Piata de capital: continut si functii

Piata de capital: continut si functii

Obiectivele capitolului

intelegerea conceptelor de baza ale pietelor financiare;

descrierea caracteristicilor diverselor tipuri de titluri financiare;

clasificarea pietelor de capital dupa mai multe criterii

Continutul capitolului

Cuvinte cheie

• bursa de valori
• actiuni
• obligatiuni
• piete interdealeri

1.1. Concepte de baza ale pietei financiare

Activul este un bun apartinand unei persoane si care poate fi valorificat in activitatea economica. In raport cu natura procesului de valorificare, activele sunt de doua feluri: reale si financiare.

Activele reale sunt constituite din bunuri corporale (tangibile) sau incorporale (intangibile) care, integrate in circuitul economic, genereaza venituri in viitor sub forma de profituri, rente, chirii etc. (engl. tangible sau real assets).

Activele financiare sunt materializate in inscrisuri (hartii ori inregistrari in cont) care consacra drepturile banesti ale detinatorilor lor, precum si drepturile acestuia asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobanzi, dividende, etc.).

Dupa tipul activelor care se negociaza si mecanismul prin care acestea sunt introduse in circuitul economic, piata financiara este formata din 3 mari sectoare: piata bancara, piata monetara, piata de capital.

Piata bancara se caracterizeaza prin tranzactii cu active bancare nonnegociabile, a caror lichiditate este maxima. Societatile bancare au rol de intermediere intre investitori si utilizatori, pe baza relatiilor de credit. Piata bancara se caracterizeaza prin risc redus, siguranta (posibilitatea retragerii activelor in orice moment).

Piata monetara este caracterizata prin tranzactii cu active financiare pe termen scurt de catre societatile financiare. Activele monetare au grad ridicat de lichiditate si sunt negociabile (exemple de active financiare pe termen scurt: depozite bancare, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit).

O componenta distincta a pietei monetare este piata valutara, care asigura conversia activelor dintr-o valuta in alta.

Piata de capital este specializata in tranzactii cu active financiare pe termen rnediu si lung. Aceste active au un grad de risc mai mare si sunt negociabile.

Motivatia principala a unei piete de capital consta in economia si plasarea valorilor mobiliare ale agentilor economici in cautare de capital, catre posibilii investitori, detinatori de excedente banesti.

Miscarea fondurilor in economie se poate face:

fie ca o finantare indirecta (prin concentrarea fondurilor disponibile in banci si utilizarea acestor resurse pentru creditarea utilizatorilor de fonduri),

fie ca o finantare directa (prin emisiuni de titluri financiare de catre utilizatorii de fonduri). Si finantarea directa poate avea forme in care se apeleaza la intermediari.

Transferurile de capital intre cei ce economisesc si cei ce au nevoie de capital se poate face in trei modalitati diferite:

1.Transferuri directe de bani si titluri de valoare, atunci cand o firma vinde actuni sau obligatiuni, direct catre investitori, fara sa apeleze la intermediari.

2.Transferuri prin intermediul unui dealer (o casa de investitii). Dealer-ul serveste drept intermediar si faciliteaza emisiunea de titluri financiare.

3.Transferuri printr-un intermediar financiar (banca, fond mutual). Intermediarul obtine fonduri emitand propriile titluri de valoare si apoi utilizeaza banii pentru a cumpara titlurile emise de unele firme.

Acesti intermediari financiari fac mai mult decat un simplu transfer de bani si titluri: ei creeaza produse financiare noi.

In cazul finantarii directe, se stabileste o retea intre emitentii de titluri (cererea de fonduri) si investitori (oferta de fonduri).

Deci, ca pe orice piata se confrunta cererea si oferta. In cazul pietei capitalului: cererea si oferta de capital.

Cererea de capital este exprimata de catre societatilor publice si private, institutii financiar-bancare nationale si internationale, societati de asigurari, etc.

Cererea de capital poate fi structurala (se concretizeaza in finantarea de investitii productive si actiuni sociale, constituirea capitalurilor financiare ale societatilor publice si private, etc.) sau legata de factori conjuncturali (indisponibilitatea resurselor financiare interne, necesitati financiare determinate de deficitele bugetare si ale balantelor de plati, etc.).

Debitorii se pot clasifica, fie dupa activitatea economica, fie dupa scopul urmarit. Dupa primul criteriu, debitorii pot fi: guvernele, intreprinderile publice si private fara profil financiar, institutii financiare, institutii monetare centrale, etc. Dupa scopul urmarit avem pentru finantarea industiei si gospodariei comunale, petrol si gaze naturale, transport si servicii publice, banci si finante, organizatii internationale, scopuri generale.

Oferta de capital provine din economisire. Persoanele fizice si juridice care dispun de astfel de economii le pot depune la banci sau le pot investi, fie in investitii reale, fie in plasamente.

Investitorii pot fi individuali (persoane fizice sau juridice care realizeaza tranzactii de dimensiuni modeste) sau institutionali (societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari: banci, societati de asigurare, societati de investitii, fonduri mutuale, fonduri de pensii).

1.2. Tipologia pietelor de capital

Pietele de capital sunt de mai multe feluri:

1) in functie participantii la tranzactie, scopul tranzactiei si momentul in care se face tranzactia, piata de capital poate fi de doua feluri: 

Piata primara este piata pe care sunt negociate pentru prima oara titlurile financiare nou emise. Tranzactiile au loc intre compania emitenta (care are nevoie de fonduri) si investitori (care doresc sa-si utilizeze fondurile disponibile investindu-le in titluri financiare profitabile).

Piata secundara este piata pe care sunt tranzactionate valori mobiliare aflate deja in circulatie. Aceasta piata creeaza lichiditate pentru investitori. Tranzactiile au loc intre investitori si nu afecteaza fluxurile de numerar ale companiei care a emis titlurile.

2) in functie de tipul titlurilor care fac obiectul tranzactiilor, distingem doua mari categorii:

Piata obligatiunilor este piata pentru instrumente de datorie de orice fel.

Piata actiunilor este piata pentru tranzactionarea actiunilor comune si preferentiale ale companiilor private.

Piata optiunilor piata pe care se tranzactioneaza contracte de optiuni (produse derivate). Contractele sunt executate la optiunea detinatorului.

3) in functie de modalitatile de negociere distingem intre:

Piata de licitatie este piata in care tranzactionarea este condusa de o parte terta. Pretul este stabilit in functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau a vinde valori mobiliare, respectiv in functie de raportul cerere - oferta.

Piata de negocieri este piata in care vanzatorii si cumparatorii negociaza intre ei pretul si volumul tranzactiei, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului.

in functie de nivelul de organizare a pietei

Piata OTC (engl. over the counter) sau la ghiseu este o piata prin telefon, telex sau computer localizata la sediile brokerilor sau dealerilor. Este o piata de negociere si, in general, este pentru obligatiuni.

Piata organizata este o piata cu reguli de tranzactionare fixate. Are o localizare fizica centrala. Este o piata de licitatie. Pe aceste piete sunt tranzactionate in principal actiunile.

in functie de momentul in care se executa contractele incheiate:

Piata la vedere (piata in numerar) este piata pe care titlurile financiare sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediate.

Piata la termen (piata futures) este piata pe care titlurile financiare se tranzactioneaza pentru livrare si plata ulterioare.

In functie de momentul in care se face tranzactia piata de capital se divide in doua segmente dependente temporal primara si secundara.

Piata primara are rolul de plasare a emisiunilor de titluri pentru atragerea capitalurilor pe termen mediu si lung, atat pe pietele interne de capital, cat si pe piata internationala.

Odata puse in circulatie, titlurile mobiliare fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Existenta acestui tip de piata ofera posibilitatea detinatorilor de actiuni si obligatiuni sa le valorifice inainte ca acestea sa aduca profit (dividende sau dobanzi).

Piata secundara reprezinta, in acelasi timp, modalitatea de a concentra in acelasi loc investitori particulari sau institutionali, care pot vinde sau cumpara titluri mobiliare avand garantia ca acestea au valoare si pot fi reintroduse oricand in circuit.

Piata secundara este si expresia aproape perfecta a reglarii libere intre cererea si oferta de valori, fiind un barometru, in primul rand, al nevoii de capital, dar si al starii economice, sociale si politice a unei tari.

Asigurand mobilitatea capitalurilor, a lichiditatilor pe termen mediu si lung, a negociabilitatii oricarui titlu plasat pe piata primara, piata secundara, atrage atat investitorii de profesie cat si pe cei de ocazie, in speranta unui profit maxim in timp record.

Pretul la care se negociaza titlurile mobiliare, ca expresie a cererii si ofertei, reprezinta si echilibrul a doi factori opusi: maximizarea rentabilitatii unui titlu si minimizarea riscului (ambele referitoare la dividende sau la dobanzi sau la pretul de vanzare-cumparare in viitor).

1.3. Valori mobiliare

Titlurile financiare reprezinta modul de existenta a activelor nebancare. Ele sunt exprimate intr-un inscris (document scris sau inregistrare electronica), care atesta existenta unei relatii contractuale intre emitent si detinator si garanteaza drepturile posesorului lor (engl. securities). Din acest punct de vedere ele fac parte din categoria titlurilor de valoare de credit, avand o serie de trasaturi, in cadrul lor facandu-se deosebire intre cele comerciale si necomerciale.

Titlurile comerciale includ, atat titlurile care exprima un drept real asupra marfii aflate in depozit (recipisa de depozit - engl. warehouse receipt) sau pe vas (conosamentul - engl. bill of lading), cat si titlurile care constata o creanta comerciala a detinatorului lor (efecte de comert).

Titlurile necomerciale includ titlurile de valoare care rezulta din operatiuni financiare pe termen scurt (instrumente monetare) sau pe termen lung (instrumente de capital).

Titlurile de capital permit transformarea unor valori imobiliare prin esenta lor (pamant, cladiri, echipamente) in valori mobiliare prin natura lor (actiuni, etc.).

Titlurile financiare au o anumita valoare (hartii de valoare). Detinatorul lor se afla in pozitia de investitor - a investit fondurile sale si si-a asumat riscul detinerii lor. Din acest punct de vedere, titlurile financiare sunt drepturi, pretentii (engl. claims) asupra unor venituri viitoare.

Valoarea intrinseca a titlurilor se determina prin calcul si este functie de rezultatele plasamentului, de veniturile viitoare ale investitiei.

Valoarea de piata se formeaza in mod curent in raport cu cererea si oferta pentru titlurile respective si reflecta estimarile, anticiparile oamenilor de afaceri privind performantele activului respectiv.

Titlurile financiare sunt titluri de valoare care dau dreptul detinatorilor - investitori - de a obtine in conditiile specificate in titlu, o parte din veniturile viitoare ale emitentului.

Produsele bursiere reprezinta totalitatea titlurilor financiare ce se tranzactioneaza pe piata de capital. Dupa modul in care sunt create, produsele bursiere pot fi: primare, derivate, sintetice.

Titlurile primare sunt emise de utilizatorii de fonduri

pentru mobilizarea capitalului propriu (se numesc si instrumente de proprietate, engl. equity instruments, cum sunt, de exemplu, actiunile)

sau pentru atragerea capitalului imprumutat (se numesc si instrumente de datorie, engl. debt instruments,  cum sunt de exemplu obligatiunile).

Rolul titlurilor primare este dublu:

de a asigura mobilizarea capitalului pe termen lung,

de a acorda drepturi asupra veniturilor banesti ale emitentului.

Titlurile derivate sunt produse bursiere rezultate din contracte incheiate intre emitent (vanzator) si beneficiar (cumparator) si care dau celui din urma drepturi asupra unor active ale emitentului, la o scadenta viitoare, in conditiile stabilite prin contract. Titlurile derivate sunt de doua feluri: contracte futures si optiuni.

Produsele sintetice rezulta din combinarea de catre societatea financiara a unor active financiare diferite si crearea unui instrument de plasament nou.

In continuare, vom analiza in detaliu cele doua tipuri principale de titluri financiare: actiunile si obligatiunile.

Actiunile (engl. shares) sunt titluri financiare emise de o companie pentru constituirea, marirea sau restructurarea capitalului propriu. Sunt valori mobiliare care reprezinta o cota parte din capitalul social al unei societati si care incorporeaza drepturi sociale si patrimoniale.

In functie de drepturile conferite, distingem doua tipuri de actiuni:

actiuni comune si

actiuni  preferentiale.

Actiunile comune dau drept de vot, dau drept la dividend (dividendul este un venit variabil), dreptul la informare, etc.

Actiunile preferentiale nu dau drept de vot, in schimb dau drept la un dividend fix, care se plateste inaintea celui variabil.

Mai distingem intre:

actiuni nominative (cele care au inscrise pe ele numele detinatorului, iar transferarea dreptului de proprietate se face nominal) si

actiuni la purtator (toate drepturile conferite de actiune revin celui ce detine actiunea).

La emisiune pretul este valoarea nominala (valoarea paritara) ce rezulta din impartirea capitalului social la numarul de actiuni.

Obligatiunile (engl. bonds) sunt titluri reprezentative ale unei creante a detinatorului asupra emitentului, care poate fi statul, un organism public sau o societate comerciala. Ele dau dreptul la incasarea unei dobanzi si vor fi rascumparate de catre emitent la scadenta.

Pentru emitent, obligatiunile reprezinta un instrument de mobilizare a capitalului de imprumut. Ele au valoare nominala si dau drept de incasare a unui cupon (dobanda).

Emisiunea se poate face, fie ad pari (la valoarea nominala), fie sub pari (sub valoarea nominala). Rambursarea se poate face, fie ad pari, fie supra pari (peste valoarea nominala).

Tipuri de obligatiuni

obligatiune ipotecara (engl. mortgage bond) - sunt obligatiuni pentru care datoria este garantata cu ipoteca pe activele emitentului;

obligatiune generala (engl. debenture bond) - este o creanta pe ansamblul activelor emitentului, negarantata;

obligatiune asigurata (engl. colateral trust bond) - este garantata cu titluri asupra unor terti, detinute de emitent si depuse la un garant;

obligatiune cu fond de rascumparare (engl. sinking fund bond) - emitentul alimenteaza periodic un fond din care va rascumpara la scadenta obligatiunea;

obligatiune retractabila (engl. callable bond) - poate fi rascumparata inainte de scadenta;

obligatiune convertibila (engl. convertible bond) - poate fi preschimbata, la optiunea detinatorului, in actiuni.

Deosebiri intre actiuni si obligatiuni:

actiunile reprezinta parte din capitalul unei societati pe actiuni, in timp ce obligatiunile sunt o fractiune dintr-un imprumut;

din punct de vedere al rolului oferit detinatorului in gestiunea companiei, spre deosebire de obligatiuni care nu confera nici un rol, actiunile dau drept de vot in Adunarea Generala a Actionarilor;

veniturile actionarilor sunt variabile (in functie de profituri si de politica de dividende a companiei); veniturile obligatarilor sunt fixe, stabilite sub forma de cupoane;

riscurile asumate de actionari sunt mai mari decat cele ale obligatarilor; actionarii asuma riscuri legate de evolutia nefavorabila a afacerii mergand pana la faliment, in timp ce obligatarii isi asuma riscul eventualei nerambursari;

in timp ce obligatiunile au scadenta (moment in care este rambursata valoarea nominala), actiunile sunt emise pe perioada nedeterminata.

Intrebari recapitulative

1. Descrieti intr-o paralela actiunile si obligatiunile.
2. Clasificati pietele de capital dupa mai multe criterii.

Teste grila

1. Titlurile primare nu:
1. sunt emise de utilizatorii de fonduri
2. asigura mobilizarea capitalului pe termen scurt
3. dau detinatorilor drepturi asupra veniturilor banesti nete ale emitentului
2. Finantarea indirecta intr-o economie se poate realiza prin:
1. concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea acestora pentru acordarea de credite;
2. emisiunea de titluri de catre utilizatorii de fonduri;
3. constituirea de depozite bancare de catre agentii economici.
3. Piata financiara este o piata:
1. pe termen scurt
2. inchisa
3. pe termen lung
4. Piata secundara este o piata:
1. Pe care sunt tranzactionate valori mobiliare aflate deja in circulatie;
2. Pentru instrumentele de datorie de orice fel;
3. Pe care se tranzactioneaza spot valori mobiliare pentru livrare conditionata.

Raspunsuri - b; 2. - a; 3. - c; 4. - a

Bibliografie

Popa, I., Bursa, Vol. I, - organizare, functii, experiente - Colectia Bursa, Bucuresti, 1993