STRATIFICAREA SI STRUCTURA DE CLASA

STRATIFICAREA SI STRUCTURA DE CLASA

CNCEPTE DE BAZA

STEME DE STRATIFICARE )CIALA

lavia . Casta . Starile . Clasa

CONCEPTE DE BAZA

stratificare sociala . clasa . statut . stari

. mobilitate sociala

structura de clasa

De ce anumite grupuri intr-o societate sunt mai avute sau mai puternice decat altele? Cat de inegale sunt societatile moderne? Cat de multe sanse are cineva provenit dintr-un mediu de jos sa ajunga in varful scarii economice? Din ce motive persista azi saracia in tarile bogate? Iata cateva intrebari pe care le avem in vedere si la care vom incerca sa raspundem. Studiul inegalitatilor sociale reprezinta unul dintre cele mai importante domenii ale sociologiei, pentru ca resursele materiale la ' care au acces oamenii determina foarte multe aspecte ale existentei lor.

SISTEME DE STRATIFICARE SOCIALA

O Inegalitatile exista in toate tipurile de societate umana. Chiar si in cele mai simple societati, in care variatiile de bogatie sau de proprietate sunt practic inexistente, exista inegalitati intre indivizi, barbati si femei, tineri si batrani. Este posibil ca o anumita persoana sa aiba un statut superior fata de altii, datorita curajului la vanatoare, de exemplu, sau pentru ca exista credinta conform careia ea poseda un acces special la spiritele ancestrale. Pentru a descrie inegalitatile, sociologii vorbesc despre STRATIFICAREA SOCIALA. Stratificarea poate fi definita drept inegalitati structurale intre diverse grupuri de oameni. Este necesar sa ne gandim la stratificare ca la straturile geologice de roca de la suprafata pamantului. Se poate considera ca societatile sunt alcatuite din mai multe "straturi' intr-o ierarhie, cele mai favorizate aflandu-se in varf, iar cele mai putin privilegiate in partea de jos.

Se pot distinge patru sisteme de stratificare de baza: sclavia, casta, starea si clasa. Acestea se afla in legatura stransa una cu alta: de exemplu, sclavia a existat in paralel cu clasele in Grecia si Roma antica si in sudul Statelor Unite inainte de Razboiul Civil.

Sclavia

Sclavia reprezinta o forma extrema de inegalitate in care unii dintre indivizi sunt literalmente proprietatea altora. Conditiile legale de proprietate asupra sclavilor au variat in mod considerabil de la o societate la alta. Uneori sclavii au fost lipsiti de drepturi legale - asa dupa cum era cazul in sudul Statelor Unite - in timp ce in alte imprejurari pozitia lor era apropiata de cea a unui servitor.

in Statele Unite, America de Sud si Insulele Antile, in secolele al XVIII-lea si al XlX-lea sclavii erau folositi in mod aproape exclusiv ca muncitori pe plantatie si ca

lugi in casa. in Atena antica, in schimb, ei ocupau multe posturi, unele de mare responsabilitate. Sclavii au fost exclusi din pozitiile politice si militare, dar erau prezenti :_n majoritatea celorlalte titluri de ocupatii. Unii erau alfabetizati si lucrau ca administratori ai guvernului, multi aveau abilitati de mestesugari, in Roma, unde _erupurile conducatoare aveau o parere nu tocmai buna despre negot, sclavii puteau a ajunga extrem de bogati prin activitatile lor de afaceri, iar anumiti sclavi bogati aveau propriii lor sclavi, in partea de jos a scarii, insa, cei care lucrau pe plantatii sau in mine, in antichitate erau deseori tratati cu severitate (Finley, 1968,1980).

Sclavii au provocat in mod frecvent rezistenta si lupta celor aserviti. Istoria este impregnata de rascoale ale sclavilor, prin care uneori au reusit sa se elibereze de sub stapanire. Sistemele de munca fortata pentru sclavi - cum ar fi pe plantatiile - au cunoscut tendinte instabile; productivitatea inalta poate fi realizata doar prin intermediul supravegherii constante si a intrebuintarii metodelor brutale de pedepsire. Sistemele de munca pentru sclavi au disparut in parte, datorita luptelor pe care le-au provocat si in parte datorita faptului ca stimulentele economice sau de alt tip ii motiveaza pe oameni intr-o maniera mai benefica decat constrangerea directa. Pur si simplu, s-a dovedit ca sclavia nu era eficienta. Comertul cu sclavi practicat de puterile occidentale pana in secolul al XlX-lea a fost ultimul - dar totodata cel mai raspandit - sistem de comert cu sclavi care a existat vreodata. Pentru ca libertatea le-a fost acordata sclavilor din America de Nord si de Sud, cu mai mult de un secol in urma, sclavia ca institutie formala a fost treptat eradicata, iar azi a disparut aproape complet.

Casta

Casta este asociata, mai presus de orice, cu culturile subcontinentului indian. Termenul "casta' in sine nu este de origine indiana, el provenind din portughezul casta, care inseamna "rasa' sau "rasa pura'. Indienii nu au un termen anume pentru a desemna sistemul de casta in ansamblu, ci o varietate de cuvinte care se refera la diferitele aspecte ale acestuia, principalele doua fiind varna si j ati. Vama este alcatuita din patru categorii, fiecare ocupand o anumita pozitie din punct de vedere al onoarei sociale. Sub aceste patru grupuri se afla "cei care nu trebuie atinsi', situati in pozitia cea mai de jos. J ati sunt grupuri definite din punct de vedere local in cadrul carora sunt organizate rangurile castei.

Sistemul de casta este extrem de elaborat, si variaza in structura sa de la o zona la alta, atat de mult incat nu constituie practic un singur "sistem', ci o diversitate de credinte si practici insuficient legate intre ele. Doar anumite principii sunt comune. Cei din cea mai inalta varna, brahmanii, reprezinta cea mai elevata conditie de puritate, iar cei care nu trebuie atinsi, cea mai de jos. Brahmanii trebuie sa evite anumite tipuri de contact cu cei care nu trebuie atinsi, si doar acestora din urma le este ingaduit contactul cu animale sau substante socotite a fi impure. Sistemul de caste este strans legat de credinta hindusa in renastere, se crede ca indivizii care nu reusesc sa respecte ritualurile si indatoririle castei lor se vor renaste intr-o pozitie inferioara in urmatoarea reincarnare.

Sistemul de casta indian n-a fost niciodata complet static. Cu toate ca indivizilor nu l, este permis sa se mute de la o casta la alta, grupuri intregi isi pot schimba, si si__at] schimbat frecvent, pozitia in cadrul ierarhiei castei.

Conceptul de casta este deseori folosit in exteriorul contextului indian, atunci i cand doua sau mai multe grupuri etnice sunt sugerate intr-o mare masura unul din f celalalt, si unde sunt raspandite notiunile de puritate rasiala, in atari circumstante JL exista casatoriile intre grupurile implicate. Atunci cand a fost abolita sclavia in statele i din sudul SUA, gradul de separare intre negri si albi a ramas atat de puternic incat l unii au folosit termenul de "casta' pentru a se referi la sistemul de stratificare, f, Conceptul de casta a fost de asemenea aplicat Africii de Sud, unde pana de curand i a fost mentinuta segregatia stricta intre negri si albi, iar casatoria mixta sau contactul ' sexual intre ei erau interzise prin lege (vezi capitolul 9, "Etnicitate si rasa').

Starile

Starile faceau parte din feudalismul european, dar existau si alte civilizatii traditionale. Starile feudale constau din paturi sociale cu obligatii si drepturi diferite, ale unora fata de ceilalti, unele dintre aceste diferente fiind stabilite prin lege. in Europa, starea cea mai inalta era alcatuita din aristocratie si oameni instruiti ori proprietarii care insa nu detineau titluri de noblete. O alta stare era formata de cler, care avea un statut inferior, dar poseda diverse privilegii distincte. Cei care alcatuiau ceea ce se numea "starea a treia' erau oamenii de rand - serbii (robii), taranii liberi, negustorii si mestesugarii. Spre deosebire de caste, erau tolerate intr-un anumit grad casatoriile mixte si mobilitatea individuala intre stari. De exemplu, oamenii de rand puteau fi facuti cavaleri, pentru a li se rasplati servicii deosebite aduse monarhului; cateodata negustorii puteau cumpara titluri. Vestigii ale sistemului mai exista in Marea Britanie, unde titlurile ereditare sunt inca recunoscute, iar oamenii importanti, de afaceri, functionari publici si altii, pot fi numiti cavaleri sau au posibilitatea de a fi innobilati ca semn de recunoastere a serviciilor pe care le-au adus.

Starile au avut tendinta de a se dezvolta in trecut acolo unde exista o aristocratie traditionala bazata pe ascendenta nobila, in sistemele feudale, cum era cazul Europei medievale, starile erau strans legate de comunitatea senioriala locala, ele formau un sistem de stratificare locala, nu nationala, in imperiile centralizate, precum China si Japonia, ele erau organizate pe o baza nationala. Diferentele dintre stari erau justificate de credinte religioase, desi rareori in maniera stricta a sistemului de caste hindus.

Clasa

O Sistemele de CLASA difera in multe privinte de sclavie, caste sau stari. Patru deosebiri trebuie mentionate in mod special:

l. Spre deosebire de alte tipuri de paturi sociale, clasele nu sunt intemeiate pe baza unor prevederi legale sau religioase; calitatea de membru nu se bazeaza pe o pozitie specificata fie pe cale legala, fie prin cutuma. Sistemele de clasa

sunt in mod tipic mai fluide decat alte tipuri de stratificare, iar granitele dintre clase nu sunt precis delimitate. Nu exista restrictii formale referitoare la casatoriile intre persoane apartinand unor clase diferite.

2. Clasa unui individ este, cel putin partial, dobandita, nu pur si simplu "data' la

nastere, asa dupa cum se obisnuieste in alte tipuri de sisteme de stratificare. Mobilitatea sociala - miscarea in sus si in jos in cadrul structurii de clasa - este mult mai obisnuita decat in alte tipuri (in sistemul de casta, mobilitatea individuala de la o casta la alta este imposibila).

3. Clasele depind de deosebirile economice intre grupari de indivizi - inegalitati in

privinta posesiunii si controlului resurselor materiale, in alte tipuri de sisteme de stratificare, factorii non-economici (cum ar fi influenta religiei in sistemul de casta indian) sunt de obicei cei mai importanti.

4. in alte tipuri de sisteme de stratificare, inegalitatile sunt exprimate in primul rand

prin relatia personala de datorie sau obligatia - intre serb si senior, intre sclav si stapan sau intre indivizii din casta superioara si cei din casta inferioara. Prin contrast, sistemele de clasa functioneaza in principal prin intermediul unor legaturi la scara mare de tip impersonal. De exemplu, o baza majora a deosebirilor de clasa se gaseste in inegalitatile de proba si de conditii de munca; acestea ii afecteaza pe toti cei aflati in categorii ocupationale specifice, ca urmare a circumstantelor economice care tin de economie in ansamblu.

Ziceam ca ar trebui sa luam intr-o zi masa impreuna.

Putem defini clasa, drept o grupare la scara mare de oameni, care impartasesc resurse economice comune, care influenteaza puternic stilul de viata pe care au posibilitatea sa-1 duca. Posesiunea averii, impreuna cu ocupatia reprezinta temeiurile principale ale deosebirilor de clasa. Clasele majore care exista in societatile

occidentale sunt clasa de sus (cei bogati, patronii si industriasii, si persoanele cuf cele mai inalte functii executive - cei care poseda sau controleaza in mod directi resursele de productie); o clasa de mijloc (care include majoritatea angajatilor gulere albe si a profesionistilor); si o clasa muncitoare (cei care au slujbe de tip gulere albastre si manuale), in anumite tari industrializate, cum ar fi Franta si Japonia, o a patra clasa-taranii (oameni angajati in tipuri traditionale de productie agricola) -a detinut un loc important, in tarile Lumii a Treia, taranii continua sa fie, in general clasa cea mai numeroasa.

Acum ne indreptam atentia discutiei asupra teoriilor majore ale stratificarii care au fost dezvoltate in sociologie, concentrandu-ne in special asupra relevantei lor pentru societatile modeme.

TEORIILE DESPRE STRATIFICARE IN SOCIETATILE MODERNE

Cele mai influente abordari teoretice sunt cele dezvoltate de catre Karl Marx si Max Weber; majoritatea teoriilor despre stratificare ulterioare sunt influentate din ideile acestora. Vom analiza de asemenea doua teorii ulterioare, avansate de Erik Olin Wright si Frank Parkin. Ideile lui Marx si Weber au avut un impact profund asupra dezvoltarii sociologiei, si au influentat, de asemeni, multe alte domenii ale disciplinei. Aspecte ale scrierilor lor sunt dezbatute in diferite alte capitole ale cartii.

Teoria Iui Karl Marx

Majoritatea operelor lui Marx s-au preocupat de stratificare, si indeosebi, de clasele sociale, dar in ciuda acestui fapt el nu a reusit sa ofere o analiza sistematica a conceptului de clasa. Manuscrisul la care lucra Marx, spre sfarsitul vietii sale, (publicat ulterior ca parte a operei sale complete, Capitalul) se intrerupe exact in momentul in care isi punea intrebarea "Ce anume constituie clasa?' Conceptul }ui Marx de clasa trebuie astfel sa fie reconstituit dupa continutul lucrarilor sale in ansamblu. Avand in vedere ca diverse pasaje in care el discuta despre clasa nu sunt totdeauna ferme, au existat numeroase dispute intre invatati in legatura cu "ceea ce a avut Marx sa spuna cu adevarat'. Totusi, trasaturile esentiale ale opiniei sale sunt destul de clare.

Natura clasei

Pentru Marx clasa reprezinta un grup de oameni care se afla intr-o relatie comuna fata de mijloacele de productie - mijloacele cu ajutorul carora isi castiga existenta, inainte de aparitia industriei moderne, mijloacele de productie constau in primul rand din lucrarea pamantului si uneltele folosite pentru ingrijirea recoltelor sau a animalelor. Prin urmare, in societatile preindustriale, cele doua clase principale

erau cele care detineau pamantul (aristocrati, mici nobili de tara sau detinatori de sclavi), si cei angajati in mod activ in exploatarea sa (serbi, sclavi si tarani liberi), in societatile industriale moderne, devin mai importante fabricile, birourile, masinariile, si averea sau capitalul necesar pentru a le putea cumpara. Cele doua clase principale sunt cele care detin aceste noi mijloace de productie - industriasi sau capitalisti -iar cei care isi castiga existenta vanzandu-si munca acestora - clasa muncitoare, sau, folosind termenul preferat al lui Marx, oarecum arhaic, "proletaristul'.

Dupa Marx, relatia intre clase este una de exploatare, in societatile feudale, exploatarea lua deseori forma transferului direct al produsului de la taranime catre aristocratie. Serbii erau siliti sa dea un anumit procent din productie aristocratilor lor stapani, sau trebuiau sa lucreze lunar un numar de zile pe pamanturile seniorilor pentru a produce recolte care erau consumate de catre senior si curtea sa. in societatile capitaliste moderne, sursa exploatarii este mai putin vizibila, iar Marx ii dedica multa atentie, in incercarea de a-i clarifica natura. El socoteste ca, in decursul zilei de lucru, muncitorii produc mai mult decat au nevoie patronii lor pentru a-i rasplati. Aceasta plusvaloare reprezinta sursa de profit, pe care capitalisti sunt capabili sa-1 foloseasca in propriul interes. Un grup de muncitor dintr-o fabrica textila, sa zicem, ar putea produce o suta de costume pe zi. Vanzarea a jumatate din ele ofera un venit suficient producatorului pentru a plati salariile muncitorilor. Venitul realizat de pe urma vanzarii restului de haine este socotit profit.

Marx a fost uimit de inegalitatile pe care le creeaza sistemul capitalist. Cu toate ca in epocile anterioare aristocratii duceau o viata luxoasa, complet diferita de cea a taranimii, societatile agrare erau relativ sarace. Chiar daca n-ar fi existat aristocratie, standardele de trai ar fi fost in mod inevitabil scazute, insa o data cu dezvoltarea industriei moderne, bogatia este produsa la o scara mult peste ceea ce se obtinuse pana arunci, cu toate ca muncitorii aveau un acces redus la bogatia pe care o creau prin munca lor. Ei raman relativ saraci, in vreme ce bogatia acumulata de clasa proprietarilor sporeste, in plus, o data cu dezvoltarea fabricilor moderne si cu mecanizarea productiei, munca devine in mod frecvent plicticoasa si extrem de opresiva. Munca reprezentand sursa bogatiei noastre este deseori obositoare din punct de vedere fizic si anosta din punct de vedere mental, ca in cazul unui angajat al unei fabrici a carui munca este formata din sarcini de rutina executate, zilnic, intr-un mediu neschimbat.

Complexitatea sistemelor de clasa

Conform teoriei lui Marx in societate exista doua clase principale, dar cei care stapanesc mijloacele de productie si cei care nu le stapanesc, el recunoaste ca sistemele de clasa actuale sunt mult mai complexe decat sugereaza acest model, in plus fata de cele doua clase de baza, exista ceea ce Marx denumeste clase de tranzitie. Exista grupuri de clase ramase de la un timp anterior de sistem de productie, cum ar fi taranimea din societatile moderne.

Marx atrage de asemeni, atentia asupra fisurilor care se produc in interior claselor. Se pot da ca exemple urmatoarele:

in cadrul clasei superioare au loc deseori conflicte intre capitalistii financiarii (precum bancherii) si producatorii industriali.

Exista divizari ale interesului intre oamenii cu mici afaceri si cu care stapanesc sau conduc mari corporatii. Atat unii, cat si ceilalti apartin clasei capitaliste, dar atitudinile care favorizeaza marile afaceri nu sunt intotdeauna in interesul celor mici.

La nivelul inferior al clasei muncitoare, somerii pe termen lung au conditii de viata mai nefavorabile decat majoritatea muncitorilor. Aceste grupuri sunt adesea alcatuite din minoritati etnice.

Conceptul lui Marx referitor la clasa ne calauzeste catre inegalitatile structurate obiectiv ale societatii. Clasa nu se refera la convingerile pe care le au oamenii in legatura cu pozitia lor, ci la conditiile obiective care permit unora sa beneficieze de un mai mare acces la recompensele materiale decat altii.

Teoria lui Max Weber

Felul in care abordeaza Weber stratificarea este intemeiat pe analiza dezvoltata de Marx, dar modificata si elaborata. Exista doua deosebiri esentiale intre cele doua teorii.

in primul rand, cu toate ca Weber accepta teoria lui Marx conform careia clasa se bazeaza pe conditii economice date, el considera ca pentru formarea clasei o mai mare varietate de factori economici sunt importanti decat cei acceptati de catre Marx. Dupa Weber, diviziunile de clasa deriva nu numai din controlul sau lipsa de control a mijloacelor de productie, ci si din diferentele economice care n-au nimic de-a face in mod direct cu proprietatea. Atari resurse includ indeosebi abilitatile si disponibilitatile sau calificarile care afecteaza tipurile de slujbe pe care oamenii sunt capabili sa le obtina. Cei care au ocupatii manageriale sau profesionale castiga mai multi bani, si au conditii mai favorabile de munca, de exemplu, decat cei cu slujbe de "gulere albastre' (muncitori). Calificarile pe care le poseda, cum ar fi gradele, diplomele si abilitatile pe care le-am dobandit ii fac sa fie mai "usor de vandut' decat altii care nu au astfel de calificari. La un nivel mai ridicat, in randul muncitorilor "gulere albastre' se afla, mesterii priceputi care au posibilitatea de a obtine salarii mai mari decat cei semi- sau necalificati.

In al doilea rand in afara de clasa, Weber distinge doua alte aspecte de baza ale stratificarii. Unul dintre ele este denumit de catre el statut, iar celalalt partid. De fapt, el a adoptat notiunea de grup cu statut identic din exemplul starilor medievale, iar cuvantul pe care il folosea el in germana (stand) avea ambele intelesuri.

Statutul

S in teoria lui Weber STATUTUL se refera la deosebirile dintre grupuri sociale in _ceea ce priveste onoarea sociala sau prestigiul care li se acorda de catre altii. Deosebirile de statut deseori variaza in mod independent de diviziunile de clasa, iar onoarea sociala poate fi pozitiva sau negativa. Grupurile cu statut privilegiat pozitiv includ tipuri de oameni care se bucura de un inalt prestigiu in cadrul unei ordini sociale date. De exemplu, doctorii si avocatii se bucura de un inalt prestigiu in cadrul societatii britanice. Grupurile de paria sunt grupuri cu acelasi statut privilegiat dar negativ, supuse discriminarii, care le impiedica sa profite de pe urma avantajelor accesibile majoritatii celorlalti, in Europa medievala, evreii reprezentau un grup paria, fiindu-le interzisa participarea la anumite preocupari si la detinerea unor pozitii oficiale. Posesiunea unei averi are tendinta, in mod normal, sa confere un statut superior, dar exista si multe exceptii. Termenul "nobila saracie' se refera doar la un singur exemplu, in Marea Britanie, indivizii din familiile aristocratice se bucura in continuare de o stima sociala considerabila chiar si atunci cand si-au pierdut averile. Dimpotriva, "noii imbogatiti' sunt deseori priviti cu un anumit dispret de catre cei cu

averile dobandite in timp.

in vreme ce clasa este un dat obiectiv, statutul depinde de evaluarile subiective ale deosebirilor sociale. Clasele deriva din factorii economici asociati cu proprietatea si castigul; statutul este guvernat de diferitele stiluri de viata pe care le adopta grupurile.

Partidul

in societatile moderne, dupa cum subliniaza Weber, formatiunea partidului reprezinta un aspect important al puterii, si poate influenta stratificarea intr-un mod independent de clasa si statut. "Partidul' defineste un grup de indivizi care muncesc impreuna datorita faptului ca au teluri, interese sau trecut comun. Marx explica atat diferentele de statut cat si organizarea partidului din punctul de vedere al clasei. Weber sustine ca nici unul, nici celalalt nu pot fi reduse la diviziunile de clasa, desi fiecare dintre ele este influentat de clasa, in schimb ambele pot influenta circumstantele economice ale indivizilor si grupurilor, prin aceasta afectand clasa. Partidele pot face apel la preocupari care trec peste diferentele de clasa; de exemplu, partidele pot fi bazate pe afilieri religioase sau pe idealuri nationaliste. Un marxist ar putea incerca sa explice conflictele dintre catolici si protestanti in Irlanda de Nord, prin prisma clasei, formate din clasa muncitoare. Un discipol al lui Weber ar sustine ca o atare explicatie este ineficienta, pentru ca multi protestanti apartin, de asemeni, clasei muncitoare. Partidele la care sunt afiliati oamenii exprima atat diferente de

clasa, cat si de religie.

Scrierile lui Weber referitoare la stratificare sunt importante, datorita faptului ca ele arata ca, pe langa clasa, exista si alte dimensiuni ale stratificarii care influenteaza puternic vietile oamenilor. Majoritatea sociologilor sustin ca schema lui Weber ofera o baza mai flexibila si mai sofisticata pentru analizarea stratificarii! decat cea oferita de Marx. l

Ideile dezvoltate de Marx si Weber continua sa fie folosite in mod extensiv in.'. sociologie azi, desi rareori nemodificate. Cei care se inspira din traditia marxista au dezvoltat ideile avansate de Marx; altii au incercat sa prelucreze conceptele lui Weber. Avand in vedere ca cele doua puncte de vedere sunt asemanatoare in multe privinte, desi sunt complementare in altele, au aparut cateva modalitati comune de gandire. Putem da cateva indicatii referitoare la acestea examinand pe scurt doua dintre perspectivele teoretice relativ recente.

Teoria despre clasa a lui Erik Olin

Sociologul american Erik Olin Wright a dezvoltat o pozitie teoretica care este inspirata mult din opera lui Marx, dar incorporeaza de asemeni, idei din Weber (Wright, 1978, 1985). Dupa Wright, exista trei dimensiuni ale controlului asupra resurselor economice in cadrul productiei capitaliste moderne, iar acestea ne dau posibilitatea de a identifica clasele majore care exista.

Controlul asupra investitiilor sau a capitalului.

Controlul asupra mijloacelor fizice de productie (pamant sau fabrici si birouri).

Controlul asupra fortei de munca.

Cei care apartin clasei capitaliste au control asupra fiecareia dintre aceste dimensiuni in cadrul sistemului de productie. Membrii clasei muncitoare nu detin control asupra vreuneia dintre ele. intre aceste doua clase majore, insa, exista grupuri a caror pozitie este incerta. Acesti oameni se afla in ceea ce Wright denumeste pozitii de clasa contradictorii, pentru ca ele au posibilitatea de a influenta anumite aspecte ale productiei, dar li se interzice controlul asupra altora. Angajatii - gulere albe si profesionisti, de exemplu, trebuie sa-si contracteze forta de munca cu patroni pentru a-si castiga existenta, in acelasi fel ca si muncitorii. Totusi, in acelasi timp, ei au grad mai mare de control asupra cadrului de munca, decat majoritatea celor cu slujbe de tip gulere albastre. Wright denumeste pozitia de clasa a unor astfel de muncitori "contradictorie', pentru ca ei nu sunt nici capitalisti, nici muncitori manuali, desi au in comun anumite trasaturi si cu unii si cu altii.

Frank Parkin: o abordare weberiana

Frank Parkin, autor britanic, a propus o abordare care se inspira mai puternic din Weber decat din Marx (Parkin, 1971,1979). Parkin este de acord cu Marx, ca si Weber, ca proprietatea asupra mijloacelor de productie reprezinta baza structurii de clasa, insa, conform opiniei lui Parkin, proprietatea reprezinta doar o singura forma de inchidere sociala care poate fi monopolizata de catre o minoritate si folosita ca baza a puterii asupra altora. Putem defini inchiderea sociala drept un proces prin care grupurile incearca sa mentina un control exclusiv asupra resurselor, limitand

accesul la ele. Pe langa proprietate sau avere, majoritatea caracteristicilor asociate de catre Weber cu diferentele de statut, cum ar fi originea etnica, limba sau religia, pot fi folosite pentru crearea inchiderii sociale.

in inchiderea sociala sunt implicate doua tipuri de procese. Excluderea - care se refera la strategiile pe care le adopta grupurile pentru a-i tine la distanta pe cei care nu fac parte din randurile lor, interzicandu-le accesul la resursele valoroase. Astfel sindicatele albilor din SUA in trecut le-au interzis negrilor sa devina membri, ca modalitate de a-si pastra propriile privilegii. Uzurparea - care se refera la incercarile, celor mai putin privilegiati, de a dobandi resursele monopolizate anterior de catre altii - ca in cazul negrilor care lupta pentru a dobandi dreptul de a fi membri

de sindicat.

Ambele strategii pot fi folosite in mod simultan in anumite circumstante. De exemplu, sindicatele au posibilitatea de a se angaja in activitati impotriva patronilor (facand greva pentru a obtine o parte mai mare din resursele unei firmei), dar in acelasi timp pot exclude minoritatile etnice de la participarea ca membri la acestea. Parkin denumeste acest lucru inchidere dubla. Aici exista in mod clar o similitudine intre Parkin si Wright. inchiderea dubla are in vedere aproximativ aceleasi procese ca si cele discutate de catre Wright sub titulatura de pozitii de clasa contradictorii. Ambele notiuni indica faptul ca cei aflati in mijlocul sistemului de stratificare isi indreapta privirile intr-o oarecare masura catre varf, dar in acelasi timp sunt preocupati sa se distinga de cei aflati pe o pozitie inferioara.

CLASELE IN SOCIETATILE OCCIDENTALE DIN PREZENT

Unii autori sustin ca, in prezent, in societatile moderne occidentale, clasa a devenit relativ neimportanta. Este, in general, acceptat faptul ca in urma cu un secol si jumatate, in perioada de inceput a dezvoltarii capitalismului industrial, existau diferente majore de clasa. Chiar si acei care critica cel mai tare gandirea lui Marx recunosc ca existau diferente considerabile intre saracii care munceau si bogatii industriasi care ii angajau. S-a sustinut ca, de atunci, inegalitatile materiale au fost intr-o mare masura micsorate in tarile industrializate. Impozitele indreptate impotriva celor bogati, combinate cu ajutoarele sociale pentru cei care nu-si pot castiga existenta cu usurinta, au nivelat partea de sus si cea de jos a scarii inegalitatilor, in plus, o data cu raspandirea educatiei publice, cei care au talentul necesar isi pot gasi calea catre nivelurile de sus ale sistemului social si economic.

Totusi aceasta imagine este departe de a fi exacta. Influenta clasei e posibil sa fie mai mica decat cea presupusa de Marx, dar exista cateva sfere ale vietii sociale pe care diferentele de clasa nu le-au atins. Chiar si diferentele fizice sunt corelate cu faptul de a fi membru al unei clase. Cei din clasa muncitoare au in medie o greutate la nastere mai scazuta si rate mai crescute de mortalitate infantila, sunt mai scunzi la maturitate, mai putin sanatosi si mor la o varsta mai tanara, decat cei aflati in categoriile clasei superioare. Tipurile majore de dezordine mentala si de boala fizica, inclusiv maladiile cardiace, cancerul, diabetul, pneumonia si bronsita sunt mai I comune la niveluri mai coborate ale structurii de clasa decat catre partea de sus (Waitzkin, 1986).

Deosebirile de avere si venit

Marx considera ca maturizarea capitalismului industrial va produce o prapastie din ce in ce mai mare intre bogatia minoritatii si saracia masei populatiei. Conform opiniilor sale, salariile clasei muncitoare nu se vor putea niciodata ridica deasupra nivelului de subzistenta, in vreme ce bogatia se va acumula in randul celor care stapanesc i capitalul. La nivelurile cele mai coborate ale societatii, indeosebi printre cei care sunt someri in mod frecvent sau permanent, va exista "o acumulare de mizerie, agonie a muncii, sclavie, ignoranta, brutalitate, degradare morala' (Marx, 1970, p. 645). Marx avea dreptate, asa dupa cum vom vedea, in privinta persistentei saraciei in cadrul tarilor industrializate si in cea a anticiparii ca, inegalitatile la scara mare de avere si ;venit, vor continua. Totusi, el s-a inselat, presupunand ca venitul majoritatii populatiei Jva ramane extrem de scazut, ca si atunci cand a pretins ca o minoritate va deveni |din ce in ce mai bogata in comparatie cu majoritatea. Cei mai multi oameni din tarile (occidentale, in prezent, traiesc mult mai bine din punct de vedere material decat grupurile comparabile din vremea lui Marx. Pentru a vedea de ce si in ce masura este adevarat acest lucru, trebuie sa ne indreptam atentia catre schimbarile cu privire la distributia averii si a venitului de-a lungul ultimului deceniu. l Averea se refera la toate bunurile pe care le poseda indivizii (actiuni, conturi in j)anca si proprietati cum sunt casele si pamantul; tot ceea ce poate fi vandut). Venitul . e refera la salariile care provin din ocupatiile platite, plus banii "necastigati' care jleriva din investitii (de obicei dobanzi sau dividende), in timp ce majoritatea oamenilor lobandesc toti banii de pe urma muncii lor, cei bogati dobandesc cea mai mare parte l venitului lor din investitii. s

Averea

Este dificil de obtinut informatii credibile despre distributia averii. Anumite tari letin statistici mai precise decat altele, dar intotdeauna la baza lor sta presupunerea. pei bogati nu-si declara public intotdeauna intreaga lor avere; deseori s-a facut ibservatia ca stim mult mai multe despre cei saraci decat despre cei bogati. Un icru sigur este cert, faptul ca bogatia este concentrata in mainile unui numar redus ameni. in Marea Britanie cei 5% aflati pe primele pozitii poseda aproximativ 17% in totalul averilor personale (averi detinute de catre indivizi, nu de organizatii). Cei 0% care sunt cele mai bogate persoane din populatie poseda aproximativ jumatate in totalul bogatiei (vezi tabelul 10.1).

Proprietatea asupra actiunilor si a obligatiunilor este mai inegala decat detinerea

2 averi in ansamblu. Cei 1% din cei mai bogati oameni din Marea Britanie detin aproximativ 75% din actiunile de corporatie, detinute de persoane particulare; cei 5% din cei mai bogati poseda peste 90% din totalul acestor actiuni. Dar in aceasta privinta s-au produs mai multe schimbari. Aproximativ 25% din populatie detine actiuni, in comparatie cu 14% in 1986. Multe persoane au cumparat pentru prima data actiuni in timpul programului de privatizare al guvernului conservator. Cresterea este si mai dramatica atunci cand este luata in considerare o perioada mai lunga, deoarece in 1979 doar 5% din populatie detinea actiuni. Majoritatea acestor posesiuni sunt de dimensiuni mici (valorand mai putin de 1.000 de la pretul din 1991), iar detinerea institutionala de actiuni - actiuni pe care le au companiile la alte firme - creste mai rapid decat detinerea individuala de actiuni. Procentul din valoarea totala a actiunilor detinut de indivizi s-a injumatatit intre 1963 si 1990 (HMSO 1992).

Venitul

Una dintre cele mai semnificative schimbari din tarile occidentale de-a lungul

ultimului secol a constituit-o cresterea venitului real al majoritatii populatiei muncitoare

(venitul real este constituit de venitul nominal minus efectele inflatiei, oferind astfel

un standard fix de comparatie de la an la an). Muncitorii, gulere albastre, din societatile

occidentale castiga acum de trei-patru ori mai mult decat omologii lor, la inceputul

secolului. Castigurile relative pentru salariatii de tip gulere albe, manageri si experti

au fost usor mai ridicate. Din punctul de vedere al castigurilor pe cap de locuitor si

a gamei de bunuri si de servicii care pot fi cumparate, majoritatea populatiei din

. Occident astazi sunt cu mult mai bogati, decat au fost anterior majoritatea oamenilor

[in decursul istoriei. Unul dintre cele mai importante motive ale cresterii veniturilor

Ieste productivitatea din ce in ce mai mare - randament pe cap de muncitor - care

a fost atinsa prin dezvoltare tehnologica in industrie. Valoarea bunurilor si serviciilor

produse pe cap de muncitor a sporit relativ continuu, cel putin in anumite industrii,

dupa anii 1900.

i Cu toate acestea, la fel ca si in cazul averii, distributia venitului ramane inegala,

J20% dintre familiile de frunte au primit in 1994 jumatate din venitul total al populatiei.

[Primii 5% dintre cei care dobandesc venit in SUA primesc 17,6% din venitul total;

[20% dintre cei cu cele mai mari venituri obtin 44,6%; iar 20% dintre cei cu cele mai

iniei venituri primesc doar 4,4%. Castigurile medii neimpozitate ale celei de-a cincea

parti alcatuite din cei mai saraci cetateni din SUA au scazut cu aproximativ 5% in

perioada 1977-1992. in aceasi perioada, a cincea parte formata din cei mai bogati

petateni ale caror venituri neimpozitate au crescut cu 9% - iar povara fiscala asupra

^cestora era mai mica in 1992 decat fusese in 1977.

Clasa superioara in societatea britanica este alcatuita dintr-un numar relativ pic de indivizi si familii care poseda cantitati considerabile de proprietati - faptul de i-i considera drept procentul de 1% dintre cei mai avuti bogatasi ofera un ghidaj jtatistic aproximativ. Exista tendinta de a se face divizari de statut foarte clare in nteriorul clasei superioare intre "noii imbogatiti' si cei cu averi mostenite. Familiile caror proprietate s-a mostenit de-a lungul mai multor generatii deseori ii privesc cu ispret pe cei care au facut averi. Cu toate ca in anumite contexte s-ar putea mesteca, cei care provin din zone sociale modeste constata ca sunt exclusi din majoritatea cercurilor din care fac parte bogatii, cu averi mostenite.

Asa dupa cum subliniaza atat Marx, cat si Weber, proprietatea confera putere, tr membrii clasei superioare sunt reprezentati in mod disproportionat la nivelurile .iperioare de putere. Influenta provine, in parte din controlul direct al capitalului 76

industrial si financiar, si in parte din accesul lor la pozitii de frunte ocupate in cadrul sferelor politice, educationale si culturale.

John Scort a descris cele trei sectoare ale clasei superioare din secolul al XIX-lea: marii proprietari de pamant, antreprenorii financiari si industriasii (Scott, 1991). Primii se considerau o aristocratie, dar treptat au extins aceasta etichetare si la membrii cei mai prosperi ai grupurilor financiare. Industriasii, din randul carora multi aveau intreprinderile localizate in nord, erau tinuti, si intr-o oarecare masura se tineau singuri, la distanta. O data cu trecerea timpului si pe masura sporirii averii, ei au devenit tot mai acceptati de catre celelalte doua sectoare. La sfarsitul secolului, industriasii dobandisera cote-parte in proprietati funciare, banci si companii de asigurare, iar latifundiarii isi suplimentau venitul cu castiguri obtinute din functiile de conducere ale companiilor industriale.

- Iar cand ne-am intors atat Ferrari-ul cat ti Rolls-ul s-au gripat. Zi si tu, Sarah, nu-i ceva tipic pentru poarta mea nefericita'?

Scott sustine ca fuziunea unor grupari diferite din cadrul clasei superioare a continuat pe parcursul secolului al XX-lea - desi anumite conflicte si divizarii persista deseori. De exemplu, conducatorii financiari din City-ul londonez au deseori divergente cu sefii corporatiilor; politica de pe urma careia un anumit grup beneficiaza, nu il favorizeaza intotdeauna pe celalalt, in prezent latifundiarii au disparut in mare parte ca segment separat al clasei superioare. Multe dintre vechile proprietati funciare au devenit proprietate publica; singurii care isi pot permite sa-i conduca pe altii in maniera traditionala sunt cei care au obtinut capital prin alte mijloace.

Clasa de mijloc

Expresia clasa de mijloc desemneaza oameni care au diferite ocupatii. Conform unor observatori, majoritatea populatiei din Marea Britanie din prezent face parte din aceasta clasa, datorita faptului ca proportia de servicii de tip gulere albe a crescut semnificativ in comparatie cu cele de tip gulere albastre (vezi capitolul 12, "Munca si viata economica').

txista trei sectoare distincte in interiorul clasei de mijloc. Vechea clasa mijloc este alcatuita din patronii independenti posesori ai unor mici afaceri, proprie de magazine locale si mici ferme.

Procentajul de oameni care sunt stapanii propriilor afaceri a scazut. Totusi, .yj ultimii 50 de ani, aceasta tendinta s-a inversat, in 1981, 6,7% din forta de munca era ' alcatuita din persoane neangajate, in 1991 aceasta cifra se ridicase la 10%. Un stadiu * a luat in considerare ceea ce facea in 1991 un grup de persoane care in 1981 erau propriii lor patroni. Nu toti ocupau un loc pe piata muncii, iar dintre acestia doar doua treimi continuau sa fie neangajati (Fielding, 1995).

Chiar si atunci, in acea perioada, exista posibilitatea ca ei sa fi fost implicati in mai multe afaceri.

Micile afaceri sunt cu mult mai instabile decat cele mari, iar majoritatea esueaza in interval de doi ani de la initierea lor. Doar 20% dintre cei care au demarat o afacere intr-un an, in Marea Britanic, continua sa fie in activitate dupa cinci ani. Micile firme si magazine sunt deseori incapabile sa concureze in mod eficient cu companiile mari, cu supermarket-urile si cu retelele de restaurante. Daca vechea clasa de mijloc nu s-a restrans asa cum preconizau unii (inclusiv Marx), acest lucru se intampla din pricina faptului ca exista un numar mare de oameni care doresc sa incerce o afacere pe cont propriu, in acest fel, majoritatea celor care renunta la afaceri sunt inlocuiti de catre altii. Barbatii si femeile care au afaceri mici sunt inclinati sa aiba o viziune sociala si politica extrem de distincta, in anumite tari, precum Franta, multi au fost suporterii persistenti ai partidelor politice ale extremei drepte.

Clasa mijlocie de sus este formata in principal din cei care detin posturi de manageri sau experti. Aceasta categorie include multi indivizi si familii, iar generalizarea cu privire la atitudinile si viziunea lor poate fi riscanta. Majoritatea au avut parte de o forma sau alta de educatie superioara, iar procentul celor care au vederi liberale despre problemele sociale si politice, mai ales in randul grupurilor profesionale, este destul de ridicat.

Sociologul de la Oxford, John Goldthorpe prefera termenul "clasa de servicii' t in schimbul "clasei mijlocii de sus'. Clasa de servicii se refera la lucratorii profesionisti, i manageriali si tehnici, o categorie care, asa dupa cum vom vedea mai tarziu, se extinde in societatile moderne. Termenul este deconcertant; Goldthorpe nu se refera i la lucratorii aflati in sectorul de servicii, ci ii desemneaza pe lucratorii care "ofera ; servicii' pentru necesitatile angajatilor - care ofera un aparat administrativ pentru j administrarea afacerilor sau organizatiilor lor. Ei ofera cunostinte specializate si know-how (pricepere) managerial; in schimb, se bucura de privilegii care includ salarii mari, siguranta locului de munca si sporuri la salarii cum ar fi drepturi la pensii private. i Insa de-a lungul ultimilor doua decenii, datorita faptului ca firmele se dispenseaza de lucratori in incercarea de a deveni mai competitive, conditiile economice ale clasei de servicii au devenit instabile, anumite grupuri indreptandu-se catre conditia in care sunt patronii propriilor afaceri.

Clasa mijlocie de jos este o categorie heterogena, care include oameni ce lucreaza ca functionari, reprezentanti de vanzari, profesori, infirmiere si altii, in cea mai mare parte, in ciuda fuziunii unora dintre conditiile lor de munca, majoritatea membrilor clasei mijlocii de jos au atitudini politice si sociale diferite de ale majoritatii lucratorilor de tip gulere albastre.

Caracterul divers al clasei de mijloc in ansamblu este prins intr-o oarecare masura de concepte precum cele oferite de catre Wright si Parkin. Membrii clasei mijlocii sunt pusi in situatii "contradictorii' de "inchidere dubla' in sensul ca sunt prinsi intre presiuni si influente conflictuale. De exemplu, multi oameni din clasa mijlocie de jos se identifica cu aceleasi valori ca si cei aflati in functii mai bine platite, dar e posibil sa realizeze ca traiesc din venituri aflate sub cele ale muncitorilor manuali, mai bine platiti.

Clasa muncitoare

Clasa muncitoare, de tip gulere albastre este alcatuita din cei care au ocupati, manuale. Ca si in cazul clasei de mijloc, exista tendinta catre diviziuni marcate in cadrul clasei muncitoare in ansamblu. O sursa importanta a unor atari divizari este nivelul aptitudinilor. Clasa muncitoare de sus, alcatuita din muncitori calificati, a fost considerata in mod frecvent drept o "aristocratie a muncii', membrii sai avand venituri, conditii de munca si o siguranta a slujbei superioare celor care au alte ocupatii de tip gulere albastre. Cu toate ca anumite aptitudini au fost subminate de dezvoltarile tehnologice, iar pozitia muncitorilor incadrati in ocupatiile respective a devenit mai fragila - cum este cazul tipografilor - in ansamblu, circumstantele economice ale muncitorilor calificati au devenit mai favorabile in ultimii ani. in multe meserii, castigurile lor au ramas relativ mari, iar posturile lor stabile; ei au fost mai putin afectati de nivelurile sporite de somaj decat cei angajati in slujbe de tip gulere

albastre, mai putin calificate.

Clasa muncitoare de jos este alcatuita din cei aflati in slujbe necalificate sau semi-calificate, pentru care e nevoie de o minima pregatire. Majoritatea acestor slujbe ofera venituri si siguranta locului de munca, inferioare ocupatiilor calificate.

Ocupatiile clasei muncitoare difera, ele putand fi cu norma intreaga sau cu program redus, dar au si grade diferite ale sigurantei locului de munca. O distinctie intre zonele centrale si cele periferice ale economiei ajuta la clasificarea acestei probleme. Sectoarele centrale sunt cele in care muncitorii au slujbe cu norma intreaga, obtinand castiguri relativ mari si se bucura de siguranta locului de munca pe termen lung. Sectoarele periferice sunt cele in care locurile de munca sunt nesigure, castigurile scazute si exista un procent ridicat de muncitori cu jumatati de norma, in sectoarele centrale predomina muncitorii calificati si un procent de angajati semi- si necalificati (in marea lor majoritate barbati de rasa alba) - sectoare care sunt totodata sindicalizate. Altii se afla in sectorul periferic, unde nivelul de sindicalizare este scazut.

Subclasa

O linie majora de demarcatie in cadrul clasei muncitoare este trasata intre majoritatea etnica si minoritatile lipsite de privilegii - care alcatuiesc o subclasa. Membrii subclasei au conditii de munca si standarde de viata considerabil mai slabe decat majoritatea populatiei. Multi se numara printre somerii pe termen lung sau care nu au slujbe permanente, in Marea Britanie, negrii si asiaticii sunt reprezentati in mod disproportionat in subclasa, in anumite tari europene, muncitorii imigranti care si-au gasit slujbe in perioade mai prospere acum douazeci de ani formeaza acum o mare parte a acestui sector al clasei muncitoare. De exemplu, este cazul algerienilor din Franta si a imigrantilor turci din Germania de Vest.

Natura subclaselor a fost puternic dezbatuta in sociologie. O mare parte a acestor ! dezbateri s-a concentrat pe SUA, indeosebi in ceea ce priveste pozitia negrilor saraci j care traiesc in anumite zone din oras. William Julius Wilson a afirmat ca populatia ! neagra din SUA s-a divizat in doua.

in The Declining Significance of Race', care se bazeaza pe cercetari efectuate la Chicago, Wilson sustinea ca o clasa de mijloc de negri bine reprezentata-muncitori 'ide tip gulere albe si profesionisti - a luat fiinta in SUA in ultimii 30-40 de ani. Wilson jafirma ca nu toti afro-americanii continua sa locuiasca in ghetouri urbane, iar cei icare au ramas sunt tinuti acolo nu atat de discriminarea activa, cat de factorii economici -u alte cuvinte, de clasa si nu de rasa. Vechile bariere rasiste dispar; negrii sunt btabiliti in ghetouri ca urmare a dezavantajelor economice (Wilson, 1978). i Lucrarea lui Wilson a generat o controversa care continua cu indarjire si azi. ^Scriitorul politic conservator, Charles Murray, a fost de acord cu existenta unei ^ubclase negre in majoritatea marilor orase, insa, conform opiniei lui Murray, afro-^mericanii se afla la limita de jos a societatii ca rezultat al insasi politicii de asistenta ^ociala menite sa-i ajute sa-si imbunatateasca situatia. Oamenii devin dependenti de Ajutoarele sociale si isi construiesc o "cultura a saraciei' in jurul unei atari dependente ^e asistenta sociala. Dupa aceea ei au putine stimulente pentru a gasi slujbe pentru ^-si construi comunitati solide sau a-si intemeia casatorii stabile (Murray, 1984). | in replica la pretentiile lui Murray, Wilson si-a reiterat si extins argumentele Interioare, folosind din nou cercetari efectuate la Chicago. Deplasarea multor albi lin orase catre suburbii, declinul industriilor urbane, si alte probleme economice irbane, sugera el, au condus la rate inalte ale somajului in randurile barbatilor afro-imericani. Formele de dezintegrare sociala asupra carora a atras atentia Murray, ticlusiv procentul ridicat de mame negre necasatorite au fost explicate de catre ^ilson din punctul de vedere al restrangerii fondului disponibil de barbati "ce se pot lasatori' (angajati).

j Ulterior Murray si-a aplicat sistemul la Marea Britanie (1990). Dupa el, nu dsta insa o subclasa clar definita in Marea Britanie, dar se dezvolta rapid. Ea va iclude nu numai membri ai minoritatilor etnice, ci si albi provenind din zonele sarace

Declinul semnificatiei rasei (n. t.).

in care avanseaza dezintegrarea sociala. Opera lui Murray a fost criticata insa puternic de catre alti sociologi care lucreaza in aceasta tara.

Vom lua in considerare mai tarziu validitatea pretentiilor lui Murray. Mai intai, insa, examinam schimbarile care ii afecteaza pe cei aflati la niveluri superioare ale structurii de clasa.

Schimbari in structurile de clasa

Descompunerea clasei superioare?

Asa dupa cum am observat, clasa superioara (asemenea tuturor celorlalte grupe de clasa, a fost intotdeauna divizata intern, insa anumiti autori au sustinut ca, clasa superioara a ajuns atat de dezintegrata incat a disparut efectiv, din punctul de vedere al categoriei de clasa definita, in secolul al XlX-lea si la inceputul acestui secol, afirma ei, faptul de a fi membru al clasei superioare se baza pe detinerea de proprietati - afaceri, organizari financiare sau pamant. Astazi, asa cum s-a mentionat, pamantul nu mai reprezinta o sursa semnificativa de putere, iar economia este. dominata de mari corporatii, care nu sunt proprietatea unor indivizi. Ele au mii de actionari, care au o influenta redusa asupra gestionarii companiilor. Controlul marilor corporatii este detinut de directorii lor, care nu detin in proprietate firmele pe care le conduc: ei sunt doar niste angajati de tip gulere albe sau profesionisti cu

inalte calificari.

Astfel in cadrul schemei lui John Goldthorpe a claselor in societatile moderne nu exista o clasa superioara, ci doar o "clasa de servicii', alcatuita, la cele mai inalte niveluri ale sale, din manageri de afaceri, profesionisti sau administratori cu inalte calificari. Alti autori au atras atentia asupra fenomenului de detinere institutionala a actiunilor (vazi capitolul 12, "Munca si viata economica') care accentueaza o deplasare de la importanta detinerii private de actiuni. Un procent ridicat de actiuni sunt detinute in prezent de catre companii de asigurari, fonduri de pensii si trusturi sindicale, iar acestea deservesc segmente semnificative ale populatiei. De exemplu, jumatate din populatia Marii Britanii a investit azi in scheme de pensionare private.

Cu toate acestea, opinia conform careia nu mai exista o clasa de superioara distincta este indoielnica. John Scott, la a carui analiza a naturii schimbatoare a clasei superioare s-a facut referire anterior, a sustinut ca, in prezent, clasa superioara si-a schimbat forma, dar isi pastreaza pozitia distincta. Ea este alcatuita din oameni uniti prin ceea ce el numeste "o constelatie de interese' de puterea marilor afaceri. Executivii de rang inalt din cadrul marilor corporatii pot sa nu detina companiile pe care le conduc, dar deseori ei sunt capabili sa acumuleze actiuni, iar acestea ii leaga atat de antreprenorii de stil vechi cat si de "capitalistii financiari'. Acestia, o categorie care include oameni care conduc companii de asigurari si alte organizatii care sunt distinsi actionari institutionali, reprezinta baza clasei superioare in prezent.

Expertii, managerii, administratorii

Numarul in crestere al persoanelor care lucreaza in slujbe ca experti, manageri si administratori este legat de importanta organizatiilor la scara mare din societatile moderne (vezi capitolul 11, "Organizatii moderne'). Este, de asemeni, in relatie cu sporirea numarului persoanelor care lucreaza in sectoarele economiei in care statul joaca un rol major - de exemplu, in guvern, educatie, sanatate si asistenta sociala. Chiar daca privatizarea s-a extins, in 1994 aproximativ 28% din forta de munca lucra in intreprinderi aflate in proprietatea statului. Majoritatea oamenilor care au ocupatii profesionale - doctori, contabili, avocati si asa mai departe - sunt de fapt angajati ai statului.

Expertii, managerii si administratorii de nivel superior isi dobandesc pozitia in mare parte datorita "acreditivelor' lor: grade, diplome si alte calificari, in ansamblu, ei se bucura de cariere relativ sigure si bine platite, iar separarea lor de oamenii cu slujbe nemanuale, de rutina, a devenit mai pronuntata in ultimii ani. Unii i-au considerat pe experti si celelalte grupuri superioare de tip gulere albe, ca ajungand sa alcatuiasca o clasa specifica, "clasa manageriala experta'. Gradul de diviziune intre ei si lucratorii de tip gulere albastre, insa, nu pare a fi destul de adanc sau de marcant pentru a justifica o atare pozitie.

Gulere albe, gulere albastre: feminizarea si proletarizarea in prezent, mult mai multi oameni au slujbe nemanuale decat inainte; dar o problema amplu discutata in sociologie este daca ei au devenit sau nu prin aceasta o "clasa de mijloc'. Aici sunt implicate doua aspecte, intai, multe dintre slujbele nemanuale, de rutina care au fost create sunt detinute de femei. A avut loc un proces de ceea ce a ajuns sa fie denumit, oarecum timid, feminizare a muncii de tip gulere albe, de rutina. Asa dupa cum vom vedea, problema clasei si a genului este mai complexa.

in al doilea rand, conditiile de munca pentru multi oameni care detin atari slujbe au ajuns degradate sau decalificate - calificarile pe care le solicitau de obicei slujbele de la lucratori au devenit demodate, pe masura ce au fost introduse masinariile care au preluat unele dintre atributiile lor. Acest lucru se aplica, de exemplu, muncii de secretariat din birouri; calcularea, scrierea si abilitatile organizationale au fost partial inlocuite prin introducerea masinilor de scris, a masinilor de calculat, a aparatelor de fotocopiat si mai recent, a computerelor.

Feminizarea si decalificarea sunt, de fapt, legate in mod direct. De exemplu, cu cat procentul de oameni care detin posturi de functionari si de secretariat a crescut, cu atat a sporit procentul de femei in aceste ocupatii - si au devenit mai rutinate aceste ocupatii. De asemeni, femeile depasesc cu mult numarul barbatilor in posturile de la niveluri inferioare in sectorul in extindere al marketingului, al industriilor cu amanuntul si de divertisment. Slujbe precum cele de asistent de vanzari, sau casiera de magazin sunt, in mare masura ocupate de femei. in cadrul apreciatului sau studiu Labour and Monopoly Capital', scris in urma cu aproape doua decenii, Harry Braverman sustinea ca majoritatea slujbelor de rutina de tip gulere albe au ajuns decalificate intr-o asemenea masura incat ele se deosebesc acum intr-o mica masura de munca manuala. Departe de teza conform careia din ce in ce mai multi oameni ajung in clasa de mijloc, ceea ce vedem aici, se spune, este un proces de "proletarizare'. Aceste scopuri sunt lasate unei clase muncitoare in expansiune, care trebuie vazuta ca incluzand multe slujbe "nemanuale' (Braverman, 1974).

Majoritatea sociologilor sunt de parere ca Braverman a exagerat. Anumite ocupatii au devenit recalificate, si nu decalificate, o data cu inaintarea schimbarilor tehnologice - este nevoie de o calificare superioara, nu inferioara. Acest lucru este adevarat, de exemplu, in privinta anumitor slujbe afectate de introducerea computerelor (desi altele sunt degradate de acelasi proces), in plus, clasa sociala a unui individ casatorit depinde, de asemeni, de slujba sotiei. Femeile care au slujbe nemanuale de rutina sunt deseori casatorite cu barbati ce detin posturi mai inalte de tip gulere albe: familia in ansamblu apartine clasei de mijloc.

Studiile despre slujbele de tip gulere albe de rutina, si despre lucratorii care le detin, au produs rezultate oarecum contradictorii in privinta ideii de proletarizare. Rosemary Crompton si Gareth Jones (1984) i-au studiat pe lucratorii de tip gulere albe dintr-o banca, din cadrul autoritatii locale si din companiile de asigurari. Ei au descoperit ca functionarele aveau mai putine sanse de a fi promovate in posturi superioare, de tip gulere albe, decat barbatii. Cea mai mare parte a slujbelor studiate au fost socotite de catre ei ca fiind proletarizate: muncitorii urmeaza pur si simplu un set de rutine, fara prea multe initiative. Barbatii au de cele mai multe ori posibilitatea de a evita astfel de slujbe, in vreme ce majoritatea femeilor nu pot face acest lucru; din acest motiv, s-au degradat mai ales slujbele de tip gulere albe pentru femei.

Gordon Marshall et al. (1988) critica aceste concluzii, ca si opiniile lui Braverman. Ei au intervievat barbati si femei cu o varietate de preocupari si i-au intrebat daca slujbele lor necesita in prezent mai multe aptitudini decat in momentul in care s-au angajat. Ei au descoperit ca doar 4% au pretins ca munca loc necesita mai putine deprinderi, iar proportia nu era prea diferita pentru slujbele femeilor in comparatie cu celelalte slujbe de tip gulere albe. Ei au tras concluzia ca lucratorii de tip gulere albe continua sa aiba o mai mare autonomie in cadrul slujbelor lor decat majoritatea lucratorilor manuali, din punctul de vedere al constiintei de clasa, ei au mai multe sanse de a se considera "clasa de mijloc' decat lucratorii manuali.

Schimbari care afecteaza clasa muncitoare

Asa dupa cum se va discuta pe parcursul capitolului, societatea britanica, la fel ca si alte tari industrializate, poseda un numar considerabil de oameni saraci, insa, majoritatea indivizilor care au ocupatii de tip gulere albastre nu mai traiesc in saracie.

Asa dupa cum s-a mentionat mai devreme, venitul lucratorilor manuali a cresc considerabil de la inceputul secolului. Acest standard de viata in crestere este expr in disponibilitatea sporita a bunurilor de consum pentru toate clasele. Aproximativi 50% din lucratorii de tip gulere albastre sunt acum proprietarii caselor in care locuiesc . Automobile, masini de spalat, televizoare si telefoane sunt detinute de un procent extrem de mare de familii.

Fenomenul abundentei de care se bucura clasa muncitoare sugereaza inca o cale posibila catre o "societate de clasa mai mijlocie'. Poate ca, asa dupa cum lucratorii de tip gulere albastre devin mai prosperi, ei devin mai de clasa mijlocie? Aceasta idee, impreuna cu inclinatia caracteristica a sociologului pentru anumite denumiri stanjenitoare, a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de teza a imburghezirii. imburghezirea inseamna "a deveni mai burghez', ca un termen mai marxist pentru "a deveni mai clasa de mijloc'.

in anii 1960, John Goldthorpe si colegii sai au intocmit ceea a devenit un studiu extrem de bine cunoscut al ipotezei imburghezirii. Bazandu-se pe interviurile cu muncitori din industria de masini si cea chimica din orasul Luton, studiul a fost publicat in trei volume. Deseori a fost denumit studiul Affluent Worker* (Goldthorpe et al. 1968-1969). Au fost studiati un total de 229 de lucratori manuali, impreuna cu 54 de lucratori de tip gulere albe (pentru comparatie). Multi dintre lucratorii de tip gulere albastre migrasera in domeniul unor slujbe bine platite; in comparatie cu majoritatea celorlalti lucratori manuali, ei erau de fapt foarte bine platiti si castigau mai mult decat majoritatea lucratorilor de tip gulere albe de categorie inferioara.

Rezultatele studiului, in opiniiile autorilor sai, erau clare: teza imburghezirii este falsa. Acesti lucratori nu se aflau pe cale de a deveni clasa de mijloc. Ei aveau ceea ce Goldthorpe si colegii sai denumeau o atitudine "instrumentala' fata de munca lor: o considerau un mijloc de atingere a unui scop, scopul de a castiga salarii mari. Munca lor era mai mult neinteresanta si nu aveau o legatura directa cu ea. Totusi ei nu se asociau cu lucratorii de tip gulere albe in timpul lor liber, si nu aspirau sa urce pe scara sociala; banii pe care ii castigau erau dirijati catre diferite tipuri de bunuri si posesiuni.

In anii urmatori, nu au mai fost intreprinsa nici o cercetare strict comparabila, si nu este clar in ce masura concluziile la care au ajuns Goldthorpe et al. raman valabile, presupunand ca la vremea respectiva aveau aceasta calitate. S-a convenit ca vechile comunitati traditionale ale clasei muncitoare au avut tendinta de a deveni fragmentate, ori s-au distrus complet, o data cu declinul industriei manufacturiere si cu impactul societatii de consum, insa ramane o problema deschisa gradul in care s-a produs o atare fragmentare.

Diviziunile in cadrul clasei muncitoare reflecta contrastele dintre familii, nu doar dintre indivizi. Lucrarea lui Ray Pahl, Divisions ofLabour' (1984) reprezinta un studiu efectuat asupra familiilor din clasa muncitoare din Isle of Sheppey, din Kent.

* Lucratorul bogat (n.t.). ** Diviziunea muncii (n.t).

cj a descoperit existenta unei schisme intre familiile "legate in slujbe' si cele "sarace in slujbe'- Prima denumire se refera la o situatie in care doi sau mai multi membri ai ^ei familii au slujbe stabile; astfel de persoane au tendinta de a fi proprietarii locuintelor pe care le ocupa si au un stil de viata confortabil. Pe de alta parte, cei care apartin unor familii "sarace in slujbe' au dificultati in a-si asigura hrana pentru

existenta.

in general, ar fi dificil de sustinut faptul ca stratificarea din interiorul clasei muncitoare, ca si cea dintre clase, a ajuns sa depinda nu doar de deosebirile ocupationale, ci si de diferentele in ceea ce priveste consumul si stilul de viata. Societatile moderne au devenit in anumite privinte importante societati de consum angrenate in dobandirea bunurilor materiale, in unele privinte, o societate de consum este o "societate de masa', in care diferentele de clasa sunt, intr-o oarecare masura, depasite; astfel, oamenii care provin din medii de clasa diferite pot urmari programe identice de televiziune, de exemplu. Cu toate acestea, diferentele se pot intensifica prin intermediul unor variatii ale stilului de viata si de "gust' (Bourdieu, 1986).

Dilema subclasei

A ramas o problema deschisa ideea conform careia tendintele catre formarea unei subclase au progresat atat de mult in Marea Britanie si Europa dupa cum pretinde Murray. Lydia Morris relateaza despre cercetarile pe care le-a intreprins in Hartlepool, in partea de nord-est a Angliei. O subclasa are sanse sa dezvolte in zone ale Marii Britanii unde a existat un declin al industriei manufacturiere si o crestere la scara mare a somajului. Hartlepool este o astfel de zona.

Morris a studiat trei grupuri de muncitori someri: primul era alcatuit din cupluri in care barbatul fusese angajat vreme de cel putin 12 luni; cel de-al doilea din cupluri in care barbatul avusese aceeasi slujba in ultimele 12 luni; iar cel de-al treilea din cupluri in care barbatul incepuse o noua slujba in ultimele 12 luni. Persoanele studiate erau in majoritate, de rasa alba. Morris atrage atentia asupra faptului ca somajul in Marea Britanie nu reprezinta o problema atat de "neagra' ca in SUA.

Din punctul de vedere al includerii sociale - daca indivizii sau familiile au puncte de sprijin pe care se bazeaza - Morris nu a descoperit foarte multe diferente intre cele trei grupuri. Cei care fusesera someri timp de mai mult de un an, continuau sa fie preocupati de cautarea unei slujbe; ei nu creasera o cultura anti-munca. Situatia acestor barbati rezulta dintr-un declin economic pe termen lung al zonei respective, din lipsa de calificare si o absenta relativa a contactelor informale bazate pe relatiile de colegialitate in cadrul slujbei, care astfel i-ar fi putut ajuta sa gaseasca slujbe la nivel local, insa Morris a descoperit ca majoritatea somerilor pe termen lung aveau parteneri care erau, de asemenea, someri si aveau cel mai ridicat procentaj de prieteni someri. Cu toate acestea, ea a ajuns la concluzia ca "Nu exista o dovada directa in studiul meu despre o cultura distincta a subclasei' (Morris, 1993, p. 410).

Cercetarea lui Morris nu reprezinta insa un caz concludent. Ea a fost efectuata doar intr-o singura parte a tarii, in care minoritatile etnice nu constituie un numar reprezentativ. Barbatii din Insulele Antile si din Asia sunt mai concentrati in slujbele semi-calificate, si au sanse medii de angajare mai inalte decat barbatii de rasa alba (Pilkington, 1992).

Tendintele catre divizare economica si excludere sociala care sunt caracteristice acum in America dau senzatia ca se accentueaza atat in Marea Britanic, cat si i_n Europa Occidentala. Elementul rasial si etnic este pronuntat aici. in mari orase precum Londra, Manchester, Rotterdam, Frankfurt, Paris si Napoli situatia oamenilor saraci din orase se accentueaza. Hamburg este cel mai bogat oras din Europa, masurat prin intermediul venitului personal mediu, si are cel mai mare procent de milionari existenti in Germania. Detine totodata cel mai mare procentaj de asistenta sociala si somaj - cu 40% peste media nationala. O treime din slujbele din industrie din oras si din jurul orasului au disparut in cei 15 ani de pana in 1994.

Majoritatea oamenilor saraci si someri din tarile Europei Occidentale sunt autohtoni, dar exista de asemeni multi imigranti de generatia intaia sau a doua aflati in saracie si locuind in cartiere ale orasului deterioreate, iar procentul de familii cu un singur parinte este in crestere. Exemple in acest sens sunt Moss Side din Manchester, Gallusviertel din Frankfurt si Nieuwe Western din Rotterdam.

Un grup de sociologi olandezi au intervievat mai multe persoane care traiesc in zonele sarace ale oraselor olandeze. Ei au descoperit (contrar concluziilor lui Morris) ca 55% dintre somerii pe termen lung din randul celor intervievati renuntasera sa mai caute de lucru. Cercetatorii au concluzionat ca, majoritatea luasera hotararea de a renunta la munca si de a trai din ajutor social (Engbersen et al., 1993).

GEN SI STRATIFICARE

Studiile despre stratificare au fost de-a lungul anilor "oarbe din punctul de vedere al genului' - ele au fost scrise neincluzand si femeile ca si cum femeile erau neimportante si neinteresante pentru analiza diviziunilor de putere, avere si prestigiu. Cu toate acestea genul reprezinta unul dintre cele mai profunde exemple de stratificare. Nu exista societati in care barbatii sa nu aiba, in anumite privinte ale vietii sociale, mai multa avere, un statut si o influenta superioara celei a femeilor.

Diviziuni de clasa si de gen

Una dintre principalele probleme a studiului genului si a stratificarii in societatile moderne pare simpla, dar se dovedeste a fi dificil de rezolvat. Este vorba de problema masurii in care putem intelege inegalitatile de gen din timpurile modeme, din punctul de vedere al diviziunii de clasa. Inegalitatile de gen sunt adanc inradacinate, din punct de vedere istoric fata de sistemele de clasa; barbatii au o pozitie superioara celei detinute de femei chiar si in cadrul societatilor de vanatori si culegatori, unde nu exista clase. Totusi diviziunile de clasa sunt atat de accentuate in societatile modeme incat nu exista indoiala ca ele "se suprapun' din plin peste inegalitatile de gen. Pozitia materiala a majoritatii femeilor tinde sa o reflecte pe cea a tatilor sau sotilor lor; din acest motiv se poate sustine ca trebuie sa explicam inegalitatile de gen

indeosebi in termeni de clasa. intr-o lucrare clasica despre stratificare, Frank Parkin a exprimat concis acest punct de vedere:

Cu siguranta, statutul femeii poarta cu sine multe dezavantaje in comparatie cu cel al barbatilor in diferite domenii ale vietii sociale, inclusiv oportunitati de angajare, detinere de proprietati, venit etc. Totusi, aceste inegalitati asociate cu diferente de sex nu sunt de obicei considerate drept componente ale stratificarii. Acest lucru se petrece din cauza ca la marea majoritate a femeilor alocarea recompenselor sociale si economice este determinata, in primul rand, de pozitia familiilor lor si, indeosebi, de cea a capului familiei. Cu toate ca, in prezent, au in comun anumite atribute de statut, pur si simplu prin virtutea genului lor, pretentiile lor asupra resurselor nu sunt determinate in primul rand de ocupatia lor, ci, in mod obisnuit, de cea a tatilor sau sotilor lor. Iar daca sotiile si fiicele muncitorilor necalificati au ceva in comun cu sotiile si fiicele bogatilor latifundiari, nu exista nici o indoiala ca diferentele in situatia lor de ansamblu sunt cu mult mai remarcabile si mai semnificative. Doar in cazul in care-incapacitatile care tin de statutul femelei ar fi considerate atat de mari incat sa depaseasca deosebirile unui tip de clasa ar fi realist sa socotim sexul drept o componenta importanta a stratificarii (Parkin, 1971, pp. 14-15).

Se poate sustine ca femeile au chiar si in prezent tendinta de a fi circumscrise unui domeniu "privat' - lumea domestica a familiei, a copiilor si a gospodariei. Pe de alta parte, barbatii duc o viata mai "publica' si ei hotarasc cata avere si putere este distribuita. Lumea lor este cea a muncii platite, a industriei si a politicii.

Opinia conform careia inegalitatile de clasa calauzesc intr-o mare masura stratificarea genurilor a constituit deseori o presupunere tacita pana de curand, dar acum aceasta problema a devenit subiectul multor dezbateri. John Goldthorpe a aparat ceea ce el denumeste "pozitia conventionala' in analiza clasei - conform careia munca platita a femeilor este relativ lipsita de importanta in comparatie cu cea a barbatilor si ca, prin urmare, femeile pot fi considerate ca apartin aceleiasi clase ca si sotii lor (Goldthorpe, 1983). Goldthorpe subliniaza ca aceasta opinie nu se intemeiaza pe o ideologie sexista. Dimpotriva, aceasta opinie recunoaste pozitia subordonata in care se afla cele mai multe femei pe piata muncii. Femeile au slujbe cu jumatate de norma fata de barbati, si manifesta tendinta de a avea o experienta mai intermitenta a angajarii platite din pricina retragerii pentru perioade indelungate, cum sunt nasterea si cresterea copiilor. Avand in vedere ca majoritatea femeilor se afla intr-o pozitie de dependenta economica fata de sotii lor, rezulta ca pozitia lor de clasa este de cele mai multe ori determinata de situatia de clasa a sotilor lor.

Punctul de vedere al lui Goldthorpe poate fi criticat in mai multe moduri, in primul rand, intr-un procent substantial de gospodarii venitul femeilor este esential pentru mentinerea pozitiei economice si a modului de viata al familiei, in aceste circumstante, angajarea platita a femeilor determina intr-un anumit fel pozitia de v^oa a gospodariilor. In al doilea rand, angajarea unei sotii poate influenta puternic angajarea sotului ei, nu si invers. Chiar si acolo unde o femeie castiga mai putin f decat sotul ei, situatia ei din punctul de vedere al muncii poate sa continue sa fie J factorul "de baza' in influentarea clasei sotului ei. De exemplu, in cazul in care sotul este un lucrator de tip gulere albastre necalificat sau semi-calificat, iar sotia lui, sa zicem, sefa unui magazin, ocupatia sotiei poate stabili standardul pozitiei familiei in ansamblul sau.

in al treilea rand, exista multe familii "care trec de granitele clasei', in care munca sotului este intr-o categorie de clasa superioara celei a sotiei, sau (mai rar) invers. Datorita faptului ca au fost efectuate putine studii ale unor astfel de familii, nu putem concepe ca este intotdeauna adecvat sa consideram ocupatia masculului ca reprezentand influenta determinanta. Pot exista anumite scopuri pentru care este mai realist sa ii tratam pe barbati si pe femei, chiar si in cadrul acelorasi familii, ca detinand pozitii de clasa diferite, in al patrulea rand, creste procentul familiilor in care femeia este singurul sustinator. Cu exceptia cazului in care femeia are un venit derivat din pensia alimentara care o situeaza la acelasi nivel economic ca si fostul ei sot, ea reprezinta prin definitie influenta determinata a propriei pozitii de clasa (Stanworth 1984; Walby 1986).

Cercetarea sustine concluzia conform careia pozitia economica a unei femei nu poate fi pur si simplu "explicata' dupa cea a sotului ei. Un studiu intreprins in Suedia a aratat ca familiile "care trec de granitele clasei' reprezinta un fapt obisnuit (Leiuffsrud si Woodward, 1987). in majoritatea unor atari cazuri, barbatul avea ocupatia superioara, cu toate ca intr-o minoritate de cazuri situatia statea exact invers. Cercetarea a dovedit ca indivizii din astfel de familii aveau tendinta de a "importa' in familie aspecte ale pozitiilor lor de clasa diferite. De exemplu, hotararile referitoare la cel care sta acasa sa aiba grija de un copil bolnav erau legate de interactiunea clasei si a genului in familie. Acolo unde slujba sotiei era superioara celei a sotului, de obicei lui ii revenea aceasta responsabilitate.

Dezbaterea continua

Goldthorpe si altii au aparat opinia propusa de el si au adaugat observatii suplimentare. Din motive de cercetare, sustin ei, este rezonabil sa se foloseasca pentru clasificarea familiei partenerului care apartine clasei superioare, indiferent daca e barbat sau femeie, in plus, sustin ei, acolo unde au fost incluse in cercetare material despre sotii, rezultatele doar modifica, nu schimba complet descoperirile "pozitiei conventionale' (Goldthorpe et al., 1988).

Ducand dezbaterea si mai departe, unii autori au sugerat ca pozitia de clasa a unui individ ar trebui determinata fara a se face referire la familie. Cu alte cuvinte, clasa sociala va putea fi evaluata in conformitate cu ocupatia in mod independent pentru fiecare individ, fara referinte specifice la circumstantele domestice ale celeilalte persoane. Aceasta abordare a fost folosita, de exemplu, in lucrarea lui Gordon Marshall si a colegilor sai in cadrul unui studiu despre sistemul de clasa din Marea Britanic (Marshall et al., 1988).

Totusi, o atare perspectiva are dificultatile sale. Ea ii lasa la o parte pe cei care nu sunt angajati, incluzandu-le nu numai pe casnice, ci totodata si pe cei pensionati si pe someri. Aceste din urma doua grupuri pot fi catalogate din punctul de vedere al ultimelor ocupatii avute, dar pot exista probleme daca n-au lucrat de mai multa vreme, in plus, nu trebuie ignorata familia in ansamblul ei. Poate constitui o mare diferenta in privinta oportunitatilor ce li se ofera daca indivizii traiesc singuri sau intr-o familie.

Cercetarea efectuata de catre Norman Bonney (1992) arata ca femeile care sunt bine remunerate au tendinta sa-si aleaga parteneri cu castiguri la fel sau chiar mai mari, si ca sotiile barbatilor care au ocupatii de tip expert sau manager au castiguri superioare celor de care se bucura alte femei angajate. Aceasta descoperire sugereaza ca implicarea din ce in ce mai puternica a femeilor in munca platita poate duce la o accentuare a diviziunilor de clasa intre familii, care n-ar putea fi sesizata daca indivizii ar fi considerati doar separat. Casatoria are tendinta de a produce parteneriate in care ambii indivizi sunt relativ privilegiati sau dezavantajati din punctul de vedere al realizarii profesionale.

Acum ne vom indrepta atentia asupra problemei mobilitatii sociale. Aici, ca si in alte zone ale analizei de clasa, multa vreme chestiunea genului a fost intr-o mare masura ignorata.

MOBILITATEA SOCIALA

O Atunci cand studiem stratificarea, trebuie sa avem in vedere nu numai deosebirile dintre pozitiile economice sau ocupatii, ci si ceea ce li se intampla indivizilor care le ocupa. Termenul de MOBILITATE SOCIALA se refera la miscarile indivizilor si grupurilor intre diferite pozitii socio-economice. Mobilitatea verticala inseamna miscarea in sus sau in jos pe scara socio-economica. Cei care castiga, din punctul de vedere al proprietatilor, al venitului sau al statului se considera ca sunt mobili ascendent, in timp ce aceia care se misca in directia opusa sunt mobili descendent. in societatile moderne exista, de asemeni, mobilitate laterala, care se refera la miscarea geografica intre cartiere, orase sau regiuni. Deseori mobilitatea verticala si cea laterala sunt combinate. De exemplu, un individ care lucreaza intr-o companie dintr-un oras poate fi promovat intr-un post superior intr-o filiala a firmei localizata intr-un alt oras sau chiar intr-o alta tara.

Exista doua modalitati de studiere a mobilitatii sociale, in primul rand, putem examina carierele indivizilor - gradul in care se misca in susul si in josul scarii sociale pe parcursul vietii lor de angajati. Acest lucru este de obicei, denumit mobilitate intragenerationala. in mod alternativ, putem analiza masura in care copiii au aceleasi ocupatii ca si parintii sau bunicii lor. Mobilitatea de la o generatie la alta se numeste mobilitate intergenerationala.

Studii comparative de mobilitate

Cantitatea de mobilitate verticala intr-o societate reprezinta un indicator major al gradului "deschiderii' sale, aratand in ce masura indivizii talentati nascuti in paturi sociale inferioare au posibilitatea de a se misca in sus pe scara socioeconomica. Cat de "deschise' sunt tarile industrializate in ceea ce priveste mobilitatea sociala? Exista oare in Marea Britanic egalitatea oportunitatilor mai mult decat in alte parti? Au fost efectuate studii de mobilitate sociala pe o perioada de peste 50 de ani, implicand in mod frecvent comparatii internationale. Una dintre cele mai datate lucrari in domeniu este cea a lui Pitirim Sorokin (1927). Sorokin a acoperit o arie vasta de societati, incluzand Roma si China traditionala, si a intreprins de asemeni, unul dintre primele studii detailate de viabilitate in Statele Unite. El a concluziat ca oportunitatile pentru ascensiune rapida in Statele Unite erau mai limitate decat sugera folclorul american, insa tehnicile pe care le-a folosit Sorokin pentru a-si culege datele erau oarecum depasite.

Cercetarile efectuate de catre Peter Blau si Otis Dudley Duncan, cu 40 de ani mai tarziu, erau cu mult mai sofisticate si mai cuprinzatoare (Blau si Duncan 1967). Investigatia lor ramane cel mai detailat studiu de mobilitate sociala intreprins intr-o tara. (Cu toate ca era destul de cuprinzator, asemenea majoritatii celorlalte studii de mobilitate, el sufera de viciul mentionat anterior - toate persoanele studiate erau de sex masculin.) Blau si Duncan au colectat informatii de pe un esantion national alcatuit din 20.000 de barbati. Ei au ajuns la concluzia ca in Statele Unite exista multa mobilitate verticala, dar in cea mai mare parte se desfasoara intre pozitii ocupationale destul de apropiate unele de altele. Mobilitatea "de distanta mare' este rara. Cu toate ca miscarea descendenta are loc, atat in cadrul carierei indivizilor si intergenerational, este cu mult mai putin comuna decat mobilitatea ascendenta. Motivul este ca slujbele de tip gulere albe si cele de experti s-au dezvoltat cu mult mai repede decat cele de tip gulere albastre, o schimbare care a creat deschideri pentru fiii lucratorilor de tip gulere albastre pentru a se indrepta catre slujbe de tip gulere albe.

Poate ca cel mai faimos studiu international despre mobilitatea sociala a fost efectuat de catre Seymour Martin Lipset si Reinhard Bendix (1959). Ei au analizat date provenite de la noua societati industrializate - Marea Britanic, Franta, Germania de Vest, Suedia, Elvetia, Japonia, Danemarca, Italia si Statele Unite, concentrandu-si atentia asupra mobilitatii barbatilor aflati in slujbe de tip gulere albastre la cele de tip gulere albe. Contrar asteptarilor lor, ei nu au descoperit nici o dovada ca Statele Unite sunt mai deschise acestora decat societatile europene. Mobilitatea verticala totala peste linia gulere albastre/gulere albe a fost de 30% in Statele Unite, iar in celelalte societati varia intre 27% si 31%. Lipset si Bendix au concluzionat ca toate tarile industrializate au parte de schimbari asemanatoare in privinta expansiunii slujbelor de tip gulere albastre. Acest fapt a condus la un "salt in sus al mobilitatii' de dimensiuni comparabile in fiecare dintre ele. Altii au pus sub semnul intrebarii descoperirile lor, sustinand ca se gasesc diferente semnificative intre tari daca se acorda prea multa atentie mobilitatii descendente, si daca mobilitatea pe distanta mare este luata in considerare (Heath, 1981; Grusky si Hauser, 1984).

in lucrarea lor The Constant Flux (1993), Robert Erikson si John Goldthorpe relateaza despre cercetarile lor cele mai recente in domeniul mobilitatii sociale. Ei au studiat mobilitatea in Europa de Vest si in cea de Est, in SUA, Australia si Japonia. Au fost analizate date provenind din 12 studii nationale de mobilitate acoperind aproximativ primii 70 de ani ai acestui secol. Ei au descoperit ca nu exista tendinta pe termen lung de crestere a ratelor mobilitatii. Ratele de mobilitate totala "se misca inspre ceea ce ar parea a fi o maniera lipsita in mod esential de directie' (p. 367). Statele Unite nu au avut rate de mobilitate semnificative mai mari decat celelalte tari studiate.

Mobilitatea descendenta

Cu toate ca mobilitatea descendenta este mai putin comuna decat mobilitatea ascendenta, ea continua sa fie un fenomen raspandit. De asemeni, este comuna mobilitatea descendenta intragenerationala. Mobilitatea de acest tip este foarte adesea asociata cu probleme psihologice si cu anxietati, cand indivizii ajung incapabili sa-si pastreze stilul de viata cu care s-au obisnuit. Redundanta este o alta sursa importanta a mobilitatii descendente. Oamenii de varsta mijlocie care isi pierd slujbele, de exemplu, fie gasesc cu mare greutate o noua slujba, fie pot obtine un loc de munca cu un nivel inferior de venit fata de cel dinainte.

Au existat foarte putine studii referitoare la mobilitatea descendenta in Marea Britanie. Probabil, insa, ca mobilitatea descendenta, din punct de vedere inter- si intra-generational este in crestere in Marea Britanie, la fel ca si in Statele Unite, in SUA au fost facute mai multe studii recente ale acestui fenomen. Pe parcursul anilor 1980 si la inceputul anilor 1990, pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, a existat o tendinta generala de scadere a castigurilor reale medii (castiguri calculate scazand inflatia) a persoanelor care detin slujbe de tip gulere albe de nivel mediu in SUA. Astfel, chiar daca atari slujbe continua sa se extinda in raport cu altele, e posibil ca ele sa nu poata sprijini aspiratiile unui stil de viata la fel ca in trecut.

Restructurarea corporatiilor si "reducerea ca marime' reprezinta principalele motive pentru care au loc aceste schimbari, in fata competitiei globale in crestere, multe companii si-au sprijinit personalul in acest sens. Au fost inlocuite slujbe de tip gulere albe, precum si slujbe de tip gulere albastre cu norma intreaga - cu posturi cu program redus, slab platite.

Mobilitatea descendenta in SUA este in prezent deosebit de obisnuita in randul femeilor divortate sau separate care au copii. Ca exemplu, am putea lua viata Sandrei Bolton, descrisa de John Schwarz in cartea sa The Forgotten Americans*. Destinul Sandrei contrazice ideea ca oamenii care muncesc din greu si respecta regulile vor| putea prospera. Sotul Sandrei o batuse in mod repetat pe parcursul celor sase ani de casnicie, iar asistentii sociali 1-au considerat ca fiind o amenintare la adresa celor doi copii ai lor. Ea a divortat de sotul ei, dupa ce Serviciul de Protectie a Copilului i-a comunicat ca statul ii va lua copiii daca nu-si va parasi sotul.

Sandra nu primeste pensie alimentara de la fostul ei sot, care cu doua saptamani inainte de pronuntarea divortului a incarcat mobila lor si alte bunuri de valoare intr-un camion si a plecat, nemaifiind vazut de atunci, in timp ce, atunci cand era casatorita ea ducea o existenta relativ confortabila, de clasa mijlocie, Sandra traieste astazi o viata, plina de lipsuri. Ea a incercat sa ramana la colegiu, intretinandu-se pe sine si pe copii facand diverse munci utile, dar nu a reusit sa castige suficienti bani.

Un vecin a avut grija de copii cand ea s-a angajat cu norma intreaga ca secretara la un centru medical. Mergand la cursuri seara si in timpul verii, ea a primit in cele din urma o diploma de absolvire a colegiului. Cu toate ca a facut cereri de angajare in multe locuri, nu a reusit sa gaseasca un post mai bine remunerat, decat cel de secretara. Banii pe care-i castiga nu erau suficienti pentru a-si plati cheltuielile curente drept pentru care si-a luat o a doua slujba, de casiera intr-un supermarket, seara- si chiar si in aceasta situatie, o duce foarte greu.

"incerci sa faci un lucru responsabil', spune ea, "si esti penalizat, pentru ca sistemul pe care il avem acum nu-ti ofera o modalitate de a face acest lucru. Ma refer la faptul ca eu muncesc atat de mult. Mai mult de-atat nu poate face un singur om'(Schwarz, 1991).

Ca rezultat al divortului ei, Sandra a decazut dintr-o existenta, oarecum confortabila, la una aproape de neconceput. Ea nu reprezinta singurul exemplu - in Statele Unite sau in Marea Britanie.

Mobilitatea sociala si succesul

Multi oameni din societatile moderne cred ca fiecare are posibilitatea sa ajunga in varf daca munceste din greu si e suficient de staruitor, si cu toate acestea cifrele arata ca foarte putin reusesc. De ce e oare asa de dificil acest lucru? intr-o anumita privinta raspunsul este foarte simplu. Chiar intr-o societate "perfect fluida', in care fiecare ar avea o sansa egala de a ajunge in posturile cele mai inalte, doar o parte minora va face acest lucru. Ordinea socio-economica din varf are forma unei piramide, avand doar relativ putine pozitii de putere, statut sau avere. Nu mai mult de doua sau trei mii de oameni, dintr-un total al populatiei de 58 de milioane in Marea Britanie, ar putea deveni directori ai uneia dintre cele doua sute de mari corporatii.

insa, in plus, celor care detin pozitii de bogatie si putere li se ofera mai multe oportunitati pentru a-si perpetua avantajele si a le transmite copiilor lor. Ei pot face ca acestia sa aiba cea mai buna educatie cu putinta, iar acest lucru le va aduce adesea slujbe bune. Chiar daca platesc taxe pe avere si pe mostenire, bogatii au gasit modalitati de a transmite o mare parte a proprietatii lor descendentilor. Majoritatea celor care ajung in varf sunt avantajati de la inceput - ei provin din medii profesionale sau bogate. Studiile referitoare la oameni care au ajuns bogati arata ca aproape niciunul nu porneste de la zero. Marea majoritate a celor care "au facut bani' au realizat acest lucru mostenind sau primind macar o mica suma initial - pe care apoi au folosit-o pentru a face si mai multi bani.

William Rubinstein a efectuat un studiu despre mediile din care provin milionarii britanici, in ani 1980 (Rubinstein, 1986). El si-a bazat lucrarea pe numarul deceselor din randul acestora in 1984 si in 1985, care au lasat cel putin un milion de lire sterline. (Este aproape imposibil de aflat amanunte valide referitoare la milionarii in viata). Rubinstein a descoperit ca cei ai caror tati au fost oameni de afaceri sau latifundiari bogati continua sa alcatuiasca 42% dintre milionari. Oamenii care probabil au primit incurajari materiale din partea familiilor lor (cei cu parinti care erau profesionisti de nivel superior) formeaza alte 29%; 43% dintre milionari au mostenit peste 100.000 de lire sterline fiecare, iar alti 32% au mostenit intre 10.000 si 100.000 de lire. in Marea Britanie, modalitatea cea mai sigura de a deveni bogat continua sa fie aceea de a te naste bogat.

Nivelurile de mobilitate

Nivelurile de mobilitate in ansamblu au fost studiate in mod extensiv in Marea Britanic pe parcursul perioadei postbelice - chiar daca si in acest caz toate cercetarile s-au concentrat asupra barbatilor. Un studiu mai vechi a fost efectuat de David Glass (1954). Lucrarea lui Glass a analizat mobilitatea inter-generationala pentru o perioada destul de lunga pana in anii 1950. Descoperirile sale cu privire la datele internationale corespund celor mentionate mai sus (aproximativ 30% mobilitate de la slujbe de tip gulere albastre la cele de tip gulere albe). Studiul lui Glass s-a intemeiat de fapt pe cercetarile care fac comparatii internationale. Cu toate ca a avut loc o mare mobilitate, nu a fost insa de amploare. Mobilitatea ascendenta era mult mai comuna decat mobilitatea descendenta, si era in cea mai mare parte concentrata la nivelurile medii ale structurii de clasa. Oamenii aflati chiar in partea de jos aveau tendinta de a se mentine acolo; aproape 50% dintre fiii lucratorilor cu slujbe de experti si manageri aveau ei insisi ocupatii similare.

Un alt studiu a fost realizat de catre John Goldthorpe si colegii sai de la Oxford, bazat fiind pe o cercetare efectuata in 1972 (Goldthorpe et al., 1980). Ei au decis sa investigheze masura in care schemele de mobilitate sociala se modificasera de pe vremea lucrarii lui Glass, si au tras concluzia ca nivelul de ansamblu al mobilitatii oamenilor a fost de fapt, mai ridicat decat in perioada anterioara, fiind remarcate miscari ample, insa, principalul motiv al acestui lucru nu a fost acela ca sistemul ocupational devenise egalitar, ci ca originea schimbarilor reprezenta cresterea accelerata a numarului de slujbe de tip gulere albe de nivel superior in comparatie cu cele de tip gulere albastre. Cercetatorii au descoperit ca doua treimi dintre fiii muncitorilor manuali necalificati sau semi-calificati practicau activitati manuale. Aproximativ 30% dintre experti si manageri isi aveau originea in clasa muncitoare, in vreme ce 4% dintre barbatii cu ocupatii de tip gulere albastre proveneau din medii de experti sau manageri.

Cu toate ca datele sunt complete, cercetarile efectuate de catre Anthony Heath indica faptul ca sansele de mobilitate ale femeilor sunt drastic limitate, de lipsa de oportunitati, pentru angajatele care au slujbe de experti sau manageriale (Heath 1981). Peste jumatate dintre fiicele expertilor si ale managerilor au slujbe de birou de rutina, nu mai mult de 8% obtinand posturi la un nivel comparabil cu cel al tatilor lor. Doar 1,5% dintre femeile provenind din familii de tip gulere albastre se afla in atari ocupatii (desi 48% au slujbe de birou de rutina).

Studiul initial despre mobilitate de la Oxford a fost actualizat pe baza noului material strans dupa aproximativ zece ani (Goldthorpe si Payne, 1986). Descoperirile majore ale activitatii anterioare au fost coroborate, dar au fost descoperite si alte lucrari noi. De exemplu, crescusera sansele ca baietii din medii de tip gulere albastre sa obtina slujbe de experti sau de manageri. Din nou, acest lucru a fost pus pe seama schimbarilor in structura ocupationala, producand o reducere a ocupatiilor de tip gulere albastre in raport cu slujbele de nivel mai ridicat de tip gulere albe. Mobilitatea descendenta era chiar si mai putin frecventa decat in cadrul cercetarii precedente. Totusi, un procent de barbati din mediul clasei muncitoare mult mai ridicat decat inainte erau someri, reflectand raspandirea somajului in masa incepand cu anii '70.

Marshall et al. au publicat rezultate in anii 1980 care s-au coroborat intr-o mare masura cu descoperirile lui Goldthorpe si ale altora. Ei au descoperit ca, aproximativ o treime dintre oamenii cu slujbe de tip gulere albe de nivel superior, proveneau din medii de tip gulere albastre. Atari descoperiri demonstreaza existenta ridicata a fluiditatii in societatea britanica. Pentru multi oameni este intr-adevar posibil sa urce in ierarhia sociala, atat din punctul de vedere al mobilitatii intra-generationale, cat si a celei inter-generationale; dar scalele sunt in continuare pornite impotriva femeilor, iar caracterul fluid al societatii moderne deriva mai ales din tendinta sa de a ridica pe o treapta superioara ocupatiile. Marshall si colaboratorii sai concluzioneaza: "Un spatiu in varful societatii mai amplu nu a fost insotit de o mai mare egalitate in oportunitatile de a ajunge acolo' (Marshall et al., 1988, p. 138). Totusi, ar trebui sa retinem un aspect mentionat anterior: mobilitatea reprezinta un proces de lunga durata, iar daca societatea devine mai "deschisa', efectele depline nu vor fi vazute timp de o generatie.

Probleme in studierea mobilitatii sociale

Studiul mobilitatii sociale prezinta numeroase probleme. De exemplu, nu este clar daca mobilitatea de la munca de tip gulere albastre la cea de tip gulere albe este intotdeauna corect definita drept "ascendenta'. Muncitorii calificati de tip gulere albastre se pot afla intr-o pozitie economica superioara fata de oamenii cu slujbe curente de tip gulere albe. Natura slujbelor se modifica in timp, si nu intotdeauna este limpede daca ceea ce se socoteste a fi "aceleasi' ocupatii merita cu adevarat aceasta denumire. Ocupatiile functionaresti, de exemplu, asa dupa cum am vazut, s-au schimbat mult in ultimele cateva decade, datorita mecanizarii si computerizarii muncii de birou. O alta dificultate este aceea ca, in studiile de mobilitate intergenerationala, sunt dificil de stabilit in ce moment al respectivelor cariere pot fi facute comparatii. Un parinte poate fi la mijlocul carierei sale atunci cand copilul incepe viata de angajat, parintii si copiii lor pot fi in acelasi timp mobili, poate in aceeasi directie sau (mai rar) in directii diferite. Ar trebui sa-i comparam la inceputul sau la sfarsitul carierelor lor?

Toate aceste dificultati pot fi rezolvate intr-o oarecare masura. Trebuie avuta in vedere modificarea categoriilor ocupationale atunci cand e clar ca natura slujbelor s-a schimbat in mod radical de-a lungul perioadei avute in vedere de un anumit studiu. De exemplu, am putea decide sa grupam impreuna slujbele de tip gulere albastre de nivel superior si slujbele curente de tip gulere albe, examinand mobilitatea in si din aceste slujbe, in ansamblu. Problema momentului din cariera indivizilor in care pot fi facute comparatii in studierea mobilitatii inter-generationale poate fi rezolvata -acolo unde datele permit - prin compararea parintilor cu copiii atat la inceputul, cat si la sfarsitul carierelor lor. Dar aceste strategii nu sunt complet satisfacatoare. Trebuie abordate cu precautie ceea ce poate parea ca reprezinta cifre precise in cadrul studiilor de mobilitate. Din cercetarea mobilitatii nu putem trage decat concluzii generale, indeosebi acolo unde este vorba de comparatii internationale.

Propriile tale sanse de mobilitate

Ce implicatii pot fi sintetizate de studiile de mobilitate referitoare la oportunitatile de cariera care stau in fata ta, ca persoana care cauta o slujba corespunzatoare in anii '90? Asemenea generatiilor anterioare, te poti bucura de mobilitate ascendenta daca nu provii deja dintr-un mediu privilegiat. Pare probabil ca procentul de slujbe de experti si manageri va continua sa se extinda in comparatie cu posturile de nivel inferior. Cei care au obtinut rezultate bune in sistemul educational au cele mai mari sanse de a umple aceste "locuri goale'.

Totusi nu exista destule posturi de nivel superior disponibile pentru toti cei care vor sa le ocupe, iar unii dintre voi veti descoperi ca nu exista o potrivire intre carierele voastre si ceea ce ati sperat. Cu toate ca se creeaza un procent mai mare de slujbe la nivel de expert si de manager decat existasera inainte, numarul total disponibil in economie scade, in comparatie cu oamenii care cauta in mod activ de lucru. Un motiv il constituie numarul sporit de femei care concureaza impreuna cu barbatii pentru un numar limitat de slujbe. Alt motiv (ale carui consecinte sunt greu de stabilit in totalitate, in momentul de fata) il reprezinta intrebuintarea intr-un grad din ce in ce mai mare de tehnologie a informatiei in procesele de productie. Din cauza faptului ca mecanismele computerizate pot indeplini acum sarcini - chiar si de cel mai complicat tip - pe care le efectuau altadata fiintele umane, este posibil, si poate chiar probabil, ca multe slujbe vor fi desfiintate in anii viitori.

Daca esti femeie, cu toate ca sansele tale de a incepe o cariera se imbunatatesc, in calea ta stau doua obstacole majore. Patronii si managerii barbati inca mai fac discriminari in privinta femeilor care solicita slujbe. Ei fac acest lucru, cel putin partial, din cauza credintei lor ca "pe femei nu le intereseaza cu adevarat cariera', si ca probabil ele vor parasi forta de munca atunci cand isi vor intemeia o familie. Cel de-al doilea dintre acesti factori continua, intr-adevar, sa afecteze intr-o maniera deosebita sansele femeilor. Acest lucru se petrece mai rar datorita faptului ca nu sunt interesate de cariera, dar si din cauza ca deseori ele sunt obligate sa aleaga intre a face cariera si a avea copii. Barbatii rareori sunt dispusi sa imparta responsabilitatea deplina pentru activitatea domestica si cea profesionala. Cu toate ca un numar mai mare de femei decat inainte isi organizeaza vietile domestice pentru a urma o cariera, in calea lor continua sa existe bariere majore.

SARACIE SI INEGALITATE

in Marea Britanic, pe treapta cea mai de jos a sistemului de clasa traiesc foarte multi oameni in conditii de saracie. Multi sufera de o alimentatie neadecvata, si traiesc in conditii insalubre, avand o rata a existentei mai scazuta decat majoritatea populatiei. Cu toate acestea, oamenii bogati deseori au o idee vaga despre gradul de raspandire al saraciei.

Acesta nu este un fenomen nou. in 1889, Charles Booth a publicat o lucrare care arata ca o treime din londonezi traiau intr-o saracie crunta (Booth, 1889). Rezultatul a fost un protest public. Cum se putea ca, intr-o tara care la vremea respectiva era probabil cea mai bogata din lume, aflata in centrul unui imperiu masiv, saracia sa fie atat de raspandita? Activitatea lui Booth a fost preluata de catre generalul William Booth (nume asemanator) de la Armata Salvarii. Lucrarea sa In Darkest England and the Way Out' (1970, publicata pentru prima data in 1890) se deschidea cu cifre luate din calculele lui Charles Booth, care aratau ca in Londra, exista 387.000 de oameni "extrem de saraci,' 220.000 care "aproape mor de foame' si 300.000 de oameni "care mor de foame', intr-un an s-au vandut aproape un milion de exemplare din cartea lui William Booth, atat de mult captivase imaginatia publicului. El propunea ca saracia sa fie drastic redusa prin intermediul unor programe practice de reforma si asistenta sociala.

Ce este saracia?

Cum anume ar trebui sa fie definita saracia! De obicei se face o distinctie intre subzistenta sau saracie absoluta si saracie relativa. Charles Booth a fost unul dintre primii cercetatori care a incercat sa stabileasca un standard consecvent al saraciei, care se refera la lipsa conditiilor necesare de baza pentru a sustine o existenta fizica sanatoasa - hrana suficienta si adapost care sa faca posibila functionarea eficienta a corpului. Booth a presupus ca aceste conditii necesare sunt mai mult sau mai putin identice pentru oameni cu varste si fizic echivalente care traiesc in oricare tara. Acest concept este in mod fundamental cel intrebuintat cel mai frecvent intalnit in analiza saraciei in lume.

Definitiile de subzistenta ale saraciei prezinta numeroase insuficiente, indeosebi atunci cand sunt formulate sub forma de nivel specific al venitului. Cu exceptia cazului in care este pozitionat foarte sus, chiar daca permite ajustari, un singur criteriu de saracie are tendinta de a demonstra ca anumiti indivizi sunt socotiti ca fiind deasupra pragului de saracie, cand de fapt venitul lor nu este suficient nici macar pentru nevoile lor fundamentale de subzistenta. Calcularea subzistentei in saracie nu tine seama de impactul standardelor de viata care in general sunt in crestere. Este mai realist sa ajustam ideile despre nivelurile saraciei in functie de normele si asteptarile intr-o societate pe masura ce are loc cresterea economica. Majoritatea populatiei lumii traieste in locuinte care nu contin o baie sau un dus; dar ar fi greu sa nu consideram apa curenta drept o necesitate intr-o societate industrializata, insa, problemele legate de formularile saraciei relative sunt complexe. Criteriile legate de venit sunt si de aceasta data folosite la modul general, dar ele ascund variabile in nevoile efective ale oamenilor.

Saracia in prezent

Spre deosebire de Statele Unite si de multe alte tari, unde exista un "prag al saraciei' delimitat in mod oficial, in Marea Britanie interpretarile saraciei ca atare nu sunt oferite de catre guvern.

Studiile din Marea Britanie defineau persoana care are un venit egal sau mai mic decat nivelul ajutorului social ca traind "in saracie'. "Ajutorul social' se referea la ajutorul in bani, platit persoanelor al caror venit nu atingea nivelul considerat necesar pentru subzistenta. Oamenii cu venituri cuprinse intre 100% si 140% din ajutorul social erau socotiti ca traiesc "la limita saraciei'. Ajutorul social nu mai exista, dar ultimele cifre disponibile continua sa faca referire la perioada in care se afla in uz.

Numarul persoanelor care traiesc in saracie sau la limita acesteia a crescut in mod dramatic pe parcursul anilor '80. in 1979, sase milioane de oameni, 12% din populatie, se aflau in prima categorie, iar 22% in ambele categorii combinate. Cifrele pentru 1987 erau de 19% si respectiv 28%; zece milioane de oameni traiau in saracie si alte cinci milioane traiau la limita acesteia (Blackburn, 1991). Aproximativ doua treimi din cresterea totala, din cele doua categorii reprezenta rezultatul cresterii somajului pe parcursul perioadei.

Cine sunt saracii? Oamenii din urmatoarele categorii au cele mai mari sanse sa traiasca in saracie: somerii, cei care au slujbe cu program redus sau nesigure, oamenii in varsta, bolnavii si handicapatii, membrii familiilor numeroase si/sau ale familiilor cu un singur parinte. Multe persoane care au fost platite in mod rezonabil pe parcursul vietii lor de angajati au parte de o reducere drastica a venitului la pensionare. Familiile cu un singur parinte, aproape toate conduse de femei, alcatuiesc un procent in crestere din numarul saracilor. Somajul ridicat din anii '80 si de la inceputul anilor '90 nu pare a avea sanse sa scada in viitorul apropiat, iar somajul prelungit al unor oameni conduce din ce in ce mai multe familii catre saracie.

Procentul de copii (cei sub 15 ani) care traiesc in familii cu un venit cu 50% sub nivelul mediei nationale - o modalitate de a defini saracia - a crescut in ultimii ani. in 1979, 10% dintre copii traiau in astfel de familii, in 1991, acest procent crescuse la, 31%. Facand cercetari in acest sens, Vihod Kumar ajunge la concluzia ca "o examinare a dovezilor, intemeiata pe o varietate de etaloane ale saraciei, indica faptul ca se continua o tendinta indubitabila catre cresterea accentuata a saraciei in randul copiilor' (Kumar, 1993, p. 167).

Cele mai importante influente asupra extinderii saraciei in randul copiilor le au ratele ridicate ale somajului, cresterea procentului de slujbe slab platite in economie si marirea numarului de familii cu un singur parinte.

De ce continua saracii sa fie saraci?

Unele influente generale asupra nivelului saraciei au fost bine determinate. Programele de asistenta sociala bine intocmite si administrate in mod sistematic, in combinatie cu politica guvernului care sprijina in mod activ tinerea sub control a

somajului, reduc nivelurile saraciei. Exista anumite societati - cum este Suedia - in care nivelul saraciei, limita de subzistenta au fost eliminate aproape complet. Probabil ca un pret social trebuie platit pentru acest lucru, nu doar din punctul de vedere al nivelurilor ridicate ale impozitarii, ci si din cel al dezvoltarii agentiilor guvernamentale birocratice care pot dobandi foarte multa putere. Totusi, cu cat distribuirea averii si a venitului dintr-o tara este lasata la discretia mecanismelor de piata - cum era cazul Marii Britanii in anii 1980 - cu atat se descopera mai mari inegalitati materiale. Teoria care a stat la baza politicii guvernarii doamnei Thatcher era aceea ca diminuarea ratelor impozitelor pentru indivizi si firme va genera niveluri inalte de crestere economica, ale caror roade se vor "prelinge' catre cei saraci. Dovezile nu sprijina aceasta teza. O atare politica economica poate sau nu poate genera accelerarea dezvoltarii economice, dar rezultatele tind sa mareasca diferentele dintre cei saraci si cei bogati, practic crescand numarul celor care traiesc in saracie la limita subzistentei. (Pentru comparatiile internationale referitoare la marimea si impactul programelor sociale, vezi tabelul 10.2.)

Cercetarile au aratat ca majoritatea britanicilor ii socotesc pe cei saraci ca fiind responsabili pentru propria saracie si ii privesc cu neincredere pe cei care traiesc "gratis' din "ajutoare guvernamentale'. Multi sunt de parere ca persoanele care traiesc din ajutor social ar avea posibilitatea sa-si gaseasca de lucru daca ar fi hotarati sa faca acest lucru. Aceste pareri nu sunt conforme cu realitatea saraciei. Aproximativ un sfert dintre cei care traiesc in saracie se afla oricum in campul muncii, dar castiga prea putin pentru a depasi pragul de saracie.

Figura 10.1. - Graficul arata procentul de castiguri realizate de catre barbati in primele 10% din populatie, comparat cu castigurile barbatilor situati pe ultimele 10%. Cu cat cifra este mai mare (vezi axa verticala), cu atat este mai mare inegalitatea.

Venitul celor mai bogati 10% impartit la venitul celor mai saraci 10% 4.5

Statele Unite

Canada

Marea Britanie Noua Zeelanda Australia Japonia Italia

Suedia

Sursa: Independent on Sunday, 21 iulie 1996.

Numarul relativ si impactul pi'ogi occidentale

Procentajul tuturor persoanelor cu venituri mici pe care ajutoarele guvernamentale le propulseaza Ia jumatatea venitului mediu

Procentajul tuturor familiilor cu doi parinti care au venituri mici pe care ajutoarele guvernamentale Ie propulseaza la jumatatea venitului mediu

Procentajul tuturor familiilor de varstnici cu un venit mic pe care ajutoarele guvernamentale Ie propulseaza Ia jumatatea venitului mediu

Sursa: Adaptat dupa Timothy M. Smeeding et al. (editori), Poverty, Inequality and Income Distribuitori in Comparative Perspective, 1990, pp. 30-31, tabelul 2.1 si p. 67, tabelul 3.5.

Dintre cei ramasi, majoritatea o reprezinta copiii sub 14 ani, cei trecuti de 64 de ani, precum si cei bolnavi sau handicapati, in ciuda parerilor populare despre inaltul nivel al fraudelor in domeniul asigurarilor sociale, mai putin de 1% din cererile de ajutor social implica fraude - cu mult mai putin decat in cazul obligatiilor legale de a intocmi o declaratie a veniturilor anuale care urmeaza a fi impozitate, unde se estimeaza ca mai mult de 10% din impozit se pierde prin raportari false sau evaziune fiscala.

Saracia si dependenta de ajutorul social

Un procent considerabil de oameni care traiesc in saracie la un anumit moment, fie s-au bucurat anterior de conditii superioare de viata, fie au sperante sa iasa din saracie in viitor, insa, pentru multi, este vorba de o sentinta pe viata, indeosebi pentru cei care fac parte din randul somerilor pe termen lung.

Criticii institutiilor de asistenta sociala existente au sustinut ca acestea genereaza "dependenta de asistenta sociala', adica oamenii devin dependenti de insasi programele care trebuie sa le dea posibilitatea sa-si realizeze o viata independenta si un tel. Ei ajung dependenti, nu numai din punct de vedere material, ci si psihologic, de sosirea platii ajutorului social. Nu pot avea o atitudine pozitiva fata de existenta lor, ei au tendinta de a adopta una resemnata si pasiva, punandu-si speranta in sistemul de asistenta sociala.

Ideea de dependenta de ajutorul social este controversata, iar unii neaga ca o astfel de dependenta ar fi raspandita. "A trai din ajutorul social' este de obicei socotit a reprezenta o sursa jenanta, se zice, iar cei mai multi oameni care se afla intr-o astfel de postura probabil ca fac eforturi sustinute sa depaseasca aceasta

situatie.

Carol Walker a analizat o cercetare referitoare la modul in care reusesc sa-si duca existenta cei care traiesc din sprijinul social. Ea a descoperit o imagine extrem de diferita de cea prezentata de catre aceia care sustin ca traiul din ajutorul social reprezinta o optiune facila. Dintre somerii, avuti in vedere in cadrul unui studiu, 80% suferisera o deteriorare a standardelor lor de viata din momentul in care incepusera sa traiasca din ajutorul social. Pentru majoritatea, viata devenise din ce in ce mai mult o lupta. Pe de alta parte, pentru o parte asistenta sociala poate aduce imbunatatiri in standardele de viata. De exemplu, cineva care este somer si ajunge la varsta de 60 de ani poate pretinde ajutoare cu 30% mai mari decat cele obtinute pana atunci.

Categoria celor a caror situatie se poate imbunatati ii include de fapt doar pe parintii singuri. Cercetarea indica faptul ca o treime dintre parintii singuri -in mare parte femeile - traiau mai bine dupa destramarea casniciei lor decat inainte.

Doar 12% dintre persoanele care traiesc din asistenta sociala in anii '90 declara ca "se descurca foarte bine'. Majoritatea spun ca "de-abia se descurca' sau ca "au greutati'. Planificarea este dificila. Nu se pot economisi bani pentru viitor, iar notele de plata reprezinta o grija constanta. Mancarea este deseori considerata drept un bun la care se poate renunta intr-o oarecare masura, atunci cand nu exista bani. Walker concluzioneaza: "in ciuda titlurilor de ziar senzationale, traiul pe baza asistentei sociale nu reprezinta o optiune pe care majoritatea oamenilor ar alege-o daca li s-ar fi oferit o alta alternativa. Majoritatea se afla in aceasta situatie, din cauza vreunui eveniment traumatizant din viata lor: pierderea unei slujbe, pierderea unui partener sau instalarea unei boli (Walker, 1994, p. 9).

Oricat de raspandita ar fi, problema dependentei de ajutorul social a devenit tinta principala a incercarilor de reforma a institutiilor de asistenta sociala. Printre cele mai semnificative reforme de acest fel au fost programele de reconversie de la asistenta sociala la munca, al caror scop este acela de a plasa persoanele care primesc asistenta publica in noi locuri de munca. Aceste programe sunt introduse in Marea Britanic si in alte cateva tari europene, dar exista si in Statele Unite. De aceea au existat anumite oportunitati de studiere a implicatiilor lor.

Daniel Friedlander si Gary Burtless au studiat patru programe diferite initiate de guvern menite sa-i incurajeze pe cei care beneficiaza de pe urma ajutoarelor sociale sa se angajeze in campul muncii. Programele erau oarecum asemanatoare. Ele le ofereau stimulente financiare celor care primeau ajutor social si cautau in mod activ de lucru, precum si sfaturi in privinta tehnicilor de cautare a unui serviciu si oportunitati de educatie si calificare. Categoriile-tinta erau indeosebi copiii familiilor cu un singur parinte din familiile care beneficiau de pe urma programului Ajutor pentru Familiile cu Copii Dependenti, cel mai mare program de asistenta care ofera bani din tara. Friedlander si Burtless au descoperit ca programele au avut cu adevarat | rezultate. Persoanele implicate in aceste programe au fost capabile fie sa se angajeze, fie sa inceapa sa lucreze mai devreme decat altii care nu au participat la ele. in toate cele patru programe, castigurile dobandite erau de cateva ori mai mari decat costul net al programului. Totusi, ele au fost mai putin eficiente in ajutorarea celor care aveau cel mai mult nevoie de ele - cei care nu avusesera de lucru o lunga perioada, somerii pe termen lung.

Programele de reconversie de la asistenta sociala la munca sunt menite sa ofere o incurajare pozitiva celor care primesc ajutor social pentru a-si gasi de munca. Dar unii analisti de asistenta sociala au sugerat ca ar trebui adoptata o atitudine drastica fata de acestia. Ei propun ca platile de ajustare sociale sa fie ori reduse ori suspendate complet, in anumite imprejurari. De exemplu, ajutoarele ar putea fi anulate daca o mama singura cu un copil ar mai naste un alt copil in perioada in care primeste ajutor social. Ideea unor atari scheme este aceea de a anihila conditiile care creeaza dependenta de ajutorul social si ii obliga pe oameni sa caute munca platita. Criticii afirma ca atari scheme, au sanse sa ii faca pe cei ale caror ajutoare sociale sunt diminuate sau desfiintate, sa se indrepte catre delincventa sau prostitutie pentru a-si castiga existenta. Pana acum au existat doar cateva experiente de acest fel, si inca nu este posibila judecarea consecintelor (Friedlander si Burtless, 1994).

Oamenii fara locuinte

Majoritatea oamenilor saraci traiesc intr-un fel de case sau adaposturi permanente. Cei care nu fac acest lucru, adica cei fara case, au devenit locuitorii strazilor oraselor, in ultimii 20 de ani.

"Dincolo de margine' este felul in care Martha Burt descrie problema celor fara case din America (Burt 1993). Burt a inceput cercetarea acestei probleme in anii '80 in incercarea de a evalua Programul de Urgenta pentru Fonduri si Adapost, organizat pentru a raspunde numarului din ce in ce mai crescut de oameni, care au ramas fara casa sau infometati, pe parcursul acelei decade. Ea a descoperit ca unii dintre ei dormeau in mod deliberat pe strazi, eliberati de constrangerile proprietatii si a posesiunilor. Dar marea majoritate nu au aceasta dorinta deloc, ei au fost impinsi dincolo de margine, in categoria celor fara case, de factori care scapa controlului lor. in momentul in care constata ca nu mai au o locuinta permanenta, uneori vietile lor se deterioreaza si sunt urmate de greutati si privatiuni. Si in Marea Britanie, cei fara casa pot fi asociati cu un "cerc vicios al strazii' (vezi caseta). Ca si saracia, lipsa unei case nu este usor de definit, asa dupa cum am putea crede, in urma cu doua generatii, majoritatea oamenilor continuau sa se gandeasca la "casa' ca fiind caminul familial. Cei fara case erau considerati drept indivizi care locuiau in pensiuni aflate la periferie. Ei erau denumiti "fara casa' pentru ca traiau singuri si rareori isi vedeau familiile sau rudele.

De-a lungul ultimilor 20-30 de ani, mult mai multi oameni au hotarat sa traiasca singuri. De aceea, cei fara casa au fost definiti drept persoane care nu au unde sa doarma si care fie stau temporar in adaposturi pe strada, fie dorm in locuri care nu sunt destinate locuirii, cum ar fi portalurile, bancile din parc, garile sau cladirile parasite. 302

Cine sunt cei fara casa in Marea Britanie? Aceasta categorie este de fapt mixta. Aproximativ un sfert sunt oameni care si-au petrecut timpul intr-un spital de boli mentale. Cel putin unii dintre acesti indivizi ar fi fost pacientii pe termen lung inainte de anii 1960 cand persoanele cu boli mentale cronice au inceput sa fie externate din institutiile de sanatate ca urmare a schimbarii politicii de asistenta sociala. Acest proces de institutionalizare a fost inspirat de mai multi factori. Unul era dorinta guvernului de a economisi bani - costul intretinerii persoanelor in spitale de boli mentale, ca si in celelalte tipuri de spitale, este ridicat. Un alt motiv, mai meritoriu, il constituia parerea elitei psihiatrilor conform caruia, spitalizarea pe termen lung de cele mai multe ori facea mai mult rau decat bine. Prin urmare, cei care puteau fi tratati ambulatoriu trebuiau externati din spitale. Rezultatele nu au confirmat sperantele celor care considerau deinstitutionalizarea un pas pozitiv. Anumite spitale au externat oameni care nu aveau unde sa se duca, si care probabil nu mai traisera de foarte multi ani in lumea de afara. Deseori, prevederile concrete privind asistenta ambulatorie

au fost deficitare.

Totusi, majoritatea persoanelor fara casa nu sunt fosti pacienti cu boli mentale, nefiind nici alcoolici sau consumatori de droguri. Ei sunt oameni care au ajuns pe strazi datorita faptului ca au avut parte de probleme personale numeroase (vezi figura 10.2). De exemplu, o femeie poate sa divorteze si sa-si piarda in acelasi timp nu doar locuinta, ci si slujba. O persoana tanara poate avea necazuri acasa si pleaca la oras fara mijloace de subzistenta. Cercetarile au indicat ca cei care sunt cei mai vulnerabili la lipsa de locuinta sunt oamenii din mediile clasei muncitoare de jos care nu poseda calificare si au venituri foarte mici. Somajul pe termen lung reprezinta un indicator major.

Figura 10.2. - Motive pentru lipsa de locuinte in randul familiilor fara casa carora li s-a gasit cazare de catre autoritatile locale, Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord, 1994.

CLASA, INEGALITATE SI COMPETITIVITATE ECONOMICA

Inegalitatile intre cei saraci si cei bogati s-au raspandit in Marea Britanie pe parcursul ultimelor doua decenii. Reprezinta oare inegalitatea de clasa din ce in ce mai accentuata un pret care trebuie platit pentru asigurarea dezvoltarii economice? Aceasta presupunere a fost deosebit de populara in timpul guvernarii Thatcher. Se argumenta ca, faptul de a cauta sa se imbogateasca, creeaza dezvoltarea economica

Cei fara casa (n.t.).

pentru ca reprezinta o forta motivanta care incurajeaza inovatia si progresul. u<u exista foarte multe dovezi care infirma aceasta presupunere, in cartea sa Capitalism vs Capitalism (1993), Michel Albert compara intr-o maniera sistematica doua modele de intreprindere si de organizare economica. Unul, pe care il denumeste "modelul american' (dar care se aplica de asemenea Marii Britanii), se bazeaza pe piete in mare masura nereglate si pe niveluri scazute de sistemele de asistenta sociala de stat, si este caracterizat printr-un grad inalt al inegalitatii economice intre cei bogati si cei saraci. Celalalt este denumit "modelul Rinului', datorita faptului ca se intemeiaza pe tipul de sistem economic care se gaseste in tari aflate in apropierea fluviului Rin din Europa - Germania, Elvetia si Olanda - cu toate ca are importante calitati in comun cu Japonia si alte economii prospere din Asia,

in modelul Rinului, interesele colective au tendinta de a le acoperi pe cele individuale. Aceste societati nu sunt individualiste la modul agresiv. Comunitatile din care fac parte indivizii, indiferent daca sunt intreprinderi, orase mici sau sindicate, sunt considerate a fi cruciale in asigurarea stabilitatii. Lucru deosebit de important, tarile din modelul Rinului sunt societati egalitariste, diferentele dintre cei bogati si cei saraci sunt mai reduse decat in Marea Britanic sau Statele Unite.

Modelul Rinului a fost mai prosper decat cel american in cadrul competitiei economice globale, sustine Albert, in mare masura datorita caracterului sau egalitarist. Opinia lui Albert este sprijinita de studiul tarilor asiatice prospere, precum Japonia, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan, in ultimii 30 de ani. Tari in care inegalitatile sunt relativ mai scazute in ansamblu au prosperat mai mult decat cele in care diviziunile dintre bogati si saraci sunt mai accentuate. Faptul de a-i include pe oamenii saraci in societate si nu de a-i indeparta de ea probabil ca le ofera acestora mijloacele si vointa de a-si imbunatati puterea de castig. Relatia dintre inegalitate si crestere economica, ramane insa controversata.

CONCLUZIE

Inegalitatile economice reprezinta o caracteristica persistenta a tuturor sistemelor sociale cu exceptia societatilor de culegatori si vanatori - in care insa se produceau putine bogatii. Diviziunile de clasa formeaza miezul inegalitatilor economice in societatile moderne. Clasa exercita o puternica influenta in vietile noastre. Dar activitatile noastre nu sunt complet determinate de diviziunile de clasa: multi oameni demonstreaza un anumit grad de mobilitate sociala. Altii, insa, se afla in situatii de saracie foarte greu de depasit. Saracia relativa este de fapt o masura a inegalitatii; societatea britanica are tendinta de a fi mai inegala decat majoritatea celorlalte societati occidentale. Unii au afirmat ca atari niveluri de inegalitate, nu incurajeaza dezvoltarea economica, au tendinta de a actiona impotriva ei. Combaterea saraciei si a lipsei de speranta, care este cu siguranta de dorit, in sine, ar putea ajuta Marea Britanie sa fie mai competitiva in cadrul economiei globale.