CATEGORII DOCUMENTE |
Demografie | Ecologie mediu | Geologie | Hidrologie | Meteorologie |
Principii si metode
folosite in Geomorfologie
1. Principiile sunt teze, idei de baza care reflecta conditionari intre
elementele unui sistem, realitati in natura, societate; stau la baza teoriilor,
legilor si apartin de regula filosofiei. Dintre numeroasele principii cateva au
o insemnatate distincta in procesul intelegerii realitatilor geomorfologice.
intre acestea sunt:
- principiul cauzalitatii in sensul ca nimic nu poate avea loc fara o cauza. Ca
principiu a fost a fost elaborat de Leibnitz (sec. XVII) si aprofundat pentru
domeniul natural de Al.von Humboldt. Aplicare acestuia in Geomorfologie ar
insemna ca orice forma de relief sau mecanism geomorfologic nu poate fi inteles
daca nu-i sunt cunoscute cauzale care le-au determinat. Spre exemplu - o
alunecare de teren nu poate fi priceputa daca nu se cunosc cauzele potentiale (panta
mare, strat de argila deasupra careia se afla strate permeabile, lipsa unei
vegetatii bogate cu rol stabilizator pentru versant etc.) si cauzele
declansatoare (precipitatii importante, cutremure, sectionarea versantului pe
cale antropica sau prin adancirea unor paraie etc.).
- principiul comparatiei sustinut de Al.von Humbold
vizeaza cunoasterea realitatii prin confruntarea elementelor din aceeasi
familie. Pentru relief comparatia are un rol esential pe de o parte pentru ca
duce la identificarea elementelor comune pentru procesele si formele dintr-o
grupare, situatie care favorizeaza generalizarile, iar pe de alta parte permite
separarea celor particulare ce personalizeaza o forma sau un proces. Cercetarea
unei multimi de alunecari de teren permite prin comparatie mai intai precizarea
cauzelor care produc separarea principalelor componente si a directiilor de
evolutie, iar apoi a caracteristicilor fiecaruia (forma pe ansamblu,
dimensiuni, dinamica specifica, consecinte etc.).
- principiul evolutionist - caruia i s-a acordat o
insemnatate deosebita in sec. XVI - XX fiind exprimat sub diferite forme (nimic
nu se pierde, totul se transforma; natura este in continua transformare,
dezvoltare iar prezentul nu poate fi separat de trecut; materia trece dintr-o
forma in alta etc.). Pentru Geomorfologie acest postulat releva - pe de-o parte
faptul ca orice forma de relief isi are un inceput, o desfasurare in timp si in
spatiu si un final, iar pe de alta parte ca in orice faza a evolutiei aceasta
se va caracteriza prin anumite trasaturi cantitative si calitative.
Cunoscandu-se aceste caracteristici ale mecanismului evolutiv pentru orice
forme de relief existenta pe suprafata terestra la un moment dat i se va putea
stabili nu numai trecutul (originea si fazele evolutive), dar si principalele
teorii generale ale evolutiei reliefului (W.M.Davis, W.Penck, L.King etc.) dar
poate fi urmarit si la scara mai mica precum formarea si evolutia teraselor
unui rau (lunca - adancirea raului si taierea fruntii ce duce la aparitia
terasei - fragmentarea acesteia si reducerea ei la mai multe petice) etc.
- principiul cunoasterii unitatii in pluritate legitate datorata caracterului
deschis al sistemului care permite un schimb permanent de materie si energie
intre acesta si cel putin sistemele limitrofe. Relieful prin pozitia sa la
contactul cu alte invelisuri fizice (apa, aer, sol, astenosfera etc.) are un
sistem complex de relatii pe care si le-a dezvoltat in timp. De aceea orice
componenta a sa (forma de relief de rang deosebit) incorporeaza un cuantum de
relatii din structura mediului natural. Aceasta face ca starea ei de unitate sa
nu fie privita ca 'ceva' izolat ci ca parte a unui ansamblu de
sisteme ale mediului. O dolina pe un platou calcaros reprezinta o unitate, dar
ea se inscrie in multimea (pluralitatea) formelor carstice de suprafata
generate de mecanismul proceselor de carstificare. Un petic de terasa dintr-un
sector de vale constituie o unitate (sistem) morfologica locala, dar ea face
parte din pluritatea formelor create de rau in acel loc (albie, lunca, alte
terase, versant), dar se inscrie alaturi de alte fragmente de terasa din amonte
sau aval intr-o anumita faza de evolutie a vaii.
- principiul acumularilor cantitative minime si treptate care conduc la
schimbari calitative majore este strans legat de cel al evolutiei fiind
conditionat de faptul ca in natura nimic nu este izolat si intamplator, ca
trecerea de la o stare la alta a materiei se face in baza relatiilor de schimb
energetic si material care se produc gradual in conformitate cu actiunea
legilor naturii. Bazinul Oceanului Atlantic s-a realizat in cca 300 milioane de
ani prin aparitia mai intai a diverselor sectoare de rift care s-au unit creand
o uriasa despicatura in scoarta; circulatia materiei topite prin rift a condus
treptat la dezvoltarea dorsalei muntoase, la departarea si cresterea placilor
americana, europeana si africana si la extinderea depresiunii oceanice. O
alunecare ce cuprinde in intregime un versant si-a avut inceputurile intr-o
lunga perioada de slabire a stabilitatii materialelor de pe stratul de argila
care insotita de aparitia de crapaturi; din unirea acestora pot rezulta mai
multe rape in fata carora se dispun valuri si trepte de alunecare. Au urmat
numeroase faze in timpul carora deplasarea inceta (intervale secetoase) sau era
reluata (la ploile bogate sau topirea zapezii) cu viteze mai mici sau mai mari
in functie de gradul de instabilitate asigurat de valoarea pantei si de
umectarea depozitelor si rocilor. Ca urmare, in timp pe de o parte rapele cresc
in dimensiuni, se retrag catre partea superioara a versantului si se unesc iar
pe de alta parte materialele deplasate vor forma un corp de alunecare complex
care ajunge la baza versantului.
- principiul activitatilor contrare (antagonism) care se inscriu firesc in
sirul evolutiei sistemelor naturale in tendinta realizarii de echilibre
partiale si generale. in morfologie el poate fi urmarit in raporturile dintre
agenti sau procesele lor, iar rezultatul va fi materializat in forma rezultata.
Miscarile tectonice pozitive inalta o regiune iar agentii externi actioneaza
asupra acesteia in tendinta de a cobori. Invers, in cazul in care se produc
miscari negative si rezulta depresiuni tectonice agentii externi o vor umple
treptat cu materiale carate din regiunile limitrofe. Orice agent extern se
manifesta prin procese ce au caracter antagonic. Apa unui rau exercita procese
de eroziune acolo unde dispune de energie (pe pantele mai mari) si de acumulare
in sectoarele in care cantitatea de materiale transportate depaseste energia ce
face posibila scurgerea apei.
- principiul echilibrului si dezechilibrului decurge din faptul ca materia este
in transformare continua sub impulsul diverselor energii care se manifesta cu
intensitati deosebite in timp si spatiu. Acest lucru face ca intre agentii si
procesele care se manifesta sa se creeze anumite raporturi in favoarea unuia
sau a altuia. Ceea ce este insa comun in toate situatiile este tendinta ca prin
activitati contrarii sa se ajunga de la o stare de dezechilibru major la alta
de echilibrare a tuturor tendintelor care se exprima in caracteristici
deosebite ale formelor de relief. intre cele doua extreme exista faze in care
starea de dezechilibru slabeste continuu pana la atingere. Dar in aceasta
evolutie pot interveni schimbari bruste ale raporturilor dintre forte care
conduc la intreruperea fireasca a evolutiei si nasterea unei noi stari de
dezechilibru major. Spre exemplu pe un versant despadurit recent, in conditiile
unor precipitatii abundente se poate inregistra o rupere a starii de echilibru,
rezultand alunecari de teren care marcheaza un dezechilibru in raport cu starea
anterioara. in evolutia alunecarii vor exista faze active insotite de
extinderea rapei si a corpului de materiale deplasate care vor alterna cu faze
de slabire a procesului cand apa din corpul acesteia este relativ putina
nemaiasigurand miscarea (echilibrari partiale). Caderea unor precipitatii
bogate poate conduce la relansarea procesului insotit de extinderea rapei, a
masei deplasate si schimbarea fizionomiei alunecarii.
- principiul selectiei este specific activitatii de cercetare dar si in
dezvoltarea teoriei geomorfologice. Studiile regionale conduc prin comparatie
la stabilirea elementelor comune pentru o multime de forme de relief impuse de
procesele de eroziune (circuri, vai, praguri etc.) si de acumulare (morene)
care prezinta trasaturi specifice in functie de stadiul de evolutie. Toate
acestea s-au precizat pe baza analizelor a numeroase situatii din muntii unde
sunt sau au fost ghetari.
- principiul particularului in raport cu generalul este in stransa dependenta
de cel anterior in sensul ca analizele regionale, prin comparatie si selectie
permit deosebirea a doua categorii de elemente. Unele, care sunt specifice
locului, includ mai ales caracteristicile de ordin cantitativ (suprafete,
lungimi, latimi, adancimi, numar de componente etc.) dar si unele
particularitati de geneza (in cazul alunecarilor manifestarea frecventa a
seismelor naturale sau provocate prin explozii, anumite interventii ale omului
ce conduc la sectionarea locala a versantilor insotita de ruperea echilibrului)
si evolutiei. Prin aceasta ele se constituie in multimea situatiilor singulare
care definesc particularul dintr-un ansamblu. Cea de a doua categorie implica
elemente de esenta, comune multimii rezultatelor manifestarii unui agent sau
proces, ele avand mai ales caracter genetico-evolutiv. Astfel, pe baza analizei
alunecarilor de teren din multe regiuni, prin eliminarea elementelor
particulare s-au pastrat cele care au caracter general cum ar fi conditiile
genetice (panta, stratul argilos, precipitatii bogate etc.). Astfel datele
generale conduc la stabilirea unor relatii de ansamblu (ex. intre conditii
genetice si formele rezultate), a unor mecanisme comune tuturor situatiilor, la
conturarea de legi.
- principiul actualismului (uniformitarismului) exprimat in ideea ca ceea ce
este prezent poate fi aplicat in trecut, dar si in viitor daca conditiile
genetice si ansamblul legaturilor sunt apropiate. Valurile au produs totdeauna
retragerea prin eroziunea tarmurilor inalte si dezvoltarea unor platforme de
abraziune in fata acestora. Ca urmare a situatiilor existente se poate
concluziona ca existenta in unele locuri a unor platforme de abraziune extinse
s-a datorat manifestarii indelungate (in trecut) a acestui proces dupa cum
nasterea unui tarm inalt (prin vulcanism sau tectonica) lipsit de platforma
poate conduce la ideea conturarii acesteia in timp.
Folosirea primului termen este mult mai reala decat a celei de al doilea care
conduce spre simplificare si inevitabil. Situatiile se apropie de caracterul
similar cu cat in apropiere gradul de generalizare creste. Regional (local)
insa el nu poate fi aplicat decat orientativ intrucat aici intervin o
diversitate de aspecte (conditii, legaturi, durata in care acestea se mentin
intr-o anumita directie etc.) care pot conduce la rezultate diferite (pe
versantii unui masiv granitic modelarea se face in principal prin dezagregare
cu dezvoltarea de abrupturi si poale de grohotis in conditiile unui climat in
care inghet-dezghetul este activ si altfel in situatiile cu climat cald si umed
unde prin alterari bogate rezulta depozite nisipo-argiloase bogate si varfuri
rotunjite) sau apropiate (in aceleasi conditii de alcatuire petrografica si de
climat diferentele de panta si de mod de utilizare a terenurilor conduc la
situatii deosebite ceea ce diversifica intensitatea si frecventa unor procese
si conduce la rezultate variate, spre exemplu alunecari masive in trepte si
valuri care cuprinde versantul sau un bazin torential in intregime pe pante
mari si alunecari superficiale pe pante reduse).
2. Metode folosite in studierea reliefului. Complexitatea investigatiilor
necesare cunoasterii reliefului unei regiuni solicita folosirea diferentiata in
functie de situatii si de etapa cercetarii a unui numar mare de metode. Prin
specificul lor ele se pot grupa in trei categorii.
Metode generale aplicate in toate stiintele. Sunt mai multe, dar importante
sunt urmatoarele:
- metoda analizei implica separarea intregului in parti si cunoasterea in
amanunt a fiecaruia (alcatuire, legaturi existente intre acestea dar si cu
elemente din afara reliefului care au insemnate pentru dinamica si evolutia
lui). Prin aceasta se stabilesc - locul si importanta lor in sistem,
caracteristicile si relatiile principale si secundare, generalizari care conduc
la predictii. Ea este folosita in toate etapele studierii unei regiuni dar in
fiecare implica anumite laturi;
- metoda sintezei - este utilizata indeosebi in etapa finala a studierii
reliefului regiunii, atunci cand exista un volum informational bogat rezultat
din cercetari pe teren, bibliografie si din interpretarea materialelor
cartografice. Datele principale, cu caracter general, imping spre intelegerea
mecanismului genetico-evolutiv reflectat in fizionomia de ansamblu a
reliefului, permit verificarea modului in care actioneaza legile generale si
specifice reliefului, conduc la stabilirea de modele caracteristice facilitand
ierarhizarii, tipizari, regionari;
- metoda observatiei are o deosebita insemnatate in cercetarea pe teren, pe
baza ei rezultand informatiile concrete, de detaliu dar si urmarirea unor
elemente, procese pe ansamblul regiunii. Se realizeaza stationar (urmarirea
dintr-un loc a desfasurarii unui proces, a unor forme de relief in evolutie in
timp indelungat; ex. alunecarile de teren, limba unui ghetar, un ansamblu de
dune etc.) fie itinerant in mai multe puncte stabilite in lungul unui traseu
unde se insista atat pe inregistrarea tuturor elementelor specifice locului cat
si pe corelarea lor pe intreg spatiul strabatut. Observatia ajuta la separarea
elementelor principale (cu caracter general) de cele secundare (particulare);
se fac aprecieri cantitative (rezultate indeosebi prin masuratori) si
calitative, ridicarea de probe pentru analize in laborator, intocmirea de
profile schematice, schite de harta, fotografii etc.;
- metoda comparativa - este folosita in toate etapele ea imbinandu-se cu
observatia. Pe teren metoda se foloseste pentru extrapolarea pe spatii largi si
pentru un numar mare de elemente; serveste la separarea particularului de
general sprijinind sinteza (ex. comparand mai multe alunecari se ajunge la
distingerea tipului specific modelarii versantilor unei vai).
Metode folosite in Geografie si in alte stiinte apropiate.
- metoda analizei hartilor topografice. Se utilizeaza indeosebi in prima parte
a cercetarii reliefului. Accentul se pune pe urmarirea caracteristicilor
morfometrice ale reliefului; prin compararea hartilor editate in perioade de timp
diferite, se stabilesc modificarile survenite in configuratia reliefului (ex.
schimbarile pozitiei albiei Siretului in lunca intr-un secol).
- metoda schitelor de harta. Se intocmesc la scari mari pentru forme de relief
ce nu pot fi reprezentate pe hartile topografice datorita dimensiunilor reduse
(ex. la albia unui rau pe schita apar tipurile de maluri, ostroave, renii,
praguri, cursuri de apa principale, secundare, parasite etc. pe cand pe o harta
topografica se pot marca eventual doar malurile.
- metoda diagramelor - folosita pentru reprezentarea sirului de valori care
rezulta din masuratori, calcule pe harti geomorfologice si din analizele de
laborator.
- metoda stratigrafico-paleotologica preluata de la geologi.
Ea presupune interpretarea datelor de natura litologica si a varstelor din
coloanele de foraj realizate de geologi. Se imbina cu metoda depozitelor
corelate (ex. elementele grosiere rulate presupun un relief inalt, accidentat
iar un depozit argilos un relief in care, eroziunea este slaba. Pe baza lor se
ajunge la stabilirea specificului modelarii reliefului, a agentilor si
proceselor care au actionat etc.
- metoda analizei sporo-polinice imbinata cu cea a actualismului. Se folosesc
rezultatele analizelor sporo-polinice realizate de paleobotanisti care
stabilesc tipuri de formatiuni vegetale specifice anumitor perioade, epoci
geologice; prin compararea acestora (ca alcatuire, structura) cu repartitia
actuala a unor formatiuni similare pe Glob se ajunge la deducerea
caracteristicilor conditiilor de mediu in care se realizeaza modelarea
reliefului in acele etape.
- metoda alternantei de paleosoluri si loessuri este utilizata pentru
aprecierea varstei si a conditiilor de evolutie a reliefului in Cuaternar.
Metoda are la baza principiul ca loessurile s-au acumulat in pleistocen in faze
cu climat rece (periglaciar, glaciar) si frecvent in regiuni vecine cu calotele
glaciare), iar solurile fosile cuprinse intre orizonturi de loees corespund
unor intervale de timp cu climat temperat ce permitea dezvoltarea vegetatiei si
acumularea materiei organice. Ca urmare, in functie de numarul de loessuri si
de paleosoluri identificate pe o forma de relief (pod de terasa, campie etc.)
se apreciaza succesiunea fazelor glaciare si interglaciare care s-a produs si in
functie de aceasta se deduce varsta formei de relief.
- metoda statistico-matematica permite stabilirea sirurilor de valori numerice
medii, extreme necesare intocmirii unor reprezentari spatiale (ex. la analiza
indicatorilor morfometrici). Este parte comuna in unele programe pe calculator.
- metode de laborator sunt imprumutate de la alte stiinte. intre acestea sunt
metoda analizei granulometrice, metoda aprecierii gradului de uzura al
materialelor transportate de diferiti agenti. in laboratoare special amenajate
se pot urmari prin modele desfasurarea unor procese si rezultatul actiunii lor
(siroire, alunecari, scurgerea apei in diferite conditii de viteza si debit,
procesele de inghet-dezghet etc.).
Metode specifice Geomorfologiei. Ele au fost create in procesul cunoasterii si
analizei reliefului, dar in timp prin valoarea si expresivitatea
reprezentarilor, unele au inceput a fi folosite si in alte domenii geografice,
geologice etc.
- metoda morfografica are la baza interpretarea hartii topografice. Prin ea se
reprezinta si analizeaza diferitele tipuri de interfluvii, vai, versanti in
functie de fizionomia lor.
- metoda morfometrica - foloseste harti topografice in realizarea prin
masuratori, calcule a unor reprezentari cartografice prin care se obtin aprecieri
cantitative asupra reliefului. intre acestea sunt gradul de fragmentare in
suprafata si pe verticala, inclinarea suprafetelor ce compun relieful etc.
(fig. 1)
- metoda blocdiagramei - consta in realizarea unor reprezentari tridimensionale
prin care se stabilesc corelatii intre componentele generale care definesc
relieful si acelea de natura geologica (roca, structura). (fig. 6)
- metoda schitelor panoramice prin care se obtin reprezentari schematice, de
esenta a elementelor caracteristice reliefului; pe unele prin culori si areale
sunt indicate si principalele formatiuni geologice si elemente semnificative in
peisajul geografic (conturul unor asezari, areale cu anumite asociatii vegetale
etc.).
- metoda profilului geomorfologic faciliteaza redarea sintetica pe anumite
directii a caracteristicilor reliefului (fizionomie, trepte de relief) si
corelarea acestora cu datele de ordin geologic. Varietatea tipurilor de profile
ce pot fi realizate impun ca aceasta metoda in prim planul cercetarii geomorfologice.
(fig. 5)
- metoda cartarii geomorfologice se bazeaza pe observatii, masuratori,
comparatii efectuate pe teren. Consta in localizarea pe hartile topografice a
formelor de relief si a proceselor actuale, marcarea lor prin semne (deosebite
ca marime in functie de scara hartii) si areale. Cartarea este insotita de
descrieri detaliate. Rezultatele aplicarii metodei conduc la realizarea de
harti geomorfologice generale sau harti cu un anumit specific (ex. harta
teraselor, harta proceselor de modelare actuale etc.).
- metoda crochiurilor este folosita in cercetarile de pe teren, avand caracter
expeditiv; prin ea sunt puse in evidenta trasaturile generale ale reliefului
care reflecta aspecte de ordin morfografic sau morfometric, anumite trepte de
relief cu semnificatie aparte.
- metoda profilelor schematice se aplica pentru inregistrarea unor situatii de
detaliu in anumite sectoare; se foloseste pentru evidentierea configuratiei
unor forme de relief, pentru prezentarea deschiderilor in diverse depozite etc.
Verificari
- Ce intelegeti prin principiu, dar prin metoda
- Aplicati principiile observatiei si comparatiei cauzalatatii pentru o
alunecare de teren, un torent, un sector din albia unui rau.
- Luand ca baza un ghid turistic al unui masiv din Carpati incercati si
aplicati metodele de analiza si sinteza.
- Studiati mai multe schite panoramice si blocdiagrame si stabiliti elementele
generale si cele specifice reliefului reprezentat.
- Care sunt diferentele intre observatia itineranta si cea stationara, dar intre
harta geomorfologica si schita de harta. Folositi si 'Dictionarul fizico -
geografic'.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2260
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved