Metoda biografica de la viziune la aprofundare

Metoda biografica de la viziune la aprofundare.

Bibliografia lucrarilor cu privire la istoriile de viata atinge deja peste o mie de referinte, printre care numeroase studii au fost deja de mult timp consacrate problemelor epistemologice si metodologice. In principiu, specialistii sunt de acord asupra faptului ca demersul biografic este o metoda larga si fertila de studiu al traitului social, care incearca sa situeze analiza la acea rascruce dintre persoana si societate care este viata insasi.

Incepand cu adevaratul debut al secolului al XX-lea, care se situeaza dupa al doilea razboi mondial (1920), lumea s-a schimbat mult mai mult decat in cursul ultimelor doua milenii precedente. Mutatiile tehnico-economice si socio-culturale intervenite incepand de la jumatatea secolului al XX-lea, cele trei inovatii tehnologice (nasterea unei noi surse energetice, energia intranucleara, revolutia comunicatiilor si controlul genetic) au determinat trecerea de la un univers de tip traditional la un univers radical nou de tip rational.

In viata sociala pot fi identificate o serie de schimbari pornind de la urmatorii factori : iesirea din grupul de codescendenta (a trai prin 'ei insisi' si pentru 'ei-insisi', fara referire la interesele de familie), iesire din grupul de corezidenta (individul nu mai este incorporat intr-o structura de intampinare, fie ca era vorba de sat, de orasul mic sau de cartier, ruptura izolarilor demografice (noua mobilitate in alegerea sotului (sotiei) a fost facilitata de noile mijloace de comunicare), ruptura izolarilor sociologice (urmare suprainformarii antrenate de massmedia), recuzarea modelelor (modelele fondate pe principiile 'senioritatii' -diferentele de varsta, 'masculinitate', 'calitate' -diferentele de status, 'etnicitate'), emergenta eteroculturii (amestec de traditie si modernitate).

Urmare discordantei topografice (diminuarea cohabitarii mai multor generatii), etero-formarii (in plus fata de scoala, modelele etice si ideologice sunt transmise prin mijloacele massmedia si diversele grupuri de apartenenta) si inversarii de modele (schimbarea preferata fata de continuitate, viitorul fata de trecut si tineretea fata de batranete), releul de transmitere a invataturilor traditionale de la generatiile ascendente la generatiile descendente este de acum inainte definitiv intrerupt.

Chiar daca, oricat de departe ne-am intoarce in istoria organizarii societatilor umane, lantul de transmitere a traditiilor orale a fost neintrerupt, in societatile noastre de astazi, traditia orala a incetat sa mai fie transmisa. Persoanele in varsta se simt devalorizate si adesea chiar descalificate, nu isi mai pot imagina ca se vor putea vreodata destainui nepotilor lor, cu care au conceptii si practici de viata cu totul divergente. Planeta tinerilor este o alta lume. Succesul tezelor ecologice si 'moda retro', care potrivit specialistilor nu constituie decat un epifenomen, nu modifica cu nimic aceste concluzii si mai mult chiar, pot fi folosite pentru a convinge asupra marii importante a colectarii de biografii, resensibilizand tinerii la ascultarea traditiei.

Dar chiar in interiorul acestei schimbari fara precedent in istorie, continua sa existe pretutindeni in lume, modele traditionale, genuri de viata si moduri de gandire care caracterizeaza inca majoritatea persoanelor in varsta. Ne aflam in prezenta 'ultimilor martori' ai unei logici sociale si ai unei conceptii de viata a carei memorie insasi risca sa dispara odata cu ultimii lor detinatori. Acesti indivizi au vazut explozia scolarizarii primare si profesionale, accelerarea mobilitatii sociale si geografice, o puternica crestere a nivelului de viata dupa 1950, dezvoltarea tehnicilor (comunicatii, medicina), au traversat doua razboaie si o criza mondiala, 45 de ani de incercari dictatoriale comuniste, o revolutie anticomunista si o tranzitie catre necunoscut.

Un material biografic va fi intotdeauna mai complet, fiind vorba despre descrierea proprietatilor printr-un individ (sau, mai general, printr-o 'unitate statistica' oricare ar fi ea) decat materialul strans prin orice alt tip de chestionare sau categorizat dupa orice alta grila de observare, pentru ca datele de tip biografic descriu intr-un mod de neinlocuit, nu numai un ansamblu bogat de proprietati individuale, dar si 'ordinea' in care aceste evenimente si fenomene s-au intamplat individului, si pornind de la geneza empirica l-au constituit, definind astfel prin forma lor de organizare campul oricarei intrebari asupra sensului acestei ordini.

Notiunea de populatie a cercetarii (populatia de studiat) cristalizeaza multe din reticentele si dificultatile metodei biografice in sociologie. Exista traditia de a defini si selectiona un esantion avand grija sa i se stabileasca reprezentativitatea, pentru a fi fondat statistic in vederea generalizarii rezultatelor la ansamblul populatiei. Potrivit specialstilor, problema marimii populatiei este o problema adesea gresit pusa deoarece in toate anchetele cu interviu se constata o saturare a informatiei prin repetare : 'este rar sa se vada aparand informatii noi dupa al 20-lea sau al 30-lea interviuIn fapt, numarul de subiecti necesari depinde nu numai de eterogeneitatea reactiilor in populatie in fata problemei puse, dar de asemenea, si mai ales de metoda de analiza folosita si de utilizarea care urmeaza sa se dea rezultatelor ' (Ghiglione et Matalon : 78, p. 50). Exista o exigenta tipologica care presupune construirea unui esantion progresiv conform dublului principiu al saturartiei si al cautarii sistematice de 'cazuri negative', ceea ce permite explorarea totalitatilor concrete semnificative. Validitatea anchetei trebuie cautata in alta parte prin verificari cu documente de alta natura. Metoda biografica devine astfel o metoda documentalista, procurand documente care constituie un fundal de referinta pentru ancheta facuta prin alte metode. Prin punerea lor reciproca in raport se va putea degaja un supliment de semnificatii. Ea are triplul avantaj de a largi informatia, de a permite anumite controale si de a reintroduce informatia temporala. Pentru analiza sociologica problema reprezentativitatii individului in sanul grupului nu mai este primordiala deoarece orice marturie este replasata in contextul social, economic, istoric din care a iesit. Aceasta se bazeaza pe ipoteza non-variatiei individuale : marile modele de organizare a vietii sociale sunt aproape aceleasi, ceea ce se schimba sunt particularitatile locale si nuantele. Se pot studia si aceste variatii interindividuale. Aceasta permite sa se analizeze intr-o maniera fina modul in care logica actorului induce libertatea umana.

Din punct de vedere metodologic, in cercetarea biografica, demersul oscileaza intre analiza detaliata a practicilor si miscarea de totalizare a realitatii, cum spunea Paul Grell (1986, pp. 151-180) punandu-si problema semnificatiei cercetarii biografice ca subterfugiu metodologic. In studiul biografic, la nivelul operatiei de inregistrare a faptelor, incepand cu cadrul socio-institutional si pana la presupunerile teoretice, subiectivul este intotdeauna suspectat. Dar 'practica sociologica nu va putea niciodata sa realizeze idealul empirist al inregistrarii fara presupuneri' (Burdieu : 68, p. 66) deoarece orice analiza sociologica este intotdeauna supusa unui filtru dublu al subiectului observat si al observatorului. In fapt, trebuie extinsa la toate operatiile de cercetare vechea remarca adresata operatiei statistice, ca celei mai bune statistici nu trebuie sa i se ceara si nu trebuie sa fie facuta sa spuna decat ceea ce ea spune si in maniera si sub conditiile in care ea spune.

Activitatea metodei biografice este medierea intre individ si social : 'Sociologia nu descopera obiectul sau decat intervenind ea insasi pentru a-l face sa aparaStudiul nu poate fi decat asupra relatiei sociologului cu obiectul sau, niciodata asupra acestui obiect singur' (Touraine : 74, p. 21). Principiul distantarii (ca pozitie epistemologica) este mijlocul datorita caruia faptele (fenomenele) sunt descifrate si realitatea in mod pregresiv cucerita in dubla sa miscare de apropiere si indepartare in raport cu subiectul observat. Cercetarea biografica, cu conditia sanu fie redusa la un ansamblu de materiale juxtapuse si la o functie de ilustrare, recunoaste dialectica realitatii si face din ea principiul sau de analiza, considerand povestirea vietii ca o opera gandita, ca orice alta actiune, si, ca avantaj in raport cu alte metode, stie, prin principiul metodei sale, ca opera care se gaseste in orice actiune va fi cu atat mai bine redata si mai semnificativa cu cat ea nu va fi sugrumata in capacitatile ei expresive si creative. Cum spuneau Ferrarotti si Grell, istoria de viata nu este numai o istorie de practici, este de asemenea o 'lume sociala' in care un individ retotalizeaza sintetic viata sa (biografia), el nu numai ca deseneaza o experienta, dar el este o experienta, caci povestindu-se, subiectul (dupa caz), stabileste un anumit raport de experienta cu sine insusi, un public imaginar si cercetatorul. Joseph Goy (1980) a definit istoria vietii ca 'o arhiva amestecand adevar, trait, experienta si imaginat' aratand ca in functie de insistarea pe un aspect sau altul, istoria se poate schimba pana la a deveni o alta istorie. Problema pe care o pune activitatea metodei biografice este deci 'aceea de descoperire a experientei traite a realului', de 'a sti sa vezi', in sensul in care orice observatie depinde de o teorie si vice versa.

Atat de complexa, situatia de productie autobiografica numita potrivit expresiei lui Franois Flahaut 'un spatiu de realizare a subiectului' (1978) este dupa Gaston Pineau (1986, pp. 131-150) un sistem socio-lingvistic de formare care functioneaza intr-o maniera dialectica urmare multiplelor deplasari. Pentru a tine cont de dinamica hipercomplexa, de socio-dinamica limbajului condensata in cercetarea istoriilor de viata, Gaston Pineau s-a servit de conotatia larga a cuvantului dialectic, scriind despre dialectica istoriilor de viata (1986, p. 131-150). El s-a sprijinit in acelasi timp pe cele doua sensuri principale ale cuvantului dialectic, sensul vechi si limitat al dialecticii ca arta a vorbirii care face sa fii inteles si sa convingi si sensul forte incluzand contradictia ca forta a devenirii, deoarece productia autobiografica priveste o miza puternica care este accesul la istoricitate, care se dezbate intr-un camp de tensiuni-contradictii sociale, ideologice, metodologice si epistemologice, care sunt tratate in cursul timpului, progresiv, colectiv si polemic. Dupa el, fundamentele epistemologice ale cercetarii biografice se gasesc in dezvoltarea unei paradigme dialectice, care sa fie capabila sa inteleaga praxisul sintetic care conduce interactiunea intre un individ si un sistem social, si care tine cont in acelasi timp de permanenta si de schimbare, de repetitiv si de singular, de identic si de diferit.

Dupa mai multi autori, ca productie bio-socio-lingvistica, productia autobiografica nu poate fi redusa la un text, un enunt, deoarece acest text nu are valoare decat prin noile raporturi pe care le stabileste intre autorul sau si viata acestuia, intre autorul sau si ceilalti. Daca textul este elementul cel mai vizibil, el nu trebuie sa acopere noul spatiu pe care il creeaza prin noile aranjamente si noile raporturi pe care le opereaza. El este elementul mediator al unor raporturi noi intre subiect si viata sa, intre subiect si ceilalti, cum spune Flahaut, compromisul care suporta un spatiu de cunoastere si de recunoastere sociala intre sine si limbaj, intre sine si ceilalti (1978). Atat prin aceasta recunoastere sociala cat si prin aceasta cunoastere recunoscuta, productia autobiografica permite subiectului sa se realizeze, sa devina real, cum preciza Flahaut (ibid.). In campul medierilor care structureaza raporturile dintre individ si societate, situatia de productie autobiografica este un spatiu 'carnal' (G. Pineau, ibid.) 'unde se infrunta mai direct practica singularizanta a omului si efortul universalizant al unui sistem social' (Ferrarotti : 83, p. 62). 'In acest spatiu carnal, trec din nou condensandu-se o serie de medieri anterioare deosebit de incarcate si care au nevoie sa fie re-prezentate, re-traite pentru a fi comparate, cunoscute si recunoscute' (1986, p. 146). Acest spatiu care este productia autobiografica ofera deci un loc privilegiat pentru a identifica si studia pe de o parte, medierile principale (familii, grupuri de perechi, de munca, de vecini, de clasa, de timp liber, etc.), prin care un individ se socializeaza si o societate se individualizeaza, traieste concret, si pe de alta parte locurile privilegiate (locuinta, mutare) in sensul topo-analizei inaugurate de Bachelard. 'In acest teatru al trecutului care este memoria nostra, decorul mentine personajele in rolul lor dominant. Avem impresia uneori ca ne sunoastem in timp, cand de fapt nu cunoastem decat o suita de fixari in spatiile stabilitatii fiintei, ale unei fiinte care nu vrea sa se prabuseascaIn miile sale de alveole, spatiul tine de timpul comprimat' (Bachelard : 67, p. 27). Dupa Grell, problema organizarii cunoasterii este capitala (Grell : 86, p. 157).