INTRODUCERE. MODELUL MEDIULUI CA SISTEM GLOBAL SI COMPONENTELE SALE: ALCATUIRE, ORGANIZARE, STRUCTURA SI COMPORTAMENT IN TIMP. PRINCIPIILE DEZVOLTARII DURABILE

Cursul, cu un caracter introductiv in problematica urbanismului, contine in titlu doi termeni    "orasul" deci tot ceaace este legat de "urbanism" si "mediul" a caror intelegere este importanta in procesul de formare a viitorilor arhitecti si urbanisti.

Urbanism

Definit in modul cel mai general ca stiinta, tehnica si arta constructiei oraselor, urbanismul constituie o activitate complexa care, prin cunoasterea situatiei actuale si prin anticiparea dezvoltarii viitoare a localitatilor urbane (municipii si orase cu teritoriului aferent acestora, forme complexe de arii functionale urbane) si a celor rurale (comune), constituie baza bunei gestionari a acestora (luarea deciziilor in elaborarea, aplicarea si controlul aplicarii planurilor urbanistice de dezvoltare generala, prin intermediul unor institutii si servicii publice si pe baza unei legislatii specifice).

Urbanismul a devenit autonom fata de arhitectura cu aproape un secol in urma sub imperativul cerintelor din ce in ce mai diverse si mai complexe ridicate, pe de o parte, de cresterea si concentrarea populatiei si, pe de alta parte, de dezvoltarea economico-sociala provocata de revolutia stiintifica si tehnologica. Complexitatea actuala a domeniului, provine din trei directii:

(1) din interiorul domeniului urbanismului care integreaza sistemic problematica evolutiei spatiului urban[1] legata de cadrul fizic (natural si construit), functional (mod de ocupare si utilizare a terenului pentru locuinte, servicii publice si de interes general, activitati de producere a bunurilor si serviciilor, circulatii, spatii plantate, echipare tehnica etc.) si spatial - configurativ (imagine urbana, valoare culturala etc.) cu problematica dezvoltarii economice si sociale. Aceasta interdisciplinare impune deci, pentru urbanisti, dezvoltarea unui camp larg si diversificat de dialog si de colaborare cu specialisti din diferite alte domenii - economisti, sociologi, geografi, ecologi si ingineri de diferite specialitati - implicati in studiile si planurile de urbanism si amenajare a teritoriului;

(2) din directia interconditionarilor dezvoltarii unei localitati cu contextul mai larg teritorial, pe palierele: international, national, regional, judetean;

(3) din directia principiilor actuale ale dezvoltarii durabile care exprima o noua atitudine fata de problemele dezvoltarii, odata cu adoptarea raportului "VIITORUL    NOSTRU COMUN" (RAPORTUL BRUNDTLAND) la cea de a 42 - a sesiune a O.N.U. , New York, 1987 de catre comunitatea internationala, prin care se urmareste orientarea coerenta a politicilor de dezvoltare astfel incat "satisfacerea actualelor nevoi ale populatiei sa nu compromita sansa viitoarelor generatii de a-si satisface propriile nevoi". Aceasta noua atitudine presupune un proces de schimbare fata de perioada anterioara a industrializarii in ceea ce priveste: exploatarea resurselor, directionarea investitiilor, orientarea dezvoltarii tehnologice si schimbarea institutiilor. Toate acestea este necesar sa fie armonizate pentru ridicarea potentialului actual si viitor de satisfacere a nevoilor si aspiratiilor umane. In prezent orice interventie in cadrul localitatilor si teritoriului din tarile dezvoltate este privita sub aspect economic, social, ecologic si estetic.

Este de mentionat ca, principiile privind exploatarea durabila a resurselor se refera la:

resurse naturale - reducerea poluarii mediului, gestionarea prudenta a resurselor neregenerabile, protejarea biodiversitatii si refacerea peisajului degradat

resurse materiale - protejarea, valorificarea si reutilizarea produselor rezultate din activitatea oamenilor in decursul timpului, mai ales a celor cu valoare culturala cum sunt: monumentele, ansamblurile si siturilor cu valoare culturala sau peisajele culturale

resurse umane - prin asigurarea calitatii vietii, a conditiilor favorabile pentru producerea si producerea fortei de munca si a accesului nediscriminatoriu la locuri de munca, locuinte, formare, informare, ocrotirea sanatatii, protectie sociala, cultura, recreare etc.)

Elemente de mediu

Introducerea in problematica generala a urbanismului implica intelegerea si formarea unei atitudini evoluate fata de mediu ca sistem global, mediu din care fac atat mediul natural, cat si mediul antropic (format din mediul socio - economic si tot ceea ce este construit si amenajat prin activitatea omului).

Deci Mediul este "totalitatea conditiilor in care se desfasoara existenta fiecarui individ ca entitate fizica, sociala si spirituala". Fiecare dintre componentele mediului se afla in stransa interdependenta cu celelalte doua, orice actiune intervenita in unul dintre ele, repercutandu-se in spatiu si in timp asupra celorlalte si revenind, prin schimbarile provocate acestora, sa amplifice, sa modifice sau sa anuleze actiunea initiala.

Din campul complex al fiecareia dintre componentele mediului, in urbanism sunt semnificative numai o anumita parte, alcatuind "aria de relevanta" pentru o asezare umana si pentru teritoriul care ii apartine. Interactiunile specifice cu celelalte componente au obligat urbanistul sa isi imbogateasca continuu propriul domeniu teoretic si sa isi puna in acord limbajul si metodologia de lucru cu cele ale altor domenii, integrand si utilizand concepte si modele furnizate de teoria generala a sistemelor, economie, sociologie, psihosociologie, antropologie, geografie, biologie, ecologie, filozofia culturii, semiotica si altele.

Abordarea sistemica a mediului si a componentelor acestuia presupune identificarea (1) alcatuirii, (2) organizarii, (3) structurii si (4) functionarii (comportamentului in timp) pentru fiecare dintre componente.

(1) Alcatuirea mediului, in conformitate cu "Declaratia asupra mediului ambiant: adoptata cu ocazia Conferintei Mondiale ONU pentru apararea mediului ambiant (Stockholm, 1972) consta din:

a)     mediului natural care este format din mediul neantropizat (in care nu a patruns omul) si cel accidental antropizat (in care prezenta sa este accidentala ca in rezervatiile naturale, mediul temporar parcurs de triburile primitive din anumite regiuni ale lumii).

b)     mediul artificial cuprinde asezarile umane urbane si rurale, amenajarile si constructiile din teritoriu destinate circulatiei, transporturilor, extragerii si prelucrarii resurselor supra si subterane, terenurile agricole, plantatiile forestiere, pepinierele, padurile-parc, plajele amenajate etc.

c)      mediul social-economic este alcatuit din populatie cu structura ei demografica, cu activitatile ei, cu modul ei de trai si cu intreg ansamblul de factori, conditii, relatii, institutii, norme, legi si ideologii.

(2) Organizarea mediului, adica proprietatea caracteristica unui sistem de a fi constituit din parti legate prin fluxuri de substanta, energie si informatie, intr-un tot unitar, integral, cu o anumita structura si functionare. Se face pe niveluri ierarhizate in raport cu scara geografica de la nivel planetar, continental, national, regional, zonal, judetean pana la cel local.

(3) Structura mediului, inteleasa ca sistem de relatii, este rezultanta deosebit de complexa a integrarii relatiilor bio-geo-chimice specifice mediului natural, a relatiilor fizico-spatiale, functionale si spatial-configurative, specifice mediului artificial si a relatiilor sociale (spirituale si materiale) specifice mediului social-economic.

(4) Functionarea mediului in sensul de comportament specific al sistemului in timp, imbina modalitatea de functionare ecologic echilibrata a mediului natural cu modalitatea de functionare prin dezvoltare a mediilor artificial si social-economic, incluzand totodata diferite stadii de dezvoltare neechilibrata si de "crize" (energetica, ecologica, de materii prime, de alimente etc.) generate de contradictiile create de specificitatea diferita a celor doua moduri de functionare.

In tabelul urmator, este sintetizat modul sistemic in care sunt luate in considerare componentele mediul in urbanism si amenajarea teritoriului: