EFECTELE PSIHOLOGICE SI MORALE ALE ABANDONULUI - Copiii institutionalizati

EFECTELE PSIHOLOGICE SI MORALE ALE ABANDONULUI - Copiii institutionalizati

Institutiile publice pentru ocrotirea rezidentiala a copilului au fost in mod traditional organizate pe criteriul varstei. Traditia la care se face referire era de a ocroti copilul intre 0-3 ani in leagan, iar pe cel de 3-18 ani in casa de copii.

In general, numarul de copii ingrijiti in fiecare institutie publica de ocrotire este mare. Pe de alta parte, perioada de timp pe care copilul o petrece in institutie este indelungata. Institutiile fiind mari, insuficient adaptate nevoilor copiilor, sunt dificil de realizat pe scara larga programe individualizate pentru fiecare copil. Totodata, lipsa de alternativa reala la sistemul de ocrotire rezidentiala se face ca fiecare copil intrat in "capcana" acestui sistem sa trebuiasca sa treaca cel putin o data dintr-o institutie intr- alta (in functie de varsta) cu schimbarea, in consecinta, a intregului mediu: loc, personal, colegi, prieteni. Acest fapt de asemenea, nu poate contribui la o dezvoltare armonioasa a copilului.

De cele mai multe ori, nu saracia ca atare a fost mentionata in ancheta sociala drept cauza a institutionalizarii copilului, ci problemele familiale care fie ii amplificau efectul, fie constituiau cauzele saraciei (abandonul familial, destramarea familiei prin divort, despartire, deces, detentie). Evitarea violentelor si abuzurilor din familie, o alta cauza invocata pentru luarea unei masuri administrative, nu poate fi in mod real rezolvata prin institutionalizarea pe o perioada nedeterminata de timp a copilului.

Un fenomen ingrijorator este prezenta nelegala a majorarilor in casele de copii. Conform legii, dupa varsta de 18 ani beneficiaza de ocrotire doar majorii care continua studiile, pana la varsta de 25 de ani.

Lipsa ofertelor de munca, dificultatea de a gasi o locuinta, au ingreunat situatia tinerilor crescuti in casele de copii. Neavand locuinta, loc de munca sau familie care sa ii sprijine, unii dintre acesti tineri intra in conflict cu legea. Continuand sa locuiasca in casele de copii, ei creaza probleme deosebite (violenta, abuz sexual ).

Institutionalizarea mascata a copiilor in spitale/sectii de spitale constituie un capitol aparte. Teoretic copiii nu sunt institutionalizati, practic insa, timpul indelungat (de ordinul anilor) pe care il petrec in aceste institutii medicale, ca si cauzele care genereaza ramanerea lor in acestea, le confera in fapt statutul de copii abandonati in grija institutiei medicale. Este vorba de sectii de recuperare pediatrica, de recuperare neuropsihica sau sectii pentru copii cu boli contagioase din diferite spitale.

Spitalizarea indelungata este nu numai nestimulativa pentru dezvoltarea copilului, ci extrem de traumatizanta, generand handicapuri si boli cronice.

Cazul copiilor abandonati de familie si institutionalizati mascat in diferite categorii de spitale genereaza situtii critice, mai ales atunci cand identitatea lor este necunoscuta.

Camin spital este singurul tip de institutie rezidentiala pentru copii in varsta de 3 - 18 ani, cu handicap motor asociat cu deficienta mintala profunda, care antreneaza o restrangere extrema a autonomiei si a posibilitatilor de perceptie, expresie si relationare a copilului. Costurile intretinerii revin in totalitate statului.

Majoritatea copiilor internati intr-un camin spital (prin hotararea comisiei de ocrotire a minorilor) provin din alte institutii de ocrotire, de obicei din leagan. Abandonul acestor copii este, legat de descoperirea handicapului. O alta parte dintre copii provin direct din familii. In timp, acestia sunt vizitati din ce in ce mai rar de familie, pentru ca in final sa fie abandonati.

Institutiile private de ocrotire a copilului formeaza o categorie distincta. Acestea sunt infiintate de diferite ONG-uri si sunt in mod esential diferite de institutiile publice. Ele sunt create din start - cel putin din motive legate de gasirea de surse de finantare - dupa standarde moderne, corespunzatoare practicii actuale in domeniu pe plan international.

O analiza sintetica a sistemului de ocrotire institutionalizata a copilului in Romania conduce la conturarea unor caracteristici ale acestui sistem:

In prezent in Romania este foarte usor ca un copil sa fie institutionalizat si este mult mai dificil sa fie dezinstitutionalizat.

Criteriile pe baza carora comisiile de ocrotire a minorilor analizau solicitarea plasamentului in institutie erau destul de ambigue. De multe ori hotararea de internare nu era sustinuta de o ancheta sociala temeinica, autoritatile tutelare nu analizau serios cazul prezentat.

Primul si cel mai intalnit raspuns la intrebarea: "care sunt masurile practice pe care comisia de ocrotire a minorilor le poate lua ?" a fost plasarea in institutie.

Din lipsa specialistilor (in special asistenti sociali) sau din lipsa interesului, la nivelul institutiei nu exista o evidenta reala a legaturii cu familia.

Nu intotdeauna transferul copilului de la o institutie la alta se aduce la cunostinta parintelui. Majoritatea parintilor acestor copii relationeaza mai greu cu autoritatile si nu dispun de suficienti bani pentru a-si cauta copilul in mai multe institutii. Toate acestea nu conduc la incurajarea familiei in a-si recupera copilul.

Au existat situatii cand ancheta sociala realizata atunci cand un parinte a solicitat intoarcerea copilului in familie sa fie mult mai severa decat a fost cea intocmita la internarea copilului. Acesta poate fi un alt motiv de descurajare a parintilor.

Copiii strazii

Problematica copiilor cu tulburari comportamentale, a celor infractori sau care traiesc in strada, "copiii strazii", preocupa organismele guvernamentale si neguvernamentale cu responsabilitati in domeniu sa promoveze programe care sa previna, sa diminueze sau sa combata astfel de fenomene.

Copiii fugari, provenind din familii nerealizate economic si social sau din institutii de ocrotire, care traiesc in strada, expusi consumului de substante halucinogene si de droguri, devin victime ale violentei, inclusiv sexuale sau adopta comportamente autodistructive98.

Nevoia disperata de afectiune este o trasatura definitorie copilului strazii. Parintii lor sau lucratorii sociali ai institutiilor de protectie in care acestia ar putea fi plasati nu s-au implicat in educarea lor si i-au neglijat. Afectiunea, intelegerea, respectul sunt lucruri de care a fost privata familia sau institutia din care provine, confruntarea cu climatul acesta caracterizat de indiferenta si raceala afectiva i-au facut sa se simta "respinsi".

Aceste carente sunt in mare masura responsabile de ajungerea lor in strada. Ajunsi aici ei cauta un grup care ii va accepta si in care se vor simti bine. Relatiile cu ceilalti membrii ai grupului compenseaza intr-o oarecare masura lipsa afectivitatii din mediul lor de provenienta.

Copilul strazii este extrem de neincrezator in special in relatiile cu adultii. Adultii reprezinta imaginea celor care l-au abuzat, incepand cu proprii parinti sau cu primul educator care l-a avut.

Adultul este trecatorul care zilnic il abuzeaza verbal pentru ca e murdar, ca se drogheaza sau pentru ca fura sau cerseste. Adultul este cel care il priveste ca pe o pacoste. Adultul este cel care il goneste cand il surprinde adapostindu-se in scara unui bloc.

Din aceste considerente, pentru a stabili o relatie cu un copil al strazii nu e deloc usor. Nu trebuie sa asteptam ca un copil al strazii sa fie sincer.

A-i castiga increderea presupune o relatie de durata care sa-i permita sa elimine din suspiciuni.

Relatiile in cadrul grupului si locul leaderului :

Grupul din strada este slab structurat iar legaturile afective nu sunt in general durabile. Copilul strazii isi face prieteni extrem de repede si la fel renunta la ei. Un prieten (tovaras) poate deveni foarte repede dusman si la fel de repede din nou prieten.

Copilul strazii migreaza foarte repede de la un grup la altul, in functie de interese si afinitati temporare.

Autoritatea intr-un grup este reprezentata de un leader. El are un loc privilegiat si are toate drepturile inclusiv drepturile de a deveni violent. Cei care il inconjoara ii fac servicii si ii sunt supusi total. Ei castiga bani pentru el, ii pastreaza partea cea mai mare de mancare si cel mai bun loc de dormit. Atunci cand considera ca un copil nu i-a aratat respectul sau devotamentul il pedepseste.

Aproape fiecare dintre copii strazii nutresc speranta ca inaintand in varsta va avea supusii lui. Astfel seful trebuie pe departe sa aplaneze conflictele dintre copii, iar pe de alta parte trebuie sa-si apere pozitia fata de cei care devin la fel de puternici ca el, devenind astfel eventuali rivali.

Respectul ierarhic si afirmarea sinelui se fac prin violenta. Copiilor nu le este frica de violenta, dimpotriva o folosesc deseori. Cu toate acestea utilizarea violentei este ambigua. Ei pot fi foarte violenti, in general cu cei mai slabi sau cu animalele, pentru ca dintr-o data sa faca dovada unei mari sensibilitati, protejand pe cei ce i-au servit ca tapi ispasitori.

Lipsa notiunii de timp si de viitor :

Notiunea de timp este quasi - absenta in cazul copiilor strazii. Pentru copilul strazii viitorul se rezuma in general, la ziua imediat urmatoare: "ce mananc ?", "unde dorm ?". O data rezolvate aceste doua probleme, viitorul nu-l mai preocupa, singurul lucru care conteaza este prezentul.

Lipsa acestei notiuni il impiedica sa faca o proiectie de perspectiva a rezultatelor si actiunilor sale iar acest lucru se reflecta in unele dintre preocuparile sale. Cu toate ca ei castiga bani nu vor incerca niciodata sa economiseasca sau sa-si planifice cheltuielile pe termen mediu sau scurt. Folosind toate mijloacele de care dispun (cersit, furat), fiecare poate obtine pe zi echivalentul unui salariu mediu pe una sau doua luni. Aceasta suma va fi folosita imediat pentru a raspunde unor nevoi de supravietuire dar si pentru lucruri utile.

Copilul strazii cerseste ignorand faptul ca inaintand in varsta nu va mai impresiona la fel de mult pe cei din jur si ca aceasta activitate va deveni nerentabila. El fura fara sa realizeze ca devenind major societatea nu va mai deveni la fel de indulgenta iar sanctiunea poate sa ajunga la privare de libertate.

Aceste grupuri sau bande reprezinta o societate in sine, in care functioneaza diviziunea muncii, fiecare membru avand un rol bine precizat, in functie de aptitudinile personale de a castiga bani. Ei se supun normelor disciplinare ale grupului. Coeziunea acestor grupuri, este mare, datorita nevoii de protectie in fata agresiunii altor grupuri, a altor oameni sau a opiniei publice. Seful grupului este respectat si temut. De cele mai multe ori, acesta este mai varstnic si mai puternic decat ceilalti si are o deplina autoritate, gestionand uneori si fondurile grupului. In cadrul grupului exista o ierarhie, cei mici se supun celor puternici, care au o influenta totala si acorda protectie. Cu toate acestea, nu de putine ori au loc conflicte intre membrii grupului, in dorinta lor de a ocupa o pozitie mai avantajoasa.

In strada copiii sunt expusi la numeroase pericole care le afecteaza sanatatea fizica si psihica. Violenta, abuzurile sexuale, drogurile, SIDA., si alte boli, foamea, singuratatea, dispretul, exploatarea, moartea, fac parte din viata lor zilnica.

Sansa de a trai mai bine este compromisa prin nivelul lor scazut de educatie, nu au mers niciodata la scoala sau au mers prea putin.

Adoptia

Adoptia este unul dintre instrumentele esentiale de protectie a drepturilor copilului, in perspectiva asigurarii unei familii pentru fiecare copil. Spre deosebire de familia de plasament, familia care adopta un copil devine familia copilului, acesta nemaiintorcandu-se in familia biologica. Statutul copilului adoptat ii confera acestuia nu numai siguranta, dar mai ales stabilitate si continuitate de viata si dezvoltare in noua sa familie.

Un caz aparte il constituie adoptiile internationale. La o cerere foarte mare pentru adoptie pe plan international, oferta de copii din Romania dupa 1989 a fost intens valorificata, cu atat mai mult cu cat reglementarile interne in acest domeniu erau practice inexistente. Astfel, intr-un an, circa 10.000 de copii au fost adoptati de familii din strainatate, soarta acestora fiind mai mult sau mai putin cunoscuta.

Desi numarul de adoptii romanesti a crescut, au existat multe plangeri in legatura cu birocratia si atitudinea unor functionari implicati in procesul adoptarii unui copil, fapt care descurajeaza pe multi posibili adoptatori.

Exista un numar foarte mare de cereri venite din partea unor persoane care doresc sa fie atestate ca fiind asistenti maternali. Rolul asistentului maternal este de a asigura, prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau, cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament.

Pentru e deveni asistent maternal o persoana trebuie sa aiba un atestat si sa indeplineasca unele conditii speciale.Asistentul maternal trebuie sa detina o locuinta corespunzatoare din punctul de vedere al spatiului locativ si al conditiilor igienico-sanitare, sa aiba sistem de incalzire propriu sau de la reteaua comuna de termoficare.