strucutra sociala

V. antropologie culturala, cultura, personalitate, rol social, stratificare sociala

Ansamblul relatiilor relativ stabile ce caracterizeaza sistemul social al unei societati, alcatuit din comunitatile, colectivitatile, clasele, categoriile si grupurile sociale existente la un moment dat. S.s. inglobeaza totalitatea relatiilor dintre si din interiorul diferitelor forme de convietuire si activitate umana in cadrul societatii aflata pe o anumita treapta de dezvoltare social-economica. S.s. este o realitate complexa, multidimensionala, de aceea si definirea ei are un caracter descriptiv, de enumerare a elementelor componente.

♦ In determinarea s.s. se porneste de la identificarea componentelor sistemului social. Se au in vedere: populatia (cu distributiile caracteristice de sex, virsta etc.) ce convietuieste in cadrul unei comunitati umane globale, pentru societatile contemporane este vorba de natiune (inclusiv minoritatile nationale) organizata intr-o comunitate statala; apoi familia - grup social comunitar specific; colectivitatile teritoriale - satul, orasul (adesea si ele considerate a fi comunitati umane); clasele, categoriile si grupurile sociale; categoriile ocupatio-nale si profesionale sistemul de stratificare sociala; pentru a include doar elementele asupra carora exista un grad inalt de acord intre specialistii problemei.

♦ In functie de dispunerea elementelor componente si a subdiviziunilor acestora pe orizontala si/sau pe verticala spatiului social, se pot delimita diverse procese de stratificare mai mult sau mai putin accentuate, unele din ele, cum ar fi venitul si puterea afectind in mod decisiv viata oamenilor. Pentru sociotog cunoasterea s.s. din anumite etape de evolutie ale societatii prezinta o importanta deosebita.

♦ Studiul obiectiv si sistematic al s.s. (prin intermediul recensamintelor populatiei - viziunea globala fiind indispensabila - si al cercetarilor sociologice) furnizeaza explicatii dintre cele mai consistente referitoare la activitatea oamenilor si la nodul lor de viata istoriceste determinat; la marimea si caracteristicile diferitelor comunitati umane, colectivitati, clase, categorii, grupuri si straturi sociale; tendintele in evolutia lor viitoare; sesizarea mutatiilor intervenite in privinta pozitiilor sociale ale indivizilor si grupurilor, ale statusu-lui lor social, volumele de mobilitate si fluxurile acesteia, raportul dintre autoreproducere si transfer social; a modului in care se infaptuiesc principiile echitatii sociale si se asigura sansele de acces social, politic, profesional, cultural; sursele si distributia prestigiului social si a recompenselor; dispunerea stratificata sau relativ omogena a elementelor ce alcatuiesc s.s., ca si a acesteia in ansamblul sau etc.

♦ S.s. rezulta din procesul interactiunii oamenilor. Constituirea colectivitatilor sociale relativ stabile este conditionata de cristalizarea unei anumite structuri. In societate se intilnesc si "grupuri' nestructurate, dar existenta lor este de scurta durata (multimea). Pentru a supravietui si mai ales pentru a actiona ca entitate, orice grup uman are nevoie sa dezvolte un minimum de structurare sociala. Procesul cristalizarii unei structuri specifice constituie deci o legitate pentru orice colectivitate si prin urmare si pentru societatea in intregul sau. Pe finga s.s., in cadrul societatii se constituie o serie de alte structuri corespunzatoare sistemelor economic, cultural, politic, juridic, informational si de comunicare etc. Odata constituita, s.s. nu ramine neschimbata, ci evolueaza sub actiunea diversilor factori determinanti de natura economica, demografica, culturala, politica -pentru a-i enumera pe cei mai semnificativi.

♦ Daca analizam diferentiat, pe elemente componente modul in care se instituie structurile caracteristice, succint ar fi de retinut: comunitatile umane (natiunea, familia, colectivitatile teritoriale) isi au intemeierea in nevoia funciara a omului de a trai impreuna cu semenii sai, ceea ce il determina sa dezvolte forme specifice de viata colectiva (unitati sociale); la rindul lor clasele si categoriile sociale; partial sistemul de stratificare reflecta caracteristicile formelor de productie; iar categoriile ocupationale si profesionale apar si evolueaza in baza diviziunii sociale a muncii.

♦ Pe finga structurile functionale, apar sau evolueaza si forme de structurare sociala dis-functionale, chiar parazitare.

♦ Supusa determinarilor multiple, s.s. dispune si de o anumita autonomie, avind o legitate proprie de evolutie, caracterizind un proces neintrerupt de transmitere a ei, integrala sau intr-o forma schimbata, de la o generatie la alta. In perioada de relativa stabilitate a s.s., ca urmare a mentinerii societatii pe aceleasi coordonate, predomina procesele de autoreproducere sociala de la o generatie la alta. Atunci cind societatea se afla intr-o etapa de tranzitie de la un tip sau nivel de dezvoltare la altul predomina insa procesele de mobilitate sociala. In societatea moderna, scoala tinde sa devina in tot mai mare masura mijlocul prin intermediul caruia sint plasati indivizii in spatiul social, fara a putea totusi inlatura mecanismele de autoreproducere sau transfer, a caror determinare este mult mai profunda.

♦ Avind in vedere aceste elemente, se identifica diferite modele ale reproducerii structurii sociale: modelul traditional (preindustrial), structura sociala fiind relativ inchisa, predomina procesele de autoreproducere, rareori indivizii isi parasesc grupul social de origine; modelul industrial, structura sociala este deschisa, au loc transferuri mari de populatie din rural si agricultura spre urban si industrie, totodata se creaza noi pozitii sociale ceea ce stimuleaza si mobilitatea de schimb; societatea dezvoltata (postindustriala), se suprapun schimbarile structurale datorate schimbarii rapide in conditiile revolutiei stiintifico-tehnice, expansiunii serviciilor etc., cu cele legate de mobilitatea ce antreneaza diversele categorii si grupuri de populatie in miscarea pe orizontala dar si pe verticala spatiului social in ambele sensuri. Caraceteristica principala a structurii sociale a tarilor dezvoltate este data de constituirea clasei mijlocii in care intra marea majoritate a populatiei, ceea ce reduce simtitor rolul structurii de clasa in favoarea categoriilor si grupurilor profesionale.

♦ Pentru unele societati, printre care si Romania, modelele clasice au fost insotite, cel putin pentru anumite perioade, de experienta comunista, caracterizata de interventii de ordin administrativ in evolutia structurii sociale, unele procese fiind stopate, altele, dimpotriva, fiind stimulate sau pur si simplu create artificial.

♦ Analiza proceselor de autoreproducere si transfer social se efectueaza in strinsa legatura cu caracterul de ansamblu al s.s. fn anumite conditii, atit autoreproducerea cit si mobilitatea sociala pot avea fie efecte pozitive fie efecte negative. Asa de exemplu, autoreproducerea asigura conservarea unor anumite norme valoroase de grupe, inclusiv in planul traditiilor, al exercitarii unor profesii etc., si transmiterea lor de la o generatie la alta. La rindul ei, mobilitatea sociala asigura o mai buna selectie a competentelor. Totodata insa autoreproducerea poate perpetua grupurile sociale privilegiate sau pe cele defavorizate, ceea ce in ansamblu este un fenomen negativ in raport cu asigurarea sanselor de acces la pozitii sociale superioare. De asemenea, si in privinta mobilitatii se pot detasa si efecte negative, nefiind edificator doar volumul mobilitatii. In fapt multe din deplasarile care se produc, cu costuri sociale importante, nu se soldeaza cu beneficii nici pentru individ, nici pentru societate.

♦ S.s. a Romaniei a cunoscut mari schimbari in acest secol si este in continuare supusa unor evolutii deosebit de dinamice. Pe anumite segmente, mai ales cel clasic, schimbarile pot fi caracterizate de-a dreptul dramatice cu rasturnari si reveniri. In prima jumatate a secolului XX, mai ales dupa primul razboi mondial, odata cu constituirea tarii in granitele sale firesti, se urmeaza in continuare traiectul dezvoltarii capitaliste, in care s-a intrat din secolul anterior. Societatea romaneasca, structura ei sociala ramin insa preponderent rurale si taranesti, cu evidente evolutii de dezvoltare industrial - urbana, respectiv de intarire a sistemului categorial specific stadiului capitalist.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in perioada comunista, pe fondul unei industrializari rapide, ritmul dezvoltarii industrial - urbane se amplifica, producindu-se si importante dezechilibre mai ales demografice si economice. Unele procese specifice structurii sociale si-au continuat trendul in consens cu evolutia societatilor moderne. Raportul dintre populatia urbana si cea rurala in anul 1989 era de 52-48%, fata de 22-78% in anul 1950. De asemenea, s-a schimbat radical raportul dintre proportia populatiei ocupate in agricultura, respectiv in ramuri neagricole: de la 74-26%, la 28-72%. In aceeasi perioada s-au produs insa si mari destruc-turari si restructurari sociale. Schimbarea provine de la constituirea proprietatii socialiste in toate sectoarele economice. Vechiul sistem al categoriilor sociale a fost complet destructurat, au disparut categoriile legate de marea si mica proprietate. S-au format si alte clase si grupuri sociale, cum ar fi clasa muncitoare si taranimea cooperatista, a caror existenta era considerata a fi temporara in procesul formarii "poporului unic muncitor', scopul declarat fiind acela al realizarii omogenizarii sociale, prin apropierea intre conditiile de viata si de munca ale oamenilor. S-a obtinut insa o egalizare in saracie, iar unele indepliniri de ordin social au fost platite cu ingradirea libertatilor cetatenesti.

♦ Dupa Revolutia din decembrie 1989 se creeaza conditiile celei de a doua restructurari clasiale de tip capitalist, prin privatizare si formarea economiei de piata. Constituirea unei clase mijlocii majoritare va necesita insa o perioada relativ mare de timp. In ce masura va avea loc o tranzitie fara convulsiile si conflictele sociale care au insotit prima evolutie capitalista depinde de o multitudine de factori incepind cu modalitatile de realizare a privatizarii in beneficiul populatiei, combaterea tendintelor de monopol, incorporarea unei componente sociale majore in deciziile macroeconomice, punerea in practica a unui program eficient de protectie sociala, ceea ce sa recunoastem nu va fi usor, dar nici imposibil de obtinut, in conditiile unei asanari morale si a concentrarii pe marile probleme ale tarii, ale diverselor grupuri aflate in competitie sociala si/sau politica. (I.M.)

♦ S.s. concept de sorginte sociologica, este preluat si integrat de asemenea printre conceptele de baza ale antropologiei culturale, pentru forta sa euristica. S.s. desemneaza aici tabloul pozitiilor pe care le ocupa si rolurilor pe care le joaca indivizii umani in cadrul sistemului social. Reprezinta o concretizare la domeniul vietii sociale a conceptului general de "structura'. A cunoscut cea mai insemnata dezvoltare prin meritele unui sir de eminenti antropologi britanici, care au mizat totul cu acest concept, obnubilindu-l pe cel de "cultura'. In fruntea lor, A. R. Radcliffe-Brown a impartit studiul s.s. - datator de seama pentru antropologia sociala insasi - in trei directii: morfologie sociala, fiziologie sociala si studiul schimbarii sociale. Nuanta biologista a terminologiei are o adresa precisa, Radcliffe-Brown aspirind pentru antropologia sociala la statutul de "stiinta naturala a societatii'.

Morfologia sociala comparativa tinde la o clasificare a tipurilor de sisteme structurale, dupa modelul clasificarilor sistematice (a substantelor, sau a plantelor si animalelor) din chimie si biologie. La rindu-i, studiul fiziologic raspunde la intrebari ca acestea: cum persista sistemele structurale ? care sint mecanismele ce mentin o retea de relatii sociale si cum functioneaza aceste mecanisme ? (Raspunzind la aceste intrebari, Radcliffe-Brown rezerva diviziunii sociale a muncii un loc important ca aspect al s.s.).

In fine, studiul schimbarii sociale urmareste progresul si evolutia unui sistem social: progresul insemnind acel proces prin care fiintele umane ajung sa controleze din ce in ce mai bine mediul fizic, iar evolutia constind in "procesul de emergenta a unor noi forme de structura'. Discipolii lui Radcliffe-Brown au nuantat aceste idei. E. E. Evans-Pritchard a pus accentul pe notiunea de "grup uman', intelegind prin s.s. "o combinatie organizata de grupuri'. Dupa S. F. Nadei, la structura unei societati se ajunge abstragind dintr-o populatie concreta si din comportamentul ei reteaua de relatii existente intre indivizii umani aflati in roluri interdependente. R. Firth vede esenta s.s. In acele relatii sociale de importanta critica pentru comportamentul membrilor societatii si pentru forma acesteia.

Indiferent de nuante, pentru toti cei enumerati s.s. exista ca realitate: fie in faptele sociale, fie intr-o ipostaza derivata direct din acestea. Cu totul diferit trateaza tema C. Levi-Strauss. Dupa opinia antropologului francez, expresia s.s. nu are de-a face cu realitatea empirica, ci cu modele construite deasupra ei. Structura apare drept un procedeu conceptual construit de cercetator spre a-si inlesni minuirea datelor empirice. Modelul ca atare ramine un instrument speculativ. Valoarea lui sta in capacitatea de a genera ipoteze. Un model de acest soi constituie un procedeu auxiliar in explicatie, fara nici o pretentie existentiala. El exista, in calitate de constructie logica, numai in mintea antropologului sau sociologului.

Disputa ce a avut loc pe aceasta tema intre Radcliffe-Brown si Levi-Strauss a atins chiar un oarecare grad de acuitate si reprezinta reactualizarea in spatiul unei stiinte anume - antropologia - a cfasi-cei controyerse filosofice intre empirism si rationalism. Problema este insolubila in cadrul unei logici binare (ori/ori). Daca s.s. ar fi o constructie pur mentala, atunci de unde vine eficienta ei explicativa, valoarea ei operationala ? Conceptul de s.s. poate fi privit intr-adevar si ca o abstractie, dar una cu ramificatii salutare in straturile realului. Si in ce consta, explicit vorbind, valoarea euristica a acestui concept in cadrul analizelor antropologice asupra culturii si asupra personalitatii ?

In primul rind, s.s. este unul din factorii care dau seama de bogatia de elemente ce intra in componenta unei anumite culturi. Spectrul general ai unei culturi, precum si spectrul de variatie a unui element in cadrul culturii respective depind intr-o masura importanta de gradul de diferentiere interna a societatii in cauza. In consecinta, elementele culturale - piese de port, gesturi, vorbe etc. - detin adeseori functia de insemne prin care obstea poate identifica usor statutul social al unui membru al sau. In al doilea rind, s.s. da seama de ordinea interioara a unei culturi. Nu poate exista o cultura coerenta fara o s.s. relativ stabila si unitara. Nu se poate vorbi de pattern cultural decit cu conditia ca indivizii umani sa-si cunoasca si sa-si recunoasca reciproc rolurile in sistemul social.

In ceea ce priveste valoarea euristica a conceptului de s.s. in raport cu cel de personalitate, ea rezulta din conditia omului de fiinta socioculturala. Smuls (fireste in chip ipotetic) din reteaua sociala, individul uman ramine doar cu determinatiile ce le detine ca entitate fizica. Personalitatea este, in esenta, ceea ce individul uman datoreaza societatii si culturii. Chiar prin nastere (in momentul in care primeste un nume, sau este inscris intr-un registru), insul uman se plaseaza fara voia si fara stirea lui intr-o s.s.: intr-un grup de rudenie, intr-o categorie sociala etc.

Prin functia sa ordonatoare exercitata asupra culturii si personalitatii, s.s. contribuie la constituirea, dar mai ales la reglarea acelui continuum socio-psiho-curtural in care fiinta umana isi duce existenta. Gh.G.