CADRUL INSTITUTIONAL, INSTITUTIILE MEDIULUI

CADRUL INSTITUTIONAL, INSTITUTIILE MEDIULUI

Aparitia si dezvoltarea problemelor protectiei mediului si, in special, multiplicarea preocuparilor in aceasta privinta, care au culminat in 1972 cu organizarea primei Conferinte a O.N.U. privind mediul (Stockholm, iunie 1972) au determinat si o vasta miscare de adaptare si institutionalizare a politicilor ecologice, atat in plan national, cat si in plan international.
Daca, de exemplu, in 1972 numai 10 state posedau administratii insarcinate, cu atributii in domeniu, astazi in peste 130 de tari functioneaza asemenea institutii, dinre care peste 80 sunt state in curs de dezvoltare. Elaborarea si implementarea unor politici ale mediului s-au reflectat major si asupra existentei structurilor socio-politice si juridice ale societatii. Mai intai, politica ecologica s-a impus ca un factor de reinnoire si de diversificare a institutiilor politice, presupunand apararea unor interese generale comune tuturor indivizilor, ceea ce a reclamat o dinamica si dezvoltari specifice ale elementelor democratiei reprezentative, care favorizeaza mai ales interesele colective si de grup si a contribuit la reinnoirea procedeelor democratiei directe. Politica mediului a determinat, totodata, dezvoltarea rolului societatii civile; amplificarea fenomenului asociativ si recunoasterea sa, sub diferite forme, de catre puterea publica constituie semnul cel mai evident al acestei evolutii.
Consecintele politicii ecologice s-au manifestat insa, cel mai viguros, sub diferite forme, asupra administratiei publice.
Initial, adoptarea unor lefi in materie, in special vizand prevenirea sau combaterea poluarii unor factori de mediu, precum: aerul, apele etc. a facut ca aplicarea lor sa fie incredintata unor ministere si administratii ale caror competente se exercitau, in principal , in alte domenii decat cel al mediului.
Dar agravarea crizei ecologice a facut ca toate guvernele sa resimta necesitatea unei actiuni institutionale mai sistematice si mai coerente. La inceputul anilor 70, marea majoritate a tarilor industriale erau dotate, la nivel national, cu asemenea institutii, care permiteau guvernelor sa regrupeze ansamblul actiunilor lor si programele relative la mediu, in cadrul unei structuri unice. Aceste noi institutii si date provenind din surse variate, asigura, totodata, grupurilor de interese pertinente, un acces direct la procesul de elaborare a politicii in materie de mediu.
Acestea puteau, de asemenea, sa valorifice mai bine si sa tina seama de considerentele de ordin ecologic in definirea obiectivelor si prioritatilor actiunii guvernamentale si de a optimiza, in acest fel, raporturile acesteia cu structurile locale..
Consecintele politicilor mediului asupra administratiei publice s-au manifestat, in special, prin:
instituirea de organisme autonome in domeniul mediului;
stabilirea unui minister al mediului intr-un numar tot mai mare de tari;
crearea unei instante de coordonare si de colaborare interministeriala;
evolutii ale rolului autoritatilor locale.
Inainte de a releva aceste dezvoltari specifice este necesar sa subliniem impactul general al institutionalizarii politicilor mediului asupra administratiei publice.

INSTITUTIILE MEDIULUI IN ROMANIA

Dupa decembrie 1989, dezvoltarea institutiilor mediului a cunoscut mai multe formule organizatorice, care reflecta, intr-o masura semnificativa, prioritatea acordata de noile autoritati problematicii ecologice. Dupa o perioada de evolutii si experiente diverse, prin OG. 195/2005 se realizeaza o anumita stabilizare in acest domeniu.

1. Evolutia institutiilor mediului dupa decembrie 1989; experiente si concluzii.
Intr-o viziune oarecum integratoare prin Decretul nr.11 din 28 decembrie 1989 al Consiliului Frontului Salvarii Nationale s-a infiintat Ministerul Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator prin reorganizarea Consiliului National al Apelor, Ministerului Silviculturii si Consiliului National pentru Protectia Mediului Inconjurator, care se desfiintau.
In acest mod, se consacra o noua formula organizatorica, in care, in cadrul aceluiasi minister, se reuneau competente de administrare si gestionare, de exploatare si protectie a factorilor naturali de mediu. Principalul argument in favoarea sa consta in faptul ca, in acest mod, autoritatea publica centrala de resort poate cunoaste mai bine problemele conexe, complexe si complementare de mediu si poate elabora si implementa strategii corespunzatoare. Dimpotriva, partizanii unui minister al mediului, separat de sectorul apelor si al padurilor, considera ca principalul neajuns al unei asemenea structuri institutionale rezida in incompatibilitatea naturala dintre atributiile de gestionare si utilizare si cele de protectie a mediului, acelasi organ administrativ neputand si sa exploateze economic apa si padurile si sa asigure conservarea si protejarea acestora ca elemente fundamentale de mediu.

Institutiile mediului prevazute de Hotararea Guvernului nr. 568/1997
Organizarea si functionarea ministerului de resort si a intregului aparat administrativ in domeniul protectiei mediului au fost stabilite, in cadrul cabinetului Victor Ciorbea (institut in urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1996) prin Hotararea Guvernului nr. 568/1997. Conform acestui act normativ, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului reprezinta 'organul administratiei publice centrale de specialitate, care aplica strategia dezvoltarii si politica Guvernului in domeniile gospodaririi apelor, padurilor, protectiei mediului si controlului activitatilor nucleare' (art.1).
Sub raport formal, ministerul a fost structurat in patru departamente, conduse de catre un secretar de stat pentru fiecare domeniu: ape, paduri, protectia mediului si siguranta nucleara, precum si 2 directii independente, subordonate direct ministerului. Prin Legea nr.16/1998, Comisia Nationala pentru Controlul activitatilor nucleare ca autoritate nationala competenta in domeniul nuclear a fost trecuta in subordinea Guvernului. In ce priveste atributiile, acestea sunt principale, cu caracter general si specifice, pe domenii de activitate.
Astfel, in categoria atributiilor principale se inscriu:
initierea sau elaborarea si, dupa caz, avizarea proiectelor de acte normative;
initierea, negocierea si semnarea, din imputernicirea Guvernului, de acorduri si alte intelegeri internationale;
urmarirea si controlul aplicarii prevederilor legale, inclusiv a conventiilor internationale;
conlucrarea cu organismele statale si organizatiile neguvernamentale de profil.
Atributiile specifice sunt structurate pe domenii de activitate: in domeniul gospodaririi apelor, in domeniul gospodaririi padurilor, in domeniul protectiei mediului si in domeniul activitatilor nucleare.
Cele din domeniul protectiei mediului se refera, in principal, la:
organizarea sistemului national de monitorizare integrata pe fond si de impact a mediului;
coordonarea elaborarii normelor tehnice privind supravegherea calitatii mediului;
initierea, coordonarea, elaborarea si promovarea strategiei nationale de mediu;
elaborarea normelor tehnice si procedurilor privind controlul respectarii dispozitiilor legale in materie.
Atributiile privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare se realizeaza de catre Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CN CAN), care e organizata si functioneaza conform Regulamentului aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 149/1997. Ca organisme cu functii de control activeaza Inspectiile de stat pentru ape si, respectiv, pentru paduri si Corpul de control ecologic.
De asemenea, in cadrul Directiei de vanatoare si salmonicultura functioneaza 10 oficii cinegetice teritoriale, fara personalitate juridica.
Consilii consultative functioneaza pe langa Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului si pe langa Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare.

Agentiile teritoriale pentru protectia mediului si Garda de mediu actioneaza la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti, avand statutul de servicii publice descentralizate cu dubla subordonare: pe verticala, ministerului, iar pe orizontala prefectului, ca reprezentant al Guvernului si sef al serviciilor publice in teritoriu.
Potrivit Ordonantei de Urgenta 195/2005, agentiile pentru protectia mediului indeplinesc la nivel teritorial atributiile si raspunderile autoritatii centrale pentru protectia mediului careia i se subordoneaza si fac raport cu privire la activitatile desfasurate pe perioada anului financiar si a aplicarii programelor de mediu, pe care le publica in presa locala.
Agentiile emit permisele (acordurile si autorizatiile) de mediu pentru activitatile si lucrarile de interes local, efectueaza inspectii, monitoring si diferite actiuni legale. Structura organizatorica a agentiilor se stabileste prin regulamente emise de minister. Fiecare agentie este condusa de un director numit de ministru la propunerea prefectului, un Comitet de conducere si un Consiliu de administratie al carui manager este directorul APM.
Comitetul de conducere este compus din 3 persoane: directorul, inspectorul-sef si contabilul-sef. Conducerea zilnica a Agentiei este asigurata de Comitet in conformitate cu competentele fiecarui membru.
APM-urile sunt organizate in baza unei structuri comune care cuprinde urmatoarele sectii:
inspectii, pentru controlul unitatilor economice ca: uzine industriale, ferme agricole, lucrari publice etc.;
reglementari, responsabil cu emiterea permiselor de mediu (acorduri si autorizatii) ca o aprobare finala dupa obtinerea altor avize necesare de catre solicitator, care dureaza circa 4 luni. Aceasta sectie este, totodata, responsabila de conservarea mediului si restaurarea ecologica;
monitoring integrat, care are ca sarcina raportarea la directia de monitoring din Departamentul Protectiei Mediului cu ministerul, dar cele mai multe dintre acestea raporteaza datele prin telefon sau fax. Programele de monitoring se refera la calitatea aerului mediului ambiant, apelor de suprafata si subterane si radioactivitate.
Servicii administrative, contabilitate, personal, controale financiare, intretinere etc.

2. Circumscriptiile ecologice
In ultimii ani, se remarca si in Romania accentuarea tendintei de afirmare a unor structuri administrative cu caracter specific, inclusiv in plan teritorial, reprezentand adevarate circumscriptii ecologice. Acestea urmaresc gestionarea si protectia anumitor factori de mediu, in mod unitar si se organizeaza teritorial si structural independent de diviziunile administrativ-teritoriale ale tarii. De altfel, in unele state (Bulgaria de pilda) chiar administratia generala a mediului este structurata la nivel teritorial in mod specific in raport cu cerintele protectiei mediului si nu corespunde intru-totul impartirii administrative (executive).
In tara noastra, asemenea circumscriptii ecologice sunt in prezent: bazinele hidrografice (definite de lege drept unitati fizico-geografice ce inglobeaza reteaua hidrografica pana la cumpana apelor), fondurile forestiere, fondurile de vanatoare sau Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

3.Organisme consultative
Mai ales din necesitati de coordonare internationala a anumitor activitati, pe langa Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului Inconjurator functioneaza o serie de organisme consultative:
Comisia centrala pentru apararea impotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase si accidentelor la constructiile hidrotehnice;
Comisia nationala pentru siguranta barajelor si lucrarilor hidrotehnice;
Comitetul national roman pentru Programul hidrologic international;
Consiliul national de vanatoare (organism de 'avizare si consultare' in domeniul cinegetic;
Comisia nationala pentru evaluarea trofeelor cinegetice.

4. Organisme interministeriale
Desi mai rar intalnite, in ultimii ani s-au creat si functioneaza si o serie de organisme interministeriale, constituite din reprezentanti ai mai multor ministere cu atributii intr-un anumit domeniu, menite sa gestioneze o serie de probleme ecologice cu caracter transversal. De regula, in cadrul acestor structuri rolul de coordonator il indeplineste Ministerul Mediului.
Dintre aceste organisme, se remarca: Comisia interministeriala de omologare a produselor de uz fitosanitar (instituita prin Ordonanta guvernului nr. 4/1995). Comisia guvernamentala de aparare impotriva dezastrelor (infiintata prin Ordonanta guvernului nr. 47/1994) s.a.

5. Structuri de gestiune
Desi prevazute in subordinea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, regiile autonome din domeniul apelor si padurilor nu fac parte din sistemul administrativ specializat in domeniul protectiei mediului.
Regiile autonome sunt persoane juridice ce functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara, infiintate, in principal, in domeniile strategice ale economiei.
Regiile autonome nominalizate ca fiind in subordinea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului sunt: Regia Autonoma 'Apele Romane' si Regia Nationala a Padurilor.
Infiintata in anul 1991 prin Hotararea Guvernului nr. 19 Regia Autonoma 'Apele Romane' si filialele sale bazinale realizeaza gestionarea cantitativa si calitativa a apelor, exploatarea lucrarilor de gospodarire a apelor, precum si aplicarea strategiei si politicii nationale in domeniu (art.6 (2) din Legea apelor nr. 107/1996). Potrivit documentelor constitutive regia are ca scop aplicarea strategiei nationale in domeniul gestionarii cantitative si calitative a apelor, folosirea rationala a acestora, avizarea exploatarii resurselor de apa, precum si protectia impotriva epuizarii si degradarii apelor. Tot in sarcina energiei este si asigurarea supravegherii meteorologice si hidrologice, precum si satisfacerea cerintelor publice si sociale in domeniul apelor.

Institute de cercetari si inginerie tehnologica
In sistemul general integrat al institutiilor mediului se afla si o serie de institute de cercetari cu o activitate deosebit de utila pentru fundamentarea strategiilor si politicilor de mediu.
Acestea sunt:
Institutul de Cercetare si Inginerie pentru Protectia Mediului (ICIM), cu sediul in Bucuresti, care este finantat in cea mai mare parte de la buget prin Ministerul Cercetarii si Tehnologiei (MCT) in proportie de circa 80% si partial prin autofinantare din contracte economice.
Programele de cercetare finantate de la buget sunt dirijate si urmarite de MAPPM prin personalul de specialitate, care este obligat sa implementeze rezultatele cercetarii in activitatile ministerului. ICIM, ca si alte institute de cercetare, sunt si sub autoritatea ASAS din punct de vedere stiintific.
Institutul Roman de Cercetari Marine (IRCM) cu sediul la Constanta, finantat tot de la bugetul statului ale carui sarcini sunt legate de studii si cercetari asupra apelor Marii Negre si evolutiei litoralului romanesc. Coordonarea acestor cercetari se face de catre personalul de specialitate din MAPPM. Din punct de vedere stiintific, IRCM este coordonat de ASAS.
Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Delta Dunarii (ICPDD) cu sediul la Tulcea, a carui raspundere este efectuarea de studii, activitati de cercetare si proiectare pentru proiectele si programele care privesc conservarea Deltei Dunarii si restaurarea ecologica a acesteia. ICPDD este sub autoritatea directa a guvernatorului ARBDD care este sponsorul institutului.
Institutul National de Meteorologie si Hidrologie si Gospdarire a Apelor (INMHGA), cu sediul in Bucuresti, este sub autoritatea directa a RAR si raspunde in principal de organizarea si functionarea retelei nationale in aceste domenii. INMHGA este coordonat din punct de vedere stiintific de ASAS.
Institutul de Cercetari pentru Amenajari Silvice (ICAS) este finantat de ROMSILVA in proportie de peste 70%, restul fondurilor fiind asigurate de la buget sau prin contracte economice.

6. Structuri nationale de cooperare internationala
Ca urmare a unor obligatii internationale asumate de Romania si in vederea aplicarii la nivel national a prevederilor unor tratate internationale s-au instituit o serie de organisme cu un pronuntat caracter de coordonare, specializate pe anumite probleme precum: Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon si Comisia Nationala pentru Schimbari Climatice.
a)Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon (CNPSO)
b)Comisia Nationala pentru Schimbari Climatice (CNSC)