Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


ELEMENTE DE PELEONTOLOGIE SI STRATIGRAFIE

Geologie



+ Font mai mare | - Font mai mic



ELEMENTE DE PELEONTOLOGIE SI STRATIGRAFIE

1. Generalitati

In incercarea de a reconstitui etapele evolutiei partii superficiale a scoartei terestre trebuie sa se ia in considerare totalitatea fenomenelor ce s-au desfasurat in trecutul geologic in domeniul litosferei si a biosferei. Toate aceste date , care se refera la sedimentare, la asociatia de vietuitoare, la fenomenele tectonice si magmatice etc., ordonate in timp (in succesiune cronologica) si localizate in spatiu, formeaza specificul geologiei stratigrafice.



Deoarece partea superficiala a scoartei (acesibila studiului) este formata in cea mai mare parte din roci sedimentare, a caror flora si fauna pate fi folosita pentru a le preciza varsta, materialul documentar al geologiei stratigrafice consta din roci si fosile. Rocile sunt studiate sub aspectul asocierii lor in serii sedimentare, ale caror particularitati au fost determinate de conditiile fizico-geografice si tectonice ale bazinului de sedimentare in care s-au format. Astfel sedimentarea s-a putut realiza fie in mediu continental fie in mediul marin. Sedimentarea continentala a fost si este conditionata de clima si relief, factori ce au determinat variatele depozite sedimentare (aluviuni, depozite lacustre, depozite glaciare etc.), caracterizate printr-o constitutie mineralogica proprie, o structura caracteristica si un continut de flora si fauna specifica. Sedimentarea in domeniul marin a fost conditionata de gradul de salinitate, de regimul hidrologic, de regimul termic, de configuratia si de adancimea bazinelor marine.

Un alt factor care controleaza sedimentarea este factorul tectonic. Deosebirile de grosime, litologie, abundenta fosilelor, relatii geometrice intre depozite de aceiasi varsta, dar din bazine de sedimentare diferite, releva ca sedimentarea este determinata si de conditiile tectonice ale bazinului. Astfel sedimentarea in zonele stabile geotectonic se caracterizeaza prin grosimea mica a depozitelor, dispunerea orizontala a stratelor, mare variatie litologica pe orizontala, in general bogat fosilifere si cu numeroase lacune stratigrafice. In regiunile geosinclinale, sedimentarea se caracterizeaza prin grosimea considerabila a depozitelor, continuitate de sedimentare (intrerupta doar de momentele de paroxism orogenic), monotonie litologica si o tectonica complicata.

Indicatii asupra conditiilor mediului de sedimentare se obtin din studiul florei si faunei fosile continuta de seriile de sedimentare. Fauna si flora planetei noastre a evoluat mereu si multe din formele de viata care au trait intr-o etapa a acestei evolutii n-au trait mai tarziu, vietuitoarele trecand necontenit prin forme din ce in ce mai noi, pana s-a ajuns la stadiul actual de organizare. De aici s-a formulat si principiul evolutiei vietii : formele de organizare ale vietii sunt intr-o continua schimbare, trecand de la forme simple la forme complexe ; planul de organizare realizat o data, nu se mai repeta in decursul timpului. Pe baza acestui principiu se stabileste varsta relativa a stratelor ; depozitele care contin aceeasi fauna s-au format in acelasi timp, deci sunt de aceeasi varsta, si cu cat fosilele au un plan de organizare mai inferior fata de cel al formelor actuale, cu atat depozitele respective sunt mai vechi.

Sub numele de fosile sunt incluse toate resturile de organisme reprezentate prin schelete minerale, precum si unele activitati vitale ale organismelor. Ele s-au putut pastra datorita procesului de fosilizare, prin care se intelege totalitatea fenomenelor fizice, chimice si biologice, care au actionat asupra organismelor, dupa moartea lor, pana cand au fost aduse in stadiul de fosila.

Pentru ca organismele sa se fosilizeze trebuie sa aiba in constitutia lor parti dure, formate din substante minerale si dupa moartea lor sa fie acoperite de sedimente, pentru a le feri de actiunea bacterilor sau a agentilor atmosferici.

Principalele moduri de fosilizare sunt :

- consevarea in stare initiala - resturile de organisme se pot pastra in medii bune conservante, cum sunt: chihlimbarul, ozocherita, gheata fosila, sarea, silexul, turba;

- mineralizarea, cel mai frecvent mod de fosilizare in cazul molustelor, echinodermelor, vertebratelor etc. Dupa moartea organismului, partea organica este distrusa, in timp ce partea minerala (cochilia) poroasa, permite infiltrarea apei cu, carbonat de calciu, prin precipitatarea caruia cochilia devine mai compacta. De regula, prin mineralizare, substanta chimica primordiala a organismelor, mai putin stabila, este inlocuita molecula cu molecula de o alta substanta chimica mai stabila, forma organismului ramanand neschimbata ;

- tipare (mulaje) - cavitatea ramasa dupa distrugerea partii organice este umpluta cu material sedimentar (argila, marna, nisip), iar scheletul, de regula, este dizolvat, astfel ca in sedimente ramane tiparul (mulajul) intern pe care sunt imprimate caracterele partii interne. Uneori, fosilele pot lasa imprimate pe roci caracterele partilor moi ale organismelor ;

- impresiuni - pe roci sedimentare fine (argile, sisturi argiloase, marne) se pot pastra impresiunile partilor moi ale organismelor ;

- urme de viata - constau in urme de deplasare, de odihna, imprimate pe unele sedimente.

In stabilirea cronologiei formatiunilor sedimentare si corelarea lor, se utilizeaza fosile caracteristice sau conducatoare. Acestea au fost date de specii ce s-au inlocuit unele pe altele in timp relativ scurt si care au avut totodata o arie de raspandire mare. Cele mai multe dintre fosilele caracteristice sunt date de foraminifere, trilobiti, graptoliti, nautiloidee, amonoidee, unele lamelibranchiate, gasteropode si vertebrate. Plantele au dat un numar mai mic de fosile caracteristice.

Varsta data de fosilele carcteristice este insa relativa ; cunoscand succesiunea florei si faunei se pot deosebi orizonturile mai noi de cele mai vechi. Cu ajutorul fosilelor s-au stabilit unitatile din scara geocronologica si fiecarei unitati ii corespund etajul, adica ansamblul de depozite cu fauna si flora lor, depuse in timpul respectiv. Etajele se denumesc in general, dupa localitatea in care se gaseste stratotipul lor ; acesta se alege intr-o zona in care depozitele sunt bine dezvoltate, cu fauna bogata si deschideri bine dezvolttate, bune pentru a putea fi urmarita succesiunea litologica si paleontologica.

Unitatile superioare etajelor sunt seriile, carora in timp le corespund epocile, urmeaza sistemele, carora le corespund perioadele si grupele carora le corespund erele.

2. Clasificarea sistematica a organismelor

Inainte de a trece la descrierea erelor geologice se prezinta clasificarea sistematica a organismelor pentru o mai buna orientare asupra pozitiei pe care o ocupa fosilele cu importanta stratigrafica, precum si a pozitiei grupelor de organisme care au contribuit la formarea diferitelor categorii de roci si a unor substante cu importanta economica.

2.1. Regnul vegetal

Regnul vegetal cuprinde patru increngaturi care, la randul lor, includ mai multe clase, ordine, familii, genuri din care se prezinta numai cele mai importante:

Thallophyta este increngatura cu cele mai inferioare plante, al caror aparat vegetativ este format dintr-o celula sau dintr-un aglomerat de celule.

Pigmentul clorofilian, care le da culoare verde, poate fi mascat de alt pigment. Exemple : bacteriile, diatomeele, algele verzi, algele rosii, algele brune.

Bryophyta este increngatura din care fac parte plantele verzi cu tulpina, frunze si organe de inmultire primitive ; nu au radacini si nici vase conducatoare.

Pteridophytele (criptogramele vasculare) sunt plante cu organizare superioara, avand aparatul vegetativ diferentiat in radacina, tulpina si frunze si au un sistem de vase conducatoare. Se inmultesc prin spori.

Exemple : psilophytalele, lycopodialele, sphenophytalele, filicophytalele (ferigi), fanerogramele, gimnorpermele, angiospermele (monocotiledonate si dicotiledonate).

2.2. Regnul animal

Regnul animal se subdivide in doua subregnuri : protozoare si metazoare, care, la randul lor, includ mai multe increngaturi, clase, subcalase, ordine, familii si genuri.

2.2.1. Subregnul protozoare

Subregnul protozoare include organisme unicelulare formate din protoplasma, protejata sau nu de un invelis mineral calcaros sau silicios ( importanta stratigrafica deosebita prezinta increngatura Rizoflagellata si din aceasta foraminiferele).

Repartitia geologica a principalelor grupe de organisme este prezentata in tabelul de mai sus.

2.2.2. Subregnul metazoare

Subregnul metazoare include animale pluricelulare cu celule diferentiate.

Exemple : spongierii, celenteratele (polipul si meduza), viermii, briozoarele, brachiopodele, molustele, artropodele, echinodermele, stomocordatele si vetebratele.

Caracterizarea erelor geologice

1. Erele precambriene (4 mld. ani - 545 mil.ani)

Precambrianul reprezinta intervalul de timp din istoria scoartei globului terestru de la formarea acestuia si pana la aparitia primei asociatii de fauna (trilobitii). Cuprinde doua ere si anume : era arhaica si era proterozoica sau algonkiana.

Era Arhaica cuprinde intervalul de timp care a aprarut de la formarea unei cruste continui la suprafata globului si pana la aparitia urmelor de materie organica. In era arhaica, miscarile orogenice au dat nastere catelor laurentiene (Canada de est) care ulterior au fost erodate si nivelate. Formatiuni arhaice sunt cunoscute in Scutul Baltic si in Scutul Canadian.

Era Proterozoica (algonkiana) cuprinde formatiuni mai putin metamorfozate in care se gasesc urme organice sigure : radiolari, spongieri, cochilii de brachiopode si urme de tarare, probabil viermi. In cursul acestei ere, miscarile orogenice au dat nastere mai multor catene muntoase cun sunt catenele huroniene (Canada), care ulterior au fost erodate. Formatiunile proterozoice sunt in principal raspandite an aceleasi regiuni ca si cele arhaice.

2. Era Paleozoica (545 mil. Ani - 251 mil. ani)

In depozitele sedimentare atribuite paleozoicului se pastreaza urmele unei vieti proprii foarte vechi, ce a disparut in mare parte spre sfarsitul acestei ere. Era paleozoica incepe odata cu aparitia trilobitilor si dureaza pana la disparitia acestora, precum si a graptolitilor, acoperind un interval de timp de circa 290 milioane de ani. Pe baza criteriilor paleontologice si stratigrafice in cadrul erei paleozoice s-au separat sase perioade : Cambrian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer si Permian.

Perioada Cambriana, al carui nume vine de la tinutul Tarii Galilor din sud-vestul Angliei cunoscut in vremea romanilor sub numele de Cambria. Curpinde o flora slab dezvoltata, iar fauna este reprezentata numai de nevertebrate (brachiopode, moluste si artropode).

Formatiunile sedimentare cuprind sisturi negre, calcare, gresii, nisipuri, argile albastre si se semnaleaza primele depozite de precipitatie : anhidrit, sare gema.

Perioada Ordoviciana este caracterizata printr-o importanta dezvoltare a vietii, noi clase si ordine se adauga la cele existente in cambrian. Denumirea perioadei vine de la Ordovici, popor celtic este ce traia in antichitate in Tara Galilor si limita inferioara a perioadei este data de prima aparitie a conodontului Iapegnatus fluctifagus, iar delimitarea fata de silurian este data de aparitia graptolitilor monoprinoizi.

Flora cuprinde alge albastre, alge verzi, iar fauna cuprinde aproape toate nevertebratele (celenterate, brachiopode, moluste, artropode - trilobiti, echinoderme, graptoliti).

Depozitele sedimentare includ formatiuni marine (gresii, calcare, sisturi argiloase negre), formatiuni lagunare (marne bituminoase) si formatiuni continentale dar de importanta redusa.

Perioada Siluriana isi datoreaza denumirea populatiei celtice silurii, care in antichitate traiau in Tara Galilor si incepe odata cu aparitia graptolitilor.

Flora, in aceasta perioada, este reprezentata prin alge calcaroase si se semnaleaza aparitia celor mai vechi plante vasculare, psilophytalele.

Fauna de nevertebrate ( celenterate, brachiopode, moluste, artropode - trilobitii ating maximul de dezvoltare, echinoderme, stomocordatele - graptoliti) se completeaza cu cateva noi ordine, iar in cadrul cordatelor apare prima clasa de vertebrate : agnata, reprezentata prin pesti cu placi in regiunea cefalica.

Formatiunile sedimentare cele mai raspandite in silurian sunt formatiunile marine : nisipuri, conglomerate, calcare organogene, sisturi argiloase, iar formatiunile continentale si cele lagunare au o importanta redusa.

Perioada Devoniana. Numele perioadei vine de la tinutul Devonshire din sud-vestul Angliei, unde sistemul devonian a fost separat pentru prima data. Limita inferioara a devonianului se traseaza in baza biozonei cu Monograptus uniformis, iar limita superioara este data de prima aparitie a conodontului Siphonodella sulcata.

Flora realizeaza in aceasta perioada un sensibil progres prin marea dezvoltare a plantelor terestre reprezentate prin psilolophytale si in devonianul superior prin filicale, lycopodiale si articulate (plante arborescente cu inaltimi de 20-30 m).

Fauna este alcatuita in primul rand din reprezentantii claselor existente in silurian (celenterate, brachiopode, moluste, artropode, echinoderme). Se remarca totodata disparitia graptolitilor, cu exceptia dendroizilor. Vertebratele sunt reprezentate in continuare de pesti placodermi. In devonianul superior s-au gasit primele resturi de amfibieni Ichtyostega.

In devonian se individualizeaza un domeniu larg de sedimentare continentala alaturi de cel marin. Formatiunile continentale sunt reprezentate printr-un complex detritic alcatuit din gresii si conglomerate de culoare rosie in general-oldredsandstone. Formatiunile lagunare, reprezentate prin marne cu gipsuri, sunt mai rar intalnite. Formatiunile marine sunt relativ frecvente : conglomerate, gresii, calcare adesea recifale, sisturi si marne.

Perioada Carbonifera. Denumirea scoate in evidenta faptul ca in aceasta perioada depozitele sunt foarte bogate in zacaminte de carbuni. Limita inferioara a carboniferului se traseaza sub aparitia conodontului Siphonodella sulcata, iar cea superioara este data de prima aparitie a conodontului Strepthognathodus isolatus.

Flora continentala cunoaste o deosebita expansiune. Predomina pterisophytele si filicale (ferigi), la care se adauga fenerogame gimnosperme, ce au dat importantele zacaminte de carbuni. La sfarsitul carboniferului isi fac aparitia gimnospermele mai evoluate cum sunt cordaitalele si coniferele.

Fauna cuprine unele grupe la care se observa semne pronuntate de declin (trilobiti, tabulate, nutiloidee), alte grupe sunt din contra, in plina dezvoltare, protozoare, celenterate, brachiopode, moluste, artropode, echinoderme). Amfibienii sunt din ce in ce mai numerosi (ordinul Stegocephali), avand craniul acoperit cu oase dermice si vertebre cu diferite grade de osificare. Catre finele carboniferului apar primele reptile.

Formatiunile sedimentare includ depozite continentale formate din roci detritice (conglomerate, gresii), altele organogene (calcare cu fusuline, brachiopode, crinoide etc.).

Perioada Permiana. Numele acestei perioade vine de la tinutul Perm de pe versantul vestic al Muntilor Ural in care a fost separat si studiat pentru prima data sistemul permian. Limita inferioara se traseaza sub primele strate in care apare prima data conodontul Streptonathodus isolatus, iar partea superioara este data de prima aparitie a conodontului Hindeodus parvus.

Flora, aseamanatoare cu cea din carbonifer, este reprezentata in special prin articulate, lycopodiale si pteridosperme. In permianul superior se inmultesc coniferele.

Fauna este reprezentata prin: protozoare, brachiopode, moluste, artropode (trilobiti putini la numar), echinoderme, vertebrate (pesti cartilaginosi si ososi, amfibieni de talie mare, reptilele inregistraza o dezvoltare din ce in ce mai mare, dar sunt reprezentate inca prin forme primitive).

Depozitele sedimentare includ formatiuni marine si in special de mica adancime (calcare organogene si calcare recifale) pe langa care mai sunt cunoscute conglomerate, gresii, sare gema, saruri de potasiu si magneziu, iar formatiunile continentale sunt raprezentate prin sisturi cu impresiuni de plante, depozite glaciare si depozite de desert.

In timpul erei paleozoice s-au produs numeroase si puternice miscari ale scoartei terestre care au avut ca rezultat importante modificari ale configuratiei uscatului. Miscarile orogenice si epirogenice s-au manifestat cu intensitati diferite in cursul celor sase perioade ale paleozoicului si in locuri diferite. Astfel, cambrianul se caracterizeaza printr-o perioada de relativ calm, cu exceptia unor miscari orogenice in Siberia. In ordovician insa s-au manifestat fenomene orogenice puternice (orogeneza caledoniana), care au continuat pana la sfarsitul perioadei siluriene si au dat nastere unor lanturi muntoase (muntii Caledoniei), iar aria de raspandire cuprindea Scandinavia si partea de nord a Angliei. In urma orogenezei caledoniene are loc prima marire a arilor continentale, dupa care urmeaza o noua perioada de calm, care caracterizeaza devonianul.

Catre sfarsitul paleozoicului (carbonifer-permian) are loc orogeneza hercinica, care a dat importante catene muntoase. Desi acesti munti au fost supusi in urmatoarele ere geologice unei accentuate peneplenizari, urmele lor s-au pastrat pe mari suprafete in toate continentele. In Europa muntii formati in timpul orogenezei hercinice se intind incepand din Spania prin Masivul Central Francez, Germania, Polonia, pana in tara noastra in Dobrogea. Se mai formeaza Muntii Ural, iar pe marginea Scutului Canadian se individualizeaza marea catena a Appalasilor. Orogeneza hercinica determina o a doua si importanta marire a suprafetei uscatului si totodata au loc importante schimbari in relatiile dintre marile arii continentale.

In urma celor doua orogeneze paleozoice in emisfera nordica se formeaza o arie continentala continua Laurasia, iar in emisfera sudica exista o intinsa arie consolidata si unitara Gondwana. Intre cele doua mari arii continentale, regiunile geosinclinale formeaza doua zone : zona circumpacifica si zona Thethysului. In cadrul astfel conturat, se vor desfasura sedimentarea si tectogeneza in mezozoic.

Era Mezozoica (251 mil. ani - 65 mil. ani)

Era mezozoica include formatiuni cu caractere paleontologice si stratigrafice bine individualizate si incepe odata cu disparitia principalelor grupe de vietuitoare de tip paleozoic : trilobiti, tetracorali etc. si aparitia hexacoralilor, cefalopodelor de tip mezozoic, precum si a reptilelor gigantice. Deoarece in acest interval a avut loc si un important salt al florei, prin aparitia unor plante superioare cum sunt fanerogamele gimnosperme si angiospermele monocotiledonate (palmieri) si dicotiledonate (stejai, castani etc.), era mezozoica se mai numeste si mezofitica. Durata absoluta a erei mezozoice este apreciata la 186 milioane de ani si se incheie odata cu disparitia amonoideelor si a mai multor ordine de reptile.

Pe baza discordantelor si transgresiunilor puse in evidenta, insotite de schimbari paleogeografice si de modificari ale asociatilor floristice si faunistice, era mezozoica a fost impartita in trei perioade : triasic, jurasic si cretacic.

Perioada Triasica. Denumirea data acestei perioade exprima faptul ca in Germania, unde aceste depozite au fost separate pentru prima data, ele sunt alcatuite din trei unitati litologice cu caractere distincte. Limita inferioara a triasicului se traseaza sub prima aparitie a conodontului Hindeodus parvus, iar limita superioara este data de prima aparitie a ammonitului Psiloceras planorbis.

Flora triasica este caracterizata de rolul primordial pe care il au gimnospermele si mai ales coniferele de genul mai frecvent Woltzia, in timp ce criptogamele vasculare sunt in regres. In flora marina un rol important il au algele calcaroase cu doua genuri mai frecvente : Diplopora si Gyroporella.

Fauna este reprezentata prin : celenterate (hexacoralieri brachiopode, moluste, gasteropode, artropode, echinoderme, pesti (cu schelet intern), amfibieni (stegocephali de talie mare, dar care dispar la sfarsitul triasicului), reptile (apar noi ordine - ichtyosurienii, crocodilienii, dinosaurienii, rhynocephalienii) si primele mamifere.

Triasicul este dezvoltat sub doua tipuri : tipul german in care predomina formatiunile detritice continentale, formatiunile marine fiind rare si tipul alpin, in care predomina formatiunile marine (calcare si dolomite) si cu totul subordonat cele lagunare. Formatiunile continentale sunt reprezentate printr-un complex detritic predoninant rosu, cele lagunare includ marne cu intercalatii de gips, sare si saruri de potasiu si magneziu, iar in cadrul formatiunilor marine predomina calcare cu ceratiti si lamelibranchiate. Triasicul german este intalnit in Anglia, Franta, nordul si centrul Germaniei, Polonia, in timp ce triasicul alpin are dezvoltarea cea mai mare in Alpii Orientali.

Perioada Jurasica. Denumirea celei de-a doua perioade a mezozoicului vine de la Muntii Jura din Franta si Elvetia, care in cea mai mare parte sunt constituiti din depozite de aceeasi varsta. Se considera ca baza a jurasicului depozitele in care are loc o importanta schimbare a faunei de amonoidee, iar limita superioara se traseaza sub biozona cu amonitii Berriasiella boissieri si Berriasella jacobi.

Flora jurasica continentala cuprinde in general tot gimnosperme cu genuri noi de conifere.

Fauna este reprezentata de : foraminifere de talie mica, radiolari, spongieri, celenterate, brachiopode, moluste, belemniti, lamelibranchiate, echinoderme. Vertebratele curpind : pesti (in majoritate ososi), reptile (marine, terestre si adaptate la zbor), pasari (apare prima pasare Archaehopteryx), mamifere.

Formatiunile jurasicului prezinta o litologie variata si includ formatiuni marine, formate din roci detritice (conglomerate, brecii, gresii), roci organogene (calcare recifale si calcare cu moluste, brachiopode etc.), precum si formatiuni de precipitatie fizico-chimica (calcare oolitice). Pentru formatiunile continentale este carcteristica prezenta intercaltiilor de carbuni.

In ansamblu, jurasicul inferior (liasic) este marnocalcaros, jurasicul mediu (dogger) este calcaros si uneori feruginos, iar jurasicul superior (malm) include calcare albe masive.

Perioada Cretacica. Denumirea perioadei vine de la faptul ca partea sa superioara este carcterizata de depozite de creta. Limita inferioara este data de baza biozonei cu Berriasella grandis si Berriasella jacobi, iar cea superioara coincide cu prima aparitie a foraminiferului Parvularugoglobigerina eugubina.

Flora, in cretacicul inferior, este alcatuita in cea mai mare parte din gimnosperme, iar in cretacicul superior are loc o importanta schimbare, prin aparitia plantelor cu samanta inchisa in fruct - angiosperme.

Fauna este reprezentata prin: foraminifere de talie mare si mica, celenterate, brachiopode, moluste (amoniti si belemniti care dispar la sfarsitul perioadei), gasteropode, lamelibranchiate, echinoderme, reptile (dinozaurieni), pasari si mamifere (slab reprezentate).

Depozitele sedimentare ce caracterizeaza cretacicul inferior sunt constituite din conglomerate si gresii, calcare organogene recifale si marnocalcare. Cretacicul superior include calcare, marne, creta si formatiuni continentale constiutuite din argile si nisipuri cu resturi fosile.

In era mezozoica, continua sa se distinga cele doua mari unitati tectonice : ariile geosinclinale si ariile continentale. Ariile geosinclinale se dispun pe cele doua directii principale cunoscute in paleozoic : o directie neridiana a sinclinalului circumpacific si o directie geosinclinala alpino-himalaiana. In mezozoic miscarile orogenice duc in regiunea circumpacifica la consolidarea catenelor muntoase din America de Nord si a celor din Asia de Est, in timp ce in regiunea alpino-himalaiana aceste miscari se fac simtite la sfarsitul erei si se vor desfasura cu toata amploarea in neozoic.

Cele doua regiuni exondate - Lurasia in emisfera nordica si Gondwana in emisfera sudica, existente la sfarsitul paleozoicului, vor continua si in neozoic o evolutie independenta. Astfel, Laurasia in triasic isi mentine unitatea, in jurasic se fragmenteaza in cateva regiuni exondate: regiunea nordatlantica, regiunea baltica si regiunea siberiana, iar in cretacic regiunea siberiana se uneste cu cea baltica formand vasta regiune eurasiatica, in timp ce regiunea nord atlantica este fragmentata in doua sectoare. In felul acesta, la sfarsitul mezozoicului in emisfera nordica se schiteaza cateva regiuni exondate (regiunea canadiana, Groenlanda, Eurasia) care sunt nucleele continentelor actuale.

In emisfera sudica, in decursul triasicului, Gondwana se separa in doua mari regiuni: regiunea africano-braziliana si regiunea australiana-malgasa. In jurasic se schiteaza tendinta de izolare a Austrasliei, iar in cretacic Africa se izoleaza de America de Sud si Madagascarul se separa definitiv de Africa. S-au conturat asfel in emisfera sudica regiunile continentale actuale.

4. Era Neozoica

Ultima era geologica in evolutia scoartei terestre, era neozoica (cainozoica sau tertiara) reprezinta intervalul de timp si depozitele care s-au format de la disparitia amonitilor, belemnitilor, inoceramilor si a reptilelor gigantice pana in prezent. In raport cu celelalte ere, durata neozoicului este foarte scurta, circa 65 milioane de ani. Era neozoica se subdivide in trei perioade: paleogen, neogen si cuaternar.

Perioada Paleogena. Faptul ca fauna acestui interval are caractere mai vechi decat cea din a doua parte a erei neozoice, se reflecta in numele dat perioadei. Se mai numeste si perioada numulitica deoarece Nummulitidele, foraminifere de talie mare, sunt larg raspandite in aceste depozite. Limita inferioara se traseaza la prima aparitie a foraminiferului Parvularugoglobigerina eugubina, iar trasarea limitei superioare este in baza biozonei cu Globigerinoides primordius.

Flora continentala se caracterizeaza prin predominarea angiospermelor si se diferentiaza in doua asociatii : una de climat temperat, alcatuit mai ales din arbori cu frunze cazatoare si cea de-a doua asociatie de climat subtropical, cu arbori cu frunze persistente.

Fauna este compusa din : foraminifere, moluste, echinoderme, pesti, mamifere ( apar primele primate).

In depozitele paleogene, formatiunile continentale includ calcare de apa dulce si argile vargate, formatiuni lagunare reprezentate prin evaporite, gips, sare gema, saruri de potasiu si magneziu, iar formatiunile marine care predomina cuprind calcare cu nummuliti, lamelibranchiate, alveoline etc, conglomerate, gresii, marne si argile.

Perioada Neogena. Termenul de neogen exprima faptul ca atat flora cat si fauna prezinta trasaturi tot mai apropiate de viata de astazi si totodata din ce in ce mai diferita de cea din paleogen. Limita inferioara este data de prima aparitie a foraminiferului Globigerinoides primordius, iar limita superioara este trasata in baza biozonei cu Globigerinoides fistulosus - Globorotalia tosaensis.

Flora continentala este alcatuita in cea mai mare parte din arbori cu frunze cazatoare si din conifere. Din flora marina se mentioneaza algele calcaroase si diatomeele.

Fauna marina este formata in special din foraminifere, lamelibanchiate, gasteropode, echinide, briozoare, ostracode.

Intre mamifere un loc important il ocupa : paricopitate (girafe, bovide, antilope etc.), primate, genurile Mastodan borsoni si Dinotherium giganteum.

In neogen se constata o reducere a teritoriilor cu formatiuni marine

care sunt reprezentate prin: conglomerate slab cimentate, gresii, calcare oolitice, calcare recifale. Formatiunile lagunare sunt foarte raspandite: marne cu intercalatii de anhidrit, lentile de sare, gips. Formatiunile continentale includ : nisipuri si pietrisuri si in unele locuri depozite de tufuri calcaroase si travertin.

Perioada Cuaternara. Incheie era neozoica si se prelungeste pana astazi ; limita inferioara este data de baza biozonei cu Globigerinoides fistulosus - Globorotalia tosaensis si aparitia a trei forme noi : Elephas, Bos, Equus si coincide cu prima racire importanta a climei.

Flora, mai sensibila la variatiile climatice, constituie o serie de asociatii caracteristice : asociatia de climat cald, asociatia de tundra, asociatia de temperatura temperata, asociatia de stepa rece.

Fauna : lamelibanchiate, gasteropode, moluste, mamifere. Forma cea mai veche de hominid este Australopithecus, descoperit in Africa de Sud si care a trait acum 4-1,5 milioane de ani. Este urmat de Homo erectus - 1 million de ani, Homo sapiens - 250 mii ani. In perioada 150.000- 35.000 ani, Homo Neanderthalensis, omul de Cromagnion.

In prima parte a cuaternarului, cel mai important eveniment a constat in racirea climei, ceea ce a facut ca o mare parte din suprafata continentelor sa fie acoperite de gheata. Pe baza evolutiei fenomenelor glaciare, cuatenarul a fost subimpartit in pleistocen, timp in care s-a desfasurat glaciatia si holocen, timpul care urmeaza dupa prima faza glaciara.

Principalele depozite care s-au format in cursul perioadei cuaternare sunt morenele, depozite lacustre, fluviale, depozite de loess, unele depuneri marine (maluri, lave si tufuri vulcanice).

In neozoic a continuat linia de dezvoltare a regiunilor geosinclinale si a platformelor continentale schitate la sfarsitul cretacicului. In geosinclinalul alpin se continua orogeneza alpina prin noi faze de cutare. Cutarile pirineene consolideaza definitiv catena pirinenana si inparte sectorul Alpilor occidentali, in timp ce cutatiile savice incheie etapa geosinclinala pentru cea mai mare parte a geosinclinalului alpino-himalaian. Ultimele faze orogenice (attica, rhodonica si valaha) ale ciclului alpin sunt insotite de ridicari in masa ale intregii regiuni cutate, ducand la desavarsirea orogenului alpin.

Fig.37. Distributia ariilor continentale si oceanice :

a - in urma cu 200 mil. ani ; b - in urma cu 135 mil. ani; c - in urma cu 65 mil. ani; d - actuala.

O evolutie asemanatoare este recunoscuta si in regiunile geosinclinale din continentul american. La inceputul neozoicului, in paleogen, se mentin regiunile continentale cunoscute la sfarsitul cretacicului si anume : in emisfera nordica - Continentul Americii de Nord si Eurasia, iar in emisfera sudica, continentul Americii de Sud, al Africii si Australiei. Regiunea indo-malgasa se fragmenteaza in paleogen, devenind o punte insulara. In neogen, intre America de Nord si America de Sud se stabileste o legatura prin regiunea Americii Centrale, astfel ca la sfarsitul perioadei, configuratia continentelor era in linii generale conturata (fig. 37).



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2829
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved