elitism

V. circulatia elitelor, elita, masa, oligarhie

Perspectiva de analiza a istoriei si vietii politice care, in versiunea sa sistematica, sustine ideea ca societatile sint intotdeauna dominate de o minoritate, o elita care ia deciziile majore si care concentreaza puterea in miinile sale (cf. Dictionnaire de la pensee politique, Hatier, 1989). Termenul este folosit si intr-un sens peiorativ, pentru a denunta o politica suspectata ca favorizeaza o minoritate, excluzind majoritatea populatiei de la procesul decizional. In gindirea politica, e. are o semnificatie mai tehnica datorata lucrarilor sociologilor italieni Gaetano Mosca si Vilfredo Pareto. Termenul central al acestei conceptii este elita politica, dezvoltat in ultima vreme prin cel de clasa politica. La origine, acest termen ii desemna pe cei alesi, pe cei mai buni. Si acum este utilizat in acest sens in discursurile politice cind se urmareste sustinerea unei politici de promovare a celor mai buni sau mai competenti. Cei mai multi teoreticieni ai e. sustin ca elitele, prin talia lor restrinsa si prin capacitatile speciale dobindite, permit membrilor lor sa actioneze impreuna constient si coeziv. Ei comunica usor, se mobilizeaza repede pentru a alege o politica sau a lua o initiativa. Necesitatea stimularii si promovarii elitelor este sustinuta si de tendinta tot mai pronuntata de specializare a anumitor activitati politice, de cresterea complexitatii unei guvernari actuale.

Acestui curent i se opun atit marxismul, cit si pluralismul, din motive, evident, diferite. Pentru marxisti, elitistii nu pot explica baza dominatiei unei elite, care nu pot fi decit raporturile economice intre clase. Pluralistii estimeaza ca societatile moderne, dezvoltate si liberale, sint caracterizate prin multiplicarea intereselor si prin competitia pentru putere si influentare. O mica elita unita reuseste rareori sa impuna un consens social. Din aceasta perspectiva, subestimarea de catre elitisti a multiplicitatii centrelor de decizie in societatile liberale provine din metodologia lor inadecvata de studiere a fenomenelor de putere.

Teoria elitista a fost revitalizata prin lucrarile lui Field si Higley. Acestia considera ca stiinta politica supraevalueaza pnderea fortelor sociale in procesul decizional, inclusiv in regimurile democratice, si supraestimeaza gradul de autonomie al elitelor, in determinarea cursului unei politici. Influenta acestei teorii in stiintele politice este consi-derabila. Studiul influentelor elitelor a fost integrat in curentul dominant in analiza politica prin cercetarea modalitatilor de recrutare si promovare a ministrilor sau responsabililor de partid. Studiile de acest tip pun accentul pe originea sociala a liderilor, pe formele de recrutare si pe rolul persoanelor care influenteaza aceasta recrutare. Chiar si sistemele politice pot fi categorisite dupa criterii ca: unitatea sau dezbinarea elitelor, legaturile dintre mase si elite, rolul grupurilor intermediare, relatiile dintre centru si periferie. Analiza elitelor este esentiala in studiul sistemelor comuniste, al guvernarii militare sau autocratiilor.  N.L.