ROLUL FAMILIEI IN INTEGRAREA COPIILOR CU CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN ALBA

SCOALA SPECIALA, ALBA IULIA

ROLUL FAMILIEI IN INTEGRAREA COPIILOR CU

CERINTE EDUCATIVE SPECIALE

Ca fiinta sociala, omul este dependent de ceilalti oameni. Aceasta dependenta inseamna, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica si coopera. Acest lucru da nastere la sentimentul de apartenenta si solidaritate umana, precum si la sentimentul de securitate al individului.

Din categoria copiilor cu CES fac parte atat copiii cu deficiente propriu-zise la care, cerintele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cat si copiii fara deficiente, dar care prezinta manifestari stabile de inadapatare la exigentele scolii. Din prima categorie fac parte :

Ø      copiii cu deficiente senzoriale : vizuale, auditive, locomotorii ;

Ø      copiii cu deficiente mintale ;

Ø      copiii cu tulburari afective (emotionale) ;

Ø      copiii cu handicap asociat.

Identificarea cerintelor educative speciale

Terminologia educatiei speciale, ca si cea a domeniului mai larg al problematicii deficientei, constituie un camp semantic complex si in evidenta schimbare. Precizarea catorva notiuni de baza va reflecta conceptia despre aceasta:

Aspectul medical - Deficienta este un termen care semnifica absenta, pierderea sau alterare unei structuri, ori a unei functii )anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente afective. Deficienta afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de adaptare si integrare in mediul scolar, la locul de munca sau in comunitatea din care face parte persoana in cauza.

Aspectul functional - Incapacitatea (disfunctia/disabilitatea) o diminuare totala sau partiala a posibilitatilor fizice, mintale, senzoriale, consecinta a unei deficiente, care impiedica efectuarea normala a unor activitati. Este perturbarea capacitatii de indeplinire nomala a unei activitati sau a unui comportament.

Aspectul social - disabilitatea este un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social.

Dificultati intalinte de persoanele cu deficienta:

a)      dificultati de ordin general:

Ø      de deplasare si de miscare (deficiente fizice);

Ø      de exprimare - comunicare (deficiente senzoriale si de limbaj);

Ø      de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale (deficienta mentala);

Ø      dificultati de intretinere (venituri mici, lipsa de resurse)

b)      dificultati de ordin profesional:

Ø      instruirea si pregatirea profesionala a persoanlor cu diferite forme si grade de deficienta;

Ø      dificultati de plasare la locuri de munca corespunzatoare;

c).dificultati de ordin psihologic si social:

Ø      bariere psihologice care apar intre persoanele cu si fara disabilitati ca urmare a dificultatilor de adaptare si a prejudecatilor celorlalti

Interventia specifica este un proces care da posibilitatea persoanelor cu deficienta sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si/sau sociale, corespunzatoare, furnizand totodata instrumente cu ajutorul carora persoanele isi pot organiza viata in directia obtinerii unui grad mai mare de autonomie.

Sintagma "cerinte educative speciale" este in opinia lui T. Vrasmas "o formula aparent ambigua", ea reprezentand mai mult "o maniera terminologica mai relevant in plan psihopedagogic", pentru ca este destinata fixarii demersului educationl, precum si a analizei cauzelor esecului scolar. Aceasta pentru ca starea de defcienta se poate manifesta, insa, si in absenta unei deficiente reale, atunci cand este provocata de unele capacitati sau dereglari, mai mult sau mai putin temporare, mai ales in prezenta unor conditii defavorabile de mediu social asa cum ar fi :

Ø      familii dezorganizate si lipsite de potential educogen;

Ø      institutii de educatie si ocrotire cu caracter inchis si o slaba organizare, care izoleaza copiii;

Ø      situatie materiala precara care obstructioneaza motivatia pentru scoala a copiilor

Din aceste motive sintagma "cerinte educative speciale" cuprinde o serie de copii care intampina greutati la invatatura, tulburari de conduita scolara, dificultati de adaptare. Tot in aceasta categorie sunt inclusi cei care intampina dificultati obisnuite la un obiect de invatare, dar mai ales cei care devin stigmatizati datorita indisciplinei in ore. Nu este nici o indoiala ca toti acesti copii trebuie ajutati, insa modalitatea prin care se face aceasta suporta diferentieri : abordare diferentiala, abordare individualizata (sau personalizarea abordarii).

Identificarea si evaluarea corecta a copiilor cu cerinte educative speiale este piatra de hotar care poate determina evolutia in timp a dezvoltarii armonioase a personalitatii copiilor si ea trebuie facuta numai de serviciile specializate pentru o corecta orientare scolara si o recomandare calificata asupra interventiilor de care ar putea beneficia copilul pentru realizarea deziteratului "egalizarea sanselor tuturor copiilor". Identificarea cerintelor educative speciale si interventia de sprijin, au ca scop final evitarea insucceselor scolare care pot avea influente nefaste in dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Eficienta procesului de invatamant presupune raportarea randamentului (a performantelor scolare) la solicitarile obiective. Succesul sau insuccesul scolar presupune raportarea concomitenta atat la exigentele externe, cat si la posibilitatile interne ale elevului. Nuantarea este impusa de diferentele care exista intre elevi in ceea ce priveste posibilitatile lor interne de a raspunde la solicitarile externe. Succesul sau insuccesul imbraca forme concrete de manifestare, diferite de la o situatie la alta, diferite de la un elev la altul.

Insuccesul scolar poate fi de doua categorii :

Ø      insuccesul generalizat - in cazul elevilor care intampina dificultati de adaptare la viata scolara si care nu fac fata baremurilor minime la majoritatea obiectivelor;

Ø      insuccesul particular - in cazul elevilor care intampina greutati la unele obiective de invatamant sau pentru o anumita perioada de timp.

Insuccesul scolar exprima o discordanta intre cerintele instructiv - educative, pe de o parte, si posibilitatile fizice si psihice ale elevului, pe de alta parte. Intrucat insuccesul antreneaza ambii poli ai relatiei, el poate fi considerat ca fiind "rezultatul unei duble inadaptari: a copilului la activitatea scolara si a scolii la factorii interni ai acestuia"

Sfera insuccesului scolar s-a extins prin cuprinderea unor fenomene ca :

inadaptarea scolara - dificultati de integrare si acomodare cu viata scolara;

mediocritatea - elevii cu note mici si nivel de aspiratie si motivatie scazute, desi au aptitudini medii si chiar supramedii;

subrealizarea scolara - se refera la elevii cu aptitudini inalte si exceptionale care nu ating performantele de care ar fi capabili datorita unor multitudini de variabile;

abandonul scolar - parasirea scolii si renuntarea la studiu deliberat sau fortati de anumite imprejurari.

Un insucces scolar permanentizat determina efecte negative asupra elevului in cauza, atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine si pierdere a increderii in fortele proprii, cat si in plan social pentru ca permanentizarea insuccesului "stigmatizeaza", induce o marginalizare a elevului in cadrul grupului scolar, ceea ce actioneaza negtiv asupra dezvoltarii personalitatii.

Din analizele facute de specialisti a rezultat faptul ca exista doua tipuri de insucces scolar:

insuccesul de tip cognitiv - care se refera la nerealizarea obiectivelor pedagogice de catre elevii in cauza, ceea ce atesta niveluri scazute de competenta oglindite in note mici, situatii de corigenta, rezultate foarte slabe la invatatura, sau chiar repetentie, adica esec scolar. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelecuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational (nivel de aspiratii scazut, absenta unor deprinderi de munca sistematica, insuficiente la nivelul operatiilor logic abstracte)

insuccesul de tip necognitiv - care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare, cauzele constand in probleme individuale de natura afectiva (teama sau repulsie fata de scoala, fata de pedepsele aplicate de unele cadre didactice, sau a unor conflicte repetate cu parintii si cadrele didactice), sau in determinari psiho-nervoase de natura congenitala (hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesiva).

Integrarea sociala in mediul de viata

Recunoscand faptul ca orice proces de readaptare a unei persoane handicapate ar trebui sa tina cont de masurile care favorizeaza autonomia sa personala si/sau asigura independenta sa economica si integrarea sa sociala cea mai completa posibil, trebuie incluse si dezvoltate programme de readaptare, masuri individuale si colective care sa favorizeze independenta personala, care sa-i permita de a duce o viata cat mai normala si completa posibil, ceea ce include dreptul de a fi diferit. O readaptare totala presupune un ansamblu de masuri fundamentale si complementare, dispozitii, servicii de facilitare care ar putea garanta accesibilitatea la confortul fizic si psihologic. Adaptarea mobilierului exterior si urbanismul, accesul in cladiri, la amenajari si instalatii sportive, transportul si comunicatiile, activitatile culturale, timpul liber si vacantele trebuie sa constituie toti atatia factori care contribuie la realizarea obiectivelor readaptarii. Este important si de dorit de a determina participarea, in masura posibilului, apersoanelor handicapate si a organizatiilor care-i reprezinta la toate nivelele de elaborare a acestor politici.

Legislatia trebuie sa tina cont de drepturile persoanelor handicapate si sa favorizeze, pe cat posibil, participarea lor la viata civila. In cazul in care persoanele handicapate nu sunt in masura de a-si exercita in mod deplin drepturile lor de cetateni, trebuie sa fie ajutate de a participa cat mai mult posibil la viata civila, asigurandu-le ajutorul adecvat si luand masurile necesare.

Posibilitatea de acces la informatie este cheia unei vieti autonome. Mai mult, profesionistii trebuie sa informeze asupra tuturor aspectelor vietii, iar persoanele handicapate trebuie sa aiba posibilitatea de a-si procura informatia ele insele.

Daca natura, gravitatea handicapului sau varsta persoanei nu permit reconversia sa personala, chiar in atelier protejat, la domiciliu sau in centre de ajutor pentru munca, ocupatiile cu caracter social sau cultural trebuie sa fie prevazute.

Masuri potrivite trebuie avute in vedere pentru a asigura persoanelor handicapate si in special persoanelor cu handicapuri mentale conditii de viata care sa le asigure dezvoltarea lor normala a vietii psihice (inclusiv cea sexuala). Aceste masuri necesita informatii si educatie sexuala in scoli si institutii.

Socializarea in familie

Copilul diferit se adapteaza greu la relatiile interpersonale, de aceea parintii trebuie sa joace rolul de tampon, de mediator intre copil si persoanele straine. Uneori parintii pot dramatiza excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei persoane straine, identificand o falsa rea intentie intr-un gest oricat de neutru.

In alte situatii, ei neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivand la copil convingerea ca lumea in care traieste este rea.

Pe de alta parte, unii parinti refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de deficienta. In acest fel, ei ii impiedica pe copii sa inteleaga si sa accepte toate aspecte legate de propria deficienta.

Datorita acestui rol suplimentar de mediator, reactiile parintilor in fata unui copil cu deficienta capata o importanta majora. Parintii reactioneaza prin supraprotectie, acceptare, negare sau respingere. Aceste reactii au determinat gruparea parintilor in urmatoarele categorii :

Ø      parinti echilibrati,

Ø      parinti indiferenti,

Ø      parinti exagerati,

Ø      parinti autoritari (rigizi),

Ø      parinti inconsecventi.

Parinti echilibrati. Caracteristica acestei familii consta in realismul cu care membrii ei privesc situatia. Ei ajung rapid in stadiul de acceptare, se maturizeaza si pornesc la actiune.

Dupa ce cunosc situatia reala a copilului, ei isi organizeaza viata in asa fel incat sa acorde atentie copilului cu nevoi speciale.

In functie de diagnostic si de prognostic, parintii vor gasi resursele necesare pentru a actiona singuri sau cu ajutorul celorlalti membri ai familiei pentri a-l ajuta  pe cel mic .

Parintii stiu :  ce este necesar ,  cand si cum trebuie oferit ,  ce, cum si cat de mult  se poate cere copilului cu nevoi speciale. Aceste reguli constituie un adevarat ghid al comportamentului fata de copil.

Parintii unui copil cu deficienta indeplinesc teoretic aceeasi functie ca si parintii unui copil sanatos. Ei trebuie sa ramana in primul rand parinti. Parintii unui copil surd, paralizat nu au nimic de facut pentru a-l ajuta. Aceasta atitudine apartine parintilor echilibrati care privesc toate problemele cu calm.

Acesti parinti joaca un rol important in medierea relatiei dintre copil si mediul exterior. Ei mentin un climat de toleranta si de egalitate in sanul familiei si in societate.

Un copil cu deficienta, chiar daca este sustinut are probleme legate de comportamentul natural in fata unei persoane straine. In acest caz, parintii joaca un rol de tampon sau de mediator intre doua persoane. Aceasta interventiew va permite depasirea jenei si tensiunilor ce pot aparea in cadrul relatiilor interpersonale. Ro lul de mediator este usor de indeplinit de catre parintii echilibrati, care abordeaza totul cu calm.

In cadrul unei familii echilibrate copilul cu deficienta are drepturi si obligatii egale. Ei trebuie sa aiba relatii de reciprocitate si de egalitate cu fratii si cu surorile sale, sa se simta  ca toata lumea . Daca se simte egal in familie, el va ajunge sa se simta egal si in societate. Practic, familia joaca rolul unui laborator in care copilului cu deficienta i se ofera oportunitatea de a-si gasi locul si de a se obisnui cu situatia in care se afla.

Copilul cu deficienta trebuie sa se regaseasca pe acelasi plan afectiv cu fratii si surorile sale. El nu trebuie sa monopolizeze dragostea parintilor, chiard aca are nevoie de o atentie si de o ingrijire suplimentara. In familiile echilibrate, acest copil este egal cu fratii si surorile sale, dar in acelasi timp este ingrijit corespunzator. In acest context copilul se dezvolta in armonie cu cei din anturajul sau, care-i accepta dificultatile.

Familia impune copilului unele restrictii, incurajeaza activitatile gospodaresti si mai ales pe cele de autoingrijire, stimuleaza abilitatile fizice si sociale ale copilului.

O persoana cu deficienta are nevoie de a fi recunoscuta pentru ceea ce este si asa cum este. Atmosfera familiala va fi calda doar atunci cand fiecare membru isi ocupa locul care ii apartine.

Parintii echilibrati sunt calmi, deschisi si isi manifesta frecvent dragostea. Caldura implica deschidere catre cei din jur, placere, atentie, tandrete, atasament. Acesti par4inti zambesc des, isi incurajeaza copiii fara a folosi critici permanente, pedepse, amenintari. Copiii acestor parinti vor fi atenti, prietenosi, cooperanti si stabili emotional.

Parintii indiferenti. Acesti parinti reactioneaza printr-o hipoprotectie, prin nepasari, lipsa de interes. La o astfel de situatie se poate ajunge prin :

-lipsa de afectiune,

-suprasolicitarea copilului,

-respingere.

Lipsa de afectiune-parintii demonstreaza copiilor o lipsa de interes, de afectiune, de ingrijire. Frecvent, acesti parinti, sunt reci, ostili, isi cearta copilul pentru nimic, il pedepsec sau il ignora. In aceste familii au loc certuri frecvente, iar copilul este antrenat in disputele dintre parinti.

O alta categorie de parinti lipsiti de afectiune sunt cei care nu pot accepta sacrificarea vietii profesionale.

Pentru copilul cu deficienta situatia este foarte dificila. El se confrunta cu numeroase probleme pe care nu le poate depasi sau compensa. Daca copilul nu este ajutat sa le depaseasca, se ajunge la situatia de esec. Sentimentul de inferioritate care apare datorita esecurilor ajunge sa fie trait intens, devenind traumatizant.

Frecvent, in aceasta situatie, copilul renunta usor la eforturi, deoarece nu are o satisfactie mobilizatoare si ajunge la solutii usoare sau la abandon scolar.

Suprasolicitarea copilului apare atunci cand parintii nu tin seama de posibilitatile reale ale acestuia. Parintii unui copil cu deficienta au o reactie de negare a problemelor. Ei considera copilul  ca toata lumea  si-i cer rezultate asemanatoare celor ale fratilor si surorilor sanatoase. In acest caz, apare o suprasolicitare, care se soldeaza cu esecuri demoralizatoare.

In situatia esecului parintii reactioneaza prin reprosuri si chiar pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si inutilitatea efortului.

Respingerea este o alta modalitate de hipoprotectie. Copilul cu deficienta este mereu comparat cu fratii si surorile sanatoase si ridiculizat.

Parintii se detaseaza emotional fata de copiii cu deficienta, dar le asigura o ingrijire corespunzatoare. Atitudinea de respingere se manifesta mai mult sau mai putin deschis, sub forma negarii oricarei calitati sau valori a copilului, care este permanent ignorat si minimalizat.

Aceste situatii apar atunci cand copilul nu a fost dorit. Parintii considera ca nu au nici un fel de obligatii fata de copilul lor. Chiar si in fata legii ei isi declina responsabilitatea.

Parintii exagerati. Cel mai obisnuit raspuns, mai ales din partea mamei, este supraprotectia, o sursa de dependenta.

Acest comportament impiedica copilul sa-si dezvolte propriul control, independenta, initiativa si respectul de sine.

Supraprotectia este un element negativ, generand negatii atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Parintii care se simt vinovati devin exagerat de atenti, transformand copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie.

Aceasta permanenta solicitare va genera reactii de nemultumire si ostilitate din partea parintilor, reactii care-l vor face pe copil sa devina nesigur.

Pentru copiii cu deficiente aceasta situatie este foarte dificila, intrucat ei nu beneficiaza de un regim care implica stimularea si antrenarea in activitatile casnice.

Acesti parinti vor reusi  marea performanta  de a creste un copil singuratic, lipsit de posibilitatea de a-si manifesta propria personalitate. Copilul se va confrunta cu greutatile vietii, dar nu va fi capabil sa le faca fata, deoarece nu a capatat instrumentele cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.

Parintii autoritari - acest tip de reactie este tot o forma de hiperprotectie a parintilor cu o vointa puternica.

Acesti parinti isi controleaza copiii intr-o maniera dictatoriala. Ei stabilesc reguli care trebuie respectate fara intrebari.

Copilul este transformat intr-o marioneta, este dirijat permanent, nu are voie sa-si asume raspunderi si initiative, i se pretinde sa faca numai  ce ,  cat  si  cum  i se spune. Un astfel de comportament di partea parintilor are efecte negative, deoarece copilului i se anuleaza capacitatea de decizie si actiune.

O forma particulara de atitudine autoritara apare in relatia dintre parinti si adolescenti. Parintii continua sa ii considere pe tineri copii, neputand accepta ideea maturizarii lor. In acest context, ei le refuza libertatea, incercand sa mentina o atitudine de tutela, in dorinta de a preveni surprizele neplacute. In acest caz, raspunsul copilului este violenta, ce determina o deteriorare a legaturilor afective cu familia.

Uneori autoritatea pune in evidenta atentia acordata copilului si grija pentru o indrumare corespunzatoare. Acest ti de autoritate este justificat mai ales in situatia unui copil cu probleme. In aceste cazuri, tanarul este intrebat, participa la discutii, dar in final tot parintii decid, in functie de parerile lor.

Parintii inconsecventi - oscileaza de la indiferenta la tutela. Cel mai adesea este vorba despre parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta ferm pentru o anumita atitudine.

Alteori copilul este  pasat  la diferiti membri ai familiei, fiind supus unor metode educative diferite, adesea contradictorii.

Crescuti intr-un mediu inconstant, lipsit de metode stabile, copilul devine nesigur si usor de influentat de persoane rau intentionate.

  Jocul

Copiii, majoritatea timpului lor liber si nu numai, si-l petrec jucandu-se. Jocul reprezinta pentru copii o modalitate de a-si exprima proprile capacitati. Prin joc, copilul capata informatii despre lumea in care traieste, intra in contact cu oamenii si cu obiectele din mediul inconjurator si invata sa se orienteze in spatiu si timp. Putem spune ca jocul este  munca copilului .

In timpul jocului, copilul vine in contact cu alti copii sau cu adultul, astfel ca jocul are un caracter social.

Jocurile sociale sunt esentiale pentru copiii cu handicap, intrucat le ofera sansa de a se juca cu alti copii. In aceste jocuri sunt necesare minim doua persoane care se joaca si comenteaza situatiile de joc (loto, domino, table, cuburi, carti de joc etc.).

In perioada de prescolar se desfasoara mai ales in grup, asigurandu-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu handicap trebuie sa fie inscrisi la gradinita din vecinatate, alaturi de copiii sanatosi. Copiii sunt curiosi, dar practici, astfel ca ei vor accepta usor un copil cu deficienta fizica, care se deplaseaza in fotoliu rulant sau in carje. Ei sunt suficient de simpli si deschisi pentru a accepta usor un coleg cu probleme de sanatate. Perioada de prescolar este cea mai indicata pentru inceperea socializarii copiilor cu handicap. La aceasta varsta, socializarea se realizeaza usor prin intermediul jucariilor si al echipamentelor de joc. Totusi, trebuie sa fim atenti la unele probleme deosebite. Unii copii cu deficiente au avut experienta neplacuta a spitalizarii si a separarii de parinti. De aceea, pot aparea reactii intense, mai ales in primele zile de gradinita. In alte cazuri, copilul are probleme legate de utilizarea toaletei si de deplasare. In aceste situatii, este de preferat sa se solicite prezenta mamei pana la acomodarea copilului in colectivitate si acomodarea personalului cu problemele copilului.Jocurile trebuie sa fie adaptate in functie de deficienta copilului.

Integrarea scolara a copiilor cu CES

Scoala este, de asemenea un mediu important de socializare.Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase diferentiate, integrate in structurile scolii obisnuite, grupuri de cate doi-trei copii deficienti inclusi in clasele obisnuite, integrarea individuala a acestor copii in aceleasi clase obisnuite.

Integrarea scolara exprima: atitudinea favorabila a elevului fata de scoala pe care o urmeaza; conditia psihica in care actiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivatii puternice care sustine efortul copilului in munca de invatare; situatie in care copilul sau tanarul poate fi considerat un colaborator la actiunile desfasurate pentru educatia sa; corespondenta totala intre solicitarile formulate de scoala si posibilitatile copilului de a le rezolva; existenta unor randamente la invatatura si in plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitatile copilului sau la cerintele scolare.

In scoala, copilul cu tulburari de comportament apartine, de obicei, grupului de elevi slabi sau indisciplinati, el incalcand deseori regulamentul scolar si normele social-morale, fiind mereu sanctionat de catre educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburari de comportament se simte respins de catre mediul scolar (educatori, colegi). Ca urmare, acest tip de scolar intra in relatii cu alte persoane marginalizate, intra in grupuri subculturale si traieste in cadrul acestora tot ceea ce nu-i ofera societatea.

Datorita comportamentului lor discordant in raport cu normele si valorile comunitatii sociale, persoanele cu tulburari de comportament sunt, de regula, respinse de catre societate. Aceste persoane sunt puse in situatia de a renunta la ajutorul societatii cu institutiile sale, traind in familii problema, care nu se preocupa de bunastarea copilului.

Rolul profesorului in realizarea educatiei inclusive

Privita din perspectiva integrarii,scoala reprezinta locul/spatiul unde are loc un schimb intercultural al valorilor,intr-o maniera activa,caracterizata prin participare si implicare,o realitate care impune organizarea scolii dupa modelul diversitatii.

In acest sens, scoala pentru diversitate sau scoala pentru toti are trei directii principale : asigurarea dreptului la educatie (toti copiii trebuie sa aiba parte de educatie), asigurarea accesului real la educatie (prin creearea unor facilitati, oportunitati si conditii favorizante sau determinante chiar pentru introducerea concreta in sfera educatiei a invatamantului integrat) si egalizarea sanselor tuturor educabililor (necesitatile, trebuintele, aspiratiile fiecarui individ sunt de importanta egala cu ale oricarui alt semen, scoala avand datoria sa puna la dispozitia oricarui educabil resursele de care dispune).

Integrarea educativa, adica dreptul tuturor copiilor de a invata impreuna, apare ca "marea intoarcere la firescul intial din educatie". Acest firesc, in opinia lui D. Ungureanu, se pare ca a fost ratat cu sute de ani in urma cand s-a recurs la segregarea copiilor pe diferite criterii si cand prin aparitia termenului generic de "scoala generala" s-a permis crearea unei alternative numita "scoala speciala". Insa aceasta reintoarcere la firesc este inca un ideal, pana la implinirea caruia insasi societatea in cadrul careia trebuie sa se faca o astfel de educatie mai are de parcurs inca un drum lung. Asa cum sublinia Federico Mayor : "In lumea contemporana, alcatuita din diferente de toate felurile, nu cei cu dizabilitati, ci marea societate este cea care are nevoie de o educatie speciala, pentru a deveni o adevarata societate pentru toti".

Drepturile fundamentale ale indivizilor umani, indiferent de sex, rasa, nationalitate, etnie, religie, convingeri politico-ideologice sunt in primul rand : dreptul la existeneta, dreptul la educatie, dreptul la opinie, dreptul la demnitatea umana, dreptul la munca, dreptul la cultura. O "aripa" substantiala a curentului democratic, care a cuprins cele mai multe dintre statele lumii, se concentreaza pe problematica generala a educatiei, iar dupa anii 1980 acorda o atentie sporita educatiei persoanelor cu nevoi speciale, prin care dreptul la educatie si demnitatea indivizilor educabili sunt repuse in discutie prin prisma curentului contemporan "integrationist".

Invatamantul integrat este tendinta noua in educatia din Romania si implementarea lui a generat o serie de cercetari, pentru ca el consta in esenta in raportarea invatamantului la individ. El este promotorul noii viziuni a reformei invatamantului in schimbarea ideii generale asupra educatiei, aceea de trecere la o educatie "centrata pe elev".

Elevii trebuie sa invete in scoala lucruri cat mai multe si cat mai diferite, insa unii copii pot invata mai repede, altii mai incet, unii mai bine , altii intampina probleme necesitand ajutor suplimentar. Nici un copil nu este identic cu celalalt. Despre copiii care necesita ajutor suplimentar intr-o problema se spune ca prezinta cerinte educative speciale, ei fiind majoritatea, copii cu dizabilitati. Scolarizarea copiilor cu dizabilitati alaturi de semenii lor in cadrul acelorasi scoli sporeste oportunitatile de invatare si faciliteaza includerea acestora in societate.

Delimitari conceptuale:

Educatia integrata se refera in esenta la integrarea in structurile invatamantului de masa a copiilor cu cerinte speciale in educatie (copii cu deficiente senzoriale, fizice, intelectuale sau de limbaj, defavorizati cultural si socio-economic, copii cu tulburari psiho-afective, si comportamentale) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cat mai echilibrate a personalitatii acestora.

Educatia incluziva este un concept nou care are la baza principiul dreptului egal la educatie pentru toti copiii, indiferent de mediul cultural sau social din care provin, religie, etnie, limba vorbita sau conditiile economice in care traiesc. Acest concept inglobeaza aproape in totalitate aria semantica a conceptului de educatie integrata. El are in vedere atingerea obiectivului "educatia pentru toti", care impune reformarea scolii publice si a sistemului de invatamant, raspunzand astfel mai bine nevoilor, potentialului si aspiratiilor tuturor copiilor, inclusiv a celor cu cerinte educative speciale.

Integrarea scolara reprezinta procesul de includere in scolile de masa, la activitatile educative formale si nonformale, a copiilor considerati ca avand cerinte educative speciale. Acestia pot beneficia de activitati terapeutice de reabilitare, recuperare, compensare sau de servicii de sprijin in cadrul scolii unde sunt integrati.

Reabilitarea se refera la procesul destinat sa dea posibilitatea persoanelor deficiente sa ajunga la niveluri functionale fizice, psihice si sociale corespunzatoare si care furnizeaza acestora instrumente cu ajutorul carora isi pot schimba viata, obtinand un grad mai mare de independenta.

Invatamantul integrat, aflat la intersectia invatamantului obisnuit cu invatamantul special, revine ca responsabilitate ambelor subsisteme de invatamant si se bazeaza pe complementaritatea dintre scoala speciala si scoala obisnuita (incluziva)

In modelul traditional, profesorul este considerat o autoritate care detine adevarul si care,in actul predarii impartaseste acest adevar si elevilor.Scoala pentru diversitate vede in profesor o sursa de experienta care mediaza intre cunoasterea valorilor culturii umane si elevii clasei.

Pregatirea corespunzatoare a profesorilor si a altor categorii de specialisti care sa actioneze ca agenti de reforma in sistemul educational este o conditie fundamentala.

In conditiile invatamantului integrat,profesorii si educatorii trebuie sa satisfaca o serie de cerinte:

Ø      sa aiba o viziune clara asupra filosofiei educatiei integrate;

Ø      sa dovedeasca implicare totala in procesul didactic,astfel incat sa satisfaca intr-o masura cat mai mare cerintele educationale ale elevilor din clasa;

Ø      sa aiba convingerea ca educatia integrata presupune cu necesitate activitatea in echipe de specialisti(profesori,educatori,profesori de sprijin,consilieri scolari,psihopedagogi,asistent social);

Ø      sa dezvolte si sa sustina in scoala activitati educationale in care elevii,profesorii si parintii sa relationeze de pe pozitii egale;

Ø      sa creada in rolul determinant jucat de parinti in procesul integrarii scolare a copiilor lor;

Ø      sa-si asume rolul unor agenti ai schimbarii scolii traditionale;

Ø      sa admita educatia integrata ca pe un scop fundamental in procesul de dezvoltare armonioasa a personalitatii copiior cu CES;

In conditiile scolii pentru diversitate,profesorul de sprijin reprezinta un personaj nou,cu rol principal in optimizarea procesului educational din clasele unde se deruleaza invatamantul integrat.

Experienta a aratat ca in anumite momente ale procesului educational integrat,este nevoie de interventia si de sprijinul unei persoane specializate in activitatea educativa si de recuperare a copiilor cu CES,uneori chiar in timpul orelor de clasa,la anumite discipline care reclama o mai mare concentrare a atentiei.

In afara de prezenta sa la anumite activitati in clasa,alaturi de ceilalti elevi si profesori din clasa obisnuita,profesorul de sprijin isi continua cea mai mare parte a activitatilor in afara orelor clasei cand,prin activitati si metode didactice specifice,consolideaza continuturile invatarii prezentate la orele de clasa.

Activitatea extrascolara a elevului cu CES desfasurata impreuna cu profesorul de sprijin este inclusa in programul unor centre de zi unde,pe langa activitatile educative,copiii sunt antrenati in programe de recuperare sau compensare a deficientei lor.

Principiile moderne ale educatiei integrate

T. Vrasmas in lucrarea "Integrarea in comunitate a copiilor cu cerinte educative speciale" aminteste ca principii moderne ale educatiei integrate urmatoarele :

Ø      Principiul drepturilor egale care stipuleaza faptul ca orice copil are "acces efectiv la educatie", la servicii de sanatate si recuperare / reabilitare, la pregatirea pentru angajare in munca, la mijloace de recreere, toate acestea conducand la integrare sociala si dezvoltare individuala incluzand dezvoltarea sa culturala si spirituala.

Ø      Principiul egalizarii sanselor in domeniul educatiei impune ca scolarizarea copiilor cu handicap sa se faca pe cat posibil in cadrul sistemului general de invatamant, iar invatamantul obligatoriu sa includa copii din toate tipurile si nivelurile de handicap inclusiv pe cele mai severe.

Ø      Principiul interventiei timpurii indica gradul sporit de eficienta a interventiei de reabilitare / recuperare si de integrare in comunitate la varste mai mici.

Ø      Principiul asigurarii serviciilor de sprijin se refera atat la copiii cu deficiente, cat si la personalul care lucreaza cu ei, aratand ca serviciile de sprijin pot varia de la interventia in echipa multidisciplinara. Sprijinul poate veni si din partea comunitatii si poate contribui prin diferite resurse (umane, materiale, financiare) la programul de integrare.

Ø      Principiul cooperarii si parteneriatului are in vedere faptul ca in viziunea scolii incluzive (integratoare) cooperarea constituie un element fundamental, determinant chiar pentru realizarea succesului.

Integrarea scolara a copiilor cu dizabilitate mintala se poate realiza prin:

integrare individuala in clase obisnuite;

integrarea unui grup de 2-3 copii cu dizabilitate in clase obisnuite;

constituirea unor clase diferentiate(clase de nivel) integrate in structura scolilor obisnuite.

In principiu,criteriile in functie de care se face plasarea educationala sunt:

Ø      nivelul de dezvoltare al unui anumit copil cu deficienta mintala

Ø      dorintele si asteptarile parintilor(si dupa caz ale copilului)

Ø      conditiile existente in scoli

Ø      existenta posibilitatilor de asigurare a unor structuri si/sau servicii de sprijin in scoli obisnuite;

Ø      proximitatea unor scoli sau clase speciale;

Ø      diverse variante si combinatii(alternante)de scolarizare.

Evaluarea complexa a copilului si decizia de orientare scolara si incadrare intr-un grad de handicap se face de catre Serviciul de Evaluare Complexa din cadrul Comisiei pentru Protectia Copilului.

Din punct de vedere psihologic, prin educatia integrata a copiilor cu dizabilitati se urmareste la ei dezvoltarea unor capacitati fizice si psihice care sa-i apropie de copiii normali, a unor programe cu caracter corectiv recuperator si stimularea potentialului restant ce permite dezvoltarea compensatorie a unor functii care sa le suplineasca pe cele deficitare, crearea climatului afectiv pentru formarea motivatiei, pentru activitati in general si pentru invatare in special, asigurarea unui progres continuu in achizitia comunicarii, cresterea socializarii si relationarii cu cei din jur, formarea de deprinderi cu caracter profesional si de exercitare a unor activitati cotidiene, dezvoltarea comportamentelor adaptative si a insusirilor personalitatii care sa faciliteze normalizarea deplina.

Progresele realizate de invatamantul integrat au generat o serie de controverse cu privire la avantajele si dezavantajele acestui tip de invatamant. Argumentele viziunii moderne de "educatie pentru toti copiii", considera ca numai in acest mod se adapteaza scoala normala la nevoile copilului si nu selectioneaza un anume copil cu cerinte speciale pentru un anumit tip de scoala specializata. Partizanii viziunii traditionale din domeniul invatamantului special sustin impartirea elevilor in continuare pe categorii de deficienta, cu grade diferite de profunzime, in functie de care sa se faca orientarea acestora spre institutii speciale de invatamant. De asemnea o parte din cadrele didactice din invatamantul general, surprinse de demersurile integrarii, sustin segregarea copiilor cu dizabilitati argumentand cu scaderea randamentului intregului colectiv integrator (incluziv). Avand in vedere faptul ca invatamantul integrat este doar la inceputul implementarii lui, viitorul rezerva inca multe probleme controversate.

Pentru a putea judeca obiectiv si in deplina cunostinta de cauza problematica integrarii trebuie subliniate argumentele pro si contra evidentiate de psihopedagogi in acest domeniu:

-argumente aduse de adeptii integrarii :

Ø      programele sau metodologiile aplicate in invatamantul special sunt o reluare simplificata a celor din invatamantul obisnuit, creand uneori decalaje substantiale intre cele doua tipuri de institutii;

Ø      multi copii/tineri prezinta "pseudodebilitate" si sunt inscrisi in invatamantul special, ceea ce presupune stagnarea dezvoltarii lor conform potentialitatilor reale;

Ø      in activitatea cu deficientii autentici, omogenizarea deplina nu este posibila, data fiind diversitatea structurilor psihofizice ale subiectilor;

Ø      datorita unei solicitari reduse, cadrele didactice devin, cu timpul dezinteresate de specialitatea lor si se plafoneaza din punct de vedere profesional;

Ø      prin modul de organizare a invatamantului special se ajunge la izoarea persoanelor cu deficiente, de mediul obisnuit si de contactul nemijlocit cu lumea normalilor;

Ø      integrarea in scolile de masa alaturi de persoane fara deficiente, stimuleaza performantele scolare ale persoanelor cu dizabilitati ca urmare a contactului cu expectatiile superioare, existente in conditiile obisnuite;

Ø      prin includerea copiilor cu deficiente in scolile obisnuite se ajunge mai usor la intelegerea lor de catre normali, la acceptarea si protejarea lor, chiar in grupuri sociale obisnuite;

Ø     

-argumente aduse in sprijinul desfasurarii invatamantului segregate

Ø      pregatirea si recuperarea copiilor deficienti in institutii speciale permite aplicarea unui program specializat, in functie de categoria deficientei si de nivelul varstei cronologice si mintale, existand posibilitatea integrarii ulterioare in mediul socio-profesional;

Ø      numai invatamantul special poate functiona cu clase ce au un efect restrans de elevi, fapt ce permite organizarea activitatii, in functie de particularitatile psiho-individuale ale copilului;

Ø      invatamantul special din tara noastra, dispune de o serie de cadre specializate, fie pe profilul pregatirii lor universitare, fie prin dobandirea unei experientein activitatea practicadesfasurata cu copiii deficienti;

Ø      integrati in invatamantul obisnuit, alaturi de cei fara deficiente, copiii deficienti constituie tinta unor atitudini negative din partea colegilor fara deficiente, ceea ce determina o autoizolare a lor, din ce in ce mai accentuata;

Ø      intr-o clasa unde exista 2-3 copii cu deficiente, acetia vor fi neglijati de catre cadrele didactice, deoarece acestea nu au la dispozitie timpul necesar pentru a se ocupa de ei in mod diferentiat si nici nu dispun de pregatirea didactica necesara pentru a le stimula activitatea;

Ø      daca admitem ca, intr-o clasa obisnuita , s-ar afla 1 - 2 elevi cu deficienta de vedere, de auz, ,mintala, la acestia sistemul instructiv educativ trebuie sa vizeze, ori o metodologie specifica pentru demutizare, ori o instruire in sistemul Braille, ceea ce este o utopie in asemnea conditii.

Nici argumentele pro, nici cele contra integrarii nu trebuie neglijate, pentru ca fiecare deschide probleme ce se pot ridica in cazul educatiei integrate. In Romania, pentru trecerea totala la invatamantul integrat sunt necesare urmatoarele elemente : schimbarea radicala a atitudinilor societatii fata de persoanele cu deficienta, asigurarea unor conditii superioare in invatamant si existenta unui numar foarte mare de cadre didactice cu prgatire psihopedagogica de specialitate, pentru activitatile individuale cu elevii integrati.

Aceste elemente au un grad mare de generalitate, presupunand deopotriva schimbarea unor conceptii in randul societatii, ori schimbarea unei conceptii nu poate fi facuta decat de-a lungul unei perioade mai mari de timp si cu argumente solide. O serie dintre aceste elemente au fost atinse partial, ramanad nesolutionate elementele esentiale ce tin de imbunatatirea conditiilor din invatamant si insuficienta specialistilor calificati in domeniul psihopeagogiei speciale.

Trecerea de la sistemul segregat de invatamant la sistemul integrat este un proces lung si gradual. In cadrul acestui proces vor coexista, forme ale invatamantului special concentrate fie in scoli speciale, fie in centre scolare de resurse care se va ocupa cu copiii

care nu se pot integra in invatamantul obisnuit, alaturi de cele ale invatamantului integrat, insa acestea isi vor mari treptat colaborarea pentru asigurarea reusitei integrarii.

Bibliografie:

Albu, A., Albu, C., "Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic", Iasi, Polirom, 2000;

Ionescu, S., "Adaptarea socioprofesionala a deficientilor mintal", Bucuresti, Editura Academiei P.S.R., 1975;

Miftode, V. (coord.), "Dimensiuni ale asistentei sociale: forme si strategii de protectie a grupurilor defavorizate", Botosani, Eidos, 1995;

4.      Popescu, G., Plesa, O. (coord.), "Handicap, readaptare, integrare", Bucuresti, Pro Humanitate, 1998;

Verza, E., Paun, E., "Educatia integrata a copiilor cu handicap", Unicef, 1998.