REGIUNEA GEOGRAFICA - CONSIDERATII TEORETICE

_{REGIUNEA GEOGRAFICA - CONSIDERATII TEORETICE}

1.1. Obiectivele unitatii de invatare nr.

Studierea acestei unitati de invatare va ajuta la:

- definirea bazei teoretice a Geografiei regionale;

- explicarea notiunii de "regiune geografica" precum o realitate vie,

teritoriala;

- descrierea fazelor evolutive ale conceptului de regiune geografica;

- identificarea semnificatiei actuale a regiunii geografice.

_{1.2. Regiunea geografica - entitate teritoriala.}

Geografie Regionala - ramura de baza a Geografiei, cu o evolutie sinuoasa.

Timp de aproape un secol, intre 1859-1953, Geografia Regionala s-a aflat la zenitul afirmarii sale (in raport cu Geografia insasi si cu directiile ei de dezvoltare), pentru a atinge opusul acestuia odata cu 'revolutia cantitativa' dintre 1953-1970, cand semnele declinului ies in evidenta. In tot intervalul mentionat, preocuparea pentru definirea clara a propriului domeniu, a metodologiilor si mijloacelor sale specifice de investigatie a ramas oarecum in plan secund, fiind permanent eclipsata de imperativele momentului sau de facilitatea urmarii cailor demult verificate. Insusi Vidal de la Blache, considerat parintele acestei stiinte, are prea putine contributii teoretice la fundamentarea ei. S-a instaurat astfel un decalaj de faza intre cuantumul de informatie vehiculat si nevoia sociala de noi solutii practice, aflate in avanposturi, pe de o parte, si conceptele menite a inmagazina semnificatiile noilor fenomene, respectiv metodele de prelucrare superioara a bazei informative existenta, ramase in urma, pe de alta parte. Observatia critica formulata de Maryvonne le Berre este, in acest caz, indreptatita, fiind fondata pe 'uitarea de sine' a unei stiinte care, sub atributul indispensabilului, si-a neglijat necesara devenire.

Deoarece in perioada contestarii tinta predilecta a fost conceptul de regiune, consideram punerea sa in discutie ca o operatiune obligatorie, intru decelarea corecta a semnificatiei si perspectivelor sale de a defini o realitate geografica permanenta, indiferent de metamorfoza acesteia in spatiu si timp.

Originea latina a

termenului de

"regiune".

O suprafata terestra cu trasaturi particulare.

Termenul regiune si-a facut cu dificultate loc in arsenalul notiunilor geografice, echivalentul sau fiind in antichitate topicul latin de 'pagi' sau cel galic 'pays' prin care erau definite teritorii apartinand diverselor triburi, cu toate caracteristicile lor naturale si antropice. Forma actuala provine din aceeasi limba unde 'regio, regionis' are semnificatia de conducere, dirijare, ordonare a unor realitati spatiale. Neologismul 'regionalism' este inclus, in premiera, de Litrr in dictionarul sau editat la 1877 (dupa Gravier, J. F. 1970). Pentru acelasi autor, regiunea reprezinta o mare intindere de tari: 'regiunea, in raport cu tara, indica o serie de lucruri indeterminate. Europa este o regiune si nu o tara. Franta este o tara si nu o regiune'.

Apare tot mai pregnanta, in cadrul analizei evolutiei conceptului de regiune, scindarea viziunii cercetatorilor si orientarea ei pe doua directii diferite si anume: regiunea este o realitate faptica, identificabila in teren (aparuta-cum ar spune Vidal de La Blache- inainte ca geografii sa o numeasca) sau o 'constructie mentala ce divide suprafata terestra in unitati teritoriale' (Entrikin, J. N. 1991). O dihotomie greu de inlaturat deoarece este evident suportul material al regiunii (integrabil primei acceptiuni), dar si aportul mental al geografului care o delimiteaza conform criteriilor alese.

Fara a considera cele susmentionate ca dificultate, cu atat mai mult cu cat ele nu reprezinta decat fatetele multiple ale unei realitati unice, consideram utila, mai degraba, centrarea atentiei asupra celor trei semnificatii majore care au fost atribuite, in timp, termenului de regiune si anume: teritoriu, entitate politico-administrativa, sistem.

1.3. Regiunea ca teritoriu

Regiunea ca teritoriu este un concept vehiculat inca din antichitate, cand descoperirea de noi taramuri si reasezarea permanenta a matricei politice situeaza in centrul atentiei suprafete terestre, teritorii de marimi variabile si cu trasaturi fizionomice si structurale dintre cele mai diverse. Cunoasterea precara explica generalizarile, decupajele teritoriale realizandu-se dupa apartenenta la structurile statale sau insusirile de ansamblu ale peisajului natural (munti, campii, podisuri, vai).

Acest mod de a privi lucrurile a caracterizat evolutia Geografiei Regionale pana la mijlocul secolului XX, inclusiv perioada sa de maxima inflorire, vidaliana.

Conform acestei viziuni, regiunea era constituita dintr-o suprafata terestra, preferabil de uscat (fara a omite regiunile bazinelor marine - Mediterana sau oceanice - Atlanticul, Pacificul, la care se facea des referinta), definita printr-o arhitectura proprie, dictata de principalele elemente fizico-geografice receptate de promotorul delimitarii sale. Ea poseda o suma de resurse solice si subsolice exploatate sau nu de o populatie aferenta, raspandita si structurata nuantat.

Proiectia regiunii ca teritoriu a imbracat, poate, cel mai numeros numar de formulari, ea devenind fie ' o portiune de spatiu ce

Definitii numeroase ce reiau, in esenta, aceleasi trasaturi structurale si functionale: omogenitate, specificitate, unicitate.

figureaza ca mediu privilegiat, posedand avantaje pe care unitatile invecinate nu le ofera', 'o portiune de spatiu dotat cu o anumita permanenta" (Maryvonne le Berre, 1980), fie 'o structura a suprafetei terestre locuita, o structura ce contine o relatie a omului cu spatiul, inscrisa concret in locuri. Ea se exprima intr-o trama de vetre construite, axe de organizare si linii de fracturare' (Chauvet, A 1981).

Este ilustrativ in acest sens demersul efectuat de Odum si

Moore in lucrarea American Regionalism (1932) (citati de Minshull, R.

1971) care inmanuncheaza nu mai putin de 40 definitii ale regiunii,

dintre care, cele mai vehiculate, sunt:

- O arie delimitata pe baza omogenitatii generale a trasaturilor teritoriului si a ocupatiilor.

Platt, R. S.

- O suprafata in interiorul careia s-a dezvoltat un model uman de adaptare la mediu.

American Society of Planning Officials

- Un domeniu in care entitati diferite, puse in mod artificial impreuna, s-au adaptat ulterior in vederea unei existente comune.

Vidal de la Blache, P.

- O suprafata in interiorul careia un set specific de conditii fizice va determina un tip specific de viata economica.

Dickinson, R.E.

- O suprafata ale carei conditii fizice sunt omogene.

Joerg, W. L. G.

- Un complex de pamant, aer, apa, animale, plante si oameni privite in relatiile lor speciale, care impreuna alcatuiesc o portiune definita, specifica, a suprafetei terestre.

Herbertson, A. J. Minshull, R. adauga acestora propria sa proiectie asupra semnificatiei regiunii formale ce nu este decat un teritoriu 'in cuprinsul caruia unul sau mai multe fenomene precum roca, precipitatiile, exploatarea agricola sau populatia sunt suficient de uniforme pentru a permite o generalizare si totodata suficient de diferite fata de fenomenele din regiunile inconjuratoare pentru a justifica o delimitare'. Sau, mai concis, 'regiunea este cea mai

extinsa arie in care este posibila generalizarea'.

Dupa aproape sase decenii, in acelasi mediu al dezbaterii stiintifice, cel nord american, regiunile sunt receptate ca suprafete terestre care prezinta elemente semnificative de uniformitate interna si diferentiere externa in raport cu alte teritorii (Fellmann, Getis, Getis,

_1990).

Evident, acestor definitii, formulate, in marea lor majoritate, in perioada de glorie a Geografiei Regionale, se pot adauga altele, ceea ce nu face decat sa argumenteze supozitia noastra anterioara: regiunea a constituit dintotdeauna pentru geografi o problema incitanta, de mare complexitate ideatica si cu o metamorfoza continua. Pe de alta parte insa, tocmai aceasta variabilitate extraordinara a formularilor a creat frecvent confuzii si dificultati in statuarea ei ca un concept riguros definit.

Regiunea teritoriu raspunde conceptului de

"regiune naturala".

Se observa insistenta autorilor asupra catorva dintre atributele recunoscute ale regiunii cum ar fi omogenitatea, specificitatea, interactiunea elementelor componente, deosebirile in raport cu unitatile invecinate. Distincte raman insa unghiurile de abordare, ierarhizarea factorilor generatori, ponderea anumitor conditionari, finalitatea interferentelor spatiale.

Probleme deosebite a ridicat fixarea limitelor acestor teritorii

('nimic nu este mai dificil ca a delimita obiectiv o regiune'- George, P.

1970). Daca in antichitate, primii geografi realizau aceasta operatie pornind de la raportul dintre spatiile oicumenice si cele anoicumenice, dintre cunoscut si necunoscut, ulterior criteriile s-au inmultit, diversificat si distilat. Odata cu intensificarea abordarilor naturaliste, cercetatorii au observat existenta unor teritorii cu insusiri asemanatoare sau relativ apropiate, derivate fie din particularitatile structurii geologice (unitate de platforma sau de orogen, prezenta acelorasi roci), din caracteristicile reliefului (predominarea acelorasi forme, precum in relieful de campie, munte, podis), ale climatului (arid, temperat, ecuatorial) sau vegetatiei (stepa, savana, padure sempervirescenta, paduri cu frunze cazatoare) etc. Au aparut, ca urmare regiunile morfologice, climatice, biogeografice ale caror limite coincideau cu fasia unde fenomenul geografic vizat se disipa, se dizolva in structuri de alt tip. Intreaga perioada vidaliana a Geografiei Regionale va excela in astfel de delimitari, ce nu pot fi omise nici astazi, atunci cand se analizeaza un component strict al peisajului. Dealtfel etapa post-vidaliana, cea de aprofundare pe domenii a investigatiilor geografice, va consfinti rigoarea unor limite trasate in acest mod. Regiunea astfel inteleasa apare ca un tot oferit perceptiei de evolutia naturala, derulata intr-un anumit ecart al variatiei, ce ii asigura, in raport cu alte teritorii, specificitate. Un alt criteriu de delimitare pornea de la prezenta factorului antropic si a impactului sau asupra mediului. Constituirea celor doua tipuri de asezari a condus la individualizarea regiunilor urbanizate sau rurale, iar dezvoltarea anumitor ramuri economice la regiunile agricole, industrializate, de servicii. Primordiala ramanea fixarea acelor perimetre care sa circumscrie un specific, cel al factorului de interventie dominant si reflectarea in peisaj a consecintelor acesteia. De remarcat faptul ca astfel de regionari desfiintau adesea pecetea pusa in peisaj de anumiti factori naturali, in sensul omogenitatii sau diversitatii elementelor proprii. Teritoriul devine o simpla baza de sustinere a unor comandamente economice sau sociale ("Teritoriul este o constructie economica, sociala si institutionala, afisand un grad de coerenta mai mult sau mai putin puternic", Marcelpoil, E. 2000). De aceasta data, tendinta de uniformizare este indusa din afara, prin crearea unei noi fizionomii peisagistice (monotonia belt-urilor americane, asemanarea exploatarilor carbonifere din Ruhr, a zonelor litorale portuare). Mai mult, in vederea optimei functionalitati, elementele naturale sunt supuse unei presiuni a omogenizarii si restructurarii, ajungandu-se frecvent la substituirea lor cu elementele unui cadru complet nou, artificializat, ponderea lor ca argumente ale delimitarii regionale diminuandu-se proportional.

_{1.4. Regiunea ca entitate politico-administrativa}

Regiuni delimitate de factorul politic- administrativ.

Regiunea ca entitate politico-administrativa are o veche semnificatie, ce s-a conservat si perpetuat pana in zilele noastre. Ea slujea direct, inca din antichitate, unor nevoi politice incluse conceptului de stat-natiune. Despovarata de atributele naturale, regiunea devenea un instrument de lucru predilect al politicului, prin intermediul caruia acesta organiza initial un teritoriu, compartimentandu-l in entitati strict ierarhizate (tara, departament, comuna). Pentru actorii politici din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia, regiunea 'este o provincie istorica si/sau o entitate cu o relativa omogenitate culturala, care poseda un grad de autonomie certa'. In Franta ea devine 'o regiune de program, o asamblare de departamente a caror incarcare demografica, masa economica sau marime variaza mult' (Dumolard, P. 1980). Regiunea-program exista indeosebi in organigramele functiilor publice, reprezentand punctul de intalnire a autoritatii centrale cu alesii locului. De aici pana la considerarea regiunii ca 'nivel privilegiat de organizare democratica a teritoriului' nu este decat un pas.

La fixarea limitelor acestora participau o varietate de criterii naturale, economice, sociale ce vizau creionarea unor unitati cu un grad cat mai ridicat de functionalitate. Multimea conditionarilor genera entropia, suprapunerea vectorilor in diversele planuri fiind realizata frecvent in mod fortuit.

Pe de alta parte, regiunea ca expresie a realitatilor politico- administrative beneficia de impunerea sa ca realitate faptica, ca teritoriu unde interventia antropica primea coordonate specifice, induse de sus in jos, prin reglementari ce tindeau, pe de o parte, sa valorifice elementele de favorabilitate, iar pe de alta parte sa anihileze eventualele disfunctii aparute ca urmare a modului particular de delimitare spatiala.

Viziunea politico-administrativa se afla la radacina conceptului de stranovedenie (Geografia tarilor) propus de Zabelin, I.M. (1959) si sustinut de Baranski, N.N. (1964) (citati de Donisa, I. 1977), ce inglobeaza in semnificatia sa o Geografie Regionala complexa, a unor teritorii (mai ales ale statelor, dar nu neaparat!), care sa reliefeze totalitatea aspectelor fizionomice, structurale si functionale ale acestora.

Uniunea Europeana, CSI, CEFTA, NATO, Magrebul reprezinta regiuni suprastatale unde componenta politica, economica, strategica sau etnica isi extinde influenta asupra altor conditionari. Efectele globalizarii sunt evidente, marimea acestor regiuni fiind in continua crestere (vezi expansiunea spre est a Uniunii Europene sau NATO).

Un tip aparte de unitati il reprezinta regiunile transfrontaliere, prezente in zonele periferice ale statelor, prin asocierea unor teritorii aflate de-o parte si de alta a granitelor nationale. Scopul constituirii lor este cel de optimizare a fluxurilor economice si sociale, dar si de prezervare a unor aspecte de ordin etnic sau cultural. Pornind de aici

caracterul nostalgic al unora dintre ele nu poate fi ocolit (Tirol, Bucovina, Catalonia).

Regiunile politico-administrative sunt delimitate adesea pornind de la sentimentele si reprezentarile oamenilor, care utilizeaza conceptul regional pentru a-si defini locul pe care-l ocupa intr-un spatiu geografic dat. Ele se apropie astfel de semnificatia regiunilor perceptuale (vernaculare) definite de Fellmann si colaboratorii (1990) ca arii reflectate pana la identificare in constiinta locuitorilor, fiind un model al modului cum oamenii simpli percep spatiul.

_{1.5. Regiunea ca sistem}

Regiunea

sistem - definita in ultimele decenii.

Regiunea functioneaza ca un sistem teritorial cu insusiri interne si externe specifice.

Regiunea ca sistem este produsul perioadei de cautari recente, suprapusa temporal etapei de contestare a Geografiei Regionale si celei imediat urmatoare. In contextul in care regiunile naturale reprezentau concepte depasite deja, iar cele politico-administrative niste creatii adesea artificiale, cercetatorii (aflati sub directa influenta a teoriei generale a sistemelor) au prefigurat imaginea unui teritoriu functional, guvernat de relatii de tip feed-back. Ca urmare, regiunea, ca sistem deschis, intretine relatii de intrare si iesire cu mediul inconjurator, cu ansamblul de factori functionali si spatiali care exercita o actiune asupra sa. Mediul, in acceptiune sistemica, este un concept operativ de sorginte naturala, economica, politica, sociologica etc. Sistemul regional este ilustrat in timp printr-o matrice unde sunt dispuse pe linii spatiile (comunele), iar pe coloane atributele functionale. Intervine si a treia dimensiune, timpul, ce genereaza o hipermatrice.

Nu trebuie sa omitem, in acest context ca imaginea sistemica a regiunii a fost prefigurata inca din anii '70 de geografii romani Horia si Cornelia Grumazescu, ale caror prime interventii n-au fost, din pacate, continuate ulterior, lasand altora sarcina, dar si meritul, de-a definitiva si detalia conceptul.

O definitie expresiva a regiunii ca sistem ne-o ofera Dauphin, A. (1979) si anume: 'regiunea este un sistem spatial deschis, dialectic dezechilibrat, principiul unitatii dominand fortele diversitatii; de marime inferioara natiunii, formata din spatii contigue'. El este definit de o serie de proprietati (externe, interne, temporale).

Intre proprietatile externe, autorul citat mentioneaza echilibrul dinamic, stabilitatea si adaptarea.

Proprietatile interne decurg din existenta unor subsisteme

legate prin cuplaje in serie, paralele, retroactive si interactive.

Proprietatile temporale sunt inmagazinate, in primul rand, in persistenta caracteristicilor mentionate in timp. O calitate care persista este o invarianta. O regiune are invariante functionale si spatiale, caracterizate printr-o mare relativitate. Primele sunt mai putin durabile in comparatie cu cele din urma. Invariantele cele mai durabile sunt si cele mai ireversibile. Autoreglarea este o alta trasatura manifestata in timp si ea este foarte activa in toate sistemele.

Rezilienta este o insusire nou definita pentru sistemele teritoriale de tip regiune geografica.

O trasatura identificata recent este rezilienta sistemelor regionale (Cocean, P, 2005) definita prin prisma capacitatii acestora de a se adapta si persista in spatiu si timp, la concurenta cu alte fenomene si procese dar si cu entitatile functionale similare.

Principalii factori la care sistemul regional trebuie sa se

adapteze sunt:

Schimbarile climei. Dintre toti factorii naturali ce alcatuiesc baza de sustinere a regiunii geografice, impactul cel mai acut, mai divers perceput, il exercita clima. Ea induce, prin modificarea parametrilor de manifestare a elementelor meteorologice, nu numai transformari ale celorlalti factori naturali (vegetatie, fauna, soluri, modelarea reliefului) ci si la nivelul populatiei, habitatului, economiei sau comportamentului uman. Desertificarea in expansiune din zonele subtropicale, El Nino, fenomenele climatice extreme tot mai frecvente, sunt forme de manifestare ce atesta schimbarea climatului actual. Pentru a se mentine, sistemele regionale au o singura alternativa: adaptarea.

Adaptarea la rigorile bazei de sustinere. Baza de productie a unei regiuni este constituita din resurse autohtone si alohtone, la care, in faza initiala, sistemul a avut un anumit acces. Restrictiile ivite in gestionarea resurselor (prin epuizarea sau deprecierea lor, prin cresterea preturilor sau masuri prohibitive) va deregla functionarea anumitor verigi sistemice. In acest caz adaptarea inseamna accesarea unor resurse neexploatate dar mai ales substituirea si reconversia ramurilor productive afectate. Un exemplu revelator este adaptarea multor regiuni industriale la socul petrolului din anii '70 ai secolului trecut prin dezvoltarea exploatarilor off shore, revenirea la utilizarea carbunilor dar si multiplicarea investitiilor in sursele alternative de energie (atomica, geotermica, solara etc). In mod similar este reconversia post-siderurgica a altor regiuni cunoscute prin metalurgia lor (Noua Anglie, centrul Marii Britanii, Ruhr etc).

Schimbarile

_climatice

Gestiunea resurselor

Presiunea

antropica

REGIUNEA

_GEOGRAFICA

Competitivitate

_{interregionala}

Strategiile de dezvoltare

Globalizarea

Factorii decisivi ai rezilientei

Adaptarea la orice forma de impact inseamna, inainte de orice, persistenta si continuitate in timp si spatiu.

Adaptarea la presiunea antropica. Se stie ca orice sistem regional suporta o presiune antropica in crestere pe masura ce el este mai eficient si mai productiv. El se constituie intr-un centru atractor pentru populatia din teritoriile mai apropiate sau mai departate geografic generand veritabile exoduri orientate univoc spre nucleul sau functional. Cazul marilor metropole este ilustrativ in acest sens. Dar si regiunile dezvoltate economic din Europa sau America de Nord sunt vizate de catre fluxuri sporite de imigranti din tarile lumii a treia. Rezulta o presiune antropica superioara ca intensitate ritmului de adaptare al sistemului generatoare de mari disfunctii sociale, in primul rand. Lipsa locuintelor, a locurilor de munca, cresterea infractionalitatii si a poluarii insotesc acest fenomen. Adaptarea ar insemna, in circumstantele date, fie inlaturarea disparitatilor care genereaza exodul (proces amplu, independent de factorii de decizie de la nivel regional, de lunga durata), fie reglarea fluxurilor prin parghii de natura administrativa, economica sau sociala.

Adaptarea la competitivitatea interregionala. Este o necesitate imperioasa, in lipsa ei persistenta regiunii fiind periclitata. Ca modalitati de realizare mentionam valorificarea plenara a propriilor atuuri, consolidarea specificitatii, conservarea unor raporturi de interrelationare optime cu regiunile invecinate, reconversiile rapide ale sectoarelor in declin, tendinta permanenta de-a se situa in pol-position-ul dezvoltarii macroregionale. In acest caz adaptarea este sinonima, partial, inovarii, proces menit a mentine sistemul regional in ecartul dezvoltarii de anvergura.

Adaptarea la schimbarile strategiilor de dezvoltare este un proces derulat spasmodic, dependent, adesea, de evolutiile in plan politic sau social. Schimbarea regimurilor politice (capitalism- socialism, socialism-capitalism in decurs de o jumatate de secol, in Romania) a orientarilor din cadrul aceluiasi regim (social-democratia cu liberalismul, stanga cu dreapta politica - in tarile democratice) racordarea la strategii de dezvoltare formulate autohton sau alohton reprezinta astfel de evenimente resimtite pregnant de orice sistem regional.

Adaptarea la rigorile globalizarii reprezinta un fenomen de actualitate generat de evolutia vizibila spre mondializare, generalizare, a majoritatii activitatilor umane. Este evident ca orice sistem terestru, indiferent din care domeniu, nu poate face abstractie de acest proces ce inmagazineaza energii, tendinte si interese cu o capacitate de influentare decisiva. Daca dihotomia globalizare- regionare este rezolvata prin acceptarea coexistentei ambelor sintagme, cu intregul lor continut de semnificatii, prezenta si afirmarea in continuare a regiunii ca realitate vie impune o adaptare riguroasa si subtila la noile evolutii economice, sociale, politice, strategice dar mai ales de mentalitate. Ca urmare, in epoca globalizarii se vor afirma acele regiuni care vor mijloci, prin functiile lor, perfectionarea, optimizarea si eficientizarea unor raporturi teritoriale cat mai largi si mai complexe.

Test de autoevaluare:

Printre numeroasele insusiri ale sistemelor regionale se numara si rezilienta.

1. In spatiul avut la dispozitie redati grafic principalii factori ai rezilientei.

_{Comentarii la test veti gasi la sfarsitul acestei unitati de invatare}

Regiunea geografica este asemanatoare unui organism viu.

Ulterior, Nir, D. (1990), dupa ce asimileaza regiunea entitatii de holon, exemplificandu-l prin aria metropolitana Washington D.C., o integreaza, fara echivoc, sistemelor conturate social si environmental

In alt context, Adalberto Vallega, 1995, considera regiunea ca un sistem teritorial sustenabil, bimodular (natural si antropic), care imbraca mai multe ipostaze spatiale, dar si de interferenta cu factorul modelator principal, omul.

_{Regiunea teritoriu}

_{Regiunea organism}

Conceptele de regiune-teritoriu si regiune sistem

(dupa Vallega, A. 1995).

Acelasi autor ne ofera o perspectiva evolutiva inedita a conceptului de regiune, imaginand patru etape distincte si anume:

- regiunea naturala (bazin hidrografic, structura geologica) afirmata

intre 1750-1900;

- regiunea umanizata, delimitata cultural, in voga intre 1900-1950;

- regiunea functionala, conturata gravitational, dominanta intre 1950-

1980;

- regiunea sistem, suprapusa unui ecosistem, dupa 1980.

Trebuie subliniat faptul ca aceasta diferentiere in timp a semnificatiei termenului de regiune nu a fost si nu este stricta, limitele temporale fiind pur orientative. Astfel, actualmente, cele doua ipostaze ale regiunii, cea functionala si cea sistemica, se intrepatrund, ajungandu- se la dezideratul sistemului functional, a carui delimitare ecologica este pusa de acord cu vectorii de gravitatie centripeta.

1.6. Comentarii si raspunsuri la teste

1. Principalii factori la care sistemul regional trebuie sa se

Schimbarile

climatice

Gestiunea resurselor

REGIUNEA

_GEOGRAFICA

Presiunea

antropica

Competitivitate

_{interregionala}

Strategiile de dezvoltare

Globalizarea

1.7. Bibliografie selectiva

1. Blache, Paul Vidal de la (1908), Regions naturelles et noms de pays, Delgrave, Paris.

2. Cocean, P. (2005), Geografie Regionala, Editia a II-a, Presa Universitara

Clujeana, Cluj-Napoca.

3. Dauphin, A. (1979), Espace, region et systeme, Economica, Paris.

4. Dumolard, P. (1980), Le concept de region: ambiquits, paradoxes ou contradictions, Trav. de l'Institut de Geogrpahie de Reims, no. 41-42.

5. Fellmann, P.,Getis, A., Getis, J. (1990), Human Geography, WCB, USA.

6. Gravier, J. F. (1970), La question regionale, Flamarion, Paris.

7. Grumazescu, Cornelia (1970), Opinii privind aplicarea teoriei sistemului in

geografia moderna, SCGGG, XVII, 2.

8. Minshull, R. (1971), Regional Geography. Theory and practice, Hutchinson

University Library, London.

9. Nir, D.(1990), Region as a socio-environmental System. An Introduction to a Systemic Regional Geography, Editura Kluwer Acad. Publ. Dordrecht, The Netherlands.

10. Vallega, A. (1995), La regione, sistema territoriale sostenibile, Mursia, Milano.