DEZASTRE DE NATURA GEOLOGICA

DEZASTRE DE NATURA GEOLOGICA

In ciuda aparentelor, partea solida a Pamantului, numita litosfera (acoperita de invelisuri externe, precum atmosfera, hidrosfera si biosfera) nu este statica. ci in continua miscare, transformare, evolutie. Fenomenele si procesele care au loc, provocand dezastre, pot fi cauzate de factori din interiorul litosferei sau/si din afara acesteia.

1. Dezastre produse de factorii interni ai Pamantului

Factorii interni care pot provoca in mod direct dezastre (ei pot influenta alte procese si determina, in mod indirect, producerea de dezastre) sunt eonsiderati a fi magmatismul (eu manifestarea sa la suprafata pamantului, numita vulcanism), cutremurele si miscarile tectonice ale scoartei (partea exterioara a litosferei, sub care se gasesc mantaua si nucleul).

Spre deosebire de vulcanism si de cutremure (seisme), miscarile tectonice se produc in scoarta in timp geologic si nu pot fi observate. Unele manifestari secventiale si bruste ale lor (falierea unei structuri geologice, reactivarea unei falii, activarea unui proces de subductie etc.) se pot insa simti sub forma de seisme. Ca urmare, vom examina in continuare dezastrele produse de vulcanism (in anumite etape de evolutte el se manifesta si prin seisme) si de cutremure.

1.1. Dezastre provocate de cutremure

Cutremurele se numara printre cele mai nefaste si frecvente cataclisme care afecteaza scoata. terestra, avand adesea consecinte foarte grave pentru om. Numite si seisme (iar stiinta care le studiaza seismologie), cutremurele de pamant sunt miscari sau zguduiri bruste, de scurta durata si neasteptate ale scoartei terestre, produse in mod natural.

o definitie mai sofisticata (Lazarescu, 1980) priveste cutremurul ca fiind o solicitare elastica si de scurta durata a crustei terestre, nascuta din cauze naturale si care se propaga cu viteze de peste 1 km/s. In afara de zguduiri, cutremurele sunt insotite si de fenomene luminoase, zgomote subterane (provocate de fisuratia, ruperea, frecarea si reasezarea rocilor scoartei) si de procese tectonice (falieri, decrosari, ridicari si lasari de teren). Produc pagube imense si nenumarate jertfe umane.

Se pare, conform statisticilor, ca in fiecare minut, pe Terra, se produc doua cutrernure (Larionov, 1964), adica 120 pe ora, 2880 pe zi, 86.400 pe luna si 1.036.800 pe an. Numai 10 % dintre ele sunt de mai mare intensitate, simtite direct de catre oameni, restul fiind inregistrate de aparate (seismografe). Dintre ce1e aproximativ 100.000 pe care le sesizam intr-un an, fara ajutoruI aparatelor, aproximativ peste 110 provoaca dezastre (10 fiind nimicitoare, 100 distrugatoare) iar aproximativ 1000 darama constructii. Aproape douazeci dintre ele zguduie intreaga noastra planeta.

A. Elemente ale cutremurelor

Odata produse, cutremurele puternice dau nastere unor unde elastice ce se propaga pe distante foarte mari, unele pe la suprafata scoartei (inconjurand Pamantul) iar altele prin interior (traversand planeta). Undele pot fi longitudinale (la care particulele scoartei oscileaza paralel cu directia de propagare a undelor) si transversale (particulele oscileaza perpendicular pe directia de propagare), viteza primelor fiind de 1,73 de ori mai mare. Viteza diferita explica faptul ca intr-un punct de la suprafata scoartei se resimt mai intai, venind din zona in care s-a declansat un cutremur, undele longitudinale si apoi cele transversale.

Pornind din focar (spatiul din adancimea scoartei, in care are loc deformarea rocilor si eliberarea energiei, deci unde actioneaza cauza ce provoaca cutremurul) spre suprafata scoartei, undele longitudinale deterrnina aparitia unui al treilea tip de unde: undele superficiale (sau longae), de tip transversal, care provoaca cele mai mari distrugeri. Centrul focarului se numeste hipocentru, iar punctul de la suprafata scoartei, situat pe verticala ce trece prin hipocentru (sau in prelungirea razei Pamantului, ce trece prin hipocentru), reprezinta epicentrul. Distanta dintre hipocentru si epicentru reprezinta adancimea focarului.

B. Cauzele cutremurelor

Cauzele care determina cutremurele sunt naturale si antropice. Cele naturale pot fi endogene (tectonice si vulcanice), adica legate de energia interna a Pamantului si exogene (prabusiri carstice, caderi de meteoriti, caderi de stanci sau alunecari de teren, surpari de faleze), care pot fi produse de factori externi.

Dintre cauzele antropice (artificiale) se pot enumera exploziile de la suprafata terenului, exploziile subterane (mai ales cele nucleare), prabusirea provocata a unor' stanci sau a unor excavatii miniere, trecerea de vehicule foarte grele etc. Dintre cutremurele inregistrate pe suprafata pamantului, cele tectonice sunt cele mai frecvente (aproximativ 95 %), cu intensitatea cea mai mare si consecintele cele mai importante.

C. Clasificarea cutremurelor

Printre criteriile de clasificare a cutremurelor se numara intensitatea, magnitudinea, acceleratia, adancimea hipocentrului, aria geografica etc.

Vibratiile produse de cutremure au intensitati diferite, deci si efectele produse asupra suprafetei scoartei difera de la un cutremur la altul. Initial, dupa intensitate, cutremurele s-au impartit in microseisme (zguduirile nu sunt simtite de catre om ci sunt inregistrate numai de seismografe) si macroseisme (percepute de oarneni). Ulterior, gradarea intensitatii cutremurelor s-a facut, incepand cu anul 1883, de catre Rossi si Forel, pe baza seismogramelor (inregistrari efectuate de seismografe) si efectele provocate scoartei si constructiilor. A rezultat o scara a_cutremurelor cu 10 grade, completata si marita de Mercali si Sieberg la 12 grade.

In anul 1891 Amori a conceput o scara bazata pe acceleratiile orizontale (in mm/s2), iar in 1949, Gutemberg si Richter au creat o scara pe baza miscarii solului la 100 km departare de epicentru, in functie de magnitudine (Raileanu si Pauliuc, 1969).

Cumulate, aceste scari dau urmatoarea imagine a cutremurelor posibile:

gradul 1 (1,6 pe scara Gutemberg ~i Richter): cutremure inregistrate numai de aparate (microseisme), avand vibratii   asemanatoare celor rutiere; acceleratie 5 mm/s2;

gradul 2 (2,2 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure foarte slabe, simtite numai de oameni deosebit de sensibili, aflati in stare de repaus; acceleratte 2,5-5,0 mm/52;

gradul 3 (2,8 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure slabe, simtite de cei mai multi oameni, aflati in stare de repaus; acceleratie 6,0-10,0 mm/s2;

gradul 4 (3,5 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure   moderate, simtite de oameni in miscare si in timpul lucrului; vibreaza geamurile; acceleratte 11,0-25,0 mm/s2;

gradul 5 (4,0 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure putin puternice, simtite de toata lumea; obiectele suspendate (lampile, pendulele etc.) oscileaza; se trezesc din somn persoanele mai sensibile; clopoteii suspendati suna; acceleratie 26,0-50,0 mm/s2;

gradul 6 (4,5 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure puternice; oamenii se trezesc din somn; pendulele se opresc, bat clopotele; copacii fosnesc; se produce spaima; acceleratie 51,0-100,0 mm/s2;

gradul 7 (5,0 pe scara Gutemberg si Richter): cutremure foarte puternice; bat c1opotele, se rastoarna si cad obiecte; se  produce groaza si oamenii parasesc in fuga locuintele; acceleratie 101,0-250,0 mm/s2;

gradul 8 (6,0 pe scara Gutemberg _si Richter): cutremure distrugatoare; arborii grosi se indoaie; peretii crapa; cosurile de la cladiri se prabusesc; se produce panica generala; constructiile slabe sufera avarii; acceleratie 251,0-500,0 mm/52;

gradul 9 (6,3 pc scara Gutemberg si Richter): cutremure pustiitoare; cladiriile mai slabe si parti mai putin rezistente de la alte constructii se darama; acceleratie 501,0-1000,0 mm/52;

gradul 10 (7,6 pe scara Gutemberg si Richter): cutremur nimicitor; cea mai mare parte a cladirilor sunt distruse din temelii sau sufera avarii insemnate; in scoarta terestra se produc crapaturi, falii, alunecari de teren; apa din rauri si lacuri este aruncata peste maluri; acceleratie 1001,0-2500,0 mm/s2;

gradul 11 (8,0 pe scara Gutemberg si Richter): cutremur catastrofal; cladirile de orice fel sunt distruse complet; se rup digurile; iau nastere falii si crapaturi prin care apar noi izvoare; se produc devieri ale apelor curgatoare; sinele de cale ferata se indoaie; podurile sunt avariate; au loc alunecari de teren pe mari suprafete; acce1eratie 2501,0-5000,0 n1111ls2;

gradul 12 (8,6 pe scara Gutemberg si Richter): mare catastrofa seismica; nu rezista nici o constructie sau lucrare facuta de om; se darama stanci; raurile isi deviaza cursurile; acceleratie peste 5000,0 mnlls

Trebuie precizat ca un cutremur de intensitate 8 este de opt ori mai mare decat unul cu intensitatea 1, de patru ori fata de cel cu intensitate 2 si de doua ori raportat la cutremurul de intensitate 4.

Magnitudinea (M), un criteriu foarte important de clasificare, reflecta energia cutremutrelor si se calculeaza (Lazarescu, 1980) cu formula:

M=CIIogA+C2

unde: A este amplitudinea maxima a miscarilor seismice masurate la distanta 100 km de epicentru; C2 exprima caracterele de amortizare a undelor, functie de distanta; C2 este influenta caracterelor structurale si litologice ale regiunii pentru limita inferioara de energie de la care ele permit nasterea unui seism.

Scara magnitudinii este logaritmica, deci fiecare unitate este de zece ori superioara precedentei. De exemplu, magnitudinea 8 este de zece ori mai mare decat magnitudinea 7, de o suta de ori fata de magnitudinea 6, de o mie de ori fata de 5, de zece mii de ori fata de 4, de o suta de mii de ori fata de 3, de un milion de ori fata de 2, de zece milioane ori fata de 1 si de o suta de milioane de ori fata de 0.

Magnitudinea maxima a unui cutremur cunoscut este sub 10. Pentru a se vedea ordinul de marime al energiilor degajate trebuie spus ca un seism cu magnitudine de 8,7 corespunde unei energii de aproximativ 1027 ergi. Pentru fiecare grad de intensitate a cutremurelor, magnitudinea a fost anterior aratata.

Acceleratia maxima a solului in timpul unui seism este un criteriu de clasificare important pentru proiectarea constructiilor. Ca si magnitudinea, valorile acceleratiilor au fost prezentate anterior, pe fiecare grad de intensitate a cutremurelor.

Adincimea hipocentrului clasifica cutremurele in: superficiale (au adancimi sub 10 km), normale (10-60 km), intemediare (60-300 km), adanci (300-700 km) - (Lupei, 1979). Dupa Gutemberg (din Lazarescu, 1980) sunt putin adanci (0-50 km), intemediare (50-250 km), adanci (250-700 krn). Dupa cum se stie, efectele unui cntrernur sunt cu atat mai intense eu cat adancimea hipocentrului este mai mica.

Dupa aria geografica in care se produc, cutremurele sunt continentale si marine (sau oceanice). Cele continentale iau nastere in zonele de uscat, unde exista vulcani activi (tineri) sau la contactul dintre placile litosferei, aflate in miscare. Cele (sub)oceanice sau (sub)marine se produc in zonele de rift (de-a lungul dorsalelor mediane oceanice), unde eruptiile vulcanice submarine genereaza scoarta oceanica, la contactul dintre doua placi oceanice si in zonele in care placile oceanice se subduc sub cele continentale (de exemplu coasta pacifica a Americii de Sud).

D. Consecintele cutremurelor

Efectele sau consecintele cutremurelor sunt numeroase si foarte importante. In cadrul colectivitatilor umane, din toate timpurile, cutremurele mari au determinat pierderi de vieti omenesti (de multe ori a pierit intreaga comunitate) si moartea animalelor. Au distrus si avariat constructii civile (locuinte, edificii sociale, culturale si religioase) hidrotehnice si industriale, retelele de gospodarire (electricitate, apa, gaz, termoficare, canalizare, telecomunicatii), au dat nastere incendiilor.

In unele cazuri, in decursul istoriei, au condus la disparitia sau decaderea unor localitati, state sau culturi. Cutremurele mai determina aparitia de epidemii, accidente tehnice si tehnologice, paralizarea vietii economice. Declanseaza alunecari de teren, surpari si caderi de stanci, avalanse si tsunami, determina aparitia de falii si fracturi (unele pe sute de kilometri), provoaca poluarea mediului si inundatii locale. In mai putine cuvinte, consecintele marilor seisme sunt groaza, suferinta, mutilarea, moartea, distrugerile.

De-a lungul istoriei si evoluttei umane cutremurele sunt responsabile de pierderea a zeci de milioane de vieti omenesti. In ultimele secole pierderile sunt tot mai mari din cauza cresterii fara precedent a populatiei, marirea aglomeratiilor urbane, cresterea ina1timii constructiilor etc. Se estimeaza ca in perioada anilor 1973-2002 cutremurele au provocat moartea a cel putin 500.000 de oameni.

Cutremure!e cu magnitudine ridicata au efecte irnportanle si asupra crustei terestre, continentale sau oceanice. In crusta continentala ele cauzeaza: fisuri, fracturi, falii, decrosari; ridicarea sau lasarea suprafetei terenului; alunecari si curgeri de teren; aparitia torentilor de noroi; prabusiri de stanci, fenomene de sariaj; modificari ale teraselor raurilor; disparitia si aparitia de izvoare si lacuri; schimbarea cursurilor si configuratiei malurilor in cazul raurilor, uneori bararea acestora.

Pe fundul marilor si oceanelor, deci in domeniul crustei oceanice si a sedimentelor depuse pe ea, cutremurele provoaca modificarea fundului marilor (indeosebi in zone cu pante puternic inclinate) si oceanelor; fisurarea, fracturarea, falierea si decrosarea compartimentelor de roci; deplasarea, cutarea si curgerea sedimentelor marine; deplasarea unor blocuri uriase si formarea de olistolite; nasterea sau disparitia unor insule etc. La contactul marilor si oceanelor cu uscatul, tarmurile pot fi schimbate.

E. Exemple de dezastre datorate cutremurelor

O parte dintre cutremurele petrecute de-a lungul istoriei omenirii, mai ales de cateva sute de ani incoace, au fost consemnate ai descrise. Prezentam in continuare, in ordine cronologica, o lista cu cele mai importante, prin marimea si consecintele produse, dintre acestea (Larionov, 1961; Tazieff,1966; Raileanu. 1969; Koenig si Heierli, 1998).

Un cutremur, cel putin de gradul 10, a afectat litoralul Marii Mediterane in anul 526. In afara distrugerilor cauzate, el a provocat si moartea a 120.000 - 200.000 (in functie de diverse surse) de oameni. Mult mai aproape de zilele noastre, un seism provoaca 1a Napoli 30.000 de morti, iar in anul 1526, un cutremur produs in Siria a determinat decesul a aproximativ 200.000 de oameni.

Unul dintre cele mai catastrofa1e cutremure dintre cele cunoscute a avut loc in anul 1556, in area1ul provinciei chineze Shensi, cu o mare densitate a populatiei. Au murit atunci 830.000 de persoane, nnmarul ranitilor nefiind cunoscut, iar pagubele materiale provocate au fost imense.

In sudul Italiei, o explozie a vulcanului Vezuviu, petrecuta in anul 1631, a cauzat un cutremur ce a distrus oratul Tore de la Anuounciata. In plus, valurile mari au inundat tarmul pe o mare intindere. S-au inregistrat aproximativ 3.000 de victime umane.

Un cutremur, desfasurat in mai multe faze succesive, inregistrat in orasul caucazian Somalia, a detenninat, tn anul 1669, moartea a 8.000 de oameni. Pe coasta de est a Siciliei, intre Catania si Siracuza, un seism consemnat in anul 1693 a distrus ambele 1ocalitati si a provocat moartea a 60.000 de persoane.

In anul 1703, capitala Japoniei este distrusa de un puternic cutremur, iar victimele umane semnalate sunt in jur de 200.000. Dupa 23 de ani, un seism loveste statul Peru si cauzeaza moartea a 18.000 de oamem.

Dupa 27 de ani de la seismul din 1703, Japonia este din nou zguduita de un violent cutremur in regiunea Yeso. Pe langa distrugerile provocate, seismul a determinat si moartea a cel putin 100.000 de persoane. In anul 1791, in provinciile japoneze Mino si Owari, s-a produs un cutremur care a creat o falie de 112 km lungime, cu o saritura de 6 m si o decrosare de 4 m. De-a lungul acesteia, pe o suprafata de aproximativ 10.000 km2, distrugerile au fost grave: 20.000-130.000 de cladiri (cifrele difera in functie de sursa) si 10.000 de poduri. Au murit, cu ocazia acestui seism, in jur de 25.000 de oameni.

Un puternic cutremur petrecut in anul 1793, in sudul Italiei (regiunea Calabria), a distrus 400 de localitati, iar numarul victimelor umane a fost in jur de 30.000.

La inceputul secolului XIX, mai precis in anul 1802, la 11 ani de la producerea unui alt seism puternic cunoscut, zona Vrancea este din nou serios afectata. In 1819, la Kutch (India) un cutremur a provocat 1800 de morti, iar pe 28.10.1833, la Ischia (Italia), numarul persoane10r decedate atinge 300.

Catre ultima parte a secolului XIX, cutremure deosebit de putemice. zguduie Grecia, Japonia, Kazakhstanul, Alaska si India. In anul 1870, pe 1 septembrie dimineata, suduI Greciei este afectat de un puternic soc vertical, urmat de o miscare de rotatie si una oscilatorie, timp de 15-20 minute. Localitatile Itsa, Hrisso si Delphi sunt transformate imediat in ruine, iar altele (Arachova, Amphissa etc.) sunt partial distruse. Dupa 19 minute se manifesta un alt soc, foarte puternic, care darama si constructiile ce scapasera anterior, iar in munti determina mari prabusiri si surpari de stanci. Socurile, trepidatiile si vuietele subterane au continuat sa se resimta timp de trei ani si jumatate. Un geolog a contabilizat manifestarile, iar rezultatele indica 5 mil. de bubuituri si 5000 de socuri, dintre care aproximativ 300 au fost distrugatoare.

In anu1 1887, estul Kazakhstanului este foarte puternic afectat de undele seismice. Printre altele, efectele cele mai mari sunt in legatura cu orasul Alma-Ata, care este complet distrus. Portiuni de munti se prabusesc si bareaza cursul raurilor. Seisme mai slabe au afectat zona inca trei ani.

Pe data de 10.09.1826 are loc un cutremur in centrul regiunii Iakutat Bay din Alaska. Coasta Golfului Dezamagirii a fost ridicata brusc la inaltimea de 40 m. A luat nastere si o importanta falie, cu saritura de 15 m. Pagubele produse au fost mici, deoarece zona era slab populata. Magnitudinea cutremurului a fost de 8,6 pe scara Richter.

Un an mai tarziu, pe 106.1897, este afectata de cutremur provincia Assam, la nord de Calcuta. S-a simtit puternic pe o suprafata de 350.000 de km2, cauzand fracturi si mari denivelari ale suprafetei terenului (falia din Chedrang se intindea de-a lungul a 12 mile, iar denivelarea verticala depasea 11 m). Unele cladiri s-au scufundat pana la nivelul acoperisului, o serie de rauri si-au schimbat cursurile, iar denivelarile de teren ivite au determinat formarea de cascade. Magnitudinea a fost de 8,7 iar numarul oamenilor ucisi a atins cifra de 154

In secolul XX, cutremurele par a fi cele mai numeroase, dar, in realitate ele au fost cel mai bine inregistrate si mediatizate. Pe 4.04.1905, la Kangra (India), se manifesta un seism cu magnitudinea 8,6 pe scara Richter, provocand 19.000 de victime umane. Anul urmator este plin de cutremure putemice.

La 31.01.1906 se inregistreaza, in Columbia, un seism cu magnitudine 8,8 - 8,9 pe scara Richter. Pe 18 aprilie 1906, la ora 5,12 dimineata, in California (SUA), un puternic cutremur (magnitudine 8,3) distruge orasul San Francisco si cauzeaza moartea a 23.000 de oameni. Resimtit pe o suprafata de 780.000 de km2, cutremurul a durat un minut si a dat nastere, totodata, la cea mai lunga fractura din scoarta formata in urma unui seism. Masoara 600 km lungime, prezinta o denivelare pe verticala de 1-3 m si o deplasare orizontala (decrosare) de 4-8 m.

O alta fractura mai modesta, de 13 km lungime, a luat nastere in acelasi an, in urma unui cutremur care a avut loc pe 17.03.1906, in Taiwan. Prezenta o saritura pe verticala de 1,80 m sio0 decrosare de 2,4 m. Numarul mortilor a fost de 1250. Tot in anu11906, pe 17.08, seismul care a distrus orasul Valparaiso (Chile) si a cauzat moartea a 20.000 de persoane, a determinat ridicarea coastelor oceanice cu 3 picioare, pe o distanta de 200 mile. Magnitudinea a fost de 8,6 pe scara Richter.

In Sicilia, in zona stramtorii Messina, in anul 1908, pe 28.12, are loc un puternic cutremur submarin (magnitudine 7,5 pe scara Richter), avandu-l ca martor si pe scriitorul Maxim Gorki. Sunt distruse mai multe localitati, iar numarul mortilor este, in functie de sursa luata in considerare, intre 83.000 si 300.000. Peste doi ani, la Simirecensc, in Rusia, se produce un puternic seism care formeaza o falie cu lungimea de 50 km si o denivelare maxima de 8 m.

Pe 03.09.1911 are loc un cutremur de 8,7 magnitudine pe scara Richter, in zona muntilor Tiansan (podisul Pamir) iar pe 13.01.1915, la Avezzano (Italia) se inregistreaza 30.000 de morti in urma unui seism cu magnitudinea de 7,5.

In anul 1920, pe data de 16.12, se produce un cutremur devastator in provinciile Kausu si Shasi din China. Are o magnitudine de 8,6 pe scara Richter. Sunt ingropate mai muIte sate si pier intre 100.000 si 200.000 de oameni (cel mai probabiI 180.000).

Un alt cutremur, cu magnitudinea de 8,2, are loc pe 1 septembrie 1923, in regiunile Yokohama, Tokio si Yokosuko, din Japonia. Sunt distruse complet 128.268 de cladjri si partial 126.233. Incendiile care au luat nastere cu aceasta ocazie au mistuit 447.128 cladiri. A douazecea parte din avutia nationala a Japoniei a fost distrusa, iar numarul locuitorilor ucisi a depasit 14000 (probabil 143.000).

Pe data de 205.1927, China este putemic zguduita de un seism cu magnitudine 8,3. Cu aceasta ocazie isi pierd viata aproximativ 200.000 de oameni. In aceeasi tara, 5 ani mai tarziu, pe data de 26.12, un seism cu magnitudinea de 7,6 ucide alti 70.000 de oameni.

In anul 1929, pe 07.03, are 1oc un cutremur in Turkmenia, la Ashabad. Prezinta magnitudinea 9,7 pe scara Richter. Sunt distruse complet toate cladirile si isi gasesc moartea sub daramaturi aproximativ 3.000 de oameni. Pe data de 003.1933, un seism catastrofal (magnitudine 8,9), dar pierderile umane sunt relativ mici: 3000 de morti.

Intr-un interval de 6 ani, trei cutremure puternice afecteaza India. Seismul din 15.01.1934 are o magnitudine de 8,4 si cauzeaza moartea a 11.000 de locuitori, iar cel din 31.05.1935, desi are o magnitudine mai mica (7,5), provoaca 60.000 de victime. .

Seismul din anul 1939 afecteaza 10 orase si numeroase sate. Isi pierd viata 100.000 de locuitori, iar alti 50.000 raman fara locuinte. Pe 31. 05.1935, la Qetta (Be1ucistan), cutremurul face 30.000 de victime umane, iar pe 25.01.1939 se inregistreaza, in localitatea Conception (Chile), un seism cu magnitudine 8,3 pe seara Richter.

Tot in anul 1939, pe 26.1 un cutremur cu magnitudine 7,9 provoaca 25.000 (dupa alte surse 3000) de morti si 17.500 de raniti in Turcia. Epicentrul sau a fost in satul Davarli, la 8 km NV de capitala provinciei Erzincan, aflata in bazinul superior al Eufratului. Aproape 117.000 de cladiri au fost distruse, iar 250.000 de persoane au ramas fara adapost. A luat nastere o fractura de 350 km lungime, avand, pe alocuri, o deschidere orizontala de 3,7 m (Parker, 1995).

In noaptea de 10/11 noiembrie 1940 se produce un cutremur catastrofal in zona Vrancea. Cu hipocentrul situat la cel putin 150 km adancime, s-a manifestat cu magnitudinea de aproximativ 8 in epicentru si de 7,6 la Bucuresti, facand in jur de 1000 de victime omenesti. Se apreciaza ca energia degajata de seism a fost de 8x1025 ergi.

Seria marilor cutremure continua cu cele din 10.09.1943 (Tottori, Japonia; magnitudine 7,4; 1400 de morti), 15.01.1944 (San Juan, Argentina; 5000 de morti), 10.09.1946 (Ancash, Peru; magnitudine 7,4; 1500 de morti), 28.06.1948 (Fukui, Japonia; magnitudine 7,3; 5300 morti), 05.08.1949 (Ambato, Ecuador; magnitudine 6,8; 6000 morti), 15.08.1950 (Assam, India; magnitudine 8,7; 1520 morti), 06.05.1951 (San Salvador; 4000 morti), 04.03.1952 (Tokachi, Japonia; magnitudine 8,6; 600 morti), 18.03.1953 (Turcia; magnitudine 7,2; 1200 morti).

In anii 1953 si 1954 cutremure puternice s-au manifestat in Grecia. Cel din 1953 a afectat substantial insulele Zante si Kephalonia, omorand 1000 de oameni si ranind 10.000. S-au inregistrat numeroase aluncari de teren, iar un munte a fost segmentat in doua de o fractura. Cutremurul din anul 1954 a afectat provincia Tesalia. In orasele Cordita si Farsala s-au daramat aproximativ 30 % dintre case. Pe cealalta parte a Marii Mediterane, in Algeria, un seism de magnitudine 6, petrecut pe 09.09.1954, a distrus orasul Orleansville si a provocat decesul a 1250 de persoane.

Pe 09.07.1956, in Grecia (Santorin) mor 58 de oameni intr-un cutremur cu magnitudinea 7,7. In data de 16-17.10.1956, un seism cu magnitudinea de 7,7 provoaca moartea a 2000 de oameni in Afganistan. In Mongolia (Altai), pe 04.11957 are loc un cutremur de magnitudine 8,6 si lipsa constructiilor, pe langa slaba densitate a populatiei, face ca numarul victimelor umane sa nu treaca de 20. In tara vecina, Iran, se manifesta doua seisme intr-un an, pe 007.1957 (magnitudine 7,4; 2500 de morti) si 13.11957 (magnitudine 7,2; 2000 de morti). Se cunosc mai putine date despre puternicul cutremur care a zguduit aceeasi tara in anul urmator, dar numarul mortilor, inregistrat de autoritati, a fost in jur de 11. 000. ,

Mii de victime umane si distrugerea locuintelor a peste 3 mil. de locuitori au fost rezultatele unui cutremur devastator ce a avut loc in Chile, in annl 1960. De fapt, Chile reprezinta una dintre cele mai active zone seismice ale Pamantului. De la sfarsitul secolului XIX, de cand au inceput sa fie folosite seismografele, in Chile s-au inregistrat 14 cutremure cu magnitudini de 8,6-8,7.

Astfel, pe 21 mai, 1a ora 6 si 2 minute dimineata orasele Conception (de pe coasta Pacificului) si Chillan (la 100 km in interiorul tarii), impreuna cu peninsula Arauco, au fost zguduite de un seism cu magnitudinea 7,7 si intensitatea VIII. S-au inregistrat morti si raniti, s-au prabusit numeroase cladiri. Dupa o jumatate de ora a urmat un alt soc, la fel de violent, dar nu s-au mai inregistrat morti (populatia se gasea afara din locuinte) ci doar alte distrugeri de cladiri.

A urmat un calm de 33 de ore si pe 22 mai, la ora 15, s-a produs cea mai putemica zguduitura, cu magnitudinea de 8,6-8,7. S-au inregistrat numai distrugeri uriase. Populatia nu a fost surprinsa in cladiri deoarece cu un minut inainte fusese alertati de un soc prevestitor, cu magnitudine peste 7,8 si fugisera cu toti afara. In urmatoarele opt zile aveau sa se manifeste inca trei cutremure ce nu vor depasi gradul VII.

In concluzie, se poate considera ca in Chile nu a existat un singur seism, ci a fost o succesiune de mai multe, manifestate pe parcursul a cateva zile, socurile produse avand magnitudini de 7-8,7. Intre 21 mai si 22 iunie s-au produs 225 de cutremure, intre care 10 au depasit magnitudinea 7 si trei au fost mai mari de 8. Au fost distruse complet aproape 60.000 de locuinte, iar numarul mortilor nu a depasit 10.000. Pagubele au fost neasteptat de mici, comparativ cu magnitudinile seismelor, cauzele fiind multiple: existenta constructiilor rezistente la cutremure cu magnitudine mare (in urma seismului distrugator din anul 1939), densitatea relativ redusa a populatiei, cutremurul principal s-a produs duminica si a fost precedat de socuri prevestitoare.

Tot in anul 1960, pe data de 29.02, un cutremur cu magnitudinea de numai 5,8 ucide 20.000 de oameni la Agadir (Maroc). Marile distrugeri de aici sunt explicate de pozitia orasului, asezat pe o falie care taie axa Muntilor Atlas. Doi ani mai tarziu, pe data de 01.09.1962, la patru ani de la precedentul cutremur, in Iran se manifesta un seism cu magnitudine 7,1. In afara de numeroasele constructii daramate, seismul a curmat viata a 1000 de oameni. Dupa alti sase ani, pe 31.08.1968, acelasi numar de victime se inregistreaza in urma altui cutremur cu magnitudinea de 7,4.

In Europa, orasul Skoplje din Macedonia (pe atunci Jugoslavia) este distrus in mare parte de catre un puternic seism care a avut loc in anul 1963, pe data de 26.07. A prezentat magnitudinea 6 si a ucis 1.200 locuitori. Este considerat a fi un cutremur de prabusire carstica, cu hipocentrul la mica adancime, ceea ce explica si consecintele mult mai severe in comparatie cu magnitudinea.

Zona Prince William Sound, din Alaska, a fost afectata, in anul 1964, de un seism eu magnitudinea de 8,6. A provocat 300 de morti si distrugeri de 300 mil. $ in orasul Anchorage, iar linia tarmului s-a inaltat eu 8,6 m. In acelasi an, pe 16 iunie, are loc un cutremur la 50 km departare de orasul Niagata, cu magnitudinea de 7. Distrugerile cauzate cladirilor au fost foarte mari si s-au datorat fluidizarii nisipurilor pe care erau fundate, sub influenta trepidatiilor, dar indeosebi unui val tsunami de 4 m ina1time, care a insotit cutremurul. S-au inregistrat si victime umane.

In anul 1970, pe data de 28.03, in Turcia mor 1100 de oameni in urma unui seism cu magnitudine de 7,4. Pe 31.05.1970 se inregistreaza 67.000 de victime umane in Peru, in urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,7 _si 1000 ca urmare a seismului care zguduie Nicaragua.

In anul 1972 se mai produc doua seisme destul de puternice, unul in Iran (pe data de 10.04, cu magnitudine 6,9 si care omoara 5.100 de oameni) si Nicaragua (pe 23.11972 cu magnitudine 6,2; provoaca in jur de 5.000 de victime umane si pagube de 800 mil. $). Doi ani mai tarziu, pe data de 28.12, se inregistreaza si in Pakistan un cutremur de magnitudine 6,3 care curma viata a 5200 de oameni. Pe 06.09.1975, Turcia este iar afectata de un seism cu magnitudine 6,8 si se inregistreaza 300 de victime.

Anul 1976 este deosebit de bogat in seisme. Se produc nu mai putin de noua cutremure notabile, care provoaca aproape 900.000 de victime omenesti. Seria seismelor este deschisa de cel din Guatemala (pe data de 04.02; magnitudine 7,5; 23.000 de morti), continuata de cele din Italia (in regiunea Friuli, pe 06.05; magnitudine 6,5; 1000 de victime), Chile (pe 31.05; magnitudine 7,3; 50.000 morti), Noua Guinee (pe 28.06; magnitudine 7,1; 10.000 de persoane decedate), se atinge paroxismul cu cel din China (pe data de 28.07; magnitudine 8,3; 650.000 de victime umane) si se incheie eu cele din Filipjne (pe 17.08; magnitudine 7,8; 8000 de morti), Italia (in regiunea Friuli, pe data de 15.09; magnitudine 6,6; 100 persoane decedate) si Turcia (pe 24-11; magnitudine 7,9; 4000 de victime umane).

Cutremurul din Guatemala s-a produs cu putin peste ora 3 dimineata. Focarul s-a situat in zona faliei Montagua, care desparte marea placa tectonica nord-americana de cea caraibiana. Consecintele asupra oamenilor au fost groaznice: 2000-23.000 de morti si 70.000 de raniti. Sute de mii de case s-au prabusit sau au fost foarte grav avariate. In capitala Ciudad de Guatemala, aflata la 150 km de epicentrul cutremurului si la 25 km de falia Montagua, au fost distruse 180.000 de case si un miliou de persoane au ramas fara adapost. De-a lungul faliei amintite, decrosarile (deplasarile pe orizontala ale cel or doua compartimente, unul in raport cu celalalt) au fost intre unu si peste trei metri.

Friuli este o localitate din nord-vestul Italiei, zguduita puternic si frecvent de seisme. Aici, pe data de 6 mai, ora locala 21 s-a produs un nou cutremur. Intensitatea sa a fost estimata la X in zona epicentrala, pe baza distrugerilor provocate. Au murit 965 de locuitori si au fost raniti 300. Numai in Italia (au fost distrugeri si in Jugoslavia, Slovenia, Austria) s-au daramat 11.000 de case, iar 100.000 de persoane au ramas fara adapost. Efectele s-au simtit pana la 800 km distanta.

S-au inregistrat si un numar deosebit de mare de cutremure secundare, cele mai puternice fiind in zilele de 9 (magnitudine 5, I) si 11 (5,2) mai, precum si pe 11 (5,5) si 15 (6,0) septembrie. Ele au provocat alte victime omenesti.

Cutremurul (mai corect lantul de cutremure) produs in China a cauzat un dezastru greu de imaginat (considerat al doilea din istoria omenirii, dupa numarul victimelor umane). Socul principal s-a produs noaptea, la ora locala 3,45 si a durat doar 15 secunde. Epicentrul s-a situat in zona orasuIui Tangshan, aflat la 150 km sud-est de Beijing, asezat pe o falie de aproape 150 km lungime. Pe la 7,25 pamantul a fost din nou zguduit intens de un alt cutremur violent, cu magnitudine 7,3 iar in urmatoarele doua saptamani numarul seismelor cu magnitudini de 4-5 a depasit 100.

Pe langa cei 650.000 de morti (cifra oficiala, intentionat diminuata de autoritati, a fost de 240.000) s-au inregistrat si 780.000 de raniti. Au fost distruse 80 % dintre cladirile din Tangshan, dar au fost daramate si avariate cladiri din multe orase, inclusiv din capitala Beijing. Sinele de cale ferata au fost afectate pe o lungime de 230 km, iar sapte trenuri au deraiat. S-au prabusit si au fost grav avariate 20 de poduri rutiere. Pe litoralul Marii Galbene, tarmu1 s-a lasat cu 3 m, iar un sat a fost inundat.

La 4 martie 1977, in zona Vrancea se produce un putemic cutremur cu hipocentrul la 110 km adancime. In Bucuresti seismul a avut magnitudinea de 7,2 dar in epicentru s-a atins 7,5. A provocat moartea a peste 1.500 de persoane (plus 70 in Bulgaria), peste 10.000 de persoane au fost ranite si 35.000 de familii au ramas fara adapost. In acelasi an, pe data de 06.04, se resimte in Iran un seism cu magnitudine 6,5, ocazie cu care isi pierd viata 900 de oameni. Tot Iranul este zguduit pe 16.09.1978 de un cutremur ceva mai putemic, cu magnitudinea 7,7 iar numarul mortilor atinge 15.000.

In anul 1979 se manifesta doua cutremure notabile. Primul este consemnat pe data de 15.04 si are loc in Jugoslavia (magnitudine 7,2; 200 de decese). Al doilea se petrece in Columbia (magnitudine 7,8; 150 de victime umane). In anul 1980 se inregistreaza tot doua cutremure mai importante, primul in Algeria (pe data de 10.10; magnitudine 7,5; 50.000 morti) si celalalt in Italia (pe 23.11; magnitudine 7,2; 5000 de decese ).

Seisme mai importante se manifesta pe 13.11982 (Yemen; magnitudine 6; 800 de morti), 31.10.1983 (Turcia; magnitudine 7,1 1300 de persoane ucise si 3.200 de case distruse), pe 19.09.1985 (Mexic; magnitudine 8,1; 35.000 decedati), pe 10.10 (Salvador; magnitudine 7,5; numarul mortilor necunoscut), pe 21.08.1988 (India/Nepal; magnitudine 6,7; 600 de oameni ucisi), pe 08.11988 (Armenia; magnitudine 7,5; 25.000 victime umane), pe 23.01.1989 (Tadjikistan; magnitudine 7,5; 10.000 de morti), pe 17.10.1989 (San Francisco, SUA; magnitudine 6,9; 261 de persoane ucise), pe 21.06.1990 (Iran; magnitudine 7,3; 50.000 persoane decedate), 13.03.1992 Turcia; magnitudine 6,8; 4.000 de victime umane), pe 110.1992 (Cairo, Egipt; magnitudine 7,2; 400 de morti) si pe 13.11992 (Indonezia; magnitudine 6,8; 1500 decese). Amanunte s-au putut obtine numai despre unele dintre ele si vor fi prezentate in cele ce urmeaza.

Cutremurul din 19 septembrie 1985, care a lovit Mexicul, s-a produs sub apele Oceanului Pacific. Cele mai dezastruoase efecte nu s-au simtit in zona tarmului, mai aproape de epicentru, ci in capitala Ciudad de Mexico, asezat pe sedimentele cu slaba stabilitate ale fostului lac Texcoco.

Centrul istoric al orasului a fost distrus in proportie de 35 %. Victimele umane inregistrate s-au situat In jurul cifrei de 20.000. Activitatea seismica se mai manifesta usor cu cateva replici, de cateva ori in decursul catorva ore, parand a se linisti, dar a doua zi urmeaza un nou seism cu magnitudine 7,5 pe scara Richter, daramaud alte cladiri deja slabite, inregistrandu-se noi si numeroase victime.

In Armenia, pe 8 decembrie 1988, sunt distruse orasul Spitac, trei sferturi din statiunea balneara Kirovakan si centrul orasului Kumajiri. Cutremu1 din Iran, care s-a manifestat pe 21 iunie 1990, a zguduit zona Munti1or Elbrus. Seismul, cu magnitudinea 7,3 pe scara Richter, a fost urmat, in decurs de 12 ore, de alte cutremure secundare care au ajuns la magnitudinea de 6,5. Desi zona este frecvent zguduita, acest cutremur a fost cel mai puternic dintre toate care s-au inregistrat de-a lungul timpului.

In anul 1992, trei cutremure importante sunt inregistrate in Turcia (pe data de 13.03; magnitudine 6,8; 4.000 de victime umane), Egipt (in ziua de 110, in zona orasului Cairo; magnitudine 7,2; 400 de morti) si Indonezia (pe 13.12; magnitudine 6,8; 1.500 de victime).

Din 1992 pana in 2002, Turcia a fost zguduita de cateva seisme moderate spre mari, care au cauzat numeroase pierderi de vieti omenesti si bunuri materiale. Epicentrele lor s-au aflat in Erzincan (1992), Dinar (1995), Adana-Ceyhan (1998), Kocaeli si Duzce (1999). Cum Adana-Ceyhan si Kocaeli sunt cele mai industrializate regiuni dint tara.seismele din anii 1998 si 1999 au provocat pierderi mari sectorului industrial.

Cutremuru1 din 17.08.1999 s-a produs in regiunile nord-vestice ale Turciei, Kocaeli si Sakarya, foarte dens populate, a avut magnitudinea de 7,4. Epicentrul a fost la 10 km est de orasul Golcuk, iar hipocentrul s-a situat la adancimea de 15 km. Seismul a fost pus in legatura cu o zona intens faliata pe o lungime de 120 km, constituind extinderea vestica a sistemului de falie Nord-Anatolian (cu lungime totala de 1300 km).

Un alt segment de falie, constituind terminatia estica a sistemului mentionat, s-a miscat pe 12 noiembrie, producand cutremurul din zona Duzce, cu magnitudinea 7,2 (Erdik si Durukal, 2003). Totalul victimelor umane ale celor doua seisme s-a ridicat la 18.373 morti si 48.901 raniti spitalizati, din care 40 % au ramas cu infirmitati permanente. Au fost distruse sau compromise 23.400 de constructii, iar 220.000 de case si 21.000 unitati de afaceri au suferit stricaciuni. In zona Kocaeli pierderile economice s-au ridicat la 10-40 mld.$.

Tot in anul 1999 un cutremur si mai puternic, cu magnitudinea de 7,6 a avut loc in zona Chi-Chi din Taiwan (China). A curmat viata a 405 oameni si a ranit 10.718. Pierderile economice s-au cifrat la 8-14 mld.$.

In ultimul timp Indonezia a fost afectata de cateva seisme importante. La 28 martie 2005, intr-o mica insula, aflata la est de marea insula Sumatra, s-a produs un cutremur avand magnitudine 8,7. Si-au pierdut viata 900 de localnici, mii de oameni ramanand fara adapost. Demn de semnalat este si seismul care s-a manifestat pe 27 mai 2006 in insula Jawa. Desi a avut 0 magnitudine mai mica (6,3) decat precedentul, a provocat mult mai multe victime umane (5.800).

F. Raspandirea geografica a cutremurelor

Cutremurele nu se produc pe intreaga suprafata a Pamantului desi efectele celor deosebit de puternice se resimt, uneori mult atenuate, peste tot. Aproape 99 % din cutremure sunt de origine tectonica si au o raspandire geografica precisa, pe zone inguste si foarte alungite (in jur de aproape 80.000 km), cu unele ramificatii secundare, adevarate centuri seismice ce inconjoara Terra.

O prima centura margineste aproape complet Oceanul Pacific, iar a doua uneste arhipelagul Sonde de insulele Azore, mergand de-a lungul muntilor Himalaya si Hindukusi, trecand prin Iran, zona Caucazului, Turcia, strabatand muntii Dinarici, Carpati, Apenini, Alpi si Atlas. Cea de-a treia se intinde in domeniul oceanic, de-a lungul foarte intinselor lanturi muntoase vulcanice submarine care traverseaza Oceanul Arctic, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian, Oceanul Pacific.

1.2 Dezastre provocate de eruptii vulcanice

O eruptie vulcanica reprezinta aparitia lavei la suprafata scoartei, fie in mediu subaerian fie in cel subacvatic, impreuna cu un intreg cortegiu de fenomene specifice spectaculoase (cutremure, zgomote subterane, explozii, aparitia sau disparitia de izvoare, degajari de gaze, fum ori ape fierbinti, nori de cenusa, schimbarea debitului, salinitatea si temperatura apelor subterane, fenomene electrice, fenomene optice etc).

Eruptiile vulcanice pot cauza: raniri sau decese printre oameni si animale; exodul populatiei; distrugerea asezarilor umane, a infrastructurilor, terenurilor agricole, vegetatiei; incendii de masa; explozii ale craterelor, caderi de stanci si bombe vulcanice; alunecari de teren si torenti noroiosi; inundatii datorate bararii cursurilor de apa; cutremure.

A. Produsele activitatii vulcanice

In timpul desfasurarii eruptiilor vulcanice se emit din crater o serie de produse gazoase, lichide si solide, provenite din materialul magmatic, care determina producerea de dezastre in mod direct sau indirect (cand intervin si alti factori). In cele ce urmeaza se vor prezenta numai produsele activitatii vulcanice subaeriene, mai frecvent cauzatoare de dezastre, comparativ cu cele ale activitatii vulcanice submarine.

a. Produsele gazoase. Gazele emise de vulcani in timpul eruptiilor pot avea temperaturi de pana la 1360 C. Se impart in fumarole, solfatare si mofete, limitele de temperatura dintre ele si anumite aspecte ale compozitiei chimice fiind inca discutabile.

Fumarolele pot fi uscate, acide si alcaline. Fumarolele uscate (lipsite de apa) sunt cele mai fierbinti (peste 1000 C) si sunt emanate in timpul eruptiei si imediat dupa aceea. Contin hidrogen, azot, monoxid de carbon, metan, vapori de clorura de sodiu, de clorura de potasiu, de oxid de cupru etc. Fumarolele acide sunt emanatii gazoase cu temperaturi de 1000-400 C si contin hidrogen sulfurat, dioxid de sulf, vapori de apa (care dau reactia acida), bioxid de carbon etc. Prin reactiile dintre gaze iau nastere cloruri de fier si de cupru (ambele cu culori verzi, albastre sau roscate), oligist (un oxid de fier) etc. Fumarolele a1caline au temperaturi de 400-100 C si se caracterizeaza prin prezenta clorurii si hidratului de amoniu, amoniacului, dioxidului de carbon si vaporilor de apa.

Solfatarele (100-40 C) si mofetele 40 C) se manifesta mult timp dupa incetarea eruptiilor vulcanice si nu pot provoca dezastre, motiv pentru care nu vor fi discutate.

b. Produsele lichide. Principalul produs lichid al activitatii vulcanice este lava. La mult timp dupa ce aceasta activitate a incetat rezulta, sub forma (si in amestec cu apa care nu provine din magma, numita apa vadoasa) de izvoare termale si minerale, asa numita apa juvenila care se degaja din rezervorul (vatra) magmatic din adancime, aflat in curs de racire.

Lava, cea care poate _cauza dezastre, se emite numai in timpul eruptiilor vulcanice, deci un timp scurt raportat la scara intregii activitati vulcanice. Se poate spune, pe scurt, ca este o topitura de silicati care provine din rezervorul magmatic, deci o magma ajunsa la suprafata terenului. Au temperaturi ridicate si se prezinta, in functie de continutul de dioxid de siliciu, mai vascoase (continut mai ridicat, considerate a fi acide) sau mai fluide (cu continut mai scazut, de obicei bazice).

Lavele vascoase provin din eruptii violente, se deplaseaza greu pe pantele conului vulcanic (le trebuie mai multe ore pentru a parcurge un km, timp suficient ca oamenii si animalele sa paraseasca zona) si dau curgeri scurte. Se racesc fara a permite gazelor continute sa se degaje in atmosfera.

Lavele fluide, cu continut redus de dioxid de siliciu, de obicei bazice, pierd usor gazele si se deplaseaza mult mai rapid (7 km/h la una din eruptiile vulcanului Etna) si la distante mari de crater (in anul 1783, lava provenind din vu1canul japonez Asama-Iama a curs 60 km de-a lungul unei vai). Ele provin in urma unor eruptii vulcanice mai putin violente decat cele vascoase.

c. Produsele solide. Lavele vascoase caracterizeaza eruptiile vu1canice explozive. Ca urmare, produsele solide sunt fie fragmente de roci rupte din peretii cosului, din crater sau din con, fie fragmente de lava intarite pe cos ori aruncate in aer si intarite total sau partial inainte de a cadea pe sol. In functie de marimea elementelor constituente, produsele solide ale activitatii vulcanice, numite intr-un cuvant piroclastite, sunt: blocuri vulcanice, bombe, piatra ponce, lapi1i, nisip, cenusa.

Blocurile vulcanice sunt fragmente provenind de la lava consolidata pe cos ori sfaramaturi din suprastructura edificiului vulcanic (cos, crater sau con vulcanic), care depasesc 10 cm lungime. Pot avea uneori mari dimensiuni, de ordinul metrilor cubi. Bombele sunt fragmente de lava aruncate in aer si intarite aici total sau partial. Au forma de paini rotunjite si crapate, iar daca lava este foarte fluida, in timpul rotirii prin aer capata aspect fusiform. Daca nu s-a consolidat suficient in aer, unde a capatat doar o crusta, cazand pe pamant pierde invelisul.

Daca eruptia vulcanica proiecteaza in aer fragmente de lava acida, atunci acestea nu se pot degazeifica complet si capata un aspect vacuolar. Cazand in apa ele se racesc brusc, se intaresc, pastreaza aspectul vacuolar si formeaza piatra ponce, o roca usoara, care pluteste. Dimensiunile fragmentelor pot atinge 20-30 cm. Se mai poate forma si in cazul torentilor de lava care curg direct in mare si se racesc brusc.

Lapilii au dimensiuni centimetrice, cu aspect de pietris. Provin fie din fragmente de lava aruncata in aer, fie prin sfaramarea lavei anterior consolidate sau a pietrei ponce. Lava pulverizata in aer se consolideaza brusc si rezulta fragmente marunte, de 2-0,02 mm, numite nisip vulcanic. Daca fragmentele consolidate au dimensiuni si mai mici se formeaza cenusa. Nisipul si cenusa cad de obicei pe pantele conului si in apropiere acoperind totul si colorand zona intr-un cenusiu albicios.

B. Edificiul vulcanic

Acolo unde lava se iveste la suprafata se realizeaza un edificiu, respectiv o constructie formata uneori numai din curgerile acesteia, care se solidifica, alteori numai din cenusa, de cele mai multe ori din combinatii de lava, produse piroclastice - (cenusa, bombe vulcanice, lapili) si sfaramaturile unui edificiu mai vechi. Edificiile vulcanice pot fi de doua tipuri: central si fisural. In cazuri mai rare ele se pot combina.

Pe aceste edificii sau in jurul lor, la diferite distante se gasesc localitati foarte expuse in cazul in care eruptiile vulcanice se manifesta pe neasteptate.

a. Edificii de tip central. De obicei, cand se vorbeste despre un vulcan, de infrastructura si suprastructura acestuia sau de edificiul vulcanic in general, se are automat in vedere, datorita frecventei foarte ridicate a acestuia, tipul de edificiu central. Lava iese la suprafata punctiform, printr-un cos, situat la intersectia unor falii sau fracturi ori prin perforarea formatiunilor geologice. In jurul cosului se dispune atat materialul (rocile) rezultat prin consolidarea lavei cat si produse piroclastice. Cum frecvent volumul acumularilor este foarte mare, la suprafata terenului se formeaza un con. Edificiile s-au format si evoluat in decursul timpului, ca rezultat al mai multor eruptii.

Cel mai mare edificiu central al unui vulcan activ de pe Terra este Mauna Loa din Hawai. El are un crater lung de 120 km si lat de 103 km. De la baza, af1ata pe fundul Oceanului Pacific, pana la varf edificiul masoara nu mai putin de 10.023 m inaltime. In lume exista, actual, mii de astfel de edificii vulcanice.

b. Edificii de tip fisural. Atunci cand eruptiile au loc de-a lungul unor falii sau fracturi, edificiile rezultate nu mai pot fi de tip central, aproximativ conice, ci alungite si mai putin spectaculoase in inaltime.

Daca exista mai multe fracturi pe care au loc eruptii, paralele sau care se intersecteaza, rezulta, in final, adevarate platouri. Se pot da ca exemple vechile platouri din India (in podisul Dekan, constituit din lave bazaltice), SUA (Columbia River, Snake River), Canada, Argentina, Patagonia etc. Singurul platou de lava activ este cel Thulean, intins intre Islanda, Scotia, Groenlanda, lnsulele Feroe si Insula Jan Mayen.

Dupa numeroase explozii (se auzeau de la 350 km distanta) si eruptii de gaze si cenusa, la trei zile a iesit la suprafata si lava,

Dupa numeroase explozii (se auzeau de la 350 km distanta) si eruptii de gaze si cenusa, la trei zile a iesit la suprafata si lava, prin cosuri adventive, umpland si curgand printr-o vale de 100 m adancime, pana la 10 km departare. A fost acoperita o suprafata de 25 km2 cu un volum ce lava in jur de 700 mil. m3, grosimea acesteia fiind intre 3 si 242 m. Satul San Jose a fost complet acoperit, din campul de lava iesind la suprafata doar turla bisericii. Astazi inaltimea vulcanului depaseste 700 m.

Desi nu s-au inregistrat victime umane (locuitorii au fost evacuati la timp, chiar cu forta) pagubele au fost apreciabile. Locuitorii au ramas fara case si pamanturi. Vegetatia si animalele salbatice au fost distruse pe o raza de 8 km in jurul vulcanului, zona care s-a acoperit cu un strat de cenusa de 15-50 cm grosime.

Culturile de trestie de zahar, porumb si orez au fost compromise. Au murit, indeosebi dupa ce consumasera vegetatie acoperita de cenusa otravitoare sau inhalasera cenusa din aer, 4500 vite si 500 cai, plus oi si capre. Vanturile au starnit cenusa si nisipul, ridicandu-le in aer. Mult timp apa ploilor s-a amestecat cu cenusa din aer, ajungand pe sol sub forma de namol. Odata cazuta pe sol, in depozitele de cenusa si pe versanti, apa a format torenti de namol. Solul nu a mai fost apt pentru agricultura, fiind acoperit de lava si de cenusa.

b. Manifestarile vulcanilor activi si stinsi. Vulcanii activi sunt aceia care erup in zilele noastre sau au avut manifestari in decursul istoriei omenirii, ce sunt consemnate in scris sau au ramas in memoria colectivitatii umane. Cei care erup in zilele noastre nu sunt atat de periculosi, localitatile nedezvoltandu-se de obicei in jurul lor si nici in imediata apropiere.

Mai periculosi se dovcdesc cei care sunt considerati stinsi, dar reintra brusc in activitate. De exemplu, astfel de vulcani au fost Vezuviul (Italia) pana la eruptia din anul 79 sau Montagne Peele (insula Martinica) pani ce s-a manifestat in anu1190 Ei nu trebuie confundati eu vulcanii vechi, care nu mai erup niciodata, la care procesele de eroziune au distrus in mare parte craterele, iar fenomenele din adancime, care determina formarea magmei, nu mai actioneaza.

Vom prezenta, in continuare, cateva exemple de eruptii ale vulcanilor activi si stinsi (Raileanu ai Pauliuc, 1969; Radulescu, 1976; Lazarescu, 1980; Koenig si Heierli, 1998) care, prin consecintele avute  asupra colectivitatilor umane, pot fi considerate ca au constituit dezastre. Inainte de a incepe prezentarea eruptiilor atestate istoric trebuie abordata problematica disparitiei Atlantidei (pamanturile din zona Bermude Bahamas-Puerto Rico si Azore-Madeira-Canare) in anul 9560 i.e.n., atestata de Platon in scrierile sale, pe baza unor marturii care au ajuns pana la el din negura vremii.

Astazi se aduna din ce in ce mai multe dovezi geologice (bazalte formate la presiune atmosferica normala, care s-au gasit pe fundul oceanului la adancimi de 3000 m; urme de vegetatie fosilizata, veche de 15.000 de ani; cochilii si schelete de animale de apa putin adanca, fosilizate, gasite la adancimi de 1500-2500 m), zoologice si arheologice (ziduri, drumuri, constructii). Cercetatorul Otto Muck (din Apostol, 2000?) considera ca Atlantida ar fi disparut in urma exploziei in lant a numerosilor vulcani existenti in inelul Atlanticului Central dar alti cercetatori vorbesc de impactul unui meteorit gigant.

Ipoteza - exploziei vulcanice este sustinuta de existenta actuala a numerosi vulcani raspanditi pe insule (Ian Mayen, Islanda, Azore, Capului Verde, Madeira, Sf. Elena, Tristan da Cuhna, Diego Alvarez, Orkney de Sud, Antile) sau pe continente (in Spania, SUA, America Centrala). Zona de activitate vulcanica s-ar fi intins pe 500.000 km2, lava revarsata ar fi depasit volumul de 2 milioane km3, iar fundul oceanului s-ar fi lasat cu 2000-4000 m de la Tan Mayen pana la Azore si Tristan da Cuhna si de la Bermude pana la Bahamas si Puerto Rico.

Facand abstractie de Atlantida, cea mai mare catastrofa vulcanica din toate timpurile pare a fi cea petrecuta aproximativ prin anul 1500 i.Chr., pe insula Thira (numita si Santorin) din arhipelagul de insule vulcanice grecesti al Cicladelor, existent in Marea Egee. Se pare ca eruptia vulcanica exploziva, care a avut loc atunci, in epoca tarzie a bronzului, a dus la sfarsitul culturii minoice, care isi avea centrul in insula Creta.

Insula avea atunci un diametru de aproximativ 15 km, iar partea sa centrala era - pe baza reconstituirilor - un stratovulcan, adica un aparat vulcanic de tip con, constituit din alternante de lava si piroclastite (cenusa, nisip vulcanic, lapili; bombe vulcanice, blocuri de explozie), cu inaltime de aproape 2000 m. Locuitorii sai nu cunosteau eruptiile vulcanice si nu s-au asteptat la asa ceva, nici cand au aparut cutremurele precursoare (unele chiar devastatoare), intrucat de la ultima manifestare vulcanica trecusera in jur de 15.000 de ani (posibil ca populatia sa fi venit in zona mult mai tarziu).

Explozia deosebit de violenta a depus piroclastite (indeosebi cenusa) cu 60 m grosime, a distrus varful conului volcanic, iar scufundarea partii centrale a acestuia a dus la formarea unei caldere in suprafata de II x 6 km, cu baza la 30 m sub nivelul marii. Umplerea cu apa a calderei a determinat formarea unui tsunami care a lovit insulele inconjuratoare, in special nordul insulei Creta, unde a distrus toata flota si a patruns pe mari portiuni in interior. Locul culturii minoice avea sa fie luat de cultura miceniana. Astazi insula Thira este formata din trei insule nevulcanice cu inaltimi doar de putin peste 500 m, dispuse sub forma de inel, avand in centru doua insule vulcanice.

Prin secolul 3 i.Chr., in Salvador, pe podisul populat de mayasi a erupt vulcanul Ilgopango. Sub uriaseIe depuneri de cenusa, bombe vulcanice, lapili si lava s-au gasit constructii intacte, in care se aflau resturi umane: se presupune ca explozia a fost brusca, neinsotita de cutremure prea puternice. Aproape 8000 m2 de teren au fost afectati, devenind impracticabili pentru agricultura. Grosimea stratului de cenusa este foarte mare, chiar si la distanta de 77 km de vulcan depaseste 1 m. Dupa vestigiile arheologice s-a dedus ca zona a fost din nou populata abia peste 300 ani.

In antichitate, vulcanul Vezuviu (mai degraba precursorul intre timp disparut al acestuia, numit Somma) era considerat stins, iar in jur existau si se dezvoltau, nestanjenite, o serie de localitati. In anul 79 el se trezeste brusc, produce o eruptie exploziva, catastrofala, care distruge vechiul con, descrisa de Pliniu cel Tanar (1)nehiul sau, Pliniu cel Batran, amiral al flotei romane dar si naturalist, a vrut sa observe fenomenul mai de aproape si si-a pierdut viata). Eruptia distruge complet orasele Pompei (sapaturile arheologice de acum 200 de ani au identificat 2000 de victime umane sub stratul de piroclastite gros pana la 6 m. indeosebi asfixiate), Herculanum, Stabiae si alte opt localitati mai mici din imprejurimi.

Ulterior, lacul Sommei este luat de o caldera, in centrul careia isi face aparitia, din ce in ce mai impunator, Vezuviul. El se manifesta eruptiv din cand in cand (in anul 472 cenusa ajunge pana la Constantinopol, iar in 1036 sunt consemnate puternice revarsari de lave) pana in anul 1500, apoi intra intr-o pauza prelungita si erupe pe 16 decembrie 1631. Atunci, initial varful vulcanului explodeaza, torente de namol pustiesc mai multe localitati, urmate de torente de lava care acopera cateva sate si ajung pana in mare. Au murit 4000 de oameni si 6000 de vite.

In anul 1783, a avut loc in Islanda cea mai mare eruptie de lava, dintre cele cunoscute de-a lungul istoriei. Eruptia nu a fost de tip central, care determina formarea unui aparat vulcanic cu aspect de con, ci liniara (sau fisurala) si s-a datorat vulcanului Laki. Activitatea vu1canica fost precedata de puternice cutremure care au durat o saptamana si au determinat aparitia a doua fracturi lungi de peste 20 km, portiunea de teren dintre ele scufundandu-se si luad nastere un element structural de tip graben.

Tipul acesta de eruptie este linistit, cu eliberare de lava foarte fluida, bazaltica, dar aici comportarea a fost diferita. Initial, datorita contactului magmei cu apele subterane, eruptia a avut caracter exploziv si a aruncat in aer cenusa, sub forma de nori densi. Peste 24 de ore activitatea exploziva s-a incheiat si a urmat, timp de cinci luni, deversarea linistita a lavelor, de-a lungul fracturilor si apoi in lungul a doua vai existente in zona. Numarul victimelor umane a fost impresionant, aproape o cincime din populatia insulei: 10.000! Cei mai multi oameni nu au murit in urma eruptiei propriu-zise, ci din cauza consecintelor acesteia, respectiv epidemii si foamete. Un volum urias de lava, aproximativ 12,5 km3, a acoperit 565 km2 de gospodarii ale populatiei si_pasuni. Ghetarii au inceput sa se topeasca (au rezultat 3 mil m3 de apa) si au provocat inundatii. Au mai murit trei sferturi din oi, cai si animale salbatice, precum si 250.000 de vite (jumatate din septel). Un nor de cenusa cu mult dioxid de sulf in compozitie a staruit luni de zile deasupra intregii Islande.

Vulcanul Tambora, de pe insula filipineza Sumbawa, era considerat ca facand parte din categoria celor stinsi. Din anul 1812 s-a trezit si in craterul sau a inceput o serie de explozii slabe, care s-a derulat pe parcursul a trei ani. In luna aprilie 1815, una dintre ele a fost de o violenta greu de imaginat. Cenusa si piatra ponce au fost aruncate in aer pana la inaltimea de 20 km, iar pe orizontala bucatile de lava intarita in aer, rotunjite sau torsionate (bombele vulcanice) au cazut si la 40 km distanta de crater.

Consecintele imediate ale eruptiei explozive au constat in moartea a 1000 de oameni si distrugerea tuturor constructiilor din localitatile mai apropiate. Ulterior, din cauza compromiterii totale a suprafetelor agricole din insula Sumbawa si Lombok (aflata la 150 km distanta), prin acoperire cu cenusa, alti 80.000 de locuitorid au murit de foame.

Una dintre cele mai spectaculoase si mai violente eruptii vulcanice cunoscute este cea a vulcanului Krakatoa, din Indonezia, petrecuta in anul 1883, pe 26 august. Insula Krakatau se afla in stramtoarea Sunda, intre cunoscutele insule filipineze Sumatra si Java. Aparatul vulcanic este imens, de tip caldera. Trebuie precizat ca aceasta este un rest de aparat vulcanic urias, circular, cu zona centrala mult coborata (nascuta prin explozie, scufundare sau eroziune, in care pot aparea ulterior alte conuri vulcanice mai mici, din cauza unor eruptii de mai mica amploare. Caldera respectiva era rezultatul activitatii unui urias vulcan submarin, insa o eruptie anterioara o distrusese partial, astfel ca o parte fusese invadata de apele marii, iar alte parti se gaseau deasupra suprafetei acesteia, formand insulele Krakatau (unde se gaseau trei vulcani activi), V erlaten si Lang.

Aici, incepand cu 26 august, au loc o serie de explozii, cea mai importanta petrecandu-se pe data de 27, zgomotele auzindu-se pana in Australia, la distanta de 5000 km. Cenusa a fost azvarlita in aer pana la 80 km inaltime si a provocat lasarea intunericului timp de cateva zile (pe o raza de 150 km, areal in care s-au spart si geamurile. Norii de cenusa s-au raspandit pe intreaga suprafata a Pamantului, iar unda de soc produsa de explozie in atmosfera l-a inconjurat de trei ori pe parcursul a 36 de ore.

Masa aruncata in aer de eruptia exploziva a fost de 16 km3 de cenusa si piatra ponce. Explozia a fost mult mai violenta decat in cazul eruptiei vulcanului Tambora, desi cantitatea de material aruncata in aer a fost de cateva ori mai mica. 0 suprafata de 750.000 km2 a fost acoperita de cenusa, iar piatra ponce rezultata a plutit pe suprafata marii si a blocat circulatia ambarcatiunilor prin stramtoarea Sunda. Pe insulele Verlaten si Lang, cenusa depusa a depasit 70 m grosime. Timp de un an insolatia la suprafata pamantului s-a redus cu 87 %. Eruptia nu a produs victime, insula nefiind locuita, dar a provocat un tsunami pustiitor ce a lovit insulele Sumatra si Java. Si totusi a fost o eruptie de patru ori mai mica decat cea petrecuta pe insula Thira!

In anul 1902, erupe foarte ciudat (fata de o eruptie obisnuita) vulcanul Montagne Peele, aflat pe insula Martinica, din Marea Caraibelor. Initial apare un mic con adventiv in lacul existent in crater, din care este aruncata in aer o cantitate mica de cenusa. In saptamanile urmatoare, in cateva randuri, apa raului care izvoraste din lacul existent in crater isi mareste mult debitul. Ulterior, din crater se inalta, pana la 476 m deasupra muntelui, un stalp ascutit de lava consolidata. Prin crapaturile

verticale care incep sa apara in stalp, se degaja cu mare presiune gaze si vapori de apa supraincalziti, impreuna cu cenusa.

Locuitorii nu se alerteaza nici cand, simultan, toate izvoarele incep sa degaje aburi. La ora opt dimineata, pe data de 08.05, emanatiile vulcanului formeaza un nor cu temperatura peste 7000 C, ceva mai dens decat aerul, denumit ulterior 'nor arzator'. Conform martorilor oculari aflati pe vapoare, norul cade cu viteza (totul a durat doua minute, deci viteza a fost de 160 km/h) asupra portului St. Pierre, din apropiere si omoara aproape toti locuitorii (au supravietuit doar doi). Deci si socul de impact produs de nor a fost foarte puternic, moartea celor 30.000 de locuitori a avut loc instantaneu, prin inhalarea gazelor fierbinti.

O eruptie asemanatoare (de tip peleean) s-a produs pe insula vecina cu Martinica, St. Vincent, chiar cu o zi mai devreme. Tot cu consecinte catastrofale, pe data de 05.05.1902, apa verde-albastrie din lacul existent in craterul vulcanului La Soufriere incepe sa fie agitata din cauza degajarilor de gaze, care o fac sa devina galbui-maronie. Doua zile mai tarziu, dimineata, din crater se ridica un nor de vapori de apa, cenusa si gaze cu o inaltime de aproximativ 10 km. Unele explozii au aruncat in afara craterului o parte din apa lacu1ui, care s-a scurs pe panta si in albiile unor rauri, a format torenti de noroi (cel din albia raului Rabaka a avut o adancime de 15 m).

La inceputul dupa amiezii zilei de 07.05 s-a format, probabil in urma unei explozii (la acest tip de eruptie magma este foarte vascoasa, bogata  in gaze si cu o temperatura in jur de 1000 C), a luat nastere un nor arzator format din gaze si cenusa. Initial, acesta s-a ridicat din crater vertical apoi s-a intins lateral in zona nordica a insulei, pe o suprafata de aproape 100 km2, facand 1500 de victime printre 1ocuitori.

Precedat de o serie de cutremure (dintre care unul la cinci zile de la eveniment, care a determinat locuitorii din Katmai Village sa-si mute localitatea pe tarmul oceanului, 32 km mai la vale, la o distanta de 65 km de vulcan), la 6 iunie 1912 a inceput eruptia exploziva a vulcanului Katmai din Alaska, auzita 1a distante de peste 1000 km. Ea s-a produs initial prin aparatul vulcanic de tip central (un con urias) dar apoi si printr-o fisura produsa in apropiere, numita de vulcanologi Nova Rupta. Nu se cunoaste numarul victimelor omenesti (si nici efectul asupra putinelor constructii existente) dar el probabil ca nu a fost mare din cauza densitatii foarte reduse a populatiei in zonele inconjuratoare. Prezentam aceasta eruptie doar pentru consecintele pe care le-a suferit mediul inconjurator, un ecosistem - din fericire - slab populat.

In orasul Kodiak, aflat la 150 km departare de vulcan, din cauza cenusei din atmosfera a domnit intunericul timp de doua zile. Aici ea s-a depus ulterior sub forma unui strat de 25 cm grosime, iar intreaga suprafata afectata de depunerea cenusii, pe cel putin cativa centimetri, a fost de 400.000 km In urma exploziilor, varful Muntelui Katmai si-a redus altitudinea cu 350 m. Aici initial a luat nastere un crater, iar, ulterior, prin afundarea zonei centrale, s-a format o caldera cu o lungime de 4,3 km si latimea de 3 km.

In orasul Seward (1a 400 km distanta) si in golful Cordova (la 575 km departare) au cazut ploi de acid sulfuric, care au provocat arsuri ale pielii si au distrus vegetatia. Ea s-a manifestat si peste o luna, cand gazele au ajuns la Vancouver. La vest de vulcan, in bazinul raului Ukok, pe o suprafata de 100 km2, norii incandescenti rezultati din eruptie au depus ignimbrite (tufuri sudate). Racirea acestora pe parcursul a catorva ani, cu degajare de fum (fumarole fara radacina), a impus zonei denumirea de 'Valea celor 10.000 de fumuri'.

Din cauza cenusii din aer si apoi depusa pe vegetatie, insectele, pasarile si mamiferele mici au murit primele. In zonele in care stratul de cenusa a fost de 15 cm, a fost distrusa 70 % din vegetatia preexistenta. Renii s-au imbolnavit. Pestii au murit. Vegetatia si populatia de animale s-au refacut intai pe tarmuloceanului si pe malul lacurilor, aflate la distante de 30 km de vulcan. Refacerea vaii fumegande va necesita, probabil, cateva secole.

In Grabenul (zona de lasare in trepte, prin intermediul unor falii) est-african, exista vulcanul Niyragongo, care cantona in interiorul craterului sau, inca din anul 1935, un lac de lava permanent, incandescent. In anul 1977 a avut loc, pe flancul sau sudic, o eruptie. Lava, foarte fluida, s-a scurs cu repeziciune pe pantele accentuate, acoperind cativa kilometri patrati de teren. Cu aceasta ocazie si-au gasit moartea intre 300 si 2000 (dupa diferite surse) de localnici. Se pare ca, in perioada anilor 1973-2002, eruptiile vulcanice au provocat moartea a cel putin 40.000 de oameni.

2 Dezastre produse de factorii externi ai Pamantului

Parte superficiala a portiunii solide a pamantului (litosferei) se modifica permanent nu numai sub efectul factorilor interni, ci mai ales sub actiunea unor factori externi precum deplasarile de mase solide ce au loc pe versanti, torenti si tsunami. Daca factorii interni erau in mare masura (uneori exploziile vulcanice puteau sa distruga aparatul vulcanic) creatori de relief, cei externi provoaca, de obicei, erodarea si distrugerea acestuia

1 Dezastre provocate de deplasari pe versanti a unor mase solide

In afara de fluide (apele de siroire rezultate din precipitatii, rauri, torenti de apa sau de noroi), pe pantele muntoase sau deluroase se pot deplasa, respectiv pot cadea, rostogoli sau aluneca si substante solide (roci stancoase, roci moi, gheata si zapada). Aceste fenomene, care uneori se pot combina, sunt deosebit de frecvente, intalnite mult mai des decat toate celelalte fenomene producatoare de dezastre la un loc. Unele din aceste deplasari au loc nu numai in mediul subaerian, ci si in cel subacvatic.

Deplasarile se produc, cel mai frecvent, datorita cutremurelor. Printre alte cauze declansatoare la deplasarile subaeriene. pot fi enumerate: actiunea apelor de suprafata, fenomenele de inghet-dezghet, topirea zapezilor si a ghetarilor, schimbarile nivelului apelor subterane, excavatii practicate 1a baza versantilor, incarcarea cu constructii gre1e a versantilor instabili, modificarea inclinarii pantei, exploatari miniere, vibratii etc.

Din fericire, deplasarile de versanti dau nastere mai rar la dezastre, cel mai frecvent au o mica amploare, iar consecintele privind distrugerile si pierderile de vieti omenesti sunt mai putin grave. Printre efectele frecvente ale alunecarilor se pot aminti: avarierea, distrugerea sau acoperirea constructiilor cu mase mari de pamant, avarierea sau distrugerea cailor de comunicatii (sosele, drumuri, cai ferate) si a conductelor de apa, gaze, petrol si a canalizarilor. Nu de putine ori sunt barate cursurile apelor curgatoare, ceea ce poate determina producerea de inundatii si formarea lacurilor de baraj natural.

A.   Alunecari de teren

Alunecarile sunt un fenomen deosebit de frecvent, atat in mediul subaerian cat si in cel subacvatic. In mediul subaerian unde influenteaza cel mai mult omul si activitatile sale, alunecarile se intalnesc pe versanti argilosi sau marnosi, ori constituiti din roci stancoase care se gasesc deasupra unor argile si marne pe care pot aluneca.

O imagine a unei alunecari de teren incipiente (la care se intalnesc toate elementele caracteristice) este prezentata in figura   Se face precizarea ca masa alunecata se poate deplasa uneori pe mari distante, cu viteze mai mici sau mai mari, in functie de marimea masei alunecate si de panta terenului.

Intr-o tara mica precum Cehoslovacia, o statistica intocmita de Zaruba si Menel pentru anii 1961 si 1962 indica producerea a 9000 de alunecari de teren care au afectat o suprafata de 60.000 ha, iar Veder precizeaza ca in urma cutremurului ce a avut loc in anul 1947, pe 8 mai, in provincia japoneza Nagano, s-a constatat aparitia a nu mai putin 44.000 de alunecari (din Koenig ~i Heierli, 1998).

Printre catastrofele mai vechi se numara si cele petrecute pe vremea colonizarii romane in zona Elvetiei de astazi, cand se pare ca alunecariIe de teren au cauzat moartea a 5000 de locuitori. Cel mai mare dezastru cunoscut este cel din Muntii Pamir, care a avut loc in zona localitatii Usoy, in anu1 1911. Un cutremur a declansat o mare alunecare de teren si un volum de 2,5 km3 s-a deplasat la vale acoperind satul amintit, cu locuitori cu tot. Imensa masa dislocata a astupat valea raului Murgab si a luat nastere un lac cu 0 lungime de 53 km si o adancime maxima de 284 m.

In Chile, in urma marelui cutremur care s-a manifestat in anul 1960 (socul principal fiind pe data de 205), regiuni intinse au fost pustiite de alunecarile si prabusirile de teren. Regiunea Rinihue (Muntii Cordilieri), din apropierea lacului Neltum (zona colinara, vulcanica, la peste 3500 m altitudine), aflata la aproximativ 200 km de epicentrul cutremurului submarin, a fost complet devastata de mii de alunecari de teren si prabusiri de stanci (Tazieff, 1966).

Alunecarile de teren care s-au produs in luna mai a anului 2006, in insula indoneziana Jawa, au condus la mari pagube materiale si au determinat auroritatile sa evacueze din zona aproximativ 10.000 de oameni.

Alunecarile subacvatice, indeosebi cele marine si oceanice, sunt deosebit de frecvente dar raman, aproape intodeauna, necunoscute. Cele mai importante, ca volume sau mase de aluviuni deplasate, creeaza valurile cunoscute sub denumirea de tsunami.

Ca si cele subaeriene, alunecarile de teren subacvatice se preduc dintodeauna. Un exemplu de astfel de alunecare s-a declansat in urma cu 8200 ani, in apropierea coastelor norvcgiene si s-a extins la o scara inimaginabil de mare (poate fi cea mai mare din istoria Pamantului, conform actualelor date de care dispunem). Ea a fost pusa in evidenta initial in zona stancii solitare Storrega, inalta de 300 m, in dreptul careia platforma continentala prezinta o brusca adancire. Se pare ca s-a declansat pe la mijlocul povarnisului continental, in sedimente poroase, instabile (dupa Mienert, din Kunzig, 2005), apoi s-a propagat in amonte spre platforma continentala, din care s-au desprins si prabusit pe panta, succesiv, felii de sedimente cu latimi de cativa kilometri si ina1timi in jur de 50 m. In total s-au deplasat 4000 de km3 de sedimente si roci, cu consecinte dezastruoase asupra florei si faunei acvatice (au fost ingropate, dar si in afara arealului apa a devenit extrem de tulbure, chiar noroioasa).

Alunecarea de teren s-a propagat 900 km pana in norduJ Islandei si si-a schimbat directia spre sud, afectand o suprafata de 90.600 km2 si determinand formarea unui tsunami care a atins, probabil inaltimi de 1520 m si a pustiit coastele norvegiene, scotiene, islandeze si groenlandeze. Specialistii se gandesc ca metanul produs de microbii sedimentelor si acumulat in mari cantitati (amanunte se dau in capitolul 4.3) a contribuit si el la dec1ansarea alunecarii.

B. Caderi, rostogoliri si surpari

Caderile de pietre presupun prabusiri in gol ale fragmentelor cu dimensiuni centimetrice sau decimetrice de roci tari desprinse din versanti abrupt, de obicei verticali. Cand panta este mai putin abrupta fragmentele cazute se si rostogolesc la vale. Daca volumele de roci tari sunt cel putin de ordinuI metrilor cubi, se poate vorbi de caderi de stanci (figura 3), cum se intampla relativ frecvent pe sosele sau cai ferate care strabat chei sau defilee. Ele nu cauzeaza catastrofe.

Atunci cand se desprind si se deplaseaza portiuni foarte mari din versantii muntosi, de mii sau milioane metri cubi, se vorbeste de surpari de teren. Ele pot afecta serios relieful si peisajul, pot acoperi localitati situate in apropiere (figura 4), deci cauzeaza dezastre.

O surpare mai veche este cea petrecuta in anul 1584, in valea elvetiana a Rhonului, la Tour d'Ai, care a distrus orasul Yvorne si a cauzat decesul a aproximativ 300 de persoane.

In anul 1806, pe 2 septembrie, dupa o vara foarte ploioasa, s-a produs o mare surpare langa localitatea elvetiana Arth-Goldau. O masa de aproximativ 15 mil. metri cubi de roca stancoasa, predominant conglomeratica, s-a surpat si a ajuns in vale cu zgomote asurzitoare, distrugand localitatea amintita si cauzand pierderea a 457 de vieti omenesti. Masa surpata, in care se gaseau si blocuri de stanca de marimea unei case, nu s-a oprit la baza versantului, ci s-a deplasat de-a lungul vaii, distrugand si alte localitati (Koenig ~i Heierli, 1998).

Pe 10 ianuarie 1962, in provincia chiliana Ancash, o avalansa de stanci si gheata coboara din inaltii munti Cerro Huascaran si acopera in cateva clipe sase localitati, situate pe o vale ingusta, in care traiau patru mii de locuitori. Cauzele declansarii nu au fost elucidate, dar se pare ca este vorba de un seism mai mic, o replica a unui cutremur major, petrecut in regiune in urma cu 16 ani.

Si surparile ghetarilor au provocat catastrofe. Amintim in acest sens evenimentul petrecut pe 30.08.1965 pe santierul barajului Mattmark din Elvetia, aflat la 600 m aval de un ghetar montan. Aici, din limba ghetarului, s-a desprins o masa de gheata cu latimea de sute de metri si a maturat baracile de locuit, atelierele si utilajele, cauzand decesul a 88 de oameni.

In zona Rinihue din Chile, in urma cutremurului produs in luna mai a anului 1960, masele de roci desprinse din versanti au format adevarate avalanse care s-au rostogolit pe pante si s-au depus ca uriase conuri de dejectie, chiar si in lipsa apei sau a zapezii. Au fost barate rauri, distruse sosele, astupate trecatori si acoperite ferme locuite. Chiar si in locuri fara pante, mase enorme de roci au fost deplasate si pe orizontala.

C. Avalansele

Surparea, caderea si deplasarea paturii initiale de zapada depusa pe versantii montani, din cauza vibratiilor produse de cutremure sau zgomote puternice ori cand incepe procesul de topire dau nastere avalanselor. In afara de zapada, avalansa poate deplasa gheata, stanci, arbori si arbusti de pe versanti sau intalniti in lungul vailor pe care se scurg cu viteze de pana la peste 150 km/h.

Daca masa deplasata este foarte mare, este posibil ca avalansa sa atinga si localitati dar, de obicei, se limiteaza la pierderi mai reduse de vieti omenesti si de animale, la distrugerea unor' cabane, conducte si retele de curent electric, paduri, la modificarea versantilor si daramarea unor constructii izolate existente in zonele montane.

Daca fiecare avalansa nu provoaca victime umane prea numeroase (de obicei cativa turisti si schiori), la nivel mondial numarul mortilor anregistrati anual este in jur de 500.

Dezastre provocate de torenti noroiosi

De obicei, pe pantele vulcanice accentuate, unde exista si cenusa din belsug, aparitia apei rezultata din precipitatii lichide abundente, din revarsarea lacurilor existente in craterele vulcanilor care incep sa erupa din topirea calotelor de gheata de pe varfurile vulcanilor aflati in plina activitate sau la topirea zapezilor, conduce la aparitia de torenti noroiosi.

Uneori, exploziile violente arunca materialul vulcanic pe panta si daca el ajunge intr-un rau din apropiere determina transformarea apei acestuia in noroi. Alteori, astfel de torenti pot fi produsi chiar de cutremure. Torentii noroiosi se pot deplasa cu viteze diferite in functie de inclinarea pantelor si vascozitatea noroiului, pe zeci de km distanta de zonele in care iau nastere.

A. Torenti declansati de ploi abundente

Un cunoscut vulcan din Filipine, tara unde se gasesc 10 vulcani actuali si inca peste 30 cu activitate recenta, dezvoltati pe un fundament continental, este Pinatubo, inalt de 1780 m. Dupa 600 de ani de liniste, la 9 iunie 1991 a inceput sa erupa, degajand intermitent cantitati mari de cenusa, sub forma unor coloane verticale care au ajuns pana la inaltimea de 20 km.

Eruptia nu a facut prea multe victime, dar un taifun a adus in zona ploi violente. Cenusa, foarte abundenta in zona, s-a amestecat cu apa si a format mari torenti de noroi, cu inaltimi de pana la 10m. Acestia au ajuns pana la 50 km distanta, acoperind localitati, distrugand cladiri, poduri, diguri. Numarul oamenilor ucisi, indeosebi de curgerile de noroi, a atins cifra de 1000.

B. Torenti declansati de topirea calotelor de gheata de pe varfurile vulcanilor

In anul 1877, erupe vulcanul Cotopaxi, din Ecuador. Aparitia la suprafata a lavei incandescente determina topirea ghetii si a zapezii. Apa rezultata s-a amestecat cu cenusa si a rezuItat un mare torent de namol care s-a scurs cu viteza de 27 km/h, pana la distanta de 300 km de vulcan.  Si la departarea de 240 km a avut forta sa distruga un sat.

Eruptia exploziva a vulcanului Bezimiannai, din Rusia, aflat in Peninsula Kamceatka, din anul 1956, a acoperit o mare suprafata cu cenusa. Depunerile au avut loc si pe ghetarii care acopereau doi vulcani invecinati (Zimina si Klucevsk), determinand o mai mare absorbtie a razelor solare prin stratul de cenusa. Gheata s-a topit si au rezultat puternice torente de namol. Zona nepopulata a facut sa nu se inregistreze victime umane.

Vulcanul Nevado del Ruiz se afla in Muntii Anzi, din Columbia. Avand 5398 m inaltime, varful sau este permanent acoperit de o calota de gheata. Dupa o perioada de liniste, care a durat aproape 400 de ani, timp in care la poalele sale s-au dezvoltat numeroase localitati, in octombrie 1984 se trezeste si incepe sa fumege, degajand gaze si cenusa. In dupa amiaza zilei de 13 noiembrie 1985 are loc si o puternica emisie de lava care are ca efect topirea calotei de gheata.

Locuitorii orasului Armero, in numar de 21.000, se culca linistiti, distanta de 50 km fata de vulcan le da o siguranta deplina. Intre timp, apa formata sub influenta temperaturii ridicate antreneaza pe panta vulcanului cantitatile imense de cenusa si le transforma in torente formate dintr-un noroi foarte fluid, care se deplaseaza cu viteza si un urias torent de noroi, care s-a format sub efectul seismului. Masa de namol care s-a deplasat (probabil un miliard de metri cubi) a avut o latime de 8 km si o inaltime de pana la 15 m (Koenig ~i Heierli, 1998).

3 Dezastre provocate de tsunami

Fiind departe de centrele populate, cutremurele submarine sunt mai putin periculoase prin undele seismice produse. In schimb, valurile pe care le starnesc la suprafata marilor si oceanelor sub care iau nastere, numite de japonezi tsunami (mari valuri in port) si de italieni maremoto, pot avea efecte dezastruoase asupra tarmurilor si localitatilor pe care le izbesc. Dar aceste valuri uriase nu se produc numai din cauza cutremurelor submarine, motiv pentru care nu este intotdeauna corecta denumirea de valuri seismice.

A. Tsunami si valuri obisnuite

In largul oceanelor si marilor, tsunami sunt greu de sesizat, confundandu-se cu valurile obisnuite. Nu sunt observate de vapoare intrucat, la o viteza de 200 m/s (o viteza medie de inaintare obisnuita pentru tsunami), pentru inaltimea de cativa metri, panta valului este nesemnificativa si greu de vazut pe o intindere de 4-5 km. Vapoarele o urca insesizabil, fara efort.

Viteza de deplasare a valului tsunami este de 500-840 km/h, spre deosebire de valurile obisnuite, care rar depasesc 90 km/h. Cele doua tipuri de valuri se deosebesc si din punct de vedere al lungimii (distanta dintre doua creste consecutive), la tsunami fiind vorba de sute de kilometri, iar la valurile obisnuite sute de metri.

Daca inaltimea nu este semnificativa in largul marii, in zona de tarm tsunami atinge zeci de metri, frecvent 25 m. Trecerea de la inaltimea mica in larg la cea foarte mare in zona tarmului este explicata prin scaderea adancimii apei la partea inferioara a valului, deci si a vitezei. Mase uriase de apa, de la partea superioara, vin din urma cu viteza mai mare si incaleca peste masa de la partea inferioara, mai lenta.

Pe masura ce adancimea apei se micsoreaza, inaltimea sa creste de obicei pana la 10-30 m si valul se sparge de tarm. Daca lateral valul are spatiu mic, cum este cazul cu golfuletele si estuarele, inaltimea sa este si mai mare.

Din locul in care iau nastere, tsunami se pot deplasa mii de kilometri pana intalnesc litoralul si inca vreo cativa kilometri in interiorul uscatului, in functie de configuratia reliefului. Odata ce inaintarea pe uscat s-a oprit, calvarul nu inceteaza cici masa uriasa de apa se retrage inapoi spre tarm, carand cu ea resturile a tot ce a reusit sa distruga si toate vietuitoarele intalnite, vii sau moarte. Tsunami nu inseamna un singur val, cum este frecvent perceput, ci mai multe, de inaltimi diferite dar, de obicei, este consemnat cel cu inaltimea cea mai mare, care cauzeaza cele mai mari distrugeri.

Este bine de stiut ca un tsunami nu loveste pe neasteptate ci isi vesteste aparitia. Initial, in zona de tarm se constata o crestere si o descrestere (dupa 10-20 minute) repetata a apei cu 1-2 m, apoi un reflux mai substantial, dupa care loveste valul cel mai mare, care se apropie amenintator, ca un perete vertical si foarte inalt.

B. Cauzele si modul de formare

Nimeni nu a asistat la nasterea unui tsunami insa cauzele care le dau nastere, precum si mecanismele de formare, se pot usor imagina. Cauzele cele mai frecvente care conduc la formarea acestor atat de temute valuri sunt, probabil, multiple: cutremure submarine, ridicarea sau coborarea brusca a unor compartimente ale fundului marin sau oceanic (figura 5), eruptiile vu1canice submarine (figura 6), alunecari si deplasari ale unor mase enorme de sedimente si roci pe pantele submarine accentuate (figura 7) sau pe pante subaeriene si caderea lor in mare etc.

c. Raspandirea geografica

Desi tsunami poate sa ia nastere in orice mare sau ocean, in Oceanul Pacific, unde cutremurele sunt cel mai frecvente, se intalnesc cel mai frecvent. Des sunt provocate in sud-vestul Oceanului Pacific, din cauza unei seismicitati submarine intense in zonele Noile Hebride, Noua Zeelanda, Tonga, Solomon, Noua Guinee si Filipine. Nu sunt mai prejos zonele nordice (nordul Japoniei, Peninsula Kamceatka, lnsulele Kurile, Arhipelagul Aleutine) si sud-estice (in apropierea coastelor sud-americane) ale Oceanului Pacific.

Ca urmare, cel mai mult au de suferit tarmurile din Japonia, Filipine, Indonezia, Hawai, Chile, Peru. Se pare ca Japonia a fost lovita catastrofal cel mai des. Se cunosc dezastre provocate de 15 tsunami, in perioada 1596-1938. Au mai urmat altele in 1940, 1941, 1944, 1946, 1952, 1953, 1957 si enumerarea nu se opreste aici.Tarmurile pacifice ale Americii de Sud (Columbia, Ecuador, Peru, Chile) sunt_ devastate de cateva ori in fiecare secol. In_ Chile sunt   cunoscute, ca fiind catastrofale valurile oceanice produse in anii 1562, 1571, 1604, 1657, 1730, 1751, 1818, 1819, 1835, 1868, 1877, 1922, 1960.

Si Caraibele sunt devastate din cand in cand, de exemplu in anii 1842, 1907, 1918 si 1946. Tsunami apar si in aparent linistita Mare Mediterana. Stau marturie cele doua dezastre produse la Messina si Calabria, In anii 1783 si 1908, soldate cu mari distrugeri si mii de oameni inecati, precum si valul care a maturat coastele Turciei in anul 1939.

Se pare ca tsunami au fost inregistrate cateodata si in foarte linistitele Marea Caspica si Marea Neagra, dar foarte rar si mai putin importante prin consecinte.

D. Exemple de tsunami si dezastrele provocate

Dintre foarte numeroasele valuri de tip tsunami, consemnate ca au cauzat dezastre de-a lungul timpului, prezentam in eontinuare cateva dintre cele mai importante (Larionov, 1964; Tazieff, 1966; Lupei, 1979; Koening si Heierli, 1998).

In anul 1737, ziua de 17 octombrie, pe litoralul Peninsulei Kamceatka a avut loc un cutremur submarin. Asupra malului s-a revarsat o masa de apa inalta de trei stanjeni, inundand campiile si luncile, pe care le-au transformat in golfuri, determinand alunecari si prabusiri de teren.

In Oceanul Atlantic tsunami se manifesta mai rar. Totusi, in anul 1755, capitala Portugaliei a fost puternic distrusa. Initial, s-a produs sub mare, la cativa km de tarm, timp de 5 minute, un putemic cutremur. Initial, apele oceanului s-au retras, dar s-au intors, sub forma de valuri cu inaltimi de 25-30 m, lovind cu furie localitatea si patrunzand in interiorul uscatului pana la 15 km. Au distrus tot ce au intalnit in cale si au facut zeci de mii de victime omenesti. Numai in Lisabona au fost daramate 15.000 de case si ucisi 28.000 de oameni. Acest tsunami a provocat distrugeri si pe tarmurile altor tari europene (Anglia, Franta, Germania), iar mai slab s-au simtit unele efecte pana pe coastele Americii de Sud.

Un puternic seism submarin s-a produs in anul 1868, in Oceanul Pacific, in dreptu1 coastelor peruane. Nu se cunosc efectele asupra altor zone, dar in localitatea San Pedro, de pe coasta Californiei, a ajuns un val cu ina1time de 20 m. Referitor tot la tarmurile mexicane occidentale, trebuie spus ca ele au mai fost afectate de tsunami si inainte (1787) si dupa (1907, 1932) evenimentul anterior amintit.

Eruptia vulcanului din insula indoneziana Krakatau, in anul 1883, pe data de 27 august, nu a produs victime in mod direct, dar scufundarea partii centrale a calderei sub nivelul oceanului a dat nastere si unui tsunami inalt de 30 m. Acesta a inecat 36.000 de persoane pe insula apropiata Java, a traversat Oceanul Pacific si a lovit vapoarele ancorate in portul Valparaiso, din Chile, aflat la 20.000 km departare.

In sudul Japoniei, pe coasta sa vestica, se afla peninsula vulcanica Unzendake. Aici, in anul 1892 a avut loc o eruptie vulcanica. Cele 14.000 de victime umane nu au murit din cauza lavei, norilor arzatori sau de cenusa, ori torentilor de noroi, ci au fost innecati. O uriasa cantitate de material vulcanic, indeosebi sub forma de noroi, s-a prabusit in mare si a determinat formarea unui tsunami.

In anul 1896, pe 15 iunie, un cutremur submarin cu epicentrul in apropiere de tarm naste valuri tsunami cu inaltimea de 25-35 m. Valurie spala o mare lungime din tarmul Sanriku al insulei Honsu, din Japonia, patrunde in interiorul uscatului, provoaca moartea a 27.000 (30.000 dupa alte surse) de oameni si distruge 10.000 de case. In unele localitati au pierit patru cincimi din populatie. Valul traverseaza Oceanul Pacific si in dreptul orasului Hilo, din Hawai, inca mai poate sa se ridice pe o inaltime de 3 m.

Tot in Japonia, pe langa efectele directe asupra localitatilor, cutremurul devastator din 1 septembrie 1923 a provocat si tsunami. Valurile au cauzat nenumarate victime umane, au distrus si carat in mare 868 de case si au scufundat 8.000 de ambarcatiuni. Zece ani mai tarziu, pe 3 martie 1933, noaptea, un intens cutremur submarin cu magnitudine 8,6 determina formarea unui puternic tsunami, care devasteaza coasta japoneza in zona Sanriku. Au murit 300 de oameni, au fost distruse zeci de mii de case si peste 8000 de ambarcatiuni.

In cadrul Oceanului Atlantic, pe 18.11.1929, are loc un cutremur in largul coastelor insulei Terra Nova. Specialistii i-au explicat cauza ca fiind o mare alunecare de sedimente subacvatice. Cutremurul a fost apoi urmat si de aparitia unui tsunami. In Japonia, are loc un nou cutremur submarin in zona Sanriku, iar un tsunami de 25 m inaltime izbeste tarmul si intrerupe viata a 3000 de oameni.

La 1 aprilie 1946, un tsunami nascut in nordul Oceanului Pacific din cauza unui cutremur submarin, mai precis in zona insulelor Aleutine, loveste Japonia si ajunge in Hawai dupa 5 ore. Aici se apropie pe nesimtite de tarm, ridica nivelul apei pana la 10 m inaltime, apoi loveste si distruge orasul Hilo. Isi pierd viata 159 de oameni, iar pagubele rnateriale se cifreaza la 25 mil.$. Dar devastatorul val oceanic nu se opreste aici. El loveste si coastele peruane, provocand inecarea a 173 de persoane si pierderi estimate la 15 mId. $.

Tot in Aleutine cutremurele se tin lant de-a lungul anului 1957, dar paroxismul lor este reprezentat de seismul cu magnitudinea 8, ce se manifesta pe 9 martie. Cu aceasta ocazie ia nastere un urias tsunami care loveste Japonia si traverseaza intreg Oceanul Pacific, izbind din nou insulele Hawai.

In anul 1960, luna mai, un tsunami se formeaza in largul tarmului chilian. El se napusteste cu 700 km/h spre Hawai, unde distruge partial orasul Hilo, provocand - desi populatia fusese anuntata - inecarea a 61 de persoane si ranirea altor 300, din randul celor care nu luasera in considerare avertismentuI. Peste 6 ore, valuri de 6 m inaltime lovesc si indepartata Japonie, respectiv coastele insulelor Honsu si Hokkaido, inecand 190 de oameni, distrugand 5000 de case si lasand 50.000 de persoane fara adapost.

Urmare a cutremurului submarin ce s-a produs pe 17 martie 1964, in dreptul tarmului de la Prince Williain Sound, Alaska, s-a format un tsunami constituit din doua valuri mai importante. El a lovit portul Valdez, aflat la 70 km de epicentru, provocand moartea a 119 persoane si distrugeri aproximate la 100 mil. $. In acelasi an, pe 16 iunie, are loc un cutremur la 50 km departare de orasul Niagata. Distrugerile cauzate cladirilor au fost foarte mari, dar ele s-au datorat, indeosebi, unui val tsunami de 4 m inaltime si nu seismului.

In anul 1992, in zona Oceanului Pacific sunt inregistrate doua tsunami. Primul ia nastere la 2 septembrie in estul Oceanului Pacific, ca urmare a unui seism submarin cu magnitudinea 7, Izbeste tarmul statului Nicaragua noaptea, pe o lungime de 300 km, distrugand satele de pescari si cauzand moartea a peste 100 de persoane. Al doilea este provocat tot de un putemic cutremur submarin (7,4 magnitudine), dar care s-a petrecut in estul Indoneziei. A fost urmat imediat de doua valuri care au atins inaltimea de 25 de metri si s-au revarsat pe tarmul nordic al insulei Flores, distrugand mai multe sate si provocand sute de morti.

Un tsunami deosebit de mare si de catastrofal prin consecintele sale a fost cel care s-a manifestat in Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004. A fost provocat de un puternic seism submarin, cu magnitudinea 9, care s-a manifestat langa insula indoneziana Sumatra. Numai in Indonezia au fost inecati aproximativ 126.000 de oameni, majoritatea in provincia Aceh. Un alt cutremur submarin, cu magnitudinea 7,7, care a avut loc pe 17 iulie 2006 la sud de insula indoneziana Jawa, a dat nastere unui tsunami care a ucis 668 de localnici, iar alti 65 au fost dati disparuti.