variantele sunt asezate una sub alta, dupa textul intrebarii, si sunt numerotate. Alegerea variantei potrivite se face prin incercuirea numarului - cu functie de cod - din fata variantei respective. De regula, prin forma si fontul caracterelor, se evidentiaza in mod clar diferenta intre intrebarea propriu-zisa si variantele de raspuns.

Sistemul de variante al oricarei intrebari inchise trebuie sa satisfaca un numar de conditii elementare:

a. El trebuie sa fie complet, in sensul ca orice raspuns posibil trebuie sa-si gaseaca locul in gama variantelor prevazute.

b. El trebuie sa fie discriminatoriu, intelegand prin aceasta ca doua situatii semnificativ diferite trebuie surprinse in variante de raspuns diferite.

c. El trebuie sa fie univoc, adica unui raspuns sa-i corespunda o singura varianta dintre cele oferite.

Cel mai simplu sistem de raspuns la o intrebare inchisa este cel cu doua variante de raspuns, care, de regula, pot fi interpretate in termenii Da/Nu. Folosirea acestui gen de intrebari este posibila si la intrebarile factuale, cand se cere precizarea existentei sau inexistentei unui lucru, efectuarea unei actiuni etc., si la cele de opinie, cand subiectului i se pretinde o forma foarte transanta de exprimare a parerii: e de acord sau nu cu ceva, are o opinie favorabila sau nefavorabila in legatura cu altceva s.a.m.d. In cele mai multe cazuri insa, daca e vorba de opinii, lucrurile sunt mai complexe, evantaiul de raspunsuri formand o scala ordinala, care incearca sa surprinda gradual intensitatea unei opinii: masura in care oamenii sunt satisfacuti de un aspect al vietii lor, taria cu care cred in ceva, nuantele in aprecierea activitatii unei personalitati publice sau a unei institutii etc. Un exemplu de asemenea intrebare este urmatoarea:

Cum credeti ca veti trai peste un an ?

Mult mai bine

Ceva mai bine

Aproximativ la fel

Ceva mai prost

Mult mai prost

Exista cazuri cand cercetatorul crede intr-o capacitate de autoanaliza a subiectului superioara celei implicate de folosirea catorva cuvinte pentru a desemna starile respective. Atunci, el ii va cere acestuia sa-si plaseze opinia pe o scala abstracta, marcata cu valori numerice, semnificatie lexicala atribuindu-se doar valorilor din capete. Iata un asemenea exemplu:

Cat de multumit sunteti de salariul pe care-l primiti ?

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Total nemultumit Total multumit

O lunga si veche dezbatere opune partizanii folosirii celor doua tipuri de intrebari. Practica cercetarii - si, in mod deosebit, extinderea sondajelor de opinie, ale caror rezultate trebuie sa apara intr-un timp foarte scurt - a facut ca, incetul cu incetul, intrebarile inchise sa ajunga net predominante, aproape in toate tipurile de anchete. Utilizarea celor deschise ramane, asa cum deja o recomanda, cu o jumatate de secol in urma, Paul Lazarsfeld, doar o chestiune ocazionata de insuficienta cunoastere a problematicii cercetate - deci in cercetari cu caracter explorativ, in anchete pilot etc. -, de necesitatea de a se completa, detalia, preciza continutul raspunsurilor unor intrebari inchise mai deosebite, de dorinta de a obtine detalii asupra motivatiilor invocate de subiecti etc.

Utilizarea atat de frecventa a intrebarilor inchise - si, nu numai in cazul sondajelor de opinie - se datoreaza unei serii de avantaje incontestabile pe care le ofera acestea. Dintre cele mai importante atuuri ale intrebarilor inchise mentionam:

a. Rapiditatea si usurinta prelucrarii rezultatelor. Este o chestiune ce nu mai necesita nici o explicatie, acest avantaj fiind decisiv atunci cand rezultatul unui sondaj trebuie transmis beneficiarului in timp de cateva zile de la data comandarii lui.

b. Usurinta completarii chestionarului, adica rapiditate si atractivitate pentru subiecti. Este un avantaj, de asemenea, extrem de puternic indeosebi in cazul anchetelor in scris, subiectului revenindu-i sarcina doar de a inconjura niste coduri sau a pune X-uri in casute, operatii ce solicita eforturi mentale si motrice mult mai reduse decat completarea unui text.

c. Precizarea continutului intrebarii, dat fiind faptul ca variantele intregesc textul ei propriu-zis.

d. Uniformitatea intrebarii si a inregistrarii raspunsurilor este avantajul de cunoastere cel mai important al intrebarilor inchise.

e. Evitarea erorilor generate de operatiile de postcodificare

f. Intrebarile inchise faciliteaza gasirea raspunsului potrivit. Avantajul deriva din cunoscuta lege a psihologiei conform careia oamenilor le este mult mai usor sa recunoasca ceva decat sa-si aminteasca si sa reproduca acel lucru. Referindu-ne la intrebarile de opinie, putem spune ca omul mai usor si mai repede se regaseste intr-un model decat sa definesca acel model ce-i este propriu.

Esenta disputei intre adeptii folosirii uneia sau alteia din cele doua categorii de intrebari :

"Partizanii folosirii intrebarilor deschise argumenteaza ca acestea permit subiectilor sa spuna ceea ce realmente exista in mintea lor, fara a fi influentati prin sugestii din partea cercetatorului, in vreme ce intrebarile inchise plaseaza subiectii intr-un evantai limitat de posibilitati de alegere. Ei considera intrebarile inchise ca fiind, in mod tipic, decontextualizate si oferind un set inchis si incomplet de optiuni de raspunsuri arbitrare, ceea ce conduce la distorsionarea raspunsurilor. Cercetatorii din zona sondajelor, pe de alta parte, cred ca intrebarile deschise tind sa furnizeze un material ce este extrem de variabil, cu o slaba fidelitate (reliability) si dificil de codificat W. Foddy, 1993, p.127)

4. Numarul si ordinea intrebarilor in chestionar.

Intrebarea referitoare la numarul optim de intrebari ce ar trebui sa formeze un chestionar, intrebare pe care orice persoana fara experienta de cercetare si-o pune sau e tentat sa o puna altora mai versati in realizarea unor astfel de studii, este, in sine, fara obiect, dat fiind ca un asemenea optim - daca exista - depinde de o serie de prea multi factori pentru a se putea discerne o regula generala. Generala este poate doar constatarea ca, de cele mai multe ori, din dorinta de a "acoperi" cat mai bine continutul conceptelor prin indicatori, tendinta cercetatorului este de a formula mai multe intrebari decat ar recomanda-o conditiile concrete de desfasurare a anchetei.

Factorii principali care fac sa intalnim, in practica, un evantai extrem de larg de tipuri de chestionare, de la cele compuse doar din cateva intrebari pana la altele ce cuprind 200-300 de intrebari sau chiar mai multe, sunt, in principal urmatorii: obiectul cercetarii (problema studiata), tipul cercetarii, finalitatea acesteia, beneficiarul rezultatelor, tehnica de ancheta, felul intrebarilor, resursele materiale de care dispune cercetatorul, calitatea si numarul operatorilor avuti la dispozitie, timpul de care se dispune si genul de populatie careia i se adreseaza chestionarul.

Referitor la tipul cercetarii, adesea se face distinctia intre studii "explorative" si studii "explicative". Primele vizeaza mai curand aspectele descriptive ale fenomenului si deci nu pretind introducerea prea multor factori suplimentari in cercetare, efectandu-se, prin urmare, de obicei, cu chestionare mai simple.

Orice cercetare se face cu un anume scop si se adreseaza unui "beneficiar". In genere, putem distinge anchetele facute in scop pur stiintific, de pe urma carora rezulta articole stiintifice sau carti de care beneficiaza intreaga comunitate a specialistilor, si altele pur aplicative, comandate de o institutie, un partid, un ziar etc. intr-un scop foarte precis, cele cunoscute, de regula, de publicul larg ca "sondaje de opinie". De obicei, aceste din urma studii, ce sunt si foarte strict circumscrise in timp, utilizeaza chestionare mai simple, cu un numar mai mic de intrebari.

Referitor la natura intrebarilor, se poate aprecia ca utilizarea intrebarilor inchise, cu un numar mai mic de variante de raspuns, este un factor ce favorizeaza evident posibilitatea de a spori mult numarul de intrebari.

In general, la stabilirea numarului de intrebari din chestionar este necesar sa se evalueze timpul mediu reclamat de completarea efectiva a lui, parametru ce nu poate depasi, fara riscul unor erori mari, anumite limite. De pilda, un chestionar aplicat "in piciare" (pe strada, sa spunem) nu poate sa rapeasca subiectului mai mult de 5-10 minute. Ancheta clasica desfasurata la domiciliu poate dura, fara probleme deosebite, chiar si o jumatate de ora, dar nu se recomanda depasirea unei durate de 45 de minute decat in anumite circumstante speciale, cand subiectii sunt stimulati sa coopereze folosindu-se diferite recompense. Ancheta prin telefon, de asemenea nu se poate extinde peste durata catorva minute, decat daca subiectul a fost contactat in prealabil si s-a fixat un moment de timp la care sa poata fi sunat pentru a sustine o discutie telefonica mai lunga.

Ordinea intrebarilor in chestionar nu trebuie - si nici nu este bine - sa reproduca structura tematica a chestionarului. In stabilirea succesiunii intrebarilor e nevoie sa se tina seama de o serie de aspecte care favorizeaza comunicarea si stimuleaza cooperarea subiectului. De pilda, in debutul chestionarului se recomanda folosirea uneia sau mai multor intrebari "usoare", la care oamenii raspund cu placere, cu scopul de "a sparge gheata" cat mai repede si de a antrena subiectul in dialog. Daca dintre intrebarile-indicatori nu exista nici una care sa satisfaca astfel de cerinte, se pot construi cateva in mod special cu aceasta destinatie, chiar daca, altfel, nu sunt cu nimic utile cercetarii.

Asezarea intrebarilor in chestionar intr-o forma "logica" este evidenta pentru motivul ca aceasta genereaza un efect de consecventa sau de consonanta a raspunsurilor, care depaseste cu mult gradul de consonanta reala a opiniilor oamenilor.

Ordinea in care sunt intrebarile asezate intr-un chestionar capata o importanta deosebita in ancheta orala. Intrucat raspunsul la fiecare intrebare a chestionarului depinde nu numai de ceea ce a facut omul sau de ceea ce a gandit inainte de a intra in contact cu cercetatorul, ci si de modul in care se stabileste aceasta relatie subiect-cercetator, de felul cum subiectul o percepe si ii evalueaza consecintele pentru propria viata, este clar ca ordinea intrebarilor devine o chestiune relevanta numai in acest gen de ancheta, cea orala, in cadrul careia subiectul descopera succesiv problemele privitor la care este chestionat. Astfel, cu fiecare intrebare ce i se adreseaza, imaginea sa asupra situatiei in care se gaseste pus de ancheta se modifica si deci si raspunsurile la anumite intrebari - care raspunsuri sunt semnificativ influentate de aceasta perceptie - pot fi altele decat atunci cand intrebarea avea un alt loc in acelasi chestionar sau era plasata in cadrul altei succesiuni de intrebari sau al altui chestionar, diferit ca si continut al intrebarilor.