FORMELE FLUVIOGLACIARE (PROGLACIARE)

FORMELE FLUVIOGLACIARE (PROGLACIARE)

1. Campiile de sandre s-au format prin acumularea materialului carat de torentii glaciari la periferia morenei fronatale. Se caracterizeaza printr-o panta foarte slaba, iar atunci cand au fost taiate de raurile ulterioare s-au format terase. Materialul sandrelor, antrenat de vant, a contribuit la formarea loessului.

Fig. 50-Raspandirea oesar-ului si a sirurilor de salpauselka in Finlanda. Oesar-urile sunt orientate perpendicular pe morenele terminale (Salpauselka) si aproape paralel cu lacurile. Salpauselka apare ca un obstacol in extinderea lacurilor celor mai mari in zona extragalciara (dupa Gr. Pose si colab., 1970)

2. Zoliile sunt mici depresiuni nascute in cadrul sandrelor, cu diametrul de cateva sute de metri si adancimea de pana la 20 m, de forma in general ovala sau neregulata.

DOMENIUL PERIGLACIAR

Termenul de periglaciar a fost intodus de polonezul W. Lozinski in 1909, in scopul de a defini zona supusa efectelor frigului din jurul ghetarilor. Frigul, care caracterizeaza regimul periglaciar, are drept consecinta imediata transformarea apei in gheata, iar acest proces se repercuteaza direct asupra proceselor de eroziune. De asemenea, frigul determina aparitia unui strat inghetat de grosime variabila, care se transforma in final intr-un nivel impermeabil denumit pergelisol, permafrost, tjale (in Suedia) sau merzlota permanenta (in Rusia)(fig. 51,52, 53, 54).

Transformarea apei in gheata are ca rezultat cresterea volumului sau, iar, atunci cand acest proces se produce in crapaturile rocilor, au loc presiuni care ajung la 14 kg/cmp.

Fig. 51 - Extinderea actuala a permafrostului in emisfera nordica (dupa S.R. Steams, 1966)

Fig. 52 - Aria de raspandire a permafrostului

in Eurasia in timpul perioadei glaciare

Valdai (a) si a integlaciarului Eem (b)

(dupa B. Frenzel, 1968)

1. liniile de coasta; 2 mari si lacuri;

3 ghetari; 4 aria permafrostului

Succesiunea inghet-dezghet va duce la distrugerea si faramitarea rocilor prin fenomenul cunoscut sub numele de gelivatie, gelifractie sau crioclastie.

Gelivatia este actiunea exercitata de alternanata inghet-dezghet asupra rocilor. Gelifractia inseamna dezagregarea propiu zisa a rocilor sub actiunea repetata a inghetului si dezghetului, deci reprezinta cumva rezultatul procesului de gelivatie. Sinonimul sau este congelifractie.

Termenul de periglaciar nu este sinonim cu cel de extraglaciar sau proglaciar. in notiunea de extraglaciar se includ fenomenele si faptele care se produc la exteriorul ghetarilor dar sunt provocate de evenimentele glaciare (exemplu sandrele, varvele etc), iar cel de proglaciar include acele procese de origine alogena in raport cu zona periglaciara, fiind straine fenomenelor specifice acestei regiuni (de exemplu blocurile eratice)

Fig. 53 - Extensiunea arie permafrostului si a factorilor periglaciarului relict in timpul glaciarului timpuriu (dupa A. A Velitchko si colab., 1973)

1 frontiera sudica a permafrostului din zilele noastre; 2 frontiera sudica a zonei permafrostului din timpul perioadei glaciare Valdai timpurie; 3 frontierele de altadata ale ariei permafrostului; 4 aria permafrostului de tip atlantic; 5 aria permafrostului de tranzitie de la tipul atlantic la cel siberian; 6 aria solului inghetat, presupusa; 7 ariile montane cu factori de inghet.

Complexul factorilor criogenici: 8 pene in sol de 1 la 1,2 m adancime; 9 poligoane de la 2 la 3 m diametru, penele ating baza stratului activ; 10 pene mici de permafrost de origine diagenetica 0,5-0,8 m adancime, penele nu ating baza stratului activ; 11 crioturbatii si alti factori astructurali; 12 factori de solifluxiune; 13 linia de tarm a interglaciarului Mikulino (recunoscuta si tentativa)

Emm. de Martonne utiliza, in sensul notiunii de periglaciar, termenul de nivatie, pentru a defini fenomene care se produc in regiunile cu climat polar fara ghetari, pe muntii inalti din apropierea zapezilor persistente, sub actiunea gerului. C. Troll a introdus termenul subnival cam in acelasi sens. C. Beackeroot utilizeaza denumirea de crionival, iar G. Nangeroni pe cea de paraglaciar.

Fata de regiunea glaciara, zona periglaciara se deosebeste prin faptul ca daca regiunea glaciara este domeniul inghetului permanenet, in zona periglaciara inghetul nu este continuu. De asemenea, in detasarea regiunii periglaciare o importanta majora o are regimul hidric si formarea pergeliolului, uneori pana la 150 m adancime (fig.55)

Dezghetul sezonier face ca partea superioara a solului sa se transforme intr-o masa maloasa, denumita molisol, care poate aluneca pe pante si da nastere la procese cunoscute sub numele de solifluxiune. Dupa J. Budel, solifluxiunea se desfasoara sezonier sau episodic.

Fig. 54 - Extensiunea ariei permafrostului si factorilor periglaciarului relict in timpul

glaciarului tarziu (dupa A. A. Velitchko si colab. 1973)

1 Frontiera sudica a zonei permafrostului din zilele noastre; 2 frontiera sudica a zonei permafrostului din

timpul glaciarului tarziu; 3 frontiera sudica de altadata a inghetului sezonier adanc; 4 granitele de altadata

ale ariei permafrostului; 5 granitele de altadata ale provinciilor permafrostului; 6 zona permafrostului de

tranzitie de la tipul siberian la cel atlantic; 7 zona permafrostului de tip siberian; 8 aria solului inghetat,

presupusa; 9 ariile cu prmafrost sezonier de altadata; 10 ariile montane de inghet sezonier de altadata cu

factori de inghet; 11 invelisul de gheata glaciar tarziu; 12 limita invelisului de gheata din glaciarul tarziu;

13 limita de tarm a glaciarului tarziu.

Complexul factorilor criogenici: 14 factorii penelor de la 2 la 5 m latimea poligoanelor, de la 20 la 40 m in

diametru; 15 pene de sol, 1 m latimea poligoanelor; 2-3 m diametru - penele ating baza stratului activ; 16

crioturbatii si alti factori astructurali; 17 factori de solifluxiune.

Provinciile permafrostului: 18 vest-europeana; 19 central-europeana; 20 vest-ruseasca.

In concluzie inghetul si dezghetul, in corelatie cu un anumit regim hidric, sunt principalii factori care vor genera o morfologie periglacira specifica. Desigur ca efectele acestor procese sunt diferite de la o regiune la alta, fiind influentate in intensitate si formele caracteristice de latitudine, altitudine, departarea de ocean, de existenta si trasaturile covorului vegetal, de proprietatile gelive ale rocilor si gradul lor de umectare etc.

Formele de relief periglaciar se impart in trei mari categorii: forme de versant, forme periglaciare dezvoltate pe suprafate plane si forme reziduale.

Fig. 56 - Blocuri glisante

Fig. 55 - Deplasarea zonelor climatice de pe glob in Wurm (dupa J. Btidel, 1951)

I. FORMELE PERIGLACIARE DE VERSANT

Grohotisurile sunt mase de pietre colturoase acumulate la baza versantilor, care
au luat nastere prin procese de gelifractie. Din ele se nasc asa zisele rauri de pietre - un fel
de torenti de pietre, care adesea se transforma in panglici de gelifractie aproape paralele
care sfarsesc in conuri de grohotis. Uneori depozitele de grohotis manifesta tendinte de
stratificare.

Blocurile glisante apar pe versantii cu inclinare redusa, in perioada dezghetului
(fig. 56).

Treptele si umerii de altiplanatie. Altiplanatia este procesul de nivelare a
reliefului sub actiunea repetata a inghetului si dezghetului din regiunea montana. Treptele si
umerii de altiplanatie sunt o imbinare de pante reduse, poduri, separate de pante mult mai
accentuate, cu frunti si taluzuri. Podurile pot ajunge la latimi de un kilometru, iar taluzurile
la 20 m inaltime. Se formeaza mai ales pe versantii alcatuiti din alternante de roci cu un
grad de gelivitate diferit (fig. 57).

Solifluxiunea reprezinta curgerile de noroi si alunecarile care afecteaza solul. Ea
se produce pe un pat al unui depozit inghetat in profunzime, ale carui strate superficiale au
fost supuse dezghetului.

II. FORMELE PERIGLACIARE DEZVOLTATE PE SUPRAFETE PLANE

1. Solurile poligonale sunt crapaturi, de forma pentagonala sau hexagonala, umplute cu materiale mai grosiere decat cele din jur, ce apar pe suprafete cu o inclinare de pana la 2. Atunci cand panta este mai mare de 7, ele capata aspectul unor benzi relativ paralele si se numesc soluri striate (fig. 58).

Solurile poligonale si striante apar in regiunile in care permafrostul este la mica adancime. Cele mai mari poligoane au diametrul de 25 m, iar cele mai mici de cativa centimetri.

Originea lor este inca discutata. Se presupune ca s-ar datora aparitiei unor bombari sub influenta inghetului materialelor fine, pe care aluneca apoi elementele grosiere spre margine, care se dispun in final sub forma unor poligoane. Trebuie sa mentionam ca la

originea lor, in faza initiala stau procese de ridicare pe verticala a pietrelor aplatizate aflate in stratele profunde ale depozitului afectat de pergelisol. Mecanismul ridicarii pe verticala a acestor pietre a fost explicat foarte bine de A. Pissart. De altfel, procesele de ridicare pe verticala a pietrelor aplatizate sunt si la originea pavajelor de pietre intalnite uneori in stratele arheologice, cum s-a intamplat in asezarea de la Costanda-Ladauti.

Fig. 57 - Formarea treptelor de altiplanatie (dupa G. Posea si colab, 1970)

I.          Pe versanti omogeni: 1 zona cu
transport accentuat; 2 zona cu dezagregare
intensa; 3 acumulare incipienta de zapada; 4
crapaturi de inghet; 5 materiale de
dezagregare; 6 soluri poligonale; 7 klippe

II.      pe versanti stratificati: 1 roci dure;
2 roci moi; 3 materiale dezagregate.

Fig. 58 - Evolutia unui sol striat: 1-5 ciclu normal; 6-8 ciclu reinceput

(dupa L. Llibutry, 1965)

Movilele inierbate (marghile sau thufuri) se prezinta ca niste emisfere inierbate cu
diametrul pana la 1 m si inaltimea de 0,25 m, fiind formate din material fin, argilos si
nisipos. S-au format in urma inghetului diferentiat a apei in patura de sol si a unor procese
biochimice.

Hidrolacolitii (pingo in Canada, bulguniaki in Siberia) sunt movile de mari
dimensiuni (50 m diametrul, 15 m inaltimea). In faza sa finala, partea superioara se
prabuseste si se formeaza un pseudocrater de cativa metrii adancime, (fig. 59)

Geneza lor este legata de existenta unor lacuri de mica adancime situate pe depozite friabile. Apa se va infiltra in stratele profunde, iar prin inghetarea apei se va naste o forma mamelonara ce va transforma lacul intr-un inel. Treptat apa va disparea, iar pingoul se fisureaza dand nastere unei excavatii in care se va cantona eventual un nou lac ce va evolua intr-o turbarie.

Pingourile se intalnesc in zonele de pergelisol, in regiunile in care stratul dezghetat periodic este ceva mai gros si permite circulatia apei. Sunt raspandite in aria cuprinsa intre 65 si 75, cu temperatura medie anuala de minus 10-15 C, iar luna cea mai rece se situeaza sub minus 20 C. Precipitatiile intrunesc circa 200 mm/an.

III. FORMELE REZIDUALE includ crestele ascutite (custuri), tancurile, acele, varfurile piramidale, ciupercile (babele), blocurile oscilante etc. generate de eroziunea diferentiata a unor roci cu duritate diversa.

Asa cum am mentionat, pergelisolul sau permafrostul este acea structura periglaciara care pastreaza un orizont adanc inghetat permanent (uneori o reminescenta din Pleistocen). Prin dezghetul din timpul sezonului cald se formeaza un strat superficial numit molisol, asa cum am mentionat. Permafrostul ajunge in zilele noastre la 150-300 m in Spitzberg si 600 m in Siberia, fiind specific regiunilor lipsite de zapada si cu temperaturi scazute (media temperaturii anuale sub minus 2C). Molisolul are o grosime cuprinsa intre cativa decimetri pana la 6-7 m. Cuprinde un orizont superficial care resimte oscilatiile termice diurne si unul inferior cu un singur ciclu geliv anual.

Procesele gelive care se desfasoara favorizeaza aparitia unor stucturi de tipul penelor si vinelor de gheata, involutiilor etc.

Penele si vinele de gheata se prezinta sub forma unor crapaturi conice umplute cu gheata si, dupa topirea acesteia, cu materiale heterogene, deosebite structural de depozitul in care s-au format (fig. 60). In Pleistocen ele au fost frecvente in loessurile din Europa centrala. Penele de gheata au format subiectul multor lucrari elaborate de W. Soergel.

Involutiile sunt ondulari ale straielor, ca urmare a tensiunilor manifestate in diferite sensuri mtr-o anumita perioada, in general dinspre stratele si nucleele inghetate spre zonele mea necuprinse de inghet din cadrul molisolului (fig. 61).

Fig. 60 - Pana de gheata (dupa L. Llibutry, 1965)

Fig. 61 - Structuri criogene de tipul involutiilor