GESTIONAREA RESURSELOR SI STRATEGIA DEZVOLTARII DURABILE

GESTIONAREA RESURSELOR SI STRATEGIA DEZVOLTARII DURABILE

Notiunea de "mediu" si necesitatea protectiei acestuia

Termenul de mediu a fost folosit incepand cu secolul XIX in sins biologic ca ambianta naturala a vietuitoarelor. Ulterior, in domeniul geografiei, mediul e definit ca spatiul locuit si influentat de om. Notiunea de mediu este una din notiunile fundamentale care stau la baza ecologiei, stiinta care se ocupa cu studiul tuturor relatiilor dintre animale si mediul lor anorganic si organic.

Potrivit prevedrilor art. 2 din O.U. nr. 195/2005 privind protectia mediului aprobata prin Legea nr. 265/2006, mediul reprezinta ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune, cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.

Protectia mediului poate fi definita ca o activitate umana constienta fundamentata stiintific avand drept scop prevenirea poluarii, mentinerea si imbunatatirea conditiilor de viata.

Notiunea de "poluare" a mediului

S-a constatat ca odata cu dezvoltarea vietii social-economice are loc si diversificarea formelor de poluare.

Prin poluant, in sensul O.U. nr. 195/2005, se intelege orice substanta, preparat sub forma solida, lichida, gazoasa sau sub forma de vapori ori de energie radiatie electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibratii care, introdusa in mediu, modifica echilibrul constituentilor acestuia si al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale.

Termenul de poluare, potrivit O.U. nr. 195/2005, semnifica introducerea directa sau indirecta a unui poluant care poate aduce prejudicii sanatatii umane si/sau calitatii mediului, dauna bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o impiedicare a utilizarii mediului in scop recreativ sau in alte scopuri legitime.

Formele poluarii si cauzele acesteia :

Poluarea poate fi :

• Naturala (deseurile vitale ale activitatii vietuitoarelor) ;
• Chimica (agricola sau industriala) ;
• Fizica (sonora, tehnica, radiologica, prin vibratii) ;
• Biologica
• Estetica (degradarea mediului prin construirea de imobile).

Cauzele poluarii sunt :

• Ignorarea efectelor negative pe care le poate produce asupra mediului aplicarea rezultatelor cercetarii stiintifice ;
• Intelegerea gresita a criteriilor de economicitate si nerealizarea unor investitii necesare prevenirii poluarii;
• Cresterea sensibila a pericolului unor catastrofe pentru mediu ca urmare a aplicarii tehnologiilor, folosirii instalatiilor si materialelor periculoase;
• Industrializarea excesiva;
• Razboaiele locale;
• Industriile de razboi;
• Sub-dezvoltarea;
• Lipsa unei constiinte ecologice;
• Radioactivitatea aparuta datorita experientelor nucleare;
• Folosirea nestiintifica a pesticidelor, insecticidelor;
• Deseurile menajere.

Ocrotirea madiului - problema vitala a lumii contemporane

Multa vreme omul nu si-a pus problema de a produce rational fara a distruge. Ruperea echilibrului ecologic prin interventiile necontrolate ale omului este o caracteristica a celei de-a doua jumatati a secolului XX. Intr-un raport prezentat la deschiderea anului Vest-European al Mediului de la Bruxelles din 1987, statele fostei piete comune au recunoscut ca preocuparea lor pentru problemele mediului a aparut foarte tarziu. Daca pentru tarile industrializate problemele mediului sunt legate de progresul tehnic, pentru tarile in curs de dezvoltare ele sunt determinate de subdezvoltarea si consecintele acesteia asupra alimentatiei, sanatatii, educatiei si igienei. O alta problema ingrijoratoare pentru umanitate o reprezinta poluarea marilor si oceanelor. De exemplu, poluarea Mediteranei afecteaza nu numai tarile cu acces maritim la aceasta apa ci printr-un lant extrem de complex de interferente si consecinte insusi organismul unitar al Terrei.

Un rezultat important al Conferintei de la Stockholm din 1972 il reprezinta planul de actiune pentru mediu care cuprinde 109 recomandari adresate statelor pentru protectia mediului. Prevederile sale se refera la 3 categorii mari de probleme :

1. Evaluarea mediului (analiza, cercetarea, supravegherea si schimbul de informatii privind mediul);
2. Gestiunea mediului;
3. Masurile de sustinere (informarea si educarea publicului, precum si formarea specialistilor in domeniul protectiei mediului).

La aceeasi Conferinta, ziua de 5 Iunie a fost proclamata Ziua Mondiala a Mediului.

Cea de-a doua Conferinta Mondiala pe probleme de mediu de la Rio de Janeiro (1992) a avut drept scop elaborarea de strategii si masuri care sa contribuie la combaterea degradarii mediului in contextul dezvoltarii durabile. Documentele adoptate in cadrul conferintei au fost :

• Declaratia de principii numita si Carta Pamantului, in care sunt enumerate principiile dupa care omenira trebuie sa se conduca in relatiile inter-umane si in relatiile dintre om si natura ;
• Agenda 21, care reprezinta un program de actiune ce va fi aplicat in fiecare domeniu in care activitatea economica afecteaza mediul inconjurator ;
• Conventia Schimbarilor Climatice, care reprezinta un angajament al tarilor semnatare ca pana in anul 2000 sa-si reduca emisiile de bioxid de carbon la nivelul anului 1990.

Urmatoarea Conferinta a avut loc la Johanesburg in anul 2002, fiind dedicata dezvoltarii durabile. Cel mai important document adoptat in cadrul conferintei este Declaratie de la Johanesburg, care cuprinde angajamentele statelor semnatare de a promova si consolida principiile dezvoltarii durabile la nivel local, regional si global.

PROTECTIA MEDIULUI SI STRATEGIA DEZVOLTARII DURABILE

Problema cheie a dezvoltǎrii durabile o constituie reconcilierea intre 2 aspiratii umane si anume:

necesitatea continuǎrii dezvoltǎrii economice;

protectia si imbunǎtǎtirea stǎrii mediului.

Conceptul de dezvoltare durabilǎ s-a conturat intr-un moment in care problemele legate de mediu se aflau in prim - planul dezbaterilor politice. Conform raportului Bruntland intitulat "VIITORUL NOSTRU COMUN", care a pus bazele conceptului de dezvoltare durabilǎ, prosperitate economicǎ si conservarea mediului se sustin reciproc.

Obiectul general al dezvoltǎrii durabile este acela de a gǎsi un spatiu al interactiunii dintre 4 sisteme si anume:

economic;

uman;

ambiental;

tehnologic.

Legǎtura dintre dezvoltarea economicǎ si problemele ecologice este definitorie in determinarea posibilitǎtilor de actiune pentru protectia mediului.

Strategia nationalǎ a dezvoltǎrii este un atribut al suveranitǎal suveranitǎtii si independentei statului care trebuie sǎ tinǎ seama de conditiile sale specifice, de resursele si capacitǎtile sale. Folosit curent in contextul general al dezvoltǎrii, termenul de "strategie" desemneazǎ preocupǎrile stiintei economice de a defini liniile generale pe termen lung de dezvoltare, metodele si formele cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor acestora.

Comisia internationalǎ pentru mediu si dezvoltare a ajuns la concluzia cǎ imperativele Strategiei Nationale pentru o dezvoltare durabilǎ sunt:

eliminarea sǎrǎciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale pentru locuri de muncǎ, hranǎ, energie, apǎ, locuinte, sǎnǎtate;

reducerea cresterii necontrolate a populatiei;

conservarea si sporirea resurselor naturale, intretinerea deversitǎtii ecosistemelor, supravegherea impactului economiei asupra mediului;

descentralizarea formelor de guvernare si cresterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul si economia.

In iulie 1999 Guvernul Romaniei a adoptat Strategia Nationalǎ a Dezvoltǎrii Durabile, iar ca strategii sectoriale au fost aprobate Strategia Dezvoltǎrii Durabile a silviculturii romanesti in perioada 2000 - 2020, Strategia Protectiei Mediului tot in perioada 2000 - 2020, Strategia Nationalǎ privind schimbǎrile climatice etc.

STRATEGIA PROTECTIEI MEDIULUI

Are un caracter dinamic, aceasta actualizandu-se periodic tinandu-se seama de fiecare etapǎ parcursǎ.

Principiile strategiei protectiei mediului sunt:

conservarea si imbunǎtǎtirea conditiiolr de sǎnǎtate a oamenilor;

dezvoltarea durabilǎ;

evitarea poluǎrii prin mǎsuri preventive;

conservarea biodiversitǎtii;

poluatorul plǎteste;

stimularea activitǎtilor de redresare a mediului.

Strategia Protectiei Mediului se aplicǎ si se actualizeazǎ prin Programul National de Actiune pentru Protectia Mediului, program care este racordat la programul de actiune pentru protectia mediului in Europa Centralǎ si de Est, document ale cǎrui principii au fost aprobate de Conferinta Ministerialǎ de la LUCERNA - 1993.

DREPTUL MEDIULUI IN SISTEMUL DREPTULUI ROMANESC

DEFINITIA DR. MEDIULUI: DR. MEDIULUI reprezintǎ ansamblul reglementǎrilor juridice si institutiilor stabilite in vederea protectiei, conservǎrii si ameliorǎrii mediului conform obiectivelor de dezvoltare derabile.

OBIECTUL DR. MEDIULUI - il constituie relatiile specifice care i-au nastere in procesul de protectie, conservare si dezvoltare a elementelor componente ale mediului.

Protectia mediului are ca scop pǎstrarea echilibrului ecologic, mentinerea si ameliorarea calitǎtii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale tǎrii.

Conservarea mediului presupune protectie si ameliorare, urmǎrind mentinerea dimensiunilor naturale ale mediului.

Dezvoltarea mediului are ca obiect imbunǎtǎtirea stǎrii si calitǎtii factorilor naturali si ai celor creati prin activitǎti umane.

Tehnici de protectie a mediului

1. Norme tehnice de conduitǎ

Una din tehnicile traditionale ale reglementǎrii care vizeazǎ protectia mediului este reprezentatǎ de instituirea de norme ori standarde ecologice.

Normele de mediu sunt in marea lor majoritate norme tehnice sanctionate pe cale juridicǎ care prescriu conduite si atitudini bine conturate; astfel, in functie de natura si influienta negativǎ a unor factori asupra mediului reglementǎrile legale contin norme tehnice privind ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea produselor chimice, norme tehnice de incadrare a produselor si substantelor in raport cu gradul de toxificare, nocivitate etc.

Normele de mediu edictate de reglementǎrile tehnice sunt de 4 tipuri:

• norme de calitate a mediului: care fixeazǎ niveluri maxime admisibile de poluare in aer, apǎ, sol, subsol etc.;
• norme de emisie: care stabilesc cantitatea de poluanti care pot fi degajati de o sursǎ;
• norme de procedeu: care impun un anumit numǎr de specificatii cǎrora trebuie sǎ la corespundǎ instalatiile fixe;
• norme de produs: prin care se fixeazǎ fie proprietǎti fizice si chimice pentru un anumit produs, fie reguli privind conditiile, ambalajul si prezentarea produsului.

Norme tehnice pot sǎ fie prevǎzute si de codurile de bunǎ conduitǎ stabilite de organismele profesionale. De ex: la nivel international I.S.O. a elaborate si standarde de mediu.

In tara noastrǎ in acest context sunt semnificative prevederile Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitǎtii produselor.

2. Interdictii si limitǎri de ordin ecologic

Aceste interdictii si limitǎri intervin atunci cand un produs sau o activitate pot produce prejudicii mediului; ca urmare se instituie anumite restrictii care variazǎ in functie de anumite criterii. Unul din tipurile de restrictii cel mai des intalnite constǎ in desemnarea produselor, procedeelor sau activitǎtilor supuse restrictiilor ori interzise prin inscrierea lor pe o listǎ.

De mentionat cǎ metoda listei este utilizatǎ frecvent contra poluǎrii (precizandu-se substantele care nu pot fi introduse sau a cǎror introducere in mediu trebuie controlatǎ) si in cea a actiunilor de conservare a mediului (indicandu-se speciile de plante si animale amenintate si care trebuie special protejate).

3. Instituirea de zone de protectie

Instituirea acestor zone permite repatizarea activitǎtilor periculoase pentru mediu in vederea limitǎrii daunelor si urmǎreste atingerea unor obiective de protectie bine determinate.

In raport cu destinatia conferitǎ fiecǎrei zone ii este aplicabil un regim juridic particular; astfel, un domeniu de aplicare a acestei tehnici il constituie zonarea si planurile de ocupare a solului care implicǎ in primul rand interdictia ori limitarea utilizǎrilor.

Un alt domeniu al acestei tehnici este reprezentat de protectia florei si faunei sǎlbatice prin stabilirea de interdictii si limitǎri ale capturǎrii si comertului cu caracter temporar si permanent.

Alte mǎsuri de reglementare au un continut pozitiv intrucat prevǎd norme de etichetare pentru a indica ingredientele si utilizǎrile autorizate ale produsului, inclusiv marca verde.

4. Studiul de impact ecologic

Institutia studiului de impact ecologic exprimǎ cerinta ca persoana fizicǎ sau juridicǎ care solicitǎ eliberarea unei autorizatii administrative sǎ asigure efectuarea unei evaluǎri a efectelor proiectului sǎu asupra mediului si a solutiilor posibile pentru a reduce eventualele inconveniente.

Studiul de impact reprezintǎ astǎzi principalul instrument juridico-stiintific al politicilor de mediu. In plan international el a fost consacrat in Declaratia conferintei de la Rio de Janeiro - 1992, dar anterior, in 1991, la Espoo, a fost adoptatǎ conventia referitoare la evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontalier.

Studiul de impact are in vedere urmǎtoarele elemente:

analiza stǎrii initiale a locului si a mediului;

evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra mediului;

justificarea economico-socialǎ a acestuia (proiectului) pentru pǎrti;

mǎsuri menite sǎ compenseze si sǎ limiteze vǎtǎmǎrile aduse mediului.

PROTECTIA JURIDICA A ATMOSFEREI

Consideratii generale privind poluarea aerului

Prima conferintǎ general - europeanǎ pt protectia mediului organizatǎ in 1979 la Geneva a elaborat conventia si rezolutia privind poluarea atmosfericǎ transfrontiere la mare distanta care defineste poluarea atmosfericǎ in general ca fiind eliberarea in aer de cǎtre oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substante sau energie cu efecte nocive, precum si periclitarea sǎnǎtǎtii, daune ecosistemelor sau altor bunuri, dar si o limitare a binefacerilor mediului.

Conventia de la Geneva defineste si poluarea atmosfericǎ transfrontierǎ pe distante lungi ca acea poluare a cǎrei sursǎ fizicǎ este cuprinsǎ total sau partial in zona supusǎ jurisdictiei nationale a unui stat si care are efecte dǎunǎtoare intr-o zonǎ supusǎ jurisdictiei nationale a altui stat la o distantǎ la care nu este in general posibil sǎ se identifice contributiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie.

Poluantii atmosferici se impart in 2 grupe mari:

poluanti primari: care sunt emisi direct de surse identificate sau identificabile;

poluanti secundari: produsi indirect prin interactiunea a 2 sau mai multi poluanti.

Cel mai rǎspandit poluant al aerului este oxidul de carbon care are ca surse naturale eruptiile vulcanice, descǎrcǎrile electrice, incendiile forestiere, iar ca surse artificiale arderile de combustibil.

Principala substantǎ dǎunǎtoare din aer este bioxidul de sulf provenit in principaldin arderea cǎrbunilor, insǎ poluarea atmosfericǎ cea mai gravǎ se manifestǎ sub forma ploilor acide. Acestea sunt determinate de prezenta in atmosferǎ a oxizilor de sulf si de azot care in prezenta vaporilor de apǎ si sub influienta radiatiilor ultraviolete se transformǎ in acizi extrem de toxici: acidul sulfuric si acidul azotic.

O altǎ amenintare asupra mediului o constituie distrugerea stratului de ozon,ceea ce intensificǎ proprietǎtile de absorbtie ale atrosferei,lǎsand sǎ treacǎ radiatiile solare in cantitǎti mari si o mare parte din radiatiile infrarosii.

In ceea ce privesc schimbǎrile climatice in anul 2000 s-a initiat programul European privind schimbǎrile climatice prin care se avea in vedere negocierea emisiilor de gaze ce produc efecte de serǎ inainte de aplicarea protocolului de la Kyoto. Protocolul de la Kyoto e fost adoptat in anul 1997 si contine mǎsuri de reducere a gazelor cu efect de serǎ pentru statele industrializate cu cel putin 5% fatǎ de nivelul anului 1990 in perioada 2008 - 2012.

REGLEMENTARI LEGATE DE EFECTUL DE SERA

Conventia cadru a Natiunilor Unite asupra schimbǎrilor climatice semnatǎ la Rio de Janeiro - 1992 si ratificatǎ de Romania prin Legea nr. 24/1994 prevede ca statele semnatare sǎ intreprindǎ actiunile de inventariere a surselor de emisie a gazelor cu efect de serǎ, sǎ punǎ la punct si sǎ aplice tehnologii, practici, procedee care sǎ permitǎ controlul, reducerea si prevenirea emisiilor de acest fel.

Protocolul de la Kyoto la conventia cadru a Natiunilor Unite asupra schimbǎrilor climatice prevede reducerea gazelor cu efect de serǎ cu cel putin 5% pentru perioada 2002 fatǎ de anul 1990. Pentru a-si indeplini acest angajament statele semnatareau urmǎtoarele obligatii:

sǎ mǎreascǎ eficienta energeticǎ in sectoarele economice semnificative;

sǎ asigure protectia si totodatǎ sporirea mijloacelor de absorbtie a gazelor cu efect de serǎ;

sǎ promoveze forme noi de energie regenerabilǎ;

sǎ stimuleze fiscal companiile care actioneazǎ pentru indeplinirea obligatiilor.

Sursele principale cu efect de serǎ sunt:

procesele energetice din industria producǎtoare de energie electricǎ si termicǎ;

procesele industriale in special cele specifice obtinerii produselor minerale;

procesele agricole;

gestionarea deseurilor.

Protectia apelor in Romania

Clasificarea apelor

In doctrina apele se clasifica:

I - dupa criteriul administratiei acestora: ape internationale, ape teritoriale, ape nationale

Apele internationale- cele cu privire la care statul romaneste riveran cu alte state,cele care intra, trec prin granitele tarii,cele cu privire la care interesele unor state straine au fost recunoscute, asigurate prin tratate, conventii.

Apele teritoriale- cuprinse in portiunea de la tarmul marii noastre spre larg a carui limite se

stabilesc prin lege.

Apele nationale-fluvii, rauri, lacuri.

II - dupa asezare : ape subterane, ape de suprafata

III dupa destinatie : ape de folosinta generala, ape destinate industriei, ape destinate agriculturii, ape cu destinatii speciale (pescuit).

Protectia apelor de suprafata, subterane a ecosistemelor acvatice are ca obiect mentinerea calitatii productiei naturale a acestora in scopul evitarii unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane.

Protectia apelor se realizeaza sub 3 aspecte

cantitativ

calitativ

sanitar

In scopul protejari din punct de veder cantitativ, autoritatile administratiei publice locale, agentii economici au obligatia de a lua masuri ptr reducerea consumului, a cerintelor de apa prin cresterea gradului de folosire repetata a apelor precum si evitarea pierderilor.

Aceste autoritati sunt obligate sa reduca volumul de apa potabila livrata unitatilor economice in scopuri industriale, care nu necesita apa de astfel de calitate

In ceea ce priveste indatoririle persoanelor, legea prevede ca acestea se realizeaza prin soliciatrea acordului de mediu, fiind exceptate de la autorizare puterile de pana la 50 m, au obligatia de a executa toate lucrarile de refacerea resurselor naturale,    de a dota in cazul detinerii de nave, platforme, foraje maritime, cu instalatii de stocare a deseurilor.

Premizele protectiei calitative - interzicerea unor activitati cu efecte daunatoare (depozitatrea pe mauri, in albiile raurilor, in zonele umede a deseurilor) introducerea in acestea de explozive, narcotice, spalarea masinilor in apele naturale.

Se interzice darea in exploatare de unitati noi, darea in folosinta a ansamblurilor de locuinte fara punerea in functiune a statiilor de epurare a apelor.

Prin protectia sanitara a apelor se urmareste prevenirea contaminarii cu substante chimice a acestora.

Sunt supuse protectiei sanitare:

sursele de apa din agviferele subterane folosite pentru alimentarea cu apa potabila

zacaminte de ape minerale

instalatii de captare a apelor pentru potabilitate.

Poluarea, degradarea solului

Desi se afla intr-un proces de formare, solul este supus degradarii. Dezafectarea unor suprafete pentru constructii, mine, ca si procesele de eroziune, micsoreaza posibilitatea de utilizare a solului pentru dezvoltarea productiei vegetative si animala.

Datele experimentale arata ca : pentru formarea unui strat de sol cu grosimea de 3 cm sunt necesari pana la 1000 de ani. Cu degradarea solurilor, tarile sunt nevoite sa importe alimente entru satisfacerea nevoilor populatiei. Degradarea solului are loc prin patrunderea in atmosfera a unor mari cantitati de metale toxice ( nichel, plumb).

Poluarea solului este cauzata de produse de uz fitosanitar (combat bolile plantelor). Efecte negative au si irigatiile solului, defrisarile padurilor, pasunatul excesiv procedeul arderii ierburilor spre sfarsitul perioadei secetoase. Deteriorarea solului este rezultatul oricarui act care produce dereglarea functiilor normale ale acestuia, deregleri manifestate prin degradarea chimica, biologica a solului.