Curs 1 - 2

Oras - sensul si perceptia sa

Definirea oraselor prin caracteristicile lor comune

Transformarile orasului

Despre revenirea urbanismului in anii 1980 ca expresie a competitivitatii crescande a oraselor si a preocuparilor sporite fata de aspectul, organizarea si functionarea mediului construit

Definirea urbanismului prin multiplele sale abordari, dar mai ales al scopului sau principal - crearea cadrului quadri dimensional al vietii umane pRin analiza, organizare si proiectare

INTRODUCERE

1. In perceptia unui oras memoria veche se confrunta cu istoria recenta.

Fluctuatiile istoriei si economiei nu ofera explicatii complete si suficiente pentru transformarile prin care trece un oras.In spatele acestora se ascund transformari / mutatii mai profunde.Pentru a depasi discursul nostalgic sau stigmatizant (Micul Paris vs. Demolarile anilor 80, noile ansambluri de locuit etc.) trebuie sa ne aplecam asupra cauzelor si raspunsurilor la transformari.Transformarile sunt subiect de controverse, pareri contradictorii - in toate epocile istorice cresterea / dezvoltarea au aratat prea putin respect fata de tesutul urban si formele urbane.

2. Transformarile sunt cel mai adesea rezultatul aparitiei unei noi logici:

circulatia si accesibilitatea au fost modelate de aparitia automobilului

zonificarea nu a izvorat numai din dorinta de ordonare: ea este inscrisa in insusi mecanismul de producere a oraselor (indeosebi a locuintelor), in mecanismele care guverneaza piata terenurilor, cautarea de noi dimensiuni in locul vechii centralitati

I. URBANISMUL REVINE

1. Dupa decenii in care a fost marginalizat, urbanismul revine si isi traieste renasterea in lumea occidentala.

Revenirea la moda a urbanismului in anii 1980 are mai multe cauze:

prima este legata de competitivitatea crescanda intre orasele mari in contextul globalizarii; miza este intarirea pozitiei orasului pe plan financiar si al consumului; in acest context, autoritatile oraselor au descoperit ca urbanismul poate deveni un aliat in atingerea acestor scopuri, intrucat urbanismul poate crea aceea imagine care sa reflecte dezvoltarea economica; marile proiecte urbane din Franta, organizarea evenimentelor urbane s-au dovedit instrumente utile in atingerea scopurilor de mai sus;

in acelasi timp asistam la innoirea teoriilor urbanistice - care s-au rupt de traditiile abordarii beaux-arts (clasicizante, estetizante) si functionaliste; au fost antrenate si inglobate noi cunostinte, cum ar fi ecologia, psihologia, psihosociologia, managementul, marketingul; caracterul sau interdisciplinar s-a largit foarte mult.

In acelasi timp, societatea arata tot mai mult interes pentru aspectul, organizarea si functionarea mediului construit pentru calitatea mediului inconjurator. Cresterea/dezvoltarea unora din partile orasului, stagnarea sau declinul altora, ne fac tot mai constienti ca planificarea si proiectarea mediului construit nu numia conditioneaza viata noastra de zi cu zi, dar jaloneaza viitorul nostru si al copiilor nostri prin sustenabilitate, eficienta economica, confort.

2. In aceasta epoca - pe care putem s-o numim post-industriala sau post-moderna (putem folosi acesti termeni in acceptiunea lor cea mai larga ca fiind schimbarile multidimensionale de natura tehnica, economica, politica, culturala si societala) - este inevitabila re-evaluarea teoriilor urbanistice. Vom incerca sa retinem din atitudinea pe care o adoptam fata de aceste schimbari, una care este cea mai importanta: refuzul abordarilor totalitare si uniformizante. Putem da notiunii de post-modern si acceptiunea sa etimologica aceea de posterioritate - depasirea unei anumite epoci, a anumitor conceptii, sau a unei ideologii negative. Post-modernismul s-a definit in anii 80 prin "ce nu este", anume asimileaza tot de decurge din modernism rezultate, efecte, consecinte, respingere, afirmand depasirea filozofiei modernismului, care s-a dovedit nesatisfacatoare, fara a defini directia in care ne indreptam (Jencks, 1989)

3. In privinta conceptului de urbanism exista in prezent foarte numeroase definitii

Town planning / urban planning / spatial planningUrban design

Literatura de specialitate este in consens in a afirma ca urbanismul este una din disciplinele cu cel mai pronuntat caracter interdisciplinar. Parte integranta a stiintei urbanismului. O activitate care este deopotriva arta in folosul comunitatii si stiinta aplicata, practicata de arhitecti, planificatori urbani, ingineri, peisagisti, sociologi etc.

Orasul secolului 20 este unul din organismele cele mai complexe, care ia nastere in timp indelungat, pe baza unor motivatii multiple si contributia a numerosi participanti (Geddes, 1949).

3. Noul mediu urban nu se mai compune prin "adaugiri". Fiecare operatie urbana se distanteaza de existent. Noul cadru urban se constituie nu prin crestere organica ci prin fragmente dispuse in spatiu si timp dupa bunul plac al modelor, conjuncturilor, oportunitatilor.

4. Productia orasului se supune unei tipologii pe care am putea-o numi - delocalizare. Asistam la "secretii" de noi forme, care intra in organismul urban si dau nastere la noi logici. Mari ansambluri, noi orase, centre tematice, zone comerciale sau campusuri zone de protejat sau zone restaurate.

5. Fragmentarea necesita corectii. Corectarea acestei fragmentari se face greu: reteaua de circulatie si infrastructura aferente nu rezolva recompunerea organismului astfel dislocat.

Ajustarea noului la orasul mostenit, care reprezinta cea mai mare parte a patrimoniului construit al oraselor noastre, se face cu dificultate, fara a mai vorbi de valoarea simbolica a locurilor.

In majoritatea tarilor, modul de viata nu se mai conformeaza dihotomiei urban/rural. Cadrul de viata nu se mai poate reduce la o simpla succesiune a functiunilor localizate in teritoriu. Omul pe parcursul vietii sale, dar chiar si a unui an sau a unei saptamani, tinde sa devina "multiteritorial".

In orice caz, cadrul de viata nu se mai poate rezuma la definirea functiunilor, a grupurilor sociale sau a culturilor. Mediul urban nu se poate descompune pur si simplu in partile sale, ca apoi sa facem inventarul.

Vom incerca sa deslusim cum este organizata societatea, preponderent urbana, si cum reuseste sa integreze - de bine de rau - mostenirea sa. Batir la ville sur la ville

4. Scopul urbanismului este crearea cadrului fizic quadri-dimensional al vietii umane. Aceasta activitate complexa include:

- analiza- organizare si- proiectare.

Cea de a patra dimensiune atrage atentia asupra factorului timp, asupra schimbarii permanente.

Pe langa caracterul sau constient creator, definirea sa ca "arta colectiva" - ne referim la caracterul sau multidisciplinar - (Lukovics, 2002) atrage atentia asupra faptului ca urbanismul este intr-o relatie fundamental diferita cu observatorul si cu consumatorul decat alte arte (de ex. pictura sau sculptura, pe care consumatorul le percepe din "exterior" in mod voluntar). In cazul orasului, consumatorul sau observatorul sunt parte organica a creatiei, nu poate decide liber daca vrea sa faca parte din acest organism urban. (Acesta este si unul din motivele pentru care urbanismul contemporan s-a distantat/delimitat de urbanismul modernist/rationalist si de caracterul paternalist, adesea bi-dimensional al acestuia).

Ca precursoare ale acestei atitudini trebuie amintita neaparat Jane Jacobs, care deja la inceputul anilor 60 a accentuat necesitatea luarii in considerare a cerintelor emotionale si colective.

5. Atractivitatea oraselor se exprima prin "armonia haotica" (Lukovics) si inseamna oferta diversificata, trecerea de la "marile proiecte asternute pe hartie in spiritul determinismului ecologic" spre proiectarea colectiva, managementul haosului, dezvoltarea infrastructurii.

Marele oras contemporan devine tot mai mult un mozaic legat prin retele de infrastructura. Mozaicurile se completeaza cu noi accente, economice, de imagine, parcuri tematice legate de loisir, cultura sau consum.

Orasul ca un colaj este poate cea mai complexa si flexibila explicatie pentru noianul de impresii urbane (inclusiv forme urbane) care fac posibila "coabitarea" unor manifestari urbane adesea contradictorii (Rowe C.: Collage City, MIT Press). Colajul - ca tehnica care alatura elemente aparent incongrue (fara legatura intre ele) - poate fi foarte valoros, poate dezvalui legaturi ascunse sau surpriza minunata a neasteptatului. Colajul nu este nici nostalgic, nici utopic, si poate fi arta legaturii dintre trecut si prezent.

II. CONTEXTUL

In context national

Dezvoltarea durabila - una din pre-conditiile esentiale pentru imbunatatirea calitatii vietii

Economia si societatea sunt in permanenta schimbare. In perioada de tranzitie s-au produs mutatii profunde in economie si societate. Industria si agricultura trec printr-un amplu proces de restructurare; s-au dezvoltat noi activitati, indeosebi in sectorul serviciilor; modernizarea cailor de comunicatie si dezvoltarea telecomunicatiilor au o influenta decisiva asupra economiei si a conditiilor de viata ale cetatenilor.

Toate acestea au un impact semnificativ in teritoriu si modifica cadrul spatial in care traim:

in cadrul oraselor terenurile sunt folosite cu precadere pentru constructii de locuinte si servicii comerciale; marile zone si platforme industriale trec printr-un proces continuu de transformare, restructurare;

structura terenului agricol a suferit modificari esentiale ca urmare a reconstituirii proprietatilor private;

s-au produs modificari majore in structura locurilor de munca: scaderea numarului de locuri de munca in industriile traditionale, cresterea numarului locurilor de munca in sectorul serviciilor, aparitia de locuri de munca in sectoare noi, indeosebi in tehnologia informatiilor etc.;

pe langa problemele de mediu mostenite, apar noi amenintari asupra mediului inconjurator si a resurselor naturale, modificari ale peisajului.

Provocarile globalizarii si integrarii europene

Accelerarea progresului tehnic si sporirea competitiei ca urmare a proceselor de globalizare economica si in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana vor modifica, de asemenea, in anii care vin, caracterul dezvoltarii spatiale.

Regiunile si localitatile vor trebui sa faca fata competitiei sporite in atragerea investitiilor si locurilor de munca, in oferta de amplasamente atractive pentru noi investitii straine si autohtone.

Astfel, in zonele cu industrii vechi si/sau traditionale, precum si in zonele rurale periferice sau sarace vor trebui facute eforturi sporite pentru a tine pasul cu tendintele generale de dezvoltare si asigurare a unei calitati de viata corespunzatoare.

Dezvoltarea oraselor - actiunea integrata a numerosilor actori

La modificarea structurilor spatiale iau parte un mare numar de actori publici si privati, in functie de activitatile si interesele lor specifice: cetatenii au optiunile lor proprii pentru spatiile unde locuiesc si muncesc, pentru locurile in care isi fac cumparaturile si unde isi petrec timpul liber; firmele si companiile au preferintele lor pentru amplasarea activitatilor si pentru luarea deciziilor de a investi; administratiile publice poarta raspunderea asigurarii infrastructurilor si serviciilor care creaza cadrul vietii locuitorilor.

In context european

Documentele europene reafirma convingerea ca "amenajarea teritoriului si urbanismul sunt instrumente indispensabile dezvoltarii durabile".

Inca din 1983, in Carta Europeana de Amenajare Regionala/Teritoriala de la Torremolinos, au fost formulate principiile de baza pentru politicile nationale si europene menite sa imbunatateasca organizarea spatiala a statelor membre ale Consiliului Europei.

Dupa 1990 cooperarea la nivel european in domeniul dezvoltarii spatiale a sporit continuu. Ca rezultat al acestei cooperari documentul Comisiei Europene Perspectiva Spatiala a Dezvoltarii Europene (ESDP), adoptat in 1999, contine orientarile majore ale cooperarii intre statele europene in domeniile sectoriale cu dimensiune spatiala din cadrul statelor membre, intre regiuni si orase. ESDP indica scopurile si optiunile politice prin care se poate realiza dezvoltarea durabila in Europa, intelegand prin aceasta nu numai dezvoltarea economica in respectul mediului, ci si dezvoltarea spatiala echilibrata, pe baza unui numar de trei concepte spatiale de baza:

Dezvoltarea unui sistem urban policentric si echilibrat si intarirea legaturilor dintre zonele urbane si rurale. Confruntate cu un context economic competitiv, orasele si regiunile tind sa se asocieze in "retele" integratoare, ale caror noduri/centre sunt orasele conectate prin multiple legaturi (fizice si virtuale): fluxuri de bunuri materiale, de informatii si cunoastere, functiuni asigurate in comun sau in complementaritate etc. Retelele urbane policentrice astfel organizate vor asigura localizarea, dezvoltarea si consolidarea activitatilor economice, sociale si culturale in Europa.

Promovarea si integrarea conceptelor de transport si comunicatii in sustinerea dezvoltarii policentrice. Se recunoaste importanta promovarii accesibilitatii (invederea asigurarii accesului egal la infrastructuri, dotari, echipari etc.) printr-o noua abordare a politicilor de deplasare si transport. In aceasta noua abordare trebuie sa se puna la dispozitia cetatenilor mai multe optiuni de deplasare si constituirea unor sisteme de transport colective, care sa se integreze in strategia de ocupare si utilizare rationala a terenurilor.

Gestionarea prudenta si inteligenta a patrimoniului natural si cultural. Spatiul fiind o resursa neregenerabila, activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism trebuie sa integreze problemele de mediu, iar documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism trebuie sa se fundamenteze pe principiile dezvoltarii durabile.

Impactul Uniunii Europene asupra amenajarii teritoriului

Exista un consens general la nivelul Uniunii Europene pentru coordonarea politicilor, indeosebi in domeniile mediului, transporturilor, agriculturii si al politicilor sociale si regionale - domenii cu maxima relevanta pentru dezvoltarea spatiala. Politica de dezvoltare spatiala integrata a Uniunii Europene se sprijina pe urmatoarele elemente de baza:

Intarirea coeziunii economice si sociale, sustinuta de un echilibru spatial mai bun.

Stimularea competitivitatii la nivelul regiunilor si localitatilor.

Imbunatatirea accesibilitatii, indeosebi spre zonele mai slab dezvoltate si spre cele periferice.

Intarirea cooperarii transfrontaliere si a rolului oraselor cu functie de noduri de comunicatie si acces spre alte regiuni ale continentului si lumii.

Dezvoltarea coridoarelor europene, ca suport al transportului multimodal si al cooperarii intre orase si regiuni.

Pentru implementarea obiectivelor de mai sus, formulate in documentul Perspectivele Dezvoltarii Spatiale Europene (adoptat la Potsdam in 1999), au fost dezvoltate instrumente speciale de cooperare in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului, in cadrul Initiativelor Comunitare INTERREG. Prin Initiativa INTERREG IIIB pentru perioada 2000-2006, Comisia Europeana promoveaza cooperarea transfrontaliera si transnationala, in cadrul unor arii extinse, care cuprind si noile state membre si tarile in curs de aderare, in probleme care vizeaza dezvoltarea spatiala echilibrata.

III. ANALIZA STRUCTURII ORASULUI 1

" Instabilitatea faptului urban nu este nici contestabila nici contestata; acordul dispare atunci cand vine vorba de cauzele acestei instabilitati" (P. Lavedan, 1936). Aceasta fraza rezuma destul de bine dificultatile legate de analiza structurii orasului.

De la teorie la modele - intregul demers are un singur scop: aplicarea practica in urbanism. Laboratorul de studiu este orasul si regiunea sa.

Scopul demersului este identificarea:

modului de alcatuire (analiza)

de organizare si functionare si

de dezvoltare a orasului.

Numeroase stiinte s-au aplecat asupra studierii structurii orasului. Acestea au constatat existenta oraselor din timpurile cele mai vechi, procesul de formare conducand la concentrari tot mai mari de populatie in orase de marimi variate si la formarea de retele de orase organizate. Se remarca, de asemenea ca orasele sunt elemente ale unor sistem urbane formate de-a lungul unor perioade istorice si modificate continuu prin evolutia proceselor de productie, a distributiei si a retelelor de legatura.

Schemele explicative, teoriile care explica aceste transformari variaza de la o disciplina la alta. Vom incerca pe parcursul acestui semestru o sinteza a multiplelor cercetari teoretice si sa desprindem unele analogii intre rezultatele lor.

Ce este o teorie? In cuvinte simple, teoria este reprezentarea schematica a lumii reale. (Ea se compune dintr-un sistem de enunturi, bazate pe concepte de pornire, axiomele si postulatele, apoi expresia consecintelor logice care deriva din acestea - teoremele (Rimbert, 1972). Teoria explica, pe de o parte, configuratia lumii reale, dar ea este in acelasi timp o creatie a spiritului, o constructie mentala.

Relatiile dintre elaborarea si verificarea teoriilor se face prin:

metode cantitative (matematice)

inductive/deductive (geografia urbana): (i) demersul inductiv consta in adunarea de date si explicarea organizarii acestora in structuri; (ii) generalizarea inseamna identificarea cauzelor si a relatiilor care stau la baza organizarii si structurilor; pornind de aici, pot fi definite in mod mai abstract mecanismele; (iii) demersul deductiv: se formuleaza problema si se analizeaza cazuri particulare, pentru a verifica daca procesul corespunde teoriei; (iv) este testata validitatea pe multiple exemple, pentru a confirma sau de a modifica teoria.

Demersul inductiv cauta reconstruirea in sens ascendent a realitatii, iar demersul deductiv cauta legile care leaga diferitele fenomene (Reymond, 1968). In procesul deductiv, analistul elaboreaza mintal o teorie si incearca sa o verifice. Procesul inductiv se bazeaza de cele mai multe ori pe idei preconcepute privind datele si variabilele alese; in acest fel cele doua demersuri sunt apropiate intr-o oarecare masura.

Virtutile demersului deductiv se evidentiaza prin cautarea de noi campuri de aplicare a teoriei si, in final, generalizarea ei.

In procesul de generalizare se trece de la observarea realitatii la deductie. In final rezulta teoria "reconstructia in abstract a proceselor care pot explica configuratiile oferite de analiza datelor" Aceasta (aceste) formulare poate fi mai mult sau mai putin abstracta, mergand de la limbajul matematic la relatia verbala. In lumea reala nici o variabila nu este complet izolata; generalizarea cauta comparatiile, relatiile, combinatiile, corelarile dintre variabile.

Formularea logica sau matematica a relatiilor se poate face in trei feluri:

a)          Se identifica analogiile la nivelul fenomenului: de ex. orasul este comparat cu un organism viu

b)          Analogiile intre un fenomen si o constructie logica: de ex. descresterea numarului de deplasari in functie de distanta fata de oras (analogie cu legea gravitatii a lui Newton) - izomorfism

c)          Se cauta descoperirea unei forme logice si bine definite intr-un anumit fenomen: de ex. proiectarea unor scheme matematice care sa explice mecanismele dezvoltarii si sa deschida calea spre un urbanism operational; presupune identificarea cauzelor si a efectelor produse.

Modelele

Metoda experimentala presupune ca o teorie sa poata fi testata: acest demers utilizeaza modele.

Modelul este o copie redusa la scara a realitatii, o aplicatie experimentala bazata pe o teorie. Modelul este un filtru prin care privim lumea; daca filtrul este bun, putem surprinde o realitate structurata, acolo unde parea ca nu este decat haos.

Exista doua tipuri de modele de natura diferita: modelele de simulare si modelele matematice. Modelul matematic stabileste izomorfismul dintre diversele fenomene ale lumii reale. De cele mai multe ori, insa, insuficienta aprofundare in analiza fenomenului si a frecventei acestuia, generalizarea nu poate fi facuta.

Simularea permite depasirea acestui inconvenient. Se cunoaste situatia de ansamblu, procesul in cauza: nu se cunoaste rolul acestuia din urma in desfasurarea generala. Atribuind fiecaruia (fenomen) niste reguli de frecventa, se poate reproduce (reconstitui) evolutia realului.

Constructiile teoretice si experimentarile sunt strans legate. In studiul oraselor, se testeaza ideile, se elimina elaborarile eronate, se construiesc adevarate modele.

2. Nu exista dihotomie intre teorie si practica. Construirea modelelor s-a nascut din nevoia de intelege profunda a fenomenului urban, care se poate face numai printr-o interpretare teoretica.

INTELEGERE = DESCRIERE + EXPLICATIE

Nevoia de teorii si modele pentru intelegerea si explicarea fenomenului deosebit de complex care este orasul, este de altfel una din menirile specialistilor in urbanism. Aceasta intelegere este indispensabila daca vrem sa ne delimitam de caracterul normativ, adesea arogant al specialistilor, care au pretentia sa "prescrie" reteta corecta a mediului construit in care oamenii vor trebui sa traiasca; si sa ne apropiem de o abordare mai "umana", bazata pe observatii empirice. De altfel, cele doua moduri de abordare nu se exclud, ci se construiesc prin suprapunere: o abordare umanista, pozitiva face mai sensibil demersul normativ final, care nu poate fi evitat in nici un proces de proiectare.

3. Pentru orientare vom face o succinta trecere in revista si gruparea principalelor curente (teorii) contemporane, mai precis a celor care si-au pastrat pana azi valabilitatea.

Accentul trebuie pus nu pe personalitatile marcante care le-au dat nastere, ci pe abordarea lor generatoare de scoli, pe trasaturile comune ale metodelor lor de analiza.

Orice tipologie (bazata pe clasificare) comporta riscurile sale: deoarece clasificarea prin insasi natura sa introduce simplificari prin generalizare si in timp ce cauta surprinderea esentialului, omite alte puncte de vedere.

Vom face referire, prin urmare, la:

Aldo Rossi care in analizele sale contrapune doua atitudini contradictorii:

Formalismul Realismul

(de care ne vom ocupa in

continuare ca rationalism)    (in continuare sub forma empirism)

In 1964 sociologul america Reissman a compus o matrice, ale carei dimensiuni sunt caracterul problemei studiate si tipul de informatii utilizate:

Exemplificarile apartin lui Lukovics, 1997

Problemele practice dau nastere unor stari de lucruri, pentru a caror indreptare sunt necesare actiuni. Deci exista o stransa legatura directa intre analiza si interventie.

Problemele teoretice isi gasesc exprimarea in context stiintific si in loc de rezolvari concrete se cauta explicatii.

Informatiile cantitative pot fi relativ usor manuite prin metodele statisticii matematice.

Analiza sistematica a informatiile calitative se bazeaza pe logica, coerenta intrena si - pe cat posibil - pe comparatii.

Ambele categorisiri sunt relativ inguste pentru a cuprinde toate tipurile de abordari - inclusiv pe cele bazate pe analize antropologice si istorice (pe care le-a dezvoltat Rossi si despre care vom vorbi mai tarziu)

4. Filozofii de baza in urbanism PRINCIPALELE SCOLI DE GANDIRE IN URBANISM

Despartite in timp sau contemporane unele cu altele - se regasesc trasaturi comune, perene,

Inainte de a vorbi despre cum trebuie sa abordam proiectarea urbanistica - sa vedem ce au facut precursorii de seama, care a fost viziunea si crezul lor despre urbanism

Putem distinge doua filozofii principale:

Filozofia rationalista (neorationalista) care a condus pana la deconstructivism.

In centrul acestei filozofii se situeaza lumea rationala si o anumita geometrie rationala. Descriptorii sai sunt: spatiul social simplu articulat, arhitectura geometriei abstarcte si viata sociala.

Inspiratia sa politica vine din marxismul sfarsitului de secol 19, devenind apoi progresiv utopica.

Printre figurile marcante ale acestui curent trebuie amintit in primul rand la Corbusier (creator al scolii moderne), fratii neorationalisti Krier si Bernard Tchumi - reprezentantul de seama al deconstructivismului.

Filozofia empirica (neoempirica) pana la asa-numitul umanism.

S-a concentrat pe studierea realitatilor urbane, incluzand aici si cerintele si aspiratiile oamenilor (nu numai estetica peisajului urban).

Filozofia empirica - neoempirica a devenit regresiv utopica. Figurile reprezentative ale acestui curent sunt de la purtatorul sau de cuvant Camillo Sitte, la reprezentantul neotraditionalistul Kevin Lynch, pana la Christofer Alexander si Charles Moore.

RATIONALISMUL

Ganditorul ale carui principii filozofice au stat la baza acestui curent este Descartes (1597-1650), conform caruia nu putem sa ne incredem in simturile noastre, caci acestea pot fi alterate de iluzii, halucinatii, vise sau cosmaruri, sau chiar .deci ne pot induce in eroare. Trebuie mai degraba sa cautam acele adevaruri universale la care putem ajunge prin gandire logica. Stiinte precum aritmetica sau geometria se ocupa de legaturile dintre obiecte (sub forma de cifre, figuri sau spatii), prin urmare sunt purtitoare ale unor adevaruri universale.

Printre precursori trebuie amintiti si rationalistii italieni si germani ai anilor 1920-30.

Arhitectii rationalisti sunt preocupati in primul rand de formele curate si ordinea geometrica. Vizionarii sai, precum Le Corbusier, au crezut cu tarie ca pot influenta relatiile sociale prin modificarea spatiului urban, inlocuind mutatiile social-politice.

VILLE RADIEUSE SI ALTELE

Neorationalistii au aparut in primul rand in Italia anilor 1970. Practicau un fel de filozofie vestica de stanga. Printre figurile de seama remarcam pe Manfredo Taffuri, Aldo Rossi, fratii Krier, precum si pe Ricardo Bofill.

Taffuri a publicat in 1973 eseul sau "Progetto e Utopia" (Ideologie si utopie) in care dezvolta ideea ca sistemul capitalist avansat, care a alienat omul de mediul sau, a facut imposibila gandirea utopica. Utopiile au putut fi construite secole de-a randul - de la Platon, la Thomas Morus, pana la Fourrier si Ebenezerd Howard; unele din acestea - cum este cazul oraselor gradina in Anglia - au putut fi chiar realizate cu caracter experimental. Marile companii multinationale, prin dimensiunea si puterea lor au anihilat complet aceste preocupari ale urbanistilor.

Teoreticianul acestui curent este de fapt Manuel Castells (sociolog urban spaniol), care in 1972 a scris chiar o carte publicata la Paris intitulata "The urban question, a Marxist approach". Cartea a devenit un reper si a revolutionat in analiza urbana in toata lumea. Castells a incercat sa aplice metodele marxiste de analiza la problemele urbanistice (desi marx de fapt nu s-a ocupat niciodata de problemele orasului, cum a facut-o in schimb Engels).

Aldo Rossi in celebra sa carte "Arhitectura Orasului" (Architettura della citta) pune accentul pe trei elemente de baza:

analiza tipologica contrapusa functionalismului naiv

mentinerea prin transformari functionale a permanentei orasului

rolul monumentului, ca instrumente primordiale ale memoriei colective urbane

Vom reveni

Tipologia spatiala a lui Robert Krier se sprijina pe studiul a peste 350 exemple europene. Analizandu-le, construieste un catalog diversificat al tipurilor spatiale urbane folosind - intr-un mod destul de didactic - trei forme geometrice de baza, patratul, cercul si triunghiul, printr-o serie de transformari si algoritmuri. Krier afirma ca forma fizica a orasului este determinata de strazi si piete, precum si fatadele si sectiunile transversale care le definesc. Sub aspect istoric, s-a aplecat asupra erodarii pietelor urbane in proiectarea urbanistica a secolului 20

Fratele sau Leon Krier a devenit cunoscut prin eforturile sale de reabilitare a orasului Luxemburg. A ramas celebru prin invectiva

"daca un pantofar s-ar hotari de pe o zi pe alta sa treaca la fabricarea exclusiva a unor pantofi in forma de banana, s-ar produce o revolutie; in schimb, arhitectii au oferit timp de 20 ani case care semanau cu acvarii, avioane si cutii de conserve, in timp ce cautau sa-i convinga pe oameni ca au rezolvat problemele arhitecturii, ale orasului, caselor, strazilor si pietelor, insa acestea nu pot fi intelese de nespecialisti"

Afirma ca dupa crimele comise asupra orasului si peisajului, e timpul sa recunoastem ca "orasele trebuie construite numai sub forma si la scara strazilor si insulelor de case cunoscute din traditia europeana". Dupa L.K. forta cea mai destructiva este sistemul de zone functionale, adica delimitarea riguroasa si rigida a functiunilor urbane de baza: odihna, munca, consumul etc. Mai afirma ca, pentru a restabili starea de echilibru social, economic si cultural al orasului, functiunile orasului trebuie din nou integrate. (Dealtfel tot Jane Jacobs de care am mai vorbit, ca fiind precursoare a neoemirizmului, a atras atentai asupra acelorasi probleme in cartea sa "The Death and Life of Great American Cities" - carte ca re a devenit clasica in domeniu).

In conceptia lui L.K. orasul trebuia sa se compuna din comunitati autonome de 10-15 mii de oameni, cu cladiri in forma de U, L sau C care sa delimiteze clar spatiile publice comunitare. Conceptiile lui au fost denumite neoclasice sau neotraditionaliste.

Neorationalismul a evoluat spre deconstructivism . Amintim aici pe Daniel Liebeskind, Peter Eiseman si Bernard Tschumi. In conceptia lor nu este vorba de vreo "anti-arhitectura" ci de afirmarea afinitatii cu unul din curentele filozofice cele mai cunoscute de la sfarsitul sec. 20 si anume:

In structura dihotomica a gandirii vest-europene - bun-rau, adevar-greseala, sau in arhitectura - forma-functiune - se da totdeauna prioritate primului element. Deconstructivismul a cautat sa desfaca aceasta structura nejusta si sa dezvaluie adevaratele relatii valorice.

Centrul de cultura si recreatie numit Parc de la Villette proiectat de B. Tschumi a reprezentat una din cele mai de seama si complexe realizari din Parisul anilor 1980. Pe un teren de 35 ha, invecinat cu galerii de expozitie, muzeu de istorie naturala si sala de concert transformate din foste hale de abator, B.T a intins o plasa cu ochiurile de 120m; in fiecare din nodurile plasei a asezat, in mijlocul gazonului verde, cate un pavilion din structura de otel vopsit in rosu intens. Terenul se descopera printr-o alee serpuita, care dezvaluie gradat spectacolul vizual. Pavilioanele sunt functional diversificate: bai, cinema, restaurant, centru muzical etc. Fiecare ochi al plasei a fost amenajat de alt peisajist. Intr-un cuvant, creatia lui Tschumi afost pe buna dreptate numita "un Disneyland de avangarda".

Urbanistii deconstructivisti se intorc impotriva valului postmodern al nostalgicilor care deplang si protesteaza fata de pierderea strazilor intime si pietelor din orasele traditionale si par sa celebreze tocmai aceasta dezintegrare. Tehnologia lor de proiectare este asocierea fara scrupule (despre care vom mai vorbi).

In concluzie, urbanismul contextual al neorationalistilor este plin de contradictii. In pofida gandirii lor pronuntat de stanga, majoritatea reprezentantilor acestui curent de gandire sunt exponenti ai unui urbanism absolutist. Cerintele sociale si problemele sociale reale izvarasc nu din societate ci din ideologia lor. Dar spre deosebire de miscarea modernista a rationalistilor extremisti, niciodata nu au vrut sa ia totul de la capat. Intotdeauna au fost constienti de existenta unui oras existentasupra caruia intervin, care ofera contextul pentru noile lor ansambluri (creatii).

EMPIRISMUL

Arhitectii adepti ai acestei scoli de gandire au fost preocupati de perceptia formelor de catre privitori.

Neoempirismul situeaza pe prin plan:

comportamentul uman

pluralismul democratic

competitia de grup to descentralizarea deciziilor.

Nu lipseste nici influenta gandirii orientale, respectiv influenta filozofiilor extrem orientale (daca ne gandim la Patrick Geddes si calatoriile sale extinse, numeroasele vizite in India, studierea evolutiei organice a oraselor).

Scoala urbanistica neoempirica este interesata de acele decizii cu ajutorul carora se pot alatura diferite forme si elemente arhitecturale - tip colaj - si efectul acestora asupra consumatorului.

Componentele includ printre altele distanta de peercepere, viteza privitorului, diferitele elemente de peisaj urban si sttradal. Printre figurile de seama ale acestei scoli de gandire amintim pe Gordon Cullen, Kevin Lynch, Robert Venturi, Christofer Alexander, Charles Moore, Collin Rowe.

Gordon Cullen a inceput sa studieze in 1945 problematica peisajului urban si stradal. Intr-o carte superb ilustrata si-adunat eseurile ("The Concise Town") in jurul temei centrale conform careia "dincolo de arhitectura propriu-zisa, exista si arta legaturilor". Iar acestea nu pot fi abordate numai prin analiza stiintifica. El considera ca senzatiile urbane sunt cu precadere vizuale. Prin vizualizare, insa, se elibereaza experiente, sentimente si reactii inmagazinate in memoria noastra. Acest surplus care trebuie captat de urbanism pe trei cai principale:

prin secventialitatea imaginii (seria de imagini care se dezvaluie in timp, in miscare, in mod dinamic),

prin loc si spiritul acestuia

prin continut - stil arhitectural, scara, materiale, textura, culoare, aranjament.

Prin aceasta metoda, Cullen ii indruma pe urbanisti sa desluseasca caracteristicile specifice ale unui anumit loc. Cartea sa este plina de exemple de imagini, de elemente care asigura definirea unor strazi sau piete, puncte de focalizare, imagini de prim plan si de planuri secunde, crearea punctelor si contrapunctelor etc. Din toate acestea se degaja sentimente si stari de spirit variate, precum intimitate, extrovertire, nostalgie, metafore si iluzii - deopotriva in mediile urbane, rurale sau industriale. In planurile sale regasim accentul pus pe crearea de locuri semnificative cu caracter individual, care in acelasi timp ajuta si la orientare.

DESPRE LOCURI

Kevin Lynch a fost pionierul analizelor coerente pe baze empirice. A fost poate primul care a accentuat ca " elementele in miscare ale orasului - indeosebi oamenii si activitatile lor - sunt cel putin la fel de importante ca partile fizice imobile".

Desi a recunoscut ca in perceperea orasului iau parte toate simturile noastre, fiecare avand rolul sau bine stabilit, s-a concentrat cu precadere pe senzatia vizuala si, in cadrul acesteia, pe posibilitatea de a intelege orasul si partile sale, cuprinderea sa cu claritate, precum si pe particularitatile memoriei asociative legate de acestea. Prin studiile sale de caz ample din Boston, New Jersey si Los Angeles a descoperit acel element in harta mentala a omului, cu ajutorul caruia isi defineste locul, respectiv isi aminteste de un anumit mediu. :

caile (axele)

canalele miscarii si schimbarii locului (axele coordonate lineare); trotuare, strazi, autostrazi, cai ferate, linii de tramvai, rauri, canale etc; prin intermediul acestora primim primele si cele mai multe impresii despre un anumit oras;

nodurile

puncte strategice cu caracter mai static, locuri in care luam decizii - daca ne continuam drumul sau schimbam directia, respectiv mijlocul de transport; intersectii, noduri de circulatie, gari; aceste noduri de regula sunt si locuri de concentrare a unor actiuni;

puncte de referinta

nu cele folosite fizic: cladiri semnificative, turnuri, monumente, munti, sau elemente la scara mai mica - copaci specifici, vitrine, sau chiar usi de intrare;

margini (elemente de delimitare)

elemente lineare asemenea axelor, cu deosebirea ca pe acestea nu se circula: maluri de rau, linii ferate, drumuri aglomerate, cladiri orizontale de dimensiuni apreciabile; adesea joaca un rol important in delimitarea unor arii cu caracter specific - fizic sau social;

zone (arii)

parti mici si mijlocii ale orasului cu caracter specific, recunoscute ca atare atat de locuitorii lor cat si de privitori; structura lor interioara reproduce la scara mica cele patru elemente de mai sus.

Robert Venturi s-a opus atat modernismului, cat si neorationalismului. A propus o abordare pluralista. Ca si alti reprezentanti ai gandirii post-moderniste au propus un urbanism DE "benzi desenate", eclectic, distractiv. (Vezi AT & T din New York, a carui fatada seamana cu pendula bunicilor - Philip Johnson.

Orasul miscarii moderne

Arhitectii rationalisti sunt preocupati in primul rand de formele curate si ordinea geometrica. Vizionarii sai, simplifica pana la schematizare orasul, negandu-i caracterul de complexitate si diversitate - definitorii pentru traditia europeana - ducand inevitabil la uniformitate. Modelul de oras de tip functionalist:

functiunile de baza delimitate - locuire, munca, cultivarea corpului si spiritului, circulatia (Le Corbusier)

definirea elementelor minime ale oricarei functiuni urbane

studierea modelelor de grupare a elementelor functionale cu scopul definirii structurii orasului modern

Dupa cel de al doilea razboi mondial "modernismul" a avut o revenire triumfala (Kostof). Cladirile de tip modernist - housing slabs - (bare de locuit ) si viziunea modernista a "orasului in parc".

Preocuparea pentru context a disparut. Barbican (Londra) a sters intregul pattern stradal al unei mari parti a zonei istorice City din Londra. Toulouse le Mirail (care a intruchipat modelul epocii) aminteste vag de o piata nord-africana. Realitatea fizica este: imense bare de blocuri cu multe etaje dispuse in zigzag pe un teren viran, cu un sistem de strazi interne aproape complet lipsite de circulatie pietonala.

Toulouse le Mirail - Kostof si altele

LE CORBUSIER

Le Corbusier, au crezut cu tarie ca poate influenta relatiile sociale prin modificarea spatiului urban, inlocuind mutatiile social-politice. "zgarie-norul este un instrument minunat de concentrare, pentru a fi plasat in mijlocul unor mari spatii libere".

Unitate de locuit pentru.poza Kostof VILLE RADIEUSE SI ALTELE

Shandigard - fondat in 1951 - este primul oras modernist realizat ab ovo. Trama rezidentiala se caracterizeaza prin intrepatrunderea de spatii verzi cu

Aparatorii individualismului absolut - Pierre Francastel "nimeni nu are dreptul sa faca cu forta fericirea vecinului"

Constructie ideologica

Nu Le Corbusier a inventat diviziunea orasului in unitati de diferite importante - numerosi teoreticieni si practicieni ai urbanismului contemporan au adoptat acest sistem

Planurile lui L.C. sunt mai mult manifeste si provocari la discutie

Aceeasi pozitie a adoptat-o Hundertwasser - limbajul violent al manifestului sau denota pericolele atitudinilor extreme

Andre Maurois :

" Progresul tehnic, daca nu ar fi canalizat de o vointa, ar face dintr-un oras - intr-un timp scurt - un haos de masini, avioane, zgomote, poluare si uratenie.Daca universul lasat de capul lui se indreapta spre stari din ce in ce mai confuze, daca natura lasata libera sufoca orice cultura si orice gradina, ramane posibil sa fii bun gradinar. Civilizatia este anti-hazardul".

Urbanistii deconstructivisti se intorc impotriva valului postmodern al nostalgicilor care deplang si protesteaza fata de pierderea strazilor intime si pietelor din orasele traditionale si par sa celebreze tocmai aceasta dezintegrare. Tehnologia lor de proiectare este asocierea fara scrupule (despre care vom mai vorbi).

In concluzie, urbanismul contextual al neorationalistilor este plin de contradictii. In pofida gandirii lor pronuntat de stanga, majoritatea reprezentantilor acestui curent de gandire sunt exponenti ai unui urbanism absolutist. Cerintele sociale si problemele sociale reale izvarasc nu din societate ci din ideologia lor. Dar spre deosebire de miscarea modernista a rationalistilor extremisti, niciodata nu au vrut sa ia totul de la capat. Intotdeauna au fost constienti de existenta unui oras existentasupra caruia intervin, care ofera contextul pentru noile lor ansambluri (creatii).

RATIONALISMUL a evoluat spre EMPIRISM

Arhitectii adepti ai acestei scoli de gandire au fost preocupati de perceptia formelor de catre privitori.

Neoempirismul situeaza pe prin plan:

comportamentul uman

pluralismul democratic

competitia de grup si descentralizarea deciziilor.

Nu lipseste nici influenta gandirii orientale, respectiv influenta filozofiilor extrem orientale (daca ne gandim la Patrick Geddes si calatoriile sale extinse, numeroasele vizite in India, studierea evolutiei organice a oraselor).

Scoala urbanistica neoempirica este interesata de acele decizii cu ajutorul carora se pot alatura diferite forme si elemente arhitecturale - tip colaj - si efectul acestora asupra consumatorului.

Componentele includ printre altele distanta de peercepere, viteza privitorului, diferitele elemente de peisaj urban si sttradal. Printre figurile de seama ale acestei scoli de gandire amintim pe Gordon Cullen, Kevin Lynch, Robert Venturi, Christofer Alexander, Charles Moore, Collin Rowe.

Gordon Cullen a inceput sa studieze in 1945 problematica peisajului urban si stradal. Intr-o carte superb ilustrata si-adunat eseurile ("The Concise Town") in jurul temei centrale conform careia "dincolo de arhitectura propriu-zisa, exista si arta legaturilor". Iar acestea nu pot fi abordate numai prin analiza stiintifica. El considera ca senzatiile urbane sunt cu precadere vizuale. Prin vizualizare, insa, se elibereaza experiente, sentimente si reactii inmagazinate in memoria noastra. Acest surplus care trebuie captat de urbanism pe trei cai principale:

prin secventialitatea imaginii (seria de imagini care se dezvaluie in timp, in miscare, in mod dinamic),

prin loc si spiritul acestuia

prin continut - stil arhitectural, scara, materiale, textura, culoare, aranjament.

Prin aceasta metoda, Cullen ii indruma pe urbanisti sa desluseasca caracteristicile specifice ale unui anumit loc. Cartea sa este plina de exemple de imagini, de elemente care asigura definirea unor strazi sau piete, puncte de focalizare, imagini de prim plan si de planuri secunde, crearea punctelor si contrapunctelor etc. Din toate acestea se degaja sentimente si stari de spirit variate, precum intimitate, extrovertire, nostalgie, metafore si iluzii - deopotriva in mediile urbane, rurale sau industriale. In planurile sale regasim accentul pus pe crearea de locuri semnificative cu caracter individual, care in acelasi timp ajuta si la orientare.

FILOZOFIA EMPIRICA (NEOEMPIRICA) SI NEO-RATIONALISTII

Christofer Alexander: "Orasul nu este un arbore"

Arborele simbolizeaza o structura de oras in care "fiecare din cele doua elemente ale sistemului este integrat in intregime in cel de al doilea, respectiv independent de acesta"

O asemenea structura introduce, dupa C.A., o disciplina militara si rigiditate in organismul urban (fig.1a). Este necesar ca diferitele elemente ale orasului sa se poata suprapune unele peste altele (fig.1b).

Schemei arbore ii corespund legaturile "societatii traditionale" cu grupuri sociale inchise (2a); in schimb, in "societatile deschise" grupurile de prieteni se formeaza pe baza unor legaturi libere (2b). Or, noile orase, compuse din unitati subordonate ierarhic, sunt construite dupa principiul copacului (fig.3).

Chr. Alexander face distinctia intre "orase naturale" si "artificiale" Primele s-au nascut spontan in decursul timpurilor; celelalte au fost create total sau partial de urbanisti-planificatori.

Primele : Sienna si Manhattan

Celelalte : Chandigarh si noile orase britanice

Orasele artificiale se compun din unitati distincte, dupa modelul unui copac

In orasele naturale diversele elemente ale ansamblului se intrepatrund reciproc.

Ch.A. traseaza schema structurala a unui mare numar de planuri cunoscute - foarte diferite - cum sunt Planul Londrei de Abercrombie, planul Tokyo de Kenzo Tange, Chandigarh, Brasilia si le atribuie pacatul comun de a fi absolut artificiale si contrare naturii, deoarece divizeaza orasul in unitati structurale uniforme.

Intr-un oras "natural" populatia este atasata de anumite cartiere de un mare numar de legaturi diferite.

Diviziunea orasului artificial in unitati distincte impune locuitorilor o disciplina militara. Procedeul prin care se atribuie functiuni definite cu strictete unor terenuri stabilite - de ex. prin gruparea serviciilor culturale in centru - constituie cf. lui C.A. una din doctrinele false ale CIAM.

O alta teza a CIAM pe care o contesta este postulatul generalizat de a separa pietonii de masini (vezi din contra noile artere din Viena, Budapesta) in realitate aceste doua tipuri de trafic trebuie sa se intretaie in anumite situatii.

"in fiecare obiect organizat, diviziunea in parti separate, facuta in mod radical, si dizolvarea elementelor interioare, constituie primele indicii ale distrugerii iminente. Intr-o societate, disolutia inseamna anarhie".

Christofer Alexander, Francastel, Jane Jacobs se pronunta impotriva zonificarii functionale si contra dezmembrari orasului in unitati separate. Idee preluata de urbanismul zilelor noastre - dar nu putem respinge toate solutiile bazate pe principiul subdiviziunii strucurale.

Orasele asa-zis artificiale nu pot fi condamnate in bloc, adica cele construite dupa un plan prestabilit

Doxiadis "orasul contemporan difera de cel din trecut nu numai prin diimensiunea sa, ci si prin faptul ca reprezinta un organism in crestere constanta, pentru care timpul - ce a de a patra dimensiune - joaca un rol mult mai important decat celelate trei dimensiuni". - meritul lui Doxiadis de a fi insistat asupra caracterului evolutiv al planurilor.

Neorationalistii au aparut in primul rand in Italia anilor 1970. Practicau un fel de filozofie vestica de stanga. Printre figurile de seama remarcam pe Manfredo Taffuri, Aldo Rossi, fratii Krier, precum si pe Ricardo Bofill.

Taffuri a publicat in 1973 eseul sau "Progetto e Utopia" (Ideologie si utopie) in care dezvolta ideea ca sistemul capitalist avansat, care a alienat omul de mediul sau, a facut imposibila gandirea utopica. Utopiile au putut fi construite secole de-a randul - de la Platon, la Thomas Morus, pana la Fourrier si Ebenezerd Howard; unele din acestea - cum este cazul oraselor gradina in Anglia - au putut fi chiar realizate cu caracter experimental. Marile companii multinationale, prin dimensiunea si puterea lor au anihilat complet aceste preocupari ale urbanistilor.

Teoreticianul acestui curent este de fapt Manuel Castells (sociolog urban spaniol), care in 1972 a scris chiar o carte publicata la Paris intitulata "The urban question, a Marxist approach". Cartea a devenit un reper si a revolutionat analiza urbana in toata lumea. Castells a incercat sa aplice metodele marxiste de analiza la problemele urbanistice (desi marx de fapt nu s-a ocupat niciodata de problemele orasului, cum a facut-o in schimb Engels).

Contributia lui ALDO ROSSI

Aldo Rossi in celebra sa carte "Arhitectura Orasului" (Architettura della citta) pune accentul pe trei elemente de baza:

analiza tipologica contrapusa functionalismului naiv

mentinerea prin transformari functionale a permanentei orasului

rolul monumentului, ca instrumente primordiale ale memoriei colective urbane

A.R. considera arhitectura orasului ca forma concreta a societatii de care este indisolubil legata prin natura sa, ca arta colectiva.

Aceasta abordare pozitiva a orasului se contureaza de la primele sale inceputuri. Cu timpul insa, orasul se dezvolta, dobandeste constiinta de sine si memoria sa proprie. Motivele initiale raman inscrise in constructia orasului, in timp ce orasul precizeaza si modifica liniile sale de dezvoltare.

Comparatie - Aldo Rossi : PARIS LONDRA

1. AR studiaza opozitia dintre particular si universal, dintre individual si colectiv in constructia orasului.

Metoda sa de analiza se axeaza pe "faptele urbane": considerand orasul ca expresie finala - constructie, arhitectura - a unei elaborari complexe, analizand toate datele acestei elaborari - care nu pot fi luate in considerare nici de istoria arhitecturii, nici de sociologie sau alte stiinte.

Printre metodele sale figureaza analiza comparativa si metoda istorica.

3. Valoarea elementelor permanente in studiul orasului poate fi comparata, dupa Rossi, cu elementele permanente ale limbajului - analogiile sunt deosebit de evidente cu studiul lingvisticii, indeosebi datorita complexitatii proceselor de modificare si existentei unor permanente.

Ca punct de pornire - considera orasul ca structura spatiala (se inrudeste cu geografia urbana - cu empirismul etc). spre deosebire de orasul ca produs al sistemelor functionale.

4. Faptele urbane sunt analizate prin intermediul formei urbane in care se rezuma caracterul de totalitate a faptelor urbane, inclusiv originea lor. Descrierea formei constituie ansamblul datelor empirice, aceasta facandu-se pornind de la observare - este vorba de fapt de morfologia urbana: descrierea formelor unui fapt urban. Descrierea este numai un pas spre cunoasterea structurii, nu se identifica cu aceasta.

5. Problema tipologiei - tipul ca fapt urban in evolutie istorica

Modul de concepere a faptului urban ca opera de arta permite deslusirea structurii orasului. Prin faptul urban, ca arhitectura, care trece prin procese de transformare de-a lungul istoriei se constituie tipul, in functie de nevoile si aspiratiile societatii. Unic si in acelasi timp foarte variat in cadrul diferitelor societati, tipul este legat de forma si de modul de viata. In mod logic conceptul de tip sta la baza arhitecturii.

Problemele de tipologie au marcat permanent istoria arhitecturii. Tipul este permanent si complex; el precede forma si o creeaza.

O alta definitie:

" cuvantul tip reprezinta nu atat imaginea unui lucru care trebuie copiat sau perfect imitat, ci ideea unui element care trebuie sa serveasca ca regula modelului" - tipul este prin urmare o regula dupa care fiecare poate concepe opere care nu vor semana intre ele. In model - totul este precis si dat; in tip, totul este mai mult sau mai putin vag.

Tipul este germenele pre-existent, nucleul de baza, in jurul caruia s-au agregat si cu care s-au coordonat ulterior dezvoltarile si variatiile obiectului.

Tipologia este prin urmare studiul tipurilor care se constituie in nucleul al elementelor urbane, al unui oras sau al unei arhitecturi

Schema genotipul morfologic- GENOTIPUL MORFOLOGIC CA SISTEM DE TRANSFORMARI

Procesul de cautare (analiza) a nucleului primar este o operatiune logica necesara, fara de care nu pot fi abordate problemele formei. Din acest motiv, toate tratatele de arhitectura sunt si tratate de tipologie; nici la nivel de proiect, cele doua categorii de probleme (ale tipologiei si ale formei) nu pot fi separate.

Tipul este un principiu de realizare - el include tehnologia de constructie, utilizarea porcedeelor formal-geometrice si uneori sisteme ornamentale.

Tipul ca sistem prezinta urmatoarele transformari:

- variatii formale si sincronice

- evolutii in timp prin:

- modificarea unei constructii vechi, schimbarea destinatiei initiale a acesteia prin interventii spatiale etc.

- prin recuperarea unei parti a unui tip existent si recombinarea sau plasarea intr-o situatie urbana diferita.

6. Limbajul si modul de lectura a orasului si a faptelor urbane.

Faptele urbane sunt complexe: acestea sunt formate din dintr-un anumit numar de componente, fiecare avand o valoare diferita. Orasul se construieste in totalitatea sa - adica toate componentele sale participa la constituirea aceluiasi fapt. Cu alte cuvinte, orasul si faptul urban sunt colective prin natura lor.

SCHEMA

Tipologia spatiala a lui Robert Krier se sprijina pe studiul a peste 350 exemple europene. Analizandu-le, construieste un catalog diversificat al tipurilor spatiale urbane folosind - intr-un mod destul de didactic - trei forme geometrice de baza, patratul, cercul si triunghiul, printr-o serie de transformari si algoritmuri. Krier afirma ca forma fizica a orasului este determinata de strazi si piete, precum si fatadele si sectiunile transversale care le definesc. Sub aspect istoric, s-a aplecat asupra erodarii pietelor urbane in proiectarea urbanistica a secolului 20.

Fratele sau Leon Krier a devenit cunoscut prin eforturile sale de reabilitare a orasului Luxemburg. A ramas celebru prin invectiva

"daca un pantofar s-ar hotari de pe o zi pe alta sa treaca la fabricarea exclusiva a unor pantofi in forma de banana, s-ar produce o revolutie; in schimb, arhitectii au oferit timp de 20 ani case care semanau cu acvarii, avioane si cutii de conserve, in timp ce cautau sa-i convinga pe oameni ca au rezolvat problemele arhitecturii, ale orasului, caselor, strazilor si pietelor, insa acestea nu pot fi intelese de nespecialisti"

Afirma ca dupa crimele comise asupra orasului si peisajului, e timpul sa recunoastem ca "orasele trebuie construite numai sub forma si la scara strazilor si insulelor de case cunoscute din traditia europeana". Dupa L.K. forta cea mai destructiva este sistemul de zone functionale, adica delimitarea riguroasa si rigida a functiunilor urbane de baza: odihna, munca, consumul etc. Mai afirma ca, pentru a restabili starea de echilibru social, economic si cultural al orasului, functiunile orasului trebuie din nou integrate. (Dealtfel tot Jane Jacobs de care am mai vorbit, ca fiind precursoare a neoempirizmului, a atras atentai asupra acelorasi probleme in cartea sa "The Death and Life of Great American Cities" - carte ca re a devenit clasica in domeniu).

IN conceptia lui L.K. orasul trebuia sa se compuna din comunitati autonome de 10-15 mii de oameni, cu cladiri in forma de U, L sau C care sa delimiteze clar spatiile publice comunitare. Conceptiile lui au fost denumite neoclasice sau neotraditionaliste.