PROBLEME GLOBALE ALE OMENIRII - CRESTEREA POPULATIEI

PROBLEME GLOBALE ALE OMENIRII - CRESTEREA POPULATIEI -

Calatorim impreuna, pasageri pe o mica nava spatiala, depinzand de rezervele ei vulnerabile de aer si sol si apa. conservate de la anihilare numai de grija, munca si a spune dragostea pe care le daruim fragilei noastre nave.'
Adlai E. Stevenson 

In timp ce nici un viitor nu este livrat cu garantie, sosirea economiei bazate pe cunosterea celui de-al Treilea Val aduce cu sine cea mai mare sansa de a pune capat saraciei globale pe care am avut-o vreodata. Saracia are prea multe surse: de la politici economice stupide si institutii publice defectuoase pana la transformari climatice, epidemii si razboi. Se presupune ca saracia este inamicul tuturor.

Aproape ca nu exista guvern in lume care sa nu afirme ca doreste eradicarea ei. Mii de organisme neguvernamentale colecteaza bani pentru a hranii copii flamanzi, a purifica apa sau a oferii ingrijire medicala in zoele rurale.

Mii de reuniuni si conferinte au fost dedicate acestei probleme. Hoarde de experti bine intentionati au zburat in regiuni indepartate pentru a oferi asistenta tehnica si o "industrie de ajutorare" uriasa, de cateva miliarde de dolari, s-a dezvoltat impotriva luptei globale contra saraciei.

Relatia conflictuala a omului cu celelalte specii din biosfera se inscrie in normalitatea functionarii acesteia. Armonia aparenta la diferite niveluri de organizare a materiei vii acopera, in fapt, o permanenta interactiune, un conflict, generat de raritatea ecologica a resurselor. Acest conflict a determinat insa o evolutie pozitiva per ansamblu, in sensul cresterii eficientei in utilizarea resurselor.

In fiecare din viitoarele decenii populatia va creste cu cate un miliard de oameni, ceea ce, numai daca luam in considerare nevoile primare, va determina o diminuare a biodiversitatii prin restrangerea spatiilor de existenta a ecosistemelor naturale datorita extinderii terenurilor cultivate; cresterea presiunii asupra capacitatii productive a ecosistemelor oceanice; reducerea disponibilitatii resurselor de apa dulce (de exemplu, supradimensionarea sistemelor de irigatii in bazinul hidrografic al Lacului Aral a condus la disparitia acestui ecosistem) s.a.

Omul dispune de un avantaj competitiv net, reprezentat de informatie, respectiv de posibilitatea de a o modifica intr-un timp incomparabil mai scurt fata de celelalte vietuitoare.

Rezulta de aici decalajul enorm pe scara temporala in posibilitatile de transformare a mediului de viata, de valorificare a resurselor materiale si energetice. Tot astfel, in interactiunea cu celelalte specii omul devine un competitor avantajat, cu posibilitatea de a elimina concurentii in ceea ce priveste spatiul de viata, resursele de hrana, de apa etc.

Prin urmare, dintre mecanismele ecologice de control a nivelului populational, cele legate de interactiunile biotice nu mai au efect, iar epuizarea resurselor a fost depasita, pana in prezent, prin "progresul limitelor", fie in plan calitativ, prin diversificarea resurselor si a modalitatilor lor de valorificare, fie prin extinderea spatiala a oicumenei. Aceasta perspectiva este strict ecologica, exprimand posibilele influente ale factorilor externi.

Ea trebuie completata cu actiunea factorilor interni, activitatea economica, relatiile sociale, regimul politic etc. care genereaza noi tipuri de influente asupra evolutiei demografice.

UN CALCUL GLOBAL

Un astfel de spatiu trebuie sa tina seama de spatiul unde se desfasoara drama umanitatii, care este suprafata pamantului si care are ceva mai mult de o jumatate de miliard de kilometri patrati. Din ei, aproape trei sferturi ocupa apa si doar ceva mai mult de un sfert uscatul. Iar din uscat, doua cincimi sunt desert de gheata sau nisip, nelocuibile. Pe cei 134 milioane de kilometri patrati au aparut acum circa doua milioane de ani primii oameni, care s-au inmultit foarte lent.

Pe masura ce avansam in ultimul deceniu, omenirea parcurge o noua era, in care dezvoltarea productiei alimentare este cu mult mai dificila. In general, se anticipase intrarea, in cele din urma, in aceasta perioada, si ca va aparea un punct in care limitele sistemelor naturale ale planetei, coroborarea cu efectele cumulate ale degradarii mediului asupra productivitatii suprafetelor arabile si cu diminuarea pachetului tehnologic de imbunatatire a performantelor vor determina incetinirea cresterii record a productiei alimentare din ultimele decenii.

Cresterea exploziva a populatiei poate fi apreciata si prin gradientul de timp pentru o marime de un milliard de locuitori, astfel:

trecerea de la 1-2 miliarde in 100 ani (1830-1930),

trecerea de la 2-3 miliarde in 30 ani (1930-1960),

trecerea de la 3-4 miliarde in 15 ani (1960-1975),

trecerea de al 4-5 miliarde in 13 ani (1975-1988),

trecerea de la 5-6 miliarde in 11 ani (1988-2000).

Populatia va continua sa creasca exponential si s-au calculat trei variante de raspuns in functie de rata fertilitatii. Panta curbelor depinde de valoarea exponentului, acesta reflectand rata de crestere luata in considerare. Pe intervalul 1995-2000 ea a fost de in medie de 1.4%. In general prognozele sunt din ce in ce mai optimiste, din 1991 fiind prevazuta pentru 2010 o populatie de 7.189 miliarde de locuitori si pentru 2025 de 8.645 miliarde de locuitori. Dar in 1999, prognoza pentru 2010 era de 6.883 miliarde, iar in 2025 de 8.094 miliarde. Pentru 2200 sunt in asteptare 12 miliarde de locuitori, adica dublul celei actuale.

Rata cresterii este rezultatul a doi factori: numarul de nasteri pe an si numarul de decese pe an, mai precis, insumarea sau scaderea mediei fertilitatii si mediei mortalitatii. Statisticile arata ca in fiecare zi se nasc 50.000 copii (trei pe secunda) si decedeaza 135.000 persoane. La sfarsitul seocolului XX, cresterea anuala a fost de circa 90 de milioane, iar la sfarsitul primului deceniu din secolul XXI va fi de 100 milioane.

Pentru aprecierea tendintei in ceea ce priveste numarul real al populatiei unei tari, nu este suficient a face bilantul intre nasteri si decese, deoarece in calcul intra si alti factori.

In principiu, s-ar parea ca o pereche de parinti doi copii asigura "cresterea de inlocuire" si populatia ramane constanta. In realitate, lucrurile nu stau asa, deoarece in cele mai multe tari numarul femeilor care ajung la varsta fertilitatii este mai mare decat al celor care o depasesc, ceea ce duce la o aglomerare a populatiei, caci exista mai multe femei care fac copii decat cele care nu fac.

Un alt factor este durata medie de viata a locuitorilor. Daca ea este in crestere, va avea loc o "aglomerare" a populatiei, caci, chiar daca rata natalitatii sau a mortalitatii sunt egale, lungimea vietii medii a unei persoane face ca numarul total al locuitorilor sa fie mai mare. Este drept ca viata medie peste 70 ani este consemnata in tarile dezvoltate precum Australia, Canada, Danemarca, Germania, Japonia, SUA, Suedia, dar si in Romania, Cehia, Bulgaria, Brazilia, Malaysia, Singapore, pe langa numeroase tari dezvoltate. Minima sub 45 de ani, se intalneste in tarile cele mai sarace precum Guineea, Republica Centrafricana, Ruanda, Zambia, Uganda.

Cresterea exponentiala a populatiei poate fi analizata diferntiat, pe diverse criterii: regional (pe continente), pe un grad de dezvoltare socio-economica (lumea dezvoltata si cea in dezvoltare sau altfel spus lumea intaia si lumea a treia sau inca lumea bogata si lumea saraca).

Se mai pot face analize pe varste, pe tip habitat urban-rural, pe sex, religie etc. Clasele de varsta ale populatiei globului sunt un element ce trebuie luat in considerare, avand in vedere ca dinamica lor implica anumite strategii specifice. Cresterea exponentiala a populatiei, face ca in anul 2000 jumatate din populatia globului sa aiba sub 25 de ani, situatie care se va agrava cu timpul.

Tarile cu peste 100 de milioane de locuitori in 1994 si evolutia pana in 2050

Cresterea populatiei pe regiuni in ipoteza fecundatii

Dinamica populatiei trebuie privita in perspectiva, deoarece acesta este factorul hotarator pentru viitorul omenirii. Cifrele prezentate arata clar o crestere alarmanta a populatiei si, dupa Raportul Meadows, determina un lant de efecte ce va duce omenirea la dezastru. Dar si alte studii de dezvoltare au accentuat pericolul cresterii populatiei, fapt care a dus in 1974 la convocarea primei Conferinte pentru populatie la Bucuresti.

Atunci s-a exprimat cu fermitate necesitatea unei planificari familiale, adica dreptul oricarui cuplu de a-si stabili dimensiunea propriei familii si a o mentine, utilizand orice metoda recomandata medical.

Aceasta idee a fost sustinuta si de cel de-al doilea congres mondial al populatiei, in Mexic, din 1984, apoi la Forumul International al populatiei, de la Amsterdam, din 1989, si cel de-al treilea Congres mondial al populatiei, de la Cairo, din 1994.

O buna mediatizare in unele tari a dus la constientizarea populatiei asupra problemei cresterii populatiei globale, fapt important mai ales pentru tarile in curs de dezvoltare unde ratele de inmultire sunt cele mai mari.

Care a fost rezultatul unei politici demografice care sprijinea cresterea populatiei in tari cum ar fi cele comuniste? La noi in tara s-a emis aberanta lege din 1966 de interzicere a avortului, de control al nasterilor si tot lantul de masuri degradante pentru femei, din dorinta lui Ceausescu de a domina peste un popor mai mare, cele 20 de milioane de locuitori fiind prea putine pentru un conducator atat de mare. In schimb, China a legislatia cea mai completa si dura pentru limitarea nasterilor, urmata si de alte tari.

Un element important pentru o analiza globala a populatiei este si gradul de ocupare a terenului, adica densitatea pe km². o tratare pentru intregul glob este nerelevanta, deoarece exista mari suprafete nelocuibile, acoperite de gheata sau nisipuri. Dar, incluzand la suprafete si pe acestea, se obtine o imagine de ansamblu, astfel este relevant tabelul urmator.

Numar de locuitori pe km² in intervalul 1925-2075

Remarca: in grupa de tari dezvoltate sunt cuprinse Europa, America de Nord, inclusiv Mexicul, lipsind Japonia si Australia, Noua Zeelanda. In grupa de tari in dezvoltare sunt cuprinse si Japonia, fosta Uniune Sovietica, Australia.

Se observa ca pana aproximativ in 1970, densitatea populatiei era mai mare in zona tarilor dezvoltate, dar dupa aceea creste densitatea rapid in tarile in dezvoltare, fapt normal tinand seama ca si cresterea populatiei va fi mai mare fi mai mare acolo.

Datorita cresterii accelerate a populatiei globului, si diversilor factori cu importanta mai mica, dar nu de neglijat, ne confruntam cu probleme fara precedent in istoria umanitatii:

insecuritate alimentara;

exploatarea in exces a resurselor Oceanului Planetar;

supraexploatarea pasunilor;

extinderea crizei de apa;

eforturi extraordinare privind cresterea productiei, care impreuna duc mai departe la accentuarea dezechilibrului, trebuind acum cu chibzuinta sa facem o reevaluare a politicii demografice pentru a face primii pasi cu tendinta pozitiva, de ameliorare a situatiei noastre actuale.

Pentru o tara in dezvoltare, in care este implementata o politica demografica, in dinamica populatiei sunt asteptate patru faze.

In prima faza o populatie stabila este mentinuta printr-o rata ridicata a nasterilor si deceselor: circa 40 la mia de locuitori. In a doua faza, datorita inbunatatirilor conditiilor de alimentare si sanatate, mortalitatea scade, dar natalitatea ramane ridicata.

In faza a treia, se stabilizeaza mortalitatea, dar datorita cresterii gradului educational, al urbanizarii si modernizarii, scade natalitatea, astfel incat in faza a patra populatia se stabilizeaza la o rata de circa 10 la mia de locuitori.

De remarca ca la sfarsitul fazei a doua si inceputul fazei a treia exista un interval critic, cand va exista o crestere rapida a populatiei din cauza decalajului intre doua rate. Durata lui va depinde de viteza cu care populatia se va adapta unei alte conceptii, dincolo de traditie. Se poate spune ca tarile Europei sunt in faza a patra, in timp ce tarile din Africa si Asia de sud se afla fie inca in faza intai, fie traverseaza intervalul critic.

POPULATIA SI HRANA

Ultimele decenii au fost martore ale unor cresteri record ale productiei alimentare. Chiar si Africa a inregistrat o crestere a recoltei de cereale de peste doua ori. Cu toate acestea, aproximativ 900 milioane de oameni sufera de foame, majoritea acestora beneficiind de o singura masa pe zi.

Pentru multi dintre acestia, a rezista pana la urmatoarea recolta este o incercare prin care trec in fiecare an. Pentru ei, securitatea alimentara este scopul traiului zilnic, chiar supravietuirii insesi.

In tarile sarace, protejarea mediului este in conflict cu dezvoltarea insasi, iar costurile acesteia sunt destul de mari. In plus, veniturile in tarile tropicale sunt foarte scazute si aceste tari depind de marirea habitatului antropic, a oikumenei (extinderea terenurilor agricole, plantatiilor forestiere, exploatarilor miniere, asezarilor, in special a oraselor etc.), pentru supravietuire.

Astfel, protejarea biodiversitatii trebuie legata de dezvoltare, cu atat mai mult cu cat dintre ecosistemele amenintate padurile tropicale si recifele de corali au cel mai mare potential de conservare a varietatii de viata a planetei.

Ecologia si economia nu pot spune cata padure virgina trebuie conservata din calea dezvoltarii, dar pot concepe un cadru de formare a raspunsului la aceasta intrebare.

Cantitatea de cereale este un etalon util al securitatii alimentare, din doua motive:

consumata direct asigura jumatate din aportul de energie necesar omului, iar in mod indirect asigura o parte din cealalta jumatate, sub forma de carne, lapte, oua, branza si unt;

sunt mai putin perisabile decat fructele, cerealele pot fi stocate pentru a asigura rezervele de hrana pe timpul iernii in zonele situate la latitudine inalta si pe durata anotimpului secetos in zonele caracterizate de clime musonice.

Stocurile de cereale la scara mondiala - cantitatea existenta in silozuri la inceputul noii recolte - sunt indicator cheie pentru securitatea alimentara a locuitorilor planetei. Cand stocurile coboara sub necesarul de consum pentru o perioada de 60 zile, cantitatea este sufficient de mica pentru a fi necesara o aprovizionare continua. De fiecare data cand stocurile de cereale se apropie de nivelul a 60 de zile de consum, pietele de cereale devin instabile.

Riscul unei dependente massive de America de Nord este eviedent. La momentul secetei severe din 1988, stocurile de cereale - din care majoritea apartineau SUA - inregistrau aproape un nivel record.

Daca ar mai fi aparut inca o asemenea seceta in America de Nord, cand stocurile mondiale de cereale inregistrau nivel scazut de la jumatatea ultimului deceniu, preturile la cereal ear fi depasit orice asteptari, creand o alerta alimentara la scara mondiala.

Un risc este acela ca cresterea incetinita a economiei mondiale va afecta puternic pe multi oameni cu venituri scazute. Dupa atingerea cotei istorice de 5,2% annual in anii 1960, ritmul de dezvoltare economica a scazut sensibil in anii 1970 iar tendinta de scadere s-a mentinut sensibil in deceniul urmator, scazand pana la 2,9%. In ciuda acestor ritmuri, media mondiala a cererii de produse si servicii a continuat sa creasca, deoarece cresterea economica mondiala a devansat dinamica populatiei.

Productia, consumul si exportul net de cereale in cele mai mari state

Mil. tone

In teorie, producerea de hrana, poate sustine ritmul cresterii populatiei pentru o lunga perioada, dar in practica nu este asa. Intrucat cresterea productiei cerealiere incetineste, iar productivitatea pescuitului oceanic si a pasunelor nu pare sa se imbunatateasca, sunt necesare urgente evaluari nationale ale capacitatii de sustinere. Astfel, exista riscul real ca tarile sa-si supraevalueze posibilitatile de a produce alimente, cauzandu-si deficite massive care vor supradimensiona stocurile exportabile. Date recente care arata ca productia cerealiera pe hectar isi diminueaza cresterea in cele mai avansate tari din punct de vedere agricol furnizeaza guvernelor punctele de referinta de care au nevoie pentru a estima capacitatea de a sustine alimentar populatia din cultivarea terenului propriu.

Exista o adevarata dilema pentru cei care considera ca stocul de hrana va creste mereu, plecand de la premiza ca ingeniozitatea umana este nelimitata si recoltele vor avea oferte mai mari pe piata. In cazul pescuitului, nu pot fi de mare ajutor nici solutiile pe care se bazeaza pe progrese din alte domenii, cum ar fi introducerea unor noi metode de eficientizare a productei. In schimb, managementul pescuitului si-a facut un scop in alinierea capacitatii de productie la oferta naturala disponibila. Cotele de pescuit au devenit astazi o realitate si sunt impuse cu strictete cu ajutorul vaselor de politie, al elicopterelor si al planurilor de supraveghere.

Activitatile oamenilor au pus ecosistemele sub asediu: 75% din stocurile de peste marin au fost fie epuizate, fie sunt exploatate la limita lor de regenerare biologica; suprafata acoperita cu paduri s-a micsorat cu cel putin o jumatate, iar drumurile, fermele si locuintele fragmenteaza rapid ceea ce a mai ramas in palcuri mici de padure; 58% din recifele de corali sunt amenintate de tehnicile distructive de pescuit, presiunea turistica, incalzirea apei si de poluare; 65% din terenurile agricole au suferit degradari ale solului prin eroziune, compactare, destructurare sau saraturare; apele subterane sunt exploatate peste rata de refacere cu cel putin 160 miliarde m³/an. Presiunile responsabile pentru aceste declinuri continua sa creasca, accelerand schimbarea ecosistemelor, ceea ce de multe ori corespunde cu o simplificare a acestora.

Peste 20 de tari din zona Pacificului de Sud au decis sa lupte impotriva pescuitului in adancurile oceanului, care cauzeaza pagube imense mediului inconjurator. Acordul, incheiat in orasul Renaca din Chile, urmeaza sa intre in vigoare pe 30 septembrie 2007 si acopera un sfert din oceanele lumii.

Potrivit acestuia, navele nu vor mai putea sa lanseze plase mari de pescuit pe fundul oceanelor. Industria pescuitului in largul oceanelor este foarte profitabila, dar expertii sustin ca in urma actiunii plaselor de pescuit, coralii din adancuri sunt distrusi.

La scara mondiala, consumul de peste depaseste suma consumurilor de carne de vita si de pui. In unele tari, el reprezinta principalul aport de proteine animale din alimentatie. La ora actuala, insa, dintre resursele limitate care trebuie sa asigure hrana pentru populatia globului, mereu in expansiune, pescuitul a inceput subit sa piarda teren. Acesta este unul din primele semnale de alarma in ceea ce priveste epuizarea resurselor de hrana dinsponibile la scara planetara.

POPULATIA SI RESURSELE DE APA

"Cresterea populatiei condamna milioane de oameni la saracie hidrologica."

Lester R. Brown

Intr-un moment cand Statele Unite, Etiopia si Afghaistan seceta est la ordinea zilei, este usor sa uitam ca niste crize de apa cu mult mai mari apar pe masura ce in multe tari cererea de apa depaseste resursele. Nivelul apei freatice coboara pe multe continente. Zeci de tari se confrunta cu lipsa apei pe masura ce straturile freatice si fantanile seaca.

Traim intr-o lume amenintata de criza apei, cu atat mai mult cu cat in fiecare an 80 de milioane de oameni in plus isi pretind partea din resursele de apa ale Pamantului.

Chiar si cu cei sase miliarde de locuitori actuali, lumea are un imens deficit de apa. Folosind datele despre pomparea excesiva a apei freatice in China, India, Arabia Saudita, Africa de Nord si America, Sandra Postel evalueaza saracirea anuala a acviferelor la 160 miliarde metri cubi. Presupunand ca sunt necesare 1000 tone de cereale, acest deficit este echivalent cu 160 de milioane de tone de cereale sau jumatate din recolta de cereale a SUA.

Se pare ca nu este doar o simpla coincidenta faptul ca primele civilizatii si primele sisteme de irigatii au evoluat impreuna, abaterea unor cursuri de rauri pentru a uda terenurile agricole reprezintand doar una dintre primele cuceriri ale societatii umane. In acest context, nu mai surprinde coincidenta intre declinul primelor state din Orientul Mijlociu si deteriorarea sistemelor de irigatii care stateau la baza agriculturii acestora.

Presiunea cresterii rapide a populatiei, in special in Lumea a Treia reprezinta a cincea amenintare majora asupra sistemului global de apa. In multe tari ale lumii apa subterana este extrasa din rezervoarele freatice cu viteze ce depasesc cu mult capacitatea naturii de a le umple sau de a le realimenta. Intrucat aceste rezervoare de apa nu sunt la vedere, ele raman in afara cunoasterii noastre pana in momentul in care incep sa sece sau cand pamantul de deasupra lor incepe sa se scufunde sau sa se prabuseasca.

In cea mai mare parte a lumii presiunea cresterii populatiei asupra sistemului de apa este exacerbata si prin cresterea consumului pe cap de locuitor. Unul din principale motive este cresterea folosirii in irigatii pentru agricultura, pentru a hrani populatia in crestere. In pofida sperantelor legate de constructia marilor baraje, multe dintre ele, au efecte nocive asupra sistemului hidrologic din jurul lor, distrugand segmente ecologice, intrerupand curgerea acviferelor si afectand grav balanta de nutrienti si sedimente.

In unele regiuni din lume conflictele iscate din cauza insuficientei apei nu vor putea fi rezolvate pasnic si constituie un pericol potential pentru izbugnirea razboaielor. Aceste conflicte geopolitice asupra apei vor fi mult mai exacerbate daca variatia climatului global va altera sistemul de distributie a apei la care natiunile s-au adaptat indelung.

Cheltuielile pentru modificarea sistemului de irigatii la noile tipuri de climat ar fi colosale, mai ales pentru tarile care sunt deja atat de inglobate in datorii, incat cu greu isi pot permite cheltuieli cu pregatirea si instruirea necesara asigurarii bunei functionari a sistemelor deja existente. Unii specialisti spera ca instalatiile de desalinizare ar putea deveni candva destul de ieftine pentru a asigura apa si in tarile sarace care au cea mai mare nevoie de ea.

Se spune adesea ca viitoarele razboaie din regiune - Africa de nord si Orientul Mijlociu - se vor purta mai probabil pentru resursele de apa decat pentru petrol. Posibil, dar, data fiind dificultatea de a castiga un razboi al apei, competitia pentru apa este mai probabil sa aiba loc pe pietele mondiale ale cerealelor. Tarile "invingatoare" in acesta competitie vor fi cele puternice financiar, nu cele mai puternice in plan militar.

Deficitul mondial de apa creste de la an la an, dovedind potential tot mai greu de gestionat. Daca am decide sa stabilizam brusc straturile freatice din intreaga lume, pur si simplu pompand mai putina apa, recolta mondiala de cereal ar scadea cu 160 milioane tone, sau 8%, si pretul cerealelor ar exploda. Daca deficitul continua sa se agraveze, eventualele ajustari ar fi si mai mari.

Guvernele nu mai pot separa politica populatiei de aprovizionarea cu apa. La fel cum in urma cu o jumatate de secol, cand s-au atins limitele suprafetelor agricole, lumea s-a concentrate asupra cresterii productivitatii pamantului, asa cum acum trebuie sa se concentreze pe cresterea productivitatii apei.

Primul pas in acest sens este eliminarea subventiilor pentru apa, care alimenteaza ineficienta. Al doilea pas este cresterea pretului apei la un nivel care sa-i reflecte costul. Trecerea la tehnologii, culturi agricole si forme de proteine animale mai eficiente in utilizarea apei ofera un enorm potential de marire al productivitatii apei. Tranzactiile vor fi mai rapide decat pretul apei ii va reflecta mai corect valoarea.

Cresterea lenta a suprafetelor in ultima perioada este caracterizata tendintelor urmatoarei etate de utilizare a apei. Multe tari vor continua sa-si extinda zonele irigate; altele vor avea dificultati chiar si in mentinerea suprafetelor irigate actuale, datorita redistribuirii apei in alte scopuri, neagricole. In acest moment, pare putin probabila revenirea la etapa de extindere rapida a suprafetelor irigate.

Epuizarea rezervelor de apa freatice relicve, scaderea pretutindeni a nivelului de apa in sol, cresterea competitiei pentru folosirea apei si in alte scopuri decat pentru irigatii si scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri a caror concentratie salina a crescut in urma irigatilor intensive - toate sugereaza ca extinderea in viitor a suprafetelor irigate va fi mica si se va realiza mai ales prin folosirea mai eficienta a apei. Este foarte probabil ca tendinta de scadere a suprafetelor irigate sa continue in viitor, facand si mai dificila realizarea de productii mai mari pe cap de locuitor.

Cresterea prosperitatii in sine genereaza o crestere a cererii sporita de apa. Pe masura ce oamenii urca in lantul trofic, consumand mai multa carne de vita, porc si pasere, mai multe oua si produse lactate, ei folosesc mai multe cereale. A folosi mai multe cereale inseamna, nemijlocit, a folosi mai multa apa.

Candva, un fenomen localizat, acum lipsa apei traverseaza granitele nationale prin intermediul comertului international cu cereale. Pe masura ce creste cererea de apa ale oraselor si ale industriei din regiune, ea este acoperita in principiu din sustragerea apei la irigatii. Diminuarea capacitatii de productie de cereale este compensata apoi prin importul de cereale din strainatate.

Populatia si sanatatea

Intr-un moment cand Statele Unite, Etiopia si Afghanistan seceta este la ordinea zilei, este usor sa uitam ca niste crize de apa cu mult mai grave apar pe masura ce in multe tari cererea de apa pur si simplu depaseste resursele.

Temperaturile mai ridicate ar putea afecta mai mult copiii decat adultii, sustin cercetatorii, care spun ca micutii vor face mai frecvent febra. Studiul a fost efectuat de un cercetator australian care a comparat prezentarile copiilor sub 6 ani la camerele de garda si temperaturile de afara. Temperaturile ridicate au fost 'legate' de mai multe prezentari la spital ale copiilor cu febra si gastroenterite. Lawrence Lam, pediatru la Universitatea din Sydney, spune ca un motiv pentru aceste reactii ar fi ca organismul celor mici nu se adapteaza la schimbarile extreme ale adultlor la fel de bine ca adultii.

Dintre numerosii factori care intervin in fluctuatiile starii de sanatate, in sensul ca erodeaza rezistenta organismului fata de boala, doi sunt considerati in ultimul timp de catre medicina ca fiind foarte importanti: poluarea si factorul psihologic.

Este bine cunoscut faptul ca poluarea industriala, dar ti cea cu gaze de esapament de la automobile, si nu in ultimul rand praful reprezinta o cauza a fragilizarii organismului si o sursa de numeroase imbolnaviri. Iritatia permanenta a cailor respiratorii grabeste deteriorarea functiei respiratorii si netezeste calea infectiilor respiratorii, alergiilor, bronsitelor cronice, emfizemului pulmonar, chiar a cancerului bronhopulmonar Gunoiul abandonat pe strazi si alei pana la stadiul de putrefactie si dezintegrare, laolalta cu praful, sunt la randul lor 'vehicule' ideale pentru boli cu repercusiuni de durata asupra sanatatii, cum ar fi hepatita, dizenteriile, parazitozele, toxoplasmoza etc. Dar, dincolo de alergenii din aer (fum, funingine, praf, gaze), de microbi si paraziti, perceptia psihologica a acestei atmosfere apasatoare influenteaza mult rezistenta organismului la imbolnaviri.

Industria sanatatii constituie un beneficiar al activitatii spatiale. Cei 250.000 de cetateni americani care traiesc astazi datorita dializei isi datoreaza tratamentul, intr-o oarecare masura NASA si astronautilor sai. Un proces chimic dezvoltat de agentia spatiala pentru a inlatura reziduurile toxice din fluidurile pentru dializa ii ajuta astazi pe pacienti sa traiasca. Problema e ca, acest tratament nu poate fi accesibil tuturor oamenilor, din cauza costurilor pe care le necesita un asemenea tratement. Astfel, despre un locuitor din Africa, spre exemplu, nu putem vorbi ca isi permite un asemenea tratament.

Astazi, europenii trateaza clinic o pompa pentru inima bazata pe tehnologia pompelor de combustibil ale navelor spatiale. Costul anual al bolilor de inima si al infarctelor in Statele Unite este estimat la peste 350 de miliarde de dolari. Dar in multe state ale lumii aceste probleme raman nerezolvate si asa vor ramane pentru mult timp.s
          Nu intamplator concluziile cercetarilor privind starea de sanatate a populatiilor din diferite zone, localitati, cartiere etc. arata ca nu numai gradul de poluare isi spune cuvantul in mod pozitiv sau negativ asupra psihicului locuitorilor dintr-un anumit teritoriu, ci si peisajul; astfel arhitectura agreabila si ingrijita a caselor, cu fatade bine intretinute, cu strazi curate, cu spatii verzi, copaci si flori asigura un plus de sanatate, in timp ce murdaria, sub toate aspectele ei, un factor de stres important si, implicit, de diminuare a rezistentei fata de boli.

Cu ajutorul biotehnologiei, tot mai multe alimente vor fi inzestrate cu capacitatea de a combate anumite maladii, multe dintre ele prevalente din tarile sarace.

Hepatita B ucide peste cinci sute de mii de oameni pe an, dintre care o treime in Asia. Patru sute de milioane de oameni sunt purtatori ai virusului. In Statele Unite vaccinul impotriva hepatitei consta in trei injectii si costa circa 200 de dolari, suma care depaseste cu mult posibilitatile milioanelor de tarani saraci. Cercetatorii de la Universitatea Cornell incearca sa reduca costurile la circa 10 centi doza, implantand vaccinul pentru hepatita in banane. Nu peste multa vreme, vom dispune de rosii si cartofi care contin vaccinul impotriva hepatitei B.

Atentia publicului s-a concentrat initial asupra cresterii dramatice a mortalitatii in randurile adultilor si a scaderii abrupte a sperantei de viata.

In timp ce tarile industrializate au mentinut rata infectiei HIV in randurile populatiei adulte sub 1%, in 16 tari africane ea este deja peste 10%. In Africa de Sud este de 20%, in Zimbabwe si Swaziland, de 25%.

In lipsa unui miracol medical, aceste tari vor pierde pana la sfarsitul actualului deceniu o cincime pana la o treime din populatia lor adulta. Atentia s-a concentrate in Durban asupra costului ridicat al tratamentului celor deja bolnavi, dar virusul continua sa se raspandeasca. Daca extinderea sa nu este curand oprita, el va curma mai multe vieti in Africa decat a facut-o al doilea razboi mondial in intreaga lume. O data cu inmultirea deceselor speranta de viata scade.

Tarile in care rata infectiei cu HIV in randurile adultilor este mai mare de 10%

UNAIDS, Geneva, iunie 2000

Departe de a exagera, ratele infectiei sunt inca in crestere in multe tari din Africa Sub-Sahariana si se poate spune ca doar in 2008 se estimeaza patru milioane de noi infectari in regiunea mentionata. Si mai alarmant, epidemia avanseaza fara control si cu repeziciune in alte regiuni, cum ar fi Europa de Est si Asia.

Tarile din Europa de Est si Asia de Est trec in momentul de fata prin cea mai rapida raspandire a epidemiei din lume, iar situatia din marile tari cu mari populatii din China, India si Indonezia este cea mai ingrijoratoare. Acest lucru este real, chiar daca prevalenta generala este scazuta in regiunile mai sus mentionate, pentru ca sunt mascate datele din provincii si teritorii individuale in care nu exista un sistem de monitorizare viabil.

In acelasi timp, suntem martori la 'feminizarea' epidemiei, intrucat in fiecare an asistam la cresterea numarului de femei infectate, la nivel global aproape jumatate din cazurile noi de infectare in grupa de varsta 15-49 ani fiind femei. In Africa, proportia de femei din totalul populatiei infectate ajunge la 60%. Totodata, datorita inegalitatii de gen, femeile care traiesc cu HIV/SIDA se confrunta cu probleme mai mari de stigma si discriminare.

Daca omenirea ar trebui sa-si aclame problemele domografice la un nivel corespunzator cu suferinta umana, care este aproape inevitabila daca cresterea demografica rapida va continua, problemele legate de populatie ar trebui sa apara sistematic la intalnirile si sesiunile Adunarii Generale ale Natiunilor Unite.

Conducatorii lumii ar asigura accesul universal la planificare familiala si la ingrijire sanitara a reproducerii si ar cere oamenilor sa aiba familii mici. In discutiile dintre liderii politici, schimbarilor ratei natalitatii li s-ar concentra tot atata atentie ca schimbarilor ratelor somajului sau ale ratei dobanzii.

Progresele educationale ale femeii ar trebui sa aiba o importanta comparabila cu cea a cresterii economiilor la banca. Alaturi de recunoasterea drepturilor elementare de controlare a sarcinii si beneficiile planificarii familiale aduse sanatatii si bunastarii, guvernele trebuie sa integreze portanta alimentelor in politica de poluare.

Cresterea demografica necontrolata, care a incetinit in trecut cresterea nivelului de viata, il diminueaza pe cel actual al multor persoane. Din nefericire, in discursurile politice nu se recunoaste ca amenintarea populatiei s-a schimbat dramatic in ultimii ani - ca acum cresterea demografica ce odata a incetinit progresul nu face altceva decat sa inverseze acest proces.

B i b l i o g r a f i e

Lester R. Brown, Janet Larsen, Bernie Fischlowitz-Roberts, Politica ecologica a planetei Ed. Tehnica, Bucuresti, 2002, Traducere - Walter-Radu Fotescu

Alvin Toffler si Heidi Toffler, Avutia in miscare, Ed. Antet, Bucuresti, 2006

Florina Bran, Ioan Ildiko, Eco-economia ecosistemelor si biodiversiatea, Ed. ASE, Bucuresti, 2004

Marcian Bleahu, Priveste inapoi cu manie priveste inainte cu spaima - Valentele ecologiei politice, Ed. Economica, Bucuresti, 2001

Al Gore, Pamantul in cumpana - Ecologia si spiritul uman, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1995