VIOLENTA FAMILIALA - FENOMEN PSIHO- SI SOCIOPATOGEN

Violenta familiala - fenomen psiho- si sociopatogen

In Romania, inainte de 1989, familia era un cerc inchis, perfectiunea relatiilor din interiorul cercului fiind

acceptata axiomatic. Disfunctionalitatile grave ale familiei erau considerate exceptii si erau trecute sub tacere, de cele mai multe ori.

Schimbarile rapide din perioada urmatoare au afectat stabilitatea familiei. Astazi se vorbeste tot mai mult

despre familia patogena, care prezinta un risc deosebit pentru sanatatea sociala in general.

"Simptomele" anomiei familiei contemporane pot fi: alcoolismul la genitori, violenta fizica si verbala intre soti, adulterul si gelozia cu componente patologice, abuzul sexual al femeii si copilului, abandonul copilului si delincventa juvenila, molestarile si abandonul batranilor, promiscuitatea si saracia.

Literatura cu privire la femeia abuzata (Walker, 1984, 1990, 1994) si abuzul fizic si sexual al copilului (Trepper Barett, 1989) indica o crestere enorma in ultimii ani a violentei familiale, fiind perceputa ca o problema sociala majora in tarile civilizate.

Impactul noilor restructurari economice si ideologice din lume creeaza un risc deosebit pentru frustrare, violenta si comportament social agresiv. Exista doua forme de agresivitate familiala cu consecinte medicale si sociale importante:

violenta familiala de durata (cronica) in registru moderat, disimulata in conformitate cu atitudinile traditionale. Aceasta forma este proprie in special mediilor sarace, atat muncitoresti cat si rurale. Conform acestor conceptii, victimizarea femeii trebuie trecuta cu vederea, deoarece functioneaza inca pattern-uri de genul: "Cum sa lasi copiii fara tata?", "Trebuie sa suporti pentru ca nu ai unde sa te duci", "Cum sa lasi copiii fara tata?", "Ce va spune lumea?", "De unde bani pentru locuinta si pentru intretinerea copiilor?" etc.

Femeia in mod special este educata in spiritul suportarii, tolerarii valorizarii sotului, chiar si in conditiile in care acesta devine insuportabil. Relatia barbat-femeie ajunge, astfel, in familia traditionala sa sacrifice normalitatea interpersonala si sa blocheze personalitatea femeii in limitele unui masochism social predestinat educational. Manifestarile de autoritate, de violenta, de necomunicare cu sotia nu sunt decat carente educationale ale barbatului, preluate prin model social din familia de apartenenta sau din mediul de provenienta. Astfel, disponibilitatea comportamentala primitiva a rolului masculin este interpretata drept norma sau model educational.

A doua forma de agresivitate familiala - violenta familiala exploziva in registru acut, desconspirata prin impact

medico-legal, adesea cu sechele neuropsihice sau psihotraumatice importante. Studiile cu privire la cresterea ratei de violenta considera ca familia se numara printre cele mai violente grupuri sociale, iar caminul, printre cele mai violente asezaminte sociale.

Familia restructurata sau destructurata devine un loc al descarcarii stresului acumulat in afara, al agresivitatii, al abuzului si exploatarii.

Cel mai adesea, cazurile de victimizare familiala se pot identifica in sistemul medical, dar chiar si la acest nivel apar nenumarate dificultati, intre care cele mai obisnuite sunt: informarea limitata sau distorsionata a medicilor asupra simptomelor sindromului femeii abuzate, lipsa lor de timp pentru anamneze, interviuri focalizate familial, si nerecunoasterea de catre femeie nu numai in public dar uneori chiar si fata de sine a faptului de a fi fost abuzata.

Formele de violenta verbala si fizica duc la conturarea unor sindroame posttraumatice cu diverse manifestari: anxietate, depresie, insomnii sau alte dereglari ale somnului, lipsa de concentrare, disfunctii sexuale, migrene cronice, palpitatii, parestezii, dispnee, tulburari respiratorii sau gastrointestinale.

Violenta psihologica este identificata de catre psihiatri si psihologi ca fiind cea mai frecventa dar si cea mai putin marturisita si observabila. Violenta fizica si sexuala afecteaza relatiile si comportamentele, datorita tensiunii si situatiei umilitoare in care este plasata femeia, iar cele mai frecvente manifestari psihopatologice sunt: izolarea, pierderea abilitatii de cooperare si comunicare, depresia cu tentativa de suicid, atacurile de panica, reactiile posttraumatice. De asemenea, abuzul de alcool si droguri apare la femei ca o consecinta directa a violentei, in timp ce aparitia lor la barbati reprezinta una din cauzele cele mai frecvent de abuz asupra femeii. Unele statistici afirma ca cca. 75% dintre femeile cu soti alcoolici au fost abuzate.

Exista cateva bariere in depistarea si urmarirea femeilor abuzate:

sunt supuse la izolare, la control permanent si la nenumarate interdictii de catre soti;

marea majoritatea este dependenta de venitul sotului;

exista prejudecati in diagnosticare, medicii fiind inclinati sa identifice violenta in special la femeile ce apartin unor subculturi sau rase diferite sau la cele cu nivel financiar redus;

Cei cu statut social ridicat sunt mai putin dispusi sa recunoasca violenta. Ei apeleaza la servicii medicale particulare, in care nu se aprofundeaza investigatia. In acest fel datele cu privire la aparitia violentei in familie provin din servicii medicale obisnuite, din adaposturile (acolo unde exista) pentru femeile victimizate si creeaza o imagine falsa sau cel putin incompleta asupra proportiilor fenomenului.

Daca aceasta imagine este preluata de medici si transformata in prejudecata, acestia nu vor acorda atentie identificarii formelor de violenta la femeile cu statut socio-profesional ridicat sau cu situatie financiara buna. Furnizarea de informatii corecte asupra violentei in familie dar, mai ales, asupra modalitatilor de recunoastere a ei este importanta atat pentru medici cat si pentru psihologi sau asistenti sociali, ca si pentru cei implicati in prevenirea sau cautarea de remedii pentru astfel de situatii.

Intr-o cercetare efectuata in Bucuresti de Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca pe 332 cazuri de bolnavi psihic invalidati dupa 1990, privind tipurile de stres care au condus direct sau in mod asociat la invaliditate, factorul familial perturbat cronic a fost identificat pe locul 2, dupa somaj ca factor determinant, fiind prezent la 29% dintre cazuri.

Se pune intrebarea de ce terapia si medierea familiilor violente, aflata in extensie in sistemul occidental se loveste de rezistenta si indiferenta in sistemul est-european? Unii spun ca o cauza ar reprezenta-o lipsa specialistilor. In cazul Romaniei, unul din impedimente este mentalitatea traditionala a familiei romanesti ("spalarea rufelor murdare se face in familie"), care conduce la tolerarea relatiilor perturbate, din ratiuni consfintite moral, religios si subcultural-educational. Pe de alta parte, tinand seama de faptul ca familia, chiar violenta si perturbatoare social, este inviolabila, organele de politie refuza sau eludeaza pe acest criteriu implicarea in solutionarea crizelor familiale traumatogene.

In sistemul de asistenta sociala francez functioneaza dupa 1990 o institutie de mediere familiala, care are rolul de a incerca sa rezolve pe cale pasnica problemele familiilor in care se comit agresiuni, functioneaza centre temporare de adapost pentru femeile abuzate si copiii lor, alaturi de centre pentru tratamentul sotilor violenti, in cadrul carora echipe de psihologi, asistenti sociali, medici si juristi actioneaza complementar pentru rezolvarea crizelor si a consecintelor acestora.

In ceea ce priveste receptivitatea populatiei romane la aceste modalitati profilactice si curative ale familiilor-problema, pe termen lung este evaluata ca fiind in crestere, dar nu si pe termen scurt, in actualul context socio-economic, care bulverseaza majoritatea populatiei.