PRECIZARI DE ORDIN TERMINOLOGIC (FAMILIE, DEVIANTA, PREDELINCVANTA, DELINCVENTA, DELINCVENTA JUVENILA)

PRECIZARI DE ORDIN TERMINOLOGIC

(FAMILIE, DEVIANTA, PREDELINCVANTA, DELINCVENTA, DELINCVENTA JUVENILA

*FAMILIA

Dupa cum afirmau Frederic Le Play si Pierre Proudhon, familia este celula de baza a societatii, este " temelia pe care se edifica celelalte forme de organizare ale vietii sociale care, la randul lor, o influenteaza, facand-o sa se transforme si sa evolueze in permanenta"¹⁾ .

Exista numeroase definitii ale familiei din perspectiva sociologica sau juridica. Levi-Strauss Incearca o definire a familiei sintetizand toate aceste puncte de vedere. El afirma ca " familia este un grup care isi are originea in casatorie, fiind alcatuit din sot-sotie si copiii nascuti din unirea lor (grup caruia i se pot adauga si alte rude), pe care-i unesc drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale."²⁾      

De-a lungul timpului institutia familiei a evoluat, a imbracat numeroase forme (in functie de contextul social si istoric), iar unele dintre functiile sale s-au modificat. In lucrarea de fata voi accentua asupra structurii familiei contemporane( diferita de cea a familiei traditionale), asupra formelor familiei dezorganizate si, in special, asupra functiilor familiei.De aceea, consider ca nu este necesara o analiza amanuntita a tuturor aspectelor ce tin de structura si modalitatile de functionare ale celei mai vechi dintre institutiile create de om. Important de retinut este insa ca familia reprezinta " o forma de comunitate umana ale carei relatii dintre membrii sai (relatii de esenta material-biologica, spiritual-afectiva si moral-juridica) permit continuitatea speciei umane si evolutia societatii in ansamblul sau."³⁾

*DEVIANTA

Notiune elaborata in 1938 de catre T.Sellin si R. Merton, devianta se refera la ansamblul formelor de comportament indreptate spre ignorarea sau incalcarea pattern-urilor (normele de conduita acceptate in cadrul unui grup sau al unei societati).

Considerarea unui comportament ca fiind normal sau nu, depinde de natura normelor sociale si de gradul de toleranta al societatii. De aceea devianta comporta criterii de etichetare relative (ceea ce intr-un anumit spatiu socio-cultural poate parea normal, in altul poate parea deviant).

Exista doua orientari din perspectiva carora poate fi definita devianta:

1.orientarea substantialista (T. Parsons), care afirma ca devianta este produsul "incapacitatii functionale " a individului datorita unor anomalii fiziologice sau psihologice ale acestuia;

2. orientarea situationalista (R. Merton), conform careia comportamentul deviant se datoreaza unor situatii de inadaptare sociala concretizate in reactii de respingere a normelor sociale (protest), de evitare a lor (evaziune) sau de elaborare a altora noi (inovatie).

"Devianta nu implica in mod necesar anomia, ci contine in ea si un conformism,uneori chiar constrangator (de exemplu supunerea neconditionata fata de autoritatea sefului in cadrul grupurilor delincvente). Devianta inseamna pentru o persoana sa respecte modele care nu sunt acceptate de societatea globala,dar care ii sunt propuse de catre un grup marginal. Devianta este deci, in general, un mod de a fi anticonformist" ⁴⁾.

* PREDELINCVENTA

Reprezentand o forma a deviantei care, in anumite situatii favorizante, se poate transforma in delincventa, predelincventa cuprinde toate acele comportamente care incalca numai norma morala (fara a intra in sfera penala): abandonul scolar, furturile marunte de la prieteni, fuga de acasa, vagabondajul, consumul exagerat de alcool etc. In functie de o serie de factori individuali (psihofiziologici) sau extraindividuali (sociali, economici, culturali etc.), aceste comportamente pot determina sau nu, in viitor, conduite delincvente.

* DELINCVENTA

In ansamblul formelor particulare de devianta, delincventa prezinta un grad sporit de periculozitate sociala deoarece prin intermediul sau se incalca normele de baza ale societatii si presupune sanctionarea sa penala. Caracterul nociv pentru societate a delincventei este specificat si in art. 17 din Codul Penal, care prevede ca 'infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala'.

Conceptul de delincventa comporta mai multe dimensiuni: 'juridica (incalcarea normelor penale), psihica sau psihiatrica (abaterea de la normalitate), morala (violarea cerintelor impuse de ordinea publica), sociala (nerespectarea cerintelor institutionale)' ⁵⁾.

Ca fenomen juridic, delincventa este constituita din ansamblul infractiunilor savarsite de catre diferiti indivizi intr-un anumit cadru spatio - temporal, infractiuni diferite ca natura (In functie de contextul socio - economic si cultural).

Fenomenul delincventei include, de regula, infractiuni contra persoanei, contra proprietatii publice sau particulare,infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice etc.

Literatura de juridica specialitate distinge intre trei forme de delincventa:

reala ('cifra neagra' a delincventei), ce cuprinde totalitatea infractiunilor savarsite ca atare in realitate;

descoperita, reprezentata de infractiunile identificate de catre organele specializate;

judecata sau legala, ce reprezinta acea parte din delincventa descoperita care ajunge sa fie judecata si sanctionata de catre instantele specializate ale statului.

In evaluarea starii de infractionalitate cea mai importanta semnificatie o are delincventa reala, deoarece ea exprima incalcarile reale ale normelor juridice.

'Daca la o prima analiza delincventa apare ca un fenomen juridic, ea reprezinta, prin determinarile sale profunde, prin circumstantele ei de producere si existenta, ca si prin consecintele induse,si un fenomen psihosocial'⁶⁾.

Definirea delincventei din perspectiva sociologica, presupune 'evidentierea interactiunilor reale dintre conduitele delincvente si structurile sociale concrete in interiorul carora se realizeaza socializarea individului' ⁷⁾, iar din perspectiva psihologica, presupune definirea ei prin prisma normalului psihic. Acesta este 'relativ atat ca sfera de cuprindere cat si ca stare (este un echilibru instabil), iar una din posibilitatile dezechilibrului, care poate lua si formele patologicului, este delincventa' ⁸⁾.

* DELINCVENTA JUVENILA

Fenomenul delincventei juvenile tinde sa devina o directie prioritara de studiu datorita necesitatii identificarii si adoptarii unor masuri eficiente de prevenire si contracarare a sa. Totodata, datorita complexitatii sale, acest fenomen impune o abordare interdisciplinara, o imbinare a perspectivelor juridice, criminologice, sociologice, psihiatrice etc.

Deci, vor exista definitii diferite ale delincventei juvenile In functie de disciplinele ce abordeaza acest fenomen. Astfel, din perspectiva juridica, prin delincventa juvenila intelegem ansamblul incalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de catre tinerii sub 18 ani. In cadrul acestei categorii de minori, Codul Penal delimiteaza trei subcategorii:

minorii pana la varsta de 14 ani, care nu au raspundere penala;

minorii cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani, care raspund penal numai daca se stabileste existenta discernamantului in momentul comiterii infractiunii;

minorii cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, care au capacitate deplina de exercitiu si, prin urmare, raspund penal pentru fapta antisociala comisa.

Un psihiatru va caracteriza delincventa juvenila din perspectiva incapacitatii de adaptare la realitate a minorului; un psiholog se va referi la personalitatea dizarmonica a tanarului; un sociolog se va referi la influentele negative exercitate de mediul familial, social asupra minorului etc.

Delincventa juvenila poate fi calificata in functie de o serie de criterii: ⁹⁾

gradul de intentionalitate

gradul de responsabilitate (perfect responsabil, intelect redus, boala mentala, intoxicatie)

participare la comiterea delictului (singur sau in grup)

repetabilitatea infractiunii (pentru prima oara sau recidiva)

motivatia ce sta la baza conduitei delincvente (predominant extrinseca sau intrinseca)

S. M. Radulescu si D. Banciu, luand in calcul o serie de variabile psihosociale (varsta, sexul, personalitatea, nivelul socio - economic si cultural al tanarului delincvent, tipul de infractiune savarsita si atitudinea faptuitorului fata de ea, posibilitatile reale de recuperare si socializare a tanarului infractor etc.) au stabilit o tipologie sumara a comportamentelor delincvente juvenile:

1.Comportamente delincvente ocazionale, cu un grad scazut de periculozitate sociala, caracteristice minorilor care au beneficiat de o educatie adecvata in familie si in scoala dar au intrat sub influenta unor anturaje nefaste. Acesti minori au mari sanse de reinsertie sociala.

2.Comportamente delincvente structurate, cu un grad ridicat de periculozitate sociala, caracteristice minorilor cu mari deficiente de socializare, care prezinta tulburari de comportament si dificultati de adaptare la viata sociala. Acestia comit, inca de la o varsta frageda, acte predelincvente (vagabondaj, furturi marunte de la colegi si vecini etc.) si, cu toate ca sunt sanctionati in mod repetat, nu intotdeauna se reuseste recuperarea lor sociala.

3.Comportamente delincvente recurente, cu o deosebita periculozitate sociala (talharie, vatamare corporala, viol, omor), caracteristice minorilor socializati negativ .

Pentru a intelege mai bine fenomenul delincventei juvenile este necesar sa luam in considerare si caracteristicile psihosociale ale minorilor. Se stie ca, in perioada de trecere de la copilarie la maturitate, copilul, neavand o suficienta experienta de viata, este foarte receptiv, susceptibil, prezinta o mare tendinta de a imita, este instabil emotional etc. ¹⁰⁾. Adolescenta reprezinta cea mai complexa etapa de dezvoltare a personalitatii umane. Ea se caracterizeaza printr-o 'cultura proprie' ale carei norme si valori difera de cele ale adultului si printr-o puternica 'criza de identitate' datorita faptului ca, desi tanarul doreste sa faca parte din lumea adultilor, ii este totusi teama ca nu va fi capabil sa-si pastreze locul printre ei. Din aceste considerente, tanarul este cuprins de sentimente de descurajare, inhibitie, solitudine, revolta, de tendinte egocentriste. Apare chiar o oscilatie a personalitatii la limita dintre normal si patologic. Imaturitatea, refularea afectivitatii, nonconformismul, indisciplina, sunt doar cateva din conduitele specifice perioadei adolescentei. Pe langa acestea pot aparea si conduite amorale (caracterizate prin exprimarea ostilitatii, a nonconformismului bazat pe ignoranta, pe necunoasterea unor reguli) si conduite imorale (cand incalcarea normelor sociale se face in cunostinta de cauza).

In privinta explicarii cauzelor delincventei juvenile s-au emis de-a lungul timpului, numeroase teorii: teoria 'rezistentei' la frustrare (W.C. RECKLESS), teoria 'asocierilor diferentiale' (E.R. SUTHERLAND), teoria disocialitatii (R. MUCCHELLI), teoria 'subculturilor delincvente', teoria ereditatii comportamentului infractional (C. LOMBROSO), teoria comportamentului infractional instinctiv (K. LORENZ). Toate acestea urmaresc identificarea si evaluarea cauzelor si mecanismelor de baza ale delincventei juvenile. Unele sunt valide in diferite contexte sociale, altele nu, unele se exclud, iar altele se completeaza reciproc.

In stiinta contemporana analiza etiologica a fenomenului infractional in randul minorilor cunoaste doua orientari principale:

Orientarea psihologica ce incearca sa explice delincventa juvenila prin tulburarile de comportament si de personalitate ale tanarului, prin incapacitatea sa de adaptare la exigentele normative, la anturajul sau etc. Aceasta orientare este divizata, la randul sau, in :

a.abordarea psihanalitica, care afirma ca adolescentul are o structura nevrotica din cauza nerezolvarii conflictului oedipian in copilarie. Datorita acestei structuri psihice, tanarul este impins sa comita acte impulsive si agresive orientate spre mediul social inconjurator;

b.abordarea psihopedagogica, care explica aparitia conduitelor delicvente la minori datorita educatiei gresit insusite de catre acestia ca urmare a socializarii negative, a interdictiilor severe impuse de catre parinti etc.

2) Orientarea sociologica ce atribuie geneza delincventei juvenile conflictelor si contradictiilor existente in cadrul sistemului social (puternicele perioade de criza si instabilitate economica, mobilitatea teritoriala si sociala a populatiei etc.).

Delimitarea intre cele doua orientari se face din ratiuni pur teoretice, In realitate cauzele psihologice imbinandu-se cu cele sociale. Tot din ratiuni pedagogice, factorii implicati in determinarea delincventei juvenile se impart in doua categorii:

interni, individuali: particularitatile si structura neuro-psihica (disfunctiile cerebrale, deficientele intelectuale, insuficienta maturizare afectiva, starile de dereglare a afectivitatii, tulburari caracteriale), particularitati ale personalitatii in formare( care s-au format sub influenta unor factori externi, indeosebi a celor familiali)

externi, sociali: socio-culturali, economici, socio-afectivi si educationali din cadrul microgrupurilor si macrogrupurilor umane in care trebuie sa se integreze, treptat, tanarul .

'Nu este posibil ca intre aceste doua categorii de factori sa determine - ca regula generala - preponderenta uneia sau alteia in geneza delincventei juvenile' ¹²⁾. In realitate, conduitele delincvente apar datorita efectelor specifice ale 'intalnirii' celor doua categorii de factori.In functie de gradul de influenta si intersectare al acestor factori comportamentul delincvent juvenil prezinta diferente sensibile de la un individ la altul, mergand de la simple conduite nonconformiste pana la savarsirea unor infractiuni.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1)D. BANCIU, S.M. RADULESCU, M. VOICU, Adolescentii si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978, p. 20.

2) P. P. NEVEANU, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti, 1978, p. 262.

3) D. BANCIU, S.M. RADULESCU, M. VOICU, op. cit., p. 20. 4) GUY ROCHER, Introduction la sociologie g nerale, vol. I, Editions HMH-Lt e, 1968, p. 67- 68

5) S.M. RADULESCU, Anomie, devianta si patologie sociala, Editura Hyperion, Bucuresti, 1991, p. 48.

6) D. BANCIU, S.M. RADULESCU, Introducere in sociologia deviantei, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985, p. 94.

7) E. BARBULESCU, V. RADOVAN, Educatie si reintegrare sociala, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1987, p. 57.

8) C. GORGOS, Dictionar enciclopedic de psihiatrie, volumul I., Editura Medicala, Bucuresti, 1987, Delincventa.

9) T. BUTOI, N. MITROFAN, V. ZDRENGHEA, Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa 'Sansa S.R.L.', Bucuresti, 1994, p. 270.

10) D. BANCIU, S.M. RADULESCU,Introducere in sociologia delincventei juvenile,Editura Medicala,Bucuresti, 1990, p.118.

11) I. G. BRADET, Criminologia generala romaneasca, Editura Tipocart, Brasov, 1993, p.24.

12)I.MITROFAN,N.MITROFAN,Familia de la A..la Z, (Mic dictionar al vietii de familie), Editura stiintifica, Bucuresti, 1991, DELINCVENTA JUVENILA.