ABUZUL SI MALTRATAREA COPILULUI CA FORME AGRAVANTE ALEVIOLENTEI FAMILIALE

ABUZUL SI MALTRATAREA COPILULUI CA FORME AGRAVANTE ALEVIOLENTEI FAMILIALE

1. Definirea fenomenului

Abuzul reprezinta o problema sociala ce trebuie definita adecvat, care necesita interventie sociala si institutii de asistenta sociala si de sanatate specializate, cadru juridic corespunzator pentru protectie.

Inca din 1960, cand a fost pentru prima oara identificat ca o problema sociala 'moderna', s-a scris foarte mult despre abuzul asupra copiilor. In Anglia, Societatea Nationala pentru Prevenirea Cruzimilor asupra copiilor a produs inca de la sfarsitul anilor 60 multa literatura pe baza statisticilor de incidenta din registrele cazurilor de risc si metode de lucru cu familiile care au savarsit abuzuri asupra copiilor.

Termenul de 'abuz asupra copilului' a fost folosit pentru prima oara de Kempe, in 1962, pentru a descrie 'copilul batut'.

Conceptul a fost extins in mod constant. In anii care au urmat, a ajuns sa fie folosit pentru toate formele de rele tratamente, nu doar pentru abuzul fizic, dar si pentru formele de neglijare si abuz emotional si sexual.

Intre anii 1965 si 1985, literatura care analiza abuzurile asupra copilului s-a dezvoltat enorm, mai intai in America si apoi si in Anglia. Schimbarea denumirilor de la copilul batut la raniri neaccidentale, pana Ia abuzurile actuale asupra copiilor, sugereaza ca descoperirile de maine vor face ca definitiile de astazi sa fie necorespunzatoare. De exemplu, conceptul de abuz sexual a fost putin mentionat pana tarziu, in anii 70, dar acum constituie o preocupare majora.

Problema abuzului asupra copilului este acum de interes international. In 1976, s-a fondat Societatea Internationala pentru Prevenirea Abuzurilor asupra Copiilor si a Neglijarii acestora, urmata in 1978 de Asociatia Britanica pentru Studiul si Prevenirea Neglijarii si Abuzului asupra Copiilor. Conferintele internationale atrag acum sute de auditori si aproape tot atatea studii si documente legate de acest fenomen.

A. W. Franklin, unul din initiatorii acestei preocupari, afirma in 1983 (apud Cooper si Ball, 1993, 1 0): 'In ultimul deceniu, am vazut problema copiilor maltratati fizic, deschisa sa includa si maltratarile emotionale, neglijentele, abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuala sau prostitutia, pornografia, copiii siliti sa munceasca si manipularea institutionalizata a copiilor'. Tot el sugereaza ca cei care lucreaza in acest domeniu ar trebui sa conlucreze cu organisme internationale, cum ar fi Organizatia Internationala a Muncii, Organizatia Internationala a Sanatatii, UNICEF,

Liga Impotriva Sclaviei. Multi autori interesati de aceasta problema si-au pus intrebarea: de ce opinia publica nu s-a preocupat inainte de abuzul asupra copiilor. David Gil a incercat sa dea un raspuns acestei intrebari. Ca prim motiv a identificat dificultatea definirii abuzului asupra copiilor, atragand atentia ca este foarte greu sa se faca deosebirea intre comportamentul intentionat sau neintentionat al parintilor. In ce1e mai multe cazuri, parintii sunt cei care depun marturie, copilul nefiind intrebat. Mentalitatea traditionala in ceea ce priveste drepturile parintilor asupra copiilor a constituit un al doilea motiv al intarzierii preocuparii pentru abuzul asupra copilului. Bataia este unul din aceste drepturi. Cultura traditionala aproba pedeapsa corporala si apara dreptul parintilor de a-si creste copiii asa cum cred ei de cuviinta. Aceasta conceptie a inceput sa se schimbe putin cate putin o data cu intrarea in vigoare a drepturilor copiilor promovate de Societatea pentru prevenirea Cruzimilor asupra Copiilor.

In Romania postdecembrista pasii care s-au facut in aceasta directie au fost generati mai mult de organismele internationale, decat din proprie initiativa, si de asemenea, mai mult pe plan teoretic, legislativ decat practic. Se pastreaza la noi, in special la nivelul mentalitatilor oamenilor, ideea unei neinterventii a organismelor statale in problemele familiale si conceptia de sorginte comunista, cum ca o familie isi poate rezolva singura problemele.

Pentru Romania, problema abuzului asupra copilului este noua ca preocupare globala. Principalele trasaturi specifice ale contextului in care se produce abuzul si neglijarea copilului in Romania sunt (Fundatia 'Salvati Copiii', 2000, 13):

- Mentalitatea educativa punitiva, lipsita de empatie pentru copil, pentru nevoile si aspiratiile lui: 'trebuie sa fii sever cu copilul'; 'copilul trebuie obisnuit cu greutatile vietii'; 'trebuie pedepsit orice interes al copilului pentru lucruri interzise'; 'bataia este rupta d1n rai'; 'copilul trebuie sa asculte' etc. in acest context, putem avansa ideea ca abuzul si neglijarea copilu1ui au ,o oarecare traditie in Romania.

- Existenta tabu-urilor, falsa pudoare care explica indiferenta, non-interventia comunitatii in cazuri de abuz notorii:

- Consecintele politicii demografice represive a regimului Ceausescu, ce a generat un numar mare de copii nedoriti, un numar mare d:e parinti incapabili sa faca fata responsabilitatilor parentale si a consolidat fenomenul de institutionalizare a copilului, ca pattern predilect de raspuns Ia situatii de criza in aceasta privinta.

- Costurile sociale ale tranzitiei care se traduc prin dificultati economice pentru familii - saracie, somaj, criza de locuinte, inf1atie, scaderea consumului. Aceste fenomene sunt resimtite, indeosebi, de familiile cu mai mult de doi copii, ceea ce determina ca principalul grup de risc in ceea ce priveste nivelul de trai sa fie, in Romania de azi, copiii.

- Tranzitia se traduce nu numai in dificultati economice ci si in fenomene patologice asociate stresului social pe care il genereaza: scaderea controlului social, cresterea anomiei, a criminalitatii, a violentei (in familie, in scoli, in spatiul public). Datorita pozitiei lor de inferioritate, copii devin, deseori, victime ale acestei patologii sociale.

- Inexistenta unui sistem eficient de protectie a copilului -; serviciile medicale, educationale, sociale, juridice actioneaza limitat si dispun de resurse reduse (materiale, financiare, organizatorice, umane, etc.). La aceste deficiente se adauga si mentalitatii inadecvate ale celor ce lucreaza In acest domeniu. Activitatea de preventie este ca si inexistenta.

Asistenta sociala pentru familie si copil se reduce la forme pasive, monetariste, care nu fac decat sa redistribuie saracia. Beneficiarii nu sunt incurajati sau sprijiniti, prin politici active, sa aiba o atitudine responsabila, sa devina capabile sa se auto-intretina, sa gaseasca solutii problemelor lor si sa nu astepte o suma de bani din ce in ce mai mica, in realitate din partea statului.

Problematica abuzului este slab, vag si incomplet mentionata in legislatia interna. Chiar daca s-au facut anumiti pasi in aceasta directie, masurile luate nu se pot aplica in totalitate, fie din cauza lipsei de resurse materiale si umane, fie din cauza lipsei de interes a practicienilor implicati. In special, nu a fost elaborat sistemul legislativ intern care sa intareasca si sa sprijine aplicarea legislatiei internationale in domeniu, la care Romania a aderat.

In definirea notiunii de abuz trebuie tinut cont de situatia copiilor din fiecare tara, de modelul sociocultural, de indicatorii de sanatate ai populatiei infantile, etc.

Indiferent de faptul ca exista o gama larga de definiti! ale abuzului toate au doua elemente comune (Zamfir, 1993, 120): sanatatea fizica sau psihica a copilului este afectata; vatamarea este facuta in mod intentionat.

Pentru ca sa se considere abuz, este necesara prezenta acestor doua elemente; o vatamare foarte mica a copilului cu o responsabilitate totala si asumata din partea familiei nu constituie abuz. Si la fel, situatia in care se produce o vatamare semnificativa a copilului, iar parintii nu pot fi considerati responsabili, nu constituie abuz.

Abuzul este o manifestare a violentei impotriva copilului, profitandu-se de diferenta de forta (fizica, psihica, economica) dintre adulti si copii, 'Orice act prin care se produc vatamari corporale si expuneri la situatii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de catre copil constituie abuz (Fundatia 'Salvati Copiii', 2000, 6).

Desi in Dictionarul Explicativ al limbii romane se face distinctie intre 'abuz' ('intrebuintarea fara masura a unui lucru') si 'maltratarea' ('a trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale; a chinui; a brutaliza').) In literatura referitoare la protectia copilului cei doi termeni sunt sinonimi.

Dintr-o perspectiva medicala maltratarea este definita ca 'orice forma voluntara de actiune sau de omitere a unei actiuni care este In detrimentul copilului si are loc profitand de incapacitatea copilului de a se apara, de a discerne intre ceea ce este bine sau rau, de a cauta ajutor si de a se autoservi' (Popescu si Radut, 1998).

Se desemneaza in mod curent ca fiind copil maltratat, copilul care este supus la acte de brutalitate mai mult sau mar putin grave, fie la lipsa de ingrijire, care duce la leziuni fizice sau la tulburari ale dezvoltarii. Reiese ca maltratarea este orice forma voluntara de actiune sau de omitere a unei actiuni, cu consecinte nocive pentru copil, profitand de pe urma diferentei de putere dintre agresor si victima.

Abuzul poate fi regasit oriunde si oricand in istoria si in prezentul societatii omenesti. Formele de rele tratamente cuprind toate aspectele personalitati1: cel fizic, cel psihic (emotional), cel moral si cel sexual.

In literatura de specialitate exista o diferentiere uzuala intre patru tipuri de ma1tratare: abuzul fizic, abuzul emotional, abuzul sexual, copii neglijati (Killen, 1998,

26).

Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilulu1 si supunerea la munci dificile care depasesc posibilitatile acestuia avand ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale. El presupune pedepse ca: asezarea in genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, ranirea, otravirea, intoxicarea sau arderi produse in mod intentionat, exploatarea muncii copilului (abuz economic).

Abuzul emotional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului fata de copil, cu efecte negative asupra personalitatii in formare a copilului. Respingerea, izolarea fortata, terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezinta forme ale acestui tip de abuz.

Abuzul sexual consta in expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice, seductie (avansuri, mangaieri si promisiuni) sau implicarea sa in acte sexuale genitale, orale sau anale.

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica, precum si limitarea accesului la educatie. Neglijarea pune in pericol dezvoltarea normala a copilului - dezvoltarea bio-psiho-socio-culturala. Cele mai grave forme de neglijare sunt: neglijarea hranirii copilului, neglijarea imbracamintei lui, neglijarea curateniei si a sigurantei locuintei, neglijarea supravegherii copilului, neglijarea ingrijirii sanatatii lui, neglijarea educatiei scolare, neglijarea nevoi