Relieful carstic

Ce-ati zice de o calatorie imaginara intr-o zona carstica ?

Suntem undeva in Muntii Apuseni, cea mai reprezentativa zona calcaroasa de la noi din tara. Cu rucsacul in spate, urcam in lungul unei vai. Apele curg linistite printre bolovani. In lateral, padurea acopera coastele versantilor.

Deodata insa decorul se schimba. Printr-o adevarata "poarta" din piatra ne facem intrarea intr-o alta lume . Din apa, tasnesc spre inaltul cerului pereti verticali de stanca.

Deasupra, la cativa metri, abia mai distingem o fasie de lumina. Poteca a disparut si, pentru a merge mai departe, sarim din piatra in piatra ; uneori, pentru ca nu avem incotro, trebuie sa o luam direct prin apa rece. Foarte des, suspendate la diverse inaltimi, gaurile negre ale unor pesteri ne fac sa visam la lume tainica a adincurilor. Am intrat intr-un sector de chei. Dupa cateva sute de metri, pe stanga, abruptul se mai domoleste si de sub niste bolovani tasneste un suvoi puternic de apa. Este un izbuc, un izvor carstic. De la izbuc in sus, distingem urmele unei albii secate. Urcand pe aceasta, cu putin efort, ajungem pe omica creasta, unde decorul ce ni se infatiseaza ne poate contraria, dar in acelasi timp ne poate starni curiozitatea : covorul de iarba este punctat pe intinse suprafete de lapizuri-forme rezultate ca urmare a eroziunii calcarului de catre apele de siroire. De diferite dimensiuni, mai frecvent de ordinul zecilor de centrimetri, acestea pot fi : rotunjite, ascutite, cavernoase, de tipul rigolelor sau canelurilor etc.

Fundul depresiunii ce se vede in fata este ciuruit de palnii, avand un contur mai mult sau mai putin circular ; totul arata ca dupa bombardament. Aceste excavatiuni se numesc doline si sunt formele carstice cele mai frecvente. Avand diametre ce se inscriu intre cativa meri si peste un kilometru s iadancimi de pana la 100 de metri, ele se grupeaza, formand campuri de doline.

De undeva, din lateral, apare un curs de apa ;un firicel firav, ce descrie cateva meandre. Urmarind paraiasul, in scurt timp ajungem la un perete de stanca. La baza acestuia, inghitita de pamant apa dispare intr-un ponor.

Apa si roca

In zonele calcaroase putem intalni multe alte forme ale reliefului exocarstic : pereti verticali, piloni si turnuri, creste calcaroase, martori de eroziune, diverse tipuri de vai etc. Toate acestea sunt influentate de morfologia si structura geologica a zonei respective, precum si de pozitia calcarelor fata de rocile impermeabile invecinate. Pentru toata aceasta multitudine de forme, ''vinovatii''sunt apa si solubilitatea calcarului.

Apa este agentul modelator cel mai important al scoartei terestre. Pe linga actiune mecanica ce o exercita in mod normal (de transport si de acumulare) aupra rocilor solubile, ea actioneaza si prin dizolvare. Pe calcare a gasit insa un teren extrem de favorabil, din cauza solubilitatii ceva mai mari a acestora. Fiind o roca dura si rigida, in timpul miscarilor tectonice ale scoartei, calcarul s-a crapat si s-a rupt. Astfel s-a format in masa de roca o retea deasa de fisuri si diaclaze ; pe aici ataca apa care, tunci cand curge pe o suprafata de calcar si gaseste o crapatura, incepe sa-i dizolve peretii, o scobeste si inainteaza tot mai adanc, pana intalneste un strat de roca mai dura sau impermeabila. Acesta este mecanismul de formare a pesterilor -forme ale reliefului endocarstic- .