Ciclul materiei bioinerte

Ciclul materiei bioinerte

Materia bioinerta este o materie speciala - nici vie, nici moarta. Nu este o materie vie pentru ca nu are, ca intreg, proprietatile biologice ale sistemelor vii. Nu este inerta intrucat este imbibata cu organisme vii.6 Exista mai multe tipuri de materie bioinerta: sol, mal, scoarta de eroziune, apa freatica etc.

Solul. Reprezinta rezultatul interactiunii dintre roca mama, vegetatie, microflora si microfauna. Sub aspect ecologic, solul poate fi considerat patura superficiala a scoartei unde se dezvolta plantele si este mediul de viata al insectelor, microorganismelor, organismelor hipogee. In perspectiva teoriei sistemice, solul este un subsistem al ecosistemului terestru, un pedosistem, alcatuit din corp fizic solid, lichide, gaze, fiinte vii. Solul este structurat pe mai multe niveluri: molecule si ioni; particule elementare de sol; agregate de sol; orizonturi de sol, tipuri de sol. Prin microflora solul actioneaza ca reglator al dinamicii elementelor chimice, realizand urmatoarele functii biogeochimice:

- descompunerea necromasei datorata enzimelor produse de bacteriile din sol;

- mineralizarea fosforului organic prin intermediul microflorei si a plantelor superioare;

- mineralizarea azotului, migratia atomilor de azot in sol prin intermediul lumbricidelor;

- acumularea de macro si microelemente in materia organica

Malul. Este alcatuit din particule solide si coloidale, bogat in bacterii si necromasa. El se formeaza prin depozitarea particulelor sedimentare in bazinul acvatic. Acumularea unor microelemente in urma actiunii unor bacterii, in conditii anaerobe, prin degradarea materiei organice moarte in malul submarin se deosebeste de acumularile biogeochimice din malul lacului, aici ele fiind mult mai rapide.

Materia organica tehnogena. O serie de compusi organici produsi de industria chimica, mai ales pesticidele, sunt integrati in ciclurile materiei din biosfera, ajungand in soluri, covor vegetal, animale etc. Acesti compusi perturba procesele ecologice atat pe plan local, cat si pe plan continental sau planetar, prin acumularea si concentrarea lor in materia vie. Ramanand multa vreme in sol, ei sunt capabili sa provoace transformari structurale si functionale in terenurile agricole. Transportul unor substante, fie prin infiltrarea lor in sol, in straturile acvifere, fie prin intermediul curentilor face ca acestea sa ajunga la mari distante fata de locul unde au fost utilizate (de exemplu, pana in Islanda, Antilele Mici, Antarctica, Marea Sudului etc.). Diverse ecosisteme retin cantitati mici din acestea. Folosirea insecticidului DDT, in agricultura, cat si pentru prevenirea bolilor transmise deinsecte a condus la un impact generalizat la nivelul biosferei. Concentratia de DDT creste pe niveluri trofice superioare, unde se produc si efectele secundare. Acest fenomen este deosebit de periculos pentru viata din orizonturile superioare ale marii, unde se desfasoara fotosinteza algelor - inhibata de DDT. In lacuri, DDT-ul se acumuleaza in mal si apoi migreaza, prin lanturile trofice, spre suprafata.