EVALUAREA STUDIILOR SI CERCETARILOR GEOGRAFICE ASUPRA CRISULUI ALB

EVALUAREA STUDIILOR SI CERCETARILOR GEOGRAFICE ASUPRA CRISULUI ALB

Studii si cercetari pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Alaturi de consemnari ale antichitatii, numele Crisului Alb, care strabate in drumul sau o buna parte din teritoriul vestic al Transilvaniei, a fost mentionat in scrierile si rapoartele unor calatori straini, care au strabatut de-a lungul vremurilor o parte din aceste meleaguri.

Crisul Alb este pomenit in secolul al VI-lea in scrierile gotului Iordanes sub forma latinizata Grisia, Grissia, iar in secolul al X-lea sub forma grecizata Krisos la imparatul Constantin Porfirogenetul (grecii numeau aurul chrysos, probabil dupa locul de unde il aduceau). Denumirea va aparea mai tarziu in primele documente autro-ungare de cancelarie sub forma Crys, Crisius, ca de pilda in documentele din 1202-1203: "ad Crisium", "per Crisium", "super Crisium", "transit Crisium" sau intr-un document din 1705 "fluvium qui nuncupatur Crys".

Dupa anul 1300 numele Crisului Alb, al afluentilor acestuia si al comitatului Zarand, apar tot mai des mentionate in actele si documentele vremii. Astfel printr-un act intocmit in cetatea Visegradului la 8 septembrie 1331, sotia magistrului Desideriu si fiul, sau Heychuch daruiesc comitelui Anton, cetatea Siriei cu cateva sate si o moara pe apa Cigherului.

Mai tarziu, aflam dintr-o diploma vesti despre districte teritoriale romanesti (districtus olahales) situate pa valea Crisului Alb: Halmagiu (Halmag), Varfurile (Chich), Izvorul Crisului (Krsf). In perioada 1404 - 1444 apar denumirile Crisul Alb (Fhr Krs) si Ribita (Ribicza).

Marele umanist si istoriograf Nicolaus Olahus, in lucrarea istorico-etnografica Hungaria (redactata la Bruxelles in 1536), capitolul XIV "Despre Transilvania", referindu-se la Crisul Alb, noteaza:

'. . . Iar Crisul Alb (izvoraste) din Muntii Metaliferi ai Transilvaniei, langa oraselul Abrud, de unde curge spre sud, pe langa Baia de Cris . . . spre cetatea Gyula si Bekes si se uneste cu celelalte doua Crisuri . . .'

Georg Reichertorffer, vorbind despre acest rau, scrie in lucrarea intitulata Chorographia Transilvaniae (1550):

". . . Nu departe de aici, raul Cris, care desparte primele tinuturi ale Ungariei de marginile Transilvaniei, curge din muntii Daciei in atingere cu Ungaria (inaintand) printre muntii salbatici si abrupti, cu serpuiri neincetate si cu mers rapid'.

Localitatea Moneasa este mentionata pentru prima data in anul 1200 intr-o schita de la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea.

In 1830, datorita frecventelor inundatii si afectarii terenurilor agricole incep lucrari complexe de amenajare ale vaii Crisului Alb prin realizare de diguri. Sub indrumarea Prefecturii Arad, in anul 1840 incepe proiectarea si construirea Canalului Morilor (Ndor csatorna) cu finalizare in anul 1857.

Nendtvich Karoly a realizat primele analize chimice ale izvoarelor termale de la Moneasa in 1865 si, un an mai tarziu, Kery (Bittner) care le-a descris prima data si a facut un numar de recomandari privind utilizarea lor.

Primul foraj pentru ape termale a fost sapat la Moneasa, pana la 316 m, in perioada 1890-1895; debitul lui initial a fost de 16,6 l/s apa cu temperatura de 25 C. Odata cu construirea Pavilionului nr. 1 pe paraul Bailor in 1891, s-au asigurat tratamente pentru afectiunile de stomac si reumatism. (Markim 1895).

Studii si cercetari din prima jumatate a secolului al XX-lea. In perioada de dupa constituirea Statului National Roman se intalnesc numeroase referiri de natura geografica la unele localitati de pe valea Crisului Alb, cum sunt Criscior, Zdrapti, Brad, Baia de Cris, Tebea, Vata, Gurahont, efectuate de I. Safta, Al. Borza, R. Soo, E. I. Nyrady, P. C. Popescu, S. Pascovschi, V. Leandru, etc.

L. Sawicki publica in analele geografice din anul 1912 studii asupra problemei glaciatiunii din Muntii Bihorului si din Carpati.

Emmanuel de Martonne va initia, in anul 1921 "excursii geografice" in diferite regiuni ale Romaniei, care s-au dovedit a fi adevarate expeditii de documentare in Muntii Apuseni (Carpatii Occidentali) si Muntii Banatului.

Primele masuratori de radioactivitate a izvoarelor termale de la Moneasa au fost conduse de Athanasiu in 1927.

R. Ficheux, profesor in cadrul Departamentului de Geografie a Universitatii din Cluj in perioada 1935-1937, a continuat activitatea didactica a lui Emmanuel de Martonne, inregistrand rezultate interesante in cercetarea geomorfologica a Muntilor Apuseni.

Traian Mager in 1937 publica o monografie in 4 volume intitulata "Tinutul Halmagiului" in care defineste notiunea de "Tinut al Halmagiului", aduce indicii despre vechimea si statornicirea asezarilor omenesti, date despre vechii proprietari de pamant, nobili romani, despre istoricul localitatilor, toponimia si onomastica in sprijinul istoriei si multe altele.

In 1941 T. P. Chitulescu si M. Socolescu publica o serie de studii geologice si miniere despre Muntii Metaliferi. Din aceeasi perioada se remarca studiile efectuate de St. Manciulea (1931), L. Somesan (1938,1939) si Tufescu V. (1942-1943) referitoare la Campia Crisurilor si a Tisei.

In 1941 A. Pauca publica in mai multe lucrari rezultatele cercetarilor floristice si lucrarea "Studiu fitosociologic in Muntii Codru si Muma", cu referire la afluentii Crisului Alb din Codru-Moma (v. Deznei, v. Monesei, v. Raschirata).

Studii si cercetari din a doua jumatate a secolului al XX-lea. O cercetare detaliata se remarca dupa al doilea razboi mondial, in special la nivel regional, uneori si cu anumite generalizari. De subliniat o sinteza a lui M. Pauca asupra neogenului din vest (1954) cat si V. Mutihac si L. Ionesi cu Geologia Romaniei (1974).

Importante contributii de geografie si hidrologie, au fost aduse de numerosi cercetatori si oameni de stiinta. Dintre acestia mentionam: V. Hihailescu cu lucrarea Dealurile si campiile Romaniei (1969), I. Berindei cu studii despre Campia Crisurilor (1968), Diaconu si colaboratorii cu lucrarea Scurgerea medie specifica a raurilor din R.P.R. (1954) si Raurile Romaniei (1971), Ujvari Iosif (Geografia apelor Romaniei, 1972), P. Cotet (1957 - Depresiunea Zarandului. Probleme de geografie, vol.IV), P. Cotet si colab. (1967), cu o harta geomorfologica a Campiei Tisei si Crisurilor, Gh. Mahara cu studii despre Campia Crisurilor (1973), Valeria Velcea si Al. Savu (1982) prin lucrarea Geografia Carpatilor si Subcarpatilor Romanesti, P. Tudoran (in 1983 publica lucrarea Tara Zarandului - studiu geoecologic), Posea Gr. (1969, Evolutia principalelor vai carpatice - Muresul, Crisul Repede, Crisul Alb), Vespremeanu E. (1972, Dealurile Lipovei si defileul Muresului), Gastescu P. (1990, Fluviile Terrei).

Din punct de vedere al cercetarii hidrogeologice, in 1951 Institutul de Balneologie si Fizioterapie din Bucuresti a realizat prima analiza chimica a apelor si in 1958 Pauca a publicat un studiu de sinteza privind izvoarele termale din vestul Muntilor Apuseni, considerand ca, apele de la Moneasa sunt un amestec de "ape de sute de metri adancime, care se ridica sub presiune de vapori" si ape carstice reci si subliniind dificultatea delimitarii suprafetelor de protectie a izvoarelor (Pisota I. si Zaharia L. Hidrologie Generala).

Cat priveste lucrarile de cercetare hidrogeologica in ultimii 20 de ani in zona Moneasa, sunt demne de notat masuratorile complete de radioactivitate a apei, realizate de Szabo si Iosif in 1967, prima proba cu trasor pentru stabilirea genezei apelor termale - conduse de Slavoaca, Oraseanu si Gaspar in 1970, primul studiu hidrogeologic detaliat facut de Oraseanu in 1973, saparea a cinci noi boreholes hidrogeologice in perioada 1972-1987, o cercetare geofizica completa condusa de Apostol si colab. (1975) si calculul rezervelor exploatabile de apa termala si delimitarea ariei de protectie hidrogeologica in jurul rezervorului geotermal realizat de Oraseanu I. si Oraseanu R. in 1976.

In 1978 Halasi a publicat doua lucrari cu privire la endocarstul de la Moneasa si in 1985, impreuna cu Gisela Halasi si Birtalan a descris exploatarea si morfologia pesterii Grota Ursului (pestera de la bai).

O cercetare aparte, complexa, s-a intreprins in Campia Crisurilor de catre Gh. Mahara si Gr. Pop (1977). Pentru clarificarea evolutiei campiei, un rol aparte il au studiile asupra teraselor de pe raurile care coboara din munte in campie: L. Sawicki (1912), E. Vespremeanu (1972, 1973), N. Mihaila (1988), I. Berindei (1964, 1977), Aurora Posea (1969, 1977).

In zona de izvoare a Crisului Alb, in masivul calcaros Vulcan au intreprins cercetari biogeografice: E. Ghisa, I. Pop, I. Hodisan, Maria Ciurchea, iar I. Pop si M. Hodisan publica in 1963 aspecte din flora si vegetatia din valea Bulzesti, afluent al Crisului Alb. Valea Ribitei cu izvoarele pe versantul sud-estic al Muntelui Gaina, afluent de pe dreapta al Crisului Alb, a fost cercetata in 1976 de I. Hodisan, St. Suteu, V. Hodisan, N. Faur, iar in 1977 St. Suteu si N. Faur intreprind cercetari in zona carstica "Podul de la Grohot" din nord-vestul Muntilor Metaliferi.

Pentru unele aspecte generale mai mentionam: Enciclopedia geografica a Romaniei (1982 - Posea si colaboratorii), Harta regionarii geomorfologice a Romaniei (Gr. Posea, L. Badea, 1984), Geografia Romaniei (vol. I, 1983, vol. II, 1984 si vol. IV, 1992). Colectia "Judetele patriei" cuprinde de asemenea un material valoros geografic: Arad (1979), Bihor (1972), Alba si Hunedoara. Alte lucrari importante sunt: Clima Romaniei (vol I si II 1961, 1962), Cadastrul apelor din Romania - Aquaproiect (1992).

Flora, fauna si diverse aspecte ecologice au fost studiate de A. Ardelean (Flora si vegetatia Crisului Alb, 1970-1997), Gh. Mohan, P. Covaci, Pop I. (Aspecte ale vegetatiei din lunca Crisului Alb - 1972), Pop I. si colab. (Flora si vegetatia Muntilor Zarand - 1978),    Suteu St. si Faur N. (Aspecte de vegetatie in masivul Gurahont) etc.