Functiile spatiului rural

Functiile spatiului rural

Spatiul rural, poate fi apreciat, ca fiind mediul natural in care se instaleaza activitatile umane, cu conditia ca acestea sa nu fie agresive si sa promoveze degradarea lui. Revenirea populatiei spre activitati agricole si neagricole in spatiul rural poate fi apreciat ca un factor de reechilibru biologic, pentru ca se intoarce intr-un mediu lipsit de toate aspectele nocive oferite de spatiul urban.

Multiplele activitati economice, sociale, culturale etc., care se desfasoara in spatiul rural pot fi sintetizate in trei functii principale: economica, ecologica si socio-culturala[1].

Functia economica a spatiului rural este considerata functia de baza, primara, care are ca obiectiv principal obtinerea produselor agricole si a altor bunuri materiale realizate de ramurile productive din amonte si din aval de agricultura, precum si silvicultura, industria forestiera, artizanatul etc. Obtinerea acestor produse ar trebui sa asigure oamenilor din spatiul rural conditii de viata satisfacatoare.

Tarile semnatare ale Cartei europene a spatiului rural se angajeaza sa garanteze un sistem de productie menit sa asigure:

necesarul de alimente al populatiei;

garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori si familiilor lor apropiate si comparabile cu a celorlalte profesiuni, cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurand o sursa de venit (profit) fundamental pentru populatia rurala;

protejarea mediului inconjurator si asigurarea regenerarii mijloacelor de productie, cum ar fi solul si apa freatica, pentru generatiile viitoare in spiritul unei dezvoltari durabile;

producerea de materii prime reciclabile destinate industriei si productiei de energie;

toate nevoile intreprinderilor mici si mijlocii agricole, artizanale sau comerciale si de prestari servicii;

o baza pentru recreatie si turism;

conservarea resurselor genetice ca baza a agriculturii si biotehnologiei.

Din cele de mai sus rezulta ca functia economica este o functie complexa care cuprinde un numar mare de activitati (pluriactivitati), in sensul ca, spatiul rural nu mai este conceput ca o zona eminamente agricola, ci ca o structura economica diversificata cu implicatii sociale complexe care se refera, in principal la: posibilitati de plasare a fortei de munca in activitati agricole, stabilitatea populatiei si, in special, mentinerea tineretului in spatiul rural prin oferta de activitati neagricole dar conexe acesteia, garantand in acest mod surse de venituri suplimentare pentru populatia rurala; folosirea mai complexa a timpului de munca secundar (partial) al salariatilor in exploatatiile agricole.

Functia ecologica a spatiului rural. Industrializarea generala, excesiva in unele zone rurale, exploatarea rapace a unor terenuri miniere, intensificarea si industrializarea zootehniei, comasarea acestora in mari aglomeratii de animale pe spatii agricole foarte reduse etc. au determinat aparitia si intensificarea unuia dintre cele mai grave fenomene, si anume "poluarea spatiului rural" (sol, aer, apa), deteriorarea peisajului agricol si silvic, reducerea alarmanta a florei si faunei si producerea unui dezechilibru ecologic in foarte multe ecosisteme ale spatiului rural.

Acest impact agresiv, daunator asupra mediului natural a impus adoptarea unor masuri care au menirea sa limiteze si sa inlature efectele negative ale factorilor poluanti asupra spatiului rural.

In acest context sunt formulate masuri si de Carta europeana, sustinuta de o legislatie adaptata la conditiile concrete ale fiecarei tari sa protejeze mediul natural. Prevederile acestui document se refera la urmatoarele aspecte:

eforturile sustinute in exploatarea rationala si durabilitatea resurselor naturale si de a se prezerva spatiile de viata si biodiversitatea;

protejarea peisajului, deoarece acesta reprezinta interesul primordial inclusiv in cazul peisajelor seminaturale sau amenajate de om;

protejarea frumusetii si a particularitatilor spatiului rural, renovand satele si constructiile, remediind pe cat posibil degradarile naturii si ale peisajului;

inregistrarea locurilor unde exista specii vechi sau rase de animale de crescatorie, peisaje rurale traditionale, tehnici traditionale in agricultura etc.;

de a veghea ca dispozitiile juridice nationale si internationale asupra protectiei mediului sa fie respectate cu strictete etc.

Aceste precizari impun o anumita politica de protectie a mediului natural. Ea trebuie sa cuprinda proiecte de amenajare a spatiului rural menite sa asigure protectia si gestionarea solului, aerului si pentru conservarea florei, faunei si a habitatului lor.

De asemenea, nu sunt lipsite de interes masurile politice cu privire la delimitarea zonelor in care constructiile, echipamentele, circulatia sau alte activitati care sunt daunatoare mediului sa fie limitate la strictul necesar, iar cele cu o agresivitate puternica asupra mediului sa fie interzise.

Abordarea globala a acestei probleme presupune stabilirea unei cooperari internationale stiintifice, tehnice si politice pentru asigurarea gestionarii mediului rural continental.

Functia social-culturala. Prin natura activitatilor umane, a relatiilor din interiorul comunitatilor si celor intercomunitare spatiul rural are un caracter social. Asa cum s-a mai precizat, dimensiunile relativ reduse ale localitatilor, instituirea unor raporturi specifice intre membrii comunitatilor, cunoasterea reciproca si ierarhizarea sociala sunt caracteristici ale relatiilor din mediul rural. Spre deosebire de marile aglomeratii urbane, unde este specific anonimatul omului, in spatiul rural toti oamenii se cunosc intre ei din aproape toate punctele de vedere. In acest cadru social, comportamentul omului - identitate a activitatii rurale, este total diferit de comportamentul omului - anonim din colectivitatile urbane. Acesta inseamna ca exista diferente si in ceea ce priveste comportamentul intre cele doua comunitati (rurala-urbana).

Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternica in cazul colectivitatilor rurale. In comunitate toti oamenii se cunosc intre ei de generatii, cei care nu respecta normele de instruire din generatie in generatie se "autoelimina", ingrosand, de regula, randurile din alte spatii sociale. In acelasi timp, "asimilarea" celor noi veniti in colectivitatile rurale se produce relativ greoi si numai dupa o anumita perioada de timp.

Viata sociala a localitatilor este intim legata de viata spirituala, culturala.

Cultura traditionala, obiceiurile constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecarei localitati, zone sau regiuni rurale. S-a constat ca, daca unele traditii au disparut ca efect al "modernizarii, al productiei de serie mare", totusi in spatiul rural se mentin inca tezaure de etnografie si folclor,

mestesuguri care constituie o mare bogatie.

Se depun eforturi mari din mai multe puncte de vedere pentru a se reabilita preocuparile traditionale in domeniul alimentar, mestesugar etc.

Apreciem cu valoare prevederile din Carta europeana cu privire la dezvoltarea si protejarea culturii in spatiul rural, care are ca obiectiv esential, mentinerea, apararea diversitatii si bogatia patrimoniului arheologic din zonele rurale si sa promoveze o cultura dinamica, actionandu-se in urmatoarele directii:

inventarierea, punerea in valoare si promovarea patrimoniului istoric si cultural, inclusiv abilitatile vietii rurale;

proiectarea si dezvoltarea traditiilor si a formelor de expresie culturala ca si dialectele locale;

intarirea identitatii culturale regionale a populatiilor rurale si promovarea vietii asociative;

promovarea patrimoniului gastronomic rural si local.