DE LA VIOLENTA SOCIALA LA MALTRATAREA SI ABUZUL COPILULUI IN FAMILIE

DE LA VIOLENTA SOCIALA LA MALTRATAREA SI ABUZUL COPILULUI IN FAMILIE

1. Violenta si agresivitate

Agresivitatea, ca si componenta a fiintei umane, a constituit si constituie preocuparea multor specialisti din cele mai diverse domenii: psihologi, sociologi,antropologi, juristi si altii.

Agresivitatea este '0 stare a sistemului psihofiziologic, prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile in plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii sau umilirii unei fiinte sau lucru investite cu semnificatie, pe care agresorul Ie simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare' (Paunescu, 1994, 15).

Psihologia moderna considera ca 'agresivitatea este o calitate a organismelor vii, care pentru supravietuire, adaptare, dezvoltare, deci, ca o conditie a existentei, consta in actiunea acestora asupra mediului inconjurator in scopul apararii, cautarii hranei, perpetuarii speciei' (Dragomirescu, 1976, 88).

Din perspectiva psihologiei sociale, Nicolae Mitrofan (1996, 434) considera

'agresivitatea ca fiind orice forma de condu1ta orientata cu intentie catre obiecte, persoane sau catre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a unor raniri, distrugeri si daune'.

Explicatia agresivitatii a suscitat numeroase dispute. Daca 'agresivitatea este o trasatura innascuta sau dobandita? 'ramane o intrebare de actualitate. Cautand cauzele principale a1e agresivitatii, psihologia sociala incearca sa puna in ordine mu1titudinea de teorii referitoare la acest fenomen. Astfel, principalele directii ar fi urmatoarele (Mitrofan, 1996, 436):

- Agresivitatea este innascuta, sustin Sigmund Freud si Konrad Lorentz.

- Agresivitatea este un raspuns la o frustrare, afirma Leonark Berkowitz si John Dollard.

- Agresivitatea este un comportament social invatat. Aceasta pozitie este legata de numele lui Albert Bandura, care formuleaza teoria invataturii sociale a agresivitatii. El considera ca, cel ma1 adesea, modelele de conduita agresiva pot fi intalnite in familie (parinti copiilor abuzati si maltratati au fost si ei la randul lor supusi unor tratamente asemanatoare in copilarie), in mediul social (influenta subculturilor), in mass-media (in special televiziunea, care ofera aproape zilnic modele de conduita agresiva verbala, fizica sau sexuala).

Destul de frecvent, agresivitatea este asociata si chiar confundata cu violenta.

Totus1, aria agresivitatii este mult mai extinsa decat cea a violentei, ea manifestandu-se atat la nivel atitudinal, comportamental cat si pulsional, afectogen. Agresivitatea are mai multe forme de manifestare (Paunescu, 1994,17): excitabilitate, impulsivitate, propulsivitate, violenta, comportament aberant, comportament agresiv.

Violenta este o forma agresiva de comportament care a existat de la inceputul comunitatii umane, dar care azi a inceput sa capete proportii exagerate si ingrijoratoare. De la manifestarea fata de natura, concretizata prin poluare si distrugere, de la reactiile necontrolate in relatiile interumane, care se manifesta prin molestare, schilodire, perversiuni, viol, crima, pana la dereglarea relatiilor interstatale care pot declansa razboaie, violenta reprezinta un factor regresiv al civilizatiei.

In sens generic, violenta presupune 'utilizarea fortei si constrangerii de catre un individ, grup sau clasa sociala in scopul impunerii vointei asupra altora'

(Radulescu, 1998, 658). Ea dobandeste semnificatii particulare in functie de contextul de referinta in care isi fixeaza sensul.

Astfel, din perspectiva juridica, violenta presupune utilizarea fortei fizice sau a autoritatii personale cu scopul producerii unui prejudiciu sau vatamari integritatii unei persoane (violenta criminala, omucidere, raniri si loviri voluntare, violuri etc.). In sociologia politica, a claselor sociale, violenta reprezinta modalitatea prin care o clasa sociala isi exercita dominatia asupra altei clase. La nivelul relatiilor internationale, inter-statale, violenta se concretizeaza in razboaie de cucerire, terorism internationa1 (violenta colectiva sau institutionala).

In antropologia culturala, violenta este echivalenta cu constrangerea exercitata de o anumita comunitate culturala asupra alteia sau de un anumit sistem normativ asupra altora, prin intermediul unor agenti represivi cu caracter economic, politic sau spiritua1, in scopul adoptarii modefu1ui dominator (Radulescu, 1998, 658).

Constantin Paunescu (1994, 18) propune o abordare psihologica a fenomenului: violenta este " o manifestare comportamentala de relatie interumana si exprima sub diversele sale forme, structuri sau acte ale unei stari de agresivitate". Psihologia considera aceasta stare de agresivitate ca rezultat al unei frustrari.

Incercand o analiza sociologica a violentei, Ioan Mihailescu (2000, 154) propune o definitie operationala: 'actiunea coercitiva asupra unor persoane in vederea obtinerii unui raspuns conform anumitor interese' (2000, 155) desemneaza violenta. Operand aceasta definitie, Ioan Mihailescu considera violenta ca o 'relatie sociala'. Aceasta relatie presupune existenta a trei elemente: a) Cel care exercita violenta (autorul violentei). Acesta poate fi un individ sau un grup de indivizi, o organizatie sau o institutie societala. EI poate actiona atat in vederea indeplinirii propriilor scopuri sau interese, cat si a intereselor si scopurilor altor indivizi sau grupuri de indivizi. b) Cel care suporta violenta (victima violentei). EI poate fi un individ, un grup, o categorie sociala sau o societate in totalitatea ei. c) Actiunea coercitiva (violenta ca atare). Ea poate fi concretizata atat prin mijloace directe cat si ind1recte. Prin exercitarea ei, autorul violentei urmareste sa obtina de la victima violentei un raspuns, o atitudine, un comportament care sa-i permita sa-si realizeze scopurile si interesele proprii sau ale altora considerand violenta o 'manifestare tipic umana', Ioan Mihaifescu (2000, 155) atrage atentia ca in analiza acestui fenomen trebuie considerata intreaga relatie si nu numai situatia victimei, pentru a se putea stabili mai bine cauzele violentei, dar si pentru a aprecia natura ei.

Analizand sensurile pe care le ia violenta in domeniul sociologiei, Radulescu (1998, 659) apreciaza ca alaturi de clasele sau grupurile privilegiate si cele defavorizate sau marginalizate, alcatuite din indivizi lipsiti de resurse, neintegrati social ori socializati in mod deficitar, recurg la violenta ca un mijloc compensator prin care pot dobandi acces la 'oportunitati sociale'. Violenta apare astfel ca 'o consecinta a marginalizarii, a proceselor de dezorganizare sociala, a anomiei si neintegrarii sociale, manifestandu-se prin comportamente agresive care incalca legea sau codurile normative nescrise'.

In afara de sensul sugerat mai sus, violenta are si alte conotatii in sociologie (Radulescu, 1998, 659):

- violenta maritala sau familiala (ansamblul conflictelor din grupul familial care au ca efect maltratarea parteneru1ui sau a copilului);

- violenta protestatara (actiunile violente intreprinse de grupurile minoritare ca raspuns la prejudicii si discriminari etnice sau rasiale);

- violenta socializata (dobandirea tehnicilor care implica violenta colectiva prin intermediul mass-mediei);

- violenta simbolica (notiune propusa de sociologul francez Pierre Bourdieu pentru a caracteriza autoritatea sau inf1uenta culturala exercitata de clasele dominante in scopul asigurarii puterii);

- violenta structurala (termen utilizat de sociologul francez Madeleine Grawitz cu referire la procesul de mentinere in tarile subdezvoltate a unor structuri economice care favorizeaza neo-colonianismul).

In lucrarea sa, 'Conditia si agresivitatea umana', Constantin Paunescu ( 1994, 20) il citeaza pe Jean-Claude Chesnais (1981) care sugereaza trei cercuri ale violentei: 'Violenta fizica (cauzeaza moartea persoanei, vatamarea corporala, atenteaza la libertatea individului). Aceasta forma de violenta este brutala, cruda, salbatica.

- Violenta economica (se refera la frustrarile produse de bunurile materiale).

- Violenta morala (specifica societatii moderne).

In acceptiunea lui Chesnais violenta fizica este caracteristica omului din toate timpurile. Aparitia claselor sociale, a stratificarii societatii a generat violenta economica. Modernitatea, prin ideile iluministe pe care le-a promovat a dus la dezvoltarea unei noi forme de violente: violenta morala.

Pornind de la schema lui Chesnais ) Constantin Paunescu ( 1994, 21-22) propune o tipologie a violentei:

A. Violenta privata

1. Violenta criminala: a) mortala (omor, asasinat, otravire, executii capitale, etc.); b) corporala (loviri si raniri voluntare); c) sexuala (violul).

2. Violenta non-criminala: a) suicidul si tentativa de suicid; b) accidente (rutiere, de munca, etc.).

B. Violenta colectiva

1. Violenta cetatenilor contra puterii: a) terorismul; b) revolutiile si grevele.

2. Violenta puterii contra cetatenilor: a) terorismul de stat; b) violenta industriala.

3. Violenta paroxistica-razboiul.

Ioan Mihailescu (2000, 171 ) propune patru criterii de clasificare a formelor de violenta:

- natura intereselor afectate (fizica, biologica, psihologica, culturala);

- termenii intre care se stabileste relatia de violenta (inter-individuala, de grup, societala, inter-societala);

- modul de manifestare;

- modul de apreciere (pozitiva-negativa).

Combinand aceste criterii, el realizeaza o clasificare dihotomica a fenomenului:

- violenta directa si indirecta;

- violenta ofensiva si defensiva;

- violenta personala si structurala;

- violenta materiala si violenta simbolica;

- violenta legala si nelegala;

- violenta legitima si nelegitima.

Exista controverse in ceea ce priveste etiologia violentei atat din cauza diversivitatii formelor de violente cat si din cauza multiplelor pareri ale teoreticienilor care s-au ocupat de acest fenomen. Explicatiile oferite pana acum pot fi grupate in trei mari teorii: teoria violentei innascute, teoria violentei - frustrarea si teoria violentei - invatare (teoria culturala).

Teoria violentei innascute considera ca violenta este o caracteristica de baza a fiintei umane. Tendintele agresivitatii umane sunt inerente; numai societatea prin procesul de socializare, tine violenta sub control. Aceasta teorie nu s-a putut testa prin cercetarea stiintifica. Ca o contrareplica la aceasta teorie, cercetarile biologice, psihologice, sociologice au demonstrat ca violenta nu este innascuta, ci apare pe parcursul socializarii indivizilor si este determinata de conditiile in care traiesc oamenii si grupurile umane (Newcombe, 1978, 798-817, apud Mihailescu, 2000, 160).

Explicatiile care stau Ia baza cercetarii stiintifice sunt teoria frustrarii si teoria socializarii.

Teoria violenta - frustrare considera ca violenta este rezultatu1 frustrarii, al privarii indivizilor de placerea satisfacerii anumitor trebuinte si dorinte (Prescott, 1975, 66-74 apud Mihailescu, 2000, 161). Aceasta teorie sustine ca: in masura in care indivizii pot sa-si satisfaca nevoile, sunt neagresivi. Cand insa acest lucru nu se intampla, ei devin agresivi. In explicarea cauzelor frustrarii s-au luat in calcul atat factori naturali cat si socia1i. Ca factor natural, a fost invocat cel mai adesea raritatea produselor. Insa aceasta explicatie este plauzibila numai la nivelul lumii arhaice, nu moderne. Pentru a explica frustrarea in lumea moderna s-a facut apel la factorii sociali. Teoria violentei - frustrare prin factori sociali prezinta mai multe variante: teoria privarii relative, elaborata de Ted Robert Gurr, teoria frustrarii sistematice, elaborata de I.K. Keieraberd si Nosvold teoria frustrarii prin modernizare a lui Samuel Huntington (Mihailescu, 2000, 162).

Teoria violenta - invatare. Teoria culturala explica violenta prin procesele de socializare, prin influenta pe care o exercita modul de functionare si organizare al societatii, asupra socializarii si comportamentelor indivizilor. Aceasta teorie porneste de la stabilirea factorilor societali care determina, sau cel putin favorizeaza comportamentele violente: somajul, recesiunea, cresterea economica, mobilitatea geografica si sociala, scaderea functiei socializatoare a familiei, suprapopularea, discriminarea rezidentiala, marimea imobilelor, a oraselor, alcoolismul, drogurile, etc.

Tot in aceasta directie se inscriu si cercetarile lui Herbert Marcuse, care considera ca sursele agresivitatii sunt 'dezumanizarea procesului de productie si a procesului de consum' si 'starea de supraaglomerare, vacarm, convietuire fortata caracteristice societatii de masa.

Teoria frustrarii si teoria invatarii nu sunt incompatibile. Knud Larsen (Larsen,

1963, apud Mihailescu, 2000, 167) propune o explicatie sintetica a celor doua teorii. In conceptia sa violenta este in functie de nivelu1 de frustrare de riscul de represalii si de sprijinul colectiv .Ea nu se produce cand nivelul frustrarilor este scazut, cand riscul represaliilor este ridicat si cand sprijinul grupului este slab.

Cele doua teorii nu pot explica in intregime fenomenul violentei. Prima explica violenta directa, personala' motivatia violentei si impulsurile violente. Ea este considerata o teorie a violentei-raspuns. Teoria culturala explica modul in care se exercita violenta, modul in care se poate solutiona frustrarea, tehnica violentei, raspandirea ei. Este o teorie a violentei-invatare. Limitele acestor teorii impun extinderea etiologiei vio1entei.

Teoria violentei - functionalitate. Aceasta explicatie plaseaza cauzele violentei in interiorul sistemelor si organizatiilor societale, in modu1 for de functionale. Pentru multe organizatii si sisteme, violenta este un mijloc facil direct de realizare a scopurilor si intereselor; ea asigura functionarea lor. Violenta functionala nu este o forma de patologie, sociala; ea este la fel de normala pe cat sunt normele societatilor respective.

Toate aceste trei explicatii etiologice ale violentei prin frustrare, socializare si functionalitate sunt complementare.

Violenta in formele ei individuale sau colective, spontana sau organizata, mergand pana Ia actiuni teroriste - cunoaste o larga raspandire la ora actuala in lume. Trebuie mentionat, totusi, ca secolul XX a reprezentat o explozie a inventiilor, mass-media nefacand abstractie de la aceasta dezvoltare. Televizorul, internetul si in general tot ce tine de audio-vizual, au contribuit intr-o masura mai mica sau mai mare la formarea unor indivizi capabili de acte violente. In ultimul timp, s-a incercat explicarea violentei prin influenta mass-mediei (Julian si Kornblum, 1983, 213-215). Aceasta teorie sustine ca mass-media influenteaza comportamentul uman intr-un mod indirect, prin impacturile sale

in invatarea valorilor si atitudinilor sau prin impresiile generale pe care le comunica despre realitatea sociala. S-a constatat ca programele in care predomina violenta au audienta mai mare la public. Violenta excesiva din aceste programe conduce direct la comportament agresiv si violent in randul adolescentilor in special, afirma sustinatorii acestei teorii. Tinerii nu devin neaparat violenti, dar pot deveni toleranti la violenta.

Delicventa si infractionalitatea constituie formele de varf ale manifestarii violentei. Statisticile intocmite in diferite tari arata o crestere ingrijoratoare a ratelor acestui fenomen, la sfarsitul celui de-al doilea mileniu. Numai In SUA, de exemplu, la fiecare 6 minute se comite un viol; In fiecare minut, o alta persoana devine victima unui atac talharesc; la fiecare 22 de secunde se comite un furt de masina; la fiecare 25 de minute se comite un omor, etc. (Karmen, 1990, apud Mitrofan, 1996, 433).

Romania nu face abstractie de la acest model. In special, in perioada de tranzitie, tara noastra a cunoscut o amplificare fara precedent a violentei sub toate formele sale.

In legislatia romaneasca sunt considerate ca infractiuni de inalta violenta omorul, tentativa de omor,. uciderea din culpa, lovirile cauzatoare de moarte, talharia cu decesul victimei, vatamarea corporala grava s! pruncuciderea, fapte pedepsite cu mare asprime de Codul Penal Roman datorita pericolului social deosebit de ridicat al acestora.

Elementul definitoriu al criminalitatii il reprezinta omorul, definit la art. 174 din

Codul penal ca 'uciderea unei persoane', cu variantele sale: omorul calificat (art.175), omorul deosebit de grav (art.176), pruncuciderea (art.177) si uciderea din culpa (art. 178).

Analizand perioada de tranzitie, in special intensificarea diferitelor forme de violenta, Sorin Radulescu (Radulescu, 1998, 124), afirma ca aceasta nu este altceva decat reflectarea unui climat social, care in Romania de astazi, poate fi descris' cel mai bine prin notiunea de anomie.

2. Violenta familiala ca tip de violenta sociala

2.1. Familia - celula de baza a societatii

De-a lungul existentei umane, familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi si mai stabile forme de comunitate umana, cea carI asigura perpetuarea speciei, evolutia si continuitatea vietii sociale. in sens sociologic familia, caracteristica specifica a speciei umane, este formata din doua persoane unite prin casatorie. Familia constituie o realitate sociala distincta. Caracteristicile specifice ale familiei provin din numeroasele functii ale acesteia: fiziologice, psihologice, morale, educationale, economice, emotionale. Se poate adauga rolul juridic, care nu este intotdeauna legat de celelalte functii Totusi, complexitatea vietii de familie depaseste toate aceste aspecte, atingand diferite nivele de dezvoltare a societatii. Daca rolul moral este de asemenea, indeplinit (dragoste, afectiune, intelegere si respect reciproc), avem de-a face cu o familie puternica, legata emotional, ceea ce se traduce prin satisfacerea reciproca a nevoilor si aspiratiilor celor doi parteneri, prin implinirea ca indivizi, ca familie in societate. Aceasta familie va genera un c1imat favorabil in care copiii pot creste si pot fi educati.

Familia indeplineste functii importante in societate:

- ingrijirile biologice si de sanatate;

- satisfacerea nevoilor emotionale;

- un scop comun al familiei;

- control social asupra comportamentului membrilor familiei ( In special asupra copiilor);

- instruire pedagogica si morala a copiilor;

- continuitate culturala prin transmiterea mostenirii culturale;

- instruirea economica.

Din aceste motive, familia este o forma speciala a comunitatii umane, legata in permanenta de realitatea sociala, care nu poate fi separata de numeroasele fenomene si procese care caracterizeaza societatea la un moment dat.

La nivel social, structura familiei traditionale in care parintii si bunicii nostri aveau locuri bine definite, a intrat in criza. Structura familiei se baza pe rolul afectiv al mamei. Participarea femeii la viata profesionalI a generat multe schimbari sociale in cadrul familiei, cum ar fi, planificarea familiala si posibilitatea femeii de a avea si alte activitati in afara maternitatii. In consecinta, tatii au inceput sa-si integreze si ei componenta afectiva in rolul lor familial, ceea ce n-a fost intotdeauna usor pentru acestia.

In prezent, relatiile cuplului trec prin transformari care le influenteaza echilibrul. Astfel, fiecare are un rol dublu: acela de a fi simultan suport afectiv si economic al familiei. De aici inainte, structura emotionala a culturii moderne se sprijina pe relatii democratice si interpersonale. Nu mai este vorba de fuziunea a doi indivizi, ci de unirea constienta a doua persoane independente, care decid sa aiba o relatie bazata pe cooperare si intelegere. Autoritatea absoluta a tatalui slabeste. In ciuda acestei schimbari, mentalitatea nu s-a schimbat. Totusi, adevarata imbunatatire a societatii si a fiecarui individ nu se poate face decat plecand de la o schimbare de valori in interiorul fiecarei fiinte.

Felul in care familia isi indeplineste rolul specific intr-o societate data este influentat si de o succesiune de factori sociali, de exemplu, un sistem totalitar sau democratici nivelul de dezvoltare economic, nivelu1 general de cultura si de educatie, legislatia si politicile sociale, etc. Exista totusi si factorii interni cum ar fi statutul juridic al familiei, marimea ei, controlul in familie, personalitatea membrilor ei, etc. Intemeierea unei familii trebuie sa fie un act constient, un act pregatit cu mult timp inainte in cadrul familiei. Printre functiile familiei, cea mai importanta este comportamentul de reproducere. Atunci cand apare un copil In fam1lie, datoriile morale, materiale si sociale ale parintilor se schimba.

Familia este locul in care evolueaza individul, unde isi construieste o mare parte a relatiilor, si care il determina, in prima instanta, ca fiinta sociala. Fiinta umana isi petrece o mare parte din viata in familie. In consecinta, aici invata sa stabileasca numeroase relatii cu ceilalti: 'eu' se transforma in 'eu - tu' si in 'noi'.

Oricare ar fi organizarea familiala si identitatea ei etnica, religioasa ori politica, ea prezinta o organizare dinamica, ce ii este proprie si prin care se manifesta o retea de interdictii ce ii asigura o mobilitate continua. Datorita acestei mobilitati, familia este capabila de a se transforma si de a se adapta diferitelor circumstante, ceea ce ii permite sa evolueze. Din acest motiv, familia este considerata prima si cea mai importanta 'nisa' socializanta a individului, datorita coabitarii permanente si dinamicii inter-relationale a membrilor sai. 'Familia este prima unitate cu care copii au continuu contact si primul context In care se dezvolta pattern-urile socializarii. Ea este o lume cu care nimic nu se poate compara si astfel cel mai important agent al socializarii' (Elkin si Handel, 1984, 124, apud Mitrea, 1991, 149).

In familie se realizeaza socializarea de baza sau primara. Copilul invata ca indivizii au dorinte, interese si obiceiuri de care celalalt trebuie sa tina seama, invata ca trebuie sa imparta resursele limitate, (hrana, locuinte, obiecte, afectiune), invata cum asteapta societatea ca el sa se poarte, invata cum sa actioneze pentru a-si satisface un scop, o dorinta.

Socializarea realizata in cadrul familiei este esentiala pentru integrarea sociala a copiilor. Esecurile socializarii in familie au consecinte negative la nivelul comunitatilor si al societatii. In mod normal, socializarea in familie este convergenta cu normele si valorile promovate de ta nivel societal. Exista insa si situatii in care socializarea in familie se face in discordanta cu normele si valorile sociale generale. 'Copiii socializati in acest mod vor fi neintegrati si in conflict permanent cu societatea.

Comparativ cu familiile din societatile traditionale, functia socializatoare a familiei a inceput sa fie tot mai preluata de alte institutii sociale (scoala, institutii culturale, mijloace de comunicare in masa). Cu toate aceste transferuri de competente socializatoare, familia continua sa ramana una din principalele institutii de socializare. Avantajul socializarii in familie este ca ea se realizeaza intr-un climat de afectivitate care faciliteaza transmiterea si insusirea valorilor si normelor sociale.

In mod normal, familia trebuie sa indeplineasca toate functiile care ii sunt proprii. Disfunctiile din cadrul familiei au consecinte asupra sotilor, asupra copiilor, asupra relatiilor familiei cu exteriorul. Disfunctiile din cadrul familiei devin evidente in conditiile separarii partenerilor, abandonului familial, violentei domestice sau in conditiile delicventei juvenile.

Violenta in familie, de natura fizica, psihologica sau sociala, este una din cele mai serioase probleme cu care se confrunta societatile moderne. Calitatea vietii multor copii poate fi inteleasa prin abuzul la care sunt supusi in mediul familial, uneori chiar de la nastere. De asemenea, nu exista indoieli ca multi adulti sunt serios afectati de propria lor nefericire, de relatiile sociale ca rezultat al relelor tratamente la care au fost supusi in propria lor copilarie.

Fara indoiala, ca familia, ca institutie de baza (primara) a societatii, reprezinta

'o conditie sine-qua-non a implinirii personalitatii si a realizarii profesionale' (Jinga si

Negret, 1999, 127). Dar pe langa aceste calitati, familia poate reprezenta si un grup in care au loc tensiuni si conflicte, care nu vor trece fara urmari in viata copilului.

2.2. Familia - mediu conflictual

"Fara indoiala ca familia, primul mediu de viata al copilului exercita o influenta considerabila asupra dezvoltarii acestuia. Istoria fiecarei familii, cu problemele ei specifice care-i confera o nota proprie in raport cu toate celelalte, contribuie in mod hotarator la conturarea profilului personalitatii copilului, acest "candidat la umanitate", cum admirabil il defineste Pieron". (Stela Iancu, 2000, 23).

Din aceasta perspectiva, violenta intrafamiliala este denuntata ca fiind un efect al propagarii si mentinerii ideologiei patriarhale, conform careia cel care detine puterea, are drept absolut asupra celorlalti, drept impus si mentinut prin violenta. Conform afirmatiei facute de Gelles si Straus (1980, apud, Popescu si Munteanu, 2000, 38) este mult mai probabil ca o persoana sa fie lovita sau ucisa in propria familie, de un alt membru al familiei, decat oriunde altundeva, de oricine altcineva.

Violenta familiala este un concept relativ nou in sociologie, aparut in anii 70.

Ea a intrat in atentia strategiilor de protectie sociala cand miscarea feminista a propus un nou model de abordare teoretica. Familia a fost astfel redefinita ca fiind acel loc in care convietuiesc 'oameni care au activitati diferite si interese diferite, si care in acest proces intra adesea in conflict' (Hartmann, 1981 apud Popescu si Muntean, 2000, 37). In definirea violentei intra-familiale trebuie luate in considerare doua dimensiuni de analiza: relatiile interumane pe care ne centram si natura violentei in discutie. Din perspectiva relatiilor interumane pe care ne centram, Buzawa (1990, apud Popescu, 1998, 56) defineste violenta intrafamiliaia Ia nivelul relatiilor dintre adultii heterosexuali, care coabiteaza, sau care au coabitat in trecut, Intr-o relatie de tip conjugal. Desi la nivelul relatiilor de cuplu putem vorbi atat despre violenta indreptata impotriva femeilor, cat si despre violenta indreptata impotriva barbatilor, statisticile arata ca aria de manifestare a violentei impotriva barbatului este numeric mai restransa. In urma cercetarilor efectuate s-a ajuns la concluzia ca la nivelul relatiei de cuplu, victimele violentei domestice sunt, in proportie de 95%, femei. Acest fapt se datoreaza in parte socializarii barbatului spre violenta si in parte normelor socio-culturale impregnate de concepte patriahale privind distributia rolurilor si puterii in familie.

In afara de violenta la nivelul relatiei de cuplu, dintre sot si sotie, violenta domestica mai poate produce si alte comportamente agresive, cum sunt:

- abuzul copilului In familie;

- violenta intre frati;

- abuzul si violenta asupra parintilor sau membrilor varstnici ai familiei.

In ceea ce priveste natura violentei in literatura de specialitate se face distinctie intre violenta si abuz. Oponentii criminalizarii violentei intrafamiliale tind sa foloseasca termenul de abuz al sotului/sotiei pentru a minimaliza si restrange incidentul violent la nivelul relatiilor familiale. In acelasi timp, definitiile folosite in textele de lege tind sa foloseasca termenul de violenta intrafamiliala pentru a putea inscrie acest tip de comportament in randul compartimentelor cu raspundere penala.

Din perspectiva naturii violentei, M. Pagelow (1984, 21, apud Popescu,1998, 58) realizeaza o definitie mult mai cuprinzatoare a violentei intrafamiliale.

'Violenta intrafamiliala se refera Ia orice act comis sau omis de catre membrii familiei si orice consecinte ale acestor actiuni sau inactiuni, prin care alti membrii ai familiei sunt deprivati de drepturi si libertati egale si/sau care impieteaza asupra dezvoltarii lor optime si asupra exercitarii libertatii la alegere'.

Violenta intrafamiliala face parte si din preocuparile institutiilor de sanatate. Astfel, perspectiva clinica asupra violentei domestice, este : 'violenta domestica este o amenintare sau provocare petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu'.

(Popescu si Muntean, 2000, 38).

Abordarea eficienta si profesionala a violentei intrafamiliale necesita mai departe definirea conceptelor prezentate in contextul specificului socio-cultural al spatiului romanesc. Astfel, Codul Penal Roman (1997, 95-100) cuprinde notiunea de violenta domestica, referindu-se Ia cazurile de violenta in general, clasificate in rubrica 'Infractiuni contra persoanei' sau 'Infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii'. In aceasta categorie se includ mai multe forme de violenta domestica printre care unele deosebit de grave:

- omorul calificat (art.175), pedepsit cu inchisoarea de la 15 Ia 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Aceasta infractiune se refera printre altele, la relatiile de rudenie dintre autor si victima (de exemplu: uciderea sotiei de catre sot sau invers a sotului de catre sotie).

- omorul deosebit de grav (art.176) pedepsit cu inchisoare de la 15 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi;

- pruncuciderea (art. 177), pedepsita cu inchisoarea de la 2 la 7 ani.

- lovirea sau alte acte de violenta, cauzatoare de suferinte fizice (art.180).

Aceasta infractiune se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, iar daca ea a determinat o vatamare care necesita ingrijiri medicale de cel mult 20 de zile, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

- vatamarea corporala (art.181). O asemenea infractiune se refera la acte de violenta care prejudiciaza sanatatea victimei si care solicita, pentru vindecare, ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile. Se pedepseste cu inchisoarea de la 6 Iuni la 3 ani.

- vatamarea corporala grava (art.182) se refera la actele de prejudiciere a sanatatii victimei (infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutire, avort, etc.) si care necesita, pentru vindecare, ingrijiri medicale de peste 60 de zile. Se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

- lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte (art.183), adica acele acte de violenta care au avut ca urmare, dar fara intentie, moartea victimei. O asemenea infractiune se sanctioneaza cu inchisoare de la 3 la 1 0 ani.

- vatamare corporala din culpa (art.184), referitoare la toate acele acte de violenta care au produs, din vina agresorului, vatamari ale integritatii corporale si ale sanatatii victimei, in asa fel incat aceasta solicita ingrijiri medicale de peste 10 zile. Pedepsele se acorda diferentiat in functie de numarul de zile necesar pentru ingrijirea medicala a victimei.

Violenta domestica include ansamblul actelor abuzive sau de natura fizica, sexuala sau psihologica intervenite in mediul familial. In ceea ce priveste violenta fizica, am enumerat mai sus comportamentele si actele agresive pe care codul penal roman le incrimineaza. La nivelul anului 1995, situatia actelor violente care s-au petrecut in interiorul familiei in Romania, era urmatoarea: 60 de infractiuni de omor in care barbatii si-au ucis propriile sotii; 25 de infractiuni de omucidere in care femeile si-au ucis proprii soti (Radulescu si Banciu, 1997, 46). In primele luni ale anului 1996 au fost comise in cadrul familiilor romanesti, 192 de infractiuni deosebit de grave, printre care 115 omoruri, 41 tentative de omor, 12 vatamari corporale si 24 lovituri cauzatoare de moarte (Radulescu si Banciu, 1997 , 46), Cifrele se mentin ridicate si in 1997: 19 tentative de omor, 13 lovituri cauzatoare de moarte, 66 de omoruri, 341 de vatamari corporale (Popescu si Muntean, 2000, 37). Anul 1998 nu aduce schimbari majore: 203 vatamari corporale, 42 tentative de omor, 21 lovituri cauzatoare de moarte, 56 omoruri (Popescu si Muntean, 2000, 37).

La nivelul anului 1999, In Romania 32% din totalul infractiunilor au fost comise in mediul familial (Abraham, 2000, 327). Astfel, au fost inregistrate: 27 de omoruri, 58 de tentative de omor, 26 de lovituri cauzatoare de moarte, 15 vatamari corporale grave, 19 pruncucideri, 14 rele tratamente aplicate minorilor, 38 incesturi (Abraham, 2000, 327-328). In ceea ce priveste participarea la savarsirea infractiunilor intrafamiliale, configuratia lor este urmatoarea (Abraham, 2000, 328):

Publicatia americana 'The New York Times' (17.01.1991, apud Catoiu, 1997, 55)., din SUA, arata ca in, 1973, dintr-un total de 2,5 milioane de agresiuni cu victime femei, 25% au fost comise de parteneri. In 1990, s-au raportat, tot in SUA, 4000 de cazuri de femei ucise de partenerii lor, reprezentand aproape 30% din totalul de crime contra femeilor ('New York Times', 17.04.1992, apud Catoiu, 1997, 55). Un studiu efectuat in SUA, arata ca peste 1,5 milioane de femei, anual, necesita tratament medical datorita traumelor suferite, in urma unor episoade de violenta domestica.

Toate aceste cifre sunt relative, incomplete si imprecise deoarece multe dintre victime nu fac plangere din diferite motive: isi mai iubesc inca sotul, din motive materiale, se invinovatesc pe ele insele pentru aceste evenimente, spera sa nu se mai repete, se simt rusinate de reactia pe care o pot produce celor din jur. Violenta intrafamiliala constituie un secret de grup, bine ascuns din cauza solidaritatii in pastrarea unei imagini morale a institutiei familiale. Numai violentele foarte grave ajung sa fie cunoscute. Atitudinea societatii cu privire Ia actele de violenta difera, atat din punct de vedere legislativ, cat si al opiniei pub1ice In functie de anumiti factori socio-culturali. De exemplu, legislatia romaneasca, cu exceptia omorului calificat, nu se ocupa in mod special, de cazurile de violenta domestica si nu sunt prevazute sanctiuni speciale sau agravante pentru acele cazuri in care sotul isi maltrateaza sotia sau o supune unor agresiuni care ii prejudiciaza sanatatea sau integritatea corporala. De obicei, atunci cand este solicitata interventia politiei de catre sotie, po1itistii care sunt barbati si au in marea lor parte o mentalitate patriarhala, considera ca victimele si nu agresorii sunt vinovate pentru ca au fost maltratate, reprosandu-li-se ca au avut 'ceea ce merita'. O asemenea mentalitate este impartasita si de opinia publica, de rude sau de vecini, care in conformitate cu vechiul proverb romanesc, considera ca "bataia este rupta din rai" (Radulescu si Banciu, 1997 , 46).

Printre formele violentei psihologice se numara urmatoarele (Ciuperca,2000,248):

- agresiunea emotionala: umilirea in fata familiei, a rudelor, a prietenilor si chiar a strainilor, punerea victimei in situatii dificile;

- agresiunea prin intermediul copiilor: Indepartarea copiilor de unul dintre parinti, limitarea accesului si intalnirilor cu acestia, amenintari legate de copii;

- agresiunea prin control: interzicerea intalnirilor cu prietenii, impiedicarea crearii de noi prieteni, verificarea agendei, a programului zilnic, a corespondentei sau a jurnalului intim;

- agresiunea prin intimidare: observatii cu privire la orice activitati, distrugerea anumitor lucruri indragite de victima, amenintari;

- agresiunea prin status social: amenintari legate de sex, rasa, clasa sociala, varsta, ocupatie, sanatate, deficiente fizice sau psihice;

- agresiunea financiara: limitarea dorintei de a munci si de a capata o independenta financiara, neconsultarea in problemele financiare ale familiei;

- agresiunea prin invinovatirea si denigrarea victimei: nerecunoasterea actului de violenta prin invinovatirea victimei.

Relatiile violente sunt progresive si au la baza lipsa de comunicare si intelegere reciproca, dar si traume din copilarie, multi agresori fiind martori la scene violente dintre diversii membrii ai familiei lor.

Violenta sexuala in interiorul familiei se poate manifesta in doua directii: violul marital si formele de violenta sexuala dintre parinti si copii.

In ceea ce priveste violu1 marital, aceasta este extrem de greu de probat, deoarece, pe de o parte, aceasta infractiune se consuma intr-un spatiu intim si privat, unde nu exista martori, iar pe de alta parte, sotul se poate prevala de reglementarile juridice cuprinse in Codul familiei, care stabilesc obligatia exercitarii drepturilor conjugale. In plus, declaratia sotului despre consimtamantul anterior acordat de sotie,

inaintea producerii agresarii, inlatura, de fapt, acuzatia de viol. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a reglementarilor juridice din Romania cu privire la cazurile de viol, discrimineaza femeia.

In ceea ce priveste incestul, ca abuz sexual asupra copilului, ma voi ocupa de el mai pe larg intr-un capitol viitor.

In concluzie, conf1ictul conjugal poate fi definit ca 'o patologie de cuplu, determinata de problematica legaturii complexe conjugale, in conditii1e societatii contemporane' (Paunescu, 1994, 91).

Pornind de la definitia data de Catalin Zamfir problemei sociale si de la cele doua nivele (manifest si latent) ale unei probleme sociale, surprinse de Merton, Marciana Popescu (1998, 55) concluzioneaza ca violenta intrafamiliala poate fi considerata o 'problema sociala latenta in Romania, miscarile internationale actuale intervenind acut in stimularea redefinirii sale ca o problema manifesta'.