CRITERII DE DELIMITARE A REGIUNILOR GEOGRAFICE

_{CRITERII DE DELIMITARE A REGIUNILOR GEOGRAFICE}

Obiectivele unitatii de invatare nr.

_{Studiul aspectelor ce urmeaza are menirea:}

sa explice studentilor criteriile regionarii geografice;

necesare realizarii practice a

Orice regionare trebuie sa aiba la baza o suma de criterii clar definite.

sa ofere, in functie de importanta lor, principalele modalitati de trasare a limitelor regiunilor;

sa faciliteze perceperea mai aprofundata a realitatii geografice in toata complexitatea structurii si functiilor ei.

Alegerea criteriilor care stau la baza regionarii geografice a constituit o tema indelung abordata de specialistii domeniului, ceea ce explica diversitatea punctelor de vedere si a opiniilor exprimate. Faptul este in mare masura explicabil: fara delimitarea riguroasa a obiectului de studiu, orice introspectie de acest gen pluteste in sfera relativitatii. De aici si pana la gasirea punctelor nevralgice ale ramurii geografice in sine nu a fost decat un pas, pe care unii geografi ai perioadei contestarii n-au ezitat sa-l parcurga, cu mari deservicii asupra evolutiei acesteia la un moment dat.

Varietatea opiniilor formulate a generat insa si o inerenta confuzie, proprie dealtfel oricarui domeniu stiintific, unde fixarea unei taxonomii riguroase a conceptelor intarzie. Ca urmare, au fost

_{ridicate la rangul de criterii aspecte}

_{mai putin semnificative pentru}

complexul teritorial, care este orice regiune geografica veritabila, neglijandu-se sau acordandu-se o importanta mai redusa altora cu adevarat importante. Un exemplu edificator il constituie supralicitarea aspectelor morfologice, care o lunga perioada au primat in regionare, in dauna insusirilor functionale; introducerea unor criterii de

_{circumstanta aleatoare (fizionomice,}

_{dimensionale si neluarea in}

calcul a unor trasaturi de mare viabilitate.

Intr-un astfel de context, de mare fluiditate ideatica si interpretativa, apreciem ca, in conturarea regiunilor geografice, pot fi luate in considerare urmatoarele grupe de criterii si anume:

peisagistic;

- functional

- politico-administrativ

- mental

_{Criteriul peisagistic}

Peisajul este

cel mai vechi si mai utilizat criteriu al regionarii.

In regionare participa nu numai elementele peisajului natural ci si cele antropice.

Criteriul peisagistic isi are locul sau, bine statuat, in regionarea geografica fara a deveni insa, oriunde si oricand, exclusiv. Prin supralicitarea valentelor sale s-a ajuns dealtfel la delimitarea regiunilor naturale clasice. Vintila Mihailescu (1968) situa peisajul inaintea oricaror alti factori ai regionarii, identificand regiunea cu acesta.

Sa decelam, in cele ce urmeaza, care este ponderea peisajului in actiunea de regionare si pana unde se manifesta influenta sa.

Daca avem in vedere regiunea ca un sistem teritorial functional, sintagma asupra careia ne-am fixat definitiv in cadrul abordarii de fata, peisajul ne mijloceste surprinderea aspectului fizionomic al acesteia. Se intelege de la sine ca prin notiunea de peisaj nu cuprindem numai trasaturile naturale ale unei suprafete, ci si cele derivate din umanizarea sa. Tocmai acest fapt destrama vechea functie a peisajului in regionare, unde omogenitatea unor factori naturali (vegetatie, morfologie, soluri, climat) impunea trasarea entitatilor teritoriale la limita lor de discontinuitate. In consecinta, aparitia de unitati teritoriale omogene este cu atat mai dificila cu cat numarul variabilelor sistemice creste, fiind extrem de greu de individualizat, ceea ce le acorda rangul de cazuri particulare ce intaresc regula heterogenitatii fenomenologiei regionale. Muntii Apuseni, Delta Dunarii, Carpatii Meridionali etc., ca unitati peisagistice clar delimitate, vor prezenta un tip de umanizare specific, diferit de al regiunilor invecinate, ceea ce faciliteaza includerea lor in categoria regiunilor propriu-zise. De observat ca, in toate aceste cazuri, peisajul deriva din asocierea stransa a tuturor factorilor naturali de rezonanta (mai ales clima, vegetatia si relieful) care vor genera in timp anumite resurse si conditii habituale a caror exploatare va determina un anumit tip de umanizare etc.

Perturbarile vin insa din ingerinta altor factori, cum ar fi descoperirea unor mari zacaminte ale subsolului (petrol, carbuni) care vor capata prin exploatarea lor o dinamica peisagistica, in latura antropica, mult mai intensa decat in teritoriile lipsite de astfel de facilitati. Petrolul din Subcarpatii Curburii a condus, prin exploatare intensa, la umanizarea peisajului, la diversificarea fizionomiei sale in anumite areale polarizatoare; carbunii din bazinul Motru-Rovinari au generat spatii geografice cu o dinamica total diferita de cea anterioara punerii lor in valoare. Aparitia implantarilor antropice modifica astfel peisajul natural reducandu-i atributele de factor principal in regionare. Dimpotriva, apare un nou tip de peisaj care va stimula delimitarea de areale functionale diferite de cele anterioare.

Intalnim, asadar, grade diferite de implicare a peisajului natural in regionare, de la ponderea sa decisiva in teritoriile slab antropizate (gen Delta Dunarii) la o echilibrare ponderata in teritoriile cu un rural profund, traditional, dependent functional de particularitatile naturii locurilor (Podisul Barladului, Campia Transilvaniei). El va atinge cotele cele mai reduse in teritoriile intens

urbanizate (gen metropole sau aglomeratii urbane) unde este substituit de alti factori, intre care cei care asigura functiile sistemice primeaza. Dealtfel, in acest ultim caz latura naturala a peisajului este dominata net de cea antropica care isi impune astfel propria si inedita sa pecete. Asistam ca urmare, la un transfer de atribute dinspre latura fizico-geografica a peisajului spre cea antropica, regiunea naturala nefiind cu nimic diferita, ca mod de creionare, de delimitare, de cea urbanizata, doar coordonatele si argumentele actiunii fiind altele.

In concluzie, peisajul ramane un criteriu nelipsit in orice tentativa de delimitare a regiunilor geografice, ponderea care i se acorda fiind insa extrem de variabila, in functie de consistenta si numarul altor factori luati in considerare. Este insa cert ca importanta lui scade simtitor in situatia limitarii participarii sale la asigurarea decorului exterior al unei entitati teritoriale definita de o retea complexa de relatii si interrelatii. Dimpotriva, atunci cand acest decor este inteles ca rezultanta finala a conexiunilor respective unghiul de receptare se schimba in favoarea sa, dar, repetam, fara, a deveni exclusivist.

_{Criteriul functional}

Functiile sistemului teritorial au impus un criteriu propriu in delimitarea regiunilor.

Criteriul functionarii ca sistem dinamic echilibrat devine fundamental pentru orice regiune geografica. Cunoasterea de profil a depasit faza receptarii constructiilor arhetipale, gen regiunea naturala, aflate intr-o progresiva restrangere numerica si dimensionala. Precum si intr-o metamorfoza continua, accelerata, spre altceva care astazi poate fi regasit in regiunea-sistem functional. (O prefigurare a acesteia a reprezentat-o asa numita unitate geografica functionala, identificata acum doua decenii in cazul Platoului Poieni din nordul Muntilor Metaliferi - P. Cocean, 1 83). Avem de a face cu un paralelism evident, asemanator cu cel inregistrat in cazul trecerii de la geografia descriptiva, didactica, la cea analitica, de evidentiere a cauzalitatilor. In mod analog, regiunea naturala, o entitate care poate fi receptata direct, inclusiv fizionomic, de orice geograf, face loc regiunii functionale, adica unui agregat spatial organic structurat, avand o individualitate proprie, impusa de specificitatea partilor componente, a raporturilor si relatiilor dintre ele.

Functionarea optima a sistemului teritorial apare astfel ca un indicator relevant al noului model de organizare spatiala sinonim regiunii ce urmeaza a fi delimitata. Ea va include, din punct de vedere al desfasurarii, toate elementele polarizate de vectorii centripeti sistemului in cauza. Nu va surprinde, deci, ca o regiune functionala va include peisaje dintre cele mai diferite, unitati fizico- geografice variate (sectoare de campie si podis, vegetatie de stepa si forestiera, soluri mozaicate), densitati nuantate ale habitatelor si populatiei etc. Important ramane caroiajul liniilor de forta si orientarea centripeta a vectorilor. Complementaritatea favorizeaza afirmarea si diversificarea functiilor oferind sistemului un numar mai mare de

piloni de sustinere precum si o elasticitatea sporita in cazul nevoii de

adaptare la noi comandamente economice sau sociale.

Sistemul teritorial indeplineste anumite functii care-i motiveaza si sustin existenta. Cu cat structura sa este mai bine articulata, cu atat gradul de fezabilitate creste, detasandu-se in raport cu unitatile invecinate. Sau dimpotriva.

Autoreglarea se realizeaza pe plan intern, intre componentele proprii si pe plan extern, cu sistemele invecinate. O disfunctie aparuta in oricare din cele doua planuri se repercuteaza negativ in ambele ceea ce conjuga eforturile pentru inlaturarea ei.

O discutie in derulare vizeaza specificul feed-back-ului regional. Este cat se poate de vizibil faptul ca in spatiul regiunii au loc variate input-uri de materie, energie, bunuri si interese, dar si output-uri asemanatoare. Mentinerea sistemului poate fi conceputa numai in contextul, greu de atins, al echilibrului celor doi vectori sau prin dominanta intrarilor in raport cu iesirile. Daca reducem iesirile la materiile prime si intrarile la produsele achizitionate prin contravaloarea celor dintai feed-back-ul este negativ, iar durata sistemului va fi limitata. In majoritatea absoluta a cazurilor existenta lui este asigurata tocmai prin metamorfozarea intrarilor, prin adaugarea de valoare (derivata din aportul uman) input-ului. Regiunea devine astfel o veritabila "cutie neagra" unde iesirile pot dimensiona intrarile astfel incat sistemul sa functioneze o perioada nedefinita.

Criteriul politico-administrativ

Deciziile politico-administrative reprezinta unul dintre criteriile regionarii, dar in acelasi timp si un mijloc sau metoda de delimitare a regiunilor. Ele se materializeaza in decupaje teritoriale realizate, la randul lor, dupa anumite considerente de ordin peisagistic functional, dar si etnic sau cultural. In majoritatea

Interventia politico- administrativa ca factor al caroiajelor teritoriale.

cazurilor apare un conglomerat extrem de heterogen de factori intre care isi fac loc subiectivismul initiatorilor sau interesul unor grupuri influente. Nu e de mirare, deci, ca entitatile astfel configurate sunt departe de a functiona optim, existand numeroase relatii aleator instaurate care, pe termen lung, isi vor dovedi ineficienta.

Parghia politica poate insa remodela din temelie structura anterior conturata a unui sistem teritorial, schimbandu-l practic cu un alt sistem, guvernat de alti vectori. Un exemplu la indemana il constituie enclava rusa la Marea Baltica, Kaliningrad (fostul Knigsberg al Prusiei Orientale) unde modificarea integrala a structurii etnice si suprimarea conexiunilor cu Germania a demolat vechiul suport cultural german, orientandu-o decisiv spre spatiul slav. In mod similar se desfasoara lucrurile in Bucovina de nord (regiunea Cernauti) unde presiunea politicului tinde spre reorientarea intregului sistem spre Ucraina.

De observat ca maniera de actiune a politicului este extrem de nuantata. O prima ipostaza este cea a delimitarilor rezultate in urma unor conflicte sau demersuri diplomatice internationale. Ele

Interventia politicului in regionare este extrem de nuantata.

Dualismul dintre regionarea geografica, pe criterii stiintifice, si cea politico- administrativa.

imbraca o pronuntata coloratura etnica (aparitia noilor state dupa destramarea URSS, a fostei Iugoslavii, Cehoslovaciei, fostului imperiu britanic din Asia de Sud) care anihileaza influenta altor factori. Nu lipsesc nici decupajele motivate de considerente istorice sau de interes geostrategic (anexarea la Ucraina de catre Hrusciov a partii sudice a Basarabiei pentru a mijlocii celei dintai accesul la gurile Dunarii; ocuparea de catre fosta URSS a unor insule din Arhipelagul Kurile apartinand de drept Japoniei; conservarea de catre Marea Britanie, prin detasare administrativa fata de Spania, a zonei strategice Gibraltar etc

A doua ipostaza este cea de constituire a regiunilor transfrontaliere, euroregiunile, care inglobeaza unitati administrative din doua sau mai multe tari (Carpatica, Mures-Dunare-Tisa, Prutul superior, Prutul inferior etc, pentru a cita doar cele de la frontierele Romaniei). Principiul care sta la baza formarii lor este cel al optimizarii conexiunilor reciproce, a dezvoltarii complementarismului economic si social. Un factor catalizator il constituie, adesea, populatia de aceeasi origine situata de-o parte si alta a frontierei fiecarei tari.

In sfarsit, politicul intervine si in interiorul fiecarei tari, propunand caroiaje teritoriale conforme cu propria sa strategie de dezvoltare economica si sociala. Luand in considerare o gama variata de conditionari, regionarea astfel intreprinsa se apropie cel mai mult de dezideratele stiintei geografice. Fara a lipsi insa si acum inconsecventele, aparitia unor factori aleatori de natura subiectiva, chiar emotionala (rolul acordat, spre exemplu, traditiei in ciuda evidentelor contrare). Ele sunt cu atat mai deficitare cu cat regionarea este facuta sub impulsul unor forte dinafara (constituirea Regiunii Mures Autonoma Maghiara in centrul Transilvaniei dupa al doilea razboi mondial, la insistentele Moscovei).

Aplicarea frecventa, generalizata, in cazul fiecarei entitati statale, a criteriului susmentionat determina un dualism evident intre regionarea geografica propriu-zisa, pornind de la un cumul de criterii stiintifice riguroase, si cea realizata prin resorturi politico- administrative. Se observa, la o simpla suprapunere, ca limitele celor doua tipuri de entitati teritoriale nu coincid unitatile administrative asociind areale din regiuni diferite sau invers, regiunea sistem functional extinzandu-se asupra a 2 sau 3 judete. Oferim, mai jos, ca exemplu, noua regionare geografica a Romaniei unde Culoarul Siretului ca regiune geografica tipica include parti ale judetelor Suceava, Neamt, Bacau sau Vaslui. In mod similar, regiunea Muntilor Apuseni reuneste teritorii apartinand judetelor Salaj, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara si Arad.

Pe de alta parte, entitatile teritoriale politico-administrative devin obiectul unor introspectii stiintifice cu finalitate practica mult mai frecvent in comparatie cu regiunile delimitate dupa criterii geografice complexe. Vectorul politic subventioneaza aceste demersuri menite a ilustra problemele cu care se confrunta localitatile, comunele, judetele ceea ce in cazul unitatilor din a doua categorie se realizeaza in putine cazuri. Nevoia de solutii practice

imediate a determinat insa imixtiunea in domeniul geografic a

"tehnicienilor" (ingineri, arhitecti, economisti) a caror deficienta comuna si suprema ramane modesta perceptie a mediului geografic si a complexei sale fenomenologii.

Test de autoevaluare:

Subcapitolul dedicat factorilor politico-administrativi introduce aspecte inedite in regionarea geografica. Mentionati, si descrieti succint in spatiul alaturat, entitatile teritoriale rezultate.

_{Comentarii la test veti gasi la sfarsitul acestei unitati de invatare}

Criteriul mental

_{Criteriul mental a apartenentei omului la un spatiu dat, a}

Un nou criteriu in definirea si delimitarea unui sistem regional.

proiectiei acestuia in constructiile sale spirituale, nu a fost inca invocat in Geografia Regionala. Adaugam, ca urmare, criteriilor analizate anterior, (dar si altora care, avand o contributie secundara, nu au fost incluse in dezbaterea de fata) un mijloc extrem de relevant pentru definirea unei regiuni functionale. Omul a devenit factorul modelator principal al realitatii inconjuratoare, iar modul in care el o prefigureaza si o sustine depinde intr-o masura covarsitoare de gradul sau de aderenta la spatiul respectiv, de transcendenta caracteristicilor lui in propriul spirit. Dealtfel in lipsa omului, a avantajelor care decurg pentru individ sau comunitate din orice demers, insasi actiunea de regionare nu pare motivata.

Intr-o suita recenta de studii de caz reunite intr-o abordare de sinteza (P. Cocean, 005) s-a demonstrat cum "tarile" din Romania sunt nu numai printre cele mai tipice regiuni geografice, dar si spatii mentale de o mare originalitate. Limitele lor pot fi usor trasate, desi elementele cadrului natural nu mai faciliteaza operatiunea, diversificandu-se, prin luarea in considerare a racordarii spirituale a populatiei la unitatea respectiva. Astfel, Tara Lapusului se va extinde spre sud-vest (unde limita naturala nu mai poate fi invocata, iesind din conturul depresiunii) pana acolo unde locuitorii satelor isi spun

"lapuseni"; Tara Nasaudului coboara pe Somesul Mare sau depaseste valea acestuia pana acolo unde populatia se considera

"nasaudeana" etc.

Datorita acestei conexiuni mentale dintre om si loc regiunea devine un spatiu perceput (l espace peru), respectiv un spatiu trait (l'espace vecu), adjudecat fizic dar si spiritual de fiinta umana.

Exista si alte criterii cu rezonanta secundara pentru actiunea regionarii.

Dimensiunea si discontinuitatile au semnificatie mai redusa in delimitarea regiunilor.

Limita mentala a unei regiuni reconstituie, in majoritatea absoluta a cazurilor, intregul sau proces de umanizare, cu toate conditionarile lui pozitive sau negative, favorabile sau defavorabile. Un exemplu revelator ni-l ofera Tara Motilor, al carei teritoriu s-a extins treptat spre culmile si platourile montane ale Apusenilor, pe masura cresterii presiunii demografice dinspre vaile si versantii inferiori. Avand nucleul initial in bazinul mijlociu si superior al Ariesului, aceasta entitate spatiala va castiga astfel in suprafata, deversand in bazinele superioare ale Crisului Alb, Crisului Negru (motii criseni), Ampoiului sau Somesului Mic. Viabilitatea unei limite mentale este strans corelata cu statornicia populatiei intr-un teritoriu dat, cu specificul culturii etnografice pe care a creat-o.

Pe langa criteriile analizate, in conturarea sistemelor regionale se iau in considerare frecvent si alti factori cum ar fi extensiunea spatiala sau discontinuitatile. Suprafata unui teritoriu poate constitui un criteriu al delimitarii regionale prin prisma autogestiunii lui eficiente. Se cunoaste faptul ca variabilele sistemului regional se inmultesc odata cu extensiunea lui, iar diferentierile de asemenea. Diversitatea in unitate este un principiu valabil si in acest caz dar nimeni inca n-a stabilit cu exactitate care este limita superioara a diversificarii astfel ca ea sa poata fi incadrata intr-un program operational si de control optim. Cresterea gradului de heterogenitate impune decelarea acelor sisteme teritoriale a caror matrice interna se individualizeaza pregnant.

Privite sub aspect pur administrativ, diviziunile se ierarhizeaza fara echivoc, localitatea, comuna, judetul devenind nivele suprapuse cu atributii de gestionare a fenomenelor economice, sociale, ecologice din perimetrul propriu.

Interventia factorului dimensional este justificata prin existenta fenomenului de disipare intre centru si periferie. Cu cat distanta dintre centrul polarizator (inteles ca black box ul sistemului) si marginea unitatii este mai mare, cu atat disiparea este mai accentuata, iar influenta acestuia mai limitata. Si invers. Apare astfel nevoia preintampinarii conturarii acelor teritorii ale nimanui (no man s land) aflate la extremitatea hinterlandului unor entitati invecinate prin delimitarea unor noi sisteme teritoriale, chiar daca acest fapt determina o diminuare a suprafetei fiecaruia in parte. Macroregiunile, regiunile de ordinul I, II, III etc nu sunt decat o reflectare a criteriului dimensional in operatiunea analizata.

Discontinuitatile intervin in majoritatea cazurilor sub forma unor praguri inertiale unde actiunea multor vectori se blocheaza sau devine dificil de exercitat. Ele pot fi cauzate de elemente ale cadrului natural (bariere muntoase, mari intinderi de apa sau retele hidrografice majore), dar si de specificul antropizarii (nepopularea si neechiparea teritoriului, contraste economico-sociale puternice).

Un tip aparte de discontinuitati sunt cele de natura politico- administrativa care impun regionarii anumite limite, departe de-a fi cele optime. Maramuresul istoric, impartit actualmente intre Romania si Ucraina, se constituie intr-o regiune tipica, chiar si sub aspect etnic sau cultural. Ea nu functioneaza insa ca un sistem teritorial tocmai

datorita fragmentarii in cele doua compartimente. In mod similar se petrec lucrurile in situatia Bucovinei etc. Constituirea regiunilor transfrontaliere are ca principal deziderat armonizarea unor astfel de sisteme teritoriale fortuit dezmembrate.

Criteriile heteroclite (naturale, sociale, culturale, politice) isi fac tot mai des simtita prezenta in regionare datorita tendintei actorilor implicati de a surprinde intr-un tot unitar un cumul de insusiri, altfel extrem de nuantat, al unui teritoriu dat. O ilustrativa clasificare a regiunilor dupa astfel de criterii ne ofera Hettne (1 94) (citat dupa P. le Gales, C. Lequesne, 1997) care deosebeste:

- regiuni-unitati naturale si ecologice, delimitate prin bariere

fizico-geografice (subcontinentul indian);

- regiuni ca sisteme sociale mai mult sau mai putin

conflictuale sub aspect cultural, politic, economic(CSI);

- regiuni de cooperare organizate in domeniul cultural, economic, politic sau militar, institutionalizate de organisme regionale multistatale (NATO);

- regiuni ca societati civile prin cultura, comunicatie sociala si convergenta de valori (Commonwealth);

- regiuni construite istoric (UE).

Se observa la autorul susmentionat lejeritatea cu care opereaza in conturarea diverselor decupaje teritoriale, invocandu-se practic orice factor capabil de a le motiva si individualiza.

Ele au fost aplicate partial in anumite regionari si pentru anumite teritorii din Romania Delta Dunarii ca unitate naturala si ecologica; Banatul ca o entitate cu valori convergente; Maramuresul ca o regiune construita istoric etc.)

Comentarii si raspunsuri la teste

Factorul politic intervine in regionare astfel

O prima ipostaza este cea a delimitarilor rezultate in urma unor conflicte sau demersuri diplomatice internationale. Ele imbraca o pronuntata coloratura etnica (aparitia noilor state dupa destramarea URSS, a fostei Iugoslavii, Cehoslovaciei, fostului imperiu britanic din Asia de Sud) care anihileaza influenta altor factori. Tot astfel pot apare insa si enclavele (Kaliningrad, Transnistria, Guantanamo)

A doua ipostaza este cea de constituire a regiunilor transfrontaliere, euroregiunile, care inglobeaza unitati administrative din doua sau mai multe tari (Carpatica, Mures-Dunare-Tisa, Prutul superior, Prutul inferior etc, pentru a cita doar cele de la frontierele Romaniei). Principiul care sta la baza formarii lor este cel al optimizarii conexiunilor reciproce, a dezvoltarii complementarismului economic si social. Un factor catalizator il constituie, adesea, populatia de aceeasi origine situata de-o parte si alta a frontierei fiecarei tari.

In sfarsit, politicul intervine si in interiorul fiecarei tari, propunand caroiaje teritoriale conforme cu propria sa strategie de dezvoltare economica si sociala.

Bibliografie selectiva

1. Cocean, P. (1983), Potentialul economic al Platoului Poieni (Muntii Metaliferi),

SCGGG, XXX, Bucuresti.

Cocean, P. (2005), Geografie Regionala, Editia a II a, Editura Presa Universitara

Clujeana, Cluj Napoca.

3. Gales, P., Lequesne, C. (19 7), Les paradoxes des regions en Europe, La

Decouverte, Paris.

4. Ianos, I. 2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografica, Editura Tehnica, Bucuresti.

5. Mihailescu, V. (1968 a), Geografie teoretica, Editura Academiei RS Romania