DISPUTA TETRAGAMICA

DISPUTA TETRAGAMICA.

La moartea imparatului Vasile I Macedoneanul, succesorul acestuia, Leon VI Filosoful (886 - 912) il inlatura din scaunul patriarhal pe savantul patriarh Fotie, numindu-l in aceasta inalta demnitate bisericeasca pe fratele sau mai mic, Stefan (886 - 893), un adolescent care nu avea nici o chemare pentru rangul respectiv. S-a vehiculat ipoteza ca aceasta schimbare avea ca obiectiv impacarea partidelor religioase opozante din Bizantul vremii. Dar pacea interna din Biserica bizantina a fost un fapt implinit abia pe timpul patriarhului Antonie II (893 - 901), in urma hotararilor Sinodului din vara anului 899, tinut in capitala Imperiului. Aici s-a realizat reconcilierea dintre partizanii mitropolitului de Neocezareea, Stylianos (ignatienii), si conducerea bisericeasca oficiala a Constantinopolului, precum si recunoasterea ierarhica reciproca dintre cele doua Biserici surori (Roma si Bizant) .

Daca unii credeau ca nimic nu mai putea tulbura pacea din Biserica bizantina se inselau amarnic, pentru ca dupa numai dupa cativa ani va izbucni asa - numita " disputa tetragamica ", cum este cunoscuta in istoria bisericeasca, mai exact problema celor 4 casatorii ale imparatului Leon VI. Pentru clarificarea situatiei vom pleca inca de la evenimentele petrecute in timpul vietii fondatorului dinastiei macedonene, Vasile I (867 - 886).

Atat fizic cat si moral Leon VI nu semana cu tatal sau. Zvonurile de la curtea bizantina explica nepotrivirea evidenta prin faptul ca acest copil nu era de fapt al imparatului Vasile I ci al lui Mihail III, cunoscuta fiind relatia dintre acesta din urma si Evdochia Ingerina, sotia viitorului basileu. Acest vlastar imperial ce urma sa devina mostenitorul tronului bizantin avea o sanatate subreda. In timpul copilariei, fiind o fire inclinata mai mult spre o viata sedentara, s-a izolat in palat, aratandu-se procupat de studiu. Elev al eruditului Fotie, chemat in acest scop de imparatul Vasile I din exil in anul 875, viitorul imparat Leon VI a avut parte de o instruire temeinica in cultura greaca. Pentru a-i sublinia calitatile dobandite, contemporanii il numeau " foarte invatatul " sau " filosoful ". Se pastreaza pana astazi unele poezii, dezbateri morale, fragmente din studii de teologie, un tratat de tactica militara, o culegere de oracole, scrise de acest imparat. In ceea ce priveste pregatirea si viata religioasa, Leon VI a scris o colectie de predici la marile sarbatori crestine, pe care obisnuia sa le rosteasca in zilele respective de la inaltimea amvonului . De asemenea, era vazut adesea in societatea calugarilor din manastirile existente in capitala, iar duhovnicului sau ii purta un deosebit respect.

Cu toate ca tatal sau, din ratiuni dinastice, il asociase la tron inca din anul 870 si il crescuse ca pe mostenitorul Imperiului, niciodata nu l-a iubit. Vasile I avusese o preferinta pentru fiul sau, Constantin, rezultat din prima casatorie cu macedoneanca Maria. Dar moartea prematura a acestuia (879) a tulburat ratiunea imparatului, de acum lasandu-se foarte mult influentat de favoriti, intre care un loc special il ocupa calugarul Teodor Santabarenos. Acesta din urma vedea in Leon un dusman, fapt pentru care, folosindu-se de influenta sa, i-a aruncat in spate o presupusa conspiratie la adresa batranului imparat. Drept urmare, printul mostenitor a fost inchis intr-o camera din palat pentru o perioada de 3 luni, despuiat de rangurile imperiale si chiar pasibil de a-si pierde viata . Abia la interventia patriarhului Fotie si a comandantului garzii, Stylianos Zautzes, imparatul s-a induplecat fata de fiul sau.

La frageda varsta de 16 ani a fiului sau, in iarna anilor 881 - 882, Vasile I a hotarat sa il insoare. Potrivit unei traditii, imparatul a reunit la palat un numar de 12 fete, alese din intreg Imperiul, dupa frumusetea lor. Asteptand venirea basileului, o ateniana, care " stia gratie obiceiurilor din tara ei sa ghiceasca viitorul prin semne ", propuse un joc. Toate candidatele trebuiau sa se aseze jos si fiecare sa-si puna incaltamintea dinainte. Cea care la un semn dat ar fi reusit prima sa se ridice, sa se incalte si sa faca o reverenta, aceea cu siguranta ar deveni imparateasa . Tocmai in timpul acestui joc isi facu intrarea in sala imparatul, iar prima care facuse reverenta a fost Teofana, nascuta dintr-o cunoscuta familie a Constantinopolului, Martinacii. Ea placu imediat familiei imperiale, care a hotarat in numele fiului lor casatoria. Toate acestea bineinteles ca nu au fost pe placul lui Leon, mai ales ca el se indragostise de fiica lui Stylianos Zautzes, Zoe, dar nici nu se putea impotrivi vointei unui tata atat de aspru.

Astfel, casatoria dintre cei doi a avut loc in iarna anilor 881 - 882. Un asemenea mariaj era sortit sa se sfarseasca rau, mai ales ca Teofana avea si " neajunsul " de a fi foarte geloasa. Astfel, la putin timp, simtind ca sotul ei continua sa o curteze pe Zoe, se planse de acest fapt imparatului. Cu duritatea care il caracteriza, acesta " il lua pe fiul sau de par, il tranti jos si cu lovituri de picior si de pumni ii porunci sa fie credincios nevestei lui " . Dupa aceea, pentru a intari pacea in familie, o casatori pe Zoe, fara voia ei, cu Teodor Goutzouniates. Ca urmare a acestor evenimente relatia dintre Leon si Teofana se inrautati vizibil, cu tot devotamentul sincer al acesteia din urma, care mergea pana la a imparti captivitatea cu sotul ei.

Atata vreme cat trai Vasile I, aparenta intelegere dintre cei doi a continuat. Insa, atunci cand batranul imparat muri (29 august 886), Leon primeste libertatea pe care o dorea. Pentru a intelege si mai exact prapastia care ii separa redam un paragraf din biografia Teofanei: " Augusta se preocupa de mantuirea sufletului ei, calcand in picioare, ca pe un praf netrebnic, toate placerile acestei lumi. Zi si noapte ea se inalta catre Dumnezeu, cantand psalmi si spunand continuu rugaciuni. Noaptea se scula din patul imperial, cu somptuoase cuverturi brodate cu aur, spre a se intinde intr-un colt, pe o rogojina acoperita cu o stofa grosolana si din ora in ora se ridica spre a se ruga lui Dumnezeu. O astfel de femeie era o sfanta; ea nu era nici imparateasa, nici o tovarasa placuta pentru un print de 20 de ani " .

Moartea unicului copil din aceasta casatorie, mica Evdochia, in iarna anilor 891 - 892, accentua si mai mult neintelegerile existente. Dupa aceasta nenorocire, Teofana se detasa total de lume, iar excesele ascetismului sau o imbolnavira grav. In acelasi timp, imparatul nu mai putea spera sa aiba de la ea un nou copil, " caci trupul sau slabit si consumat din cauza contemplatiei spirituale nu mai era in stare sa se bucure de voluptatea carnii " . Pe de alta parte Leon nu uitase dragostea sa din tinerete pentru Zoe Zautzes si se hotara repede sa si-o apropie.

Imparateasa, instiintata de acestea, s-a dus la calugarul Euthymie de la manastirea Psamathia cu rugamintea de a-i binecuvanta retragerea intr-un locas sfant. Pentru a nu oferi curtii bizantine spectacolul unei despartiri, Teofana lasa de bunavoie locul liber rivalei sale, incercand sa se consoleze cu ajutorul lui Dumnezeu. Nu dupa mult timp, la 10 noiembrie 893, ea muri, inainte de a implini varsta de 30 de ani. A fost inmormantata cu toata cinstea in sanctuarul imperial din biserica Sfintilor Apostoli, alaturi de fiica ei, Evdochia. Basileul a ridicat chiar o capela in amintirea ei, care ii poarta numele. Numeroasele minuni si vindecari miraculoase intamplate pe mormantul Teofanei au vestit intregului Bizant virtutile fostei sale suverane, drept pentru care Biserica Orientala a randuit-o intre Sfinte, sarbatorind-o in fiecare an la data de 16 decembrie si mult timp ceremonialul prescria imparatului sa mearga sa aduca, in amintirea ei, tamaie si rugaciuni.

Leon se bucura de solutia aleasa de sotia sa, iar dupa moartea ei nu mai era decat o singura piedica in calea fericirii lui: Teodor Goutzouniates. Dar si acesta muri la putin timp dupa Teofana, in asa fel incat gurile rele din Constantinopol au socotit ca decesul lui nu a fost cu totul accidental. Pe langa dragostea declarata pe care imparatul o avea fata de Zoe mai era inca un motiv temeinic in favoarea unei noi casatorii: Leon dorea un urmas la tron pentru a asigura perpetuarea dinastiei. Imparatul insusi avea o sanatate subreda, fratele sau, Alexandru, se complacea in distractii frivole, iar interesul dinastiei ii cerea sa asigure cat mai repede un mostenitor legitim. Aceasta era de mai multa vreme grija lui cea mai de seama, iar pentru a obtine de la Dumnezeu copilul dorit se ducea in pelerinaj la Locurile Sfinte sau consulta astrele. In ochii contemporanilor si chiar ai panegiristilor Teofanei, aceasta ratiune politica era de ajuns pentru a explica si a scuza adulterul lui Leon.

Calugarul Euthymios, care nu fusese niciodata in relatii cordiale cu tatal Zoei, noul " basileopator ", ramasese singurul care se impotrivea, repetand imparatului ca ceea ce voia sa faca era o nelegiuire si o ilegalitate. De fiecare data Leon ii raspundea: " Mi-am pierdut sotia, dupa cum stii; ca toata lumea, trebuie sa ma gandesc sa ma insor; ori, Zoe se gaseste in aceeasi situatie ca si mine: e libera. De ce vrei sa impiedici ceea ce legile poruncesc si Evanghelia sfatuieste? " . In cele din urma, Euthymie i-a spus ca in cazul in care Zoe va deveni imparateasa el nu va mai calca niciodata in palat. Acest avertisment avea scopul de a-i misca inima lui Leon, cunoscut fiind atasamentul sau fata de duhovnic. Dar, imparatul pus in situatia de a alege intre Euthymie si Zoe, nu ezita nici o clipa: pe primul il inchide intr-o manastire, influentat de Stylianos Zautzes, iar cu cea de-a doua se casatoreste la inceputul anului 898. Cununia religioasa a fost oficiata de preotul palatului imperial si nu de patriarhul Antonie II (893 - 901), precum prevedea ceremonialul imperial bizantin. Acest cleric, in acelasi an, va plati scump imixtiunea in problemele intaistatatorului, fiind depus de Sinodul patriarhal, tinut in capitala Imperiului . Dupa mai putin de doi ani de mariaj fericit, spre sfarsitul anului 899, imparateasa Zoe moare in urma unei boli misterioase, fara a fi nascut decat o fetita, Ana, casatorita mai tarziu cu un print carolingian, Ludovic de Proventa .

In situatia de fata, aceleasi " ratiuni dinastice " ii porunceau imparatului sa incheie si o a treia casatorie. Dar, cu toate ca in cazul in speta era vorba despre suveranul Bizantului, lucrurile nu se puteau rezolva atat de usor. Canoanele Bisericii dezaprobau formal o astfel de legatura si penitenta era urmarea ei. De la sfarsitul secolului VIII se refuza si binecuvantarea celei de-a doua casatorii. In ceea ce priveste legile civile, imparateasa Irina (790 - 802) promulgase o " Novela " prin care se interzicea al treilea mariaj, deci incuviinta doua legaturi . Leon VI insusi, in lucrarea " Purificarea indreptata a legilor " (Aί τών νόμον έπανορθωτικαί άνακαθάρσεις), care cuprindea 113 Novele, respinge cu dispret a doua casatorie, dar interesul principal se indreapta spre cea de-a treia. El infiereaza oamenii care " in loc sa se adape din undele pure ale casatorie, se tavalesc in noroiul legaturilor nepermise " (Novela XC) . Desi interzisa de Biserica, spune Leon VI, a treia legatura conjugala nu era sanctionata de dreptul civil. Situatia era corectata de aceasta " Novela ", in sensul ca dispozitiile canonice (5 ani de penitenta) aveau si valabilitate in viata laica. De asemenea, opinia publica socotea nedemn de un basileu o atare legatura pacatoasa.

Pentru toate acestea, la care adaugam si golul lasat in inima lui Leon prin pierderea celei pe care o iubea, imparatul ezita un timp sa se recasatoreasca. Totusi eticheta de la curte cerea imperios o femeie in palat, care sa prezideze ceremoniile. Astfel, cu tot dispretul pe care il simtea pentru o a treia legatura matrimoniala, imparatul Leon VI facu pasul decisiv in prima jumatate a anului 900, impulsionat probabil numai de necesitatea unui urmas pe tronul Imperiului. El se casatori cu frumoasa Evdochia Baiana, originara din Bitinia sau Frigia. Insa, basileul nu a avut noroc nici de aceasta data pentru ca la 12 aprilie 901, in preajma sarbatorii Invierii Domnului , imparateasa Evdochia muri pe neasteptate. Ea nascuse un fiu, dar nici el nu supravietuise nasterii.

Toate aceste incercari nereusite i-au invartosat inima basileului care acum tinea sa se recasatoreasca pentru a reusi in cele din urma sa aiba descendentul dorit. Insa, problema atinsese acum limite nemaiintalnite. Desi a treia casatorie a imparatului se justifica prin ratiuni politice iar Biserica, " considerand-o ca un act murdar nu o dezaprobase formal " , scandalizase multe fete bisericesti. Marturii in acest sens avem in refuzul staretului manastirii Sfantul Lazar de a primi in biserica ramasitele suveranei, precum si in atitudinea calugarului Euthymios, cu care basileul se impacase. El il sfatuia pe imparat sa faca o inmormantare discreta " pentru a nu tulbura sarbatoarea Anastasis " . Pentru cei care aveau o astfel de atitudine o a patra casatorie era o adevarata blasfemie. Precum s-a amintit Biserica nici macar nu lua in calcul aceasta posibilitate, vorbind numai despre refuzul de a binecuvanta a doua cununie religioasa (sfarsitul secolului VIII). Legea civila dupa care se conducea in acea vreme Imperiul bizantin fusese promulgata de imparatul Vasile I in lucrarea " Procheiron " (ό Προχειρος νόμος), aparuta la 1 decembrie 872. Aceasta stabilea nu numai ca cea de-a patra casatorie este interzisa ci si ca trebuia considerata ca nevalida. Copiii rezultati in urma unei asemenea legaturi trebuiau tratati ca " ilegitimi " . In ceea ce priveste opinia publica, o asemenea insotire era considerata mai rea decat adulterul.

Pe de alta parte situatia politicii interne impunea cu necesitate un mostenitor legitim al tronului, pentru ca insusi imparatul simtise comploturile din jurul sau, bineinteles favorizate de lipsa unui descendent. Totusi, neindraznind de la inceput sa sa se casatoreasca pentru a patra oara, el incepu prin a-si lua la palat o favorita: Zoe Carbonopsina (" cea cu ochi negri "), fiica unei mari familii din aristocratia bizantina. Aceasta, femeie inteligenta si ambitioasa, reusi in scurt timp sa-si introduca rudele in posturi de conducere, care sa-l influenteze apoi pe imparat in vederea incheierii unui nou mariaj.

Se pare ca inca de la inceput basileul se gandise la o casatorie pentru ca altfel nu se explica aducerea in anul 901 pe scaunul patriarhal a lui Nicolae I Misticul (901 - 907), frate prin alianta al lui Leon (imparatul Vasile I ii fusese acestuia nas la Botez), pe care credea ca putea sa se bizuie spre a inlatura toate piedicile canonice. Dar, Nicolae, intrat in ierarhie impotriva vointei sale, nutrea in sufletul sau trufas ambitii pamantesti. Inalta sa demnitate ecleziastica o percepea ca pe un mijloc de parvenire sociala, un inceput al viitoarei sale inaltari. Mai mult decat atat, avea chiar sa puna in discutie ordinele venite de la basileu, ceea ce nu se mai intamplase de ceva vreme in societatea bizantina: " Daca imparatul porunceste, sub inspiratia diavolului, ceva contrar legii lui Dumnezeu, nu esti dator sa-l asculti; trebuie sa consideri nul un ordin nelegiuit, venit de la un om nelegiuit. Niciodata un servitor al lui Dumnezeu nu va asculta de aceste ordine criminale si ar vrea mai bine sa-si piarda viata decat sa serveasca un astfel de stapan " . Foarte intransigent cand simtea momentul prielnic, Nicolae stia totusi si cand trebuia sa se arate ingaduitor si gata de orice compromis. " Daca inteligenta lui era superioara multora, sufletul in schimb ii era cam josnic " .

Un astfel de om nu avea cum sa raspunda afirmativ sperantelor pe care Leon VI le pusese in el. Atunci cand imparatul marturisi intentiile sale matrimoniale, patriarhul refuza hotarat sa violeze canoanele Bisericii. Situatia se tensiona rapid intre basileu si inaltul prelat, dar acesta din urma era sustinut de majoritatea clericilor astfel ca Leon nu se putea atinge de el dacavroia sa isi realizeze planul. Totusi, patriarhul a facut o greseala, care a dat posibilitatea unui santaj. Nicolae I conspirase impreuna cu generalul Andronic Dukas impotriva suveranului, intr-o expeditie contra arabilor (primavara anului 905), iar atunci cand cel razvratit a fugit, Leon reusi sa puna mana pe hartiile lui, unde a gasit si o scrisoare semnata de patriarh, care dovedea tradarea acestuia . Astfel, imparatul avea acum in mana mijlocul prin care sa induplece opozitia semeata a lui Nicolae Misticul. Acesta, la randul sau, a inteles ca nu mai are cum sa-si salveze pozitia si viata decat printr-un compromis.

La sfarsitul anului 905, Zoe Carbonopsina nascu un fiu, viitorul imparat Constantin VII Porfirogenetul. Acum, pentru Leon, nu mai ramanea decat problema legitimarii acestui copil. Dar, prin " Novela LXXIV " a lui Justinian se stabilise ca pruncul unei concubine poate fi legitimat numai printr-o casatorie succesiva sau printr-un act gratial al imparatului . Niciuna dintre aceste doua situatii nu erau posibile in cazul de fata. Patriarhul, santajat, ar fi aprobat bucuros aceasta, dar ceilalti ierarhi se impotriveau, declarand ca " nasterea unui copil nu putea face ca Legea sa permita o legatura oprita " si refuzau sa savarseasca Botezul. In cele din urma si imparatul a fost nevoit sa faca un compromis: daca voia ca fiul sau sa fie botezat trebuia ca dupa aceea sa se desparta de Zoe. Astfel, la 6 ianuarie 906, de sarbatoarea Botezului Domnului, Constantin a fost increstinat, in catedrala Sfanta Sofia, de catre patriarhul Nicolae I Misticul, avand drept nasi pe Alexandru, fratele basileului, si pe calugarul Euthymie. Trebuie remarcat ca nici cu aceasta conditie de despartire ulterioara nu se intrunise asentimentul majoritatii membrilor Sinodului patriarhal. Conducatorii opozantilor erau mitropolitii Aretas al Cezareei, ucenic al fostului patriarh Fotie, si Epifanie al Laodiceei .

Cu toata promisiunea solemna data in fata ierarhilor inainte de Botez, imparatul nu se tinu de cuvant. La 3 zile o aduse pe Zoe in palat si se hotara sa o ia de sotie. Intr-o asemenea situatie, patriarhul riposta, nevoind sa binecuvinteze " legatura scandaloasa ". Cu tot oprobiul Bisericii si al opiniei publice, Leon VI se casatori pentru a patra oara in ziua de Inviere a anului 906, slujba fiind savarsita de un anume preot Toma . De altfel, suveranul a fost cel care a pus coroana imperiala pe capul Zoei, numind-o Augusta, impotriva cutumelor bizantine, care rezervau acest drept numai patriarhului de Constantinopol. Astfel, imparatul care stapanea " orasul cel pazit de Dumnezeu " devenea un tetragam. Biserica, infruntata pe fata, raspunse prin interdictia formala a intrarii in locasurile sfinte. Atunci, pentru a obtine dispensele necesare legitimarii casatoriei, suveranul bizantin apela la judecata Bisericii Universale. In acest sens trimite delegatii la Roma, Alexandria, Antiohia si Ierusalim.

In toata aceasta problema patriarhul Nicolae I era dispus sa cedeze, dar totusi trebuia sa ia in calcul si numerosii episcopi care se opuneau unei calcari flagrante a canoanelor bizantine. Afrontul direct adus de Leon VI prin apelul la celelalte scaune patriarhale, l-a determinat pe intaistatatorul Bisericii bizantine sa pactizeze cu cei ce nu acceptau tetragamia imparatului. Dupa cum marturiseste scrierea " Vita Euthymii ", la 6 ianuarie 907, intr-o reuniune sinodala la Constantinopol s-a hotarat impotrivirea chiar " pana la moarte ", in problema respectiva, a ierarhilor semnatari .

Acestea erau imprejurarile in care urmau sa soseasca la Bizant legatii papali, cu dispensa mult dorita. Asigurat de aprobarea papei Serghie III (904 - 911), imparatul nu mai avea nici un motiv pentru care sa mentina relatia buna cu patriarhul si chiar declara persoanelor din anturajul sau ca " prima lui grija dupa incheierea Sinodului ce urma sa se pronunte favorabil asupra celei de-a patra casatorii, va fi sa scape de un ierarh ostil si tradator fata de suveranul lui " . Astfel, in ziua Nasterii Domnului din anul 906, Leon VI, insotit de toti membrii Senatului se prezenta la intrarea imperiala a catedralei Sfanta Sofia, gandind ca patriarhul n-are sa-l refuze. Insa, Nicolae I ii interzise intr-o maniera categorica calcarea interdictiei Sinodului, in acelasi timp dandu-i speranta ca la urmatoarea mare sarbatoare ar consimti sa-l primeasca. Imparatul crezu ca este mai nimerit sa nu insiste si primi umilinta. Apoi, la Botezul Domnului din anul 907 se prezenta din nou la usile bisericii, unde primi acelasi raspuns: " Fara consimtamantul unanim al mitropolitilor nu pot sa te primesc aici; si daca vrei sa intri cu forta, vom iesi noi " . De aceasta data patriarhul mersese prea departe si imparatul nu s-a mai putut abtine: " Mi se pare parinte ca-ti bati joc de majestatea noastra. Oare nadajduiesti ca rebelul Dukas se va intoarce din Siria? Din incredere fata de el ne dispretuiesti astfel? " . Acesta a fost semnalul la care cele doua personalitati au scos la iveala cele ce mocnisera atata vreme. Totusi pozitia de patriarh era mult inferioara celei de imparat, drept pentru care Leon va fi cel care va avea castig de cauza.

Astfel, la 1 februarie 907, cu ocazia unui dineu la palat, basileul incepu un adevarat rechizitoriu impotriva prelatului, pe care-l incheie denuntand intrigile si tradarea alaturi de generalul Andronic Dukas. Dupa aceasta dadu ordin ca Nicolae I sa fie arestat si trimis sub escorta intr-o manastire din Asia. La numai cateva zile, Sinodul reunit de legatii papali, fara a lua in consideratie Dreptul canonic bizantin, acorda lui Leon VI dispensa necesara si ridica interdictia ecleziastica pronuntata impotriva lui. De teama urmaririi cu care era amenintat pentru crima de inalta tradare, patriarhul Nicolae I a demisionat fara a se lasa destituit . In locul sau, Sinodul patriarhal, probabil si la dorinta imparatului, a ales pe piosul calugar Euthymie (907 - 912). Acesta fusese duhovnicul imparatului si de multe ori il mustrase fara menajamente pentru pacatele savarsitee. Ca dovada a pozitiei sale intransigente in problema tetragamiei, imediat dupa urcarea pe tronul patriarhal, Euthymie aproba doua hotarari sinodale in acest sens. Prima il depunea pe preotul Toma, cel care savarsise slujba ultimei cununii, intre Leon VI si Zoe Carbonopsina, iar cea de-a doua declara ilegitima nu numai casatoria a patra ci chiar si pe cea a treia . De asemenea, a refuzat categoric pomenirea la Sfanta Liturghie a imparatesei, in calitate de Augusta. Singura concesie facuta de patriarh a fost incoronarea lui Constantin ca basileu la 9 iunie 911 . Ne intriga faptul cum de a putut rezista Euthymie in aceasta functie ecleziastica pana in anul 912 cu toate hotararile luate impotriva vointei imparatului. Singurul motiv pare a fi acela al respectului deosebit de care se bucura in fata basileului.

Cu toate masurile luate, noul patriarh a fost acuzat de aparatorii lui Nicolae I Misticul ca tine partea imparatului tetragam. El, de altfel, nici nu a fost recunoscut drept intaistatator de acestia, pentru ca ei nu aprobau retragerea din scaun a mentorului lor. Astfel, nici nu se stinsese bine conflictul dintre ignatieni si fotinieni ca o alta problema framanta Patriarhia de Constantinopol.

In aceste conditii, la 11 mai 912, imparatul Leon VI Filosoful moare, lasand conducerea Imperiul in mainile fratelui sau, Alexandru (912 - 913). Cercetarile recente au scos la iveala un document, considerat pana nu demult neautentic, care certifica schimbarea radicala de atitudine a basileului pe patul de moarte, in privinta lui Nicolae I Misticul. Este vorba despre un asa - zis testament al lui Leon (Μετάνοια Λέοντος βασιλέως έπί τή αύτού έξόδω) , care s-a crezut a fi un fals ulterior al partizanilor patriarhului destituit in anul 907. In cuprinsul acestuia, imparatul recunoaste ca a comis pacatul tetragamiei si cere iertare lui Dumnezeu prin intermediul " parintelui sau spiritual ", Nicolae. Apoi, supune anatemei pe toti cei care vor mai savarsi respectivul pacat sau pe cei care vor uza de " oikonomia " bisericeasca, precum o facuse el insusi. In final, cere binecuvantarea " primului si celui mai mare intre episcopi,, reintegrandu-l in oficiul sacerdotal " . Ipostaza in care imparatul Leon VI cere iertare Mantuitorului pentru pacatele sale este exprimata plastic intr-un mozaic votiv aflat la intrarea in catedrala Sfanta Sofia .

Aceasta revenire in granitele canoanelor bisericesti a lui Leon a stat la baza reinstalarii ca patriarh a lui Nicolae I Misticul (912 - 925), lucru petrecut la cateva zile dupa moartea basileului. Razbunarea necrestineasca de care a dat dovada nu face cinste misiunii pentru care fusese hirotonit: " Venerabilul Euthymie fu lovit cel dintai. Citat sa apara inaintea unei adunari tinute in palatul imperial, nu numai ca fu destituit si anatematizat, dar Nicolae se cobori pana la a-l injura in mod josnic si servitorii patriarhului, aruncandu-se asupra nenorocitului, ii rupsera vesmintele sacerdotale, ii smulsera barba, ii sfaramara dintii si la urma il batura asa de rau, cu lovituri de picioare si de pumni, incat ramase lesinat pe loc si nu scapa decat cu mare greutate de moarte " . Urmatoarea victima a fost imparateasa Zoe, care a trebuit sa paraseasca palatul imperial, fiind tunsa in monahism chiar de catre patriarh .

Din nou se gresea, ca si in timpul lui Fotie, nefacandu-se diferenta intre persoana patriarhului si responsabilitatea lui. Astfel, un Sinod din luna iunie a anului 912 pronunta anatema si depunea nu numai pe Euthymie, ci si pe " toti cei care sunt in comunitate cu el, care l-au hirotonit sau care au fost hirotoniti de catre el " . Schisma in Biserica constantinopolitana este un fapt implinit atunci cand mitropolitul Aretas al Cezareei, " protothronos ", deci cel dintai in rang dupa patriarh, convoaca un contra - Sinod, refuzand sa-l recunoasca pe Nicolae I .

Tot in anul 912, intaistatatorul Bisericii bizantine adreseaza o scrisoare papei Anastasie III (911 - 913), pe care mai inainte il stersese din diptice, cu privire la disputa tetragamica. Acestuia i se cerea revizuirea pozitiei romane fata de cea de-a patra casatorie, condamnarea ei alaturi de bizantini si anatematizarea tuturor pricinuitorilor de tulburare, exceptandu-i pe imparatul Leon VI, care se caise pe patul de moarte, si pe Serghie III, aflat deja in fata Supremului Judecator. Alaturi de scrisoarea patriarhului era trimisa si una din partea imparatului Alexandru care sustinea toate cele scrise de Nicolae I . La toate acestea Roma nici nu a considerat necesar sa trimita un raspuns.

Imparatul Alexandru moare la 6 iunie 913, dar avand grija inainte sa instituie o regenta pentru minorul Constantin VII, condusa de patriarhul in functiune. In acest fel, Nicolae I si-a vazut indeplinite visurile tineretii, el fiind pana in luna februarie a anului 914 primul om in Imperiu. Dar fosta imparateasa nu astepta decat momentul prielnic ca sa revina in palat si sa-si inlature dusmanul care o calugarise fara voie si incerca sa-l indeparteze pe fiul ei de tron. Aceasta oportunitate aparu curand pentru ca armata mergea din infrangere in infrangere iar tarul Simeon al Bulgariei (893 - 927) fusese incoronat ca basileu la Constantinopol, fapt nemaiintalnit in istoria bizantina pana atunci. Toata aceasta conjunctura a fost favorabila revenirii Zoei la palat si preluarea conducerii regentei. Se pare ca la inceput ea avusese in plan chiar readucerea lui Euthymie pe scaunul patriarhal , dar refuzul acestuia i-a schimbat strategia politica. Astfel, a incheiat cu Nicolae un armistitiu scris, la inceputul lunii martie a anului 914, prin care patriarhul se invoia sa o pomeneasca la Sfanta Liturghie alaturi de fiul ei, ca Augusta, si sa nu mai vina la palat fara a fi in prealabil chemat .

Ca regenta, Zoe, se bizuia pe un om care condusese afacerile Imperiului si pe timpul lui Leon VI, parakimomenul Constantin. Acest personaj, care impartise dizgratia impreuna cu imparateasa, in mod natural, revenise la putere odata cu ea. Intrigile care au existat intotdeauna in preajma persoanelor influente ale Imperiului, au inceput sa-l vizeze si pe acesta. Dusmanii lui au reusit sa destepte ingrijorarea tanarului imparat, prezentandu-l pe parakimomen ca uzurpator, sustinand pe ginerele lui, strategul Leon Focas . Impotriva acestui complot, care era numai in parte adevarat, s-a cautat sprijin in drongarul flotei, Roman Lecapen, de origine armean. El infrange pe Leon Focas in anul 918, reusind apoi prin intrigi sa casatoreasca pe fiica sa, Elena, cu imparatul Constantin VII (mai 919), primind titlul de " basileopator " . Insa, nu s-a multumit cu aceasta demnitate ci a plusat preluand pe rand functiile de " Caesar " (920) si " Imperator " (921).

Toate aceste evenimente il readuc in scena politica pe patriarhul Nicolae I, in detrimentul imparatesei - mama. Alaturi de noul basileu el va cauta prin orice mijloace sa puna in umbra pe Constantin VII. Astfel, nu numai ca a sustinut preluarea puterii de catre Roman Lecapen (920 - 944), dar a si incoronat pe fii acestuia " Co - Imperatori ", iar pe cel mic, Teofilact, il hirotoneste ipodiacon, la varsta de 8 ani, deschizandu-i drumul spre demnitatea patriarhala . In acelasi timp, Zoe, incearca seducerea uzurpatorului, iar mai apoi chiar otravirea acestuia. Incercarile nereusite au dus la iesirea definitiva din lupta pentru putere, ea sfarsindu-si zilele in manastirea Sfanta Eufimia din Petrion .

Pana la preluarea tronului imperial de catre Roman I nu se realizase pacea nici in sanul Bisericii de Rasarit, nici intre aceasta si Roma. La moartea fostului patriarh Euthymie, in anul 917, toti episcopii nicolaiti au refuzat sa slujeasca, mentinand aceeasi pozitie dusmanoasa. Numai in urma unei dispozitii imperiale osemintele acestuia au fost aduse in Constantinopol. Totusi, probabil si la insistentele imparatului Roman I, la 9 iulie 920, se promulga " Tomul unirii " (Τόμος ένώσεως sau έκθεσις) . In cadrul unei sarbatori solemne, in prezenta imparatului Constantin si a basileopatorului Roman, se restabileste intelegerea dintre partizanii lui Nicolae si cei ai lui Euthymie, hotarandu-se in acelasi timp si pozitia viitoare a Bisericii fata de casatoriile succesive. In textul acestui document se scuza, intr-un mod exceptional, casatoria a patra a lui Leon VI, dar de atunci inainte principiile canonice erau respectate fara posibilitatea unei dispense: " De comun acord declaram ca a patra casatorie este absolut interzisa. Oricine va indrazni s-o realizeze va fi exclus din toate oficiile religioase, atata vreme cat va persista in concubinaj. Inainte de noi, Parintii Bisericii au judecat la fel, si noi, precizand gandul lor, proclamam ca aceasta este un act contrar oricarei institutii crestinesti.. Trebuie sa curatim aceasta infamie, asa cum maturi murdariile, cand in loc sa fie aruncate intr-un colt, sunt imprastiate in toata casa " . In ceea ce priveste al treilea mariaj este si el supus canonisirii, dar in principiu nu este interzis, cel putin in situatia cand din casatoria a doua nu au rezultat copii.

Tanarul imparat Constantin VII a trebuit sa asiste la citirea actului care infiera legaturile conjugale asemanatoare celei din care se nascuse si mai mult decat atat era obligat sa celebreze solemn, in fiecare an, aceasta zi in care a fost proclamat " Ectesis-ul ". Actul marca o grava umilinta pentru autoritatea imperiala, in schimb pentru Biserica era o victorie de rasunet.

La sfarsitul lunii iulie a aceluiasi an, Nicolae I trimite o scrisoare papei Ioan X (914 - 928), prin care il informeaza asupra celor proclamate de " Tomul unirii ", rugandu-l sa-si trimita legatii la un Sinod ce urma sa aiba loc in Constantinopol, pentru a condamna inca o data in mod festiv greseala in care cazuse atat Bizantul cat si Roma . Papa, daca raspundea afirmativ la cererea patriarhului ar fi compromis Scaunul pontifical si implicit pe detinatorul lui, astfel ca hotaraste sa treaca sub tacere problema respectiva. Dar nici Nicolae nu renunta si trimite o noua epistola la Roma, in toamna anului 920, folosind un ton ceva mai rezervat fata de vreo greseala a papei Serghie III. Singura conditie pentru ca papa sa fie reinscris in diptice si sa se realizeze unirea dintre cele doua Biserici era aceea ca cele petrecute pe timpul lui Leon VI sa nu constituie un precedent. Nimeni nu urma sa fie condamnat personal . Cu toata bunavointa patriarhului bizantin nici de aceasta data nu primi un raspuns de la papa. Dandu-si seama de importanta pastrarii unitatii Bisericii, Nicolae I isi calca peste orgoliul nemasurat care il caracteriza si trimite o noua scrisoare la Roma, in anul 921, prin clericii Adeodat si Petru , oameni de incredere ai patriarhului. In aceasta, papa este indemnat numai sa faca un pas spre impacare, fara vreo referire la conditiile preliminare anterioare . Ultima epistola in acest sens o trimite Nicolae I in a doua jumatate a anului 922 , avand aproximativ acelasi continut ca si cea anterioara.

Ca urmare a repetatelor incercari ale patriarhului de Constantinopol, papa isi trimite legatii in Bizant, in primavara anului 923. La data de 6 iunie 923 se restabilesc bunele raporturi intre cele doua Biserici precum vedem dintr-o scrisoare a lui Nicolae I adresata tarului Simeon al Bulgariei, in care il informeaza ca " legatii au anatematizat scandalul celor 4 casatorii, au savarsit impreuna cu el Sfintele Taine si au restabilit pacea in Biserica " .

Patriarhul de Constantinopol nu a mai trait mult timp dupa incheierea pacii mult dorite. La 15 mai 925 moare, putin cam devreme pentru ca succesorul dorit de el, Teofilact, sa poata prelua inalta functie ecleziastica. Totusi, trebuie sa recunoastem ca in ciuda caracterului sau razbunator, Nicolae I a reusit sa refaca unitatea Patriarhiei constantinopolitane, zdruncinata de imixtiunile politice ale imparatilor. Daca pana la el, in cele mai multe randuri detinatorul celei mai inalte functiuni bisericesti era numit de imparat intr-un mod mai mult sau mai putin abuziv, dupa el a existat o oarecare retinere in conduita suveranilor fata de conducatorul Bisericii.

Reglementarea problemei tetragamice prin " Ectesis-ul " din anul 920 a avut ca urmare si faptul ca toate tarile actual ortodoxe nu recunosc decat doua cununii, celelalte fiind respinse.

Daca reusim sa ne concentram atentia numai asupra fondului lucrurilor, vom intelege ca din dorinta vie de a avea un mostenitor legitim prin succesiunea mariajelor pe care le-a incheiat, Leon VI a adus un serviciu insemnat dinastie si indirect Imperiului bizantin. Numai prezenta acestui urmas a impiedicat Constantinopolul sa cada prada uzurparilor din ce in ce mai numeroase in vremea respectiva. Existenta acestui copil, reprezentant al casei de Macedonia, a facut zadarnice planurile ambitioase ale lui Constantin Dukas, Leon Focas sau Roman I Lecapenul. Daca dinastia, cunoscuta in istorie ca macedoneana, a guvernat Bizantul timp de aproape doua secole, aducandu-i o glorie si o prosperitate deosebita, aceasta se datoreste exclusiv diplomatiei indemanatice a lui Leon VI, care si-a realizat scopul propus cu toate greutatile si opozitia Bisericii.

Incercand sa prezentam o evaluare generala asupra disputei, putem spune ca dezacordul de idei nu se refera atat la casatoriile succesive ale imparatului, ci mai mult la statutul privilegiat pe care acesta il solicita in raport cu Dreptul canonic. Dar, pentru ca in Sinodul Bisericii constantinopolitane se gaseau si ierarhi de talia mitropolitului Aretas al Cezareei, patriarhul nu putea pur si simplu sa dea inapoi printr-o intelegere cu basileul. Interesant si benefic in acelasi timp este faptul ca Nicolae I, precum ceva mai inainte Fotie, si-a dat seama de necesitatea pastrarii unor bune relatii cu Roma. In aceasta privinta patriarhul in cauza a dat dovada de mai multa flexibilitate decat fostul intaistatator, calcand peste cunoscutul orgoliu bizantin in interesul Bisericii lui Hristos. Consideram ca se poate afirma fara riscul unei greseli ca ideea de unitate crestina era inca vie cu un secol inaintea producerii regretabilei schisme din anul 1054.