PROBLEMATICA VIOLENTEI DOMESTICE

PROBLEMATICA VIOLENTEI DOMESTICE

Stereotipii sociale privind diferenele dintre barbat si femeie

Stereotipurile de gen fiind sisteme organizate de credine si opinii consensuale in legatura cu caracteristicele femeilor si barbatilor, precum si despre calitaile presupuse ale

masculinitaii si feminitaii. Trasaturile pe care oamenii le asociaza barbatilor si femeilor au un caracter nu numai discriptiv, ci si prescriptiv. Credinele stereotipuri ne spun nu numai cum sunt femeile si barbaii, dar si cum ar trebui ei sa fie.

Stereotipurile influieneaza percepiile despre cele doua sexe. Acest sistem de credine se transmit mai ales prin asteptarile societale el incluzand totodata si atitudinile faa de rolurile adecvate fiecarui sex, percepiile cu privire la cei care violeaza aceste norme, precum si percepia de sine ca persoana de un anumit gen.

,,Inca de la inceputurile cercetarii stereotipurile de gen au indentificate doua mari grupuri de trasaturi: grupul ,,competent", asociat barbatilor, care include trasaturi cum ar fi increderea in sine, independena, controlul (tipul activ) si grupul expresiv-calduros, asociat femeilor, care include trasaturi cum ar fi caldura, bunatatea, preocuparea pentru binele celorlali (tipul empatic). Aceste trasaturi reprezinta in mare parte si rezultatul percepiilor de sine ale fiecarui gen in parte: barbaii se considea ei insisi mai activ, iar femeile mai orientate catre ceilalti, mai empatice" .

Rezultatele analizelor comparative pe mai multe culture si naionalitai au relevant faptul ca aceste atribute sunt in mare parte universal-consensuale, barbaii se autoclasifica ca fiind activi, iar femeile, empatice. Acest sistem de credine s-a dovedit foarte stabil si de-a lungul timpului. Cu toate ca, de exemplu, femeile se percep astazi mult mai active, decat acum cincizeci de ani, barbaii si-au pastrat aceiasi percepie de sine.

Cercetarea stereotipurilor de gen are in vedere drept componente centrale examinarea trasaturilor asociate femeilor si barbailor, rolurile asociate fiecarui gen (barbaii sunt capi de familie, femeile cresc copiii si au grija de gospodarie, de exemplu), caracteristicile fizice si abilitaile cognitive stereotip asociate genului respectiv (barbaii sunt vazui mai analitici si mai buni in rezolvarea problemelor, pe cand femeile sunt considerate mai expressive, mai imaginative si cu abilitai verbale mai bune). Multe dintre diferenele prezumate prin stereotipi nu au acoperire .

,,Asteptarile de rol creaza diferene reale intre comportamentele barbailor si ale femeilor, in special prin socializare. Astfel spus, cele mai multe caracteristici de personalitate si acionale atribuite prin stereotipi nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diverse mecanisme psihosociale. Este vorba de efctele etichetarii, legea previziunilor (profeiilor cure

se autoindeplinesc)" . Aceste etichetari ne relateaza Ilu P. ca asteptarile si etichetarile ce privesc rolurile de sex au serioase consecine, directe si indirecte, asupra vietii de familie.

Caracterizata ca fiind mai afectiva, inelegatoare, grijuluie, mama-indiferent daca lucreaza sau nu - va trebui sa se ocupe in principal de copii; barbatul, avand ,,natural" o inclinaie mult mai pronunata faa de stiina si cunoastere, va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta treburilor casnice.

S-a constatat ca mariajul tradiional (in care barbatul lucreaza, iar femeia nu) face barbaii casatorii mai sanatosi fizic si mintal decat cei necasatorii, in timp ce la femeie situaia este inversa. Diferenele prin stereotipie afecteaza si indirect viaa in familie, mai ales in ceea ce priveste puterea intr-un cuplu conjugal, aceasta fiind legata direct de castigul financiar pe care femeia il aduce in bugetul familial. Femeile sunt mult mai puin angajate in campul muncii; ele ocupand posturi mult mai slab platite decat barbaii; la aceleasi munci efectuate, castiga mai puin comparative cu barbaii.

O inegalitate flagranta, dar mai puin discutata pana de curand este aceea ca femeile au profesii si executa munci cu mare incurcatura afectiva si disonana emoionala. In relaia cu publicul, in calitate de educatoare si invaatoare, ca secretare, vanzatoare si chelnerie etc., lor li se pretinde sa fie mereu amabile, sa nu supere clienii, copiii, parinii. Deci indiferent de starile sufletesti care, firesc, nu pot fi intotdeauna positive, lor li se cere sa afiseze amabilitate si bunavoina, ceea ce evident nu e o sursa de confort psihic. Situaia are valene suplimentare negative fiindca in mediul familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija faa de copilul bolnav, necazul cu fiica pe care a parasit-o iubitul etc.

,,Judecaile cu privire la status si putere sunt si le asociate stereotipurile de gen: de la cei care ocupa poziii mai inalte in ierarhia sociala se asteapta trasaturi specifice masculine, pe cand despre cei cu un status mai scazut se crede ca au trasaturi stereotip feminine.

Cei care nu se conformeaza rolurilor de gen stereotipurilor asteptate de la sexul lor sunt sancionai social in diverse forme" .

Raspunsul societaii se manifesta deseori prin blamarea victimei, care este considerata a fi vinovata pentru ca a incalcat diferite norme de comportament. Pedepsirea actelor de violena domestica a insemnat insa depasirea dihotomiei public/privat, care

justifica in mod tradiional neintervenia autoritailor statului in conflictele din familie. Discutand celebra sintagma ,,ceea ce este personal e politic", Susan Moller Okih (1989) a constatat faptul ca la fel ca sfera publica, cea privata (domestica) este controlata tot de relaii de putere; in ambele cazuri dominaia masculina este considerata o modalitate de manifestare a dominaiei masculine in cadrul familiei patriarhale. In aceste condiii, dreptul la viaa privata a fost mult timp ineleasa ca fiind libertatea tailor si soilor de a-si disciplina copiii si soiile.

2. Femeia si violenta domestica

Cresterea violentei indreptata asupra femeii reprezinta una dintre problemele sociale cele mai dramatice cu care se confrunta societaile contemporane. Desi este dificil de estimat numarul femeilor care sunt maltratate chiar de catre soul lor, datorita dorinei de a domina si de a menine controlul. Mai mult, majoritatea partenerilor recurg la diferite agresiuni considerand pedepsele fizice ca un mijloc de disciplinare.

Situaia si problemele femeilor din societatea romaneasca aflata la inceputul acestui nou mileniu, depind de doua tipuri de realitai. Pe de o parte, de realitatea socialista, de modul in care barbaii si femeile si-au redefinit relaiile si raporturile de fora in competiia pentru controlul resurselor care caracterizeaza societatea in tranziie in care traim.

Pasti Vladimir (2003)[6] ne informeaza ca in majoritatea cazurilor de violena, femeile apeleaza la autoritai mai degraba daca violenta este exercitata asupra copiilor decat asupra lor.

Da, intr-adevar este mai ,,normal" ca o femeie maltratata de partenerul ei si deci mai usor de recunoscut intr-un sondaj de opinie de cat ca un barbat sa fie maltratat de partenera.

Agresorul impune victimei izolare sociala, chiar si faa de ali membri ai familiei, penru ca acestea sa nu afle suferinele care ii sunt provocate. Femei care au fost victime ale unor parteneri agresivi relateaza despre violurile si perversiunile sexuale la care au fost

supuse. Aceste suferine fizice sunt acompaniate constant de cele psihologice, caci victemele sunt ameninate, manipulate, private adesea de resurse economice. Poate ca suferina mintala este cea mai periculoasa (pentru ca este constanta), este cea provocata de ideia ca in orice moment victima se afla pe mana agresorului si fara putina de aparare. Constientizarea acestei situaii determina la victima permanena autoculpabilizare si cautare de soluii pentru a preveni incidentele violente, torturante.

Raportul Organizaiei Mondiale Contra Torturii (OMCT) consemneaza:

,, in acelasi mod in care tortura produsa de un agent al stetului are cel mai adesea loc in timp ce victima se afla intr-o detenie secreta, fara acces la lumea exterioara, fiind la bunul plac al celor care o interogheaza sau sechestreaza, care la randul lor nu sunt deloc controlai, femeia batuta, din cauza situaiei ei in familie, traieste departe de prieteni, de familie sau de alte persoane. Desi aparent libera sa plece, spre deosebire de deinute, fuga ei ar putea fi, din punc de vedere psihologic si defacto, imposibila, pentru ca se teme de violenta impotriva ei sau a copiilor, sau nu are familie, sau nu dispune de sprijin juridic ori de sprijin si ajutor in comunitate" .

In situaii de violena domestica exista, cu diferene de la o ara la alta, o tolerana faa de asemenea acte. Aceasta tolerana se leaga de sentimentele de onoare ranita, gelozie, furie ale barbatului, provocate de comportamentul nepotrivit al partenerei. Adesea, barbatul isi imagineaza despre comportamentul femeii si nu despre acte reale comise de ea. Aceste scuze sunt valabile insa doar pentru comportamentul barbatului, sunt deci discriminatorii si tolereaza de la actele impulsive la actele de razbunare planificate, deliberate. Cel mai adesea, violenele impotriva partenerei sunt bine gandite, organizate de catre barbat, pentru ca ele se bazeaza pe o atitudine constanta de dominare a barbatului asupra femeii.

George Neamu (2003) ne spune ca in unele ari exista tolerama faa de pedepsele pe care soul le aplica soiei pentru comportamentul ei ,,nepotrivit". Dar aceste acte ,,sanciuni legitime" nu sunt permise decat barbatului; ele sunt deci rezultatul unor discriminari la care este supusa femeia.

Organizaia Mondiala Contra Torturii (OMCT) arata ca violenta domestica este, inainte de toate, o violarea drepturilor omului. Mai mult, reluand argumentul sanciunilor in

cazuri de violena domestica, putem infiera statul pentru asumarea unei pari din responsabilitaile privind consecinele violentei domestice, deoareca aceasta se produce de fapt cu autorizarea si consimamantul sau.

,,Una dintre problemele care apar in general in randul specialistilor si care se datoreaza lipsei de inelegere profesionala a fenomenului de violena domestica este faptul ca interesul si viziunea lor asupra interveniei se opresc la:

pedepsirea agresorului; - eventual, sprijinirea victimei".

Discursul specialistilor axat exclusiv pe cele doua puncte de intervenie este relevat la toate intalnirile in care se discuta pe tema violentei in familie. Viziunea interveniei educative si terapeutice la nivelul agresorului si a familiei, luata ca unitate de intervenie, ca si viziunea aciunilor preventive sunt aproape absente.

Intr-o societate lipsita de putere, curaj,indrazneala, cu oameni neivaai cu autonomia personala, in case cei mai muli n-am apucat decat exerciiul slab, este greu de spus ca am avut de-a face cu discriminari de gen in sfera publica, cei mai muli dintre noi fiind de fapt nediscriminativ anulai ca influiena sociala. In mod particular, femeile sunt socializate in sensul blocarii aspiraiilor prin preajma caminului, eventual sa aiba o slujba onesta, dar nu implicanta, caci are cine gandi si conduce in numele, interesul si locul lor, dupa care sunt blamate ca nu sunt in stare de mai mult.

,,In societaile patriarhale si in familia tradiionala, autoritatea barbatului si a tatalui era de la sine ineleasa, nevasta si copiii reprezentand un gen de bunuri pe care barbatul le administra si admonesta fara protecia comunitaii, ea intervenind doar in circumstane extreme".

Cercetarile au aratat ca violenta familiala este un raspuns complex la anumite condiii: saracia, lipsa de putere socio-politica, promovarea in mass-media a violentei faa de femei, idiologia dominanei si agresivitaii masculine si altele. Datele arata ca variabilele atat economice cat si psihologice intervin in hotararea soiilor de a ramane sau nu in abuzul conjugal.

Se constata ca femeile prinse intr-o relatie violenta incearca sa ia o masura de protecie (care adesea nu este cea mai nimerita), abia in momentul in care simt ca pericolul se

rasfrange si asupra copilului. Cata vreme femeia crede ca suferina o tinge doar pe ea si pentru copil este de preferat sa aiba ambii parini, femeia ramane in relatie, pierzandu-si incetul cu incetul sentimentul puterii de a stapani o situaie, sentimentul generozitaii si capacitatea de a darui dragoste si de a crea bucurie in jur, adica acele caracteristici care definesc feminitatea ca opusa masculinitaii. Ceea ce pierde femeia prinsa intr-o relatie violenta este insasi puterea feminitaii ei, puterea de a crea si recrea lumea, de a fermeca lucrurile.

Aceasta dovedeste inca odata ca subiectul violentei domestice este un subiect important, care nu a fost inca bine aclimatizat in condiiile societaii, ale politicienilor si ale comunitaii profesionistilor de la noi. Faptul ca in ultimul timp au loc tot mai multe intalniri si discuii cu specialisti si politicieni pe teme violena domestica constituie o mare sperana de schimbare a actualei situaii.

,,Oricum, ceea ce in consensualitate studiile au aratat ca violenta nu rezolva tensiunile familiei, ci le amplifica. Mai mult, violenta naste violena si o transmite prin socializare si invaare sociala" .

Cred ca ignorana si indiferena, puternic inradacinate in mentalitatea romaneasca, reprezinta principala cauza a absenei unei politici sociale in crearea a unor spaii sigure pentru victime, de luare a unor masuri preventive si de intervenie complexa si de reglementare legala protectiva eficienta.

Copilul si violenta domestica

Violenta domestica indreptata asupra copilului reprezinta una dintre problemele sociale cele mai acute ale societaii. Copilul poate fi victima directa sau indirecta ca martor al violentei dintre parini. Intr-o familie bantuita de violena, copiii cresc intr-o atmosfera in care nevoile lor de baza (nevoia de sigurana, de viaa ordonata, de dragoste) sunt profund neglijate. Motivele sunt multiple, exista parini abuzivi din dorina de a disciplina sau parini

abuzivi care afirma ca doresc disciplinarea copilului, negand intenia distructiva. Se considera ca parinii care maltrateaza sunt, in majoritatea lor, persoane vulnerabile, cu o serie

de probleme psihologice si educaionale pe care sunt incapabile sa si le rezolve singuri. De aceea, dezinteresul faa de cresterea si educarea copiilor si violenta nu reprezinta altceva decat expresia neputinei lor. ,,Copilul are capacitatea de a se proteja atunci cand parinii nu mai sunt capabili sa o faca. Ea se numeste reziliena copilului, care se leaga de doi factori majori:

prezena in afara familiei a unui adult cu care copilul sa aiba o buna relatie de comunicare si incredere;

capacitatea de amarturisi si a recunoaste vina, si inadecvarea parinilor, in funciile lor parentale si de ai ierta."

La reziliena copilului contribuie multe aspecte psihice cum ar fi inteligena lui, abilitaile si placerea de a comunica, autosugestia privind capacitatea lui de a face faa situaiei dificile. Copiii, pe de alta parte, incearca sa isi ascunda nefericirea lor. Se simt adesea responsabili si vinovasi pentru ingrijirea inadecvata la care sunt expusi.

Funciile parentale nu mai pot fi indeplinite. O mama victima a violentei soului este mai puin capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, igiena, haine, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de rani, accidente, pericole fizice sau sociale. Coplesita de rusine pentru ceea ce i se intampla, de sentimentul esecului in cea mai importanta relatie interpersonala, de teroare, de autoacuzaii, femeia nu mai este capabila de a juca nici unul dintre rolurile impuse de viaa familiei.

In atmosfera de violena, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor; se fapt ramane intr-o singuratate impluta doar de ipetele celor din jur. Aceasta situaie explica probabil si numarul mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii. Desigur, mama nu ar fi vrut sa-si vada copilul la secia de urgena a unui spital dar ea nu a mai fost capabila sa-i dea copilului atenie, sa fie prezenta si sa se bucure de el.

Kari Killen (1998)[13] considera ca imaturitatea parinilor afecteaza in cea mai mare masura indeplinirea rolului de parinte. De asemenea, enumera printre cauzele tratamentului agresiv aplicat de catre parinte copilului:

problemele emoionale ale parinilor;

psihozele;

retardul mental:

dependena de alcool si droguri.

Copilul isi insuseste anumite mecanisme de aparare sau de evitare a situaiei traumatizante, ceea ce conduce la structurarea unor efecte dezadaptative pe mai multe paliere de dezvoltare. Copiii transmit mesaje prin care semnaleaza nevoia de ajutor, pe care, in acelas timp, incearca sa o ascunda. In cazul situaiilor de abuz sexual, incercarile de ascundere a problemei predomina. Efectun negativ al acestei structurari compotamentale se rasfrange, atat asupra dezvoltarii personale a copilului, cat si in relaiile lui interpersonale.

Pe termen lung, abuzul produce modificari grave in structura personalitaii copilului, cu consecine grave in timp, ce se regasesc la adult intr-un comportament cu dificultai de adaptare si interogare sociala. Aceste modificari sunt:

perpetuarea comportamentului abuzator;

comportamentul agresiv faa de alte persoane;

comportamentul autoagresiv (tendine suicidare, comportament autodistructiv, consum exgerat de alcool sau substane psihoafective);

tulburari in sfera afectiva (impulsivitate si violena, izolare sociala, neincrederea in sine si in ceilali, labilitate emoionala, autoculpabilizare, anxietate conjuncturala legata de persoane, situaii si fapte care au caracterizat abuzul);

adesea copiii victime devin la randul lor victime, ca urmare a implicarii lor in conflictele dintre aduli.

Exista si intervenii care sporesc suferina copilului. Acest tip de intervenii au la baza dorina legitima a adulilor de a proteja copiii si obligativitatea unor servicii de a se implica precum si puterea lor de a o face. Actele de intervenie facute din compasiune ignora psihologia copilului si nevoile lui pentru a se dezvolta normal si pot avea consecine grave la nivel individual, dar si societal.

Aceste intervenii incep cu semnalarea cazului si se termina prin internarea copilului intr-o instituie de protecie sociala. Nu se ine cont de atasamentul copilului faa de parinii sai, socul copilului plasat intr-un mediu nou, preferina lui pentru mediul in care este adoptat chiar daca este un mediu in care sufera. Intervenind in favoarea copilului fara sa-l ascultam si sa comunicam cu el despre dorinele lui, nu facem decat sa-l scoatem din mediul maltratant si sa-l plasam intr-unul total strain. In acest mediu strain, copilul nu se bucura de o

atenie speciala si se asteapta de la el sa se descurce cu noua situaie. Unei astfel de intervenii este preferabila neintervenia.

,,Numeroase studii au aratat ca nu atat separarea parinilor sau divorul in sine determina tulburari in dezvoltarea copilului, cat mai ales conflictele care se asociaza cu aceasta separare.

S-a alcatuit o ierarhie a gradului de suferina, subliniindu-se consecinele nefaste ale calitaii vietii de familie asupra dezvoltarii copilului. S-a constatat ca:

suferina cea mai intensa si cu repercursiuniule cele mai severe o provoaca familia monoparentala (de regula mama fiind parintele) in care continua conflictele, dupa separare;

suferina intensa traiesc copii aflai in familii aparent organizate, unite, dar cu numeroase conflicte;

o situaie mult mai buna o au copiii care traiesc in familii monoparentala (cu mama), fara conflicte;

cea mai buna situaie o au copiii care traiesc cu ambii parini, fara conflicte."

Investigaii sumare in cazurile de copii neglijai scot la iveala violenta din caminele lor, violenta care nu mai lasa copilului locul de care acesta are nevoie pentru a se dezvolta normal. In atmosfera unei familii plina de violena, nici mama i nici tatal nu mai pot sa se preocupe de stimularea copilului pe planul cunoasterii si a experienelor sociale. Ei isi pierd in ochii copilului autoritatea de care ar trebui sa se bucure ca parini. In locul autoritaii parintesti, se instaleaza teroarea, care nu educa, nu formeaza si care poate frana dezvoltarea mentala si afectiva a copilului. Copilul va invaa o singura regula: sa se fereasca cu orice pre de agresiune. De asemenea, va invaa ca cel mai tare din punct de vedere fizic invinge, iar cel mai slab trebuie sa se supuna. Copilul va inelege ca relaiile sociale se bazeaza pe raporturi de fora, de supunere a celui mai slab de catre cel mai tare, iar mintea lui va fi tot mai mult preocupata de cautarea si gasirea tertipurilor pentru a scapa de situaie. Copilul nu va avea ocazia sa cunoasca si sa deprinda abilitaile si atitudinile necesare intr-o viaa sociala normala: abilitaile de comunicare, tolerana, afeciune, negocierea si

compromisul. Propriile relaii cu ceilali, cu familia, cu colegii, le va baza pe strategii care au ca scop dominarea agresiva sau fuga de situaie.

,, Studii mai recente arata ca repetarea violentei de la o generaie la alta se petrece in urmatoarele proporii diferite:

cand este violena fizica, trecerea se face in proporie mai mare;

cand este abuz sexual, se dezvolta violena fizica in relaiie interpersonale in proporie relativ mai redusa.

Pe de alta parte, 18% dintre partenerii violeni nu provin din familii unde li s-a oferit modele de relaionare violenta. In aceste diferene de la o generaie la alta ar trebui cautata calea diminuarii violentei in familie" .

Consecinele neindeplinirii funciilor parentale se vad in modul in care se structureaza personalitatea copilului. Reacia si structurarea personalitaii copilului care creste intr-o atmosfera violenta nu sunt uniforme pentru toi indivizii.

Cele mai bune protecii impotriva copilului sunt acelea din inimile oamenilor sau parinilor care cred ca abuzul copilului este gresit din punc de vedere moral. Totusi, nici chiar cei apropiai familiei violente nu sesizeaza intotdeauna ca tratamentul care este aplicat pentru disciplinare este discriminatoriu si pot crede ca anumite imprejurari constituie o excepie justificabila.

In toate timpurile, la toate generaiile, se va pune problema minorului/copilului, a conturarii personalitaii lui, dar mai ales a rolului in familie si al unui set de instituii care pot influiena structurarea componentelor psiho-morale ale copilului.