Prospectiile electromagnetice (detectorul de metale)

Prospectiile electromagnetice (detectorul de metale)

Metoda prospectiei cu ajutorul detectorului de metale este, probabil, cea mai popularizata tehnica de detectare a unor vestigii arheologice, la ora actuala putandu-se vorbi de o adevarata "vulgarizare" a ei, care, in loc sa aduca servicii arheologiei, a dus la generalizarea unor adevarate "braconaje" si "jafuri sistematice" ale unor importante obiective arheologice. Utilizarea metodei fara discernamant si de cele mai multe ori de catre diletanti a a avut (si are !) darul de a distruge o serie de contexte arheologice in scopul recuperarii unor obiecte metalice cu valoare materiala in sine, lipsindu-le astfel de valoarea lor contextuala, stratigrafica respectiv istorica.

Metoda se bazeaza pe utilizarea unui un aparat special (electomagnetometrul), practic clasicul detector de mine, utilizat initial in scopuri militare, care semnaleaza prezenta structurilor sau obiectelor metalice la diferite adancimi (pana la maxim 1 m!) in sol. Primele utilizari ale aparatului sunt plasate in vremea primului razboi mondial, cand, cu ajutorul sau, puteau fi identificate minele antitanc si antipersonal, plantate la o anumita adancime in sol, cu scopul de a exploda la atingere.

Metoda prospectiei electromagnetice combina principiile rezistivitatii si magnetometriei prin aceea ca un camp magnetic primar alternativ este emis de catre o bobina/emitator si patrunde in sol. Datorita conductivitatii electrice a solului sau susceptibilitatii magnetice a acestuia, se emite un camp secundar neobisnuit, care este receptionat de o bobina receptor. Obiectele metalice sunt cele ce se evidentiaza imediat. Deficientele sunt insa mari - sensibilitatea scade dramatic, odata cu adancimea - astfel incat obiectele aflate la mai mult de 15-25 cm de suprafata sunt detectate destul de dificil. Exista si problema diferentierii practice intre campul emis si cel receptat.

Componenta electromagnetometrului (detectorul de metale)

Generator (sursa) de curent electric (baterie, acumulator)

Consola (de diferite tipuri, asistata sau nu de computer) ce inregistreaza variatiile si distorsiunile campului electromagnetic indus de aparat si inregistrate de bobina receptor.

Tija de legatura, reglabila.

Disc metalic, ce incorporeaza o bobina care creaza un camp electromagnetic si o bobina-receptor.

Fig. 31. Detector de metale (Garett)

Utilizarea.

Campul electromagnetic generat de catre discul metalic al detectorului - in interiorul caruia se afla bobina prin care trece curentul electric - avand o forma conica (cu varful orientat in jos si baza pe disc) are proprietatea de a penetra anumite medii cu structuri si rezistente diferite. De obicei, mediile lipsite de elemente metalice (cum este solul nederanjat) permit traversarea relativ facila de catre undele electromagnetice. Odata ce acest camp electromagnetic intersecteaza un obiect metalic, indiferent de dimensiunea sau morfologia lui, acesta modifica intensitatea si directia campului, undele electromagnetice fiind reflectate, in parte, spre discul generator. Aceste "impulsuri" de tip feed-back, pot fi receptionate de un senzor aflat in interiorul discului, prin inchiderea unui nou circuit electric. Acesta provoaca o"reactie" din partea aparatului de masura din interiorul consolei, semnalizand prezenta obiectului metalic in raza de actiune a campului electromagnetic. Exista si aparate deosebit de performante, asistate de calculator, ce pot oferi informatii prealabile (inainte de sapare), cu privire la dimensiunile si forma obiectului, tipul de metal din care este constituit, adancimea la care se afla.

In cadrul sapaturilor arheologice sistematice detectorul de metale trebuie sa fie utilizat cu deosebita atentie si chiar cu anumite rezerve. Detectarea unui obiect metalic poate sa suscite curiozitatea operatorului (arheologului) insa in mod normal aceasta "informatie" oferita de aparat trebuie sa fie acceptata doar ca "indiciu teoretic", care sa impuna o atentie speciala la saparea fireasca a respectivei zone. De regula utilizarea aparatului se face in contextul sapaturilor arheologice prin "scanarea" electromagnetica a suprafetelor supuse sapaturii, la fiecare nivel de sapare sau la demontarea fiecarui context. Semnalele oferite de aceasta prospectie trebuie sa determine doar marcarea respectivului loc fix (prin semne distinctive) pentru ca potentialul artefact confectionat din metal sa nu fie pierdut in decursul operatiunii de sapare. Orice sapare in urma semnalului, prin penetrarea unuia sau mai multor straturi (contexte sau unitati stratigrafice) duce insa la distrugerea indiciilor stratigrafice ce pot furniza informatii cu privire la atribuirea culturala si cronologica a artefactului.

Detectorul de metale poate fi utilizat, cu rezervele mai sus mentionate, practic in orice tip de sit arheologic (de la cele preistorice pana la cele preindustriale). in unele situatii, el se dovedeste a fi de un real folos. De exemplu la scheletele medievale care pot sa contina moneda, detectorul poate sa o sesizeze chiar si in situatiile cand aceasta este de foarte mici dimensiuni si ascunsa in anumite zone greu accesibile sau greu vizibile. Acest aparat si-a dovedit viabilitatea si prin verificarile care se fac in cazul gramezilor de pamant aruncate din sapatura, si care, nu de putine ori, s-au dovedit a contine piese metalice, desi sapatura s-a desfasurat atent.

Din pacate, la noi in tara utilizarea detectorului de metale este "deja" asociata activitatilor de "braconaj arheologic" desfasurate in ultimii 10 ani in M-tii Orastiei (in cadrul complexului de fortificatii dacice), unde, in pofida incercarilor de control din partea organelor "competente", in fiecare an persoane (de cele mai multe ori "neidentificate"), utilizand detectoare de mare performanta, descopera si isi insusesc piese sau chiar depozite (tezaure) de artefacte istorice confectionate din metale pretioase, pe care insa scotandu-le din contextul lor stratigrafic le fac pierdute pentru patrimoniul istoric iar prin comercializarea si scoaterea lor din tara le fac pierdute pentru patrimoniul cultural national. Aceeasi soarta o au si artefactele realizate din fier, cupru sau alte metale "mai putin pretioase", abandonate de regula imediat dupa scoaterea din contextul arheologic, dar care ar fi putut oferi informatii importante cu privire la diferite aspecte ale vietii societatilor carora le-au apartinut.

Din acest motiv legislatia romaneasca a incercat si incearca sa contracareze acest tip de activitati, impunand, chiar si in cazul utilizarii acestui tip de aparate in cadrul unor cercetari arheologice sistematice, necesitatea obtinerii unei "Autorizatii", eliberate de organismele abilitate (Comisia Arheologica Nationala, Directia de Patrimoniu, Monumente si Muzee). S-au propus diferite "tactici" de contracarare a acestor "braconieri", uzandu-se de experienta, trista din pacate, prin care au trecut si alte tari europene. In ultima instanta, una din metodele cele mai sigure de descurajare a acestora se pare ca va fi aceea a "poluarii" unor largi areale cu "tinte false" (cuie, bucati mici de staniol, piese metalice de mici dimensiuni) care sa faca aceste aparate sa ofere permanent "informatii" distorsionate.

Detectorul de metale, dincolo de aplicatiile sale nu intotdeauna "ortodoxe", ramane un bun instrument de prospectare a solului in vederea semnalarii unor potentiale piese metalice de interes arheologic, avand, ca atare o valoare orientativa, informativa, preventiva. Utilizarea sa rationala si precauta poate oferi informatii utile arheologilor inainte si in timpul sapaturii.