DRAMATURGIA SOCIALA CA TEHNICA DE INVESTIGARE SI MOD DE EXPLICARE A COTIDIANULUI

DRAMATURGIA SOCIALA CA TEHNICA DE INVESTIGARE SI MOD DE EXPLICARE A COTIDIANULUI

Pentru Goffman viata este un spectacol, iar individualitatile, actorii ei.In demersul sau a incercat sa inteleaga modurile in care sinele individual se prezinta, adica joaca rolul unui personaj in viata cotidiana a organizatiilor sau in spatiul public. In acest moment este necesar un exercitiu de imaginatie prin a intra in sitiuatia unei individualitati, care se afla pe o banca intr-un parc si ii observa pe trecatori si incearca din simpla observare sa califice personalitatea acelei individualitati- ce ocupatie are? Cine este persoana delanga el/ea? ce pasiuni are? ce calitati sau defecte are? Ce rost ar avea un astfel de exercitiu? Ne-ar ajuta sa vedem actiunile si interactiunile cotidiene care devin pentru noi rutina.

Actiunile individuale se manifesta prin comportamente pe care le initiem pentru a observ asi afla reacsii, dar si interactionam. Aceste actiuni si interactiuni cotidiene se imbina in forme sistemice care dau substanta institutiilor sociale , organizatiilor. Intr-o incercare de tipologie comportamentele cotidiene pot fi angajate in situatii de initiere si practica a unor interactiuni de tipul fata in fata, ceea ce determina un univers micro-social, in care comportamentul individualitatii se manifesta in situatii particulare si cele angajate in universuroi socialew lanivel macrostructural, unde sunt reglementate modurile de actiune prin tipul de organizatie economica, politica, culturala, corportaista, non-profit,etc. Chiar daca cele doua nu pot decat coexista Goffman transcede comportamente din micro- in macro-structuri prin interactiunea simbolica prin care se schimba si negociaza semnificatii simbolice.

Conceptul de interactiune simbolica a aparut in anii 1960, fiind propus de Blumer, premisele au fost formulate de Mead, caruia i s-a asociat Scoala de la Chicago.Intercationismul simbolic este o teorie despre comunicarea interindividuala, despre geneza regulilor, normelor, ritualurilor, si modelelor de comportare, despre modul de adoptare si interpretare a rolurilor sociale sau despre capacitatile de autoinstituire a sinelui.

Studiile interactionist-simbolice au reliefat existenta unei "intercatiuni necentrate" acea "neatentie civica" de pe strada, din salile de asteptare, unde exista doar un mecanism de semnalizare a prezentei, dar si "interactiunile focalizate" din institutii publice, organizatii, desfasurate cotidian, dar si ritualic.

Goffman a definit termenul de dramaturgie sociala drept o cale de constientizare a importantei interactiunii, a comunicarii si scenei sociale, cu scopul de a intelege modul in care sinele individual se raporteaza la altii similari si semnificativi. Metafora dramaturgica aduce in discutie cateva concepte:

Viata noastra cotidiana este organizata ca un spectacol de teatru.

Fiecare individualitate este un actor, dar si un personbaj, un sine animat de nevoia revelarii, dar si o ",masca"asumata si inferata de jocul de pe scena interctiunilor sociale.

In viata cotidiana, actorul este si propriul regizor, iar el pre-scrie scenariul.

Actorul teatral joaca un rol, actorul social se prezinta pe sine si este preocupat de generarea unor impresii.

Dramaturgia sociala este o tehnica de investigare si un mod de explicare. Aceasta.explicatie vine chiar din tehnica de investigare, unde exista actor, personaj, masca, si spectacol, dar si scena, culise, punere in scena. Metoda preferata in investigare este observatia participativa, deci exista si un spectator la acest spectacol, dar el potrivit lui Peter Harrop joaca si rolul de spect-actor. De aici rezida interdisciplinaritatea modelului sistemul poate fi analizat tehnic- identificarea tehnicilor de atingere a performantei, politic-stabilirea controlului, puterii, legitimitatea, structural-diviziunile de statut si relatiile dintre ele, cultural-valorile morale din organizatie.

Prin tehnicile de gestionare a impresiei, Goffman aduce alte concepte in discutie prin controlarea de catre actor a conduitei altora prin definirea situatiilor si inducerea anumitor impresii.Orice intercatiune se produce intr-o situatie, in fluxul intertcatiunii exista episoade sau intalniri, unde actorul initiator transmite informatii structurate cu ajutorul unor "semne transportatoare" verbale sau gestuale, si nu numai. Cu ajutorul acestora actorul da expresie si etaleaza expresie, cu scopul de a genera impresii favorabile.

CRIZA REPREZENTARII ?

Conceptul de spatiu public a fost creat de Habermas pentru a justifica aparitia in secolul al-XVIII-lea, in Franta si in Anglia a unei sfere intermediare intre viata privata si statul monarhic intemeiat pe secret. In acest spatiu, oamenii instruiti citeau ziarele, schimbau carti intre ei, discutau pe marginea experientelor din aceste mesaje, ceea ce genera dezbaterea unor idei, pareri sau opinii oferind o modalitate de buna guvernaresi de lege, in opozitie cu arbitrariul regilor. In acelasi timp acest spatiu public aplicat ratiunii, la inceput apartinea culturii scrise, apoi a evoluat la cultura audio si cea vizuala, apoi la hibridul audio-vizual din cinema sau televiziune la multimedia, era idealizat. Acest ultim aspect a condus la tema crizei de reprezentare. Daniel Bougnoux in lucrarea sa "Introducere in stiintele comunicarii" arata felul in care a fost erodata forma canonica a spatiului public teoretizat de Habermas. In acest sens, autorul sublinia existenta unor determinari ca:

1. privatizarea personajelor publice sau asocierea lor in spatiul public cu zona privatului, a vietii personale - definita de Richard Sennett drept "tirania intimitatii"(lucrarea sa apapruta in 1979 are ca titlu The Fall of Public Man). Patrunderea mijloacelor de comunicare in masa si a noilor tehnologii in cotidian face sa busculeze granitele intre sfera intima/privata si cea publica. Aducerea sferei intime in domeniul publicpermite afirmarea si dezbaterea unor probleme real de interes, la un moment dat sau doar o goana dupa senzational?
2. existenta pietei si a publicitatii face ca spatiul public sa se invecineze cu cel comercial, iar circulatia informatiei o insoteste pe cea a marfurilor. New York Times -5 decembrie "The Man behind the Secretary of State`s Rock Star Image", El se numeste Jim Wilkinson , adica fiul lui Wilkin sau senior staff aide, fiind consilierul de imagine pentru doamna secretar de stat.. In articolul citat se vorbeste despre intalnirile neconventionale ale secretarului de stat. Exemplele recente , de tipul Nadia Comaneci in Romania sau Kirgistan, unde prima persoana care i-a urat bun venit nu a fost nimeni altul decat un .imblanzitor de vulturi.al carui discipol a poposit pe bratul oficialului american.. Japonia , un alt popas al oficialului american, a generat o alta intalnire.un vestit luptator de sumo.

Din aceste exemple ar trebui sa tragem o concluzie simpla- politicienii nu trebuie sa genereze autoritate si respect, ci ei ar trebui sa distreze, sa amuze, sau sa genereze o stare care sa scoata populatia din starea de plictis sau obisnuinta. Totul vine din necesitatea politicienilor de a se vinde bine alegatorilor, consumatori de o realitate de necontestat. Jack Trout a gasit formula magica declarata intr-un interviu- totul este o problema de branding, trebuie sa creezi o imagine in mintea consumatorului si sa fauresti un brand in jurul acestei imagini. De ce toate acestea pentru ca si politica este consumata la fel ca filmele, detergentul de rufe, bomboanele de ciocolata, deoarece cu cat ambalajul este mai colorat si stralucitor, cu atat adeziunea devine unanima fara a cerceta continutul. Presa este de la inceputurile sale asociata cu publicitatea, ea este o intreprindere furnizoare de influenta economica si politica, si nicidecum de filantropie sau dragoste de a dezbate problemele cotidiene.

3. criza intrebuintarii mass-media prin instrumentarea unor modalitati de creare a opiniei publice si prin utilizarea noilor instrumente, a noilor tehnologii de informare. Acest fapt se exprima prin crearea opiniei publice printr-o multitudine de sondaje si prin agravarea echilibrului din axa comunicarii dintre institutia de presa si consumatorul de mesaj, potrivit marketigului comercial. In grafosfera emitatorul si receptorul dispun de mesajul tiparit pentru a-si vorbi si a se asculta, la aparitia tesleviziunii, fiecre individ, chiar analfabet, poate primi mesaje, pe care le intelege, a se citi le decodeaza, dar individul nu are acces la acel caqnal in egala masura. Temerea subliniata de Daniel Bougnoux se refera la dualismul intrebuintarilor in cazul noilor tehnologii, unde exista utilizatori alfabetizati si analfabeti, care pot fi exclusi.
4. fragmentarea publicului. Institutiile media directionate de piata si publicitate au ca media alternative serviciile publice. Totusi mesajul mediatic are o inchidere ideologica, pe care spatiul public o marcheazaprin faramitarea democratica a culturilor. Termenul spatiu public devine locul de intalnire al unei iluzii generatoare de micro-spatiu public-micile patrii- comunitatile si macro-spatiu public-marea lume globala. In acest punct intervin si noile tehnologii care determina interactivitatea si hipertextualitatea ca trasaturi a unei paradigme functionale intitulata de Derrick de Kerckhove revolutia inteligentei conectate.

Importanta acestui demers rezida in raspunsul la intrebarea cum noile tehnologii de comunicare mediaza identitatea si agentia, a se citi institutia, organizatia sociala, publica sau privata. Cel mai simplu exemplu ar fi discutia de pe net, cand folosim identitati false, pentru a ne proteja sau.interactionam la un moment dat cu o institutie, unde ne raspunde o voce sintetica, al carui rol este de a raspunde celui care o foloseste. Norman Fairclough se refera la "managementul ingineriei relatiilor sociale ca fiind dominat de lipsa de formalism, prietenie sau chiar intimitatein simularea practicilor discursive in viata de fiecare zi."[Fairclough,1994: 7]