Restructurari ale familiei contemporane

1. Tendinte si mutatii in familia moderna

Societatea contemporana favorizeaza declinul familiei nucleare, oferind in schimb o larga varietate de alternative. Astfel, daca societatea traditionala era relativ rigida in materie de stabilitate a valorilor, tip de familie sau stil de viata, societatea moderna modifica fundamentul solid al familiei, conferindu-I noi roluri si destinatii. Prezentul impune si tinde sa generalizeze variate tipuri de relatii barbat - femeie.

Astazi, individul poate fi casatorit, divortat, vaduv, celibatar, poate trai "impreuna cu cineva", "pe langa" cineva sau "printre relatiile cuiva". Cu alte cuvinte, tranzitia catre noua era (New Age sau Era Solara, Epoca Varsatorului), in care omul urmeaza sa se autodepaseasca, aduce cu sine proliferarea fara precedent a stilurilor de viata nenucleare, a neoformatiilor familiale, substitute sau simulacre familiale, anticipand un viitor din ce in ce mai incert al conceptului clasic de structura a familiei. Astazi se foloseste tot mai mult conceptul de restructurare a familiei, concept care se refera la noile tipuri de familii, la particularitatile si disfunctiile acestora. Din aceasta perspectiva, daca familia nucleara a dominat o vreme contemporaneitatea, viitorul nu va mai aduce dominatia unei singure forme de convietuire, ci o pluralitate de configuratii familiale, adaptate realitatii sociale impuse de secolul al XXI-lea.

Aceste configuratii - desi foarte diferite - au in esenta un punct comun: nici una nu indeplineste toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Se utilizeaza tot mai mult conceptul de restructurare a familiei, concept care se refera la noile tipuri de familii, la particularitatile si disfunctiile acestora.

Fiecare configuratie tinde sa maximizeze unele functii (celibatul - functie economica, casatoria deschisa - functie sexuala) si sa minimizeze sau chiar sa ignore altele (cuplurile fara descendenti - functia de socializare, familia monoparentala - functia sexuala etc.).

In prezent, se structureaza 7 tipuri constitutive ale familiei restructurate, evident raportate la familia nucleara: celibatul, concubinajul, cuplul fara descendenti, familia monoparentala, casatoria deschisa, familia reconstituita si familia reorganizata.

In urma unui studiu amplu asupra acestor configuratii si asupra functiilor pe care le indeplinesc, s-au extras doua mari concluzii:

Nici una din configuratii nu accentueaza functia reproductiva a familiei, fapt ce

reprezinta o agravare a fenomenului care se intampla in prezent cu familia nucleara si anume reducerea tot mai accentuata a numarului de urmasi pana la unul, maxim doi copii. Se contureaza astfel pentru viitor dominanta stilului de viata fara copii.

La polul opus se afla functia sexuala, maximizata de sase din cele sapte

configuratii si minimizata doar de una singura, respectiv de familia monoparentala (din motive obiective). Acest aspect releva rolul important al sexualitatii in societatea contemporana, satisfactia sau insatisfactia sexuala fiind una dintre cauzele importante ale pastrarii sau abandonarii configuratiei familiale respective.

Celibatul reprezinta un model de menaj in care individualitatea se afirma in

deplina libertate. A proliferat foarte mult in ultimii 20-30 de ani, in special in tarile dezvoltate. Spre exemplu, in SUA, intre 1970-1978, numarul persoanelor in varsta de 14-34 de ani care traiau singure aproape s-a triplat, crescand de la 1,5 milioane la 4,2 milioane. In prezent, aproape 12 milioane de oameni de aceeasi varsta traiesc singure in SUA.

Sansele statistice de a deveni celibatar dupa 35 de ani trebuie analizate diferentiat. Astfel, ele sunt mai scazute pentru barbatii cu studii superioare decat pentru muncitori si sunt crescute pentru femeile care au o diploma decat pentru cele fara studii. O posibila explicatie ar fi ca barbatii evita femeile prea instruite deoarece pierd o parte din "puterea" lor in cadrul cuplului, in timp ce femeile intelectuale evita casatoria deoarece aceasta le ingreuneaza continuarea carierei. Cauzele extinderii fenomenului de celibat sunt atat de natura obiectiva cat si subiectiva.

Cauzele obiective sunt de mai multe tipuri:

cauze de ordin sexual (impotenta, vaginismul, infantilismul genital);

cauze de ordin psiho-relational: lipsa unor aptitudini pentru parteneriat, socio-fobia, starile depresive, complexele de inferioritate etc.;

cauze de ordin material: constrangerile economice, somajul, lipsa locuintei;

Cauzele subiective ar putea fi:

existenta unei imagini deformate asupra familiei si rolului acesteia;

lipsa de curaj pentru asumarea responsabilitatilor familiale si parentale

psihotraumele datorate in mare parte conflictelor conjugale din familiile de origine.

Aceste cauze nu trebuie sa conduca la ideea ca celibatul inseamna frustrare si

neimplinire, cel putin pentru cei care-l accepta deliberat si care nu au trait experienta unui mariaj.

Celibatul prezinta o serie de avantaje: independenta economica, libertatea personala, varietatea si schimbarea, accentuarea realizarilor personale.

Dar celibatul se confrunta si cu o serie de probleme de ordin psihologic si social, care la un moment dat pot fi interpretate ca dezavantaje: sentimentul de frustrare fata de colegi, cunoscuti, rude, care isi au familiile lor, sentimentul de culpabilitate fata de sine si fata de societate, sentimentul izolarii si abandonului, aparitia sau accentuarea egoismului si individualismului, si nu in ultimul rand, odata cu inaintarea in varsta, sentimentul de insecurizare sociala.

Se spune ca oamenii experimenteaza singuratatea in diferite moduri si o resimt diferit in functie de nivelul nevoilor lor de intimitate sociala si atasament. Spre exemplu, o persoana se poate simti singura chiar daca are multi prieteni, sau poate sa nu se simta singura, chiar daca nu are partener.

Joung (1985)a diferentiat trei tipuri de singuratate:

singuratatea tranzitorie - dureaza cateva minute sau cateva ore si probabil nu este serioasa;

singuratatea situationala - poate dura pana la un an, de regula cauzata de un eveniment specific, precum divortul, decesul, mutarea partenerului intr-o alta zona geografica;

singuratatea cronica - specifica persoanelor cu dificultati in realizarea contactelor sociale si in stabilirea relatiilor intime, care are o durata de peste 2 ani.

Consecintele celibatului sunt:

diminuarea nuptialitatii si natalitatii, care antreneaza dezechilibre demografice;

sunt maximizate functiile economica si sexuala;

este minimizata functia de solidaritate deoarece celibatarul acorda o importanta deosebita schimbarii si varietatii;

lipseste functia de socializare, deoarece acest model de menaj se caracterizeaza prin lipsa urmasilor.

Putem sa concluzionam ca celibatarii apar drept mesageri ai noilor valori care tind sa guverneze viata personala (Singly, 1997).

CUPLUL FARA DESCENDENTI

Este o forma a restructurarii familiei care tinde sa devina un model datorita partii

semnificative a populatiei tinere care se orienteaza catre acest stil de viata.

In societatea traditionala, cuplurile fara copii erau putin frecvente si in mod obisnuit erau fie compatimite (cand nu puteau sa aiba copii) fie dezaprobate (cand nu doreau sa aiba copii).

In societatea moderna, cuplul fara descendenti a depasit stadiul dezaprobarii deoarece s-a schimbat insasi filosofia privind rolul copiilor in cadrul vietii de familie. Astfel, copiii nu mai reprezinta axul central al vietii familiale, ci cuplul sot-sotie a devenit centrul de greutate in jurul caruia graviteaza dorintele si asteptarile familiei.

Principalele motive care au condus la acest tip de familie restructurata au fost: dorinta de independenta a partenerilor, restrangerea sferei activitatilor profesionale in cazul aparitiei unor copii, emanciparea femeii (renuntarea la rolul de gospodina casnica a avut drept consecinta renuntarea la maternitate), dificultatile economice (somaj, venituri mici), lipsa unei politici sociale de incurajare si sprijinire a tinerilor casatoriti.

Asadar, proliferarea familiilor fara copii reprezinta o alternativa in parte dorita, in parte impusa. Modernitatea a dat libertate individului sa-si organizeze viata, fapt care a dus si la aparitia planificarii familiale, aproape ignorata de traditionalitate.

Particularitatile cuplului fara descendenti:

nu asigura reproducerea biologica;

nu realizeaza functia de socializare, datorita absentei descendentilor;

maximizeaza functiile economica si sexuala.

Concluzie: cuplurile fara descendenti isi duc existenta intr-o (diz)armonie a

extremelor, intre o viata economica sigura si o viata lipsita de freamatul existentei urmasilor, intre o activa relatie sexuala si o inexistenta relatie educativa, pedagogica.

CONCUBINAJUL

reprezinta mai mult un model de asociere, deci un mod de a trai impreuna a cuplurilor heterosexuale in afara contractului casatoriei. Nu se deosebeste prea mult de familia nucleara, deoarece realizeaza majoritatea functiilor si se confrunta cu aceleasi probleme ca si cuplurile casatorite.

Deceniul 8 al secolului trecut marcheaza in istoria psiho-sociala a familiei un moment critic al proliferarii fara precedent a uniunilor libere. Optiunea pentru concubinaj incearca sa satisfaca prin conjugare nevoia de dependenta si de identificare cu cea de autonomie, negand aspectul contractual al relatiei.

Concubinajul opteaza pentru calitatea relatiei in defavoarea durabilitatii cu oricepret.

Propaga regula fidelitatii liber consimtite, cu mai multa tarie chiar decat mariajul in care, sub eticheta casatoriei, unele asteptari privind fidelitatea mutuala devin tot mai incerte, la ambele sexe.

Avantajele concubinajului:

o satisfactie sexuala crescuta, prin comparatie cu cuplurile de indragostiti care nu coabiteaza;

o mai mare posibilitate de intelegere a sinelui;

dezvoltarea deprinderilor interpersonale si increderea in construirea unei relatii stabile;

de asemenea, un nivel de trai mai ridicat, rezultat din asocierea resurselor economice.

Dezavantajele concubinajului:

limitarea prematura a experientei "intalnirilor" (exista tineri care intra in concubinaj dupa ce au consumat un numar relativ restrans de intalniri sau contacte interpersonale);

perpetuarea rolului traditional al femeii in asigurarea sarcinilor domestice, ceea ce conduce la dificultati in continuarea instructiei si formarii pentru viitoarea cariera;

de asemenea, posibilitatea unei investitii emotionale inegale;

schimbari in viata sociala a partenerilor prin reducerea numarului de prieteni;

inerentele complicatii legale - multe state considera ilegitima relatia de coabitare, aplicand amenzi dure;

dezinteresul pentru functia reproductiva (minimalizarea ei).

Concluzie: putem spune ca uniunea libera poate fi o simpla etapa premergatoare

casatoriei, dar poate fi si un stil de viata, de lunga durata sau definitiv.

Familiile monoparentale

se refera la menajele formate dintr-un singur parinte si copiii acestuia, ce pot aparea fie in urma divortului sau abandonului familial, fie in urma decesului unui parinte, a adoptiei realizate de o persoana singura sau a cresterii copiilor in afara casatoriei.

Societatea traditionala dezaproba monoparentalitatea; societatea moderna a

schimbat mentalitatea potrivit careia este dezavantajos pentru copil sa fie crescut doar de unul dintre parinti.

Psihosociologii conchid ca este mai indicata pentru copii o familie monoparentala decat una dezorganizata de probleme sau conflicte.

Particularitatile familiei monoparentale:

se confrunta, de regula, cu dificultati economice;

minimalizeaza functia sexuala si reproductiva;

in privinta functiei de socializare exista discutii. Lipsa unui parinte poate avea repercusiuni asupra integrarii viitorilor adolescenti in societate. Evident, nu trebuie ignorat faptul ca si familiile complete se implica din ce in ce mai putin in acest proces al socializarii, deoarece sistemul scolar tinde sa inlocuiasca procesul instructiv-educativ al familiei (parintii nu mai pot satisface nevoia de instructie la standardul exigentelor actuale

si nici nu dispun de timpul necesar).

Problematica cu care se confrunta mamele in cadrul familiilor monoparentale in relatia lor cu copilul include:

in primul rand, dificultati financiare;

in al doilea rand, mamele sunt nevoite sa-si extinda rolul cu sarcini auxiliare, nespecifice sex-rolului. Aceasta acoperire de roluri parentale simultane necesita timp, energie si angajeaza deseori conflicte psihologice. Poate rezulta de aici incapacitatea de a obtine performanta in indeplinirea eficienta si efectiva a anumitor sarcini de rol.

mamele singure manifesta cateva modificari in relatia cu copilul, in multe cazuri mama isi imparte rolul parental cu primul nascut. Ea obisnuieste sa-i faca confidente, sa-i marturiseasca unele din problemele pe care le are, ceea ce fac din copilul cel mai mare un confident. Treptat, mama ii atribuie acestui copil rolul de partener, de suport emotional, de substitut al parintelui absent. In aceste situatii, copilul e fortat sa se maturizeze precoce. Cand e vorba de o fiica, relatia dintre mama si fiica poate capata aspecte particulare, implicand sentimente de competitie si gelozie. La acesti copii, pusi in asemenea situatii, se pot observa numeroase imbolnaviri psihosomatice si comportamente explozive ce izvorasc din numeroasele griji si temeri pe care le au.

Prin comparatie, familia monoparentala, in care parintele este tatal, are urmatoarele caracteristici:

dispune, de regula, de o mai mare libertate financiara;

tatii singuri abandoneaza repede traditionalismul in abordarea copiilor, sunt

mai putin directivi in disciplinare, fiind mai preocupati de calitatea factorilor de ingrijire a copiilor;

desigur ca apare un declin, un regres al experientei tatilor in activitatile sociale,

datorita cresterii implicarii lor emotionale in relatia cu copiii.

O categorie aparte in acest capitol este reprezentata de parintii adolescenti - o calitate tot mai frecventa in ultima vreme.

Principalele motive pentru care adolescentii devin parinti sunt:

a). - modificarile ce au aparut in atitudinea societatii fata de sarcina adolescentina;

aparitia programelor de asistenta sociala pentru adolescentele care vor deveni mame;

sprijinul tot mai accentuat al familiilor de origine care intr-o asemenea situatie se implica emotional, financiar si fizic;

a disparut stigmatizarea de catre societate, statusul degradant si umilitor al adolescentei mama;

b). - neglijarea unei contraceptii adecvate de catre adolescentii activi sexual, din diverse motive. Nefolosirea contraceptivelor este motivata in orice fel de tineri: unii pretind ca ar crea o pregatire premeditata a relatiei sexuale, unii cred ca metodele contraceptive sunt nenaturale si daunatoare sanatatii, iar unii baieti cred ca responsabilitatea contraceptiei revine fetelor; toate aceste motivatii reprezinta insa consecinta unei educatii defectuoase.

c). - atitudini si motivatii personale care incurajeaza aparitia sarcinii si

descurajeaza folosirea contraceptivelor. Intre aceste atitudini si motivatii se numara:

speranta de a obtine mai multa atentie din partea familiei de origine;

dorinta de a avea un copil-jucarie pe care sa-l rasfete si cu care sa se joace;

dorinta de a obtine o dragoste neconditionata de la o alta fiinta umana;

invoiala sexuala cu un partener caruia ii "ofera" sarcina in schimbul unei exclusive angajari, implicari si afectiuni;

desigur sarcina intentionata, ca urmare a dorintei de a      pedepsi sau de a se revansa in fata unor parinti superprotectivi si dominatori.

Consecintele parentalitatii la adolescenti

restrangerea posibilitatilor de finalizare a studiilor;

casatoria timpurie este,      de obicei, instabila;

resursele financiare sunt foarte limitate;

consecinte se reflecta si asupra relatiei dintre parinte si copil, in sensul ca lipsa maturitatii psihologice a parintelui devine un factor de risc important in dezvoltarea personalitatii copilului.

copilul nascut din parinti adolescenti prezinta frecvent:

scoruri semnificativ scazute la testele de inteligenta;

manifesta deseori tulburari de comportament;

are dificultati mari in procesul de invatare si are tendinta la repetentie;

la acesti copii exista riscul mai mare de a deveni, la randul lor, parinti adolescenti.

CASATORIA DESISA

CHISA

CHISA

Este un model de convietuire aflat undeva intre concubinaj si familia nucleara. Aceasta formula tinde sa inlocuiasca o configuratie depasita sub aspectul stilului de viata (familia nucleara) si sa preia ceea ce este mai bun din modelul coabitarii (calitatea intalnirii si fericirii partenerilor, in detrimentul stabilitatii relatiei). Scopul acestei legaturi este implinirea si satisfactia personala. Se pleaca de la premisa ca dragostea sexuala constituie nucleul si ratiunea de a fi a acestei casatorii.

Casatoria deschisa ofera posibilitatea de schimbare a partenerului daca aceasta este in interesul fiecaruia si al cuplului ca intreg. Autorii casatoriei deschise plaseaza "cheia" acestei relatii in capacitatea sotilor de a intelege semnificatia lui "a trai acum", de a-si asuma responsabilitatea propriei vieti si de a discuta matur despre neintelegeri, nemultumiri sau conflicte.

Societatea prin evolutia ei este cea care determina individul sa puna accent pe el insusi si nu pe familia clasica, care reprezinta pentru el un obstacol in conditiile in care nu gaseste modalitatile de a se face inteles, ascultat, dorit si respectat. In cadrul casatoriei deschise, se cunosc doua forme particulare, respectiv casatoriile deschise stabile, care reusesc sa gaseasca si sa mentina armonia vietii de familie si casatoriile deschise instabile, cele cu tendinte la disolutie si care, de regula, merg catre dezorganizare.

FAMILIILE RECONSTITUITE

se mai numesc si familii comasate - reprezinta modele de convietuire in care partenerii au mai fost casatoriti si au descendenti din mariajele anterioare.

Pentru copii, recasatorirea parintelui creeaza cateva probleme reale: copilul se confrunta cu situatia de a-si imparti afectiv parintele cu noul sot al acestuia, se teme, de regula, de o modificare a ordinii si a regulilor in noua familie. El poate resimti in mod negativ din partea parintelui vitreg modul de disciplinare pentru diferite comportamente. Poate suferi complexe de vinovatie fata de parintele natural absent, in cazul in care se simte atras sau chiar iubeste parintele vitreg. De asemenea, copilul este nevoit sa renunte la visul de a-si revedea parintii impreuna, ceea ce poate duce la cresterea ostilitatii fata de parintele vitreg.

Explicatiile aparitiei familiei reconstituite sunt legate de nevoia de parteneriat, de dragoste si solidaritate. Familiile reconstituite, care au la baza si valorizeaza viata sexuala plus componenta afectiv-emotionala, in absenta bunastarii materiale, fac fata cu greu dificultatilor economice.

Prin comparatie, familiile reconstituite pe ratiuni economice, respectiv pentru a oferi o viata mai buna copiilor vor neglija latura afectiva si sexuala, ceea ce poate duce la tensiuni, la frustrari si la conflicte.

FAMILIA REORGANIZATA

Este reprezentata de doi parteneri divortati sau vaduvi, fara copii sau din doi parteneri dintre care unul a mai fost casatorit si are copii dintr-un mariaj anterior sau din doi parteneri dintre care unul a avut o relatie indelungata de concubinaj.

Acest tip de familie este mai frecvent decat cel al familiilor reconstituite si nu se deosebeste de acestea prea mult.