Satul - componenta principala a spatiului rural

Satul - componenta principala a spatiului rural

Satul reprezinta un proces constant de umanizare a teritoriului, proiectia in spatiu a modului in care populatia a reusit sa se adapteze modului de utilizare a resurselor solului si subsolului, in baza unor relatii economice si social-istorice determinante. Cu timpul, satul romanesc a suferit numeroase transformari, dintr-o localitate preponderent agricola, de importanta locala, intr-o asezare cu caracter multifunctional, integrata in teritoriu.

Satul romanesc a constituit si constituie inca elementul de baza al peisajului geografic si al spatiului rural, care se impune prin[1]:

numar si densitate considerabile;

modul relativ uniform de distributie in teritoriu; incepe cu sectoarele cele mai joase ale Deltei Dunarii si pana in zona montana;

morfostructura deosebit de variata, corelata cu gradul de fragmentare a reliefului, tipul de resurse;

presiunea crescanda asupra componentelor fizico-geografice ale spatiului geografic etc.

Definirea notiunii de asezare rurala, pe plan mondial, este foarte diferita, in functie de criteriul folosit, statistic (numarul populatiei, densitatea etc.), administrativ, legislativ, functional etc.

Astfel, OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) foloseste un singur indicator pentru a deosebi asezarile rurale de cele urbane, si anume: numarul locuitorilor/km . Din acest punct de vedere sunt considerate asezari rurale acelea in care densitatea populatiei nu depaseste 150 locuitori/km

La nivelul UE, densitatea medie a populatiei este de 115 locuitori/km iar criteriul folosit pentru departajarea satelor de orase este densitatea de pana la 100 locuitori/km . In Ungaria, o asezare este considerata rurala daca nu are statut urban sau are statut urban, dar numarul locuitorilor este sub 10.000 locuitori.

In tara noastra, statutul unei asezari este reglementata prin lege, indiferent de marimea demografica sau densitatea populatiei.

Primele asezari rurale mentionate documentar sunt satele dacoromane, cunoscute sub denumirea de "pagi" si "vici", cu o populatie ce practica agricultura, iar uneori si mineritul.

Cele mai importante momente in evolutia si dezvoltarea asezarilor rurale din Romania au constituit:

cooperativizarea agriculturii (incheiata in 1962), mecanizarea si modernizarea ei, respectiv, "privatizarea" ei prin Legea 18/1991;

industrializarea si urbanizarea fortata incepand mai ales cu anii ̀70;

sistematizarea rurala, conceputa ca un proces de transformare complexa a satului de proliferare in rural a unor elemente de tip urban;

momentul decembrie 1989 si perioada de tranzitie care a urmat, care au determinat mutatii importante in structura interna a satelor, in structura sistemului de asezari rurale, in organizarea spatiului rural in general. Vatra satelor a incetat a mai indeplini doar o functie rezidentiala, crescand ponderea functiilor productive.

Noua organizare a spatiului, prin implantari industriale, echipare tehnico-edilitara, extinderea serviciilor, a dat mediului rural o noua structura, mult diferita de cea traditionala.

Odata cu diversificarea structurii lor economice (industrie extractiva, forestiera, prelucratoare, artizanat) s-a produs disocierea evidenta a notiunii de sat de notiunea de agricol. Satele au devenit in timp asezari de tip mixt.

Cu timpul s-au format anumite tipuri morfostructurale de sate, dupa cum urmeaza:

risipite;

rasfirate;

adunate.

Satele risipite, numite si sate imprastiate, diseminate sau sate cu case izolate, constituie asezarile rurale cele mai simple, nascute din simtul practic deosebit al omului carpatic si puterea sa de intuitie si de adaptare perfecta la mediul natural caracteristic, cu un anumit potential economic. Satele risipite au o structura extrem de simpla, primitiva, cu gospodarii puternic dispersate pe versanti sau pe podurile mai netede ale platformelor (sudul Muntilor Sureanu, zona Bran-Fundata, Muntii Apuseni, Culoarul Timis-Cerna, Obcinile Bucovinene, Depresiunea Dornelor, Marginimea Sibiului etc.). Unitatea acestor sate este mentinuta datorita existentei unei retele de carari si poteci, care asigura circulatia in toate directiile. Legatura cu muntele se realizeaza prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioara prin drumurile axate pe vai. Ocupatia de baza a locuitorilor este cresterea animalelor, pe baza culturii extensive a fanetelor si pasunilor alpine si subalpine, cu toate ca satele risipite prezente nu s-au limitat numai la pastorit. Ele si-au afirmat vigoarea si viabilitatea prin adaptarea agriculturii la conditiile de relief inalt, gospodaririle facand loc, in perimetrul lor, si peticelor de aratura prin care se cultiva secara de primavara, orz, ovaz, rar porumb si chiar grau, legume si zarzavaturi necesare consumului familial.

Satele rasfirate constituie, din punct de vedere structural, un tip de tranzitie de la risipire excesiva la cel adunat. Satul rasfirat este mai putin influentat in modul de organizare interioara, de relief si mai mult de ocupatia locuitorilor. Acest tip de asezare rurala poate fi intalnit in Subcarpati, Podisul Moldovei, Podisul Transilvaniei, Piemontul Getic, in depresiunile intracarpatice, intre 400-800 metri altitudine, unde in alternanta cu fanetele se afla ogoare, plantatii vii si pomi fructiferi. In functie de conditiile topografice locale, aceste sate pot prezenta o rasfirare liniara (de vale, de drum, de culme etc.), o rasfirare areolara (de versant, de contact, de culme, de vale), o rasfirare de tip alveolar pluricelular etc.

o       Satele rasfirate liniare se dezvolta in lungul apelor si/sau drumurilor, dar si in zonele de culme, in special in zona deluroasa a Olteniei, dealurile Salajului, in zona montana si deluroasa, in general. Ele pot atinge cativa km lungime (10 si peste 10 km), iar uneori se constituie intr-un sir continuu de sate.

o       Satele rasfirate areolare pot fi intalnite in toate zonele tarii, au forme diverse: poligonale, rotunde, neregulate; pot prezenta tendinte de risipire spre periferic sau adunare in partea centrala a vetrei.

o       Sate rasfirate polinucleare (pluricelulare) sunt formate din 2-3 sau mai multe nuclee de rasfirare, mai ales in zonele deluroase si de podis.

o       Sate rasfirate complexe rezulta din imbinarea spontana a diferitelor tipuri de baza: areolar - tentacular, liniar - tentacular etc. si sunt prezente in zonele depresionare, in zonele interfluviale din regiunile de deal si podis sau chiar in campiile strabatute de drumuri.

Satele adunate. Tendinta de grupare, de adunare a gospodariilor intre limitele unor vetre bine conturate, apare in mod obisnuit in campie, dar si in partea joasa a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare si chiar in anumite sectoare ale Podisului Transilvaniei. Satele adunate caracterizeaza deci zonele cu o economie agricola intensiva, de cultura cerealelor si fragmentarea redusa a reliefului, fiind adesea lipsita de vegetatie interioara. Fenomenul de adunare a gospodariilor a fost fie spontan din nevoia de a economisi spatiul agricol, fie dirijat, prin actiunea de populare a unor regiuni (campii joase desecate, lunci indiguite, colonizarea germanilor in Banat, sudul Transilvaniei, zona Bistritei etc.). Gradul de indesire a gospodariilor este direct proportionala cu vechimea si puterea economica a satelor. Satele cu structura adunata au, de regula, un profil cerealierzootehnic, un numar relativ mare de locuitori, in cadrul lor distingandu-se mai multe subtitluri:

o       sate compacte, cand casele sunt aliniate la strada, calcan langa calcan si creeaza impresia de asezare intarita, de aparare;

o       sate aglomerate, cu casele despartite intre ele prin curti inguste, strazile sau drumurile fiind strict delimitate;

o       adunate propriu-zis, unde gospodariile sunt despartite prin curti largi; in vatra exista chiar terenuri pentru culturi sau livezi.

Dupa cum se observa, asezarile rurale romanesti sunt foarte diverse, tipologia acestora fiind influentata in timp, de conditiile istorice existente.