EVOLUTIA SI CARACTERISTICILE MEDIULUI NATURAL SI AL IMPACTULUI ANTROPIC IN DANEMARCA SI FINLANDA

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SECTIA:STIINTA MEDIULUI

EVOLUTIA SI CARACTERISTICILE MEDIULUI NATURAL SI AL IMPACTULUI ANTROPIC IN DANEMARCA SI FINLANDA

Finlanda

Denumire a oficiala: Republica Finlanda

Capitala: Helsinki (990.000 loc)

Limba Oficiala: finlandeza si suedeza

Suprafata: 338.000 km²

Locuitori: 5, 12 mil. (15 loc. Km²)

Geografia

Finlanda este asezata in Nordul Europei, la Est M. Baltice, intre Golful Botanic si Golful Finic. Limite: Norvegia (N), Rusia (E), M. Baltica (S si V), Suedia (V).

Este supranumita Tara celor 1000 de lacuri.

Evolutie geologica

Teritoriul finlandez s-a dezvoltat in perioada precambriana si apartine scutului baltic.

Cele mai vechi formatiuni care se gasesc in aceasta zona sunt gnaisele, amfiboitele si granitele gnaisice cu granitizare crescand in adancime;seria cu grosimi mari e cutata in directie N-V si apare in Finlanda in apropierea Marii Albe.

Aceste formatiuni au alcatuit o prima catena muntoasa in Finlanda si alte doua regiuni denumita Marealbide.

In Finlanda de V este prezenta o serie svioniana care cuprinde gnaise cu amfibolite si micasisturi.

In parte de S-V a Finlandei se gasesc formatiunile regiunii svecofennide .Sub aceasta denumire sunt grupate depozitele svionianului si botnianului.

In partea de S-E a Finlandei este prezent karelianul, reprezentat de cuartite arcoziene asternute pe fundamentul de granite gnaisice.

Este prezenta si o serie groasa de micasisturi si filite, interpretate ca o formatiune de flis.Teritoriul Finlandei prezinta cutari arhaice si proterozoice sub forma de scuturi.

Cadrul natural

Relieful

Suprafata Finlandei este de 338.145 kilometri patrati, inclusiv 33.522 km patrati de suprafete de apa in interiorul teritoriului. Tara este un platou strapuns de dealuri si vai mici, creste si depresiuni.

Dupa asezarea sa geografica,Finlanda ar trebui sa fie un enorm pustiu de gheata deoarece se gaseste la aceleasi latitudini cu Groenlanda unde 80 % din teritoriu este acoperit cu gheturi vesnice.Finlanda este de asemenea asezata cam la aceleasi latitudini cu Alaska, nordul Siberiei si grupul de insule din nordul Canadei.

Teritoriul finlandez face parte dintr-o regiune foarte veche a scoartei terestre(Scutul Baltic), formata din granit si sisturi cristaline ,peste care s-au depus usoare straturi morenaice.In general,relieful finandez reprezinta un podis inclinat dinspre nord,unde atinge inaltimi de 400 de m, spre sud,unde coboara pana la 1 m.Acest podis cuprinde trei zone distincte:zona costala,care se intinde de-alungul tarmurilor golfurilor Finic si Botnic,pe o distanta de 1100 km si a carui latime inainteaza spre interiorul tarii pana la 100 km.Este regiunea cea mai fertila unde Finlanda isi realizeaza agricultura.Tot in aceasta zona se integreaza si insulele care formeaza arhipelagul Aland.

A doua zona o formeaza regiunea lacustra care cuprinde un teren acoperit cu lacuri si paduri.Relieful acestei zone, a carui latime nu depaseste 200 m este aproape uniform, cu denivelari neinsemnate.Este cea mai intinsa regiune a tarii.

Cea de-a treia zona o reprezinta regiunea podisurilor, care cuprinde partea de nord a tarii.Altitudinea acestei zone variaza intre 200 si 400 m, cu exceptia unei suprafete din N-V, unde o zona muntoasa atinge 1324 m(Halitatunturi).

In parte central-sudica a Finlandei se gasesc depozite de tip glaciar:lanturi morenaice (Salpauselka si Suomenselka sunt principalele). In nord se intalneste un peisaj tipic in care apar campuri de blocuri eratice-fragmente de roca foarte mari, acestora adaugandu-li-se niste martori de eroziune cu aspect piramidal care poarta denumirea de numatek, formand peisaje de tip tunturi. Se inregistreaza miscari de inaltare evidente in sectorul sud-vestic al litoralului finlandez (tarm tipic cu numeroase insule de dimensiuni mici si mijlocii cunoscut sub denumirea de tarm de tip Skaers.

In partea de est se gaseste Podisul Maanselka, ca o reflectare a Scutului Baltic.La contactul dintre acest scut si platforma Est-Europeana se afla lacurile Ladoga si Onega (doua depresiuni lacustre de dimensiuni mari care au fost puternic modelate de calota glaciara).

In urma retragerii calotei, Peninsula Scandinava inregistreaza miscari de inaltare evidente in sectorul sud-vestic al litoralului finlandez.

Coasta finlandeza insoteste tarmurile golfurilor Finic si Botnic,pornind din sud spre sud-vest si continuand spre nord pana la orasul Kemi,in apropiere de granita conventionala cu Suedia.Cel mai extins este arhipelagul Aland,ce cuprinde in jur de 30000 de insule,formate din granit,expuse agentilor atmosferici si actiunii apei,care duc la forme variate.Flora impadurita din arhipelagul Aland si Turku este formata din paduri de conifere,stejar,alun si de o flora secundara:ciuboticacucului,violete,zambile si margaritar.

Clima

Principalul factor care influenteaza clima tarii este pozitia geografica a acesteia, intre 60º si 70º latitudine nordica ceea ce face ca aceasta sa prezinte atat influente ale climatului oceanic cat si ale celui continental,insa depinde foarte mult si de directia maselor de aer.

Temperatura medie in Finlanda este de 10ºC mai ridicata totusi decat a altor regiuni din acelasi climat.Temperatura creste spre Marea Baltica.

Precipitatiile, desi in general sunt peste media regiunilor arctice sunt reduse, dar rata evaporatiei este scazuta si caderea precipitatiilor este adecvata pentru cresterea plantelor.

Cele mai multe precipitatii cad vara, acest lucru fiind un avantaj deoarece inundatiile ajuta cheresteaua sa pluteasca, insa si iarna, cand precipitatiile solide sunt abundente, deplasarea acesteia este mult usoarata de suprafata inghetata.

Numai in sud-vestul tarii zapada persista mai mult de un sfert din an, iar durata sezonului rece joaca un rol important in economia tarii si in viata oamenilor.

Influenta vanturilor de vest este importanta deoarece cand acestea se manifesta, vremea este calda si senina in majoritatea tarii datorita fenomenului de foehn.

Avand in vedere ca Finlanda este situata in zona in care predomina Vanturile de Vest, unde masele de aer polare si tropicale se intalnesc, vremea se poate schimba chiar rapid, in special iarna.

Sistemele care sunt cunoscute ca influenteaza vremea Finlandei sunt sistemele de presiune scazute de obicei aflate langa Islanda si cele de presiune ridicata din Siberia.

In Finlanda, clima este puternic modificata de marea extindere a lacurilor si a golfurilor, astfel incat se poate spune ca aceasta este strict controlata de doua contraste:curentul cald al Atlanticului si masa de aer a Europei continentale. Severitatea climei si o natura mai putin pretentioasa a golfurilor fac ca in sudul Finlandei toate porturile, cu exceptia portului Hango, sa fie tinute inchise pe timp de iarna.Influenta curentului Atlanticului de Nord este simtita mai mult pe malurile nordice ale Finlandei.

Hidrografia

Exista 60000 de lacuri reprezentand 9% din suprafata tarii.Marea intindere de apa.

Imprima teritoriului Finlandei aspectul unui intins platou lacustru.Lacurile sunt repartizate pe intreg teritoriul dar mai ales in jumatatea sudica, formand asociatii complexe.Ele sunt inconjurate sau strabatute de sute de terase ce se ridica la zeci de metri deasupra solului, acoperite de obicei cu brazi si marginite de plaje nisipoase.

Un asemenea baraj (harju-in limba finlandeza) este Punkaharju,care atinge o latime de 60 de m si o inaltime de 30 de m,taind lacul Puruvesi in doua.Alteori lacurile sunt legate intre ele prin canale naturale cum sunt cele din regiunea centrala.

Cele mai mari sunt Saimaa (4400 km²), Pajanne (1065 km²), Inari (1000 km²). Abundenta canalelor naturale a permis ca majoritatea lacurilor sa fie navigabile, dand nastere celui mai ieftin mijloc de transport mai ales pentru plutele care transporta lemn si care vin in acest fel pana la portile fabricilor de cherestea.

Destul de numeroase sunt si raurile,in general scurte,bogate in apa si despartite si ele prin diguri naturale,dand nastere la nenumarate cascade si favorizand amenajarea de hidrocentrale.Cea mai mare cascada din Finlanda si totodata cea mai mare din Europa este Imatra ,situate pe raul Vouska,cu o lungime de peste 1500 m si o cadere de 20 de m,punand astfel in actiune o hidrocentrala care produce cea mai mare parte din energia tarii.Cele mai multe rauri izvorasc din lacuri si se varsa in alte lacuri. Marile rauri se varsa in Golful Botnic(Kemijoki,Kokemaenjoki,Oulujoki), in Golful Finic (Kymijoki, Kareanjoki) sau in lacul Ladoga (Vouksa).

In zona lacurilor, padurea joaca un rol mai important decat in jurul coastelor, aici dominand in mod absolute.Exista un mare contrast intre asezartile fermiere din zona costala si oazele de culture din zona lacustra.Aici cultivarea padurilor a avut intotdeauna prioritate fata de cea a ogoarelor.

Plutele uriase, incarcate cu cherestea sunt transportate de-alungul lacurilor intinse, reprezentand principala bogatie a tarii.

Solurile

Solurile in Finlanda sunt aproape in exclusivitate podzoluri,care tind insa a fi saturate de apa care provine din topirea masiva a zapezilor.Cele mai bune soluri sunt cele post-glaciare aflate in zona litorala,dar acestea se intalnesc doar pe 3% din teritoriul Finlandei.

Regiunile de padure au in general soluri tari, astfel ca orice incercare de a practica agricultura aici este inutila.

Soluri cenusii de munte predomina tinuturile interioare. Treimea nordica a Finlandei este acoperita de mlastini amestecate cu turba. Cele mai fertile soluri sunt in sud, campiile de coasta, care sunt formate din argila marina.

Prezenta argilei in solurile Finlandei impiedica cultivarea plantelor.

O caracteristica importanta a solurilor Finlandei este ca acestea sunt inghetate 4-8 luni pe an.

Vegetatie

Mare parte din Finlanda are un climat potrivit pentru dezvoltarea coniferelor, cu regenerare naturala a padurilor. Cu cat altitudinea creste, se intalnesc dealuri, in special in nord, unde exista o lipsa a arborilor.

Botanistii finlandezi impart vegetatia de la sud la nord astfel: stejar (Quercus sp.), paltin (Acer sp.), mesteacan (Betula sp.), conifere de sud, conifere de nord, conifere de Laponia.

Fauna este bogata in: reni, caprioare, jderi si elani, iar in nord unde predomina tundra se poate intalni vulpea polara, boul moscat si hermelina.

Populatie si asezari

Populatia Finlandei este de 5 098 754 milioane. Finlanda este a 6-a dintre cele mai intinse tari din Europa ca suprafata, dar cu o densitate mica a populatiei de 15,5 locuitori pe km². Cei mai multi finlandezi, cam 2/3 locuiesc in zone urbane, in timp ce 1/3 traiesc in zona rurala.

Finlanda este o tara foarte omogena din punct de vedere etnic. Comunitatea straina formeaza cam 2% din populatie. Cele mai mari grupuri de imigranti sunt din Rusia, Estonia si Suedia. Dar intre ei se afla un numar considerabil de oameni cu descendenta finlandeza.

Finlanda este impartita in 12 provincii, fiecare administrata de un guvernator ales de catre presedinte. Provinciile se numesc Ahvenanmaa, Hame, Keski-Suomi, Kuopio, Kzmi, Lappi, Mikkeli, Oulu, Pohjois-Karjala, Turku Ja Pori, Uusimaa si Vaasa. Ahvenanmaa are o autonomie considerabila cu propriul sau parlament.

Natalitatea depaseste 11.7, iar mortalitatea circa 9.5, ceea ce inseamna un spor natural de 2.2 oricum mai scazut decat in 1980 (3.9).

Fata de valorile medii ale populatiei (15.2 loc/kmp) se cunosc regiuni, in principal urbane in care valorile depasesc 200 loc/kmp. Oricum, populatia este concentrata mai intai in lungul litoralului Golfului Botnic incepand cu orasul Kemi, foarte aproape de granita cu Suedia si pana la orasul Turku. In aceasta campie litorala, cu latime cuprinsa intre 50- 150 km, se desfasoara activitati legate de exploatarea unor resurse (plumb, zinc, crom, lemn) prelucrarea acestora (siderurgia neferoasa Tornio, Vihanti, Kokkola, Pori, Harjavalta; chimica si petrochimica, industria constructiilor de nave, industria lemnului, mobilei etc.), activitati comerciale-portuare si de transport (rutier, naval, feroviar). Al doilea aliniament cu valori care trec de 20 loc/kmp se afla in sud si cuprinde regiunile: Turku Pori, Uusimaa, Hame si Kymi. Aici sunt incluse cateva centre de maxima importanta (Turku, Tampere, Helsinki, Espoo, Lappeenranta) ale caror activitati acopera in cea mai mare parte sfera economica a tarii (industrie siderurgica, petrochimica, a lemnului, constructiilor navale etc.). Orasele porturi reprezinta in acelasi timp poarta principala comerciala a Finlandei.

Sunt cateva perimetre in interiorul tarii cu valori relativ ridicate ale densitatii populatiei motivate de exploatarea unor resurse, de prelucrarea acestora, transport (Kuopio, Outokumpu, Otamaki, Mikkeli). Regiunea cu cele mai reduse valori ale densitatii ale populatiei este Laponia, sub 2 loc/kmp.

Populatia urbana ajunge la peste 62 ℅, principalele orase fiind: Espoo (peste 190 de mii de locuitori), Tampere (circa 190 de mii de locuitori), Vantaa (circa 170 de mii de locuitori), Turku (circa 165 de mii de locuitori), Oulu (peste 110 mii de locuitori), Lahti (circa 96 de mii de locuitori).

Helsinki (Helsingfors in suedeza), oras situat intr-o peninsula din Golful Finlandei, oras fondat in 1550 de suedezi. Are peste 1 milion de locuitori impreuna cu centrele suburbane: Espoo, Kauniainen si Vantaa. Este un oras cu o urbanistica moderna, un important port si centru industrial.

Tampere (Tammerfors in suedeza) este un puternic centru industrial (constructii de masini, textila, industria celulozei si hartiei) cu monumente evocand arhitectura secolului al XIX-lea, muzee.

Turku (Abo in suedeza), port la Marea Baltica, important centru industrial si cultural, cu monumente evocand arhitectura secolului al XII-lea.

Espoo are o structura urbana destul de originala, este impartit in cinci centre distincte, fiecare de marimea unui oras finlandez obisnuit, cu retele de transporturi de buna calitate.

Rovaniemi: febra aurului a atras la inceputul secolului XIX numerosi aventurieri in acest oras, ceea ce a dus la o crestere economica rapida, iar Rovaniemi a devenit in scurt timp capitala provinciei Lapland.

Porvo este un oras infloritor, cu o puternica industrie in dezvoltare si in acelasi timp aproape cel mai vechi oras al tarii. In afara cladirilor moderne s-a pastrat un centru medieval, foarte bine restaurat.

Economia

Tara cu o economie bine dezvoltata, diversificata si printre cele mai competitive din lume (locul 3 pe glob), Finlanda detine importante resurse minerale, fiind printre primii producatori europeni de cobalt, vanadiu, crom si nichel, precum si de un bogat fond forestier (locul 3 pe continent) iar 1994 au fost descoperite doua campuri diamantifere.

Industria (care antreneaza aproximativ 1/5 din populatia activa si contribuie cu 1/3 la PIB), are ca domeniu traditional exploatarea si prelucrarea masei lemnoase .Finlanda este al doilea mare exportator al masei lemnoase la nivel mondial, dupa Canada; mobila, celuloza, hartia au, de asemenea, o pondere mare la export (lemnul si produsele derivate asigura, de regula, peste 30 % din valoarea exporturilor).

Dinamica cea mai sustinuta a cunoscut-o insa, in ultima vreme, industria electronica, cea mai reprezentativa fiind grupul Nokia (cu peste 150 de filiale in peste 50 de tari).

Sunt prezente si alte ramuri, de la siderurgie (aproape 4 milioane de tone de otel si 3 milioane de tone de fonta anual) si metalurgie neferoasa (cupru, zinc, plumb, aluminiu, etc) folosite in construirea de nave (specializare in nave de pasageri si ferry-boat-uri), petrochimie (pe baza hidrocarburilor importante), industria textila (Tampere este supranumit Manchester-ul finlandez), pielarie si industria alimentara.

Teritorial, industria este concentrata de circa 70 % in cele 4 provincii din extremul sud (Uudenmaan, Turun-Porin si Kymen).

O treime din energia electrica este furnizate de centrale electronucleare. Agricultura antreneaza mai putin de 5 % din totalul populatiei activa (impreuna cu silvicultura si piscicultura), contribuie cu aproximativ 3 % la formarea PIB, se concentreaza in treimea sudica a tarii si este specializata in cresterea animalelor (bovine, porcine).

Suprafata cultivata (mai putin de 8 % din teritoriul Finlandei) este ocupata in general cu cereale (orz, ovaz) dar si sfecla de zahar, rapita, cartofi.

Reteaua de comunicatii este bine dezvoltata si diversificata.

Specific este transportul fluvial (cai navigabile interde de 6245 de km), iar comertul exterior se realizeaza in proportie de circa 90 % pe cale maritima (porturi principale: Helsinki, Turuku, Naatali, Kotka, capacitatea flotei maritime este de 1,6 milioane t.r.b).

Intrarea in U.E (1995) s-a facut pe fondul unei cresteri economice reduse (1980-1994, ritm de 1 % anual; in 2003 a fost de 1.9 %), al unui somaj ridicat (16-17 %, ceva mai scazut incepand cu 1997: 8.9 % in 2004), al unei concurente acerbe in domenii nelegate de exploatarea lemnului si a dificultatilor majore prin care trece Rusia- partener comercial traditional ( primul partener in anii 70-80).

Finlanda inregistreaza cea mai scazuta rata a inflatiei din tarile nordice (1.3 % in 2003).

Sectorul serviciilor antreneaza 2/3 din populatia activa si contribuie cu peste 3/5 la PIB.

Balanta comerciala se mentine excedentara de peste 15 ani, principalul partener fiind UE (peste 1/2 la export si 2/3 la import)

Comertul exterior este exprimat in miliarde de dolari, aproximativ 94,97, din care 52,98 export (utilaje industriale, produse electrocasnice,mijloace de transport 24,3 %, hartie si produse de papetarie -18,8 %, aparatura audio-video si de telecomunicatii-11,6 %, lemn-exclusiv mobila-5,1 % s.a).si 41,99 import (masini, utilaje si echipamente de transport 18,2 %, aparutura audio-video si de telecomunicatii 13,8 %, combustibili minerali 11,6 % , autovehicule 7,0 % ,s.a).

Principalii parteneri (2002): la export : Germania 11,8 %, Marea Britanie 9.6 %, Suedia 8.5 %, Rusia 6.6 % Olanda 4.6 %, Franta 4,5 % s,a.; la import : Germania 14,5 %, Suedia 10,9 % , Rusia 9,9%, Marea Britanie 5.7%, Franta 4,3 % , Danemarca 4,2 %.

Industria energetica

Finlanda genereaza anual aproximativ 82 miliarde kWh si are un consum de energie electrica de 16.000 kWh pe cap de locuitor anual. O parte din aceasta energie fie este produsa in hidrocentrale 12.6 TWh in anul 2009 ceea ce reprezinta 15% din totalul de energie fie o mare parte din aceasta este importata in proportie de 15.3%.

In producerea energiei electrice in hdrocentrale Finlanda are o capacitate mai redusa in comparatie cu Norvegia si Suedia.

Cantitatea de energie electrica produsa in hidrocentralele din Finlanda a variat in ultimii ani intre intervalul 10-15% in functie de nivelul de precipitatii dar si alte conditii hidrologice, ocupand locul doi in cadrul celor mai exploatate resurse regenerabile dupa bioenergie. In anul 2007 energia produsa in hidrocentrale a reprezentat 14% din totalul energiei regenerabile produse in Finlanda.

La nivelul anului 2006 in Finlanda functionau 207 hidrocentrale dintre care 67 microcentrale generand mai putin de 1MW (megawatt-10 W), hidrocentrale de putere mica (1-10MW) si 57 hidrocentrale de mare capacitate (>10MW).

Aceste hidrocentrale au o capacitate totala de peste 3000 MW. Productia lor anuala a variat intre 9.5 si 16.8 Twh (Terawatti/ora 10¹²W) in perioada 2000-2008.

Impactul hidrocentralelor asupra mediului se resimte in mare masura la scara locala. In mod inevitabil barajele duc la modificarea conditiilor hidrologice ale cursurile raurilor pe care au fost construite. Datorita regularizarii nivelului de apa. Unele specii de plante si animale vor deveni extincte sau vor fi fortate sa migreze in cautarea unui alt habitat. Exista riscul ca substante nocive precum metalele grele sa se acumuleze in organismul unor specii de pesti si alte animale. Dioxidul de carbon si metanul pot fi eliminate in atmosfera in urma activitatii hidrocentralelor insa acestea prezinta si avantajul ca duc la scaderea folosirii combustibililor fosili.

In Finlanda energia nucleara este produsa cu ajutorul a patru reactoare nucleare in cadrul a doua centrale Loviisa si Olkiluoto. In anul 2007 acestea au produs aproximativ 28% din totalul de energie electrica al Finlandei. Cel de-al cincilea reactor nuclear este in constructive urmand a fi dat in functiune in anul 2012.

82% din totalul de energie regenerabila este reprezentata de bioenergie in mare parte sub forma de material lemnos urmand productia energiei electrice in cadrul hidrocentralelor cu un procent de 14%. La acestea se adauga energia eoliana, energia solara, biogaz; toate acestea reprezinta 4% din totalul de energie.

Industria lemnului

Finlanda se afla in centura forestiera temperat rece.Peste 70 % din tara este impadurita, pricipalii arbori fiind pinul, bradul, mesteacanul .Procentul suprafetei impadurile este mai mare decat al oricarei tari europene, fiind urmatoare dupa Canada in ceea ce priveste exportul din produse din lemn si cherestea.

Exportul total din lemn si produse din lemn cumuleaza 85 % din valoarea totala a comertului extern al Finlandei.

Importanta silviculturii este datorata:

v     extinderii mari a padurilor

v     lipsa altor resurse importante

v     nedisponibilitatea terenurilor despadurite pentru agricultura,practicandu-se replantarea

v     acoperirea cu zapada pe perioada de iarna ,care este avantajoasa pentru operatii de transport a cherestelei.

v     numeroase cascade rapide care fac posibila generarea energiei electrice ieftine

Guvernul finlandez detine o treime din padurile Finlandei, majoritatea din nordul tarii. Restul sunt detinute de fermierii care in timpul verii se ocupa de agricultura si taie copaci in restul anului. Exista o politica stricta de conservare a padurilor. Finlanda produce mai mult de 37 milioane de metri cubi de lemn pe an. Lemnul de pin reprezinta principala materie lemnoasa, cu aproape jumatate din productie, urmata de molid si mesteacan.

Industriile cherestelei, producatoare de hartie si alte industrii bazate pe lemn reprezinta principala ramura a industriei finlandeze. Finlanda este cunoscuta ca principalul producator de placaj din lemn si pricipalul producator de hartie

Industria siderurgica vizeaza prelucrarea minereurilor feroase exploatate in tara indeosebi in jumatatea Nordica (Kolari= reg. Lappi), la sud de Kermijarvi in valea raului Kermijoki (tot in regiunea Lappi); Otanmaki = regiunea Oulu. Aceasta se prelucreaza in Raahe, centru siderurgic aflat la sud de orasul Oulu la tarmul Golfului Botnic. Al doilea centru important al siderurgiei feroase, Hanko, se afla in sudul extreme al tarii prelucrand si minereurile exploatate in apropiere. Siderurgia neferoasa

(cupru, cel mai mare centru de exploatare al cuprului fiind Outokumpu), are la baza material prima locala, iar prelucrarea se face exclusiv in porturi sau in apropierea tarmului (Kokkola, Pori, Harjavalta).

Industria constructoare de masini produce uzine,masini si utilaje pentru industria de prelucrare a lemnului (la Rauma si Lahiti),locomotive si material rulant la Tampere,nave(in santierele navale de la Helsinki,Raahe,Vaasa si Turku).

Industria constructoare de masini este una dintre cele mai poluante industrii.

Poluarea industriala are loc prin intermediul unor poluanti cum ar fi: Cl2, benzol, plumb, fluor, brom, iod,acid sulfuric, soda, unele mirosuri animaliere, de smoala, Ca, Fe.

Toate acestea se combina cu praful,care contine oxid de calciu,bioxid de siliciu,oxid de aluminiu,de asemeni si trioxidul de sulf,oxidul feric asociat cu cel de titan,fosfati si oxizii.

Agricultura

Agricultura si implicit modalitatea de folosire a terenurilor dezvaluie caracterul mediului natural dintr-o anumita zona si maniera prin care omul a reusit sa invinga barierele naturii.

Cu aproximativ 60% din suprafata ocupata cu areale impadurite si alte 32% alte terenuri (care nu pot fi utilizabile in agricultura-mlastini), Finlandei nu-i mai revin decat 8% pentru culturi, culturi care se bazeaza mai mult pe cresterea animalelor. Cele mai favorabile conditii se intalnesc in partea sudica a tarii, in campiile litorale, unde se cultiva grau, ovaz, orz, rapita, sfecla de zahar sau cartofi. Dintre acestea, mai ales cartoful dar si orzul sau secara pot fi regasite pana in regiunea Cercului Polar avand in vedere adaptarea la conditii din ce in ce mai precare. Intrucat cresterea animalelor detine cea mai mare pondere in agricultura se acorda o deosebita atentie pasunilor, fanetelor si culturii plantelor furajere. In afara bovinelor se mai cresc porci, pasari sau reni (Laponia).

Proprietatile sunt in general mici si mijlocii (majoritatea avand intre 5 si 20 ha teren cultivabil), fermierii, imbinand, de cele mai multe ori, agricultura cu activitatile forestiere. Tinand seama de importanta silviculturii in economia nationala a fost initiat un vast program de ameliorare forestiera, in cadrul caruia s-a realizat inlocuirea padurilor cu crestere lenta, putin productive, drenarea mlastinilor pe suprafete intinse, fertilizarea padurilor. Principalele regiuni forestiere sunt: Podisul lacurilor si bazinele hidrografice ale raurilor Oulu si Kemi, padurile cele mai productive fiind cele din jumatatea sudica a tarii.

Climatul si solurile Finlandei reprezinta o adevarata provocare pentru practica agriculturii. Pentru ca se desfasoara intre 60 si 70 latitudine nordica (la fel ca si statul Alaska), Finlanda se confrunta cu ierni aspre si sezoane de vegetatie scurte, adesea intrerupte de ingheturi. Totusi, datorita influentei Curentului Golfului, clima devina mai moderata astfel ca Finlanda detine jumatate din terenul arabil al lumii, aflat la nord de latitudinea de 60. Precipitatiile anuale apar in special in lunile de iarna, sub forma solida, lasand sezonul cald cu un aspect de continentalism. (Influenta oceanica umeda din vest este blocata de inaltimile Alpiilor Scandinaviei, climatul devenind astfel tot mai arid de la vest la est pe continent)

Ca un raspuns la caracteristicile vremii, fermierii si-au bazat recoltele pe plante rezistente la frig si care ajung intr-un timp scurt la maturitate, le-au cultivat pe versantii sudici toate pentru a realiza o recolta chiar si in verile secetoase cu temperaturi mai scazute. Majoritatea terenurilor folosite astazi in agricultura intensiva au fost in trecut fie mlastini fie areale impadurite, solul a fost cultivat intens ani la rand pentru a neutraliza aciditatea in exces si pentru a creste fertilitatea. Sistemele de irigatie nu au fost necesare aici insa au fost realizate retele de drenaj pentru a absoarbe apa in exces.

Pana la sfarsitul secolului al XIX lea izolarea Finlandei a presupus ca fermierii sa isi bazeze productia pe culturile de cerelae pentru a satisface nevoile de baza ale societatii. In toamna fermierii cultivau secara, in primavara, cei din zonele centrale si sudice finlandeze ovaz in timp ce in nord se cultiva orz. Fermele mai produceau si cantitati mai mici de cartofi, radacinoase si leguminoase. Cu toate acestea terenurile favorabile cultivarii erau inca foarte mici fapt pentru care Finlanda nu a exportat foarte multe produse agricole.

Acest tip de productie agricola traditionala s-a modificat simtior la sfarsitul secolului al XIX lea, cand Finlanda a putut importa plante cerealiere cu pret foarte scazut din Rusia si Statele Unite ale Americii. Mai mult, specializandu-se pe cresterea intensiva a animalelor si exportand apoi produsele lactate si din carne, Finlanda a reusit sa faca aceasta activitate profitabila. Aceasta schimbare in conditiile de piata a determinat fermierii sa treaca de la o agricultura bazata pe cultivarea plantelor tehnice la una bazata pe cresterea intensiva a animalelor, tipar caracteristic pentru sfarsitul anilor 80.

Ca un raspuns la criza in agricultura din 1930, guvernul a incurajat productia interna prin impunerea unor tarfie pentru importurile agricole. Ca urmare, terenurile ocupate in activitati de acest tip au crescut. Restrictiile privind importul de cereale a stimulat o reintoarcere la agricultura mixta astfel ca, pana in anul 1938 fermierii finlandezi au reusit sa satisfaca aproape 90% din cererea de cereale a tarii.

Perturbarile cauzate de Razboiul iernii (1939-1940) si de Razboiul din Laponia au dus la imputinarea rezervelor de hrana mai ales atunci cand Finlanda a fost nevoita sa cedeze aproape 10 % din terenurile agricole Uniunii sovietice. Aceste evenimente au determinat Finlanda sa se gandeasca la o aprovizionare cu hrana in cazul unor conflicte viitoare.

Dupa razboi, prima provocare a fost reabilitarea fermelor dezafectate. Ca rezultat al acestui proiect, arealul ce putea fi cultivat s-a extins cu 450.000 de hectare ajungand astfel la 2,4 hectare la inceputul anilor 60. Dezvoltarea agriculturii s-a facut in paralel cu cea a aindustriei.

Pe parcursul acestei perioade de expansiune, fermierii au introdus si elemente moderne in practica agricola. Utilizarea pe scara larga a produsilor chimici de fertilizare, insectididele, masinile agricole precum si soiuri de seminte imbunatatite au dus la cresterea randamentului acelor terenuri. Cu toate acestea, procesul de modernizare a dus la o dependenta fata de anumiti produsi din import cum ar fi petrolul sau substantele fertilizatoare. Ca o comparatie, in anul 1950 energia electrica produsa intern acoperea 70% din nevoile fermelor pe cand in 1984, energia interna mai satisfacea doar 20% din nevoile fermelor. Din cauza scumpirii petrolului in anii 70, fermierii s-au reorientat spre energia pe baza de lemne.

In ciuda multor neajunsuri determinate de cadrul natural, agricultura Finlandei este totusi eficienta si productiva spre deosebire de alte tari din Europa.

Conform unor studii, agricultura aduce un aport de 13% la emisiile globale cu efect de sera, aproximativ aceeasi cantitate ca si transportul cu vehicule. Acest fapt se datoreaza gazului metan. Plantele proceseaza nutrientii obtinuti prin radacini si produc metan ca gaz rezidual. Nivelul metanului se datoreaza in parte si ingrasamintelor utilizate - plantele pentru care se foloseste ingrasamant pe baza de metan emit cu 49% mai mult metan decat cele care nu primesc un astfel de ingrasamant. Mai mult, practica intensiva a terenurilor duce la degradarea solurilor si la scaderea randamentului acestora.

Metanul este un gaz din grupa hidrocarburilor care se formeaza, pe langa altele, din materia organica aflata in descompunere - genereaza peste 18% din gazele cu efect de sera pe plan global. Animale precum vacile si oile sunt responsabile de formarea a 20% din emisiile globale de metan, eliminand-ul prin flatulenta. Cercetatorii au descoperit ca o vaca matura poate elimina intre 400 si 500 de litri de metan pe zi. Metanul are un efect pe termen lung de 25 de ori mai puternic decat cel al dioxidului de carbon.

Transporturile

Geografia si climatul Finlandei ingreuneaza transporturile si comunicatiile. Vreme de secole porturile de coasta care erau inchise in fiecare iarna din cauza ghetii timp de o luna in sud si 5 in nord asigurau singura legatura cu Europa.

Nu atat relieful tarii cat distantele mari au impus gasirea celei mai optime modalitati de transport feroviar, rutier si fluviatil.Finlanda este strabatuta de la sud la nord de o magistrala rutiera, unind centrele Helsinki- Lathi- Oulu- Kemi- Ivalo (Hamerfest). Pe aceeasi directie, dar numai la Kemi si de aici pe teritoriul Suediei, se extinde reteauau feroviara mai ales pentru marfurile si produsele cu volum mare. In jumatatea sudica aceasta inregistreaza o densitate mult mai mare facand legatura intre centrele de exploatare si cele de prelucrare a materiilor prime minerale, lemnoase.

De o deosebita importanta sunt transporturile fluviatile pe rauri dar mai ales pe lacuri si canale, precum si cele maritime.

Porturi active sunt : Helsinki, Turku, si Naantali, Pori si Vassa. Canalul Saimma face legatura intre lacul Saimma si Marea Baltica, totusi cea mai mare parte a canalului apartine Rusiei.

Servicii frecvente de  transport cu bacul, cu feribotul  realizeaza legatura dintre Finlanda cu Estonia si Suedia. Pentru serviciul intern feribotul face legatura intre insulele Finlandei cu teritoriul principal al tarii.

Administratia maritima finlandeza este responsabila cu mentinerea retelelor de rute navale in Finlanda. Rutele navale ale Finlandei includ aproximativ 7.600 km de rute in zona de coasta si 7.900 de km in interiorul teritoriului (rauri, canale si lacuri).

Sistemul de drumuri este folosit de majoritatea cargourilor interne si pentru transportul de pasageri.Din 2005 reteaua nationala de drumuri principale are o lungime totala de 13, 258 km si toate soselele publice insumeaza 78, 186 km din care 50,616 km sunt pavati. Reteaua de autostrazi are o lungime de 635 km.

Transportul aerian a crescut rapid intre anii 1970 si 1980.In randul pasagerilor traficul intern a crescut mai rapid decat traficul international de calatori, dar pentru transportul de marfa nu s-au inregistrat cresteri la nivel de transport aerian.Tarifele pentru transportul aerian fiind cele mai accesibile, cele mai mici din Europa, ceea ce a contribuit la extinderea rapida a calatoriilor cu avionul.Apropape 3 milioane de pasageri si mai mult de 50 000 tone de marfa trec anula numai prin aeroportul Helsinki- Vantaa.

Principalul terminal de pasageri international este aeroportul Helsinki-Vantaa cu peste 13 milioane de pasageri inregistrati in 2007. Aproximativ 25 de aeroporturi ofera servicii de curse regulate pentru pasageri.Ele sunt finantate prin taxele de aeroport iar cele din regiunile rurale pot primii subventii sau pot fii subventioate.

Aeroportul Helsinki Vantaa asigura zboruri interne si internationale si foloseste serviciile Finnair, Blue 1 si Finncon Airlines.

Cel mai mare aeroport este Helsinki- Vantaa situat la 19 km spre nord de Helsinki in suburbia Vantaa de unde si numele, iar al doilea ca marime este Oulu Airport.Cele mai mari aeropor-turi sunt administrate de compania de stat Finavia iar cele mai mici sunt administrate de autoritatile municipale. Pe langa cele 2 mari aeroporturi, Helsinki, mai detine inca 40 de aeroporturi mai mici.

Reteaua feroviara finlandeza consta intr- un total de 5.794 km de cale ferata. Trenurile de pasageri sunt administrate de compania de stat VR Group.Acestea furnizeaza servicii in maoritatea oraselor si in multe regiuni rurale, dar nu sunt asa de raspandite ca si transportul cu autobuzul. Majoritatea trenurilor de pasageri pornesc sau se opresc in gara centrala din Helsinki.

Turism

Finlanda, cu cele patru anotimpuri si privelisti unice, ofera oricui cate ceva, de la cei care isi petrec vara in Helsinki la cei care ajung aici pentru partiile de ski din Lapland sau doresc doar sa se bucure de linistea maiestuoasa a tinuturilor nordice. Daca in timpul iernii puteti sa schiati, sa va plimbati cu o sanie trasa de reni sau, asa cum spune traditia locului - inspirat sustinuta de turism - sa il intalniti pe Mos Craciun, in timpul verii puteti descoperi orasele finlandeze, sa va plimbati si sa faceti excursii in munti, sa descoperiti macar unul din zecile de mii de lacuri sau sa profitati de sauna traditionala din cabanele pierdute in imensitatea nordica.

Helsinki : considerat capitala economica a Scandinaviei, datorita prezentei a numeroase firme internationale, precum Nokia sau Laponia Jewellery, este un oras atragator si pentru turisti, o imbinare de cultura urbana, modernism si traditie.

Turku : a fost capitala Finlandei in trecut, dar dupa 1812 si-a pierdut aceasta calitate. Dupa un incendiu devastator care a avut loc in 1828 intregul oras a trebuit reconstruit pana la frumusetea de astazi, dezvoltandu-se rapid. Considerat inca de multi finlandezi ca adevarata capitala a tarii, este si locul unde a fost deschisa prima universitate din istoria tarii. Mai mult, aici veti gasi atat restaurante rafinate, cat si cluburi. In afara acestora puteti vizita numeroasele muzee, care povestesc istoria stralucitoare si in acelasi timp tragica a orasului. Castelul Turku si Catedrala, datand din secolul XIII, nu trebuie ratate sub nici un pretext. In Catedrala veti gasi si Muzeul de Istorie, fascinant pentru cei care vor sa descopere trecutul Finlandei.

O alta traditie spune ca Turku este orasul de Craciun al Finlandei. In fiecare an, pret de cateva saptamani, Mos Craciun devine adevaratul stapan al orasului, avand loc numeroase petreceri, spectacole si manifestari specifice. Datorita locatiei puteti ajunge cu usurinta la malul marii, unde veti vedea micile sate, ce par neschimbate de sute de ani.

Rovaniemi : febra aurului a atras la inceputul secolului XIX numerosi aventurieri in acest oras, ceea ce a dus la o crestere economica rapida, iar Rovaniemi a devenit in scurt timp capitala provinciei Lapland. Cladirile moderne sunt imprejmuite de o regiune naturala si superba de salbaticie arctica. Este si un centru universitar, cu cateva muzee si regiune unde puteti face excursii sau puteti schia. Orasul a fost complet distrus in al doilea razboi mondial, fiind reconstruit integral. Cei care doresc pot vizia Ranua, unde vor gasi o gradina zoologica sau Parcul lui Mos Craciun, unde il vor intalni chiar pe Mos Craciun, pentru a intelege pentru totdeauna ca acesta exista in realitate.

Din pacate exista si factori negative ai dezvoltarii turismului: urmarea poluarii si degradarii mediului, ingradirea posibilitatilor de agrement si destindere in centrele urbane au efecte negative asuprara starii de sanatate.

Danemarca

NUMELE OFICIAL : KONGERIGENT DANEMARK (Regatul Danemarcei).

LIMBA OFICIALA : Daneza, limba indo europeana, apartinand grupului limbilor nord-germanice (scandinave);

CAPITALA : Copenhaga, situata in partea centrala a tarii

Evolutie geologica

Danemarca s-a format pe o platforma veche,platforma est europeana,cu fundament precambrian.

In alcatuirea fundamentului intra sisturi cristaline strapunse de masive intruzive arhaice si proterozoice vechi.

Formarea cuverturii sedimentare incepe in infracambrian.Infracambrianul este reprezentat numai prontro fasie ingusta numai prin marginea de N-V a scutului baltic catre geosinclinalul Canadian.

Paleozoicul inferior se localizeaza pe marginea de N-V si V.

Cuvertura se incheie cu cuateranar, si in jumatatea de nord sunt prezente si morene.

Toate depozitele cuverturii sunt epicontinentale, separate prin lacune.

Partea nordica prezinta cutari arhaice si proterozoice sub forma de scuturi.

Partea de S-E prezinta cutari varisce de tipul regiunilor varisce cu cuvertura mezozoica si cainozoica.

Parte de centru V si centru N prezinta cutari caledoniene reprezentate de regiuni de afloriment.

Teritoriul Danemarcei apartine zonei Hebride, Insulelor Britanice si regiunii Varisce reprezentate de masivul Cornwall.

CADRU NATURAL

Danemarca este situata intre Marea Baltica si Marea Nordului, separate prin stramtorile Skagerrak, Kattegat, Belt.

Danemarca este alcatuita din Peninsula Iutlanda si Arhipelagul Danez si are in componenta mai multe insule importante ca: Sjaelland, Fionia(Fyn), Lolland, Falster, Mon, Bornholm, Frisice (partial). Include si teritoriile autonome Groenlanda si insulele Faeroer.

Geologie si relief

Relieful este format dintr-o campie joasa, usor valurita, si doar putine puncte sunt mai inalte, cea mai mare altitunine avand-o Mollehoj, in jur de 170 m. Tarmul este crestat de golfuri, lagune si fiorduri pe o lungime de 75.000 km.

Danemarca se suprapune unei campii de acumulare glaciara. Relieful acestei tari prezinta efecte pregnante ale depunerilor glaciare.

Relieful Danemarcei este de varsta recenta, fiind rezultat, in cea mai mare parte, in urma acumularilor glaciare sau fluvio-glaciare din faza Vistula si a celor postglaciare marine. Extensiunea maxima spre SV a ultimului ghetar este marcata de aliniamentul cel mai important de morene (terminale) care strabate Iutlanda pe directie meridiana, la S de Limfjorden. Prin depunerea morenelor de fund peste suprafetele de exaratie s-au format campii usor ondulate ; in mijlocul campiilor apar drumlinuri, eskere si asociatii de kame.

Arhipelagul Faeroer (limita dintre Oceanul Atlantic si Marea Norvegiei) este alcatuit din peste 22 insule. Acestea sunt alcatuite din bazalte si tufuri vulcanice tertiare, care formeaza platouri in trepte, cu altitudinea maxima de 871m (varful Slaettaratindur). Tarmurile sunt stancoase, crestate si formeaza fiorduri-consecinta modelarii glaciatiunii de calota.

Insulele care fac parte din aliniamentul insulelor Frisice (Romo, Fano, Mando), situate in NE Oceanului Atlantic (Marea Nordului), prezinta tarm de tip watt (tarm cu plaja intinsa inundata in timpul refluxului). Ele s-au format pe seama materialului adus de raurile vest-europene si a celui erodat din faleza marina franceza preluat de curentul din Marea Manecii, prelucrat si depus.

Insula Bornholm (situata in partea de SE a Danemarcei) este constituita in principal de granitul rosu de Rapakivi, in partea de S, gresii, sisturi, calcare. Configuratia reliefului este de campie deluroasa cu inaltimea maxima de 162m. In lungul tarmului se desfasoara dune de nisip, care au fost fixate cu conifere (17% din teritoriul insulei este acoperit de paduri de conifere).

Insula Lolland (este situata in puntea insulara dintre Peninsula Iutlanda si Peninsula Scandinava) are altitudini mci si este constituite din calcare acoperite cu depozite morenice.

Insula Sjaelland (este situata intre Peninsula Scandinava in E si Insula Fyn in V) este alcatuita din depozite glaciare si fluvio-glaciare care stau pe un fundament calcaros vizibil in faleza din SE insulei. Relieful este de campie ondulata, de depozite morenice lasate de glaciatiunea cuaternara. Inaltimea maxima este de 126 m. Tarmul este dantelat cu golfuri si fiorduri.

Clima

Datorita pozitiei sale in nordul Europei, numarul zilelor cu soare variaza foarte mult. Acest aspect este specific Scandinaviei. De altfel, exista o traditie prin care locuitorii sarbatoresc cea mai lunga si cea mai scurta zi din an.

Climatul danez este determinat de pozitia marginala a tarii in cadrul continentului, dar mai ales de faptul ca aceasta tara este inconjurata aproape in intregime de apa. Se remarca existenta a patru sezoane : veri cu temperaturi medii de 16 ºC, ierni blande cu temperaturi medii de 0,5ºC, primavara si toamna avand o durata foarte scurta. Danemaca nu prezinta fluctuatii importante intre zi si noapte, insa rafalele de vant si schimbarea directiei vantului pot afecta vremea si temperaturile. Vantul prezinta o intensitate mai mare iarna.

Relieful jos si suprafata redusa a Danemarcei determina diferentieri regionale    nesemnificative. Sezonul de vegetatie este limitat datorita perioadei de inghet care de obicei se manifesta din septembrie pana in mai.

Temperatura medie anuala, pentru ansamblul Danemarcei, este relativ ridicata (8,5 ºC), iar perioada cu temperaturi medii de peste 10ºC dureaza aproximativ 130-140 de zile, dar regimul pluviometric este deseori nefavorabil cresterii si maturarii plantelor cultivate detorita cantitatilor reduse de precipitatii din timpul primaverii, respectiv ploilor estivale prea abundente.

Soluri

Exista doua tipuri fundamentale de soluri : podzolice, nisipoase, sarace in substante nutritive, predominante in Iutlanda de Vest si cele brune de padure, caracteristice Iutlandei de Est si Arhipelagului danez. Acestea sunt soluri argiloase, imbogatite prin adaosul de carbonat de calciu, provenit din exaratia efectuata asupra substratului calcaros ; au devenit cele mai fertile soluri ale Danemarcei in urma aplicarii unor tehnici agricole rationale timp de secole.

Datorita glaciatiunii recente solurile dezvoltate pe depozite glaciare au o relatie stransa cu materialul parental. Cele mai sarace soluri- podzoluri- se gasesc in cele mai vechi depozite din vest si sunt cele mai nisipoase.

Hidrografia

Se caracterizeaza prin prezenta a numeroase lacuri si rauri foarte scurte, dintre care principale sunt : Gudena, Varde, Stora. Lacurile,mlastinile cu foarte mult rogoz si turbariile constituie elemente specifice peisajului.

Din 1978 sunt ocrotite prin lege toate cursurile de apa, lacurile naturale mai mari de 0.1 ha si mlastinile mai mari de 0.50 ha.

Vegetatie si fauna

Padurile de stejar si fag au fost treptat defrisate, iar landa,vegetatie specifica nisipurilor din V a facut loc, in ultimul sec., campurilor agr. cu perdele forestiere. Fauna cuprinde cerbi, iepuri, vulpi, pasari, pesti. In trecut, teritoriul Danemarcei era foarte impadurit. Vegetatia salbatica a mai rezistat in Danemarca datorita teritoriilor ramase neurbanizate sau necultivate. Padurile, care ocupa doar 11,8% din teritoriul total al tarii, include conifere (brad, molid, zada si pin), fag, stejar, mesteacan si frasin. Multe varietati de feriga si muschi comune nordului Europei le regasim si in Danemarca. Animalele salbatice sunt rare, dar totusi pe teritoriul tarii gasim caprioare si animale mici cum ar fi vulpi, veverite, iepuri, rate salbatice, fazani si potarnichi. Intalnim numeroase specii de pesti in raurile si lacurile Danemarcei.

Padurile naturale vechi- cunoscute sub denumirea de skov- contrasteaza cu plantatiile- cunoscute sub denumirea de plantage si au in componenta conifere exotice ca : Pinus montana, Pinus sylvestris, Abies Concolor, Larix.

In prezent Danish Heath Society incurajeaza plantarea de arbori in zonele predispuse activitatii intense a vantului cu scopul de a reduce erodarea solului care se prezinta o manifestare intense in terenul nisipos din Jylland.

Populatie si asezari

Populatia numara cca. 5,398 milioane de locuitori, si densitatea este de cca. 125 pe kmp. Imigrantii straini si descendentii lor numara cca. 442.000, dintre care 230.000 vin din Europa; in plus, exista o minoritate de origine germana in sudul insulei Jylland. Limba este daneza, si marea majoritate a populatiei este botezata in religia protestanta. De aceea Danemarca este foarte omogena din punct de vedere national si cultural.
Cu un spor natural de 1.3%o,Danemarca se numara printre tarile cu raport natalitate/mortalitate relativ mic.

Danemarca este o tara industrializata dezvoltata. Conform standardelor internationale, standardul de viata este ridicat, iar diferentele dintre bogati si saraci sunt mai mici decat in multe dintre tarile cu care Danemarca este comparata in mod traditional. Fata de valoarea medie a densitatii populatiei,exista cateva regiuni de concentrare a acesteia astfel: estul peninsulei Iutlanda incepand cu nordul acesteia,din orasul Skagen,catre sud Alborg, Arhus, Vejle, Haderslaben. Este o regiune foarte activa din punct de vedere industrial si comercial,centrele importante (Frederikshaven,Alborg) avand un rol deosebit in traficul maritim,feroviar si rutier. Pe acest aliniament in partea sa centrala se afla concentrarea urbana (Arhus-Studstrup-Horsens)cu industrie constructoare de masini,industria energetica, textila,alimentara. Al doilea areal de concentrare a populatiei, cu valori mult mai mari decat primul,se afla in insula Sjaelland in care rolul principal il detine Copenhaga.Impreuna cu orasul Helsingor formeaza o regiune industriala(industria constructiilor de masini,industria chimica, industria usoara) iar valorile densitatii trec de 300 loc/kmp.In vestul insulei Sjaelland se gasesc iarasi cateva centre (Kalundborg,Skoelskor,Asnaes) care prin activitatile lor (industria petrochimica, energetica) concentreaza un numar sporit de locuitori. Raman ca regiuni slab populate vestul peninsulei Yutlanda, precum si insulele Fyn,Mon,Lolland in fiecare aflandu-se putine centre polarizatoare. Principalele orase,in afara de Copenhaga sunt: Arhus (circa 280 mii loc., al doilea oras danez ca marime, Arhus este principalul centru comercial, cultural si universitar al peninsulei Iutlanda.), Odense(peste 180mii loc.),Alborg(circa 160 mii loc.), Esbjerg (circa 83 mii loc.), Roskilde fosta capitala pana in secolul al XV-lea , un important port comercial danez, se gaseste la 30 km vest de capitala. Principalul oras din arhipelag pe vremea vikingilor, Roskilde a fost una din cele mai mari localitati medievale din nordul Europei. Principala atractie locala este Domkirke, o catedrala inaltata pe locul uneia din primele biserici din Danemarca.

De altfel gradul de urbanizare al tarii este destul de ridicat (85,2%).

Mentionata documentar pentru prima oara in 1043, Copenhaga este capitala Danemarcei de aproape 600 de ani, fiind cea mai mare metropola scandinava si una din cele mai vechi localitati din regiune.

Copenhaga este cunoscuta si sub numele de Verssailles-ul Danez,este situata pe insulele Sjaelland si Amager.Constituie o puternica aglomeratie urbana incluzand orasul Frederiksborg si inca 26 municipalitati.Detine circa 26% din populatia tarii. Important nod de comunicatii, orasul isi transmite importanta strategica prin insasi rezonanta numelui sau, care inseamnaPortul comerciantilor. Evolutia sa a pornit de la un sat pescaresc,pentru ca in 1254 sa fie recunoscut ca oras,iar in 1443 devine capitala regatului danez.Concentreaza mai mult de jumatate din productia industriala a tarii,un centru european de referinta in activitatile comerciale si de transport.Arhus(Aarhus),port la tarmul estic al Jutlandei,are importante catedrale romane si gotice iar Alborg port pe tarmul de nord al Jutlandei,se remarca prin constructii(catedrale) din secolele XIV-XVIII,muze.

Putine sunt zonele nemarginite de apa, fie ca este vorba despre mare sau despre un simplu canal. Strazile sunt legate prin poduri simple sau basculante, acestea fiind de altfel unul din punctele de atractie ale Danemarcei. Copenhaga nu este impartita in cartiere specializate, ca majoritatea capitalelor lumii, diversele activitati desfasurandu-se in paralel in mai toate zonele metropolei.

Mens Klint

Spectaculoasele faleze din calcar alb de la Mens Klint se inalta la 128 m peste nivelul marii, constituind unul din cele mai frumoase fenomene naturale daneze. Create acum circa 5.000 de ani, acestea s-au format prin ridicarea depozitelor calcaroase de la fundul marii. In apropiere se afla o padure deasa de fagi.Falezele se gasesc pe insula Men, situata la extremitatea sudica a insulei Zealand, de care este legata printr-un pod.

Cea mai mare insula din lume, situata in nordul Oceanului Atlantic, Groenlanda este, in realitate, teritoriu danez. Descoperita si explorata in secolul al X-lea de catre Erik cel Rosu, ea a primit numele de tara verde (Greenland). Insula acoperita de gheturi a fost stapanita de islandezi si de norvegieni inainte sa fie devina colonie daneza, in 1721. Prin Constitutia din 1953, ea a fost apoi declarata parte integranta a regatului. Cele 22 de insule din arhipelagul Feroe, situat tot in Oceanul Atlantic, au insa statutul de provincie daneza autonoma, incepand din 1948.

Peninsula Iutlanda este singura parte a Danemarcei aflata in legatura directa cu restul Europei. Peninsula se invecineaza la sud cu Germania, poarta sa spre restul continentului. Provincia este acoperita in general de terenuri agricole si forestiere, adunate in jurul localitatilor sale rustice sau a castelelor medievale. Coasta de est a peninsulei este brazdata adanc de fiorduri, constituind o baza excelenta pentru sporturile nautice.

Ribe

Cel mai vechi oras din Scandinavia, Ribe se gaseste pe coasta de vest a peninsulei. Important centru comercial medieval, orasul nu a platit tribut modernitatii, strazile sale pietruite si casele construite in principal din lemn, datand din secolul al XVI-lea, parand neatinse de trecerea timpului. Principala atractie a localitatii este Catedrala, din al carei turn, cladit in secolul al XIV-lea, se poate admira intreaga regiune. Tot aici se afla si muzeul Ribes Vikinger, unde sunt expuse numeroase obiecte medievale apartinand vechilor vikingi.

Economie. Aspecte generale

Danemarca face parte din grupul de tari cele mai dezvoltate membre ale OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare economica), ceea ce se reflecta si in distributia productiei intre diferitele sectoare economice. Traditional, Danemarca a fost considerata o tara agricola, cu mari exporturi de alimente prelucrate.  Exporturile agroalimentare sunt inca mari dar ponderea agriculturii a scazut la mai putin de 5 la suta din PIB. Productia industriala reprezinta circa 20 la suta, constructiile circa 5 la suta. Insa, sectorul care domina de departe este cel tertiar, al serviciilor, cu aproximativ 46 la suta. Acesta include comertul, transporturile, institutiile financiare.

Spre deosebire de cele mai multe tari avansate economic, dezvoltarea industriala in Danemarca nu este legata de o baza proprie de materii prime. Industria daneza este dominata, in mare masura, de prelucrarea usoara si reprocesare, productia fiind caracterizata printr-un inalt grad de specializare, in domenii particulare, bine definite.

 Industria manufacturiera este dominata de nise de productie mici sau mijlocii de inalt standard tehnologic destinat, in principal, utiizatorilor profesionisti. Datorita acestei structruri complexe si versatile, industria manufacturiera daneza in ansamblu nu este atat de sensibila la schimbarile pe piata mondiala, ca alte tari cu industria concentrata in cateva sectoare.

Totodata, in ultimii ani, tot mai multe companii daneze cu interes in a-si dezvolta exporturile si-au plasat facilitatile de productie in tari in care costurile de productie sunt mai scazute. Progresele in transporturi si tehnologia comunicatiilor au facilitat acestora dirijarea catre alte parti ale lumii a unor parti din procesul tehnologic, cu scopul de a-si mari marja competitiva si de a obtine acces la calificari si competente ce nu sunt disponibile in Danemarca.

 In ultimii ani, agricultura a suferit schimbari structurale, care au condus la o specializare crescanda si la ferme considerabil mai mari comparativ cu media pe UE. Circa 60 la suta o constituie productia animala, indeosebi produse lactate si carne de porc. Agricultura detine circa 15 la suta din exporturi.

 In momentele in care exportatorii danezi de produse agricole s-au confruntat cu extinderi ale UE s-au inregistrat progrese, apreciindu-se ca si extinderea actuala ar fi un avantaj pentru agricultura daneza. Extinderile Uniunii cu Grecia, in 1981, cu Spania si Portugalia in 1986, ca si cu Suedia, Finlanda si Austria in 1995, au avut ca urmare cresterea cu 150% a exporturilor agricole daneze in UE, in primii 5 ani ulteriori extinderii.

 Aceasta constituie, insa, o medie ponderata, veniturile din export fiind diferite de la tara la tara implicata in procesul extinderii. In termeni procentuali, castigurile cele mai mari le-a adus Portugalia, iar cele mai mici, Austria.

 Ramura cresterii bovinelor se apreciaza a fi principala beneficiara a extinderii, desi, in anii urmatori, si producatorii danezi de porcine se vor bucura de un avantaj competitiv.

 Sectorul industrial bazat, cu preponderenta, pe intreprinderi mici si mijlocii, acopera o gama larga de produse, vizand si importante nise in domeniile high-tech, IT, biotech, ca si in masini si echipamente de standard tehnologic inalt.

Situata la intrarea in Marea Baltica si servind drept pod spre Scandinavia, Danemarca are o lunga traditie in comertul exterior. Exporturile si importurile contribuie cu aproximativ 31% si, respectiv, 26% la suta la formarea PIB (2003), facand din Danemarca o economie foarte deschisa si competitiva.

Dimensiunile reduse ale pietii interne au facut ca producatorii sa-si caute clientii in afara. Ca rezultat, industria prelucratoare este puternic orientata catre export si, in ultimii 10 ani, Danemarca a inregistrat o balanta de plati excedentara, datorita cresterii accelerate a exporturilor. In 2004, exporturile daneze de marfuri au totalizat 61,3 miliarde euro. Cele mai mari piete de export sunt Germania, Suedia si Marea Britanie. 76% din totalul exporturilor consta in produse industriale. Grupele de export cele mai importante sunt masinile si instrumentele electrice, produsele farmaceutice, chimicalele, carnea si produsele lactate, pestele, mobila, motoarele si confectiile textile.

 Importurile daneze de marfuri in 2004 au totalizat 53,7 miliarde euro, din care 72% provin din tarile UE. Bunurile de folosinta directa in comert si industrie reprezinta partea cea mai mare. Majoritatea sunt bunuri manufacturate care sunt reexportate dupa o procesare ulterioara. Al doilea mare grup de importuri sunt bunurile de consum, ce reprezinta 30%. Importul de combustibili formeaza circa 3% din total, in prezent Danemarca fiind autosuficienta in energie. Tarile invecinate sunt, de departe, cele mai importante piete de export. Germania, singura, absoarbe circa 20 la suta din exporturile daneze. Traditional, Suedia si Marea Britanie detin si ele parti mari din exporturile daneze. In exporturile catre tarile UE predomina masinile si utilajele, produsele farmaceutice si cele agricole.

In general, Danemarca are usoare excedente cu tarile UE. Aproximativ 70 la suta din totalul importurilor daneze provin din tarile UE, in timp ce exporturile corespunzatoare reprezinta 65%.  In ultimii ani exporturile daneze catre SUA au crescut semnificativ, in timp ce pietele din Europa Centrala si de Est, ca si din Orientul Indepartat detin, in prezent, o parte importanta din exporturile daneze. Exporturile sunt, totodata, superioare importurilor, pe pietele importante ale Europei de Est si ale Asiei (exclusiv Japonia).

 Conform IMD World Competitiveness Yearbook 2005, intr-un clasament ce cuprinde 60 de economii nationale si regionale, Danemarca este apreciata ca a saptea economie a lumii in privinta competitivitatii economice, fiind depasita doar de SUA, Hong Kong, Singapore, Islanda, Canada si Finlanda.

 Companiile daneze pentru a-si mentine marja concurentiala trebuie sa fie foarte competitive, altfel marfurile daneze devin prea scumpe. Nivelul inalt al costurilor de productie in Danemarca face necesar ca strategia celor mai multe companii sa urmareasca realizarea de produse de inalta calitate, apte de a fi vandute la preturi mai inalte comparativ cu cele ale concurentei (asa-numitele  upmarket products ).Circa 40% din exporturile daneze constau in  upmarket products  - definite ca produse de export care sunt cel putin cu 15% mai scumpe decat produsele concurente din alte tari UE. In aceasta privinta, Danemarca ocupa locul 4 intre tarile  UE 15 , dupa Irlanda, Suedia si Germania.

Danemarca este un exportator net de petrol si energie din petrol, la preturile mari actuale, inregistreaza surplusuri in contul curent si in finantele publice.

Sustinute de performantele cresterii economice (estimata la 2,5% in 2005 si 2,2% in 2006), exporturile s-au afirmat, din ce in ce mai mult, ca locomotiva a dezvoltarii economice. Aceasta va insemna ca relansarea economica va aduce surplusuri mai mari ale contului curent. Intre 2004-2006, cresterea economica a atins o valoare de 2,25%, dupa o crestere medie de numai 0,75% in intervalul 2001-2003.

Danemarca este un factor economic activ pe plan mondial, iar prosperitatea sa este produsul unei integrari crescande in comunitatea internationala, din punct de vedere economic, cultural si politic. Drept urmare, evenimentele si evolutiile internationale au devenit elemente vitale in procesul decizional al companiilor daneze. O economie mica si deschisa precum cea a Danemarcei, ale carei performante sunt strans legate de ale celoralalte tari din UE si mai ales ale tarilor invecinate, este, ca urmare, foarte dependenta de o Piata Interna Europeana functionala.

Energia eoliana

Danemarca detine peste 500 de turbine eoliene, in anul 2007 asigurand aproximativ 20% din cererea de energie electric ape plan intern. Acest domeniu al energiei eoliene s-a dezvoltat rapid incepnad cu anii 80 in special in ultimii 10-15 ani. Datorita unor conditii mai bune de vant in anul 2007 productia de energie eoliana a reprezentat 19.7% din totalul aprovizionarii pe plan intern cu energie electrica fata de anul 2006 cand s-a inregistrat o valoare de 16.8%.

Statii eoliene de coasta

Statii eoliene de coasta

Energia valurilor are un potential insemnat la nivel global. Primii care au inceput sa foloseasca energia valurilor au fost europenii. Tari precum Portugalia, Scotia si Marea Britanie au programe speciale prin care valurile marilor care le inconjoara tarmurile sa fie folosite pentru producerea energiei.

In prezent in Danemarca exista 7 instalatii de testare pentru producerea energiei electrice pe baza energiei valurilor.

Industria constructiilor de masini se sprijina in mica masura pe productia metalurgica interna;principalele uzine siderurgice sunt amplasate la Alborg, Frederiksvaerk, Copenhaga, Odense, Helsingor, Nakskov. In aceste centre functioneaza si importante santiere navale,unde se construiesc petroliere de mare tonaj si nave specializate. Se mai produc autovehicole (cu piese din import), masini-unelte,masini si utilaje pentru industria cimentului si alimentara,masini agricole.Electronica reprezinta unul dintre cele mai dinamice sectoare ale industriei daneze.

Principala ramura industriala este cea specializata in productia de nave maritime (pescadoare,nave frigorifice,tancuri petroliere),echipamente industriale diverse (pentru industria cimentului,desalinizarea apei marine,industria alimentara,industria electronica si electrotehnica s-a dezvoltata rapid in ultimele decenii (aparaturi de control,telefoane,receptoare radio si de televiziune, ¾ din prductie fiind exportata.

Principalele centre economice se afla in arhipelagul si estul Peninsulei Iutlanda: Copenhaga,Odense (nave,masini-unelte,productia alimentara).

Pentru a diminua din poluare,produsa atat de industria constructoare de masini cat si de ceilelalte surse de poluare(noxele emise de automobile,de fabrici,animale,plante etc), guvernul danez,alaturi de Finlanda si Norvegia au introdus o taxa de poluare care se va adauga la impozitul de proprietate,in functie de poluare. Il va plati toata lumea,in functie de masina pe care o conduce si de gradul de poluare.

Taxele de mediu sunt numeroase in Danemarca, tara facand progrese substantiale in ceea ce priveste aerul, apa si gestionarea deseurilor. Danemarca a instituit taxa pe sulf, taxa pe apa menajera, care a dus la reduceri semnificative a concentratiilor de nitrogen, fosfor si continut organic in apa uzata, mai exista taxa pe PVC, pe CO2-ul emanat de masini si pe fosfatii minerali adaugati in furaje. Aproape toate sursele de poluare a mediului sunt taxate, iar principiul poluatorul platestese aplica atat pentru sectorul rezidential, cat si pentru industrie.

Un alt proiect de lunga durata al danezilor de a diminua poluarea mediului este acela ca peste 20% din necesaul tarii de energie electrica este reprezentta de energia eoliana.Alte tipuri de energie alternativa utilizata in Danemarca sunt energia pe baza de biomasa, energia obtinuta prin incinerarea deseurilor, electricitate generata fotovoltaic si solar si energia geotermale.

30% partea de energie din surse regenerabile din totalul necesarului de energie si reducerea utilizarii combustibililor fosili cu 15% sunt tintele guvernului danez si au ca termen anul 2025.

In Danemarca exista instalatii de reciclare pentru aproape orice, unele chiar la colturile strazilor. PET-urile si cutiile din aluminiu se pot returna in recipiente speciale in majoritatea magazinelor alimentare, iar cetatenii primesc sume modice de bani pentru responsabilitate. Recipientele accepta materialele reciclabile si emit o chitanta, iar casiera magazinului returneaza banii pe baza acestei chitante. Cu toate ca majoritatea deseurilor din tara se recicleaza, Danemarca inca se confrunta cu probleme de poluare a apelor si a solului.

Principalul mijloc de transport in Copenhaga si, probabil, in toata Danemarca este bicicleta, numai in Copenhaga exista piste de biciclete de peste 300km.

Agricultura

Avand in vedere pondera suprafetei agricole (peste 60 %), asociata cu un grad extrem de ridicat al randamentului productiei, Danemarca se inscrie printre tarile cu o agricultura de exceptie.

Danemarca este singura tara din regiunea baltica, cu o exportul net de produse agricole, producand de 3 ori cantitatea de produse alimentare de care are nevoie pentru sine. Un procent bun de terenuri arabile si climat moderat au fost propice pentru agricultura, precum si tehnologia de sector si cea de infrastructura extrem de avansate, sunt cele care au facut-o atat de productiva in ultimii ani.

Zona dedicata agriculturii a atins punctul culminant in anii 1930, cu 3.2 milioane de hectare cultivate. O reducere in zona a aparut in momentul in care terenurile agricole au fost cedate dezvoltareii urbane si activitatilor recreative, mai ales din anul 1960. In acelasi timp, schimbari profunde au avut loc in structura fermelor.

  In prima jumatate a secolului 20 existau aproximativ 200.000 de ferme cu o suprafata medie de 16 hectare, dar dupa 1950 s-a observant un declin lent.

Din 1960 aceasta tendinta a accelerat si, in timpul anilor 1960, o medie de 5000 de ferme au disparut in fiecare an. In anii 1970 si 1980 declinul s-a stabilizat la 2600 de proprietati pe an, iar in anii 1990 la 2300, astfel incat in 1999, numarul de proprietati a scazut la 58,000, cu o suprafata medie de 46 de hectare.

Fermele familiale sunt inca dominante in Danemarca, in cazul in care chiar si in 1997, reprezentau aproximativ 91, 7 la suta detinute in societate, iar restul aflate in proprietatea statului, autoritatile locale, si fundatii. Odata cu cresterea dimensiunii fermelor, agricultorul tipic s-a concentrat pe o singura ramura a agriculturii, iar specializarea in productia animala a dus la mai putine tipuri, dar un numar mai mare, de animale.

Dreptul de proprietate este un element de sustinere a agriculturii in Danemarca.

In 2000, agricultura primara, inclusiv fermele de blanuri si horticultura, au angajat 84000 de persoane, reprezentand 3 la suta din forta de munca. Desi rolul agriculturii in economia daneza a scazut constant, industrializarea si dezvoltarea economica au progresat;este totusi esentiala ca o sursa de valuta straina, o sursa directa si indirecta de locuri de munca si ca o furnizare de produse alimentare de zi cu zi. Un numar suplimentar de 100.000 de persoane sunt angajate in industrie, la productia primara, in special in cele mai multe companii de prelucrare a produselor alimentare.

Cresterea animalelor insa detine ponderea cea mai ridicata, peste 70 % din productia globala, iar restul activitatilor agricole sunt indreptate spre acest sector. La performantele au contribuit deopotriva, atenta utilizare si prelucrare a pamantului, prin urmare o monitorizare funciara permanenta, o selectie riguroasa a culturilor pentru a corespunde intru totul exigentelor conditiilor biopedoclimatice, o pregatire corespunzatoare din partea celor care lucreaza in domeniu.

Se cultiva orz, cca 4 mil. t./an, folosit indeosebi pentru prepararea berii (Tuborg, Carlsberg) ca si pentru hrana animalelor, grau, sfecla de zahar ( insulele Lolland, Fyn, Syaelland), rapita, legume , plante furajere, cartofi. Se cresc bovine, porcine (peste 11 milioane capete), pasari.

Pescuitul mentine Danemarca pe primul loc in Europa, avand o flota performanta.

In 1996, in silvicultura primara activau aproximativ 3.000 de angajati, in timp ce idomeniul forestier a oferit locuri de lucru pentru aproximativ 34,000 de angajati in industria lemnului. Danemarca este furnizorul principal de brazi de Craciun din Europa.Profiturile din domeniul forestier au fost investite pe o durata lunga, atat in modernizarea industriei, cat si a investitiilor in alte industrii. Statul este cel mai mare proprietar de paduri, cu o treime din terenuri impadurite aflate sub controlul sau. Restul este detinut de o multitudine de companii private, persoane fizice, si institutii.

La inceputul anilor 1990, Danemarca a fost printre natiunile de top 10 la pescuit in lume, capturare 1.6 milioane de tone in 1993.Pescuitul industrial (a prinde peste pentru uz industrial, adica producatoare de faina de peste si ulei de peste) a fost ramura importanta. In 1993, valoarea de export al industriei de pescuit a fost de aproximativ 10 miliarde de coronae daneze, corespunzatoare cu 4 - 5 la suta din exportul total al Danemarcei.

Legislatia de mediu a fost in crestere in ultimul deceniu, influentata in mod direct de productivitate. De exemplu, un mai mare accent asupra padurilor si a parcurilor a insemnat ca unele terenuri au trebuit sa fie transformate, nemaifiind folosite pentru folosul fermelor. Noi restrictii privind eliminarea deseurilor si contaminare au fortat unii fermieri sa limiteze sau sa opreasca productia.

Crops by unit, crop and time (Total agricultural area) Winter wheat Spring wheat Rye Winter barley Spring barley Oats Triticale etc Cereals, total Pulses Seed potatoes Potatoes for manufacturing Potatoes for human consumption Potatoes Sugar beets Fodder beets Root crops, total Seeds for industrial use, total Seeds for sowing Lucerne Maize for green fodder Cereals and pulses for green fodder Grass and clover in rotation Grass and green fodder in rotation, total Horticultural crops, total Permanent grass land out of rotation Set aside with grass Other crops Total agricultural area Set aside, total

Transporturile

Istoria transportului feroviar in Danemarca, a inceput in 1847 cu deschiderea unei linii de cale ferata intre Copenhaga si Roskilde. Kiel - Altona linie in Holstein a fost finalizata trei ani mai devreme. Compania Nationala de Cai Ferate daneza, OSL, a fost infiintat in 1885. Pana de curand, OSL a avut grija de cele mai multe aspecte de functionare feroviar, dar eforturile de liberalizare in timpul anilor 1990 au dus la realizarea mai multor sarcini fiind ramificata in afara in alte companii.

Cu peste 2.400 km cai ferate si circa 68.000km cai rutiere din care 830 km autostrazi, Danemarca dispune de un sistem de transport eficient. Sunt in derulare unele deja finalizate, cai rutiere si feroviare care vor usura legaturile intre Danemarca si Suedia, intre Copenhaga si Malmo.

Ele completeaza legaturile si comunicatiile intre regiuni ale tarii sau cu vecini mai apropiati sau mai departati. Tuturor acestora se adauga flota comerciala inclusive porturile (Copenhaga, Arhus, Alborg Esbjerg) si transporturile aerirne (aeroportul Kastrup). Comertul exterior se realizeaza la export prin: mijloace de transport, produse alimentare (peste, preparate din carne, lactate), masini si utilaje, produse farmaceutice, iar la import combustibil,materii prime in principalele minereuri, produse chimice si siderurgice, autovehicule.

Principalii parteneri sunt: Germania, Suedia, Marea Britanie, Norvegia Franta, SUA, Olanda. Multe obiective (naturale, cultural-istorice, arhitecturale) reprezina mijloace de atractie pentru turistii sositi fie din tarile Fenoscandiei, Germaniei, fie din regiuni mai indepartate.

Transportul este foarte dezvoltat in Danemarca. Sistemul rutier este bine proiectat si intretinut in mod adecvat. Printre cele mai importante poduri: Podul Storstrøm leaga insulele Sjælland si Falster, precum si Little Belt punte de legatura Fyn si Jutland.  Incepand din 2002, Danemarca a avut 71,474 km de drumuri pavate, inclusiv 880 km de autostrada.

Sistemul feroviar a avut un total de 2,859 km, ca din 2002, din care 508 km au fost in proprietate privata si functioneaza.

Au fost 116 aeroporturi in anul 2001, din care 28 au avut piste pavate.AeroportulAeroportul Kastrup langa Copenhaga este un centru al traficului aerian international. Traficul intern este manipulat de catre companiile aeriene daneze in legatura cu SAS, unei societati mixte daneza, norvegiana, si suedeza. In 2001, 6382100 de pasageri, au efectuate zboruri regulate interne si internationale de avion.Transportul rutier in 1996 a generat doar jumatate din totalul veniturilor din sectorul de transport, in timp ce valoarea ramasa a fost impartita intre alte tipuri de transport: transport maritim (16%), cai ferate (11%), si a aviatiei (7%). Sectorul transporturilor a creat aproximativ 9 % din PIB-ul Danemarcei si 7 la suta din totalul locurilor de munca in 1996. Valoarea productiei in acest sector a crescut cu 74% intre anii 1986-1996. In anul 2000, mai mult de jumatate din comertul international danez a fost pe cale rutiera. Expertiza Danemarcei in crestere in a face tehnologii avansate de linie si nave cisterna a ajutat sectorul transportului maritim in ultimii ani. 
Metroul din Copenhaga

In anul 2000, un sistem complet nou de metrou si-a inceput serviciul la Copenhaga. Investitia cu un cost total de 1.000 miliarde de dolari, functioneaza 24 h /zi, la 1 ½-intervale de minute intre plecari in timpul orelor de varf. Proiectat de arhitectii KHRAS si construit in patru etape, traseul este cuprins intre Vanløse de la Copenhaga de Est, care trece prin Frederiksberg si Nørreport inainte de a continua pe Christianshavn. La Ved Stadsgraven se desparte in doua:o directie urmeaza Ørestad de West, cealalta Amager de Est si in continuare la Copenhaga, Aeroportul International. Metroul are 22 statii si acopera o distanta totala de 21 km, din care aproximativ 10 km sunt sub pamant. Pentru a evita impartirea districtul Ørestad in doua, o parte din sectiunea de Vest Amager este construita ca un viaduct de mare care sa permita traficului sa treaca pe sub calea ferata.

Constructia cuprinde 21 km de cale ferata (aproximativ 10 km in interiorul tuneluri, la o adancime de 20-30m si de 11 kilometri pe terasamente, viaducte ridicate si la nivelul solului); noua statii de metrou (Solbjerg, Frederiksberg, Forum, Nørreport, Kongens Nytorv, Christianshavns Torv, Insulele Brygge, Amagerbro, Lergravsparken);

Sistemul de tunel consta in sectiuni transversale, circulare si de forma ovala. Sectiunile transversale de forma ovala, sunt necesare in cazul schimburilor, situatie in care trenurile trebuie sa fie capabile de a schimba un set de piese de la unul la altul, asa cum este cazul la Sjæleboderne sau la Stadsgraven in cazul in care bifurcates linie - o linie la Ørestad si unul la Strandlodsvej pe ruta spre aeroportul Copenhaga.

DRUMURI COPENHAGA

Densitatea traficului din regiunea Copenhaga este sub media din multe orase mari europene. Acest lucru se datoreaza faptului ca orasul este relativ mic, cu presiune mai putina pe drumuri, comparativ cu orase ca Paris sau Londra. 30% din deplasarile efectuate in centrul din regiune sunt facute utilizand transportul public si 14% din excursii sunt facute cu bicicleta.

Regiunea Metropolitana din Copenhaga dispune de o retea bine dezvoltata de autostrazi libere si drumuri publice care leaga regiunea in mod eficient de Europa de Nord.

Aeroportul International Copenhaga este cel mai mare aeroport din Scandinavia si Europa de Nord. Exista 221 plecari pe saptamana, pana la 19 de destinatii din Europa de Est si de Vest si de aproximativ 120 destinatii internationale.Aeroportul este situat la 8 km sud-est de centrul orasului Copenhaga. Acesta este situat in Kastrup, un oras de pe insula Amag

Turismul

Principala atractie a Danemarcei o reprezinta capitala Copenhaga, unul dintre cele mai interesante si mai animate orase europene. Majoritatea obiectivelor interesante ale orasului sunt concentrate pe o suprafata restransa, in timp ce parcurile, gradinile, pietele si fantanile sunt raspandite in intregul oras. Unul dintre cele mai interesante locuri din Copenhaga este cu siguranta Tivoli, un mic parc de distractii situat in centrul orasului, cu gradini, distractie si concerte, in timpul verii avand loc aici saptamanal impresionante focuri de artificii. Atat in interiorul parcului cat si in apropiere se gasesc mai multe localuri si mici restaurante, cum ar fi Hard Rock Cafe

Orasul Roskilde, o marturie in piatra a istoriei tarii, merita vizitat, mai ales pentru ca in ultimul timp mai multe descoperiri au readus in atentia specialistilor si publicului bogatul trecutul vechilor centati. Pe insula Funen se gaseste Odense, un oras mirific, in care exista casa memoriala a scriitorului Hans Christian Andersen.

Se poate merge apoi spre uluitoarele coline de creta de la Mon's Klint, pe insula Mon, la Castelul Egeskov, construit in secolul XVII sau in celebrul Parc Legoland, situat in Billund, una dintre destinatiile turistice asaltate in permanenta de curiosii pasionati de jucariile celebrei companii. Parcul este plin de modele din Lego, infatisand numeroase locatii familiare : Mount Rushmore, Turnul Eifel, chiar si un aeroport. Fiecare este impresionant, fie si doar pentru ca este construit din milioane de piese minuscule.

Una dintre distractiile preferate de danezi este plimbarea cu bicicleta, un adevarat sport national. Danemarca se poate vizita in orice perioada a anului, climatul fiind bland.

Bibliografie

Andrew C.ODell, The Scandinavian World, Editura Longmas, 1957

Caloianu Nicolae si colaboratori, Geografia continentelor- Europa Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Gastescu Petre, Cioaca Adrian, Insulele Terrei, Editura Albatros, Bucuresti ,1986

Marin Ion, Marian Marin, Medii si Regiuni Geografice pe Glob, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2002

Marin Ion, Marian Marin, Europa. Geografie Regionala, Editura Universitara, Bucuresti, 2005

Preece, D.M., H.R.B.Wood, Modern Geography-III.Europe, University tutorial press, 1939

Radu George, Finlanda la noi acasa, Editura Ara, Bucuresti, 1993

Saulea Emilia, Geologie istorica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967

Wheeler J., Regional geography of the world, Editura Holt, 1969