RISCURI DATORITA APEI SI VANTULUI

RISCURI DATORITA APEI SI VANTULUI

A. INUNDATIILE

1. Riscul si efectele sale

Pagubele provocate de inundatii sunt adesea considerabile - viiturile din februarie si martie 2000 din Mozambic au cauzat decesul a 700 persoane, sinistrand 1/3 din tara, lasand la mai bine de o jumatate de an dupa catastrofa 250 000 locuitori fara adapost si 650 000 de campamente provizorii si determinand pentru un an o diminuare la jumatate a produsului national brut.

Asia continentala de Sud si de Sud-Est, cu relief supus musonilor, sufera uneori catastrofe dramatice. Se estimeaza la 5 milioane numarul deceselor imputabile inundatiilor survenite in China intre 1860 si 1960, cu 900 000 victime in 1887 datorita inundatiilor provocate de fluviul Huang He si 100 000, apoi 200 000 de victime provocate de inundatiile fluviului Yangtze din 1911 si 1931.

Tarile situate in campii inundabile sunt foarte expuse si indeosebi ne referim la regiunile cu nivel de viata scazut si foarte populate, unde masurile de prevedere si protectie sunt foarte reduse - Banglades, tara situata la confluenta a 3 mari sisteme fluviatile (Gange, Brahmaputra, Megna) si din ce in ce mai supusa furtunilor tropicale venite din Oceanul Indian, este tara din lume cea mai expusa inundatiilor. Cea mai mare parte a teritoriului sau de 143 000 km² se dezvolta intr-un vast domeniu deltaic unde traiesc 110 milioane de locuitori. Inundatiile anuale acopera de obicei aproape jumatate din tara, provocand pagube considerabile oamenilor si bunurilor materiale.

In Vietnam, vaile aluviale si zonele deltaice, foarte populate si ocupate de culturi traditionale (orez), prezinta un risc de inundatii pentru peste 70 % din cele 71 milioanede locuitori ai tarii.

Tarile dezvoltate cu tehnologii superioare si densitate demografica moderata, nu sunt ferite de gravitatea unor inundatii. In SUA pagubele legate de revarsarile fluviatile reprezinta aproape 2/3 din ansamblul catastrofelor inregistrate intre 1965-1985. Circa 70% din orasele Noii Zeelande de peste 20 000 locuitori sunt vulnerabile inundatiilor. In Franta revarsarile fluvilor constitue cel mai comun si cel mai raspandit risc si aproape 4/5 din asigurarile percepute pentru catastrofe naturale sunt legate de pagube provocate de ape.

In Romania - in ciuda executarii a numeroase lucrari hidrotehnice destinate reducerii debitelor de varf - inundatiile continua sa fie prezente, provocand mari pagube materiale si pierderi de vieti omenesti.

Importanta perfectionarii sistemelor de avertizare, prognoza hidrologica, impreuna cu a celor de decizie creste. Planificarea si gestionarea teritoriului printr-o cunoastere mai buna a riscului de inundatii, zonarea si managementul albiei majore, hartile de risc, descurajarea realizarii constructiilor in albia majora constituie, de asemenea, componenete ale strategiei care promoveaza "cultura prevenirii" fata de "cultura reactiei".

Imbunatatirea cadrului legal in care functioneaza si isi coordoneaza activitatea institutiile responsabile cu elaborarea planurilor strategice, tactice si operative la toate nivelurile de decizie, ca si perfectionarea regulilor de exploatare a acumularilor acvatice sunt, de asemenea, importante componente ale masurilor nestructurale de gestiune a inundatiilor.

In sfarsit, actiunile de constientizare a populatiei si de educare a acesteia privind modul de reactie in caz de dezastru, constituie o veriga de baza care trebuie luata in considerare.

Din cele, deja, aratate rezulta ca inundatiile reprezinta un risc normal. Este, deci, firesc ca urmare a unor ploi puternice apele sa invadeze cursul major al raurilor si fluviilor, unde omul a construit cai de comunicatii, aglomeratii rurale si urbane, obiective industriale sau le foloseste ca ogoare pentru culturi - Pagubele provocate de revarsarile sezoniere sau ocazionale ale unui curs de apa sunt rezultatul unui fenomen comun, pe care trebuie sa-l privim ca fiind mai banal decat pe un cutremur, o eruptie vulcanica sau o alunecare de teren gravitationala - Sinistrele provocate de revarsarile fluviale sunt inainte de toate rezultatul unor ocupatii umane inadaptate cailor naturale de drenaj a apelor, sau de emergenta panzelor de apa freatica.

Inundatiile au pentru om diverse efecte benefice, superioare calitativ altora ce rezulta din alte riscuri naturale. Aportul de apa in mare cantitate conduce la realimentarea cursurilor fluviatile, rezervoarelor (lacurilor) de suprafata si acviferului subteran, intretinand totodata terenurile agricole si a suprafetelor piscicole dulcicole.

Numeroase campii aluviale se bazeaza pe o economie agricola exigenta fata de apa, indeosebi in tarile in curs de dezvoltare unde alimentatia depinde de orez, peste

Aportul de material sedimentar fin (nisip, silt, argile), ca si de materii organice, saruri minerale si alte nutriente, favorizeaza calitatea    agricola a campiilor deltaice a marilor fluvii, fiind cuprinse aici si regiunile de climat arid: Nilul in Egipt, Tigrul si Eufratul in Orientul Mijlociu, Senegalul in Africa.

Zonele inundate sunt adesea sediul proliferarii unor alge microscopice de apa dulce (cloro- si cianoficeae), care fixeaza azotul si care contribuie la fertilitatea solurilor; aportul de N pe aceasta cale poate sa atinga 30 kg/ha/an in solurile inundate.

Acumularile de nisip in avalul fluviilor de catre apele revarsate conduc uneori la edificarea barierelor naturale, care tin loc de protectie temporara impotriva furtunilor de coasta (Banglades, etc.).

Vaile aluviale, a caror topografie aplatizata predispune la agricultura, cresterea animalelor, navigatie si cai de comunicatie/transport, dezvoltare industriala, favorizeaza mentinerea diversitatii biologice specifica zonelor umede.

In sfarsit, plantele si solurile campiilor aluviale constituie un filtru natural pentru retentia a numerosi produsi poluanti sau toxici, a caror diseminare este astfel limitata, ceea ce favorizeaza calitatea apelor din aval lor, reducand aprioric costul tratamentelor de ape uzate.

Tipuri, mecanisme si factori naturali

Doua tipuri principale de catastrofe naturale sunt datorate ridicarii cotelor apelor fluviative:

a). inundatii de campie ce se produc in partile medii si inferioare a bazinelor de versanti, in urma unor puternice precipitatii. Apele debordeaza cursul obisnuit (patul/albia minora) si invadeaza albia majora constituita din campia aluviala uneori numita si campie de inundatie.

Durata ploilor este adesea destul de lunga (mai multe zile sau saptamani), ceea ce antreneaza pierderi considerabile de vieti umane (ex. Marile inundatii din Asia). Ridicarea cotelor de ape se face de maniera progresiva si dupa un interval de timp scurs, fiind determinate de intensitatea ploilor ca si de configuratia retelei hidrogeografice.

Confluenta de rauri importante, care dreneaza regiuni supuse unor ploi puternice, determina o ridicare rapida si puternica de ape, cum a fost cazul inundatiilor provocate de Mississippi in vara anului 1993.

Ansamblul de precipitatii dintr-un bazin poate sa fie reprezentat printr-o pluviograma (cantitatea de apa cazuta intr-un timp dat).

b). viituri torentiale care survin in regiuni montane, ca urmare a precipitatiilor de durata relativ scurta dar foarte violente - apele de ploaie se reunesc in valuri si invadeaza cursul torentilor, a caror nivel se ridica rapid (flashflood) - cu titlul de exemplu, viitura torentiala survenita in 1972 in Black Hills (Dakota de Sud, SUA) a rezultat din precipitarea a 400 mm apa in mai putin de 6 ore, ceea ce reprezinta aproape in totalitate precipitatiile medii anuale! Ea (viitura) a facut 300 victime si 3000 raniti, determinand distrugerea sau avarierea a 750 case si 2000 automobile.

Apele cara adesea mari cantitati de materiale solide smulse din terenurile strabatute (lave torentiale), care se acumuleaza la capatul torentilor ca largi conuri de dejectie.

Inundatiile, manifestari normale in ciclul apelor, rezulta din heterogenitatea care caracterizeaza localizarea, intensitatea si durata ploilor in cursul timpurilor.

Totdeauna, declansate de precipitatii puternice, ele pot sa fie exacerbate de alti factori naturali: topirea zapezii datorita reincalzirii climatice sau datorita ridicarii din adancuri de magma vulcanica; debordarea sau ruperea versantilor; a unor lacuri vulcanice de crater; incapacitatea covorului vegetal de a asigura o infiltratie si o evapo-transpiratie suficienta, saturarea in apa a solului si subsolului datorita abundentelor in ploi cazute anterior; rupturi de baraje de vale datorate surparilor; alunecarilor de teren; deversarii de lacuri sub-glaciale in legatura cu miscarile ghetarilor.

Riscul potential de inundare este in mod particular ridicat in campiile aluviale ce se dezvolta in proximitatea zonelor de tarm, unde, efectul viiturilor este susceptibil a se combina cu fortele mareice si al furtunilor venite din larg.

Actiunea omului

a) Accentuarea riscului

Inundatiile legate de rezervoare artificiale sunt cel mai adesea determinate de rupturi de baraje, cum a fost cel din 1959 cand, barajul incastrat Malpasset (departamentul VAR, Franta) a cedat si a provocat 423 morti din localitatea Frejus.

Alteori rezervorul nu joaca decat un rol indirect, cum a fost cazul catastrofei de la Vaiont (Italia de Nord) din 1963, unde o alunecare de teren in lac a determinat un val urias distructiv (de 100 m inaltime care a debordat barajul fara sa-l distruga) inundand valea in aval si omorand 2043 persoane (din orasul Longarone si comunele invecinate).

Impermeabilizarea mai mult sau mai putin puternica a solului, impusa de diverse constructii si amenajari constitue un factor agravant al riscului de inundatii. Pierderea calitatilor de infiltratie a solului este in mod particular critica in zona urbana, unde diverse acoperiri de pe sosele, trotuare, diverse constructii favorizeaza scurgerea de suprafata si contribuie la ridicarea rapida a nivelului apelor (ex. Viitura de la Ouv ze departamentul Vaisol-la-Romain, 1992 sau inundatia catastrofala din 10.11.2001 de la Bab-el-Oued din periferia Algerului).

In general, hidrogramele unor viituri stabilite pentru cursurile de ape ce traverseaza aglomeratiile urbane, se dezvolta cu atat mai rapid (cu atat mai intens) cu cat gradul de urbanizare este mai important. Este cazul unor mari orase (megalopolis) unde suprafetele impermeabile sunt gigantice si unde reteaua de scurgere, in buna parte artificiala, se infunda si debordeaza frecvent.

In regiunile rurale, despaduririle voluntare sau indirecte (prin foc) determina diminuarea capacitatii de infiltrare a apelor din sol si dezvoltarea unor scurgeri superficiale de ape, constituind principalul factor antropic de agravare a riscului de inundatie, ca si a eroziunii solurilor. Practicile agricole in special comasarile sistematice, taierea tufisurilor, aratul practicat in directia pantei sau instaurarea unor parloage sezoniere, participa de asemenea, la amplificarea acestor efecte de sporire a riscului de inundatii.

b). Prevederea riscului de inundatii

Prevederea viiturilor se bazeaza, in primul rand, pe o cunoastere precisa a zonelor de risc, cat si a caracteristicilor ploilor si a inundatiilor. Aceasta implica intocmirea de harti a riscurilor de inundatii, bazate pe observatii acumulate de-a lungul timpului, fotografii aeriene, imagini satelitare, o cartografie precisa privind: cotele atinse de ape in diverse sectoare a bazinului si pentru diverse conditii meteorologice, extensiunea in suprafata a zonelor inundate, natura si localizarea vechilor depozite rezultate din inundatii, intensitatea si durata precipitatilor retinute de datele de arhiva.

De altfel stabilirea precisa a hidrogramei de viitura ne ajuta sa stabilim intervalul de timp scurs care separa precipitatile din amonte si inundatiile din aval. Sa adaugam ca hidrogramele de viituri anterioare (din trecut) devin de o fiabilitate discutabila cand conditiile de scurgere a apelor a suferit modificari ulterioare (de origine naturala sau antropica), suprimari de meandre, canalizari, extensiuni de indiguiri..

In fine, modelizarile fizice si numerice contribuie la prevederea caracteristicilor inundatiilor viitoare pentru diferite conditii geologice, topografice si meteorologice. Modelele sunt complexe si desavarsite odata cu punerea in opera a amenajarilor avute in vedere.

O alta contributie se refera la un studiu statistic al fenomenului de viitura si a riscului de inundatie ce decurge din aceasta viitura. Cunoasterea frecventei inundatiilor de diverse intensitati se bazeaza pe masurarile de debit lichid maxim din fiecare an, pe serii de timp cat mai lungi posibile. Timpul de revenire sau intervalul de recurenta previzibil pentru o viitura de tip dat este calculat prin diferite formule, intre care este si "ecuatia lui Weibull

R = n + 1/m

In care:

R reprezinta intervalul de timp mediu, care separa 2 viituri de magnitudine data;

n este numarul de ani in decursul carora o viitura de aceasta magnitudine a fost masurata (pe intervalul unei perioade considerate);

m este debitul lichid maxim pentru un ansamblu dat de ani ; m=1 pentru valori medii cele mai ridicate, m=2 pentru valori medii imediat inferioare etc.

Regruparea datelor trase din observatii si din statistici permite sa atragem atentia populatiei printr-un sistem de anunturi a viiturilor, care cuprinde diferite sisteme de alerta.

Pe ansamblu, prevederea inundatiilor atinge adesea un nivel satisfacator de fiabilitate pentru riscurile care ameninta vaile aluviale, indeosebi in tarile cu tehnologie avansata. Prevederea devine aleatoare cand intensitatea si durata precipitatiilor ating valori exceptionale (cazul Mississippi din vara 1993). De altfel, previziunile raman dificile si adesea pline de defecte, pentru viituri torentiale in tarile/regiunile muntoase.

c). Pevenirea si apararea

Amenajarea raurilor si fluviilor este practicata de mai multe secole, reusind astfel sa limiteze revarsarea apelor in timpul viiturilor; aceasta este canalizarea, care consta in rectificarea, adancirea si largirea indepartarea obstacolelor si foarte frecvent indiguirea cursurilor de apa. Digurile constituite din pamant, piatra etc., uneori impermeabilizate cu ajutorul unor "filme" sintetice, constituie un element familiar al peisajului vailor aluviale locuite (cu implantari de sosele, cai ferate, case.). Canalizarea, de care vorbeam, favorizeaza evacuarea accelerata a apelor de viitura spre aval si permite castigarea de terenuri cultivabile sau construibile la adapostul digurilor.

In schimb, ea conduce la diminuarea suprafetei zonelor umede, la alterarea echilibrului hidro si a ecosistemelor propri cursului de apa, apoi duce la concentrarea poluarii si, uneori, la repetarea riscului de inundatie spre aval. De aici rezulta diverse conflicte de folosinte si interese, de care decurg din ce in ce mai frecvent dezbateri/discutii asupra oportunitatii de a extinde amenajarile de canalizare (indiguire). Cele aratate obliga la o abordare integrata a amenajarilor si gestiunea campiei/vaii aluviale, susceptibila de a fi inundata.

Regularizarea debitului cursurilor de apa este practicata cu ajutorul barajelor (ce sunt suprainaltate pentru a retjne apa in exces), a "bazinelor de inundatie" cu perimetre delimitate si protejate, a canalelor de diversiune, ca si a retelei de irigatii.

Riscurile periculoase de viitura tind sa fie diminuate de unele vai aluviale puternic cultivate, urbanizate si industrializate, datorita cresterii consumului de apa ce determina o situatie de etiaj durabil.

In zona urbana gestiunea viiturilor este mult mai delicata decat in zona rurala, din cauza retelei de canalizare, care prin frecventa sa provoaca strangulari in transferul de ape, ingreuneaza interactiunea ape de ploaie - ape de suprafata - reteaua domestica si canalizare, provocand (pe de alta parte) un mai mare risc in procesul de poluare.

d). Efecte induse, perspective

Amenajarea cursurilor de apa in scopul luptei impotriva riscului de inundatie, conduce la modificarea considerabila a bugetului hidric si sedimentar pe parcursul baznului. Fluviul Ebru (din NE Spaniei, care se varsa in Mediterana nord-occidentala) a suferit de 2 mileni transformari/influete umane considerabile, a caror efecte sunt reflectate in evolutia deltei sale. Construirea a numeroase baraje, indeosebi in sec. XX, a condus la regularizarea regimului hidric al fluviului si la lupta impotriva inundatiilor. Inainte de construirea barajelor avea un debit lichid maxim de peste 3 000 m³/sec iar in anii 1990 la 250m³/sec. Si aceasta pentru ca suprafetele irigate si cresterea vitelor au fost mereu in crestere; aceeasi crestere s-a pretins si de ridicarea cantitatii de energie hidroelectrica. Consecintele evolutiei acestor cifre sunt preocupante. In plus, aportul depozitelor sedimentare a crescut odata cu secolul al XV-lea, datorita despaduririlor (care a favoriyat eroziunea accelerata a solurilor) spre sfarsitul secolului XX debitul solid a fost retinut de lacurile de baraj.

Evolutii asemanatoare sunt similare si pentru alte fluvii amenajate: Mississippi, Rhone, Nil

Eroziunea legata de despaduririle din Carpati a provocat in aval o puternica sedimentare. Dupa anii 1960-1970 constructia de baraje - lacuri de acumulare in amonte au contribuit la diminuarea riscurilor de inundatie, favorizand retentia sedimentara in lacurile de baraj (din amonte).

B. RISCUL EOLIAN

1. Efecte si pagube

In ciuda violentei lor, vanturile determina in general putine pierderi umane si adeseori ele sunt rezultatul indirect al fenomenului: decese datorate caderii de arbori, distrugerii de case sau a inundatiilor asociate cu furtunile. Uraganul Andrew care a devastat Bahamas, Florida si apoi Luisiana in 1992 a facut 25 victime, pe cand paguble materiale au fost estimate la 20 miliarde de $.

Pagubele imediate se refera la dezradacinari si caderi de arbori, sau chiar afectarea unor paduri intregi. Sunt asociate caderi si ruperi de piloni, panouri, macarale, cosuri, pereti, parti de constructii. In zonele aride sau subaride cu putina vegetatie, furtunile de nisip provoaca bararea de drumuri si cai de comunicatie, santuri de lucrari si edificii, acoperirea de sectoare rurale sau urbane. In zonele agricole actiunea eoliana conduce la erodarea solurilor, si aceasta cu atat mai agravant cu cat vegetatia este mai putin dezvoltata (perioade de seceta sau terenuri in parloaga). Marile campii americane au suferit in cursul anilor 1930 o eroziune eoliana considerabila, exacerbata de o lunga perioada de seceta, dar si de o proasta stare a suprafetelor cultivate. Mai multe sute de mii de kilometri patrati au fost pagubiti, nori de praf fiind antrenati la aproape 4 km altitudine; incarcatura solubila in suspensie a atins 35 000t/km³. Eroziunea solurilor s-a continuat in aceste regiuni in tot secolul XX, cu o intensitate variabila dupa forta vantului, aparitia secetei sezoniere, stadiul de crestere a culturilor in timpul furtunilor

Pagubele mai difuze sunt legate de transportul de nisipuri si de praf eolian. Ele se manifesta mai ales pe termen lung si efectele pot sa fie importante. Sunt de natura diversa: defoliere, uscarea florilor, semintelor, tulpinilor de la plantele cultivate; abraziunea picturilor, geamurilor si a altor materiale; abraziunea motoarelor cu ardere interna; crearea de campuri electrice intense ce interfereaza emisiunile radio si telecomunicatiile; accidente datorate reduceri vizibilitatii (la automobile, avioane).

Deflatia eoliana poate, de asemenea sa ridice probleme de sanatate: dificultati respiratori, alergii, tulburari gastro-intestinale, absorbtia de minerale cu potential silicogen sau cancerigen.

In fine, vehicularea de catre vanturi in atmosfera a unei mari cantitati de praf este susceptibila de a antrena schimbari globale ale mediului: - o racire datorata absorbtiei partiale a razelor solare din stratosfera; -o reincalzire prin retinerea radiatiei refelectate de aerosoli din troposfera; - densificarea acoperisului de nori si de ploaie prin condensarea aerosolilor in jurul particulelor din suspensia eoliana.

Vanturile sunt, de asemenea, susceptibile de a avea efecte benefice. Furtunile accentueaza amestecul (brasajul) de mase de aer si accelereaza reinoirea aerului ce provine din diverse altitudini si latitudini, participand la regularizarea climatica a invelisurilor fluide ale Planetei.

Vanturile au aptitudinea de a dispersa poluantii si gazele vatamatoare in special in zonele urbane si industriale (compusi organo-volatili, SO₂, NO₂, ozon troposferic).

Vanturile pot sa fie la originea reechilibrului chimic din compozitia solurilor agricole. Astfel praful poluat de furtunile sahariene aduce nutrienti minerali (Mg, K, Ca) si neutralizeaza efectul ploilor acide din ecosistemele terestre din Spania nord-estica. Vanturile permit producerea de electricitate ca energie nepoluanta si regenerabila. Un numar crescut de tari, in special cele sarace in generatoare de energie nucleara, se echipeaza cu turbine eoliene de capacitate relativ mare, plasate in sectoare de tarm sau regiuni continentale expuse unor vanturi frecvente si sustinute. In Europa, in prezent Germania este cea mai mare producatoare de energie eoliana (1130 megawatti). Spania care la nivelul anului 2000 producea 130 megawati, isi propune pentru 2010 a produce 8900 megawati.

Fenomene de baza si exceptionale

Vanturile rezulta din schimbarile care au loc intre masele de aer de presiuni diferite. Ele se intetesc atunci cand aceasta diferenta creste, in particular cand masele de aer relativ apropiate prezinta temperaturi si/sau umiditati opuse. Viteza vanturilor creste in directia regiunilor de joasa presiune, ca si in munti unde fortele de frictiune se diminueaza cu altitudinea si unde vaile concentreaza fluxurile de aer.

Intensificarea vanturilor este masurata pe scara Beaufort, a carei grade succesive corespund la intervale de viteza crescatoare si sunt exprimate prin modificarile suferite de suprafetele acvatice (mari, lacuri), ale vegetatiei si constructiilor.

Riscul eolian survine cand vanturile sunt foarte puternice (90 km/h grade Beaufort si mai sus) si prezinta o scurgere foarte turbulenta si ciclonica.

Furtunile sunt in mod particular devastatoare in zonele de tarm si de munte, unde viteza vantului poate sa depasasca 250 si respectiv 300km/h. Masele depresionare, focarul furtunilor, tind sa se organizeze in vaste spirale care se inruleaza intr-o miscare ciclonica in emisfera sudica si anticiclonica in emisfera nordica (efectul Coriolis). Furtunile sunt insotite adeseori de precipitati puternice, ceea ce le sporeste riscul, provocand inundatii.

Furtunile tropicale, numite cicloni in Oc. Indian si Pacificul de Sud, tifoni in Pacificul de Nord-Vest si uragane in Golful Mexic, constituiesc mari ansambluri depresionare foarte active. Nascute deasupra oceanelor, ele se deplaseaza global din Est in Vest, sub actiunea alizeelor. Traiectoria lor este eratica (neregulata), deplasarea lor putand sa dureze mai multe saptamani. Cu diametre ce pot depasi uneori 600 km, ciclonii inglobeaza o masa noroasa spiralata si foarte turbulenta, in centrul careia se afla o zona luminoasa si calma ("ochiul ciclonului"). Masa noroasa se formeaza ca urmare a unei evaporari masive a apei marine calde (stratul oceanic superficial depasind 26,5 C pe vreo 50 m grosime). Condensarea, prin racire la altitudine, a vaporilor de apa ascendenta conduce la foarte puternice precipitatii. Coloana noroasa care poate sa se ridice pana la la 15 km altitudine, se pune in rotatie datorita fortei Coriolis, ceea ce determina o violenta unda de furtuna la baza dispozitivului. Regiunile din emisfera nordica parcurse de ansamblul in miscare suporta in mod succesiv vanturi si precipitatii de intensitate crescanda venite din Nord, un calm provizoriu, apoi vanturi putenice si ploi venite din Sud si mergand in descrestere; o succesiune inversa se observa in emisfera sudica.

Ciclonii tropicali, fenomene obisnuite in sezonul cald si umed, (80-90 furtuni tropicale pe an), au o putere distructiva adesea considerabila in regiunile insulare si de coasta vecine domeniului oceanic unde cicloni se formeaza.

Viteza vanturilor in masa depresionara poate sa se apropie de 380 km/h, iar inaltimea precipitatilor sa ajunga la 10m. Fluxul energetic deplasat cotidian in jurul unui ciclon poate sa fie apropiat cu cel a 400 de bombe cu hidrogen de 20 megatone. Pericolul este cu atat mai mare cu cat ciclonul se intinde pe o arie mai vasta, se deplaseaza relativ lent si este acompaniat de precipitatii foarte puternice. Astfel uraganul Mitsch din noiembrie 1998, care a facut cca. 10 mii victime si a cauzat pagube imense, s-a intins pe o mare parte a Americii Centrale, a facut ravagi timp de 4 zile si a determinat curgeri uriase de namol, provocate de ploi diluviene.

Tornadele constituie furtuni ciclonice foarte intense, dar de scurta durata (maximum cateva minute) si extensiune foarte locala (diametrul mai mic de 300-400m). Unele sunt cvazi-stationare, altele se deplaseaza cu mare viteza (pana la 100 km/h) in lungul unor culoare inguste, mai mult sau mai putin sinuoase. Tornadele se nasc la marginea fronturilor depresionare legate de furtuni de latitudine medie, prin circulatia maselor de aer rece si cald. Aerul cald este aspirat spre inaltimi formand o spirala ascendenta sau vortex, in inima tornadei, in timp ce aerul rece se scurge spre baza spiralei periferice.

Forta tornadelor poate sa fie considerabila: pune in miscare vagoane feroviare de 80 t, determina rostogolirea unor lazi metalice pe 2 km, dezintegreaza cladiri, aspira spre inaltime soluri sau diverse materiale. Aceasta forta rezulta din viteza extrema a unor vanturi in rotatie (pana la 450 km/h), cat si din foarte scazuta presiune existenta in interiorul vortexului (valori ce scad la 60% din presiunea atmosferica normala).

Tornadele sunt comune in centrul si sud-estul Americii de Nord. In Franta de exemplu, violenta lor poate sa fie considerabila si tinde sa creasca in ultimele decenii.

In Romania problema existentei tornedelor ramane deschisa. Literatura de specialitate a reactualizat dezbaterea dupa fenomenele meteorologice specifice din vara anului 2002. In seara zilei de 12 august mass-media a anuntat producerea unor tornade in apropiere de Fetesti si la Facaieni (jud. Ialomita), respectiv la Ghindaresti (jud. Constanta).

La Facaieni vantul cel mai puternic s-a observat in jurul orei 20⁵⁰, a durat intre 3 si 5 minute si s-a soldat cu doua victime si mari pagube materiale : 33 case distruse complet, 395 gospodarii afectate partial, o padure de salcami distrusa prin ruperea copacilor la cca. 1 m de la suprafata solului, o stana si cateva zeci de oi lute de vant si tarate la cateva metri distanta. De retinut ca vantul puternic (peste 150 km/h) nu a fost insotit si de caderi de precipitatii.

Atribuirea acestor fenomene la tornade a fost facuta pe baza efectelor specifice lor, a imaginilor radarului Doppler de la Bucuresti, ca si a unor imagini video inregistrate de un amator aflat in zona - in toate aceste documente se poate remarca o formatiune relativa asemanatoare cu palnia unei tornade.

Furtunile de nisip si praf sunt caracteristice regiunilor desertice (Sahara, Orientul Mijlociu, Asia Centrala, Sud-Vestul SUA).

Materialele transportate de vant (litometeori) incepand cu aparate de dune sau cu soluri superficiale dezagregate, sunt transportate cu atat mai departe cu cat granulometria este mai mica, permitand sa ajunga la mari altitudini.

Riscul este in principal legat de o diminuare puternica a vizibilitatii si de acoperirea amenajarilor de suprafata (drumuri, cai ferate, piste de aeroport)

3. Actiunea omului

Accentuarea riscului

Principala maniera prin care activitatile umane conduc la exacerbarea pagubelor datorita furtunilor rezida in practici de culturi inadaptate, care accentueaza riscul eroziunii eoliene. Cazul marilor campii americane, este, in acest sens, semnificativ. Initial acestea erau preerii in care solul era fixat de maniera permanenta, pentru ca apoi sa fie cultivate intensiv incepand cu secolul XIX, fiind muncite in profunzime si plantate sezonier cu cereale si plante tuberculate. A rezultat o expozitie sezoniera la vanturi , solurile devenind destructurate si mobile. La inceputul anilor 1930 s-a adaugat supraexploatarea temporara a numeroase suprafete cultivate, ca urmare a recesiunii economice care a lovit grav SUA. Astfel, fragilizate de actiunile antropice, suprafete imense au fost expuse riscului eolian. Intre 1935-1938, in sezoanele de iarna (ianuarie-aprilie) au avut loc furtuni importante si secete permanente, care au provocat o eroziune masiva a solurilor, pierzandu-se orizonturile superficiale cele mai fertile; au fost spulberate mase enorme de praf (dust bowl), urmate de pagube considerabile. Mai mult de jumatate din agricultorii regiunilor sinistrate au capat indemnizatii ca urmare a degradarilor agricole, de care, involuntar, ei au fost constransi sa migreze spre statele din Vestul american. Ameliorarea practicilor agricole in decursul secolului XX a permis progresiv sa se diminueze riscul eroziunii eoliene, fara, totusi a-l suprima.

Pe de alta parte, cresterea riscului eolian se poate datora unor despaduriri de mari suprafete expuse vanturilor dominante, cat si sedentarizari ce antreneaza un suprapasunat, destructii de vegetatii, eroziune si secete, introducerea de specii vegetale ce fixeaza slab solurile

Controlul si lupta impotriva vanturilor

Protectia culturilor si efectuarea de amenajari impotriva efectelor vanturilor obisnuite sunt diversificate si eficace prin diverse masuri

aliniamente de arbori orientate perpendicular pe directia vanturilor dominante;

paravanturi semipermeabile si convenabil distantate;

plantatii de spatii vegetale adaptate medilor nisipoase si nisipurilor (regiuni de dune);

intretinerea formatiunilor mobile superficiale;

accentuarea rugozitatii suprafetei solurilor pentru contracararea deflatiei.

Previziunea furtunilor, care se bazeaza pe datele retelelor de observatii meteorologice, este fiabila pe termen de cateva zile, cu exceptia unor manifestari de intensitate extraordinara. Adeseori previziunile nu se pot face cu suficienta precizie si sa se anticipeze zonele de impact maxim.

Previziunea formarii ciclonilor si miscarea lor este inca imperfecta, caci densitatea retelelor de observatie si masuratorile efectuate sunt insuficiente in regiunile oceanice tropicale. Previziunea traiectoriei ciclonilor, tifonilor si uraganelor este in general fondata pe compararea imaginilor satelitare. Eroarea stabilirii traiectoriei este de 400 km in pre-ajunul trecerii ciclonului si 200 km in ajun.

Masurile de preventie rezida in intarirea constructilor si amenajarilor, pregatirea populatiei, evacuarea zonelor periclitate. Ca si pentru majoritatea catastrofelor naturale, preventia ciclonilor este considerabil ameliorata in ultimele cateva decenii in tarile dezvoltate. Doua uragane comparabile, care au atins nordul Golfului Mexic, au produs 8 000 morti    in 1900 (in Texas), respectiv 25 morti in 1992 (in Florida si Luisiana). In schimb pagubele materiale continua sa ramana considerabile si adesea catastrofale mai ales in tarile sarace, suprapopulate, slab echipate si protejate.