Ghetarii in istoria geologica a Pamantului

Ghetarii in istoria geologica a Pamantului.
Ghetarii sunt legati de regiunile cu climat rece unde cad precipitatii solide ce persista multianual. De regula, acestea corespund zonelor polare. Pe suprafata continentelor exista urme ale actiunii ghetarilor, fie ca forme de eroziune, fie ca depozite, gradul de pastrare al lor fiind in functie de mai multi factori, dar in primul rand de vechime. Analiza acestor urme a condus la identificarea unor perioade de timp cand clima Pamantului a devenit mai rece ceea ce a permis extinderea calotelor glaciare polare spre latitudini mai mici si dezvoltarea de ghetari in lanturile de munti indiferent de latitudine, dar deasupra limitei zapezilor vesnice.
- Cele mai vechi urme glaciare au fost identificate in Australia, Africa de Sud, Canada, Podisul Braziliei, India. Ele apartin paleozoicului si sunt reprezentate de depozite morenaice cimentate (tillite); atunci aceste regiuni faceau parte din blocuri continentale desfasurate la latitudini polare si subpolare.
- Cele mai numeroase forme de relief glaciar sunt legate de fazele glaciare din pleistocen. in aceasta perioada geologica s-a produs o evolutie ritmica a climatului caracterizata prin alternante de faze de climat rece si faze de climat cald, celor dintai corespunzandu-le expansiuni glaciare.
- Factorii care pot provoca racirea climei Pamantului sunt multiplii, insa generarea unor faze care sa se poata inscrie intr-o evolutie relativ ciclica de glaciatiuni, presupune interferarea actiunii lor. Toti acesti factori actioneaza asupra cantitatii de radiatie solara pe care o primeste suprafata terestra, micsorand-o in cazul racirii sau marind-o in situatia incalzirii. Sunt invocate mai intai cauze extraterestre care la intervale de zeci de mii de ani pot provoca alternativ aceste situatii. intre acestea sunt - variatia unghiului realizat de axa terestra cu planul orbitei terestre, evolutia oblicitatii orbitei terestre, evolutia activitatii solare etc. La acestea s-ar adauga interventia unor factori terestri intre care orogenezele insotite de vulcanism intens in urma caruia atmosfera ar deveni opaca, iar energia solara mult diminuata, evolutia placilor care ar determina deplasarea spatiilor continentale spre latitudini mari, modificari planetare si regionale ale circulatiei maselor de aer si ale curentilor oceanici reci si calzi, miscarile epirogenetice pozitive care ar inalta sistemele de munti cu mult deasupra limitei zapezilor perene etc.
- Glaciatiunea pleistocena a lasat urme evidente pe toate continentele. Ghetarii au acoperit o suprafata de peste 43 mil. km2, deci de circa trei ori mai mult in raport cu situatia actuala. Acestia au avut o desfasurare deosebita pe continentele nordice (fig. 33).
in Europa a ocupat 5,5 mil. km2. Centrele glaciare principale ce-au generat calote care s-au imbucat au fost in Scandinavia, Urali, Novaia Zemlia si Scotia -Walles. Calota europeana in faza maxima de dezvoltare a ocupat nordul, vestul si centrul continentului coborand in est in Campia Rusa pana la latitudinea Kievului; se adaugau o multime de ghetari in Alpi, Pirinei, Carpati, Balcani etc. S-au manifestat trei, patru faze glaciare separate de faze interglaciare; in unele situatii sau separat subdiviziuni numite stadiale glaciare si interglaciare. Acestea au capatat numele locurilor unde urmele sunt reprezentative (Elster, Saale, Vistula in centrul Europei, Lihvino, Nipru si Valdai in estul Europei, pentru evolutia calotelor; Donau, Gnz, Mindel, Riss, Wrm pentru sistemul glaciar montan).
in America de Nord calota formata prin extinderea maselor de gheata din cinci centre polare (din Labrador si pana in Alaska) a inaintat in faza maxima pana la latitudinea de 37030' (confluenta raurilor Mississippi cu Misouri) ocupand o suprafata de 11,5 mil. km2. Sunt separate fazele glaciare Nebraska, Kansas, Illinois si Wisconsin.
in Asia centrele glaciare care au generat calote s-au situat in Peninsula Taimar, Podisul Siberiei, Siberia de est si peninsula Kamciatka, evolutia lor fiind legata de patru-cinci faze glaciare. S-au adaugat ghetarii din regiunile montane inalte (Caucaz, Asia Centrala, Himalaya etc.).
in emisfera sudica suprafata cea mai mare a fost in Antarctica, apoi in America de Sud la latitudini mai mari de 420 si in Anzi; in Tasmania (a existat o calota care a acoperit o buna parte din insula) iar in Noua Zeelanda au dominat ghetarii montani.