CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
CLIMA
Prin pozitia geografica, Romania se incadreaza in zona de clima temperata dar pe de-o parte intr-un sector de trecere de la caracteristicile oceanice la cele continentale, iar pe de alta de prelungire a unor influente din zonele polare si subtropicale.
Daca pana in secolul XIX se pot identifica diverse informatii privitoare la caracteristicile vremii (indeosebi mentionarea unor fenomene climatice cu consecinte imediate precum secetele, viscolele, gerurile intense), incepand cu organizarea de statii meteorologice in marile centre ale tarii si mai ales cu infiintarea Institutului meteorologic central (1884) si cu aparitia lucrarilor elaborate de St. Hepites se trece la o etapa de cunoastere si prezentare stiintifica a caracteristicilor climatice, insistandu-se pe cele la care se obtineau inregistrari (temperaturi, precipitatii, vant etc.).
Apare Buletinul lunar al observatiilor meteorologice, lucrari referitoare la caracteristicile climatice ale unor orase, ale litoralului etc.
Intre 1960 si 1990 este o etapa deosebit de importanta pentru climatologia romaneasca caracterizata in cateva directii:
dezvoltarea si amplificarea retelei de statii meteorologice, care cuprinde atat localitatile, dar si spatiul montan (introducerea de statii automate), ce vor furniza un volum mare de date pentru toti parametrii climatici;
realizarea unor lucrari de referinta cu importanta teoretica si practica si care pot fi grupate in:
o multime de articole publicate in reviste de specialitate (indeosebi in Meteorologie, hidrologie si gospodarirea apelor, Hidrotehnica, Studii si cercetari de climatologie, meteorologie, reviste ale facultatilor si institutelor de profil geografic, agricol etc.), in care sunt realizate analize locale, regionale sau la nivelul tarii pentru majoritatea elementelor climatice;
elaborarea de teze de doctorat cu subiect strict climatic (complex climatic regional sau pe elemente climatice) de natura geografica (au sectiune de clima distincta), agroclimatica, sinoptica etc.;
intocmirea unor lucrari de sinteza la nivelul tarii, intre care Clima R.P. Romane (1960) si mai multe cursuri universitare;
realizarea mai multor editii de atlase climatologice la nivelul Romaniei sau de harti climatice incadrate in alte atlase geografice sau publicatii.
Un loc distinct in dezvoltarea climatologiei l-au avut geografii atat la nivel universitar (prin lucrari dar, mai ales prin pregatirea in acest domeniu), cat si in diverse institutii (indeosebi in Institutul de meteorologie si hidrologie, Institutul de Geografie al Academiei etc.).
Dupa 1990 se contureaza o etapa noua, orientata pe identificarea cercetarilor meteorologice bazate pe tehnica de varf si o larga colaborare internationala, dar si pe elaborarea de lucrari cu un accentuat caracter practic.
A. FACTORII GENETICI AI CLIMEI
1. Factorii radiativi Sunt conditionati de marimea radiatiei solare care se inregistreaza sub diferite forme la nivelul suprafetei active si in troposfera, ele constituind surse energetice de baza, nu numai in manifestarea diferitelor procese climatice, dar si in geneza si dinamica multora de natura geografica. Variatia marimii lor se realizeaza spatial in raport de latitudine si altitudine, dar mai ales in timp (diurn, lunar, de la an la an in functie de durata de stralucire a Soarelui si gradului de opacitate al aerului determinat de prezenta norilor, cetei etc.).
Radiatia solara directa este maxima la amiaza (orele 12, cand pozitia Soarelui pe bolta cereasca este cea mai ridicata) si in zilele senine. In medie este de 1 cal/cm2/minut, dar cu variatii intre un maxim de vara de 1,4; 1,5 cal/cm2/minut si unul de iarna de 1,1 cal/cm2/minut si un minim valabil sub 0,6 cal/cm2/minut in spatiul extracarpatic din est si sud. Valorile scad din sudul catre nordul tarii, in zilele cu cer acoperit, de la campie spre regiunile deluroase si munti. In Carpati, la peste 2000 m, in zilele senine de toamna ajunge la 1,5 cal/cm2/minut, pentru ca in rest ea sa fie mult inferioara datorita ecranului realizat de nori.
Radiatia difuza are valori maxime in zilele cu cer acoperit de nori in timpul verii (0,4 cal/cm2/minut) si minime in zilele senine sau dimineata si seara (ajunge la 0,1-0,01 cal/cm2/minut). Regional, cele mai ridicate valori sunt vara pe litoral (in zilele cu cer acoperit de nori ajunge la 50% din valoarea radiatiei directe), iar cele mai reduse iarna in munti.
Radiatia globala rezulta din cumularea celor doua subtipuri. Este maxima in iunie (in jur de 23 kcal/cm2) si minima in decembrie (5,5-7 kcal/cm2).
Intre valorile inregistrate in nordul si sudul tarii diferenta de latitudine determina o diferenta de 1 Kcal/cm2/luna.
Valorile mari multianuale indica maxime in sud-estul tarii (135 kcal/cm2 in delta) si minime sub 110 kcal/cm2 pe crestele carpatice care depasesc 2000 m. Regional, exista deosebiri impuse de diversi factori (diferente de latitudine, grad de acoperire cu nori, diferente de expunere etc.). Astfel, se produc 130-132,5 kcal/cm2 pe litoral, 122,1-125 kcal/cm2 in Dobrogea, Campia Romana (maxim in sud si est), ca urmare a predominarii timpului senin; valorile scad din sudul in nordul Podisului Moldovei (de la 120 la 110 k cal/cm2), determinate de micsorarea intervalului de producere a radiatiei si a unghiului razelor solare; se reduc de la 115-117,5 k cal/cm2 in Campia de Vest la 112,5 in estul Depresiunii Transilvaniei, in conditiile predominarii circulatiei de aer vestic.
Sezonier, pe ansamblul tarii, iarna (nebulozitate mare, durata zilei mica) se produc 10-15 kcal/cm2 (minim in decembrie sub 5 kcal/cm2), primavara intre 35 si 40 k cal/cm2, vara intre 45 si 50 k cal/cm2 (maxim in iulie, peste 18 kcal/cm2), iar toamna intre 20 si 25 kcal/cm2. Se diferentiaza un interval martie-septembrie, cand valorile depasesc 10 kcal/cm2/luna (maxim mai-august cu peste 15 kcal/cm2/luna) si altul noiembrie-februarie, cu valori sub 5 kcal/cm2/luna.
Intre sudul si nordul tarii la nivelul regiunilor de campie si podis sunt diferente iarna de 0,5-1 kcal/cm2/luna, iar vara de 2,5-3 kcal/cm2/luna.
Radiatia reflectata si albedoul sunt in stransa legatura cu marimea radiatiei globale si cu caracteristicile suprafetei active. Se reflecta cel mai putin toamna si primavara (sub 0,1 kcal/cm2/min.), cand, pe fondul unei cantitati mai mici de radiatie globala si pe suprafata activa, precumpanesc culorile inchise. Se reflecta cel mai mult iarna (peste 0,2 cal/cm2/min), cand, pe fondul unei cantitati mai mici de radiatie globala si pe suprafata activa precumpanesc culorile deschise, si mai ales cand cea mai mare parte a suprafetei active este acoperita de zapada.
Bilantul radiativ, care exprima rezultatul dintre cantitatile de energie radiativa primita de suprafata activa si cele cedate atmosferei, prezinta variatii diurne lunare, sezoniere etc., reflectand conditiile generale si regionale de manifestare a regimului radiativ.
Valorile medii anuale in regiunile de dealuri si campie variaza intre 40 k cal/cm2 in nordul Romaniei si peste 45 k cal/cm2 in sudul tarii (maxima 47,6 k cal/cm2 la Constanta). De asemenea, bilantul este negativ in timpul noptii, avand marimi mai mari vara, cand exista contraste calorice insemnate intre nopti si zile.
El este pozitiv in timpul zilei, fiind de 0,6-0,7 cal/cm2/min.
Concluzii:
Pe suprafata tarii se manifesta diferente in cantitatile de energie solara realizata la nivelul suprafetei active ce determina un potential climatic variat ce influenteaza diferentiat diversele procese naturale.
Potentialul energetic diferit sta la baza deosebirilor de natura climatica intre sudul si nordul tarii, precum si intre regiunile joase si cele inalte.
Variatia in timp a potentialului energetic impune diferentierea sezoniera a caracteristicilor climatice, dar si deosebirile regionale si locale ale regimului de manifestare a acestora.
2. Factorii de natura dinamica sunt cei care determina deplasarea maselor de aer in spatiul temperat al Europei, impunand varietatea situatiilor de vreme, iar in timp, prin cumularea efectelor acestora, conduc la impunerea diferitelor nuantari climatice regionale. Mecanismele (sistemele) dinamice sunt legate de pozitionarea centrilor de maxima si minima presiune intr-un spatiu larg, care inglobeaza Europa, Oceanul Atlantic, regiunile arctice nord-europene, bazinul M.Mediterane si nordul Africii, contactul dintre Europa si Asia. In aceste teritorii masele de aer se caracterizeaza prin anumite valori fizice (presiune, temperaturi, grad de umiditate etc.), iar deplasarea lor deasupra Europei, inclusiv a Romaniei, conduce la o dinamica continua a caracteristicilor elementelor meteorologice.
Masele de aer principale care traverseaza teritoriul Romaniei sunt de natura: atlantica (umede si reci cand provin din nord-vest, umede si racoroase cand ajung din V, SV); polare (dinspre Scandinavia - sunt reci si umede), continentale (din estul Europei - calde si uscate vara, reci, uscate iarna; dinspre Asia Mica - vara, calde si foarte uscate), sudice (dinspre M.Mediterana - umede si calde si mai rar vara de deasupra Africii cand sunt foarte calde si uscate).
Centrii barici care conditioneaza circulatia acestor mase peste spatiul central-est european sunt:
anticiclonul azoric dezvoltat in Oceanul Atlantic si in sud-vestul Europei la latitudini de 20-400; are caracter permanent, dar dezvoltarea mai la nord (vara) sau mai la sud (iarna) este conditionata de migrarea sezoniera a ariei de manifestare a alizeelor; are origine dinamica si este foarte activ, impulsionand circulatia vestica;
ciclonul islandez care se individualizeaza in nord-vestul Oc. Atlantic deasupra Islandei si estului Groenlandei; are o origine polara, caracter permanent, dar cu frecventa activa mai ales iarna, cand se extinde mult spre sud-est;
ciclonii mediteraneeni au caracter sezonier (iarna), cand se dezvolta in vestul si centrul M. Mediterane, favorizand pe teritoriul Romaniei contactul cu masele reci din est sau cu cele polare dinspre nord-vest;
anticiclonul siberian este sezonier si de natura termica, fiind provocat de racirile accentuate ale maselor de aer in timpul iesirii in sectorul Urali;
anticiclonul scandinav cu centrul in nordul Europei si al regiunilor arctice, are frecventa vara, cand antreneaza aer rece spre Europa centrala si de est, provocand modificari ale vremii; iarna aduce zapada si ger;
anticiclonul nord-african, a carui influenta pentru spatiul tarii noastre se constata mai rar si numai in lunile de vara cand determina temperaturi ridicate si uscaciune.
Principalele tipuri de circulatie a maselor de aer in spatiul central-est european au fost descrise de N. Topor si C. Stoica (1965). Ele sunt determinate de raporturile care se stabilesc intre principali centri barici. Au fost separate sapte situatii care, in lucrarile mai recente (Geografia Romaniei, vol. I), au fost generalizate in patru:
Circulatia vestica - cu o pondere de 45% din situatiile manifestate anual; impune specificul dinamic pe aproape intreg continentul. Are caracter permanent, dar cu frecventa mai mare iarna si vara. Situatia sinoptica este marcata, pe de o parte, de o larga arie anticiclonala din Azore-Spania si pana in Asia Mica, iar pe de alta de o vasta zona depresionara in nordul continentului. Masele de aer vestice sunt umede, aduc precipitatii bogate si temperaturi moderate. In sezonul cald produc instabilitatea vremii si ploi, iar iarna zile mai calduroase.
Circulatia polara are, de asemenea, o frecventa mare (cca 30% din situatii), fiind corelata cu deplasari in functie de situatii ale maselor de aer dinspre Islanda Scandinavia sau regiunile arctice. Caracteristicile climatice impuse de acestea sunt temperaturi scazute, geruri, precipitatii bogate (vara dau averse, iarna zapezi importante, vanturi intense ce provoaca viscole etc.).
Circulatia tropicala cu frecventa ceva mai redusa (15% din situatii), este legata de existenta, pe cea mai mare parte a Europei, a unei vaste arii depresionare incadrata de maxime anticiclonale in Azore-Africa de nord vest si Asia Mica. Masele de aer cald si umed (vin din sud-vest) sau uneori cald si uscat (din sud-vest) ajung in spatiul Romaniei (indeosebi in sud si sud-est), unde determina in prima situatie zile calduroase, cu averse de ploaie, grindina, iar in a doua situatie zile senine, cu temperaturi mari, uscaciune si seceta, uneori chiar furtuni de praf.
Circulatia de blocare posibila atat vara cat si iarna, este facilitata de dezvoltarea unei vaste arii anticiclonale pe cea mai mare parte a continentului, ce poate fi legata de extinderea anticilonului azoric pana in nord-vestul Rusiei (mai ales vara, primavara, toamna) sau de dezvoltarea anticiclonului siberian (iarna). In prima situatie vremea este umeda si racoroasa, iar in a doua foarte rece, cu geruri intense si precipitatii putine.
Concluzii
-sistemul dinamicii atmosferice in spatiul european al tarii noastre este dominat de circulatia vestica impusa de centrele barice din Atlantic si Islanda :
-succesiunea in timp a maselor de aer cu caractersitici diferite provenite din regiuni deosebite, polare, continentale, oceanice, mediteraneene), determina o varietate de stari de ale vremii si succesiuni ale fronturilor de aer (reci, calde, ocluze, etc).
-circulatia dominant vestica este complementata de alte variabile generate de raporturile dinamice care se stabilesc intre centrii barici prezenti in exteriorul continentului si care periodic pe intervale de timp mai scurt sau mai lung inainteaza in regiunile europene. Arcul carpatic diferentiaza ariile de actiune a mselor de aer pe teritoriul Romaniei favorizand diferentieri regionale ale influentelor acestora de unde nuantarile climatice.
3. Factorii de natura statica. Sunt cei care dau anumite caracteristici fizice suprafetei active, determinand diferentieri regionale, locale in regimul de manifestare al celor radiativi si dinamici,cu consecinte indeosebi de natura termica, grad de umiditate, precipitatii,etc.
Relieful constituie factorul care impune cele mai importante modificari de natura climatica, inclusiv individualizarea unor regiuni cu nuante climatice distincte. Intre componentele acestuia, cu rol semnificativ sunt :
desfasurarea arcului carpatic produce separarea ariilor de influenta a maselor de aer impuse de circulatia generala (in nord se resimte prezenta influentelor scandinave, in est si sud-est a celor continentale, in sud a celor mediteranene), cu reflectare in potentialul termic, pluvial, in regimul fenomenelor meteorologice si, mai ales, in nuantarile cliamtice (moderat in centru si vest, rece si umed, uscat, secetos si cu temperaturi mai mari in sud, sud-est si est, cu influente submediteraneene in sud-vest, etc) ;
dezvoltarea Carpatilor de la mai multe sute de metri la 2544m a cauzat individualizarea de etaje climatice cu carcteristici distincte in sistemul climatic si reflectare in peisaj ;
fragmentarea accentuata a Carpatilor, impusa de culoarele de vale adanci, dar si de multimea depresiunilor, a facilitat, pe de-o parte, circulatia maselor de aer din regiunile extracarpatice in cele intracarpatice, iar pe de alta parte specificul local, topoclimatic, din lungul spatiilor negative ;
contactul Carpatilor cu unitatilor limitrofe, realizate prin versanti cu panta accentuata si diferente de nivel de mai multe sute de metri, faciliteaza procese de condensare, nebulozitate, precipitatii pe suprafetele expuse, unde se inregistreaza ascensiunea aerului si procese cu caracter foehnal pe cele opuse (au loc descendente ale aerului insotite de disiparea norilor, cresterea temperaturii, curentii de aer cu viteze mari, etc). De aici, diferente locale reflectate de valorile termice, gradul de umiditate, cantitati de precipitatii, nebulozitate si in manifestarea diferitlor fenomene meteorologice (numar de zile si intensitatea secetelor, viscolului, brumei)
local, fragmentarea versantilor a condus la o diversitate de suprafete inclinate cu orientari variate, ceea ce determina potentiale radiativ-caloric, de umiditate, de producere a unor fenomene meteorologice cu marimi deosebite ;
multitudinea topoclimatelor si microclimatelor este legata si de caracteristicile formatiunilor vegetale (alcatuire, densitate, desfasurare), marimea suprafetelor lacustre, mlastinoase, de marile artere hidrografice, dar si de activitatile antropice diversificate in mediul urban, mediu rural etc ;
Marea Neagra exercita o influenta notabila pe o fasie de catica kilometri din estul Dobrogei, creand un topoclimat aparte (temperaturi moderate, uniditatea aerului mai mare, vanturi locale de tipul brizelor).
B. ELEMENTELE CLIMATICE
Reflecta, prin modul de asociere, ansamblul climatic al unei unitati geografice. Desfasurarea pe aproape 50 latitudine, pe 2544m in altitudine, precum si varietatea caracteristicilor locale si regionale ale suprafetelor active, impun unele diferentieri ale acestor parametri. Astfel, exista diferente de temperatura intre regiunile din sudul tarii 10-110C si cele din nordul tarii 8,50C. Iarna temperaturile sunt mai coborate cu 1-20C in regiunile de est si sud, fata de cele din vest, intrucat aici sunt frecvente masele de aer reci, geroase, venite din estul Europei. La fel difera cantitatile de precipitatii, care sunt mai scazute in extremitatea sudica (500-550mm), fata de cea nordica (700-800mm). Si intre vestul si estul tarii se remarca diferente ; astfel, in campia Banatului valoarea precipitatiilor este in jur de 600mm, pe cand in Delta se mentine la 300mm. Situatiile se pot urmari astfel, pe de o parte la toti parametrii climatici, iar pe de alta in multitudinea de topoclimate.
Are caracter complex si reflecta cel mai clar, prin distributia valorilor elementelor ce-l compun, interactiunea dintre marimile radiatiei solare la latitudinile temperate, cu cele impuse de frecventa maselor de aer antrenate in ansamblul circulatiei specifice Europei central-estice si cu diversitatea aspectelor regionale si locale directionate de caracteristicile suprafetei active. Cateva dintre aceste elemente au rol semnificativ, in sensul ca pun in evidenta trasaturi legate de influente generale sau locale.
Temperatura medie anuala. Repartitia valorilor indica, pe de o parte influenta generala a diferentei de latitudine, cu consecinte in bilantul caloric, intre nordul si sudul tarii (sunt cca. 30C) si a desfasurarii reliefului in altitudine (de la 10 -110C in campii la -20C pe crestele Carpatilor), iar a factorilor locali si regionali fragmentarea reliefului (depresiuni, culoare de vale), Marea Neagra.
Izoterma de 110C medie multianuala se desfasoara in sudul tarii, trecand din defileul Dunarii in sudul Campiei Romana (lunca si terasele inferioare ale Dunarii), prin Balta Ialomitei (aproximativ central), apoi strabate Dobrogea intre Cernavoda si Tulcea. De asemenea, se regaseste in vestul Banatului (Campile Timis si Gataiei). Delimiteaza sectorul cel mai cald, impus nu numai de valorile cele mai mari ale radiatiei solare, dar si aria cu o frecventa deosebita a meselor de aer sudic.
Izoterma de 100C se desfasoara atat in sudul, cat si in vestul tarii, situandu-se, in general, la contactul campiei cu dealurile, la o altitudine de 150 - 200m (contactul Campiei Romane cu Podisul Getic si cu Subcarpatii de Curbura, apoi cel dintre Dealurile de Vest si Campia de Vest; se adauga partea de sud a Podisului Barladului, Campia Covurlui si cea mai mare parte a Dobrogei. In sud-vestul tarii, unde se resimt influente submediteraneene, ea se deplaseaza pana la altitudinea de 250m.In detaliu, traseul ei trece pe la nord de Galati, nord de Ploiesti, Pitesti, urca spre nord in culoarele Oltului (Rm. Valcea) si Jiului (Tg. Jiu), patrunde pe Mures pana la Deva, trece prin Dealurile de Vest pana la Oradea, iar de aici spre nord strabate Campia de Vest (ajunge la Carei). Pe tot traseul patrunde in lungul unor culoare largi de vale (Olt, Jiu, pe Crisuri in depresiunile golfuri), datorita deschiderii lor morfologice. De exemplu, culoarul Crisului Negru are o deschidere de aproximativ 30 km, astfel, masele de aer patrund cu usurinta, fiind limitate doar de abrupturile Muntilor Apuseni. Este, deci, o izoterma specifica regiunilor de campie si podisuri joase.
Izoterma de 80C se desfasoara in medie la altitudinea de 700m, la baza dealurilor inalte si muntilor josi. Ca urmare, ea delimiteaza, in afara culmilor de la periferia Carpatilor, cea mai mare parte din arealul subcarpatic, Dealurile de Vest, extremitatea de nord-est a tarii (traverseaza Campia Moldovei), Podisul Sucevei, nordul si estul Depresiunii colinare a Transilvaniei (Podisul Someselor). De asemenea, patrunde in regiunile inalte in lungul culoarelor si vailor principale si pe marginile depresiunilor. Deci temperaturile de 8-100C sunt specifice regiunilor de dealuri si podisuri cu inaltimi cuprinse intre 300-800m.
Izoterma de 60C se desfasoara in medie la o altitudine de 1000m, situandu-se in general, la baza muntilor, la contactul acestora cu dealurile inalte pericarpatice si intracarpatice, in depresiunile de contact. Corespunde, in general, cu zonele cele mai bine populate din Carpati. Delimiteaza arealele largi si compacte in Carpatii Orientali si Meridionali, spre deosebire de Carpatii Occidentali, unde, datorita influentelor vestice si sud- vestice si altitudinilor mici, este mai putin prezenta.
Izoterma de 00C se afla pe crestele Carpatilor, la o altitudine in jur de 2000m (mai scazute in nordul tarii - 1800m si mai ridicate in Carpatii Meridionali, 2100-2200m). Ea delimiteaza baza etajului climatic alpin in muntii Rodnei, Bucegi, Leaota, Iezer, Piatra Craiului, Fagaras, Candrel, Surean, Parang, Retezat, Godeanu, Tarcu.
Izoterma de -20C delimiteaza crestele cele mai inalte (2200 -2500m). Deci, prin prisma acestui element climatic, peste 45% din teritoriul Romanei are un potential termic ridicat (peste 10%), unul scazut (sub 6%), iar crestelor si varfurilor alpine (sub 00C) le revin cca. 1%.
Temperatura medie a lunii ianuarie
Este luna cu valorile medii cele mai coborate pe ansamblul intregii tari ( intre 0,30C in sud-estul Dobrogei si - 100C in spatiul alpin), determinate, pe fondul unui bilant radiativ negativ, de prezenta dominanta a maselor de aer rece provenite din regiunile polare, subpolare sau dinspre Urali. Acestea din urma raman cantonate in estul si sud-estul Romaniei, fiind blocate de Carpatii Orientali, situatie care a facilitat asimetrii de natura termica intre aceste regiuni si cele din vest si sud-vest, marcate de diferente de 1-20C. Regional si local depresiunile si culoarele de vale, in care aerul rece stagneaza mai mult timp, constituie arii unde, prin procese de iradiere nocturna, se ajunge la accentuare micsorarii valorilor de temperatura, aici rezultand frecvente inversiuni de temperatua. In detaliu, temperaturile lunii ianuarie sunt in regiunile joase de -20C-30C, in dealuri oscileaza de la -30C la -50C; iar pentru zona de munte inregistreaza valori de -60C la baza muntelui si sub -100C pe crestele cele mai inalte ale Carpatilor. Exista mici diferentieri cu caracter regional. Astfel, in centrul si estul Campei Romane, valorile sunt sub - 30C, datorita stagnarii maselor de aer reci din estul continentului. In vestul Campiei Romane si Campiei de Vest, datorita influentei maselor vetice si sud- vestice, se inregisteaza frecevent -2,50C-30C (la Craiova -2,50C). Media cea mai coborata apare in Podisul Moldovei, - 40C, ca rezultat al influentelor continentale si chiar excesive. In Depresiunea colinara a Transilvanei se inregisteaza valori de -2 -30C, iar in Dobrogea, aflata sub influenta Marii Negre, se inregistreaza temperaturi de - 10C. La Mangalia temperatura medie anuala este de 0,30C.
Temperatura medie a lunii iulie - se remarca aceeasi desfasurare conditionata de manifestarea si influenta factorilor generali si regionali, de zonalitate, etajare si relief. Ca urmare, distributia valorilor termice se caracterizeaza prin urmatoarele caracteristici :
-in regiunile situate la sub 500m (campii, dealuri si podisuri joase) exista o oarecere uniformitate termica (20 -230C), cu diferente de 1-20C, intre cele din est, sud-est (21-230C) mai fierbinti, intrucat sunt sub influenta maselor de aer uscat din estul continentului, si cele din vest (20- 210C), datorita frecentei mai a aerului oceanic, dar si intre nordul (18 -200C) si sudul tarii (230C), ca urmare a bilantului radiativ diferit ;
-regiunile deluroase si de podis si muntii josi, cu altitudini intre 500- 1000m se inscriu in aria temica delimitata de izotermele de 16 -180C, cu unele diferente locale impuse de latitudine si fragmetarea prin culoare de vai si depresiuni;
-regiunile carpatice, cu inaltimi ce depasesc 1000m, au valorile cele mai reduse si care scad de la 140C, la baza lor, la sub 80C pe crestele alpine;
-litoralul si Delta Dunarii, unde exista o evaporare mai mare si o circulatie locala (brizele), inregistreaza temperaturi cu 10C mai mici decat in restul Dobrogei.
In detaliu, Pentru Campia Romana delimitam izoterma de 22-230C (cu numeroase zile tropicale 50-56, zile in care temperaturile zilnice sunt mai mari de 300C), Campia de Vest inregistreaza valori de 210, Podisul Moldovei, in nord valori de 18 -200C, iar in centru si sud valori de 220 -240C, conditionate de influentele continental-excesive. Depresiunea Colinara a Transilvaniei are valori de 18 -200C, mai ridicate in culoarul Muresului, zona Aiud-Alba Iulia, datorita manifestarilor foehnale, 200C si 210C; zona subcarpatica se caracterizeaza prin valori de 160C -180C, la nord de Bistrita, si pot ajunge pana la 210C la curbura Subcarpatilor. In Podisul Getic si Dealurile de Vest valorile inregistrate sunt de 200-210C, iar zona montana se inregistreaza valori de 60C -80C; zona litoralului are valori de 230C ca rezultat al celor doua domenii, acvatic si continental. Deci, pe aproape din teritoriul Romaniei temperaturile medii sunt de 20 -230C si doar pe 12% sub 140C, de unde concluzia unor veri calde (cu caracter excesiv in est, sud-est) pe cea mai mare parte a tarii, propice coacerii culturilor, dar si a unui spatiu montan cu valori moderate, favorabile activitatilor turistice. Ca urmare, intervalul cu temperaturi medii pozitive variaza de la peste 325 zile pe litoral, intre 250 si 325 zile in regiunile joase de campie si dealuri si 150 -200 zile in munti.
Amplitudini termice rezulta din insumarea valorilor din lunile extreme si reflecta continentalismul climatului, specific regiunilor de campie si podis din estul si sudul Romaniei (24- 260C), in raport cu cel moderat, din vest (220C) si centru 230C, etajarea valorilor din Carpati, de la 21- 220C, in depresiuni, la sub 170C, pe crestele alpine, si atenuat in fasia litorala 220C- 230C.
Temperatura minima absoluta a fost de -38,50C in 1942, 24 ian., la Bod, in Depresiunea Brasov, la 500m altitudine, iar la foarte multe statii din tara s-au inregsitrat -300 C. De asemenea, la aceea data, cele mai mari valori in tara au fost de -50C -90C (Elena Niculescu, 1993). Valori foarte scazute se inregistreaza frecvent in depresiunile intramontane, generate de persistenta inversiunilor termice si pe varfurile cele mai inalte. Astfel, cele mai scazute valori, de - 360C-340C, se inregistreaza frecvent in Depresiunile Brasov, Gheorghieni, Ciuc, Vatra-Dornei ; la Vf. Omu din Bucegi si Balea din Fagaras valorile sunt frecvent de -320C. Temperaturi negative absolute apar si in Campia Romana, atunci cand are loc invazia maselor de aer nordice si nord- estice, astfel temperaturile scad la - 280C -300C.
Temperaturi maxime absolute
Realizarea lor se face la intervale mari de timp, in conditii de extindere peste teritoriul tarii a unui sistem anticiclonal cu masa de aer fierbinte, provenita din regiuni tropicale. Ele asigura valori ridicate care, in regiunile de campie si de dealuri, au marimi apropiate. Spre exemplu, la 10 august 1951, cand in Baragan, la statia Ion Sion, s-au inregistrat 44,50C au fost masurate valori apropiate la toate statiile din Campia Romana (440C la I.C. Frimu, 40,90C la Grivita, 41,10C la Calarasi, 39,60C Ramnicu Sarat), sudul Podisului Moldovei, Subcarpatii de Curbura, Dobrogea. Repartitia temperturilor absolute indica marimi de peste 410C in Campia Romana, 400C in Campia de Vest, 38 -390C in regiunile deluroase si de podis cu inaltimi sub 700m si din ce in ce mai mici in raport de altitudinea (pe crestele alpine ajung la 20-220C). Incalzirile de exceptie nu se produc in fiecare an. Mai importante au fost in anii 1916, 1945, 1946, 1951, 1952, 2001, 2003, iar intervalele de mai multe zile cu valori foarte mari sunt legate de lunile iulie si mai ales august.
Seceta este definita ca fiind o perioada de 15 zile fara precipitatii (Cole, 1933), sau ca o perioada in care precipitatiile anuale reprezinta 75% din medie; sau cand precipitatiile lunare reprezinta 60% din cantitatea medie (Bates, 1935); sau trei sau mai multe luni consecutive au deficit mai mare de 50% din cantitatea medie de precipitatii.
Secetele apar ca urmare a persistentei centrilor barici de mare presiune, caracterizati prin miscari descendente ale aerului, insotite de incalzirea adiabatica, a diminuarii umezelii relative,; a inseninarilor de durata si a vantului de slaba intensitate.
Partea de sud a Podisului Moldovei, Baraganul si Dobrogea sunt cele mai expuse la secete.
Amplitudinile termice absolute, calculate prin insumarea extremelor absolute, pun in evidenta principalele diferenteiri climatice regionale : Campia Romana cu valori de peste 750C, dealurile si podisurile intra si extracarpatice joase si Campia de Vest cu 70 -750C , dealuri inalte si muntii josi dar si litoralul cu 650C - 700C, muntii inalti sub 650C.
Evolutia regimului termic se bazeaza pe stabilirea intervalelor cand temperaturile zilnice se manifesta intre anumite praguri, de ele fiind legate, intre altele, desfasurarea diferitelor procese si caracteristici climatice.
Prima zi cu temperaturi medii zilnice ≥ 00 se inregsitreaza gradat, de la prima parte a lunii februarie, in sudul Campei Romane si Dobrogea si Campia de Vest (la sud de Oradea), catre finele acestei luni, in cea mai mare parte a regiunilor joase si colinare, apoi in luna martie in spatiul montan, depresiuni, in Podisul Sucevei (aici intarzierea este legata de frecventa aerului rece polar si manifestarea inversiunilor). Ultima zi cu temperaturi medii zilnice ≥ 00 C se produce timpuriu in munti (in noiembrie) si treptat se inregistreaza in regiunile de podis si dealuri (prima parte din decembrie) si cele joase din Campia de Vest, Campia Romana, Dobrogea (finele lunii decembrie).
Zile de inghet (temperaturi minime zilnice variaza intre sub 80, pe litoral, si peste 220, pe crestele carpatice ce depasesc 1600. Regional exista urmatoarea repartizare : in estul Campiei Romane si sudul Podisului Moldovei, Podisul Getic sunt in jur de 110 zile de inghet, in Campia de Vest, Campia Olteniei, Dobrogea intre 90 -100 zile, centrul si nordul Podisului Moldovei, Depresiunea colinara a Transilvanei se situeaza intre 120 -140 zile, in depresiunle intracarpatice si culoarele de vale 140 -160 zile, toate reflectand dependenta de advectia maselor de aer reci si de racirile radiative nocturne.
Inghetul este un fenomen posibil in orice luna a anului in regiunile de munte inalte (2000m). Prima zi de inghet, in medie, in Carpati (sub 2000) este posibila la inceputul lunii septembrie si mai tarziu in depresiunile intramontane. Incepand cu octombrie, ele se manifesta mai intai in nordul Podisului Moldovei, Depresiunea colinara a Transilvanei si Subcarpatii Modovei si apoi, catre finalul acestei luni, in toate regiunile delurose, in campii si de abia la mijlocul lunii noiembrie pe litoral.
Ultimul inghet in medie se poate produce intre finalul lunii martie (pe litoral) si iunie, in muntii cu altitudine medie; intre aceste extreme, in campii se manifesta in prima parte a lunii aprilie, in dealurile inalte si depresiunile intramontane in aprile-mai. Ca urmare, intervalul anual fara inghet este mare pe litoral, Campia Olteniei si lunca Dunarii (peste 220 zile) si scade la 180 zile in regiunile de podis, dealuri, munti josi (sub 1000m) si sub 100 zile pe crestele alpine.
Consecintele manifestarii inghetului in alternanta cu dezghetul sunt multiple, nu numai pentru ciclul vegetativ, dar si pentru procesele ce au loc in albia raurilor, pe versanti, pentru activitatile economice.
Zile de iarna (temperatura maxima ≤ 00C) sunt reduse anual ca numar pe litoral (cca. 20), dar ajunge la peste 2000m la cca. 150 -160; in Campia de Vest, Dealurile de Vest si Oltenia, Dobrogea sunt sub 30 de zile, in centrul si estul Campiei Romane, Podisul Mehedinti si Depresiunea colinara a Transilvanei intre 30 si 40 zile. Exista o dependenta fata de frecventa maselor de aer rece (in nord, est), de racirile puternice din depresiunile si culoarele de vale din munti.
Zile de vara (temperatura maxima ≥ 250C) sunt legate de frecventa invaziilor aerului tropical, care au efecte importante in regiunile joase extracarpatice (90 -110 zile, mai ales in Campia Romana). Numarul lor scade cu altitudinea la 60 -80 zile in regiunile de dealuri, 20 -40 zile in munti, pana la 1800m, dincolo de aceasta inaltime lipsind.
Zilele tropicale (temperatura maxima ≥ 300C) sunt rare, fiind dependente de prezenta maselor de aer foarte cald, provenit fie din zona tropicala, fie din estul continentului, care sunt frecvente in iulie-august. Cele mai multe sunt in Campia Romana, Dobrogea centrala si sudul Podisului Moldovei (40 - 50), apoi intre 20 - 30 zile in Campia de Vest (40 zile in Banat), 10 -20 zile in dealuri si sub 10 zile la marginea Carpatilor.
Noptile tropicale (temperatura minima ≥ 200C) se inregistreaza in iulie si august, dar intr-un numar sporit pe litoral (40), Campia Banatului si Campia Romana.
Caracteristicile temperaturilor solului. Exista o variabilitate a regimului termic la suprafata si in adancime impusa de complexitatea locala a conditiilor de mediu pe fondul actiunii factorilor generali care asigura bilantul caloric. Oscilatiile de natura termica se resimt mai ales vara pe cca. 30 cm dupa care ele devin tot mai reduse, pana la un maxim de un metru profunzime. In cursul anului se pot separa cateva intervale :
unul cu solul inghetat pe adancimi diferite (decembrie - februarie);
unul fierbinte in iunie-august, in perioade de patrundere a aerului tropical.
Intre temperaturile zilnice de la suprafata solului si cele din aer exista diferente de cateva grade (1-5 grade iarna pe sol in campii, depresiuni, culoare de vale), dar devin foarte mari in sezonul cald (in aer ajung la 30 -400C, iar la suprfata solului, in zilele toride, se pot ridica la 600C).
Regional acestea sunt accentuate in unitatile de campie, dealuri si podisuri joase extracarptice.
Cunoasterea regimului de manifestare termica in sol este importanta pentru desfasurarea activitatilor economice (in primul rand agricole), aprecierea manifestarii ciclurilor gelivale pentru procesele pedobiogenetice.
2. Umezeala aerului. Este dependenta de caracteristicile maselor de aer, regiunile de evaporare a apei si diverse procese cu caracter local inclusiv cele de natura climatica. Umezeala relativa medie anuala inregistreaza valorile cele mai mari (peste 80%) in regiunile carpatice la peste 1000 m (precipitatii bogate, temperaturi mici) si litoral (evaporatie accentuata), iar cele mai reduse (60-70%) in estul Campiei Romaniei si vestul Dobrogei (evaporatie puternica, precipitatii putine), Subcarpatii de Curbura (efecte foehnale); intre aceste limite se incadreaza spatiu colinar, de podis si munti josi. Iarna diferentierea regionala este nesemnificativa (se mentine la peste 85% pe cea mai mare a teritoriului, fiind intre 80 si 85% in sud-estul tarii) pe cand vara sunt variatii regionale importante (in masivele carpatice la peste 1000 m creste de la 70 la 85%), in spatiul colinar si podis, inclusiv cea mai mare parte a Campiei de Vest, intre 60 si 70%, iar in Dobrogea, Campia Romana, Podisul Getic, Subcarpatii de Curbura sub 60%.
Daca maximele lunare principale sunt in decembrie si iulie pentru regiunile aflate la altitudini sub 1000 m si iunie-iulie si februarie in munti inalti, minimele sunt legate de august si aprilie-mai in campii, dealuri. In munti inalti minimul important este in octombrie-noiembrie iar la inaltimi mai mici fie primavara (martie), fie toamna (octombrie), ele fiind conditionate de regimurile termic si de precipitatii.
3. Nebulozitatea. Are importanta intrucat influenteaza direct regimul radiativ, deci bilantul caloric la nivelul suprafetei active. Este dependenta de circulatia si caracteristicile maselor de aer, frecventa fronturilor generale, altitudinea si fragmentarea reliefului. In general nebulozitatea creste din regiunile joase (5 zecimi) catre cele de munte (peste 7 zecimi), iar regional de la arealele unde se produc ascendente ale aerului la cele unde coboara (efecte foehnale). In ianuarie nebulozitatea este mare pe tot cuprinsul tarii (depasind 7 zecimi in regiunile joase, sub 500 m si in depresiunile intramontane unde stagneaza masele de reci; pe crestele alpine aflate deasupra norilor este mica. In iulie sunt situatii variate regional (maxim in Carpati unde procesele convective au frecventa; reduse in sud, est, sud-est). Pentru regiunile cu inaltimi sub 1000 m maximul lunar este in decembrie, iar minimul vara; in munti (mai ales peste 1500 m, maximul este in mai-iunie si minimul toamna (octombrie).
In functie de frecventa numarului de zile cu nebulozitate diferita, se pot separa trei situatii regionale - in Delta Dunarii, litoralul si unitatile unde manifestarile foehnale sunt intense exista cel mai mare numar de zile senine (135-150) si cel mai mic cu cer complet acoperit (90-110); in regiunile de campie, dealuri si podisuri joase cu o repartitie relativ egala de zile senine, noroase si cu cer partial acoperit (intre 100 si 120); in regiunile muntoase cu un numar mic de zile senine (sub 90) si mai mare, dar apropiat ca valoare, de zile noroase sau cu cer partial acoperit (in jur de 120).
4. Durata de stralucire a soarelui. Este corelabila cu nebulozitatea, ea insumand orele de receptie a radiatiei solare directe, deci compatibila cu intervale cu cer senin sau acoperit partial. Perioadele cu nori si cu diferite forme de ceata sunt nefavorabile producerii actiunii iar diferentele de expunere ale suprafetelor de versant in regiunile de dealuri si mai ales in munti (ex. nordica in raport cu cea sudica) cauzeaza deosebiri locale semnificative.
Repartitia valorilor medii anuale releva: cel mai mare numar de ore de stralucire a Soarelui (peste 2300) revine spatiului litoral (maximul de 2 500 ore la gura de varsare a bratului Sf. Gheorghe) iar cel mai mic in munti (sub 1 600 ore) la altitudini de 1200-2000 m (nebulozitatea accentuata); in regiunile de campie, podisuri si dealuri (unitatile cu altitudine sub 500 m) cca 2100-2200 ore (diferente de 50-100 ore intre unitatile din est si sud fata de cele din vestul si centrul Romaniei, impuse de deosebirile date de frecventa maselor de aer); dealurile inalte si muntii josi (sub 1200 m) si depresiunile intramontane au durate care scad de la 2000 la 1600 ore pe masura cresterii numarului de zile noroase, persistentei cetei (in depresiuni); regiunile afectate de manifestari foehnale, cu zile cu cer senin mai multe, o durata de stralucire mai mare (la exteriorul Subcarpatilor de Curbura cca 2200 ore).
In intervalul aprilie-septembrie, considerat semestrul cald si al dezvoltarii formatiunilor vegetale, numarul de ore inregistrat insumeaza aproape din totalul anual in regiunile cu altitudini sub 600 m si 2/3 in cel montan inalt. De la valori maxime (sub 1700 ore pe litoral, 1400-1600 ore in campii, sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Podisului Getic), unde insolatia este accentuata, se trece la 1400 in dealuri si muntii josi, inclusiv depresiunile intramontane si sub 1300 m in muntii inalti.
Semestrul rece (din octombrie pana in martie), cu nebulozitate accentuata si ceturi frecvente pe intreg cuprinsul tarii, se caracterizeaza printr-un numar de 600-700 ore (maximum - peste 650 ore pe litoral, in regiunile unde se produc descendente ale maselor de aer si pe crestele alpine aflate deasupra norilor si minimum - sub 600 ore in munti, depresiuni si in nordul tarii, unde cerul este acoperit pe intervale mai lungi de nori sau ceata persista).
Iulie si august au cea mai lunga durata de stralucire a Soarelui, iar decembrie cea mai mica.
Producerea lor este conditionata, pe ansamblu, de sistemul circulatiei maselor de aer (oceanice, continentale, sudice sau polare etc.), ce au caracteristici hidrice diferite regional, in functie de desfasurarea unitatilor carpatice, sau local, datorita influentei unor conditii ce impun ascendente sau descendente ale aerului.
Precipitatii medii multianuale au o distributie teritoriala care reflecta cel mai clar interferenta factorilor genetici in spatiul romanesc.
Mai intai se impune distributia etajata a cantitatilor cazute, de la sub 400 mm pe litoral, 400-550 mm in regiunile de campie, 600-700 mm in dealuri si podisuri cu altitudini pana in 800 m, 800-1200 mm in Carpati.
In al doilea rand apar diferentele intre unitatile unde advectia maselor de aer vestic asigura precipitatii mai mari (in Campia de Vest de la 500 la 650 mm) fata de cele cu frecventa mai importanta a aerului uscat continental (in estul Campiei Romane, in cea mai mare parte a Dobrogei si sudul Podisului Moldovei, cu valori in jur de 400 mm), apoi intre regiuni cu advectii din N, NV, NE, cu cantitati ridicate (nordul Podisului Moldovei cu 550-600 mm - unde sunt active masele nordice, baltice; Campia Somesului cu 600 mm cu influente oceanice) si cele din sud cu ariditate mai mare (400-500 mm).
In al treilea rand sunt sectoarele unde activitatile foehnale sau descendenta aerului in depresiuni determina disiparea norilor si cantitati de precipitatii reduse in raport cu regiunile limitrofe (Subcarpatii de Curbura 500-600 mm, Culoarul Alba Iulia - Turda cu valori sub 600 mm; depresiunile Brasov, Ciuc, Gheorghieni, Hateg, cu cantitati in jur de 600-650 mm etc.).
In munti, in raport cu cresterea treptata in inaltime, cantitatile sporesc spre 1000-1200 mm la nivelul alpin. Exista, insa, masive muntoase care, prin desfasurarea fata de directia maselor de aer, constituie baraje orografice. Ca urmare, pe versantii expusi se realizeaza ascendente fortate insotite de convectii, dezvoltare de nori si ploi bogate, daca masele de aer sunt umede. In aceste locuri cantitatile anuale sunt mari, depasind cu mult 1200 mm (vestul M. Apuseni, M. Banatului, sudul Carpatilor Meridionali, unde se ajunge la 1400 mm si chiar mai mult).
Cea mai mare parte din volumul precipitatiilor se produce in sezonul cald (aprilie-septembrie), ele reprezentand 55-60% in campii, litoral si regiunile unde se produc descendente ale aerului, apoi cca 65-70% in regiunile de podis si dealuri cu inaltimi de 400-600 m si peste 70% in munti inalti; sunt determinate de frecventa advectiei maselor de aer oceanic si maritim mediteran, dar si dezvoltarea activitatii convective in sezonul rece (octombrie-martie) in care, pe cea mai mare parte, domina regimul anticiclonal si prezenta maselor de aer nordice, cantitatile de precipitatii sunt relativ uniform repartizate in regiunile joase (sub 500 m altitudine) insumand intre sub 175 mm (litoral) si 250 mm (Campia de Vest) si mult mai mari in munti (500-600 mm); in sud-vestul tarii, unde advectiile mediteraneene sunt frecvente in noiembrie si decembrie si se produc ploi bogate sau incalziri rapide care topesc zapada, impunand o crestere a debitelor raurilor.
In timpul anului cantitatile maxime cad in lunile mai-iunie, fiind legate, pe de o parte, de activitatile ciclonale intense, dar si convectiilor regionale de natura termica sau dinamica ce dau ploi torentiale, in munti precipitatii bogate sunt in iulie-august. Minime lunar se produc in ianuarie-martie pentru vestul tarii, pe fondul predominarii regimului anticiclonal. Importante ca marime sunt si maximul secundar din octombrie-noiembrie, un minim secundar in septembrie, uneori august-septembrie.
De la un an la altul conditiile de precipitatii nu sunt identice, ele fiind dependente de activitatile ciclonale, anticiclonale, convective etc. Ca urmare, pot fi separati ani sau perioade de mai multi ani cu exces sau cu deficit de precipitatii in raport cu valorile medii multianuale.
Sunt mentionati in literatura ca ni cu precipitatii deosebit de mari 1860, 1863, 1897, 1901, 1915, 1933, 1941, 1944, 1950, 1970, 1972, 1974, 1976 etc., cand au depasit cu mult cantitatile medii anuale (uneori s-au dublat - ex. O.Bogdan indica pentru estul Campiei Romane in anii 1969-1972 cantitati anuale de 750-800 mm). Anii deficitari sunt legati de frecventa circulatiei anticiclonale sau a invaziilor de aer continental rece sau cald (1894, 1899, 1904, 1918, 1934, 1945, 1946, 1948, 1950, 1953 etc.). Se inregistreaza secete accentuate, cantitatile medii in acesti ani fiind de 150-200 mm in unitatile de campie, sub 400 mm in cele deluroase si in jur de 600 mm in munti. De asemenea, anii foarte ploiosi sunt urmati de ani secetosi.
Cantitatile maxime anuale sunt influentate de producerea unor cantitati mari (de exceptie) in unele luni impuse de ploi foarte bogate (nu intodeauna in intervalele specifice). Frecvent, in aceste situatii, cantitatile lunare depasesc mediile cu 300 mm (centrul si vestul tarii, dar si in regiunile deluroase si de podis din sud, Subcarpatii Getici si muntii pana la altitudini de 1500 m) sau 150-200 mm (dominant in regiunile de campie din sud-litoral si Podisul Moldovei).
In anii secetosi sunt intervale de mai multe luni in care precipitatiile pot lipsi sau valoarea lor este extrem de mica O.Bogdan (1980) citeaza situatii de exceptie pentru Baragan, cu localitati in care s-a constatat acest fenomen (cinci luni la Marculesti in 1945, sapte la Calarasi in 1945, 12 luni la Lehliu din mai 1945 pana in aprilie 1946, 19 luni la Iazu intre mai 1945 si decembrie 1946).
Precipitatiile maxime inregistrate in 24 ore constituie exceptii ce depasesc, ca marime, frecvent mediile lunare (uneori anuale) si sunt insotite de cresteri rapide ale debitelor raurilor si inundatii. Sunt determinate de advectii rapide de mase umede ce afecteaza regiuni intinse, de producerea unor convectii care, la baza, au insolatii intense fie ascensiuni (se produc pe spatii restranse). Frecvent ele insumeaza 110-130 mm dar sunt si exceptii cu un total ce depaseste 200 mm. Ploaia din 29 august 1924 in comuna C.A. Rosetti (Delta Dunarii) a dat 530,6 mm valoare ce constituie maximum de acest gen de precipitatie din Romania. Alte valori extreme sunt 348,9 mm la Ciupercenii Vechi, in 26 iunie 1925, 306 mm la Fundata, la 19 iunie 1924. In regiunile de campie, de dealuri si podisuri sub 500 m extracarpatice procesul are frecventa mai mare, iar cantitatile de apa rezultate sunt in jur de 200-120 mm. In munti si Subcarpati, cu unele exceptii, valoarea acestora este mai mica de 100 mm.
Cele mai multe precipitatii de acest gen se realizeaza vara (aproape ) iar iarna extrem de rar (domina regimul anticiclonal).
Ploile torentiale (aversele) sunt legate de sezonul cald (aprilie-septembrie), fiind corelate cu activitatile frontale sau cu ascendente rapide de natura orografica sau de insolatie intensa. Ca urmare, sunt frecvente si au intensitate mare in regiunile joase (indeosebi in sudul si estul tarii), iar la munte pe culmile expuse directiei de propagare a maselor de aer (vestul M.Apuseni, sudul Carpatilor Meridionali etc.). Cea mai intensa aversa cu 5,60 mm/min. a fost la Targu Jiu la 3 iulie 1941. In regiunile montane se produc in timp mai lung (depasesc ore ajungand si la patru), au dominant atat caracter frontal, cat si convectii orografice, dau multa apa (>100 mm). Ele sunt insotite de scurgeri intense si degradari rapide. Nu se produc in fiecare an, dar sunt si ani cand conditiile favorizeaza dezvoltarea a 3-5 ploi torentiale.
Ninsoarea este un proces specific sezonului rece, dar in regiunile de munte alpine este posibil in orice luna. Este legat de prezenta maselor de aer reci polare, subpolare umede. In medie, in regiunile montane ce depasesc 2000 m altitudine ele sunt posibile intre septembrie si iunie, in regiunile deluroase din a doua parte a lunii martie, iar cel mai putin pe litoral si in campiile de sud-vest intre finalul lui decembrie si februarie. Advectia dinspre N, NV, NE a maselor de aer rece produce o diferenta de cca o decada intre regiunile din nordul tarii si cele din sud. De asemenea, apar diferente locale intre versantii expusi acestor mase si cei adapostiti, indeosebi pe cei pe care se produc descendente (culoarul Muresului, Subcarpatii de Curbura). Intre datele medii si cele mai timpurii sau cele mai intarziate zile cu ninsoare exista un decalaj de 10-14 zile.
Stratul de zapada (mai ales cel stabil) se formeaza mai tarziu primei ninsori si dispare mai devreme de ultima ninsoare si este dependent nu numai de acumularea in timp a zapezii, dar si de vant sau de scurtele intervale de incalzire. In medie, in regiunile alpine este intalnit din septembrie pana in iulie, intervalul micsorandu-se pe masura descresterii altimetrice ( este mai mic pe pantele cu expozitie sudica si pe care se produc frecvent descendente ale aerului si mai ales in vaile inguste si pe versanti nordici).
Intervalul cel mai redus cu strat de zapada este in sud-vestul Banatului, lunca Dunarii, litoral (din a doua parte a lunii decembrie si pana la inceputul lunii februarie). In regiunile de campie, de dealuri si podisuri joase (sub 500m) este posibil intre decembrie si martie cu diferenta unei perioade mai extinse in nord, in raport cu unitatile din centrul si sudul tarii. Durata desfasurarii stratului de zapada este de peste 200 zile pe crestele alpine (mai mari in circurile glaciare), 120-150 zile la altitudini de 1000-1200m, 60-80 zile in regiunile deluroase, 40-50 zile in campii ( in jur de 30 in Banat), sub 25 zile pe litoral. Stratul de zapada are grosimi medii in munti de cca. 1 m, pentru ca in campie si pe litoral sa scada sub 5 cm. Grosimile foarte mari sunt in spatiile adapostite, unde vantul a troienit, zapada ajungand la valori de mai multi metri (in campia Romana in jur de 1,2 m, in Podisul Moldovei cca. 1m, in Transilvania 40 -80 cm si sub 50 cm pe litoral). In situatii exceptionale de viscol, local troienele depasesc 4m (in 1954 au atins 5-6; 2004 in Moldova 4-5m).
6. Regimul eolian. Este conditionat in primul rand de specificul circulatiei generale a maselor de aer in spatiul central-est european, care impun si directia si vitezele de ansamblu, in al doilea rand de desfasurarea regionala a marilor forme de relief (indeosebi unitatile carpatice), care produc modificari mai ales de directie, si in al treilea rand de caracteristicile locale ale suprafetei active, care, pe de o parte, faciliteaza schimbari ale vitezei, iar pe de alta parte stimuleaza dezvoltarea unei circulatii specifice (ex. brizele).
Directia vantului. Daca la altitudinile crestelor carpatice circulatia vestica imprima directia dominanta (67%), la nivelul suprafetei topografice acestea variaza mult. Se mentine precumpanitor vest- est la inaltimi ce depasesc 1600m, intrucat deasupra acestei marimi sunt doar varfuri si creste limitate ca extindere, care au doar rol local in producerea unor schimbari. Intre 800 si 1600 m intervine desfasurarea pe ansamblu a masei carpatice, care devine obstacol, provocand ascendente, descendente ale aerului in miscare, dar si modificari de directie si uneori blocarea partiala. Mai mult, culoarele depresionare si vaile principale pot devia curentii de aer in traversarea Carpatilor. Sub 800m, in spatiul deluros si de campie, influenta factorilor generali ai circulatiei generale si barajul orografic, precum si spatiile de discontinuitate montana sunt determinante, creand deosebiri distincte intre regiunile din estul, sudul, vestul si centrul tarii, care se reflecta atat in sensul anual, dar si in cel sezonier.
In Podisul Moldovei precumpanesc directiile de NV, N in partea central nordica si cea nordica in sud, iarna insa domina cea din nord si nord est.
In Dobrogea, cu exceptia litoralului, ca si in estul Campiei Romane si sudul Podisului Moldovei se impune circulatia dinspre nord. In restul Campiei Romane si Podisul Getic modificarile de directie sunt conditionate de caracteristica pozitiei lor in raport cu sensul frecventei maselor de aer (in Oltenia si Teleorman dinspre vest si est, in sectorul Bucuresti din nord-est).
In Depresiunea Transilvaniei se conjuga trei factori - portile Somesului si Muresului, Tarnavelor in NV si depresiunile din sud dau sensul si efectul descendentei maselor de aer care traverseaza Apusenii sud-vestici. In vestul tarii situatiile variaza de la un sector la altul. Masele vestice si sud- vestice au frecventa cea mai mare, dar aici se produc modificari insemnate de directii, cauzate de existenta barajului carpatic, a culoarelor depresionare etc.
Relieful constituie un factor insemnat si in modificarile valorilor de viteza, favorizand amplificarea sau micsorarea ei. In Carpati apar evidente trei aspecte: cresterea valorii de la baza muntilor (2-3m/s) catre partea superioara (5-6m/s la 1200 - 1800m ; 8-10m intre 1800 si 2000, si mai mari pe crestele ce depasesc 2000m), valori medii 5-6m/s pe versantii atat expusi, cat si opusi advectei si valori mici in depresiuni (sub 2m/s). In estul si sud-estul Romaniei vitezele sunt mai mari (4-5m/s) in raport cu cele din vest (2- 3m/s) si in centrul Transilvaniei.
Cele mai vantoase luni sunt in sezonul rece si la inceputul primaverii, iar cele cu marimi reduse la finele verii si toamna. Crestele Carpatilor si litoralul (indeosebi Delta Dunarii) reprezinta regiunile in care s-au inregistrat si valorile cele mai mari ale vitezei (depasesc 15 m/s), pentru ca in restul teritoriului valorile maxime sa fie sub 10 m/s.
In regiunile din est si in Carpati (mai ales la peste 1400m), unde vantul are o mare frecventa, ponderea anuala a zilelor cu calm atmosferic este redusa (intre 5 si respectiv 20 -30 %). In Transilvania, in vestul si sud-vestul tarii, lipsite de advectiile estice si nordice, calmul ajunge pana la 50 %. Cel mai mare numar de zile 60 -70% cu calm atmosferic se constata in depresiunile intramontane bine inchise de munti inalti (Ciuc, Giurgeu, Brasov, Petrosani).
Vanturile locale. Prezenta si frecventa lor sunt legate de influenta conditiilor regionale, locale (indeosebi barajul culmilor inalte montane, culoarele de vale, largi si seile carpatice joase, incalzirea diferentiata a unor spatii limitrofe cu consecinte in variatia presiunii aerului), asupra circulatiei generale a maselor de aer. Au caracter periodic, durate si efecte diferite. Cele mai cunoscute sunt :
Crivatul, vant de iarna, cu viteze mari, pe directie NV-SE, frecvent in Podisul Moldovei, Dobrogei si Campia Romana (est, centru) si legat de extinderea anticiclonului est- siberian. Favorizeaza geruri intense, insotite de inghet, viscole (1- 3 zile ale vantului de peste 100 km/ora), spulberarea, dar si troienirea zapezii; produce pagube mari de natura economica (distrugerea culturilor, spatiilor locuite);
Nemira este denumirea Crivatului care, prin culoarul Trotus-Oituz, patrunde in Depresiunea Brasov si in muntii din nordul acesteia; are aceleasi consecinte.
Austrul este un vant care afecteaza regiunile din sudul tarii; zilele cand se manifesta sunt legate de existenta unui sistem anticiclonal in Balcani si a unei depresiuni barice in tara noastra; vara aduce un aer cald si uscat, provocand secete, iar iarna aer rece si uscat.
Baltaretul este un vant local frecvent in baltile dunarene, are directii dinspre est, sud- vest, se manifesta pe intervale scurte, indeosebi in sezonul de trecere, provocand ploi scurte, calde, timp noros.
Foehnul este legat de traversarea unor sisteme montane inalte de catre masele de aer ce vin din vestul sau sudul tarii. Daca pe versantii expusi advectiei, acestea dau nori si ploaie, pe versantii opusi, o data cu coborarea rapida a lor, se inregistreaza acest tip de vant. Se caracterizeaza prin disiparea norilor, cresterea temperaturii aerului, timpul senin, scaderea umiditatii, viteze ridicate ale vantului etc.
Manifestari de acest gen sunt in Culoarul depresionar Alba-Iulia Turda (descendentele aerului vestic ce-a depasit M. Apuseni), Subcarpatii de Curbura, indeosebi in spatiul buzoian -vrancean (descendenta maselor care traverseaza dinspre nord si nord-vest Depresiunea Brasov si Carpatii de Curbura), depresiunile Fagaras Sibiu (Vantul Mare, provocat de coborarea masei de aer ce trece peste Carpatii Meridionali venind din sud), dar si depresiunile intramontane (Maramures, Giurgeu, Ciuc) si in Subcarpatii Moldovei, in conditiile unei advectii vestice active, inapoi in vestul M. Aninei (Cosava) etc. In aceste regiuni climatul este mai cald, mai uscat, iernile ceva mai scurte si lipsite de geruri intense, un sezon cald lung, cu frecvente intervale de uscaciune, viteza mare a vantului poate conduce si la pagube materiale (doborarea unor palcuri de padure, a stalpilor electrici, acoperisul caselor etc.); climatul calduros favorizeaza dezvoltarea speciilor de animale si plante termofile.
Munteanul este un vant local in Subcarpati de Curbura si Baragan, cu directie NV-SE; da precipitatii torentiale si cateodata grindina.
Suhoveiul este intalnit in estul Campiei Romane (Traista Goala, Saracila) si Dobrogea (Vantul Negru); se produce vara, in intervalele fierbinti, ca vant cald si uscat ce accentueaza seceta.
Brizele de mare sunt frecvente pe litoral, ca urmare a producerii unor diferentieri importante in regimul de insolatie a celor doua medii. Este frecvent in sezonul cald (mai ales vara) si se manifesta ziua dinspre mare (aer mai rece, presiune mai mare) spre uscat, intens incalzit, ca vant racoros si invers, ca vant cald afectand estul Dobrogei pe cativa kilometri.
Brizele de munte se produc ca vanturi provocate de deosebirile in regimul incalzirii si racirii fundului vailor mari , depresiunilor si a culmilor inalte ce le incadreaza. Deci, se pot produce in orice luna a anului, dar au frecventa deosebita vara.
7. Fenomene meteorologice
Sunt dependente de regimul de manifestare a temperaturii si precipitatiilor, de advectiile maselor de aer, dar si influentele ca intensitate si frecventa ale particularitatilor suprafetei active. Unele sunt specifice sezonului rece, altele celui cald, dar sunt si fenomene care se pot produce in orice luna.
Fenomene meteorologice din sezonul rece
Bruma - este fenomenul legat de sublimarea vaporilor de apa din aerul de deasupra suprafetei active prin racire radiativa, in noptile senine, cu vant usor, indeosebi din lunile de toamna si primavara. Etajarea reliefului, caracteristicile sub raport termic al maselor de aer influenteaza durata si intensitatea procesului. In etajul alpin se realizeaza cel mai timpuriu (1 septembrie), dar si cel mai tarziu primavara (mai); in restul spatiului montan se produce si in depresiuni, unde se produc inversiuni termice (in septembrie - noiembrie, toamna, si martie - aprilie primavara); in regiunile de dealuri si podisuri, cu altitudini de 400 -800m, au loc frecvent in finalul lui septembrie si noiembrie.
In unitatile de campie fenomenul incepe in prima decada a lui octombrie, in vest, in a doua, in Campia Romana si dupa 1 noiembrie pe litoral, in primele decade in sud si vest. In intervalul propice manifestarii fenomenului, numarul de zile in care el se inregistreaza efectiv este de 15 pe litoral, intre 15- 40 in regiunile de campie si dealuri, intre 30 - 70 in spatiul montan si in depresiunile intracarpatice.
Exista diferente intre regiunile din est si cele din vest si sud-vest, legate de deosebirile in regimul de racire dictat de advectia maselor de aer.
Viscolul este un fenomen de iarna care, pentru regiunile extracarpatice, se produce indeosebi in ianuarie-februarie si uneori in decembrie si martie. In Carpati uneori se inregistreaza si in celelalte luni. Este legat de advectia rapida a aerului rece al anticiclonului est-siberian, care disloca aerul mai cald de provenienta sudica. Rezulta ninsori abundente, vant puternic (frecvent viteze de 60-80 km/ora, dar exceptional poate depasi 120 km/ora). Anual se pot produce 1-4 viscole cu durata de la cateva ore la 3-4 zile. Regiunile intens afectate sunt in est (Podisul Moldovei) si sud-est (Dobrogea, Campia Siretului si Baraganul), unde se ajunge in medie la 5-6 zile/an. Opus sunt celelalte unitati in care fenomenul se produce rar, totalizand 1-2 zile. In munti valorile sunt mai ridicate (in jur de 5-10 zile), fenomenul avand o frecventa mai mare. Provoaca distrugeri materiale insemnate (cai de comunicatie blocate prin troienire, distrug diverse constructii etc.) sau chiar pierderi de vieti.
Chiciura se realizeaza in conditiile unor temperaturi negative, a existentei unei mase de aer umed si a unor curenti de aer a caror viteze conditioneaza tipul de depunere de gheata pe obiectele expuse lor (frecvent pe cablurile electrice, ramurile arborilor, stalpi etc., provocand ruperea acestora). In medie, numarul anual de zile variaza intre o zi pe litoral, 3-5 zile in campii, 5-6 zile in dealuri si peste 10 zile in spatiul montan, avand o frecventa aparte in ianuarie si februarie. In Carpati, in etajul alpin, numarul de zile maxim ajunge la peste 150, fiind posibil in peste 9 luni (maximum in februarie). Frecventa mare are si in depresiunile intramontane (8 luni si o medie de cca 7-9 zile pe an).
Poleiul reprezinta depuneri de gheata realizate in conditiile in care o masa de aer umeda si cu temperaturi mici ajunge in contact cu suprafete reci (temperaturi negative). Anual se inregistreaza 6-10 zile in etajul alpin, 4-6 zile in muntii josi si dealurile inalte si intre doua zile (pe litoral, Banat, Oltenia) si 4 zile in campii si dealuri. In anii cand sunt conditii favorabile numarul se dubleaza. Provoaca distrugerea conductorilor electrici si ingreuneaza mult transportul.
Ceata, sub diferitele sale forme de manifestare, este intalnita in toate regiunile si lunile anului. Frecventa cea mai ridicata este in Carpati (la baza in jur de 100-120 zile, pe crestele alpine depasesc 200 zile), iar cea mai redusa pe litoral (25-30 zile). Fenomenul este intens iarna si in sezoanele de trecere si redus vara (mai ales in iulie, august).
Fenomene meteorologice din sezonul cald
Grindina este un fenomen care se produce din aprilie pana in septembrie in regiunile joase si ceva mai mult in spatiul montan. Este legata de ploile torentiale rezultate la trecerea unor fronturi atmosferice sau din norii formati prin convectii termice intense. Caderea boabelor de gheata (frecvent cu diametre sub 3 cm, care pot ajunge si la 10 cm) se produce pe suprafete limitate si intr-un interval de cateva minute. In medie se poate produce ca 1-2 zile pe litoral, Dobrogea, estul Campiei Romane, dar si in toate unitatile geografice in care se inregistreaza descendenta aerului, apoi 2-3 zile in Campia de Vest si Oltenia, 3-4 zile in regiunile de dealuri si de la 3-10 zile in Carpati (maximum in Carpatii Meridionali).
Orajele sunt furtuni cu descarcari electrice, averse de ploaie si uneori grindina care se produc in intervalul martie-septembrie, cu accent in timpul verii. Au frecventa mai mare in Carpati, in vestul si sud-vestul tarii si mai reduse in unitatile cu climat continental (Baragan, Dobrogea, Podisul Moldovei). In medie in Carpati sunt 30-40 de zile si 25-35 zile in regiunile joase (mai multe in vest fata de est). In arii in care circulatia atmosferica este favorabila procesului se ajunge aproape la o dublare a numarului de situatii. In sezonul rece fenomenul este limitat.
Seceta si uscaciunea sunt fenomene la producerea carora concura multi factori, dar cei mai insemnati sunt lipsa precipitatiilor pe intervale de timp lung si temperaturi ridicate care favorizeaza evaporarea apei din sol. Sunt favorizate de persistenta regimului anticiclonal (indeosebi cele continentale, care accentueaza lipsa umiditatii si apei). In repartitia teritoriala diferentierile sunt create de desfasurarea reliefului in raport cu directia maselor de aer cu calitati diferite ca grad de umiditate. Regiunile cu climat continental din sud-est si est constituie spatiul in care manifestarea lor are cea mai mare importanta ca frecventa si durata (media in jur de 20 zile cu un maxim de 120 zile); cca 20 intervale de uscaciune si 8 de seceta etc., cand in restul tarii sunt de 15-17 zile/an (maxime sub 50 zile). Daca uscaciunea este frecventa indeosebi in ianuarie-februarie si iunie-iulie, intervalele de seceta sunt numeroase vara si toamna. Anii cu secetele cele mai accentuate au fost 1896, 1907, 1945, 1946 (a avut cea mai intensa seceta, intrucat a urmat unui an lipsit de precipitatii).
C. REGIONAREA CLIMATICA
Pe fondul general al climei temperate, specifica latitudinilor medii, impusa de radiatie si circulatia maselor de aer, se suprapun influente regionale si locale, facilitand modificari in regimul de manifestare al elementelor meteorologice reflectate in detasarea de nuantari climatice. Rolul primordial il au Carpatii, care, prin desfasurare, constituie mai intai o bariera oroclimatica esentiala pentru conditiile climatice specifice estului, vestului si sudului continentului, iar prin inaltime favorizeaza separarea etajelor climatice. Particularitatile structurii orografice, ale desfasurarii si alcatuirii formtiunilor vegetale, ale spatiului acvatic, dar si al retelei de asezari si activitati antropice conduc la alte deosebiri de nuante climatice regionale si locale (topoclimate si microclimate). In acest sens, se pot separa in primul rand trei provincii climatice si apoi mai multe topoclimate.
Provincia cu climat temperat cu influenta oceanica. Cuprinde Depresiunea colinara a Transilvaniei, Dealurile si Campia de Vest. Ii sunt specifice:
advectia maselor de aer umede si racoroase vestice (maritime polare), activitati frontale frecvente; iarna sunt si prezente de aer cald si umed mediteranean (dominant in sud);
regim termic moderat, umezeala relativa mai mare, nebuloyitate ceva mai ridicata si precipitatii cu 100-200 mm mai bogate decat in campiile din sudul si estul Romaniei;
un regim al vantului moderat si slaba desfasurarea a majoritatii fenomenelor meteorologice.
In cadrul ei se separa mai multe topoclimate.
Topoclimatele Campiei de Vest
se desfasoara pe mai mult de 3s latitudine, ceea ce face ca valoriile radiatiei solare sa scada de la 125 kcal/cm2 (Banatul sudic) la 117 kcal/cm2 (in nordul Somesului), in conditiile in care numarul anual de stralucire a Soarelui se micsoreaza de la peste 2200 la sub 2000, a dominarii cerului senin si a unei nebulozitati crescute in sezonul rece;
predominarea in sud a advectiei maselor de aer din vest si sud-vest (mai calde si mai umede) si a celor vestice si nord-vestice la nord de Mures;
veri calde, dar nu fierbinti, cu putine intervale de uscaciune si seceta, toamne lungi, ierni scurte cu putine zile geroase, primaveri timpuri;
izotermele medii anuale de 11s in Banat, de 10 s la contactul campiei cu Dealurile de Vest (sud de Oradea) si 9s la contactul cu Dealurile Silvaniei si Muntii Oas. Situatii asemanatoare pentru iyotermele din ianuarie (-1s in sud, -2s in centru si -3s in nord) si din iulie (22s de la Jimbolia la Oravita, 21s pana la Carei si 20 s in nord). Daca in sud temperaturile medii yilnice sunt pozitive de la finele lunii februarie si pana aproape de Craciun, in nord intervalul este mai redus (martie - prima parte a lui decembrie). In sud sunt peste 280 zile fara inghet, cca. 20 zile de iarna, 100 de zile cu temperaturi medii peste 25s si peste 30 de yile cu temperaturi mai mari de 30s. In nord sunt peste 100 zile cu inghet, peste 200 zile de iarna, sub 25 zile de vara si sub 20 zile tropicale;
precipiitatiile reflecta, atat cantitativ, cat si ca frecventa, specificul circulatiei maselor de aer. Cresc valoric de la sub 550 mm (in extremitatea vestica si in sud-vest) la peste 650 mm (la contactul cu dealurile si in nord). Cele mai multe se produc in intervalul mai-august, cu maxim in iunie (in jur de 80 mm) si mai (70 mm), influentate de intensificarea activitatiilor convective. Cele mai mici cantitati de precipitatii la nord de Oradea (circa 45 mm) se produc in septembrie-noiembrie si ianuarie-aprilie. In centru si sud minimele sunt in septembrie ai ianuarie-aprilie, cu circa 40 mm pe luna. Situatiile extreme sunt ilustrate de: a) an cu precipitatii sub 400 mm sau cu valori de peste 1000 mm; b) luni cand, datorita ploiilor torentiale sau cu durata mare, cantitatiile zilnice pot depasi de mai multe ori media lunara (ex. Satu Mare, 1970, intr-o zi cca. 127,1 mm; la Timisoara peste 100 mm in 1915). Ninsori se inregistreaza in 15-20 zile in sud si peste 20 zile in nord, iar stratul de zapada circa 20-40 zile in ianuarie-februarie);
reprezinta o regiune cu deficit de umiditate; se produc secete;
fenomenele atmosferice scad, ca intensitate si durata, de la nord la sud si de la est la vest: brume in octombrie-noiembrie, viscol 0-2 zile, poleiuri sub 5 zile, ceata 40-50 zile, secetele 15-25 zile;
se diferentiaza 2 subunitati, una nordica si alta central-sudica, cu trecere in sectorul Crisul Repede-Bacau:
nordica - valori mai reduse de radiatie, frecventa maselor polare;
climat rece, umed, ierni mai lungi, posibile viscole;
numar mai mare de fenomene de iarna;
central-sudica (nuanta submediteraneana)
- mase vestice si mediteraneene, ce asigura un al doilea maxim de precipitatii;
temperaturi mai ridicate, interval calduros mai lung;
ierni blande si treceri rapide la primavara.
Topoclimatele Dealurilor de Vest
pe fondul general temperat continental specific dealurilor joase se inregistreaza nuante submediraneeane in sud si oceanice in centru si nord. Desfasurarea pe 3s latitudine se reflecta in diferente ale radiatiei totale (112 kcal/cm2/an in nord fata de 116 kcal/cm2/an in sud), cu implicare directa in valorile temperaturilor (media anuala de 9,6s C in nord si 11s C in sud);
regimul termic moderat este evidentiat de ierni blande (media in ianuarie este de -3s C in nord si -1s C in sud; 95 zile cu inghet in nord, fata de 85 zile cu inghet in sud, dar peste 100 zile in depresiuni si in culoarele de vale unde se produc adesea inversiuni termice; 25-30 zile de iarna, viscole putine si de scurta durata), desprimavarari timpurii (prima zi cu temperatura medie mai mare de 0s C la mijlocul lui februarie in sud si la finele aceleeasi luni in nord), veri calde (80 zile de vara in nord si 95 zile in sud, cca 25-30 zile tropicale) toamne lungi si placute;
larga deschidere spre vest si pozitia lor in raport cu arcul carpatic impun frecventa maselor de aer estice cu nuante diferite: polar maritim - racoroase si umede primavara si vara; arctic maritime - reci si umede, ce dau iarna ingheturi scurte; subtropicale - calde si umede, ce dau iarna zapezi, ceturi, dezgheturi rapide, iar vara ploi; tropical continentale - calde pe timpul verii etc.
in medie, pe an, cad in 100-200 de zile cca 650-750 mm precipitatii, mai ales vara (cca 1/3, cu maximum lunar in iunie), primavara (indeosebi in mai) si la sfarsitul toamnei (20-25 %). In Banat activitatile ciclonale mediteraneene impun un al doilea maxim lunar in noiembrie. Se produc ninsori in 20 de zile, iar stratul de zapada este de 35-40 cm in sud si 70-80 in nord si se mentine cca 30-40 zile in sud si 60-70 zile in Depresiunea Baia Mare;
configuratia reliefului, in care, in afara unui ansamblu de dealuri si platouri la 250-400 m altitudine, se remarca culoarele de vale si depresiunile ce se largesc spre vest (constituie sectoarele principale de penetrare a maselor de aer) si unele creste si maguri la peste 450 m (bariere locale), determina diferentieri topoclimatice. Insa, deosebirile climatice cele mai evidente apar intre Dealurile Banatului si unitatile din nord. Primele au ierni mai blande, veri calde, precipitatii mai bogate (doua maxime distincte), o circulatie locala specifica, in care Cosava prezinta caracteristici specifice foehnului. In nord, in zona Baia Mare, iernile sunt mai reci, verile racoroase, iar precipitatiile, desi bogate, prezinta doar un maxim.
Topoclimatele Depresiunii colinare a Translivaniei
Climatul moderat, specific inaltimilor de pana la 800 m, este particularizat de caracteristicile parametrilor climatici, regimul lor de manifestare impuse de cativa factori:
larga deschidere spre sud-vest si nord-vest ce asigura o circulatie a maselor de aer predominant din vestul si nord-vestul contitnentului. In anotimpul rece, frecventa mai mare o au masele de aer de natura maritim-polara sau arctica legate de activitatea centrilor barici islandez si scandinav; sunt mase de aer reci si umede. In anotimpul calduros patrund mase de aer din vestul si nordul Mediteranei, favorizate de circulatia sud-vestica; ele aduc precipitatii, dar asigura si un regim termic moderat;
prezenta lantului carpatic (aproape inconjoara regiunea) determina, pe de o parte, stagnarea maselor de aer vestice, dar si impiedica patrunderea maselor continentale estice iarna sau a celor fierbinti din sud, in timpul verii;
desfasurarea unor masive montane, care se termina prin versanti povarniti (dezvolta diferente altimetrice de ordinul mai multor sute de metri) pe laturile de sud ii de vest ale regiunii, favorizeaza producerea unor efecte foehnale in depresiunile ii delaurile limitrofe contactului, prin descendenta maselor de aer ce vin din exterior. Aceasta se resimte in cresterea brusca a temperaturilor la inceputul primaverii, topirea rapida a zapezii, vanturi intense, un numar mai mare de zile cu cer senin etc.; se produc mai ales in depresiunile Alba Iulia si Turda, Fagaras, Sibiu;
existenta unor culoare de vale (largi la partea superioara - Olt, Mures, Somes, Tarnava) sau a unor pasuri montane joase, care asigura intr-o anumita masura patrunderea maselor de aer din exteriorul Carpatilor, contribuie la diversificarea locala a valorilor de temperatura, precipitatii, umiditate etc.;
relieful cu altitudini frecvent intre 350 si 550 m asigura o relativa uniformitate in desfasurarea valorilor elementelor climatice. Totusi, inaltimile mai mari (indeosebi in sud-est si nord-vest) si culoarele de vale largi impun deosebiri la cativa parametri. Acest factor, de altfel, determina si diferentierea a doua subtipuri climatice.
1.3.1. Topoclimatul dealurilor si podisurilor inalte Este specific Podisului Hartibaciu, Subcarpatilor Transilvaniei si unei parti din Podisul Somesan. Inaltimile de peste 600 m determina un climat mai umed, mai racoros.
Cantitatea medie de radiatie solara este de 110-115 kcal/cm2/an, ea fiind realizata in conditiile unei durate medii de stralucire a Soarelui de 1900 - 1950 ore. Potentialul termic este definit de temperaturi medii anuale in jur de 7oC, in lunile de iarna de -6oC-4oC (ianuarie -4oC), iar in cele de vara 14o18oC (18oC in iulie), amplitudini termice medii anuale in jur de 22-23oC, 110-130 de zile cu inghet si peste 150 de zile fara inghet si circa 60 - 70 zile de vara; in lunile iulie-august se produc pana la 10 zile tropicale (mai mult de jumatate in august).
Anual, in circa 125 de zile cu precipitatii, cad peste 700 mm din care cea mai mare parte in intervalul mai-iunie, iar cele mai scazute in sezonul rece cand stratul de zapada se mentine pe circa 70 de zile, ninsorile fiind posibile dupa 20 noiembrie in circa 30 - 35 de zile. Ploile torentiale sunt putine, iar cantitatile maxime cazute in 24 ore nu depasesc 100 mm. In aceste conditii umiditatea relativa medie ridica la 70 - 75%, fiind mai ridicata in lunile de iarna (peste 80%). Nu se inregistreaza deficit de umiditate. Nebulozitatea este maxima in decembrie (7-8 zecimi) si minima in august - septembrie (sub 5 zecimi). Seninul (sub 3,5 zecimi) se inregistreaza in aproape 120 de zile, iar cerul este complet acoperit in mai mult de 140 de zile. Dintre fenomenele meteorologice frecventa mare o au roua, bruma.
1.3.2. Topoclimatul dealurilor si podisurilor joase. Este caracteristic in centru si unde dealurile au inaltimi dub 550 m. Diferenteirile topoclimatice sunt impuse ales de existenta culoarelor de vale largi care adesea au caracter depresionar si de manifestarile de tip foehnal din sud-vestul si sudul Transilvaniei. Pe ansamblu, este un climat cu nuante mai uscate in comparatie cu cel din dealurile inalte.
Aici radiatia solara anuala ajunge la o valoare medie de 115-117 kcal/cm2 (peste 80 kcal/cm2 in sezonul cald). Durata de stralucire a Soarelui depaseste 2050 ore/an. Regimul termic prezinta valori medii care depasesc cu circa 1 - 2oC pe cele din dealurile inalte. Astfel, media anuala urca de la 8oC la nivelul dealurilor din est la 9oC pe culoarele vailor Mures, Tarave atingand maximum de 9,5oC la Alba Iulia. In timpul iernii, in ianurie, cea mai mare parte a regiunii se incadreaza in spatiul izotermei de -4oC (mai covorata in culoarele de vale din centru unde masa de aer stagnanta se raceste creand inversiuni termice), iar in SV, in Culoarul Muresului, in aval de Teius, se ajunge la -3oC. Vara, in iulie, media termica urca la 18oC in centru ii 20oC in SV. Aceleasi tendinte se remarca in numarul zilelor cu temperaturi caracteristice; 160 - 170 (175 in SV) zile faa inghet, 110-12- (106 la Ighiu) zile cu inghet ii 60 - 80 zile de vara (Ighiu 84), 10 - 20 zile tropicale (Ighiu 19,5 si Sebes 19,8 zile).
Zilele senine propriu-zise oscileaza intre 55-60, iar cele cu cer complet acoperit ajung la 100-120.
Precipitatiile scad cantitativ din centru si est (650-700 mm) spre Culoarul Muresului (550 mm). Aceasta face ca in conditiile evapotrasnpiratiei puternice in sectorul de SV sa se inregistreze un deficit de umiditate de 80-100 de zile (indeosebi in lunile iulie si august cand se ridica la aproape 45% din valoarea anuala). In regimul de cadere al precipitaiiilor, proces care are loc in circa 120 de zile, valorile maxime se produc in intervalul mai-iulie (iunie fiind luna cu caderile cele mai bogate, in jur de 80 mm), iar cele mai reduse in sezonul rece (februarie si martie cu circa 40-50 mm in centru si est si 20-30 mm in Culoarul Muresului). In Transilvania, in anii 1970 - 1975, s-au produs cele mai mari inundatii din secolul nostru. Nisnorile au loc in circa 20-30 zile, dar stratul de zapada se pastreaza 40-50 de zile; in SV durata este mai mica (la Ighiu 32,9 zile).
2. Provincia cu climat temperat continental. Cuprinde Podisul Moldovei, cea mai mare parte a Campiei Romane si a Dobrogei, Subcarpatii si Podisul Getic. Specificul este dat de accentuatul grad de continentalism, ilustrat de regimul valorilor termice si al precipitatiilor, impuse de circulatia dominanta a maselor de aer nordice, nord estice, sudice si sud-vestice:
- vara, in Baragan si chiar Dobrogea, aerul tropical este frecvent, ceea ce conduce la accentuarea secetelor si cresterea numarului perioadelor de uscaciune;
- iarna, in conditiile prezentei aerului nordic, nord-estic (polar, arctic) si a stagnarii indelungate, se ajunge la temperaturi scazute; se produc viscole;
- amplitudini termice diurne si anuale foarte mari, cantitati de precipitatii reduse.
Se pot separa mai multe topoclimate.
2.1. Topoclimatele Podisului Moldovei
Pe ansamblu, se incadreaza in climatul temperat al dealurilor cu altitudine medie. Distributia si regimul de manifestare al tuturor elementelor climatice ce il caracterizeaza sunt determinate de mai multi factori:
larga deschidere a regiunii spre nord, est si sud, ce faciliteaza o circulatie activa a maselor de aer din aceste directii (din est mase continentale, iarna reci si uscate, ce dau temperaturi joase, viscole, geruri si vara calde si uscate, ce imprima nuanta continentala; din sud mase de aer calde, umede sau uscate, care accentueaza fenomenele de seceta sau provoaca, in regiunile sudice, desprimavarari sau precipitatii la inceputul iernii; din nord mase baltice, polare, reci si umede);
desfasurarea Carpatilor Orientali constituie o bariera in calea maselor de aer vestice, oceanice, care coboara de pe acestia mai uscate, uneori creand efecte foehnale;
amplitudinea reliefului podisului pe cca 600 m si structura orohidrografica (culoare de vale largi incadrate de interfluvii de podis) impun diferentieri topoclimatice evidente (al platourilor si culmilor situate la peste 400 m, al culoarelor de vale si dealurilor joase);
desfasurarea podisului pe mai mult de 2s latitudine se reflecta in variatia cantitatii de radiatie globala (112,5 kcal/cm2/an in nord si 122 kcal/cm2/an in sud), ca urmare a unei durate diferite a stralucirii Soarelui.
Se individualizeaza doua trepte cu caracteristici climatice distincte:
2.1.1. Topoclimatul podisurilor si dealurilor cu inaltimi mai mari de 350 m. Acestora le sunt caracteristice temperaturi medii anuale de 8-9sC, in ianuarie de -2s-4s C, in iulie de 18-20s C; peste 120 de zile cu inghet si peste 40 de zile de iarna. Precipitatiile depasesc anual 600 mm si cad preponderent in intervalul aprilie-septembrie (peste 70 %), multe fiind generate de prezenta maselor de aer baltice. Se constata variatii de la an la an si de la luna la luna in cantitatile cazute (sunt ani cand valoarea totala reprezinta 50-70 % din cea multianuala si ani ploiosi, cand aceasta valoare este mult depasita; in lunile de vara, aversele din cateva zile includ peste 50 % din cantitatea medie a acestora); in sezonul rece se inregistreaza cca 40 de zile cu ninsoare, iar stratul de zapada persista 75 de zile; se produc brume in peste 20 de zile (indeosebi in mai si septembrie), oraje, grindina, secete.
2.1.2. Topoclimatul podisurilor si dealurilor joase si al culoarelor de vale. Este sustinut de valorile medii ale temperaturii anuale ti din lunile calde, care sunt cu 1-2s C mai ridicate decat in situatia anterioara (9-10s C, respectiv 20-21s C), gerurile de durata si inversiunile de temperatura, cauzate de stagnarea, in timpul iernii, a maselor de aer rece din nord si nord-est in culoarele de vale si Campia Moldovei (Podisul Jijiei), amplitudinile termice accentuate (in jur de 70s C), numarul ridicat al zilelor de vara (70-90), tropicale (peste 30), frecventa perioadelor de uscaciune si de seceta, favorizate de masele de aer cald de provenienta estica si sudica, cantitatea medie anuala a precipitatiilor (450-500 mm), distribuite extrem de neuniform sezonier, lunar (una-doua zile cu ploi alterneaza cu lungi intervale in care acestea lipsesc) si de la an la an, viscole cu durata, frecventa si intensitate dintre cele mai mari din tara.
Se inscriu intr-un climat continental cu nuante de excesivitate accentuate. Cea mai mare parte a sa este similara regiunilor de campie. Doar sectorul nordic si nord-vestic (inaltimile depasesc 300 m) face parte climatic din dealurile joase.
Caracteristicile climatice sunt determinate de urmatorii factori:
cantitate mare de radiatie solara 125 kcal/cm2/an (maximum in iulie, de 20 kcal/cm2), legata si de o durata de stralucire a Soarelui de 2200 - 2500 ore;
deschiderea larga spre nord, est si sud determina o frecventa mare a maselor de aer de pe aceste directii;
existenta bazinului Marii Negre catre care se concentreaza activitatea ciclonala, indeosebi a celei din Marea Mediterana; exista o influenta benefica simtita pe cativa km;
existenta baltilor Dunarii si a Deltei Dunarii care determina modificari locale in zonele vecine; in regimul parametrilor climatici si in cel al unor fenomene meteorologice;
relieful sters lipsit, in mare masura, de padure si prezenta unor zone largi netede ce favorizeaza intensificarea climatului continental.
2.2.1. Topoclimatul de dealuri joase Curpinde partea de nord-vest a podisului, cu inaltimile, fragmentarea si gradul de impadurire cele mai ridicate. Aici se inregistreaza temperaturi medii de 10oC anual, -2oC in inauarie si 21oC in iulie, amplitudini termice ceva mai moderate (65oC), circa 90 - 100 zile de inghet, o nebulozitate medie (5,1 - 5,4 zecimi) de care sunt legate circa 60 - 65 zile senine si 100 zile cu cer complet acoperit.
Anual cad, in medie, 550 mm de precipitatii din care aproape jumatate se inregistreaza vara sub de forma averse; ninsoarea se produce in medie in 15 zile, iar stratul de zapada cu grosime centimetrica se pastreaza in jur de 20 zile.
2.2.2. Topoclimatul de podis jos Este caracteristic celei mai mari parti din regiunea unde inaltimile sunt sub 200 m. Valorile medii termice indica o usoara crestere din Dobrogea Centrala spre cea Sudica (anual de la 10o la 11oC; in ianuarie de la -2oC la -1oC, in iulie de la 23oC la 24oC). Aici se inregistreaza peste 220 de zile fara inghet si peste 40 zile tropicale. Ca urmare a evapotranspiratiei puternice (700 mm) si a precipitatiilor de numai 400 - 450 mm, deficitul de umiditate este foarte mare (in jur de 300 mm).
Precipitatiile cad in circa 90 de zile si sunt distribuite neuniform in timpul anului. Aproape 60% din volumul lor se produce in sezonul cald (maxim in iunie); precipitatii insemnate cad si toamna cand in noimebrie se produce adesea al doilea maxim. Ploile toerntiale care au frecventa mare sunt insotite de caderi insemnate de precipitatii (maximum in 24 ore in nord-est a fost de 140 mm, iar in sud de 190 mm).
2.2.3. Topoclimatul litoralului Cuprinde o fasie de 5-10 km latime, unde se resimte influenta Marii Negre. Desi media anuala a temperaturii este mai ridicata (11,2oC), vara valorile termice sunt mai scazute (21,5s C 22,5o C), iar iarna ceva mai ridicate (- 0,5o C la Mangalia). Amplitudinea termica absoluta oscileaza intre 60o C si 63o C, numarul de zile fara inghet depaseste 220, precipitatiile sunt in jur de 400 - 450 mm, umiditatea aerului este mai mare, fenomenele de iarna sunt mult diminuate etc.
2.3. Topoclimatele Podisului Getic
Pozitia sud-vestica pe teritoriul Romaniei, desfasurarea longitudinala si altitudinile moderate ii asigura acestei unitati geografice un climat temperat continental specific regiunilor de podisuri joase, cu nuanta de influenta submediteraneana in vest. Caracteristicile sale sunt determinate de trei factori:
o circulatie extrem de activa din vest si sud (sud-vest); doar la est de Olt se simte influenta, mai ales iarna, a maselor estice anticiclonale; invaziile de aer polar, mult mai rare comparativ cu alte unitati de podis, se reflecta in regimul termic moderat;
efecte foehnale in extremitatea vestica, legate de circulatia aerului vestic peste Muntii Banatului si Podisul Mehedinti si sesizate pana aproape de Jiu (incalziri iarna si in anotimpurile de tranzitie, toamne lungi, secetoase si calde, topiri timpurii ale stratului de zapada);
altitudinea impune etajarea unor parametri climatici (indeosebi cei de natura termica, intre regiunile joase, vecine campiei, si cele inalte existand o diferenta de 1-1,5s C).
In aceste conditii, valorile principalilor parametri climatici inregistreaza variatii insemnate de la vest la est si de la sud la nord:
media termica anuala este, pentru cea mai mare parte a podisului, de cca 10s C, insa intre zonele periferice exista diferente de pana la 2s (11,9s C la Drobeta Turnu Severin, in sud-vest, si cca 9s C in nord-est). Aceeasi situatie este valabila si pentru temperaturile lunii celei mai calde (in iulie se inregistreaza 22,2s C in sud-vest si 18,7s C in nord-est), respectiv celei mai reci (-0,9s C la Drobeta si -3s C in nord-est);
durata redusa a intervalului mediu cu inghet la sol (140-150 zile), posibil in noiembrie-martie, la vest de Olt, si septembrie-aprilie, la est;
manifestarea sezoanelor climatice cu decalaje intre unitati, in functie de dispunerea lor; astfel, primavara este mai timpurie in vest (la mijlocul lunii febroarie) si intarziata cu cca doua saptamani in est, verile sunt calde, umede in nord (precipitatii de aproximativ 100 mm) si mai uscate in vest, iar la contactul cu campia se produc secete, toamnele sunt calde, lungi si secetoase (septembrie este cea mai secetoasa luna). Spre exemplu, la vest de Olt luna decembrie se comporta ca o veritabila luna de toamna, atat sub aspect termic, cat si pluvial, precipitatiile fiind abundente si preponderent lichide;
precipitatiile anuale variaza intre 500 mm in sud si aproape 800 mm in nord si nord-est. La vest de Olt se produc doua maxime pluviale, impuse de circulatia mediteraneana (aprilie-iunie, cu peste 100 mm/luna, si noiembrie, cu o cantitate apropiata). Ninsorile se produc in cca 20 zile, mai ales in est, dar stratul de zapada nu se pastreaza decat 15-20 zile.
Este evidenta delimitarea a doua sectoare topoclimatice distincte:
sectorul vestic, dincolo de Olt, aflat sub directa influenta a activitatii ciclonale mediteraneene, cat si a producerii fenomenelor foehnale. Se caracterizeaza prin al doilea maxim al precipitatiilor, toamne calde si uscate, un interval mai scurt de inghet, precipitatii solide reduse;
sectorul estic, unde se resimte influenta maselor de aer continental estice (mai ales iarna); precipitatiile sunt mai putine si au un singur maxim. La contactul cu campia, luna august este arida.
Diferente semnificative (termice de 1-1,5s C) apar si intre regiunile sudice (mai calde si secetoase) si cele nordice (mai umede si racoroase) sau intre culoarele de vale si podurile interfluviale.
2.4. Topoclimatele Subcarpatilor
Pe fondul climatului temperat de dealuri cu altitudine medie se inregistreaza diferentieri topoclimatice, cauzate de diversitatea factorilor geografici:
circulatia atmosferica este dominata de advectia periodica a maselor de aer ce vin din diferite regiuni; astfel, estul se afla sub influenta maselor uscate, calde sau reci si, ca urmare, aici clima are o nuanta continentala; vestul este dominat de activitatile ciclonale mediteraneene, de unde caracteristicile mai blande, iar sectorul de la curbura Carpatilor constituie campul interferentei circulatiei sudice cu cea estica, dar si al frecventelor descendente dinspre nord-vest, ce creeaza efecte foehnale;
structura orografica, caracterizata prin alternanta depresiunilor intinse cu siruri de dealuri cu altitudini mari (500-1000 m) si desfasurarea lor aproape paralela cu Carpatii, se reflecta in desfasurarea deosebita a izoliniilor ce indica valori medii ale diferitelor elemente climatice (izoterma de 10s C in vest si 8s C in est, izohieta de 750 m in vest si de 600 m in sud-est etc.);
amplitudinile reliefului (de la altitudini decateva sute de metri, in depresiuni si culoarele de vale, la peste 900 m in dealurile cele mai inalte) influenteaza, in primul rand, regimul termic (diferente de 1-2s C intre cele doua unitati, mai evidente in sezonul rece, datorita inversiunilor termice din depresiuni);
desfasurarea culmilor impune versanti cu orientari diferite (in Subcarpatii Moldovei dominant spre est, sed-est, vest si nord-vest; in Subcarpatii Curburii spre nord, nord-vest si sud, sud-est; in Subcarpatii Getici catre nord si sud), ceea ce face ca valorile energiei solare sa fie deosebite (122 kcal/cm2 la Targu Jiu, 122,9 kcal/cm2 la Valea Calugareasca, 114 kcal/cm2 la Campulung Muscel);
presiunea antropica, exercitata prin numarul mare de asezari, unele cu industrii poluante, care contribuie la modificarea locala a modului de manifestare a elementelor climatice (temperaturi mai ridicate cu 0,5-1s C decat regiunile vecine, un numar redus de ore de stralucire a Soarelui, reflectat in valoarea radiatiei globale anuale, de 110-113 kcal/cm2, frecventa fenomenelor de ceata de peste 60 zile).
Consecintele directe ale actiunii acestor factori constau in individualizarea a patru subunitati cu caracteristici climatice diferite, iar in cadrul fiecaruia a mai multor topoclimate cu specific evident.
2.4.1. Subcarpatii de la vest de Olt au un climat mai bland si umed, ca urmare a frecventei maselor de aer sud-vestice, a manifestarilor foehnale rezultate din descendenta aerului vestic pe versantii sudici ai Carpatilor Meridionali si de adapostul pe care acestia il asigura prin masivitate si altitudine. Principalele caracteristici sunt: temperaturile medii intre 9 si 10s C, contraste termice atenuate, regim pluvial cu doua maxime (primavara-vara si inceputul iernii), vanturi dominante din vest, cu modificari locale de directie impuse de desfasurarea marilor depresiuni si a culoarelor de vale. Se separa un topoclimat de depresiune (amplitudini termice mai mari, inversiuni de temperatura, calm, ceata si precipitatii mai putine) si un topoclimat al dealurilor mai inalte de 500 m (mai rece si mai umed), diferentieri in functie de altitudine si expunere sudica sau nordica.
2.4.2. Subcarpatii dintre Olt si Prahova (Teleajen) constiuie, sub raport climatic, o subunitate in care influentele vestice se atenueaza treptat si incep sa se imbine tot mai mult cu cele din est; culoarele de vale largi si adanci, orientate pe directie nord-sud, se impun in dirijarea locala a vanturilor. Este mai umed si cu contraste termice mai mari. Se diferentiaza topoclimatul depresiunilor de sub munte (inversiuni, contraste termice, umezeala, ceata), topoclimatul culoarelor de vale (cu circulatie mai activa), topoclimatul culmilor (diferente in functie de altitudine, pozitie mai la nord sau mai la sud si de expunere a muntilor).
2.4.3. Subcarpatii dintre Prahova si Putna (Trotus) releva cea mai mare complexitate, detasandu-se cele mai nete diferentieri determinate de imbinarea factorilor genetici. Se disting: topoclimatul dealurilor de la exterior si al culoarelor de vale de la contactul cu campia (temperaturile cele mai ridicate, expunere indelungata si, ca urmare, insolatie accentuata, ierni mai aspre, cu evidenta cantonare a aerului rece din campie, primaveri si veri cu foehnizare intensa, ce impune uscaciune etc.), topoclimatul dealurilor inalte si al depresiunilor de sub munte (rece, umed), si topoclimatul dealurilor si depresiunilor bine inchise, la altitudini de 300-500 m, cu caracter moderat intre cele doua situatii extreme.
2.4.4. Subcarpatii de la nord de Putna au un climat aspru, continental, supus, pe ansamblu, advectiei maselor de aer din vest si est si, local, a celor din nord sau sud; se adauga structura orografica simpla, care determina si deosebiri topoclimatice. Se remarca un topoclimat al depresiunilor ce formeaza un uluc sub munte, unde se inregistreaza o cantitate mai mica de precipitatii, iar temperaturile medii sunt ceva mai coborate. La exterior este topoclimatul sirului de dealuri cu sei largi si foehnizare partiala (la nord de Bistrita). Aici se inregistreaza iarna temperaturile cele mai scazute, un numar ridicat de zile cu zapada, ceata, uscaciune si secete etc.
2.5. Topoclimatele Campiei Romane
Specificul climatic al campiei rezulta din pozitia sa la interferenta nuantelor vestice, estice si sudice ale Europei. La definirea caracteristicilor climatice concura mai multi factori cu importanta generala sau locala:
radiatia solara globala inregistreaza o valoare medie de 125 kcal/cm2/an, cu variatii regionale (mai mari in est, in lunca Dunarii si la contactul cu Subcarpatii Curburii, 127 kcal/cm2/an, si mai reduse la vest de Arges, 120-125 kcal/cm2/an);
circulatia generala atmosferica impune variatia temporala a valorilor elementelor climatice. Masele de aer vestice au o frecventa mare aproape tot anul, fiind deosebit de active vara si primavara, cand determina formarea precipitatiilor ce scad valoric spre est. Uneori apar si iarna, impunand ploi, lapovita si ninsori abundente. Circulatia sudica se manifesta pe doua traiectorii: cea mai importanta este aceea impusa de ciclonii mediteraneeni, cu frecventa mai ridicata la vest de Arges, care aduc mase de aer cald si umed, determinand in sezonul cald ploi bogate insotite de oraje; a doua traiectorie provine dinspre sud si sud-est, mai activa la est de Arges, si aduce aer fierbinte determinand temperaturi ridicate. Din nord-est si est ajung mase de aer arctic-continentale reci si uscate, care provoaca geruri intense sau lungi perioade de uscaciune si secete, vanturi intense. Circulatia nordica se manifesta rar si doar in partea estica a Campiei Romane, provocand scaderi rapide ale temperaturii la inceputul primaverii, sfarsitul toamnei si uneori vara;
morfologia generala a Campiei Romane si pozitia sa in raport cu celelalte unitati geografice determina: cantonarea si stganarea maselor de aer din estul continentului, ce duce la amplificarea gerului si producerea de inversiuni termice in raport cu regiunile limitrofe, in timpul iernii, iar vara la secete prelungite; dinspre Carpati si Balcani masele de aer vin foehnizate, impunand cresteri ale valorilor termice, ale uscaciunii si o nebulozitate redusa; modificari ale directiei curentilor de aer, generate de dispunerea unitatii montane si submontane;
caracteristicile suprafetei active determina, la scara mica, diferentieri climatice, generand topoclimate de lac, crov, dune de nisip, padure asezari, culoare de vale etc.
Rolul acestor factori se reflecta in desfasurarea valorilor elementelor climatice:
temperaturile medii anuale variaza de la sud (11s C in lungul Dunarii) la nord (10s C); in acelasi sens se modifica si temperaturile medii inregistrate in luna iulie (peste 23s C in lunca si terasele Dunarii, respectiv 22-23s C in nord), iar cele din ianuarie pun in evidenta doua sectoare distincte cu desfasurare longitudinala (-3s la est, -1-2s la vest de Olt); amplitudinile medii anuale releva accentuarea contactului continental al climei spre est, indeosebi dincolo de Arges (24s in Campia Olteniei, 25s intre Olt si Arges, 26s in Baragan);
cantitatile medii anuale de precipitatii reflecta continentalismul climatului, dar si diferentierea unor areale in care acesta este mai putin accentuat. Pe ansamblu, precipitatiile scad de la vest (500-580 mm) catre est si nord-est (sub 450-500 mm). In timpul anului, cea mai mare parte a precipitatiilor cade in sezonul cald (65%), cu maxim in mai-iunie, iar cele mai putine in sezonul rece (febroarie-martie); continentalismul climatului este definit si de frecventa mare a ploilor torentiale;
viteza medie a vanturilor este de 2-4 m/s, dar creste in lunile in acre domina circulatia din estul continentului (6-9 m/s) sau din vest. sud-vest (4-6 m/s). In timpul iernii bate Crivatul, iar in sezonul cald se manifesta, in jumatatea estica a campiei, Suhoveiul, vant uscat si fierbinte, cu viteze mai mari de 5 m/s. In lunca Dunarii si arealele limitrofe se produc, primavara si toamna, curenti locali cunoscuti sub numele de Baltaret. Austrul este un vant uscat din sud, prezent in orice anotimp, ce da secete vara, ger iarna si uscaciune primavara. La vest de Olt se impun manifestari foehnale dinspre Carpati, accentuand uscaciunea, timpul senin si temperaturile ridicate.
In sens longitudinal, se separa trei unitati climatice distincte la care se adauga culoarul vaii Dunarii.
2.5.1. Campia Olteniei. Reprezinta o unitate cu conditii continentale moderate. Aceasta caracteristica se datoreaza frecventei maselor de aer vestic si sudic si in mica masura celui estic. Ca urmare, amplitudinile termice mai mici, precipitatiile ceva mai ridicate, vanturile domina din directia de vest, fenomenele meteorologice sunt mai atenuate.
2.5.2. Campia Munteniei de est (la est de Arges) prezinta nuante continentale ceva mai aride, reflectate in amplitudini termice din cele mai mari inregistrate in tara noastra, in cantitatile reduse de precipitatii (sub 500 mm), cu distributie neuniforma in timpul anului, frecvente ploi torentiale, cu numeroase caderi de grindina, geruri si viscole, un deficit de umiditate foarte mare, suprapus perioadei de vegetatie a diferitelor culturi agricole, secete. Este unitatea in care se interfereaza, in timpul anului, mase de aer de provenienta diferita si, ca urmare, cu calitati deosebite, situatii ce impun o diversitate de stari ale vremii.
2.5.3. Campia Munteniei de vest (intre Arges si Olt) se situeaza, prin pozitie, la contactul dintre cele doua situatii extreme, fapt care determina caracterul climatic tranzitoriu.
3. Provincia cu climat montan. Cuprinde spatiul carpatic cu alttudini de peste 700-800 m. Prin particularitatile sale (altitudine, expozitie, pante, fizionomie), relieful modifica puternic caracteristicile fizice ale maselor de aer maritime din vest si a celui continental din est si nord-est, atenuand aproape total influentele climatice externe. Prin urmare, climatul prezinta numeroase diferentieri locale, care, in ansamblu, definesc o multitudine de topoclimate complexe si elementare, caracterizate de repartitia verticala a tuturor elementelor climatice (intrerupta, pe alocuri, datorita specificului suprafetei active ce introduce transformari esentiale).
Principalele caracteristici pentru topoclimatele complexe sunt:
temperatura medie anuala variaza intre 6s C (izoterma ce marcheaza baza muntelui) si -2s C (pe cele mai inalte culmi, situate la peste 2000 m). Acelasi ecart se pastreaza si iarna, cand temperaturile, in totalitate negative, oscileaza intre -4 si -10s C, iar minima coboara frecvent sub -20s C, uneori chiar pana la -38s C (pe varfuri - la Vf. Omu, sau chiar in depresiuni, ca urmare a inversiunilor termice - la Bod -38,5s C). In lunile de vara temperatura medii nu depaseste 7-18s C;
precipitatiile pastreaza acelasi mod de distributie, cu variatii de la 800 mm, la baza unitatilor montane (in unele depresiuni cantitatile scad sub 700 mm anual), la 1400 mm pe culmile inalte;
fenomenele meteorologice de iarna au o frecventa ridicata pe cele mai mari inaltimi (peste 8 luni anual cu inghet, stratul de zapada se mentine peste 5 luni);
vanturile au frecventa si viteza ridicate, dominante fiind cele de vest pe culmile inalte (cu viteze medii anuale ce depasesc 10 m/s), iar mai jos directiile de propagare sunt impuse de configuratia orografica si orientarea vailor. Local se dezvolta vanturi de tip foehnal (inclusiv Cosava) si Munteanul, in etajul forestier.
Diversitatea factorilor locali de relief permite identificarea unui complex de topoclimate elementare: topoclimatele de culoar si defileu (Bistrita, Somesul Mare, Prahova etc.), caracterizate prin canalizarea permanenta a aerului in lungul lor, prin umiditate ridicata, temperaturi reduse; topoclimatele lacurilor naturale si artificiale (Vidraru, Oasa, Vidra, Izvoru Muntelui etc.), cu regim termic moderat, umiditate ridicata, circulatie locala a aerului sub forma vanturilor locale de munte-vale; topoclimatul culmilor montane, ale caror particularitati sunt dependente de orientare, masivitate, altitudine, grad de fragmentare, caracterizate in general prin regimtermic relativ moderat, circulatie intensa a aerului, fenomene meterologice de iarna cu frecventa, durata si intensitate mari; topoclimatul versantilor cu expunere nordica si al celor cu expunere sudica, diferentiati in raport cu gradul de insorire si umbrire si, deci, cu temperatura aerului (intre cei doi versanti exista diferente termice de cca 2s C, mai accentuate vara si in timpul zilei), cu umezeala relativa, cu stratul de zapada etc.; topoclimatul versantilor cu expunere vestica si al celor cu expunere estica fata de advectia maselor de aer maritim sau continental, diferentiati prin cantitatea de precipitatii, gradul de umezeala, ceata, nebulozitate mai ridicata pe versantii vestici, unde si regimul termic este mai moderat, comparativ cu cei cu expunere estica, care au un grad mai mare de uscaciune, contraste termice mai evidente; topoclimatul de depresiune este pus in evidenta mai ales prin frecventa si intensitatea mare a inversiunilor termice, umiditatea aerului ridicata, ceata frecventa, stabilitatea atmosferica mare, calm atmosferic peste 40 %.
3.1. Topoclimatele Carpatilor Orientali
larga desfasurare latitudinala are ca efect diminuarea cantitatilor de precipitatii de la nord la sud. Cele mai mari valori se inregistreaza in Muntii Maramuresului si Rodnei, peste 1400 mm/an, datorita influentelor circulatiei baltice si a altitudinilor mari. La Curbura precipitatiile scad la sub 1000 mm anual;
paralelismul vailor si al culmilor determina aparitia unor conditii favorabile inversiunilor termice sau de adapost, evidente pe versanti, in vai, depresiuni (ex. Pe Valea Bistritei, in localitatea Ceahlau temperatura medie anuala este de 7,2s C, iar pe Varful Toaca de 0,7s C);
succesiunea culmilor carpatice de la vest la est impune expunerea diferita a celor doua fatade fata de advectia maselor de aer, cu implicatii in regimul pluviometric, accentuate de altitudine, masivitate si fragmentare. Astfel, fatada vestica, expusa total maselor de aer oceanice, inregistreaza precipitatii de peste 1000 mm anual (la altitudini mai mari de 1700 m), in timp ce masele de aer continental produc, pe fatada estica, la aceleasi altitudini, precipitatii sub 1000 mm. Tototdata, la nord de Trotus, masele de aer baltice genereaza vara un al doilea maxim al precipitatiilor;
valorile termice sunt conditionate de diferentele mari altitudinale intre unitatile de relief;
ponderea mare a ariilor depresionare (25 %) determina atenuarea masivitatii lantului carpatic rasaritean, impunand conditii climatice particulare (frecventa mare a inversiunilor de temperatura in sezonul rece, mai ales in depresiunile Giurgeu, Ciuc, Brasov si Intorsura Buzaului, unde se inregistreaza o durata de cca 2 luni pe an, cu o intensitate de 10-15s C; ceata densa devine un fenomen caracteristic).
3.2. Topoclimatele Carpatilor Meridionali
ca efect al dezvoltarii pe 3s longitudine, valorile parametrilor climatici se modifica de la vest la est: temperatura aeruluiin luna ianuarie scade de la -7s, in Muntii Tarcu, la sub -10s in Muntii Fagaras si Bucegi; decalajul termic se mentine si vara; data medie a primului inghet este mai timpurie cu o saptamana in vest, iar durata intervalului cu inghet creste tot cu o saptamana in acelasi sens;
frecventa ridicata a advectiei maselor de aer oceanice in jumatatea vestica determina diminuarea cantitatii de precipitatii, de la vest la est, cu 50-100 mm, la fel numarul mediu anual al zilelor cu precipitatii scade in aceesi directie cu peste 40 de zile (178 de zile in Parang, 130 de zile la Sinaia, la 1500 m altitudine);
zonalitatea verticala este evidenta, atat in etajul alpin, cat si in domeniul forestier, in conditiile unui climat rece, sever. Temperatura medie anuala este de -2s C, pe varfurile cele mai inalte, si 2-3s C la cca 1500 m altitudine. Iarna, ecartul termic se desfasoara intre -10..-11s
si -6-7s C, valoarea minima fiind inregistrata pe culmi in februarie (are cele mai scazute valori medii din intregul arc carpatic, -11,2s C la Omu); vara, intre sub 8s si 13-14s C. Precipitatiile totalizeaza o cantitate medie anuala de 1200-1400 mm, dar nivelul cel mai ridicat de pluviozitate se mentine, nu pe culmile cele mai inalte, ci la 1600-1800 m altitudine;
prezenta reliefului glaciar, bine dezvoltat, determina un topoclimat specific circurilor, cu curenti de aer turbionari si zapezi abundente;
depresiunile introduc modificari in mersul normal al parametrilor climatici prin inversiuni termice frecvente, mai ales iarna, ca urmare a circulatiei advective reduse. Aici temperatura aerului prezinta contraste mari (la Petrosani amplitudinea termica absoluta este de 65,7s C), iar precipitatiile totalizeaza 700-800 mm anual.
3.3. Topoclimatele Carpatilor Occidentali
extinderea pe cca 3s latitudine conditioneaza manifestarea unor influente climatice diferentiate spatial. Se remarca climatul moderat cu influente oceanice incepand cu partea de nord a Culoarului Timisului. La sud, in Muntii Banatului, predomina influentele submediteraneene, cu un climat mai cald si mai umed (in Semenic, la 1432 m, se inregistreaza o temperatura medie anuala de 3,7s C si precipitatii de 1420 mm, comparativ cu 1,1s C si 1126 mm in Muntii Vladeasa, la 1836 m altitudine);
prezenta depresiunilor-golfuri, larg deschise catre campie, permit patrunderea maselor de aer oceanice. Rezulta diferentieri intre fatada vestica si cea estica (1000 mm an precipitatii la Baita, 431 m altitudine, respectiv 925 mm/an la Maguri, 1219 m altitudine.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 4811
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved