Geneza si dinamica ghetarilor de pe uscat

Geneza si dinamica ghetarilor de pe uscat.
Ghetarii rezulta prin acumularea si transformarea in timp a zapezii care persista de la un an la altul pe suprafete slab inclinate sau in depresiuni cu dimensiuni variabile. Caderile anuale de zapada formeaza un strat cu grosime variabila. La inceput este o zapada pufoasa cu mult aer intre cristalele de zapada. Cu timpul datorita propriei greutati si a unor topiri partiale stratul de zapada sufera transformari care se concretizeaza in tasari insotite de micsorarea pana la eliminare a golurilor cu aer si in modificarea formei cristalelor. Ca urmare, in primii ani stratul are infatisarea unei mase neomogene cu portiuni de zapada partial transformata care se asociaza cu gheata spongioasa (cu bule de aer), raportul dintre acestea modificandu-se in favoarea ghetii de la suprafata catre baza. De la an la an, sub presiunea exercitata de acumularile de zapada tot mai noi, in stratele de dedesubt se produce transformarea ghetii spongioase (neve) in gheata lipsita de aer, dar care datorita plasticitatii se deplaseaza.
- Dinamica masei de gheata este diferita de la un sector la altul fiind dependenta de mai multi factori intre care, trei au importanta aparte.
- inclinarea suprafetei pe care se deplaseaza (este mare pe pantele ridicate din fata pragurilor; aici masa ghetarului se fragmenteaza prezentand numeroase crapaturi, crevase).
- marimea impingerii exercitata in orice loc de volumul de gheata care vine din partea superioara (aportul insemnat impune cresterea vitezei).
- bilantul glaciar (reprezinta diferenta dintre aportul de masa de gheata dependent de cantitatea de precipitatii solide ce se acumuleaza anual si pierderea ghetii prin topire, la limita exterioara a ghetarului; un aport bogat asigura un bilant pozitiv si impingerea limbilor de gheata mult sub limita zapezilor vesnice; in situatie inversa (bilant negativ) ghetarul va avea dimensiuni mici si o pozitie superioara limitei).
Ca urmare, in desfasurarea spatiala si in dinamica unui ghetar se pot separa doua areale distincte.
- aria de alimentare - ocupa cea mai mare parte din suprafata acestuia; constituie spatiul in care se acumuleaza zapada care apoi se transforma in neve (firn) iar acesta in gheata; bilantul este pozitiv, procesele glaciare sunt intense rezultand o diversitate de forme de relief.
- aria de topire a ghetii (ablatie) - se afla la periferia ghetarului, frecvent in vecinatatea limitei zapezilor vesnice, bilantul este negativ; procesele glaciare si formele de relief rezultate sunt limitate; extremitatea periferica a acesteia constituie ''fruntea ghetarului'' ce apare de cele mai multe ori abrupta dar fragmentata de crevase ce o imparte in blocuri amestecate cu materiale morenaice transportate; cand ea se afla la contactul cu oceanul atunci blocurile desprinse vor pluti pe suprafata acestuia ca aisberguri.
Contactul dintre cele doua areale corespunde sectorului in care bilantul glaciar este nul, el reflectand o anumita stare de echilibru; cand ghetarul are o alimentare foarte bogata, linia de echilibru este impinsa mult spre periferia lui, iar in situatia inversa ea se retrage catre obarsie. in functie de aceste pozitii se diferentiaza ghetarii cu activitate intensa, stationari sau in regres.
La acestea se pot adauga crestele, varfurile care domina ghetarul prin versanti cu pante mari pe care se produc avalanse, dezagregari insemnate alimentand ghetarul cu zapada si blocuri cu dimensiuni variabile. La contactul dintre masa de gheata si versanti apar doua situatii opuse - mai intai acumulari de zapada si grohotisuri sub forma de conuri si poale de blocuri si apoi aliniamente joase, prelungite in crevase profunde, in faze in care ablatia este intensa.