DIMINUAREA ROLULUI FAMILIEI SI CRESTEREA ROLULUI SCOLII IN CREAREA FIINTEI SOCIALE

DIMINUAREA ROLULUI FAMILIEI SI CRESTEREA ROLULUI SCOLII IN CREAREA FIINTEI SOCIALE

Crearea fiintei sociale (morale) este rezultat al actiunii exercitate de generatia adulta asupra generatiei tinere. Indiferent daca este vorba de actiune "metodica" sau spontana, ea se desfasoara in limitele unei (unor) colectivitati structurate in principal pe axa generationala. Educatorii se deosebesc de educati prin faptul ca sunt cunoscatori si purtatori ai sistemului de valori-norme-reguli specific colectivitatii in cauza, iar in aceasta calitate ei il pot transmite. Exact acest fapt constituie criteriul legitimitatii autoritatii educatorului. Cum societatile sunt ansambluri de colectivitati, problema esentiala a actiunii educative consta in a face din individ simultan un membru al unei (unor) colectivitati particulare si al societstii in ansamblul ei.

Pentru societatile simple, solutia problemei vine din similitudinea colectivitatilor (solidaritate mecanica). Parintii sunt principalii arhitecti ai fiintei sociale a copilului, intrucat familia formeaza o mare societate, cuprinzind insanul sau o pluralitate de menaje, de sclavi, de clientii. Relatiile domestice sunt, intr-o familie de acest tip, impersonale,supuse unei veritabile discipline, a carei sursa se afla in autoritatea absoluta a tatalui - legislator si magistrat.

Evolutia societatii se produce simultan in doua directii complementare: pe de o parte, numarul indivizilor si colectivitatilor creste (cresterea volumului), in timp ce, pe de alta parte, vechile grupuri se sparg prin diferentiereasi specializarea unor subunitati care se autonomizeaza (cresterea densitatii). Familia urmeaza acelasi drum: marea familie se restrange progresiv pana la grupul mic al parintilor si copiilor. Solidaritatea mecanica, rezultata din similitudine, nu mai este posibila. Solutia consta intr-un nou tip de educatie care sa permita realizarea unui nou tip de solidaritate. O educatie care trebuie sa impleteasca doua dimensiuni:

(1) dimensiunea particulara, permitind interiorizarea constiintei colective ce caracterizeaza un grup oarecare (familie, etnie, grup profesional, clasa sociala);

(2) dimensiunea generala, asigurind interiorizarea reprezentarilor, valorilor, normelor etc. comune tuturor membrilor unei colectivitati cuprinzatoare (natiuni). Fiind in acelasi timp speciala si comuna, multipla si unica, educatia reuseste sa satisfaca nevoia de omogenitate si consens, in conditiile eterogenitatii sociale crescande, generand solidaritate organica.

Noul tip de educatie (capabil sa genereze solidaritate organica) nu mai este de competenta exclusiva a familiei - si, in general, a nici unui grup particular - deoarece aceasta nu mai constituie tipul generic de grup social, modelul societatii. Educatia domestica este o educatie speciala: ea modeleaza fiinta sociala asa cum o cere structura familiei. Evident, o astfel de educatie este insuficienta.

Educatia familiala nu poate dezvolta nici altruismul (atasamentul la scopuri colective). In primii ani de viata, data fiind lipsa de maturitate a constiintei sale, copilul este orientat preponderent catre sine. Dimensiunile reduse si structura particulara a universului familial nu sunt suficiente pentru depasirea acestui egoism infantil. Atata timp cat copilul este mentinut in limitele stramte ale familiei sale, el nu reuseste sa-si dezvolte propria fizionomie morala.

Pentru a raspunde nevoii sociale, este necesara largirea universului copilului, inlocuirea raporturilor familiale personalizate, incarcate de afectivitate, in care autoritatea este slaba, iar regularitatea se manifesta conjunctural, cu raporturile scolare impersonale si neutre, supuse regulii aplicate consecvent si in care autoritatea educatorului, ca organ al unei "mari persoane morale" - societatea, se poate impune. Scoala este singura institutie capabila sa educe spiritul de disciplina, atasamentul la scopurile colective si autonomia vointei care formeaza continutul moralei rationaliste ceruta de structura societatii moderne: De altfel, contrar opiniei prea raspandite conform careia educatia morala ar rezulta cu precadere din actiunea familiei, se considera ca rolul scolii in dezvoltarea morala a copilului poate si trebuie sa fie de cea mai mare importanta.

Exista o intreaga parte a acestei culturi, cea mai elevata, care nu poate fi data altfel. Caci, daca familia poate sa trezeasca si sa consolideze bine si singura sentimentele domestice necesare moralei si chiar, mai general, pe cele care stau la baza celor mai simple relatii particulare, ea nu este constituita astfel incat sa poata forma copilul in vederea vietii sociale. O continuitate al carei principiu este dominatia normei generale si impersonale (sociale, nationale) asupra oricarei imprejurari particulare. In calitate de instanta a carei autoritate deriva din faptul ca actioneaza in numele societatii (statului), scoala poate si trebuie sa se impuna in fata grupului particular care este familia.