LIBERTATEA SI LIMITELE EI

Studiul problemei libertatii a avut intotdeauna de surmontat cel putin doua chestiuni - una legata de faptul ca fiind o stare a existentei umane tot omul are atingere cu ea si atunci are opinii, pareri sau chiar idei despre ea, iar alta ca desi aspiratia catre libertate este una general - umana, analiza naturii si valorii libertatii nu intruneste un asentiment general - valabil.

Nimeni, nu poate nega, bizuindu-se pe argumente solide, ca libertatea nu este un BINE, dar intre specialisti in ceea ce priveste definirea conotatiei si semnificatiei sale , se duce o batalie de idei si de puncte de vedere, ce pare uneori fara sfarsit, alteori sofisticata si speculativa si in consecinta neconcludenta teoretic si practic, si in ultima instanta fara un real folos.

Politologi precum, B. Constant, I. Berlin ne asigura ca asemenea dreptatii, libertatea este greu de definit riguros, pentru ca ea este in plan teoretic un "concept esentialmente contestat".

Platon in "Republica" chiar sustine ca omului nu libertatea ii este necesara in viata sociala, ci ordinea si o guvernare luminata si umanista.

Abraham Lincoln preciza ca nu a existat niciodata o buna definitie a libertatii , dar folosind acelasi cuvant spre a o desemna, nu intelegem acelasi lucru.

De asemenea, unii specialisti in problemele legate de libertatea fie individuala, fie sociala exalta virtutile si foloasele libertatii, altii le pun la indoiala intr-o maniera care ne sugereaza parca faptul ca libertatea lipseste aproape cu desavarsire, si numai unii o trateaza de pe pozitii moderate, incercand sa-i sublinieze virtutile, dar si limitele inerente.

De la existenta unui patos al libertatii moderne, pana la negarea completa se afla spatiul spiritual filosofic si politologic pe care se intinde tratarea problemei in discutie.

De asemenea, s-au inmultit pozitiile in lumea contemporana, care pun problematica libertatii sub semnul unei patetism profund si declarat.

J. Isaac in lucrarea "Democratia in vremuri intunecate" arata ca:

"Patetismul libertatii moderne consta in faptul ca suntem supusi fortelor create chiar de noi, in timp ce resursele pe care le avem la indemana pentru a anihila aceste forte sunt jalnic de limitate, fragile, incomplete, nesatisfacatoare si frustrante. Lumea politica seamana din ce in ce mai mult cu un desert, iar desertificarea continua. Efortul de uda desertul este laudabil, iar acolo unde exista resurse o asemenea initiativa este bine venita. Dar in multe locuri resursele pentru o asemenea actiune nu exista sau sunt insuficiente; si, in orice caz, realizarea este incompleta si poate putin eficienta , daca avem in vedere provocarile cu care se confrunta. Desertul acopera chiar si cele mai infloritoare gradini. De aceea, este la fel de important, daca nu chiar mai important, sa cultivam si sa intretinem acele oaze din desert in care libertatea infloreste, acele spatii unice si marginale care lupta pentru a opri desertul sa ne inghita".

Autorul citat ne avertizeaza ca democratia ca spatiu social favorabil libertatii si drepturile oamenilor se afla in lumea contemporana in " vremuri intunecate", adica nebenefice - dintr-o multitudine de cauze si conditii, dar ca asta nu presupune sa ne lasam prada pesimismului si apatiei, sa imbratisam o atitudine defensiva, resemnata fata de problema libertatii, ci citandu-l pe A. Camus sa impartasim convingerea ca daca nu mai putem spera sa salvam totul, macar sa incercam sa facem posibil un viitor in care libertatea persista, chiar si limitata, chiar daca acest viitor nu este unul ideal.

Idea de limite ale libertatii se impune atentiei din multiple motivatii.

In primul rand pentru a ne tine treaza constiinta ca o libertate arbitrara, abuziva, nelimitata, lasata la voia necontrolata a fiecarui individ uman se transforma in opusul sau, in anarhie, dezordine , in domnia bunului plac, in libertinaj nesabuit, intr-un mediu favorabil coercitiilor abuzive.

In al doilea rand aceasta idee a limitelor libertatii fie individuala, sau sociala, se impune si pentru a ne obliga sa ne raportam la ceilalti membrii ai comunitatii umane in care traim, in sensul in care Jh. St. Mill sustinea in eseul "Despre libertate" ca singurele limite indrituite ale libertatii individului, trebuie sa fie existenta celorlalti si dreptul lor la libertate nelezata de altul sau de stat.

In al treilea rand , aceasta idee ne aduce mereu aminte de faptul ca omul nu este numai "un mestesugar liber si suveran ", ci o fiinta fragila, traind intr-o lume la fel de fragila, o lume capabila din interiorul sau , de distructie, care trebuie mereu refacuta, reconstruita, o lume in care nu numai faptele mari, ci si cele mici, modeste, sau absenta acestora poate capata o semnificatie deosebita.

Intr-un celebru discurs, Pico Della Mirandola, filosoful renascentist ne spune intr-un mod sugestiv si profund acest lucru.

"O, Adame! Nu ti-am dat nici un loc sigur, nici o infatisare proprie, nici vreo favoare deosebita, pentru ca acel loc, acea infatisare, acele ingaduinte pe care tu insuti le vei dori, tocmai pe acelea sa le dobandesti si sa le stapanesti dupa vointa si hotararea ta. Natura configurata in celelalte fiinte este silita sa existe in limitele legilor prestabilite de mine. Tu, neingradit de nici un fel de oprelisti, iti vei hotari natura prin propria-ti vointa in a carei putere te-am asezat. Te-am pus in centrul lumii pentru ca de aici sa privesti mai lesne cele ce se afla in lumea din jur. Nu te-am facut nici ceresc, nici pamantean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur sa te infatisezi in forma pe care tu insuti o preferi, ca si cum ai fi propriu-ti sculptor si plasmuitor de cinste. Vei putea sa decazi in cele de jos, ce sunt lipsite de inteligenta; vei putea, prin hotararea spiritului tau, sa renasti in cele de sus, ce sunt divine".

Acest text, semnificativ pentru titlul lucrarii noastre, intitulat "Dumnezeu vorbindu-i lui Adam" din "Discurs despre demnitatea omului"(1486) ne sugereaza ca insasi divinitatea creatoare ne-a oferit libertatea de a decide in stare de constienta cum sa ne croim drumul libertatii intr-o lume a limitelor, care tin si de noi ca indivizi si de lumea in care traim , in care exista "cele de jos" si " cele de sus".

Nimeni nu ne garanteaza ca nu vom putea urma si caile binelui si ale raului, si ale libertatii si ale non - libertatii.

In al patrulea rand omul insusi ar cadea in derizoriu sau chiar in ridicul daca nu ar constientiza ca a fi liber ca individ in comunitate sociala sub diversele ei forme de manifestare, inseamna a gandi si a actiona in cadrul unor circumstante, a unui context, a autocontrolului si raspunderii proprii pentru faptele realizate.

Responsabilitatea care este complementara libertatii individuale este una dintre cele mai seriose si adecvate limite ale libertatii omului . In afara ei libertatea ar degenera intr-un inamic al convietuirii oamenilor in viata sociala, intr-un fenomen social entropic, cu conotatii negative pentru om.

In al cincilea rand orice om traieste intr-o comunitate politica, economica, culturala care este statul si are rolul de cetatean al unui anumit stat cu legile, normele, regulile sale politice, juridice, administrative, morale, religioase, traditionale la care omul - cetatean trebuie sa se raporteze, sa le accepte sau sa le respinga, sa traiasca in limitele impuse de acestea.

Precizarea tipurilor de limite ale libertatii ca si rolul lor asupra ei reprezinta de asemenea o exigenta pe care trebuie sa o avem in vedere pentru a circumscrie cu destula rigoare spatiul social in care omul isi prescrie libertatea sa reala de care dispune in mod concret. O asemenea precizare ne fereste de tendinta manifestata uneori, de a plasa problema libertatii mai ales in domeniul idealului, fara rezonante de utilitate si eficienta in viata practica a omului sau de a-i nega existenta pe temeiul unor limite insurmontabile care-l inscriu pe om in sfera lui "trebuie" neingaduindu - i in realitate starea de libertate reala.

De aceea, credem ca este necesar sa diferentiem intre limitele necesare ale libertatii, care o definesc si ii permit sa existe si cele arbitrare, abuzive care ii impiedica manifestarea, si in anumite conditii conduc la anihilarea ei. In acest din urma caz, statul de tip totalitar este un exemplu de necontestat.

Noi vom avea in vedere sa analizam limitele constructive, necesare si definitorii ale libertati individuale si sociale si modul in care ele actioneaza si la nivelul vietii individului si la nivelul societatii in ansamblul sau, pentru a face posibila libertatea in experienta reala, practica a vietii omului. Ne intereseaza nu atat libertatea ca aspiratie, ca ideal uman, ca scop permanent al omului ca fiinta generica, ci libertatea limitata, relativa, dar reala, pragmatica, de care omul dispune in mod concret in viata sa sociala, ca cetatean.

In definirea conceptului de libertate sunt prezente toate limitele sale, intrucat libertatea este definita intotdeauna in raport cu opusele sale si anume: constrangerea, coercitia, legea, determinismul, necesitatea, servitutea, ingerinta, abuzul, arbitrariul, forta abuziva, dominatia politica, nationala, totalitarismul, despotismul etc.

De aceea detaliind semnificatiile multiple ale conceptului de libertate, in plan logic al generalitatii cat si al concretetei sale, vom dezvalui limitele firesti, necesare, dar si pe cele abuzive, arbitrare, conjuncturale, politico - sociale, la care se raporteaza libertatea omului si ca individ si ca cetatean.

Desi am precizat ca un consens unanim intre specialisti, filosofi, politologi, antropologi, sociologi nu exista, putem totusi constata ca experienta istorico - sociala a omului si-a spus cuvantul in realizarea unui continut relativ acceptat a ceea ce ar insemna o stare ferma si concreta de libertate traita de om in aceasta experienta.

Ne simtim datori sa atragem atentia asupra faptului ca libertatea in calitatea sa conceptuala, de abstractie, trebuie sa reflecte o realitate a vietii omului si a societatii, care sa se regaseasca in existenta umana. Libertatea este un atribut esential, o dimensiune specifica a conditiei umane si acesta este motivul pentru care afirmam ca omul este o fiinta care are constiinta libertatii sau non - libertatii sale.

Jh. St. Mill afirma in eseul "Despre libertate" ca a priva pe om de libertate individuala este echivalent cu a-i aduce atingere esentei sale umane, a creativitatii sale.

Un om fara libertate nu este un om in deplinatatea fortelor sale active, creative. El devine un simplu executant mecanic al unor alegeri si decizii care nu-i apartin, un apatic, un neinteresat, un resemnat.

Libertatea este o valoare ce face parte din setul se valori universale pe care le intalnim in orice forma istorico - politica de viata umana.

Aceste valori spune Isaiah Berlin, care nu crede in unitatea de scop, in existenta armonica intre oameni, in faptul ca ei locuiesc in cosmos, stau sub semnul dreptului oamenilor de a refuza sa accepte sa fie tratati inuman si a dreptului de a dispune de o sfera in interiorul careia deciziile lor sa fie suverane .

Desi s-a insistat pe ideea concretetei si utilitatii libertatii, credem ca libertatea, este in primul rand valoroasa prin acestea, dar nu numai consecintele benefice ale libertatii o justifica, ci si altceva. Suntem in acord cu acei ganditori care sustin (I. Berlin, J. St. Mill, F. von Hayek) ca libertatea ii confera omului constiinta valorii sale creative, a demnitatii sale morale, a unei superioritati justificate, a unei fiinte pe care pentru a o intelege, trebuie sa-i iei ideile in serios.

A ramane in afara ideilor inseamna a ramane in afara lumii umane, si a ramane in afara libertatii inseamna, de asemenea, a ramane in afara lumii umane. Pe scurt in aceasta ar consta acel "altceva" nepragmatic care justifica libertatea omului.

La limita, putem spune ca ideile, printre care si aceea a libertatii nu modifica miscarea planetelor pe bolta cereasca, dar in societate si ideile mele pot schimba mersul lucrurilor, iar aceasta schimbare este posibila, pentru ca pot alege intre diverse cursuri ale evenimentelor .

Aflati sub semnul pluralismului funciar al umanului, noi trebuie sa alegem, sa hotaram, sa decidem. Intr-o lume a optiunilor are sens sa spun ca vrei sa fii propriul tau stapan, sau sa vrei ca orice decizie care te afecteaza sa fie luata si cu participarea ta.

Intr-o perspectiva pluralista nici un bine nu poate fi absolut si nici o optiune sau decizie. Intr-o asemenea lume nu exista cai absolute ale libertatii umane.

Incercam sa aducem in atentie cateva dintre conotatiile libertatii, pe care le-am aflat cercetand conceptiile filosofice si politice si care se bucura de o relativa acceptiune comuna celor care se preocupa de aceasta problema.

Unanim acceptat este faptul ca omul a devenit constient de necesitatea libertatii ca urmare a faptului ca el traieste intr-un univers social impregnat de coercitii, constrangeri, determinisme, trebuinte si necesitati. Altfel spus, omul se afla sub incidenta lui "trebuie", a imperativelor, cum ar spune I. Kant.

Constiinta constrangerii este cea care primeaza in existenta omului, si isi ceeaza prin contrast opusa , si anume constiinta eliberarii de constangeri si coercitii sociale, morale , religioase, juridice, politice etc.

De acea libertatea este definita, intr-o forma concisa, ca fiind absenta constrangerii si a coercitiei.

F. von Hayek in lucrarea "Constitutia libertatii" precizeaza ca sensul cel mai precis si clar al definitiei libertatii este acela de absenta a coercitiei. Acest sens , spune autorul citat este si cel originar si corect, capabil sa contracareze intelegerea si practicarea libertatii sub forma lui "a face ce vrei" , caz nefericit si periculos de definire a libertatii. Autorul considera ca un asemenea mod de concepere a libertatii ca putere efectiva de a face ce vrei este fundamentul politicii liberale dominante in SUA.

Paradoxal este faptul ca o conditie sine- qua- non a existentei libertatii este existenta constrangerii, in raport cu care se defineste si care constituie o limita necesara si fireasca a existentei sale.

De acea, trebuie sa distingem intre constangere si abuzuri, servituti, agresiuni, opresiuni, care sunt tot constrangeri a caror existenta pericliteaza insasi manifestarea libertatii.

Constrangerea sub forma de cauze, conditii, legi, reguli, norme, necesitati care actioneaza pentru a reglementa viata individului si mai ales a sa ca membru al vietii sociale nu este opusa libertatii. Constrangerea care implica interventia deliberata a altora in interiorul spatiului in care as putea, in conditii normale sa actionez dupa propriile interese si trebuinte, abuzul de putere, de influenta, de autoritate reprezinta constrangerea de care se emancipeaza libertatea si careia i se opune.

Helvetius exprima acest fapt atunci cand spunea ca nu este vorba de lipsa de libertate daca nu putem zbura ca un vultur sau inota ca o balena. Simpla incapacitate a omului de a-si atinge un scop propus nu constituie o lipsa de libertate.

Tema constangerii, a supunerii, a dominatiei, a coercitiei este centrala in filosofia politica si in stiintele politice si ea a generat intrebari generale pentru om ca fiinta constienta de sine, de identitatea si unicitatea sa in raport cu altul dar si de fiinta comunitara, care trebuie sa se raporteze in mod obligatoriu la existenta celorlalti.

Asemenea intrebari sunt urmatoarele:

De ce nu pot trai asa cum imi place?

Trebuie sa ma supun altcuiva? De ce?

Daca nu ma supun, pot fi constrans? De catre cine, in ce grad, in numele cui si in ce scop?

Nimeni nu pune la indoiala faptul ca a constrange un om inseamna a-l impiedica sa fie liber. Dar fata de cine ?.

Vrem prin aceste idei si intrebari sa sustinem raportarea indiscutabila a libertatii la problematica constrangerii in toata complexitatea si diversitatea manifestarilor sale fata de om. Din aceste raport libertate - constrangere se nasc doua probleme si doua intrebari majore care vizeaza problematica libertatii si anume:

(a)   Care este campul in interiorul caruia un om sau un grup de oameni este sau ar trebui sa fie lasat sa faca sau sa fie ceea ce este capabil, fara a fi supus unei ingerinte din partea altor oameni?

(b)  Pe ce, sau pe cine se bazeaza autoritatea care poate obliga pe cineva sa faca sau sa fie ceva, mai curand decat altceva?

Exista puncte de vedere care pornind de la aceste intrebari clasifica libertatea in: libertate negativa si libertate pozitiva, cum sustine I. Berlin, dar noi credem ca pentru studiul nostru aceasta clasificare este relevanta, desi poate fi nerelevanta pentru alte aspecte teoretice si practice ale problemei libertatii.

Ne este de folos, mai ales conceptul de libertate negativa care cuprinde in sine idea de limite ale libertatii. Acest concept desemneaza ce nu este libertatea, cand omul nu este liber, care sunt constrangerile care il priveaza de libertate. Din aceasta perspectiva a fi liber inseamna a fi scutit de orice imixtiune exterioara, a fi scutit de ingerinte potrivnice acelor scopuri si interese ale omului care nu aduc atingere existentei si libertatii celorlalti.

De aici rezulta definirea libertatii negative ca absenta constrangerilor si ingerintelor abuzive si faptul ca, cu cat este mai vasta aria de non -ingerinta a unui om cu atat este mai autentica si intinsa libertatea lui.

Clasicii englezi din domeniul filosofiei - politice ca Th. Hobbes sau Bentham aratau ca un om liber este acela care nu este impiedicat sa faca ceea ce intentioneaza. Legea este ea insasi o incatusare, o constrangere chiar daca ea ne protejeaza de a fi pusi in lanturi mai grele decat cele ale legii.

Aceste lanturi pot fi, opresiunea social - politica sau economica, despotismul arbitrar sau haosul social.

Acesti filosofi precizau, de asemenea, ca aria de non - ingerinta sau libertatea individuala nu poate fi niciodata si nicicum nelimitata, fara nici o restrictie sau constrangere pentru ca, s-ar genera o libertate "naturala" , adica libertatea lui "a face ce vrei", fara respectarea celorlalti, ceea ce ar crea o sursa de abuz si anarhie sociala.

Acesti ganditori au sesizat ca libertatea insasi trebuie restransa si restrictionata de legi, de existenta statului de drept, de norme si valori sociale chiar in interesul existentei libertatii. Nu s-ar putea trai intr-o societate dezirabila fara aceasta restrangere a libertatii "naturale" a omului. De aceea ei au impus ideea ca spatiul de libertate al fiecaruia trebuie limitat prin lege in mod necesar, tocmai pentru a conserva si dezvolta libertatea impreuna cu alte valori sociale corelate ca: dreptatea, echitatea, protectia persoanei, cultura etc.

In aceeasi directie J. Locke , J. St. Mill, B. Constant, A. de Tocqueville subliniau ca trebuie sa existe cu necesitate o arie minima de libertate personala, care sub nici un motiv sa nu fie violata.

De asemenea, ei au pus in discutie necesitatea unei frontiere intre viata privata a omului si domeniul vietii publice, al autoritatii publice, atunci cand abordam problema libertatii.

J.St.Mill preciza in acest sens ca problema libertatii civice sau sociale nu poate fi tratata fara a lua in considerare natura si limitele puterii, ale autoritatii publice ce poate fi exercitata in mod legitim de catre societate asupra individului.

Adeptii ideii ca individului trebuie sa-i fie rezervat un spatiu larg al vietii private pe care nici statul sau vreo alta autoritate sa-l incalce si adeptii ideii ( Th. Hobbes, D. Hume) restrangerii acestui spatiu prin reguli, legi sociale, erau de parere ca o parte a existentei umane trebuie sa ramana in afara oricarui control social, in posesia individului, in mod absolut.

Invadarea acestui spatiu individual, privat oricat de mic ar fi el, este o privare de libertate si o forma de constrangere abuziva sub forma despotismului de orice tip ar fi el.

B. Constant unul din cei mai aprigi si constanti aparatori ai libertatii persoanele, care nu putea sa uite dictatura iacobina realizata in numele unor inalte valori sociale, declara ca cel putin libertatea individului la opinie, la expresie, la credinta religioasa, la proprietate trebuie protejata impotriva oricaror ingerinte arbitrare.

Concluzia acestor mari ganditori despre libertate este aceeasi, si anume ca daca nu vrem sa degradam sau sa ne degradam natura noastra umana, trebuie sa conservam un spatiu minim de libertate personala. Acest spatiu este acela la care un om nu poate renunta fara ca esenta naturii sale umane sa nu fie grav atinsa.

Acest spatiu de non - ingerinta, de libertate este justificat de o serie de principii si legi, fie naturale sau sociale - democratice, fie al drepturilor naturale ale omului, fie ale utilitatii sale pentru actiunea creativa a omului, fie de un contract inviolabil convenit de oameni in mod voluntar. Libertatea aceasta este una "fata de" , si ea inseamna absenta constrangerii sub forma de ingerinta, dincolo de o frontiera miscatoare, dar intotdeauna identificabila.

In acest sens J.St. Mill un campion in problema sustinerii acestui tip de libertatea scria in eseul sau "Despre libertate" ca singura libertate ce merita acest nume este aceea de a urma si propriul nostru bine, dupa cum credem de cuviinta, fara a pune in pericol existenta si libertatea celuilalt. El considera ca singura data cand autoritatea publica, statala, juridica trebuie sa intervina in limitarea libertatii individuale este numai cand urmarind binele meu afectez existenta sau libertatea celuilalt.

De ce este atat de sacra protectia libertatii individuale pentru ganditorii liberali moderni, amintiti pe parcursul lucrarii?

Pentru ca in lipsa acestei libertati, civilizatia nu poate progresa, nu ar exista un schimb liber de idei, deci adevarul nu ar avea cum sa iasa la iveala, originalitatea, geniul, creativitatea ar fi sufocate de greutatea "mediocritatii colective".

Omul trebuie lasat sa greseasca mizand pe libertatea sa de a gandi si actiona si tot este mai putin malefic, decat a-l constrange sa faca ceea ce altii considera ca este bine pentru el.

Desigur ca putem constata aici faptul ca este tratata constrangerea ca un rau, in sine, ceea ce in realitate nu este intocmai.

Am aratat ca exista un adevar incontestabil in ideea ca libertatea individului trebuie limitata de constrangeri, determinari, norme, legi, ce-l apara pe om de propria-i libertate degenerata in anarhie, haos, abuz, tendinta de a-ti instapani propriul tau mod de viata si a-l impune si altora conform ideii ca esti o fiinta libera.

Apoi oamenii depind intr-o asemenea masura unii de altii in sociabilitatea lor obligatorie, intrucat nici o actiune nu este atat de privata incat sa aiba consecinte numai asupra celui ce o realizeaza si sa nu afecteze prin aceste consecinte si vietile altora intr-un mod sau altul.

Libertatea unora depinde, volens - nolens de limitele impuse altora. De asemenea, nu se poate vorbi de aceeasi trebuinta de libertate a tuturor oamenilor si grupurilor umane si nici de faptul ca libertatea oamenilor este identica.

Una este libertatea unui senator si alta a unui taran roman ce ara campul cu plugul tras de magar.

La ce le-ar folosi unor oameni napastuiti de saracie, de boli, de nevoi, de hrana drepturile politice, sau garantiile impotriva ingerintei statului in viata lor privata?

Ce este libertatea pentru cei care nu se pot folosi de ea?

R. Garaudy remarca faptul ca este o libertate a zilelor noastre si aceea de a fi somer, de a nu gasi un loc de munca in conformitate cu pregatirea si cu interesele individului.

Exista conditii de viata ale omului si situatii in care libertatea individuala nu este o necesitate primara pentru om.

De asemenea ar fi eronata sustinerea ca libertatea este numai absenta frustrarii de orice tip, a coercitiei si constrangerii de orice fel, o atare considerare credem ca ar altera intelesul conceptului de libertate.

Libertatea la care oamenii aspira sau chiar ajung la ea, difera intr-o foarte insemnata masura de conditiile lor economico-materiale si cultural-educationale de viata sociala.

Un lucru este cert, ca indiferent de starea in care omul se afla, fie el artist, senator, profesor la Oxford, sau taran roman mahnit si trist de felul sau de existenta, libertatea tuturor acestor oameni diferiti este de aceeasi natura si este la fel de necesara tuturor pentru a realiza o existenta normala, decenta si satisfacatoare, o existenta propriu-zis umana.

Nu este mai putin adevarat ca in istorie de multe ori libertatea mare sau chiar enorma de care se bucura o minoritate sociala a fost obtinuta prin exploatarea, dominatia, abuzul cu care a fost tratata o majoritate anume, care este privata de libertate.

Faptul ideal ca, daca libertatea este un scop al tuturor oamenilor, atunci nimeni n-ar trebui sa fie privat de ea, sau ca nimeni nu trebuie sa uzeze de ea in detrimentul celorlalti ramane in idealitate, pentru ca in practica istorico-sociala nu functioneaza intotdeauna aceasta moralitate ideala.

Egalitatea libertatii tuturor oamenilor este un principiu moral liberal ideal, dar cu dificultati si destule infirmari in existenta reala a oamenilor.

S-a constatat in evolutia istorica faptul ca, uneori chiar un regim politic democratic poate, efectiv, sa priveze cetateanul de un mare numar de libertati de care el s-ar putea bucura intr-un alt tip de regim politic. Un despot liberal poate sa permita supusilor sai o mare libertate personala, decat o democratie.

Aceasta libertate individuala este un lucru a carui intindere este in anumite cazuri, greu de estimat. La prima vedere, ea ar putea parea ca depinde pur si simplu de capacitatea de a alege intre cel putin doua alternative.

Dar nu e mai putin adevarat ca, nu toate alegerile pe care le face un om sunt libere.

De exemplu: daca intr-un stat totalitar sub amenintarea torturii, imi tradez prietenul, chiar daca actionez astfel numai din teama, sunt rezonabil, daca afirm ca nu am actionat in mod liber.

Asta nu inseamna, ca eu nu am facut o alegere, si cel putin in plan teoretic puteam sa aleg si sa nu tradez asumand - mi toate consecintele acestui fapt.

Aceasta inseamna ca simpla existenta a alternativelor nu este suficienta pentru a face din actiunea unui om o actiune libera in deplinul sens al termenului.

Gradul de libertate individuala a unui om poate sa depinda de o multime de factori, unii chiar aleatori, pe care trebuie sa-i avem in vedere atunci cand punem problema libertatii personale propriu-zise.

Selectam cativa dintre acesti factori cu credinta ferma ca nu am epuizat numarul si nici importanta lor:

a)cat de multe posibilitati imi sunt oferite pentru a alege intre ele

b)cat de usor sau de greu se poate realiza fiecare dintre aceste posibilitati

c)cat de importante sunt ele in raport cu proiectele si interesele mele

d)cat de mult depind ele de actele umane deliberate pentru ca ar putea chiar sa fie necesare, obligatorii, fara a depinde de actul personal de deliberare, ca in exemplu citat mai sus

e)care este valoarea pe care nu numai subiectul, dar si opinia generala a societatii in care traieste omul ca individ o acorda multiplelor alegeri si posibilitati de gandire sau actiune ale persoanei.

Toate aceste situatii, sau toti acesti factori trebuie avuti in vedere, analizati in contextul concret social al alegerii si numai dupa acest studiu putem trage o concluzie cu privire la libertatea individuala, care oricum nu va fi niciodata precisa si riguroasa sau indiscutabila.

Aceasta ne face sa afirmam ca exista tipuri si grade de libertate personala, care pot coexista, dar care sa nu poata fi comparate cu o masura unica.

Ca un exemplu la aceste sustineri putem afirma ca in Europa occidentala un supus de exemplu al regelui Suediei poate fi mult mai liber decat un cetatean al Romaniei democrate. Asta nu inseamna ca Suedia, Anglia sau Danemarca chiar daca au o regalitate nu sunt state democratice.

Ne aflam pe nisipuri miscatoare in aceasta problema sociala complexa a libertatii individuale, ceea ce trebuie sa ne faca atenti si foarte circumspecti atunci cand atacam problema limitelor reale ale libertatii, asa cum se manifesta ele in practica sociala, si nu numai asa cum arata in postura strict teoretica si idealizanta, conceptuala.

A fi liber nu inseamna doar a avea o gama larga de optiunii, ci si daca omul alege si realizeaza o optiune in functie de interesele sale.

O alta limita necesara a libertatii individuale este legea .

J.Locke arata ca scopul legii sociale nu este acela de a aboli sau restrange libertatea individului, ci acela de a prezerva si a spori aceasta libertate. De aceea unde nu e lege intr-o comunitate umana nu este nici libertate.

Daca libertatea este functie directa a scutirii de voilenta si abuz constrangator al altora, acest fapt nu se poate realiza fara lege.

Legea nu permite ca orice om sa faca orice ce vrea el fara a se raporta la ceilalti si fara a-si asuma responsabilitatea faptelor sale.

A fi supus vointei arbitrare a cuiva este una si a fi egal cu toti ceilalti in fata legii este o conditie necesara libertatii individuale.

Statul de drept este o conditie obligatorie garantarii libertatii si o limita absolut fireasca a sa.

Fara un stat de drept oricare am poate fi supus servitatii, oprimarii, bunului plac al altora, opresiunilor de toate felurile. Intr-un asemenea caz problema existentei libertatii devine un nonsens.

In stat trebuie sa guverneze legea si nu oamenii si ei sa fie egali, fara discriminare in fata legii, aceasta este o conditie si o limita a libertatii naturale - a lui "a face ce vrei".

Legea trebuie sa impiedice si exercitiul incert si neregulat al puterii si tendinta sa de a deveni dominatoare, ba chiar opresiva. Atunci cand respectam legile statului de drept nu suntem supusi vointei altuia, ci suntem liberi - spune Hayek. Dar aceasta se intampla numai daca legile exprima reguli generale care se aplica tuturor in mod egal, iar aplicarea lor include pe toti oamenii fara exceptie.

Coercitia care rezulta din lege nu este decisa de vointa arbitrara sau abuziva a cuiva, de aceea ea nu anuleaza libertatea, ci o faciliteaza, ii creeaza conditii concrete de realizare.

Sunt situatii in care anumite legi conduc la restrictia libertatii-individului, de exemplu, cele penale sau cele legate de prohibitie, cu specificarea ca asemenea legi se aplica egal si celor ce le-au elaborat si celor ce sunt vizati de ele - in vederea protectiei oamenilor insisi de abuzurile rezultate din asemenea libertati.

Ordinele opresive ce vin de la guvern pot anihila libertatea, pentru ca, ele nu sunt generale si nu se aplica egal tuturor oamenilor.

Hayek arata ca numai dusmanii libertatii si-au bazat conceptia pe teza potrivit careia unii trebuie sa comande si altii sa asculte.

Numai in conditiile statului de drept scopul fundamental al libertatii este extinderea acelor capacitati, prin care omul isi depaseste inaintasii si participa la procesul cunoasterii, al civilizatiei si culturii.

Statul de drept este pentru Hayek cea mai benefica limita a libertatii naturale si a instaurarii libertatii reale, pentru ca el asigura iesirea omului din servitute, prin garantarea:

(a)unui statut juridic al omului de a fi un membru protejat de legi ale comunitatii sociale in care traieste

(b)unei imunitati fata de arestarea arbitrara

(c)dreptului de a munci unde doreste

(d)dreptului de miscare potrivit vointei proprii

(e)dreptul de a fi proprietar privat

Oriunde in lume garantarea si realizarea acestor drepturi legale face din om o fiinta libera.

Numai in acest context generat de statul de drept, responsabilitatea devine o limita naturala a libertatii excesive. Ea il obliga pe individ sa inteleaga ca a fi liber nu inseamna numai a avea oportunitati, ci si a purta povara optiunilor, deciziilor, hotararilor luate.

O societate nu este libera daca membrii sai individualizati nu-si asuma raspunderea fata de optiunile lor.

Teama de libertate vine din faptul ca ea presupune efortul, raspunderea, disciplina si rigoare, munca pentru atingerea unor scopuri si interese proprii.

Determinismul natural si social poate conduce la diminuarea libertatii si a responsabilitatii, dar credem ca numai atunci cand este conceput intr-o maniera mecanicista, nediferentiata.

Responsabilitatea in dubla ei postura juridica si morala il face pe om sa - si schimbe conduita sau actiunea intr-o directie dezirabila si eficienta.

Raspunderea este un fel de scoala a omului care invata prin experientele sale reusite sau nereusite sa evite situatiile nerentabile in favoarea celor rentabile.

Argumentul in favoare existentei libertatii se poate aplica numai celor capabili ca fiinte rationale de responsabilitate. Intr-o societate libera un individ este respectat in functie de modul in care isi foloseste libertatea.

De asemenea , o societate care nu recunoaste ca fiecare individ are propria scara valorica pe care urca, nu are respect nici pentru demnitatea umana, nici pentru libertatea omului.

A trai in libertate mai inseamna si a nu-ti aroga dreptul de a fi instanta suprema de judecare a scarii valorice a altora.

Principala functie a responsabilitatii individuale nu este aceea de a da seama de faptele noastre fata de altii, ci a ne folosi pe deplin de cunostintele si calitatile noastre pentru a ne atinge scopurile.

Societatea moderna ne arata ca succesul depinde nu de calitatile individuale, ci de justa lor folosire. Cresterea complexitatii organizarii societatii face ca recompensele sa fie dependente in primul rand nu de atitudine , talent, ci de eficienta lor.

Intr-o societate libera individul trebuie sa-si gaseasca singur o sfera, un domeniu in care sa fie util si sa-si realizeze calitatile, nu sa si le iroseasca.

Prin oferirea unui maximum de oportunitati individului o societate libera poate realiza maximum de prosperitate.

Fr. von Hayek realizeaza faptul ca o asemenea societate ce-si masoara libertatea membrilor sai prin eficienta, utilitate, prosperitate poate fi in contradictie cu valorile etice ale societatilor anterioare.

Conceptia lui Kant despre libertatea morala nu s-ar putea inscrie in aceasta viziune.

Intr-o societate libera oameni egali in competentele lor castiga foarte diferit si desi echitatea ca valoare sufera, la utilitate si eficienta trebuie sa ne adaptam ethosul si educatia in lumea contemporana.

Teoriile socialiste asupra libertatii conditionata de egalitate, echitate, moralitate sunt mai putin represibile, pe cand societatea libera contemporana te impovareaza cu responsabilitatea propriului destin, pentru ca-ti ofera libertatea de realizare a lui.

Omul insa, trebuie sa fie responsabil doar in raport cu faptele pe care le poate realiza si pentru a fi efectiva responsabilitatea trebuie sa fie definita si limitata, adaptata la competentele fiecarui om.

Pentru a fi eficienta responsabilitatea trebuie sa fie individuala ca si libertatea. Intr-o societate libera nu exista responsabilitatea colectiva, ci numai individuala.

K. Popper merge mult mai departe spunand ca suntem responsabili alaturi de guvernanti, chiar daca nu participam direct la guvernare .

De asemenea, avem nevoie de libertate pentru a impiedica statul sa abuzeze de puterea sa si avem nevoie de stat pentru a impiedica abuzul de libertate. Numai un stat de drept poate crea conditii pentru ceea ce Kant numea "demnitatea persoanei umane".

O limita umana, a libertatii sunt normele, principiile moralitatii si I. Kant a dus aceasta idee la o forma desavarsita, atunci cand conditiona absolut ferm existenta libertatii de aceea a respectarii legii morale a datoriei.

Punctul de plecare a eticii sale este conceptul de libertate.

Daca datoria este actiunea corecta a omului in planul ratiunii practice, atunci nimeni nu poate actiona astfel daca nu este liber. In raport cu faptele sociale, eu, omul ma consider unic autor al lor in virtutea vointei mele autonome si nu a unor constrangeri exterioare.

Daca omul nu ar fi agentul tuturor faptelor sale sociale atunci existenta sa si-ar pierde sensul.

Fara moralitate si libertate existenta umana nu are nici un rost. Daca natura nu cunoaste decat raporturi cauzale, societate este arena faptelor libere ale omului.

Pentru Kant insasi exercitarea actului gandirii este un exercitiu al libertatii. Legea sociala este cea morala - libertatea apartine domeniului inteligibil al umanului.

Libertatea nu poate fi dedusa din cunoasterea lumii empirice, ci ea este o preconditie a cunoasterii noastre, ea este punctul de plecare in toate actele noastre, in toate deciziile.

Libertatea este un principiu aprioric al actiunii umane. Actiunile sunt intentionale mereu, ele decurg din vointa autonoma a omului ca fiinta rationala.

Ratiunea practica emite imperative ipotetice si categorice ca reguli ale actiunilor noastre ca fiinte libere ce posedam o vointa autonoma.

Libertatea nu exista in empiric, ci-i transcende acestuia.

Libertatea este puterea de a voi un scop al actiunii pentru mine insumi. Daca omul isi fixeaza scopuri ale actiunii dintr-o sursa exterioara lui, aceasta duce la supunerea sa fata de acea sursa, deci la lipsa de libertate. Atunci cand o actiune nu este a lui , omul nu este liber.

De asemenea, o actiune a omului ca expresie a libertatii sale nu se intemeiaza decat pe ratiune si niciodata pe sentimente, afecte, interese strict subiective.

Libertatea este abilitatea de a fi guvernat de ratiune, ea este o supunere a omului fata de imperativele ratiunii.

A fi autonom in vointa sa inseamna pentru om, a-si motiva toate actiunile pe ratiune. Liber este cel capabil sa-si stapaneasca, sa-si infraneze sentimentele, dorintele, subiectivismele. Autonomia vointei isi prescrie propriile sale limite. Singura constrangere admisa asupra libertatii este aceea de a respecta libertatea tuturor.

Cunoasterea si legea morala a datoriei sunt inseparabil existente cu libertatea si ele ne obliga sa nu tratam nici o persoana fara a-i recunoaste libertatea, de altfel singura spune Kant care merita tot respectul nostru. Credem ca este si eficient si permis sa incheiem studiul nostru cu splendida spunere a lui Kant despre libertate - si anume suntem liberi numai atunci cand vom trata umanitatea in persoana noastra sau a altora, intotdeauna ca un scop si niciodata ca un mijloc.

Chiar daca azi pare ineficienta, neoperationala si chiar desueta o asemenea abordare a libertatii fondata pe morala si rationalitate, intr-o lume obsedata de piata libera, de concurenta valorica, de avutie, de putere data in primul rand de marfa numita bani, de dominatia prin intermediul sferelor de influenta, de globalizare dar cu centre de putere dominatoare, Kant ramane campionul nepieritor al unei umane si profunde libertati.

O libertate care nu se cearta, nu respinge si nu repudiaza ratiunea si datoria - morala a omului .

El prefigureaza cu o fermitate demna de toata lauda ca o viata demna de a fi traita se intemeiaza pe triada - ratiune - morala - libertate.

Pe aceeasi tonalitate a necesitatii intemeierii moralei pe libertate si a libertatii pe morala se afla si J.Isaac, atunci cand constata o adevarata si epidemica "debilitate etica" a libertatii in lumea contemporana.

De exemplu, libertatea de exprimare care era o virtute civica de pe vremea lui Jefferson poate deveni o sursa de confuzie si chiar de cinism la scara mondiala.

Cum? Daca mass - media atat de dezvoltata astazi nu-si va propune si sa educe, atunci libertatea de exprimare se va institui intr-o adevarata indiferenta cinica a lumii libere la adresa omului.

Aceasta este doar un pretins exercitiu de libertate si nu o libertate responsabila, etica.

Autorul exemplifica debilitatea morala a libertatii in lumea contemporana prin versurile unei poezii intitulata "Cantecul Bosniei" de Joseph Brodsky .

"In timp ce tu iti bei linistit paharul de whisky,

Omori un gandac in bucatarie sau te scarpini

Si-ti indrepti cravata, sunt oameni care mor.

..................

Sunt oameni care mor in timp ce tu votezi

Niste snobi parveniti care predica uitarea

Austeritatea etc. - in timp ce oamenii mor"[4]..

Profesorul I. Kant este actual si avertismentul lui cu atat mai dramatic si mai necesar de luat in seama, daca vrem sa traim intr-o lume cu adevarat libera, invatandu-i si pe urmasi din experienta noastra si din cultura noastra asupra libertatii, de ce, cand si cum vom fi liberi propriu-zis.